Volkswagen. E ştirea zilelor ăstora totuşi. Trebuie să mai luăm pulsul corupţiei mondiale, ca să ne mai revenim din icnetele provinciale anticorupţia. Corupţia e intimă sistemului şi nu o absolvă faptul că se face printr-un softuleţ, în loc de sacoşe cu bani plimbate prin cimitir. Să răspîndim aşadar că:
– cei de la Volkswagen au recunoscut şi oficial practicile de mistificare a testelor de noxe.
– se ridică evident un cor de lamentaţii despre cum se surpă imaginea Germaniei şi a companiei. Eu zic să stea liniştiţi. Deşi prejudiciul e cît s-a furat în România în ultimul sfert de veac, tot noi sîntem cei mai corupţi
– de fapt, ăsta-i doar vîrful, declară cunoscători ai industriei. Mai mulţi constructori de maşini au înghiţit în sec. Dacă se vor descoperi practici curente şi cunoscute tuturor? Ipocrizia eco-prietenoasă pusă în deplin off side. Pînă la urmă e un soft menit să păcălească testul. Nu putea fi exclusivitatea VW la ce competiţie există pe ramură.
– amenda pare uriaşă: peste 18 md. de dolari pînă acum. Dar se repetă cumva scenariul din scandalul băncilor evazioniste în epoca post-criză. Nici un mare mahăr acuzat direct, doar amenzi care abia dacă ating compania. În cazul VW, suma depăşeşte puţin profitul pe un an. Din păcate, aici nu e vorba de speculatori, ci de producători
– asta cu scăderile pe bursă şi panica etică de prin ziare mă cam lasă rece. Dacă aş avea bani aş cumpăra acţiuni. Eco-ipocrizia e cu adevărat profundă. Nimeni nu dădea doi bani pe chestia cu mediul – acel soft rezolva perfect contradicţia, cum să am şi maşină bună şi să fiu şi prietenos cu natura. Ce să vezi, nu prea se poate.
Băncile încearcă iar. Da, procesele privind clauzele abuzive încă le încurcă puţin. Şi, într-o mare oricum de legislaţie prietenoasă, continuă lobby-ul pentru eliminarea oricărei piedici din calea taxării abuzive. Aşa că băncile mai încearcă o dată în parlament. Mihai Baniţă aminteşte că în parlament trec discret legi cu efecte cu adevărat mari pe care nimeni nu le discută, sîntem prea hipnotizaţi de o luptă goală pe putere.
Un alt amendament al băncilor spune că hotărârile judecătorești prin care se constată existența clauzelor abuzive n-ar trebui să se aplice și contractelor în derulare, ci doar să ducă la eliminarea lor din contractele ce urmează a fi încheiate în viitor. Acest lucru contravine chiar textului Directivei și mai multor decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, care arată că legea nu are sens dacă nu remediază problemele din contractele în derulare.
Alte prevederi care au venit de la Senat și care vor fi discutate de deputați ar putea face imposibil ca băncile să mai piardă vreun proces, atât cu ANPC cât și pe cale individuală. Consumatorii trebuie să dovedească faptul că banca nu a negociat cu ei, prevedere total opusă celei actuale.
Iniţiativa a trecut pe la senat deşi nu a avut aviz pozitiv. Iniţiatorii, unde evident sînt mulţi “de stînga” pesedişti şi uneperişti şi vedetele lui peşte precum Mihai Sturzu, au dat înapoi după ce Mihai Baniţă a scris despre implicaţii. Misterul rămîne însă cum mişcă ăştia ca la comandă să ajute băncile.
CTP şi Tănase
Două intervenţii dinspre o generaţie de ziarişti-intelectuali care nu încetează să mă intrige. Stelian Tănase se plînge că l-a sunat Oprea după subiectul cu plagiatul dat de TVR. În primul rînd, foarte bine că au dat subiectul, sînt de acord că puterea lui Oprea asupra media e complet disproporţionată în ultima vreme. Dar nu vine doar din faptul că Oprea sună. Puterea lui vine din vulnerabilitatea presei care suferă de paralizia celorlalte forţe politice.
Nimeni nu-l critică dintre televiziuni (deşi unele n-ar avea nici măcar nevoi economice sau politice, aparent, să n-o facă) pentru că ele însele sînt dependente de diverse grupuri de influenţă care negociază puterea. Sîntem în ochiul ciclonului, nimeni nu mişcă în front. Dar toate forţele, politice, mediatice şi văd că şi juridice sînt paralizate de statutul nou de punct nevralgic în negocierea puterii pe care-l are Oprea. De la PNL-ul multiubit de Tănase pînă unde vreţi, Oprea e scutit, protejat de atacuri. Oprea nu reprezintă interesul naţional, ci a ajuns intersecţia stranie a intereselor personale şi de grup ale celorlalţi actori.
