C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Analize

Președintele Zero și gura sa de tun

Cum ar putea amuți, din postura sa de principal agent electoral, Rareș Bodan, atunci când va fi confruntat cu rezultatele mandatului de cinci ani al președintelui Klaus Iohannis? Cum va rămâne fără replică cea mai importantă gură de tun a lui Iohannis și cum se va gripa în plină campanie electorală? Cum va răguși și-și va pierde vocea Rareș Bodan?



Pentru a răspunde la această întrebare aparent șocantă, m-am întors în luna septembrie a anului 2014. Și am studiat din nou proiectul candidatului prezidențial Klaus Iohannis, prezentat drept preambulul unui proiect de țară, moderatorul evenimentului fiind analistul politic Emil Hurezeanu, în prezent ambasadorul României la Berlin. Și m-a luat durerea de cap.

În campania electorală care începe în curând și în care va fi susținut de PNL și de cel mai vocal avocat al său, Rareș Bogdan, președintele Klaus Iohannis va fi obligat să-și amintească că, în urmă cu cinci ani, a promis, citez ad literam, că „veți avea în mine un garant al principiului că cetățeanul este înaintea statului, iar insitutțiile statului servesc și respectă cetățeanul”. Și am avut. Am avut serviciile secrete, care și-au bătut literalmente joc de cetățean, de Constituția țării și nu în ultimul rând de Justiție. Luarea drept ostatic a Justiției de către serviciile secrete este întotdeauna un act îndreptat împotriva și nu în interesul cetățeanului.

Dar să vedem ce a promis atunci în mod solemn președintele că va face în acest mandat? Iată principalul angajament căruia i se subsumează toate celealte obiective. „În 2018-2019, românii vor simți deja că trăiesc într-o țară occidentală, în care sunt respectați”. Simt românii acest lucru? Nici pomeneală. Cei mai mulți, dacă sunt întrebați, simt că trăiesc într-o colonie exploatată la sânge și mulsă de toate bogățiile ei, de multinaționale, care realizează în România profituri uriașe, impozitate în alte state. Și pe care, în întreg mandatul său de cinci ani, Klaus Iohannis în loc să le descurajeze, le-a încurajat. Vezi uriașul scadal Schweighofer, o societate austriacă responsabilă de defrișarea fără milă a pădurilor României, protejată fapt dovedit, de Klaus Iohannis.

Am notat șapte obiective pe care și le-a fixat în urmă cu cinci ani candidatul Klaus Iohannis, drept repere care urmează să fie îndeplinite în mandatul său. Le enumăr aproape fără comentarii, considerând că de cele mai multe ori comentariile sunt de prisos.

1). Reformarea sistemului public – educație, sănătate, pensii. Aici fac doar precizarea că în ciuda obiecțiilor și rezistenței înverșunate a lui Klaus Iohannis și a PNL, în România a avut totuși loc un început notabil de reformă doar în domeniul sistemului de pensii.

2). Transformarea României într-o țară cu adevărat dezvoltată economic, prosperă și competititivă în Europa și în lume. România a bătut pasul pe loc sub Guvernul Zero al lui Dacian Cioloș, guvern adus la putere de Klaus Iohannis, dar a avut un ritm de creștere notabil sub succesivele guverne PSD, fiecare dintre ele demonizat de Klaus Iohannis și acuzat de măsuri nesustenabile. În mod constant, patru din cinci ani ai președinției sale, Iohannis a contestat, rând pe rând, toate măsurile Executivului, de cele mai multe ori utilizând argumentul că acestea sunt nesustenabile. Prejudiciul financiar, politic și moral creat de asemenea acuzații lansate de la cel mai înalt nivel nu poate fi în niciun fel calculat.

3). „O probă importantă a mandatului meu va fi aderarea României la zona euro”. Proba a fost dată. Dar nota lui Iohannis, după cum se vede, nu este de trecere.

