Extern

Glorie şi decădere

glorie-si-decaderePieţele financiare, presa economică şi milioane de europeni aşteptau ca întâlnirea liderilor Uniunii Europene să rezulte într-o soluţie finală pentru criza datoriilor suverane şi criza bancară europeană. Bancherii şi jurnaliştii, aflaţi pe ştatul de plată al cartelului financiar-bancar, insistau asupra teoriei că vom asista la un “summit istoric” în cadrul căruia liderii europeni vor porni la turaţii maxime “tiparniţa de euro”, iar fondul creat pentru salvarea ţărilor aflate în dificultate financiară şi a băncilor falimentare va fi majorat la două trilioane de euro. Rezultatul negocierilor a fost într-adevăr istoric, dar nu a corespuns aşteptărilor eurocraţilor de la Bruxelles şi bancherilor eu­ropeni. Pentru ei, ultima săptămână a fost un spectacol grotesc în cadrul căruia decăderea sistemului pe care l-au creat a devenit absolut evidentă. Pentru cei care au regizat acest spectacol grotesc, săptămâna trecută a fost încă un pas spre revenirea glorioasă în prim-planul politicii eu­ropene şi o revanşă pentru perioada în care un continent întreg a fost condus de o cabală politico-financiară.

Spectacolul a început odată cu refuzul ferm al cancelarului german de a mări fondurile alocate pentru Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară, ceea ce însemna că Grecia va intra în faliment, trăgând după ea principalele bănci franceze şi italiene, generând astfel o situaţie în care vor exista toate premisele pentru falimentele Italiei, Spaniei şi retrogradării ratingului inves­tiţional al Franţei. Nicolas Sarkozy a plecat de urgenţă în Germania pentru a încerca să o convingă pe Angela Merkel să renunţe la ghi­lotinarea băncilor franceze şi a ratingului inves­tiţional al Franţei. Ceea ce a urmat a fost o lucrare de geniu în domeniul regiei politice.
Angela Merkel a acceptat să negocieze cu Nicolas Sarkozy, însă a fixat punctul de întâlnire nu la Berlin, ci la Frankfurt unde, în incinta Operei, avea loc banchetul dedicat retragerii lui Jean-Claude Trichet de la postul de preşedinte al Băncii Centrale Europene. Tot acolo, în Centrul de Congrese din clădirea Operei din Frankfurt a avut loc şi întâlnirea-maraton între Merkel şi Sarkozy. Periodic, presa primea scurte informări “neoficiale” din partea delegaţiei germane care susţinea că “Merkel stă tare pe poziţii, iar Sarkozy presează în continuare”. Negocierile au continuat chiar şi după miezul nopţii, iar reprezentantul de­legaţiei germane a anunţat jurnaliştii că “în cazul cel mai optimist, liderii vor face o declaraţie la ora 7.30”. Până la urmă, negocierile s-au încheiat fără o declaraţie oficială a celor doi lideri. La acel moment, Angela Merkel deja a început pregătirile pentru următorul act al piesei, spunând jur­na­liştilor că summit-ul de duminică nu va aduce “soluţii finale” şi că va fi nevoie de un nou summit “decisiv” pe 26 octombrie.
Înaintea summit-ului propriu-zis, la Bruxelles a avut loc o întâlnire ad-hoc a miniştrilor de finanţe ai ţărilor europene. Jurnaliştii de la Sued­deutsche Zeitung şi The Guardian au reuşit să obţină declaraţii de la mai mulţi miniştri de finanţe şi diplomaţi care au povestit despre atmosfera din cadrul întâlnirii.
“A fost o atmosferă sumbră. Nu am văzut niciodată o dispoziţie mai proastă, a fost un dezastru total”, relatează unul dintre participanţii la întâlnire.
