Extern

Monseniorul Viganò într-o nouă scrisoare către Donald Trump: ”În acest ceas crucial Statele Unite ale Americii sunt considerate ca zidul de apărare împotriva căruia a fost declanșat războiul de către partizanii globalismului!”

Domnule Președinte,

Permiteți-mi să mă adresez dumneavoastră în acest ceas în care credința întregii lumi este amenințată de o conspirație globală împotriva lui Dumnezeu și a omenirii. Vă scriu în calitate de Arhiepiscop, ca Succesor al Apostolilor, în calitate de fost Nunțiu Apostolic în Statele Unite. Vă scriu pe fondul tăcerii autorităților civile și religioase. Vă rog să primiți cuvintele mele ca pe „glasul celui care strigă în pustie” (Ioan 1, 23).

Cum spuneam și în scrisoarea mea din iunie, în acest moment istoric forțele Răului se aliniază într-o bătălie necruțătoare împotriva forțelor Binelui; forțele Răului, care par puternice și organizate se opun copiilor Luminii, care sunt dezorientați și dezorganizați, părăsiți de liderii lor seculari și spirituali.

În fiecare zi, simțim cum se înmulțesc atacurile celor care vor să distrugă temelia însăși a societății: familia naturală, respectul fața de viața umană, iubirea de patrie, libertatea educației și a afacerilor.

Vedem cum șefi de state și lideri religioși supunându-se în fața acestei sinucideri a culturii occidentale și a sufletului său creștin, în timp ce drepturile fundamentale ale cetățenilor și credincioșilor sunt batjocorite în numele unei urgențe sanitare care se arată din ce în ce mai mult a fi o unealtă în mâinile Sistemului unei tiranii umane fără chip.

Un mare plan global numit Great Reset (Marea Resetare) este în desfășurare. Arhitectul său este o elită globală care urmărește să supună toată omenirea, impunând măsuri coercitive cu care să limiteze drastic libertățile individuale și cele ale popoarelor întregi.

În mai multe țări, acest plan a fost aprobat și finanțat; în altele, se află abia la început.

În spatele liderilor mondiali, care sunt complicii și executanții acestui proiect infernal, sunt personaje fără scrupule care finanțează World Economic Forum și Event 201, promovându-și agenda.

Scopul Marii Resetări este impunerea dictaturii sanitare cu scopul de a impune măsuri liberticide, ascunse în spatele promisiunilor tentante de a asigura un venit universal și de a anula datoriile individuale.

Prețul acestor concesii ale Fondului Monetar Internațional va fi renunțarea la proprietatea privată și aderarea la un program de vaccinare anti-COVID-19 și COVID-21 promovată de Bill Gates în colaborare cu principalele grupuri farmaceutice mondiale.

În spatele intereselor economice colosale care îi animă pe promotorii Marii Resetări, obligativitatea vaccinării va fi însoțită de necesitatea unui pașaport de sănătate și de o identitate digitală, având drept consecință identificarea contactelor populației din lumea întreagă.

Cei care nu vor accepta aceste măsuri vor fi izolate în lagăre de detenție sau în plasate în domiciliu forțat, iar toate bunurile lor vor fi confiscate.

Domnule Președinte, îmi imaginez că știți deja că în anumite țări Marea Resetare va fi activată între sfârșitul acestui an și primul trimestru al lui 2021.

În acest scop, sunt prevăzute noi carantinări, care vor fi justificate oficial de un presupus val doi și un presupus val trei ale pandemiei.

Cunoașteți bine mijloacele care au fost desfășurate pentru a semăna panica și a legitima restrângerile draconice ale libertăților individuale, provocând în mod viclean o criză economică mondială.

În intenția arhitecților ei, această criză va face ca aderarea țărilor la Marea Resetare să fie ireversibilă, dând astfel lovitura de grație unei lumi căreia doresc să îi anihileze existența și memoria însăși.

Însă această lume, Domnule Președinte, cuprinde oamenii, afecțiunile, instituțiile, credința, cultura, tradițiile și idealurile: oameni și valori care nu acționează ca niște automate, care nu se supun ca niște mașini, pentru că sunt legați între ei cu o legătură spirituală a cărei forță izvorăște de sus, de la acest Dumnezeu pe care adversarii noștri vor să-l sfideze, la fel cum Lucifer a făcut-o la începutul timpurilor, cu al său „non serviam”.

Mulți dintre oameni – o știm – sunt agasate de această referire la înfruntarea dintre Bine și Rău și utilizarea conotațiilor „apocaliptice”, care, spun ei, exasperează spiritele și adâncesc diviziunile.

Nu este surprinzător că dușmanul este înfuriat că este deconspirat chiar în momentul în care credea că și-a atins țelul fără a fi deranjat.

Ce este totuși surprinzător este că nu există nimeni care să tragă semnalul de alarmă.

Reacția Statului Paralel în fața celor care îi denunță planul este incoerentă, dar de înțeles. Exact când complicitatea presei de mare tiraj a reușit să facă tranziția către Noua Ordine Mondială, aproape pe nebăgate de seamă, tot felul de înșelăciuni, scandaluri și infracțiuni ies la lumină.

Până cu câteva luni în urmă, era ușor să îi califici drept „adepți ai teoriei conspirației” pe cei care denunțau aceste planuri teribile, pe care le vedem acum realizându-se în cele mai mici detalii.