4). „O infrastructură funcțională, care să lege România de celelalte state europene”. Klaus Iohannis nu a făcut nimic în acest sens. Și nici nu putea. Pentru că angajamentul era demagogic. Nu președintele unei țări, într-un sistem constituțional cum este cel al României, poate face autostrăzi, căi ferate, căi navigabile, aeroporturi și așa mai departe.

5). „În 2015, finalizarea dezbaterilor privind schimbarea Constituției”. Nu s-a mai întâmplat absolut nimic. Constituția nu a fost schimbată. Iar Klaus Iohannis nu a făcut în acest sens nicio tentativă, până în urmă cu câteva zile, când a anunțat un referendum menit să schimbe un singur articol din Legea Fundamentală, referendum care din nou va mutila alegerile, suprapunându-se peste acestea în beneficiul lui. Ca să discutăm în campania electorală despre acel singur articol și nu despre modul în care, timp de cinci ani, Klaus Iohannis și-a îndeplinit sau nu și-a îndeplinit obligațiile asumate.

6). Regionalizarea și descentralizarea. Nu s-a făcut nimic. Iar Klaus Iohannis în calitate de președinte nu a mișcat niciun deget și nu a mai rostit nicio vorbă în acest sens.

7). Consolidarea relațiilor cu Republica Moldova. Klaus Iohannis nu a făcut nimic. Dacă nu mă înșel, nici măcar nu a călcat vreodată pe la Chișinău. Sau dacă o fi călcat, nu a lăsat nici cea mai mică urmă. În orice caz, Republica Moldova nu s-a apropiat nici măcar cu un pas de România.

În „România lucrului bine făcut” ar fi trebuit, promisiune făcută în discursurile citite pe promter în campania prezidențaială, ca domnul Klaus Iohannis să se lupte din răsputeri pentru ridicarea MCV-ului și acceptarea României în Spațiul Schengen. Nu a întreprins în acest sens niciun demers. Nu a făcut niciun pas. Nu a făcut lucrul care trebuia făcut.

Și, în fine, a promis normalitate. S-a angajat ca, spre deosebire de Traian Băsescu, să fie un președinte echilibrat, neconflictual. Care să unească, nu să dezbine. Și ce a făcut? Ne va explica întâmpinând o dificultate din ce în ce mai mare și răgușind pe parcurs domnul Rareș Bogdan. Până una alta, eu cred că numai cine este orb sau răuvoitor îi va mai da vreun vot președintelui impostor.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Dan Diaconu: “Pastila albastră”

Barna a promis să dea pastila albastră din Matrix întregului bobor. Pastilă albastră, așadar, aia care te face să fii fericit în timp ce sistemul își bate joc de tine, aia de te face să-ți iubești călăul și să-ți urăști eliberatorul. E sincer, fix asta promite. De ce-o face? Pentru că are un public imens dependent de pastile albastre, un public imens având ca principală preocupare linsul clanțelor stăpânilor, un public imens care trăiește din drogul iluzoriu al mai binelui venit de la niște binefăcători al căror unic scop în viață e acela de a face bine.



În ciuda faptului că-i o prostie, în ciuda evidenței că nu există prânz gratis, masa ineptă manipulată de Barna halește pastila albastră cu stoicism. Toți membrii acestei mase au devenit dependenți de minciună într-un asemenea hal încât, atunci când vreunul te simte cu adevărul prin apropiere, începe să mârâie precum un câine turbat. Și ca el, întreaga masă de imbecili mârâie și latră în disperare textul mincinos cântat de „tătuca supremul”, indiferent cine-ar fi acela.

Foarte puțini dintre cei care ajung într-o asemenea stare sunt capabili să facă pasul înapoi, să privească adevărul și viața așa cum sunt ele, să-și reevalueze poziția și să înțeleagă cu adevărat ce mult rău le-a făcut minciuna. Extrem de puțini sunt cei care au prin fundul conștiinței acea brumă de sinceritate care să-i îndemne să se uite în oglindă. E un număr infim. Minciuna e mult mai comodă.