Miniştrii de finanţe au analizat raportul FMI despre situaţia din Grecia şi au ajuns la concluzia că dimensiunea actuală a fondului de salvare este absolut insuficientă. “Trebuie să fim realişti. Lu­mea vorbeşte despre noi utilizări ale fondului, dar aceste 440 de miliarde vor pleca dintr-un singur foc, iar Europa va rămâne fără apărare”, a constatat ministrul olandez de finanţe. Destul de rapid s-a conturat linia frontului: delegaţia germană insista ca Facilitatea Europeană pentru Sta­bilitate Fi­nanciară să nu fie mărită, iar creditorii Greciei (a se citi: băncile franceze şi italiene) să accepte faptul că vor pierde cel puţin 60% din valoarea obli­gaţiunilor greceşti pe care le deţin şi să-şi asume consecinţele. Delegaţiile Franţei, Ita­liei şi Spaniei s-au opus vehement acestei abordări, cerând ca FESF fie să primească mai mulţi bani de la Germania, fie să obţină dreptul de a lua bani de la Banca Centrală Europeană, banii urmând să fie creaţi “din aer”.
Ministrul de finanţe al Germaniei, Wolfgang Schaeuble nu a ratat ocazia de a reaminti oponenţilor săi toate deciziile eronate pe care aceştia le-au luat în ultimii trei ani. Diplomaţii intervievaţi de The Guardian şi Sueddeutsche Zeitung au declarat că limbajul folosit de ministrul german a fost “extrem de dur, direct şi chiar arogant”. Ministrul de finanţe al Franţei, tânărul François Baroin a încercat să polemizeze cu reprezentantul Germaniei, declarând că o soluţie în care băncile franceze sunt afectate, iar Franţa poate să-şi piardă ratingul de triplu A este inacceptabilă, însă tentativele lui au fost blocate de Christine La­garde. Iată cum descriu martorii această situaţie: “Lagarde efectiv i-a închis gura… l-a luat la palme verbal într-o engleză perfectă, limbă în care Baroin nu vorbeşte”.
Miniştrii de finanţe erau profund deranjaţi de faptul că disputa între Merkel şi Sarkozy nu le permitea să adopte vreo măsură concretă, transformând astfel întâlnirea într-un “seminar academic fără sens”. Oricum, poziţiile celor două frac­ţiuni aflate în conflict erau ireconciliabile, iar atmosfera nu era deloc cordială sau diplomatică. Participanţii la discuţii care au relatat detaliile despre această întâlnire sub condiţiile anonimatului susţin că se foloseau “limbaj injurios şi atacuri la persoană”. Jurnaliştii care aşteptau rezultatele întâlnirii susţin că “ţipetele participanţilor se pu­teau auzi pe coridor şi inclusiv în camera în care orchestra se pregătea să intoneze imnul Uniunii Europene pentru ceremonia de închidere a întâlnirii”. Ce poate fi mai simbolic decât o asemenea situaţie care relevă perfect starea actuală a proiectului european?
Spectacolul a continuat inclusiv în ziua summit-ului. Coincidenţă sau nu, Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel s-au cazat la acelaşi hotel din Bruxelles, hotelul Amigo. Preşedintele francez a urcat în cameră şi nu a părăsit-o până la momentul în care a trebuit să plece la summit, fiind vi­zibil epuizat de negocierile-maraton pe care le-a avut cu Angela Merkel. Agenţia Bloomberg relatează că, în acelaşi timp, Angela Merkel şi principalii membri ai delegaţiei germane şi-au petrecut timpul în barul hotelului, consumând vin alb. La acel moment, pentru orice observator avizat a devenit evident că delegaţia germană a făcut un gest demonstrativ, menit să arate restului Europei că decidenţii germani sunt relaxaţi şi satisfăcuţi de situaţia curentă în timp ce alţii o percep ca pe o catastrofă. Contrastul între un preşedinte francez extenuat şi disperat şi un cancelar german dispus să stea în public la un pahar de vin cu camarazii politici înaintea summit-ului Uniunii Europene va intra în cărţile de istorie. Este posibil ca Nicolas Sarkozy să joace şi el un spectacol propriu, în care fermitatea germanilor va fi folosită ca pretext perfect pentru justificarea necesităţii naţionalizării sectorului bancar. În acest caz, liderul francez va intra în istorie ca un mare preşedinte şi ca un actor de excepţie.
Evident, rezultatul oficial al summit-ului a fost unul nul, dar spectacolul regizat de politicienii germani este un semn clar al sfârşitului Uniunii Europene. Detaliile le vom afla în curând.

Redacţia Economică

Sursa: cronicaromana.ro