Analize

Se pare că mediocritatea și insuficiența sunt mai importante decât performanța

Din ce vedem în ultima vreme, se pare că mediocritatea și insuficiența sunt mai importante decât performanța, neștiința și ignoranța, mai valoroase decât competența, iar lenea și comoditatea mai de preț ca sârguința.
În favoarea celor dintâi (clar mai multe), celelalte (mai puține) trebuie puse la index, ascunse sau măcar să stea în umbră, ca să nu deranjeze majoritatea de non valori. Și asta nu doar în funcțiile din administrația excesiv de politizată (situație pe care, culmea!, am ajuns să o considerăm normală), ci chiar în școală, locul unde, prin excelență, ar trebui să triumfe valoarea adevărată, munca asiduă, rezultatele excelente și premiile meritate.
Dar în România de-acum lucrurile stau taman invers. De ce spun asta? Am mai multe motive, dar dau un singur exemplu, cel mai actual și mai acut: bacalaureatul!

ADMIS sau RESPINS în coadă

S-a decis ca rezultatele de la examenul de bacalaureat din acest an să nu se mai afișeze public, pe nume de candidați, în ordinea mediilor, cu ADMIS sau RESPINS în coadă, ci doar cei interesați să poată afla, după un cod de cifre, ce rezultate au obținut.

De ce asta? M-am întrebat și eu ca și (poate) mulți oameni normali din această țară tot mai anormală. Am găsit un singur răspuns: probabil ca să nu aducă prejudicii de imagine loazelor care au trecut prin liceu ca gâsca prin apă și nu s-a lipit nimic învățătură de ei. Vezi Doamne, li s-ar încălca dreptul la imagine, li s-ar aduce prejudicii de nerecuperat, ar fi traumatizați pe tot restul vieții dacă ar vedea toată lumea „fenomenalele” note obținute la examenul maturității.

Măsurile antiCovid

Cinismul politicienilor și goana lor după imagine au ajuns atât de grave, încât nu mai vor să fie promovați și aplaudați cei cu rezultate foarte bune la școală, pentru că munca și sacrificiul acestora contrastează evident cu imaginea tot mai șifonată, de profitori și de jigodii care trec barierele (inclusiv cele școlare) pe dedesubt, a celor care au ajuns în fruntea instituțiilor statului și pe care presa îi devoalează – de multe și totuși de prea puține ori – în adevărata lor hidoșenie cultural-profesională.

Mă tem de lucruri și mai grave decât neafișarea publică a rezultatelor la bacalaureat. Poate că măsurile antiCovid din acest an vor fi premisa renunțării pentru totdeauna la festivitatea de premiere de la sfârșitul anilor școlari viitori, cu coroniță și strigarea premianților, care e posibil să se facă pe email, doar cei în cauză știind că au luat premiu. Asta pentru a nu leza dreptul la imagine al celor care nu au muncit pe rupte pentru a lua note ce le-ar da dreptul la premiu sau mențiune.

Zguduitor!

Zguduitor, dar așa se prefigurează a fi lumea viitorului, o lume artificială, în care vor prima doar interesele meschine ale celor pentru care școala e doar o corvoadă inutilă. Inutilă la orice, de la alfabet și abecedar (înlocuite cu gadget-uri atotștiutoare), trecând prin obținerea permisului auto și sfârșind cu doctoratul sau cu funcțiile bănoase de conducere (toate fiind accesibile celor care știu să se descurce și fără școală).

De ce să te spetești învățând, când ai la dispoziție cuvinte prefigurate pe telefon, ai formule gata să rezolve exercițiile, ai imagini și GIF-uri care să-ți exprime sentimentele? Doar „tocilarii ochelariști” mai învață în ziua de azi, „băieții de băieți” știu că totul se rezolvă cu un telefon (la propriu sau la figurat), pe care-l au în buzunar (ei sau părinții lor).
„Fiu de baștan”

Și-atunci, de ce să se dea mare cu notele de la bac un astfel de tocilar fraier și să se simtă superior unui „fiu de baștan”, care însă nu a luat mai mult de 2 (doi) la niciuna din probe? De ce să aibă el un ascendent moral asupra șefului său de mai târziu, atunci când tocilarul va fi un biet angajat cu salariu minim pe economie în instituția condusă (cu indemnizații și sporuri de mii de euro) de „picatul” de azi? Nu-i mai bine să nu se mai știe niciodată nimic din ce s-a întâmplat în anii cumpliți de școală? Hai să nu mai avem nici cataloage (cele on-line de-acum pot fi precursoarele unora confidențiale), hai să nu mai dăm nici premii, hai să nu mai mergem nici la școală, că e obositor să te scoli cu noaptea-n cap ca să mergi la cursuri, unde mai trebui să și înveți ca să fii pe placul unor sărăntoci de profesori.

Ca dascăl militar și civil, care și-a dedicat toată viața misiunii sfinte de luminare a minților, de instruire și educare a tinerelor generații, mă cutremur în ce lume vor trăi copiii și nepoții mei și ai celorlalți oameni de bună credință din România.

Autor: Dorin Ocneriu

Sursa: Vocea Aradului