Iar pentru ca vestea să fie și mai rea, trebuie să vă spun că această prostire în masă e extrem de contagioasă. Poate că e cea mai contagioasă boală de pe planetă. Germenii săi sunt peste tot, în fiecare ziar pe care-l deschizi, în fiecare știre pe care-o răsfoiești, pe fiecare ecran pe care-l pornești sau care-ți este pornit în față. A te menține normal într-o asemenea lume e chiar mai greu decât a ieși de sub influența nefastă a minciunii „pastilei albastre”.

De-aceea, mulți dintre cei care au reveniri și revelații referitoare la minciuna în care trăiesc, de multe ori o sfârșesc într-o minciună și mai mare, ochii le redevin injectați, iar instinctele primare își fac din nou de cap în conștiința lor. Îi cunoașteți, îi vedeți zilnic și vă e teamă de ei.

Nu cred că Barna a făcut o gafă, nu cred că a „întrors-o din condei” pentru a i se potrivi. Cred că știa exact ce spune, anume adevărul care apoi te face rob pe vecie. El știe că dă „pastila albastră”, e conștient că în Matrix „pastila roșie” e cea a adevărului. O face pe față, așa cum s-au făcut toate furtișagurile în țara asta. „Ca să n-avem vorbe la proces”, vorba unui personaj mai celebru decât mine. Pe față s-au privatizat pe un leu întreprinderile așa-zis energofage, fără viitor economic. Pe față și pe un leu s-a făcut totul! Pe față România a luat cel mai mare împrumut din istoria ei pentru a susține băncile străine și private. Pe față se dau sute de milioane lunar fiecărui ticălos care-a servit sau servește sistemul. Pe față suntem furați zi de zi.

Nu vă faceți iluzii! A spune că Barna a făcut o eroare înseamnă a-l absolvi de ticăloșia care-i este esență. Dacă asta a fost o greșeală înseamnă că toată politica lui e doar o nevinovată greșeală, o eroare de calcul. Nu, dragii mei, tot ceea ce face gașca aia ieșită din cazarmă e o imensă ticăloșie care se face pe față. Fiecare e conștient că e ticălos, dar se îmbată cu gândul că, dacă ticăloșia va reuși, se va înfrupta pe săturate din carnea încă pulsând a victimelor, adică a masei inepte de consumatori dependenți de „pastila albastră”. Fiecare dintre ei e un șacal din haită. Știe că va omorî animalele încolțite, știe că va face o crimă, dar acea crimă îi asigură supraviețuirea. Lui, găștii lui și dresorilor găștii.

Asta-i „pastila roșie” a acestei dimineți. Dacă înțelegeți, e bine. Dacă vă deranjează, nu vă obosiți să mă înjurați. Pastile albastre se găsesc peste tot. Luați una și garantez că vă veți liniști. Pe vecie!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

UE în era inițiativelor disruptive: a Celor Trei Mări, Hansa 2.0 și Eurasia

Aflat la Varșovia, Steve Bannon a spus într-o emisiune a TVP Info că Polonia este unul din liderii Europei. Fostul consilier de la Casa Albă vorbea din perspectiva Inițiativei Celor Trei Mări și al rolului strategic ce îi revine aici Poloniei, cu atît mai mult cu cît și cooperarea militară cu americanii a devenit un punct de maxim interes pentru ambele țări. Nu mai puțin de 3000 de militari ajung astfel în Polonia, specialiști și oameni care se ocupă de logistică, dar și experți care vor instrui armata poloneză să utilizeze cele mai noi tehnici militare și armamentul achiziționat din Statele Unite.