Până în februarie, nimeni nu ar fi crezut vreodată că, în toate orașele noastre, cetățenii vor fi arestați doar pentru că au vrut să se plimbe pe stradă, să respire, să își păstreze afacerile deschise, să meargă la biserică duminica.

otuși, acum, acest lucru se întâmplă peste tot în lume, până și în Italia de carte poștală pe care mulți americani o consideră o țară mică și încântătoare, cu monumentele sale antice, cu bisericile sale, cu orașele sale încântătoare, cu satele sale caracteristice.

Și, în timp ce politicienii s-au baricadat în palatele lor, promulgând decrete ca satrapii persani, afacerile dau faliment, magazinele se închid și oamenii sunt împiedicați să trăiască, să călătorească și să se roage.

Dezastruoasele consecințe psihologice ale acestei operațiuni sunt deja vizibile, începând cu sinuciderile antreprenorilor disperați și cu ale copiilor noștri, despărțiți de prieteni și colegi de clasă, obligați să facă școală stând acasă singuri, în fața unui computer.

În Scriptură, Sfântul Pavel ne vorbește despre „cel care se opune” manifestării „tainei fărădelegii ce se lucrează”, kathekon (2 Tes. 2, 6-7).

În sfera religioasă, acest obstacol în calea Răului este Biserica, și în particular Papalitatea; în sfera politică, sunt cei care se opun instalării Noii Ordini Mondiale.

După cum a devenit clar acum, cel care ocupă locul lui Petru (Papa – n.r.) și-a trădat rolul de la bun început pentru a apăra și promova ideologia globalistă și susținând agenda Bisericii Paralele, cea care l-a ales din rândurile sale.

Domnule Președinte, ați afirmat cu claritate că doriți să vă apărați țara – One Nation unde God – libertățile fundamentale și valorile ne-negociabile care astăzi sunt negate și combătute.

Dumneavoastră, dragă Domnule Președinte, sunteți „cel care se opune” Statului Paralel, asaltului final al Copiilor Întunericului.

Din acest motiv, este necesar ca toți oamenii de bună credință să devină conștienți de importanța epocală a iminentelor alegeri: nu atât pentru un program politic sau altul, cât pentru inspirația generală pe care acțiunile dvs o întruchipează cel mai bine – în acest context istoric particular – această lume, lumea noastră, pe care doresc să o anuleze prin intermediul carantinei.

Adversarul dvs este și adversarul nostru: este Dușmanul rasei umane, Cel care „de la început a fost omorâtor de oameni” (Ioan 8, 44).

În jurul dvs s-au strâns cu credință și curaj cei care vă consideră ultima citadelă în fața dictaturii mondiale. Alternativa este de a vota pentru o persoană care este manipulată de Statul Paralel, grav compromisă de scandaluri și corupție, care va face din Statele Unite ceea ce Jorge Maria Bergoglio a făcut din Biserică, premierul Conte din Italia, președintele Macron din Franța, premierul Sanchez din Spania etc.

Natura șantajabilă a lui Joe Biden – la fel ca a prelaților din „Cercul Magic” de la Vatican – va face să fie folosit fără scrupule, permițând puterilor nelegitime să se amestece atât ăn politicile interne cât și în echilibrele internaționale.

Este evident că aceia care îl manipulează au deja pregătit pe cineva mai rău, cu care îl vor înlocui cât de curând va permite conjunctura.

Și totuși, pe fundalul acestui tablou sumbru, această ofensivă aparent imparabilă a „dușmanului invizibil”, apare o speranță.

Adversarul nu știe să iubească și nu înțelege că nu este de ajuns să asiguri un venit universal sau să anulezi ipotecile pentru a subjuga masele și a le convinge să se lase însemnate ca niște vite.

Acest popor, care suferă de prea mult timp abuzurile unei puteri dușmănoase și tiranice, redescoperă că are un suflet; înțelege că nu este dispus să își cedeze libertatea în schimbul omogenizării și anulării identității; el începe să înțeleagă că valoarea legăturilor familiale și sociale, legăturile de credință și de cultură care îi unesc pe oamenii cinstiți.

Această Mare Resetare este menită eșecului pentru că cei care au planificat-o nu înțelege că există încă oameni gata să iasă în stradă pentru a-și apăra drepturile, pentru a-și proteja apropiații, pentru a le da un viitor copiilor și nepoților.

Inumanitatea egalizatoare a proiectului globalist se va zdrobi în mod jalnic în fața opoziției ferme și curajoase a Copiilor Luminii.

Dușmanul îl are pe Satana alături de el, Cel care nu știe decât să urască.

Însă, de partea noastră, îl avem pe Domnul Atotputernic, Dumnezeul armatelor desfășurate pentru bătălie și pe Prea Curata Fecioară care va zdrobi capul șarpelui.

„Dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate sta împotriva noastră?” (Romani 8, 31).

Domnule Președinte, știți bine că în acest ceas crucial Statele Unite ale Americii sunt considerate ca zidul de apărare împotriva căruia a fost declanșat războiul de către partizanii globalismului.

Puneți-vă credința în Domnul, întărit de cuvintele apostolului Pavel: „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește” (Filipeni 4, 13).

A fi un instrument al Proniei divine reprezintă o mare responsabilitate, pentru care cu siguranță veți primi toate binecuvântările de care aveți nevoie, deoarece ele sunt cerute pentru dvs de toți cei mulți care vă sprijină cu rugăciunile lor.

Cu această nădejde divină și cu asigurarea rugăciunii mele pentru dvs, pentru Prima Doamnă și pentru colaboratorii dvs, din toată inima vă trimit binecuvântarea mea.

Dumnezeu să binecuvânteze America!

Carlo Maria Viganò