Extern

Valorile europene, profiturile și hegemonia

Ungaria și Polonia, puse la colț. Bulgaria (lăudată în urmă cu un an în raportul MCV și chiar propusă pentru eliberarea din acest corset), pusă și ea la colț. Romania, la fel. Apoi, Croația și Slovenia, cu păcate mai mici sau mai mari in ale statului de drept. Au mai primit bile negre Malta, Irlanda și Spania, ba chiar mici obesrvații au fost și pentru Germania, cât să nu se poata spune că aceste critici vizează doar statele central și est-europene.

”Trebuie să recunoaștem că am fost naivi în trecut”, a spus comisarul Vera Jourova despre încălcarea principiilor statului de drept. ”Este limpede că trebuie să sporim presiunea pentru a arăta că acestea sunt principiile clubului”, a mai spus ea, înainte de a prezenta un raport ale cărui ținte principale au fost Ungaria și Polonia. Premierul și ministrul Justiției din Ungaria îi solicitaseră demisia Jourovei cu câteva zile înainte. Raportul acuză că numarul condamnărilor la nivel înalt pentru corupție ”rămâne foarte mic” în Ungaria, în timp ce Polonia este corijentă la toate marile teme ale raportului: sistemul de justiție, cadrul anticorupție, libertatea presei.

Acesta a fost raportul Comisiei Europene privind respectarea valorilor democratice în cele 27 de state membre, prezentat de Vera Jourova, vicepreședinta a Comisiei Europene și comisar pentru Valori si Transparență, alături de comisarul belgian pentru Justiție. Este primul asemenea raport care acoperă toate statele membre. Însă nu acesta este motivul pentru care presa europeană i-a acordat atenție.

Importanța raportului Comisiei nu ține de valori, ci de bani, de accesul la cel mai mare buget al UE de până acum, căci include și fonduri pentru relansarea economica de 750 de miliarde de euro. Nu mai puțin important este modul în care s-au adunat acești bani – prin primele obligațiuni „europene”, un pas important spre o uniune fiscală europeană, care să o dubleze pe cea monetară, iar apoi spre o uniune politică. Acesta este marele proiect al Franței. Berlinul, multa vreme reticent, a acceptat cu condiția menținerii influenței asupra a ceea ce a devenit un hinterland al Germaniei – Europa Centrală și de Est. Pornind de aici și având în vedere că orice asemenea pas mare în ”proiectul european” are nevoie de unanimitate sau măcar de majorități greu de obținut, au început să curgă complicațiile, calculele naționale, strategii de negociere concepute pe teoria jocurilor, cât se poate de matematic.

Până acum, Europa s-a ”construit” pas cu pas, soluțiile temporare devenind de multe ori noi regulamente și directive. Acum, modul în care se va stabili accesul la primele obligațiuni europene emise vreodată poate deveni regulă. Așa a apărut ”clubul zgârciților” din UE (Austria, Olanda, țările scandinave), state care au avut mereu oroare să împrumute și să cheltuiască împreună cu statele partenere din UE. Pentru ca aportul lor financiar să fie cât mai redus, aceste țări au fost de acord cu noul buget UE, doar după ce accesul la acești bani a fost condiționat, politic, de respectarea valorilor europene.

La acest acord s-a ajuns în luna iulie. Lipsea însă esențialul – un mecanism pentru limitarea accesului est-europenilor la banii UE. Iar asta a rămas de negociat în acest moment,la o zi după prezentarea amintitului raport privind statul de drept in UE. ”Zgârciții” au dorit revenirea la o propunere din 2018, prin care Comisia ar putea interzice accesul la fonduri unui stat, dacă împotriva acestei interdicții nu se pronunță o majoritate calificată (55% dintre statele membre reprezentând 65% din populația UE). Este limpede că niciun stat estic nu ar putea coaliza o asemenea majoritate în UE.

Numai că aici drumurile Germaniei și ale statelor nordice s-au despărțit. Ultima propunere a Berlinului, care deține președinția Consiliului UE, a îngustat mult definiția ”statului de drept” (se restrânge accesul la fonduri doar în cazul tehnic al fraudării lor, nu și în cazul politic al nerespectării ”valorilor”) și a întors pe dos mecanismul punitiv de mai sus: acum, sancțiunile trebuie acceptate, nu respinse de o majoritate calificată. Asta face mult mai ușor pentru Polonia sau Ungaria, spre exemplu, să se opună sancțiunilor. Mai mult, Germania semnalează că ar putea să facă presiuni pentru anularea procedurii (și așa fără șanse de reușită, pentru că necesită o unanimitate greu de atins) prin care Ungariei umează să-i fie anulat dreptul de vot la Bruxelles.

Această schimbare de optică a Germaniei a stârnit proteste în Parlamentul European și în culisele Bruxellesului, pentru că este văzută ca o abdicare de la principiile și valorile UE. De aici și insistența cu care este prezentat raportul despre statul de drept în statele UE. Însă această opoziție are mici șanse de reușită, pentru că ea nu favorizează nici viziunea Franței și nici dorința Germaniei de a-și menține hegemonia în Centrul și Estul Europei, căci despre aceasta este vorba, și nu despre vreo victorie a regimului Kaczynski sau Orban în lupta lor pentru suveranitate.