Regiunea Celor Trei Mări, a spus Bannon, se află într-un top 3 privind importanța strategică, iar rolul Poloniei este esențial în noile contexte politice. Bannon a mai spus că președintele Donald Trump apreciază în mod deosebit rolul asumat de Polonia și că interesele americane și poloneze coincid și în privința apărării ”civilizației occidentale”.

Chiar dacă pentru interesele americane Polonia se află în top, nu același lucru se poate spune și despre UE, care privește Polonia ca pe o țară de rang secund, fostă socialistă, tampon în fața Rusiei.

Partidul Dreptate și Justiție (PiS), care a venit la putere în Polonia după alegerile din 2015, a arătat, la rîndul ei, mai mult atașament relațiilor transatlantice decât integrării în UE. La summitul NATO de la Varșovia din iulie 2016, guvernul Beata Szydło a reușit să obțină prezența unei brigăzi de blindate americane (aproximativ 4500 de soldați) pe teritoriul polonez, precum și un batalion NATO (aproximativ 1000 de soldați). Potrivit fobiilor polone, principala amenințare provine din Rusia, cu semnificative misiuni militare în apropierea granițelor estice ale Poloniei și țărilor baltice, precum enclava Kaliningrad. Nu e de mirare că guvernele Beata Szydło și Mateusz Morawiecki au semnat înțelegeri și contracte cu operatori din industria de apărare din SUA. La sfârșitul lunii mai, ministrul polonez al apărării, Mariusz Błaszczak, a anunțat că au început discuțiile cu Washingtonul pentru achiziționarea a 32 de avioane de luptă F-35 de a cincea generație.

În domeniul energiei, de asemenea, Varșovia a semnat cu americanii mai multe contracte pe termen lung, începînd cu 2015, pentru livrarea gazului natural lichefiat către terminalul de la Świnoujście de pe coasta baltică, principalul efort fiind acela de a scăpa de gazele rusești. Secretarul american pentru energie, Rick Perry, a relevat faptul că pînă în prezent, Polonia a semnat contracte pentru cca. 7 milioane de tone de gaz lichefiat/ an, aceasta reprezentînd cca. 55% din consumul anual de gaze al Poloniei.

Chiar dacă pentru interesele americane Polonia se află în top, nu același lucru se poate spune și despre UE, care privește Polonia ca pe o țară de rang secund, fostă socialistă, tampon în fața Rusiei.

Partidul Dreptate și Justiție (PiS), care a venit la putere în Polonia după alegerile din 2015, a arătat, la rîndul ei, mai mult atașament relațiilor transatlantice decât integrării în UE. La summitul NATO de la Varșovia din iulie 2016, guvernul Beata Szydło a reușit să obțină prezența unei brigăzi de blindate americane (aproximativ 4500 de soldați) pe teritoriul polonez, precum și un batalion NATO (aproximativ 1000 de soldați). Potrivit fobiilor polone, principala amenințare provine din Rusia, cu semnificative misiuni militare în apropierea granițelor estice ale Poloniei și țărilor baltice, precum enclava Kaliningrad. Nu e de mirare că guvernele Beata Szydło și Mateusz Morawiecki au semnat înțelegeri și contracte cu operatori din industria de apărare din SUA. La sfârșitul lunii mai, ministrul polonez al apărării, Mariusz Błaszczak, a anunțat că au început discuțiile cu Washingtonul pentru achiziționarea a 32 de avioane de luptă F-35 de a cincea generație.

În domeniul energiei, de asemenea, Varșovia a semnat cu americanii mai multe contracte pe termen lung, începînd cu 2015, pentru livrarea gazului natural lichefiat către terminalul de la Świnoujście de pe coasta baltică, principalul efort fiind acela de a scăpa de gazele rusești. Secretarul american pentru energie, Rick Perry, a relevat faptul că pînă în prezent, Polonia a semnat contracte pentru cca. 7 milioane de tone de gaz lichefiat/ an, aceasta reprezentînd cca. 55% din consumul anual de gaze al Poloniei.

