Analize și opinii

Noapte bună, America!

Totuși, a reușit cineva să nu adoarmă la discursul lui Robinet-de-Bideu?

A început bine, omul avut un minim bun simț și a recunoscut că n-a câștigat un candidat (firește, putea să fie și un cimpanzeu în locul lui, doar să nu fie realmente socialist) ci o cauză. E drept a încurcat cauza, în loc de corporatism, de neoliberalism fardat în radical-progresism, în loc de statul paralel care și-a luat țara înapoi el ne-a zis că e vorba de cauza democrației. Nu știu unde vede el democrație, în jihadul declanșat împotriva oricui l-a susținute pe contracandidatul său, ba mai nou și a familiilor unor astfel de persoane (știți piesa, ca la noi, dacă ai vreo rudă psd-istă trebuie să devii paria), în cenzurarea și manipularea presei și opiniei sau în descotorosirea de un președinte care, de bine de rău, n-a început alte războaie (rușine, rușine să îi fie!). În fine, cine sunt eu să neg că tancurile, inchizitorii și îngroșarea buzunarele corporațiilor nu definesc democrația, nici măcar n-am culoarea potrivită pentru a avea o opinie, viețile sau vocile est-europenilor oricum n-au contat vreodată.

A mai zis ceva de voința poporului. A spus-o privind la o pajiște goală. Profetic și revelator în același timp.

A spus și că democrația e fragilă. De aceea probabil i-a calificat pe americanii care au suspiciuni referitor la procesul electoral drept inamici ai democrației. Pentru că așa câștigi încrederea într-o instituție fragilă, desigur. Știm asta și de la noi, știm cum aceiași oameni care strigă că alegerile sunt fraudate seara se pot răzgândi dimineața când rezultatul îi favorizează, și, mai mult, au toată legitimitatea să îngroape orice dezbatere onestă pe marginea subiectului. Dar doar ei. Doar când le convine lor. Altfel orice parlament, guvern, primar e ilegitim și trebuie trimis la închisoare. Cum să nu, samavolnicia e cea mai bună cale de a restabili încrederea în democrație, doar vedeți ce participare democratică avem aici în colonie aplicând această metodă de succes.

Apoi l-a plagiat pe Trump încercând să descrie excepționalul american, dar sincer, slab și grăbit. A mai zis și de Dumnezeu. Nu știu dacă de bine sau de rău dar e plină presa lui de glorificări ale arderii bisericilor și ale demonizării credincioșilor, trageți voi concluzia.

Îl voi ierta pentru că a invocat admirativ un fost stăpân de sclavi, Washington cel a cărui statui vor să le demoleze votanții lui, pentru că mi se pare mai relevant că a preamărit niște criminali de război, președinții recenți de dinaintea lui Trump.

Dar a zis și ceva adevărat, va fi mult de câștigat. De către unii pe seama celorlalți. Cu cât mai multă mizerie, suferință și prigoană pentru unii cu atât va fi mai mult de câștigat. Dar asta bănuiesc că asta n-a mai încăput.

Când a început să bâiguie despre „justiție pentru toți” era deja clar că nu se referă la a demantela capitalismul și inechitatea americană. Nu, din contra, el a fost parașutat acolo tocmai pentru a le apăra. De cine, nu e clar, pentru că Trump nu le-a atacat, dar firește, trăim în zilele în care a contesta autoritatea subterană a marelui capital și a vedetelor lui privilegiate, nimic decât vârful icebergului, e percepută drept contestarea supremă… Dar revenind, bâiguiala era de fapt despre dreptul cuiva de a fugi de poliție fără a fi oprit, de a scotoci după o armă sau orice altceva când i se spune să nu se miște și în genere pentru dreptul de a incendia orașe și a fi considerat erou pentru asta. Ce mai, justiția asta seamănă uimitor de mult cu modul în care-ar descrie-o talibanii ISIS, alți dărâmători de statui. Odată i se spunea altfel decât justiție, dar de când trăim pe viu distopia lui Orwell cuvintele sunt jucăușe și ajung să însemne exact contrariul de la o zi la alta.
Firește, știm de la toate totalitarismele, când vrei să ștergi de pe fața pământului jumătate din poporul pe care pretinzi că-l reprezinți ceea ce ceri e unitate. A cerut și el. O va avea doar când va recunoaște că suprematismul alb e la fel de intolerabil ca iubita sa ANTIFA. Adică niciodată.

Apoi l-a invocat pe Lincoln. Un președinte mai samavolnic și autoritar decât Trump. Dumnezeu să înțeleagă dublul standard al progresiștilor.

În fine m-a luat somnul când, după ce a vorbit minute bune de o schimbare abstractă, a binevoit s-o exemplifice: prima femeie în funcția aia, primul ceva în altceva… etalarea virtuții și atât, personalizarea politicii (ceva ce a făcut și Trump, dar măcar disruptiv) în loc de reconsiderarea temeliilor acesteia. Apă de ploaie și obscurarea adevăratelor probleme. Până și la asta era mai bun Trump.

Noapte bună America!

Autor: Mihai Puflea-Ionescu

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • …un fost stăpân de sclavi, Washington, cel ale cărui statui… cit despre folosirea (mai bine zis, nefolosirea) virgulelor, ce sa mai spun…

  • Excelenta prezentarea … trista.
    Felicit autorul ca a rezistat lsa priveasca la reprezentatia instalarii regimului marxist in America, unde “republica” este ingenunchiata… eu am refuzat sa privesc supliciul bunului simt, schizofrenia ‘la putere”.

Abonează-te la newsletter