De ce? Într-o studiu din 2017, Filip Novokmet, Thomas Piketty şi Gabriel Zucman catalogau sec naţiunile est-europene drept „proprietăţi străine”. „Proprietarii tind să fie din ţări membre ale Uniunii Europene (în special din Germania). Din acest punct de vedere, situaţia nu diferă prea mult de cea a regiunilor de periferie deţinute de zone centrale, într-un stat federal”, afirmau ei. Iar acest lucru este si mai evident acum, dupa noi investitii germane (finanțate în bună măsură, 50% in cazul proiectului BMW din Ungaria, de aceste state central și est-europene).

Est-europenii au ajuns în această situaţie prin atragerea mult mai multor investiţii străine decât au exportat, arăta studiul amintit, bazat pe date din 2015. Cuantumul investiţiilor străine în acest economii, raportat la valoarea PIB-ului, este mai mare decât media dezvoltării statului respectiv. Spre exemplu, raportat la PIB, cuantumul investiţiilor străine este de 39,9% în Polonia, de 46,5% în Slovacia, de 59,7% în Cehia şi de 63,7% în Ungaria.  „Aceste niveluri ale investiţiilor obişnuiau să fie o sursă de mândrie pentru aceste naţiuni, demonstrând deschiderea şi dorinţa de integrare în partea mai bogată a Europei. Dar, înainte ca UE să fie afectată de furtuni economice, aceste ţări nu conştientizau deplin că a deveni «proprietăţi străine» generează şi costuri”, scria editorialistul Leonid Bershidsky, pornind de la studiul lui Piketty. Acum, guvernele central și est-europene nu mai au control asupra viitorului economic, de unde și lipsa de forță politică, până la irelevanță.

Avantajele pentru marii investitori, în special Germania, sunt limpezi, cu atât mai mult în contextul unui viitor conflict economic cu China – companiile vestice pot diminua costurile fără a muta producţia prea departe de pieţele tradiţionale şi fără compromiterea standardelor interne de protecţie. Ba mai pot îndeplini și criterii de mediu impuse de aceleasi state vestice prin dărâmarea unor rafinării din Est aflate în portofoliul companiilor vestice – cazul Arpechim. Cum hegemonul german este în fapt ”proprietarul” acestei părți de Europă, Berlinul nu dorește noi fronde aici, care i-ar afecta profiturile și ar mai aduce și veto-uri la Bruxelles împotriva ”proiectului” franco-german al UE. Până la urmă, dărâmarea unor regimuri incomode din aceste state periferice nu se face prin tăierea accesului la finanțare (ceea ce poate coaliza întreaga națiune în jurul guvernului), ci prin tocarea sistematică a acestuia la CEDO, prin proteste, prin partide cu mască de ONG și prin ațâțarea disputelor interne, totul în așteptarea unor scântei, a unor crize (fie un incendiu tragic, fie un asasinat – cazul Slovaciei) sau a deja apropiatului schimb de generații.

Alegerea franco-germană între respectarea ”valorilor” UE de toate statele membre, pe de o parte, și refacerea economică și coeziunea fiscală a UE, pe de altă parte, nu este ușoară. Mai cu seama după un deceniu în care au marșat pe ideea respectării statului de drept și a valorilor UE. Însă alegerea pare să fi fost făcuta – UE a apărut ca o piață comună, iar economia a primat și acum.

Cât despre frondele central și est-europene, ele vin prea târziu dacă urmăresc câștigarea unei independențe veritabile. ”Aceste poziţii nu vor schimba statutul naţiunilor, de colonii economice ale Occidentului mai bogat, dacă nu cumva guvernele populiste vor începe să exproprieze companii străine – o evoluţie de neconceput”, scria Bershidsky. Guvernele acestor state sunt în fața unei alegeri și mai grele decât cea pe care trebuie să o facă Germania: fie se mulţumesc cu rebeliuni de faţadă, fie ridică miza, cu riscul pierderii investiţiilor de care economiile lor sunt dependente.

Rămâne de văzut în ce măsură Ungaria lui Viktor Orban sau Polonia lui Jaroslaw Kaczysnki vor reuși să obțină o victorie, riscând aceste investiții cu scopul nu de a obține o suveranitate pierdută, ci de a influența arhitectura viitoare a UE, astfel încât să aibă acces la banii europeni care sunt produși chiar în țarile estice, insa care iau calea statelor de origine ale investitorilor. Asta pentru că, dupa cum arăta același Piketty și o spunea și fostul comisar german pentru Buget Guenther Oettinger, o bună parte din subsidiile UE se întorc in statele vestice, iar fondurile UE sunt de multe ori un ajutor indirect pentru marile companii occidentale, via Europa Centrală și de Est.

Autor: Călin Marchievici

Sursa: Cotidianul

Abonează-te la newsletter