Din 2018, Polonia pare să fi luat în serios și construirea unei centrale nucleare ca parte a politicii sale energetice, iar Statele Unite sînt cît se poate de interesate! Astfel, secretarul pentru energie Rick Perry și ministrul Krzysztof Tchórzewski au și demarat discuțiile pentru instalarea centralei americane, SUA promițînd totdată și accesul la capitalul financiar necesar – a se citi: împrumuturi din băncile americane – și, evident, transferul tehnologic necesar.

Kolinda Grabar-Kitarović & Andrzej Duda / Foto: Facebook

Dar, dincolo de Polonia, chestiunile privind dezvoltarea infrastructurii, digitalizarea, și investițiile în energie, îmbracă deseori aspecte mai complicate decît s-ar putea crede. Punerea în funcțiune a terminalului de gaz lichefiat din Krk (Croația) are și o importanță strategică. Sigur că sursa e tot americană, iar proiectul final include și instalații de regazeificare, dar și o magistrală ce va uni Polonia și Croația, asigurînd gaz american oricărui cumpărător de pe traseu.

Să nu ne mirăm, așadar, că o asemenea inițiativă a generat frisoane la Berlin, unde inițiativa ”Celor Trei Mări” a fost clasificată drept ”sinistră”, iar într-un interviu, din iulie 2017, dat de Angela Merkel celor de la The Economist, spunea că inițiativa pare o încercare de a diviza Europa și de a slăbi influența germană în țările vecine.

Cum și-a exportat Germania criza?

Germania este o țară care are mari probleme în a-și gestiona propriile realități, ca să nu zicem de realitatea din interiorul UE. Germania este a 4-a economie la nivel mondial și prima din Europa. Pentru ca această poziție să existe, statul german și economia germană exportă cca. 50% din produsul intern brut! Peste jumătate din aceste uriașe exporturi se duc în țările comunitare! Deci, jumătate din PIB înseamnă exporturile! Iar jumătatea jumătății, un sfer din PIB-ul nemțesc înseamnă produse vîndute pe piața europeană.

Ca să aibă creștere economică, Germania trebuie să își crească PIB-ul constant, și exporturile la fel de constant. Ceea ce înseamnă că restul economiilor europene trebuie să înghită exporturile germane și orice creștere a economiei germane. Ceea ce, înseamnă că restul țărilor europene sînt, din bun start, condamnate să nu se dezvolte niciodată, doar pentru a ține Germania pe poziția în care se află.

Dacă Germania nu mai poate exporta în țările UE, acest lucru înseamnă imediat șomaj masiv și instabilitate economică în țară. La fel stă treaba și cu moneda unică – Euro – stabilită acolo unde nu poate produce inflație în Germania, dar facilitează exporturile. Reglementările de la Bruxelles, impuse intra-unional, cărora li se adaugă taxele autohtone din fiecare țară, ucid mediul antreprenorial. Ceea ce se vede cu ochiul liber la o simplă analiză a cifrelor privind șomajul, care trece de 20% în Spania, Franța, Italia, Grecia. Iar în țările din centrul și estul continentului, înseamnă depopulare și căutarea joburilor din Occident.

Ca atare, sigur că inițiativa este ”sinistră” pentru Germania! Ar putea să arunce în capul celei mai mari economii din uniune toate problemele pe care le-a ascuns sub preș cu atîta dibăcie, jupuind șapte piei de pe ”aliați” și ”parteneri”. Nașterea partidelor ”iliberale” și ”populiste” aici ar trebui căutată în primul rînd! În încercarea statelor unionale de a nu mai plăti tribut ”superiorității” germane. Prima țară care a stopat dezastrul a fost Ungaria, cînd în fața tendințelor de a sugativa lichiditățile de pe piața maghiară prin credite imobiliare acordate în Euro și franci elvețieni (dacă vă sună cunoscut), guvernul a anunțat băncile că toate creditele populației se vor plăti exclusiv în forinți! Pentru că a devenit extrem de clar că jucînd după regulile ”europene”, dar care sînt reguli germane, țările din est nu se vor putea dezvolta niciodată! Exact ceea ce România pare să nu priceapă.

