Analize și opinii

Sociologul Adrian Botezatu: “5 PROFEȚII DESPRE ROMÂNIA ÎN ERA BIDEN”

După eforturi consistente, Deep State a reușit să îl scoată de la butoane pe necontrolabilul și pacifistul Trump și să aducă pe scena mondială un președinte proaspăt, care este într-o continuă formare politică din 1970. Avem în prezent suficiente exemple pentru a putea constata prăpastia dintre valorile politice americane și cele europene: lui George Bush Senior îi urmează ca președinte George Bush junior (un alt frate Bush a încercat și el o candidatură); lui Bill Clinton, era cât pe ce să îi urmeze soția ca președinte; Joe Biden și-a folosit funcția de vicepreședinte pentru a-și îmbogăți familia; Donald Trump a folosit ca emisari de politică externă ale SUA o fiică și un ginere etc. Aceste comportamente politice în Europa ar fi considerate scandaloase și ar fi de neacceptat.

Sistemul politic american s-a oligarhizat puternic, deciziile principale concentrându-se într-un cerc din ce în ce mai restrâns de decidenți, proces cu totul opus realității politice europene ce pune accent în permanență pe valori, transparență și contact permanent cu cetățenii .

Având în vedere că Joe Biden nu este un personaj necunoscut și că în mare parte noua administrație americană este vechea administrație Obama vom creiona un set de profeții cu privire la România în noul context global:

1. România își va consolida în mandatul Biden confuzia strategică în care se află, neștiind clar pe cine iubește și pe cine înșeală: principalii parteneri economici ai României sunt din Uniunea Europeană, Germania, Franța, Italia, Ungaria; SUA este un partener economic secundar, chiar și în condițiile în care ¾ dintre investițiile olandeze sunt efectuate de fapt de companii americane ; balanța comercială România-SUA nu este cu mult mai mare decât cea a României cu R. Moldova (în ultimul an totuși România a făcut achiziții militare masive din SUA). În concluzie: economia românească este foarte dependentă de cea a Uniunii Europene și în special a Germaniei, dar politica externă și de apărare e foarte dependentă de cea a SUA.

2. După mandatul fără războaie al lui Trump, administrația Biden va căuta rapid un inamic extern cu scopul de a câștiga coeziune internă: acest inamic nu va fi nici Iranul, nici China , ci Federația Rusă (în acest moment SUA nu mai pot învinge militar nici una dintre cele trei țări menționate, dar speră să scoată Rusia din joc prin provocarea de crize sociale). Acest lucru pentru România va însemna pe de o parte o creștere masivă a achizițiilor militare din împrumuturi, fără o creștere a investițiilor americane și pe cealaltă parte, intensificarea eforturilor Federației Ruse de potențare a tensiunilor din societatea românească, pentru a crea crize sociale autoblocante. Nu este exclus ca la viitoarele alegeri prezidențiale din România să apară cel puțin un candidat cu agendă explicit anti SUA și anti NATO.

3. În România vor fi susținute oficial și încurajate principiile corectitudinii politice în viziune americană și drepturile minorităților sexuale. Din presiunea pe cultele religioase pe aceste subiecte, este de așteptat să apară și să se consolideze o mișcare politică anti SUA și anti UE.

4. Un obiectiv important de politică externă al lui Joe Biden va fi relansarea relațiilor SUA cu Germania pentru a rupe tandemul economic germano-rus ( același lucru este valabil și pentru China: SUA va propune un parteneriat economic, condiționat de dizolvarea parteneriatului sino-rus). În caz de reușită și de tensionare a relațiilor ruso- germane, nivelul implicării economice germane în România va scădea odată cu intrarea țării noastre într-o zonă geopolitică gri (scenariul negru pentru România este prăbușirea exporturilor către Germania, ceea ce ar presupune colapsarea economiei românești și criză socială profundă)

5. După rețeta cunoscută, este de așteptat o relansare a luptei anticorupție în România ca instrument de creare a satisfacției sociale ca bază a creșterii electorale și ca mijloc de control și dresare a elitei politice și economice.

Autor: ADRIAN BOTEZATU, Sociolog și doctor în Geografie Politică