„Scandalul care este acum la TVR vine de la domnul Oprea. Cauza imediată este conflictul cu generalul Oprea. Într-o zi m-a sunat să-mi spună că seara la ştiri s-a dat un material despre plagiatul lui. Mi-a spus că numai televiziunea de stat îl atacă pe el. Era foarte infierbântat, foarte opărit pe subiectul despre care v-am spus. Eu i-am spus că nu pot să scot materiale, că nu am un control editorial. I-am spus că dacă eu dau telefon la stiri şi spun să nu se mai dea material cu acest subiect, mâine suntem amândoi pe prima pagină”, a spus Stelian Tănase, precizând că discuţia a fost intermediată de jurnalistul Realitatea Tv, Rareş Bogdan. (sursa)
Văd că unele siteuri o bagă şi pe aia cu americanii îngrijoraţi de situaţia TVR. Nu prea cred în eroism jurnalistic superexhibat. Îi reamintesc lui Tănase că a făcut (de data asta, putem să ne amintim şi de momente cînd a tăcut chitic sau a pupat puterea pînă aceasta din urmă s-a plictisit) ceea ce era normal să facă. A dat un subiect şi nu a a ascultat de încercările de intimidare dacă acestea au existat. Da, a făcut şi TVR o treabă bună.
CTP pune într-o lumină mai clară zbaterile jurnaliştilor. Relaţia cu patronul e esenţială şi, în cazul României, complet disproporţionată. Media-business constituie un raport care s-a tot dezechilibrat. De la mîrlăniile făcute de ziarişti din generaţia CTP (nu de el însuşi, ci doar sub ochii lui) măcar a ieşit un grup de analişti care şi-au oprit procentele pentru ei din publicitate şi advertorializarea presei. Situaţia nu s-a îmbunătăţit deloc, iar ziariştii azi sînt cu mult mai precari sau sînt vînduţi pe mult mai puţin.
Dar cum rămâne cu ziariştii-agenţi de publicitate din perioada “Adevărul”?
Toată lumea aducea în neştire publicitate, de la primul până la ultimul jurnalist. Aveau firmele lor, aranjamentele lor, aduceau publicitate în ziar şi luau 12%. Câtă vreme a fost Tinu, el decidea, dar după moartea lui se punea întrebarea ce fac. Doar nu eram idiot să nu-mi dau seama că nu e în regulă ca un jurnalist să fie şi achizitor de publicitate. Dar ia gândiţi-vă ce ar fi însemnat să le spun eu oamenilor ăstora „bă, nu mai aduceţi publicitate că aşa decretez eu!”. Cum aş fi putut eu să explic asta patronului? Mi-ar fi spus „ai ceva împotrivă să vină publicitate în ziar, care-i problema?”. Puteaţi să-i răspundeţi că trebuie să creeze un departament de publicitate care să se ocupe cu asta. Păi exista un departament de publicitate. Dar, pe lângă departamentul ăsta, veneau şi ceilalţi jurnalişti şi luau 12 % pe chestiile respective.
Le puteaţi spune jurnaliştilor că nu e în regulă şi că nu vom putea avea o presă onestă dacă nu punem nişte reguli.
Nu puteam să fac lucrul acesta şi cred că înţelegeţi de ce. Patronul era orientat spre câştig, ziariştii erau orientaţi spre câştig, iar eu stricam o jucărie care mergea din ambele puncte de vedere. Singura mea soluţie a fost să stau eu cu ochiul cât sarmaua pe ce apărea în ziar şi să nu permit apariţia unor articole care în mod evident însemnau nişte comenzi. Adică existau articole cu „P”, cu care n-aveam treabă. Ce era cu „P” pe el – sănătate, bucurie! Existau însă articole fără „P”, care erau plătite mai mult. Vă spun ce am făcut: am blocat articolele în care se lovea în nişte concurenţi. Adică lovituri sub centură date altora prin intermediul ziarului. Pe-astea le-am blocat. În schimb, am lăsat articole de laude, auto-lăudări, unele deşănţate şi aberante, ale unor firme, în special de stat. Bineînţeles că mă umfla râsul când vedeam reclame la Aeroportul Otopeni, dar am zis: „OK, lăudaţi-vă că sunteţi buni!“. Intrau banii şi cu asta basta. M-aţi înţeles?
Au fost multe astfel de articole?
Au fost ceva… sursa
Autor: Costi Rogozanu
Sursa: VoxPublica
Adauga comentariu