Sursa: Eurostat, 2018 / aproape 60 la sută din cetățenii europeni sprijină intervenția UE în politicile economice ale țărilor unionale

”Agentul” Iohannis intervine

Germania, ca atare, a depus eforturi ca să se alăture proiectului I3M, dar a pariat greșit cînd și-a ales ”luptătorul”. Evident, acesta a fost Klaus Iohannis, care în 2018 a organizat summitul în România. Iohannis a anunțat, ca atare, că și Germania s-ar alătura, dar ceilalți s-au făcut – pur și simplu – că nu au auzit nimic. Peste un an, în 2019, Germania și-a trimis președintele la summit și aștepta susținere tot din partea lui Klaus Iohannis și din partea președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Și de data aceasta, speranțele germane s-au năruit, Iohannis fiind probabil singura persoană prezentă la summit care nu este citată de nici o publicație prezentă. Pur și simplu a tăcut.

De altminteri, accederea Germaniei ar fi fost dificilă indiferent de prestațiile lui Iohannis, deoarece regulamentul prevede că e nevoie de unanimitate pentru deciziișe precum lărgirea grupului, iar polonezii îi consideră pe nemți la fel de periculoși ca pe ruși.

Subminarea Poloniei!

Dacă americanii derulează deja afaceri bănoase cu polonezii, iar chinezii tocmai au semnat un acord comercial privind importurile de pe piața poloneză, nemții nu și-au pierdut nici ei interesul pentru vecinii lor. Mai ales, nu au șters de pe listă posibilitatea de a elimina un competitor din joc! Ca peste tot, în zonele de graniță, populația e amestecată. Iar în cazul special al Sileziei, lucrurile sînt de-a dreptul interesante, aici mai trăind cca. 300.000 de silezieni (și germani) care și-au revendicat naționalitatea germană.

Silezia a fost întotdeauna o regiune importantă, în special datorită potențialului imens de care dispune. Și ca și resurse, și ca și populație. Vorbim de resurse de lignit, fier, cupru, argint, aur, zinc, plumb, cadmiu, arsenic, uraniu, bazalt, marmură, calcar. Agricultura este, de asemenea înfloritoare. Dezvoltarea Poloniei depinde direct de dezvoltarea Sileziei. A industriei de aici. Și înainte de al doilea război, și după, dezvoltarea țării a depins de această regiune, rămînînd în continuare o piesă esențială a întregii economii poloneze.

Ca atare, în ultima perioadă au apărut ca din pămînt puzderie de ONG-uri pro-autonomie sau pro-independență, precum și istorici și mai ales politicieni promotori ai revizionismului istoric, susținuți și de presa germană care încearcă să arunce în aer unitatea Poloniei. Unii, operează sub mantia ”multiculturalității”, în timp ce alții sînt pe față anti-polonezi și pro-germani, cum ar fi Mișcarea pentru Autonomie din Silezia (Ruch Autonomii Śląska – RAŚ). Până de curând, această organizație a guvernat provincia în comun cu Platforma Civică (PO).

Hansa 2.0 – împotriva centralizării în UE

În februarie 2018, miniștrii de finanțe ai Danemarcei, Finlandei, Olandei, Irlandei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei și au declarat crearea “Noii Ligi Hanseatice”, numită și Hansa 2.0. Vechea Ligă, cea din sec. al XIV-lea, era deopotrivă comercială și defensivă.

Hansa 2.0, noua alianță economică, este menită să asigure interesele țărilor din Europa de Nord în fața influenței crescânde a statelor din Europa de Sud. Membrii Hansa 2.0 propun ca UE să se concentreze pe comerț și să coopereze din punct de vedere economic și monetar, dar și să evite centralizarea și ambițiile politice.

