C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Donald Trump

Avocatul Gheorghe Piperea: ”Americanii or ști cu cine au semnat asemenea documente?”

E tare de tot chestia asta – “ambasadorul” Romaniei in SUA, Maior, fost (si, cel mai probabil, actual) șef al neo-sekurității românești, semnează cu americanii »»

UE în era inițiativelor disruptive: a Celor Trei Mări, Hansa 2.0 și Eurasia

Aflat la Varșovia, Steve Bannon a spus într-o emisiune a TVP Info că Polonia este unul din liderii Europei. Fostul consilier de la Casa Albă »»

Dan Diaconu: “Democrația ticăloșilor”

Iată că s-a încheiat și cea mai mare circotecă a istoriei SUA, anume ancheta specială a procurorului Mueller privind influențarea alegerilor de către Rusia. Orice »»

Dan Diaconu: “Marea restauraţie”

De fiecare dată când lucrurile se îndreaptă iremediabil spre dezastru apare câte un personaj – uneori din afară, alteori dintre cei implicaţi – care pare »»

Ilie Șerbănescu: ”America vs Germania este, fără îndoială, marele conflict al lumii zilelor noastre. Marii emergenți n-au ales încă tabăra”

Dacă n-ar fi așa, ar fi fără explicație valul de atitudini, declarații politice și acțiuni americane, dar și britanice, de la manevrele de pe piețele »»

Cine este ”cel mai periculos inamic” al lui George Soros

Miliardarul George Soros a atacat China şi pe preşedintele Xi Jinping, pe care l-a catalogat drept ”cel mai periculos inamic” al societăţilor libere şi democratice, »»

România, poligon de teste pentru SUA?

Roger Stone, vechiul prieten al președintelui Donald Trump, a fost inculpat vineri, în ancheta privind Rusia din timpul prezidențialelor din 2016. Vă imaginați, probabil, că »»

Administraţia Trump vrea să oprească ‘nebunia’: Sexul masculin sau feminin – ‘potrivit trăsăturilor biologice imuabile identificabile la naştere sau înainte’

Administraţia lui Donald Trump intenţionează să definească foarte strict identitatea sexuală ca fiind legată de organele sexuale de la naştere, potrivit ziarului The New York »»