Punctele subliniate de toți membrii noului acord sunt: ​​transformarea Mecanismului european de stabilitate în Fondul Monetar European, o creștere a competitivității anumitor sectoare economice avînd ca obiectiv extindere a pieței deschise. Un alt scop este de a uni direcția anumitor state în ceea ce privește politica fiscală și de a îmbunătăți competitivitatea Uniunii bancare.

Valoarea centrală a Hansa 2.0 este, așadar, eurozona, iar cîntecele de sirenă adresate Poloniei, membră a Ligii în sec. al XIV-lea, par o abilă capcană de a o deturna de la îndatoririle asumate în cadrul I3M și V4. Polonia, însă, nu doar că nu face parte din zona euro, dar nici măcar nu are vreo dorință să adere pînă cînd cetățenii polonezi nu vor avea un nivel de trai comparabil cu al nemților, de exemplu!

Inițiativa celor Trei Mări este o alianță apropiată ideologic de Hansa 2.0, inițiată de președinții Croației și Poloniei. Problema principală este că I3M este o inițiativă prezidențială, iar toate statele membre sunt reprezentate la același nivel politic – deși nici unul dintre președinți nu are putere reală și nu controlează fondurile.

Aprecierea în funție de capabilitățile președinților ar putea fi, totuși, hazardată dacă dorim să comparăm cele două entități, căci I3M este dublată de un forum economic, care încă de la constituire a atras atenția mediului de afaceri care a înțeles oportunitatea de a investi în infrastructură, transport și comunicații, iar mediul privat se mișcă mult mai repede decît orice guvern.

Forumul economic al I3M, Slovenia, 2019 / Foro: Facebook

Inițiativa Celor Trei Mări – ca proiect politic și economic

La summitul de la Ljubljana, I3M a căpătat o nouă dimensiune, avînd de acum și un fond de investiții destinat dezvoltării transportului, energiei și infrastructurii digitale ale țărilor membre. Banca Europeană de Investiții s-a alăturat fondului odată cu summitul. Fondul dispune deocamdată de cca. 500 de milioane de euro, dar se estimează că va ajunge destul de rapid la 4-5 miliarde. În prezent, se desfășoară negocieri cu băncile de dezvoltare, precum și cu Banca Mondială, deci este de așteptat ca participarea să se extindă la nivelul tuturor celor 12 țări membre.

Președintele polonez, Andrej Duda, a declarat apoi că sursa investițiilor în infrastructură ar trebui să fie banii investitorilor privați, alături de finanțarea structurală și de impozite. În prezent, potențialul pieței din regiunea Europei Centrale și de Est, este de 1,7 miliarde de euro, iar în următorii zece ani va crește la 2,3 miliarde de euro. Aceasta ar înseamna că participarea Europei Centrale și de Est în UE va crește de la 10 la sută PIB la 13 la sută din PIB până în 2030. Iată că spaima Germaniei capătă contur!

I3M / Foto: Facebook

Anul acesta, forumul economic a atras peste 600 de reprezentanți din lumea afacerilor din 43 de țări ale lumii. De departe cea mai masivă prezență a fost cea americană, delegația fiind condusă de secretarul pentru energie Rick Perry. Nu e de mirare, dacă ne gîndim la magnitudinea investițiilor ce se pot realiza în estul continentului!

Dincolo de conotațiile strict economice, I3M începe să joace și un rol politic în zonă. Participanții la summit au declarat că anul viitor Ucraina ar putea să se alăture inițiativei. Summit-ul de anul viitor va avea loc în Estonia.

Din perspectivă rusească, Inițiativa celor Trei Mări era doar un ”sub-grup economic” al UE, unde Polonia, ca ”proprietară” a ideii, speră să devină distribuitorul central al gazelor americane ieftine pe continent. Comerțul UE-SUA în domeniul GNL (gazelor lichefiate) a atins cel mai mare volum din istorie – mai mult de 1,4 miliarde de metri cubi. Toate acestea au venit pe fondul unor acuzații constante împotriva exporturilor rusești de energie care susțin că Moscova dorește să le folosească pentru a controla alte state – deși nimeni, niciodată, nu a definit acest straniu concept.

În timp ce Polonia își dezvoltă propria rețea de interese legate de gaze, celelalte țări europene par fie indecise, fie au ales să se alăture Nord Stream 2. Conducta Nord Stream 2, care are ca scop dublarea capacității existente a conductei de 55 de miliarde de metri cub anual, este un joint-venture al Gazprom-ului rusesc și a cinci mari companii europene de energie. În ciuda amenințărilor de la Washington privind sancționarea celor implicați în proiect, Nord Stream 2 a atras deja peste 670 de companii din 25 de țări.

În iunie 2019, Ministrul de Externe ungar, Péter Szijjártó a declarat că țara sa urmează să primească două miliarde de metri cubi de gaze până la sfârșitul lunii septembrie. Cele două țări au semnat, de asemenea, un acord prin care Rusia va trimite anul viitor încă două miliarde de metri cubi de gaz către Ungaria, prin Austria.

Angela Merkel și Vladimir Putin la G20 / Foto: kremlin.ru

La rîndul ei, să nu uităm că nici Germania nu se ferește de gazele rusești, cum nu se ferește nici de a căuta soluții de a intra și mai preganant pe piața rusească. În aceeași situație se găsește și Franța, dar și Italia.

Cazul ”Metropol Tapes”, Moscova. Italia nu are voie să iasă din pluton!

Hotel Metropol, Moscova

BuzzFeed News a publicat recent o așa-zisă anchetă privind implicarea unor presupuși politicieni italieni într-o ”manevră de a finanța clandestin” așa-zisa extremă dreaptă europeană, utilizînd bani rusești, proveniți din zona companiilor care se ocupă cu petrolul, cu implicarea companiei italiene Eni și a două bănci de investiții. Publicația oferă și transcriptul convorbirii din luna octombrie 2018, un soi de ”stenogramă” de tipul celor scurse din zona DNA de pe la noi. Ca atare, se cunoaște doar o singură identitate, anume cea a lui Gianluca Savoini, un ”apropiat” al lui Matteo Salvini – numit în înregistrările de asemenea publicate de BuzzFeed News drept ”un Trump italian”.

Pe scurt, ar fi vorba despre o companie importantă de petrol din Rusia care ar vinde cel puțin 3 milioane de tone metrice de combustibil pe parcursul unui an către compania italiană Eni, pentru o valoare de aproximativ 1,5 miliarde de dolari. Achiziționarea și vânzarea ar fi urmat să se facă prin intermediari, vînzătorii aplicînd acestor tranzacții un discount de 4%, adică, în valoare de aproximativ 65 milioane de dolari, pe baza prețurilor combustibililor la acea dată.

Acest discount ar fi urmat să intre apoi în posesia celor de la Lega, care ar fi putut astfel finanța campania europarlamentară din acest an. Dacă din discuții reiese în mod clar că italienii au spus că nu îi interesează să obțină bani pentru uzul propriu, rușii, în schimb, negociază pentru un ”comision” care să li se întoarcă, tot prin creșterea discountului, iar italienii cad de acord, după cum reiese din înregistrări, ei rămînînd la cei 4% necesari ”cauzei”, în ideea ca schema să poată fi repetată la nevoie. Singura ilegalitate ar fi că de anul acesta legea italiană interzice finanțările externe în zona politică. La vremea desfășurării discuțiilor, nu! Pe de altă parte, compania Eni a negat că prin conturile ei ar fi trecut vreodată asemenea bani.

Matteo Salvini și Vladimir Putin la Roma / Foto: Facebook

Acesta este scenariul, iar în Italia practic nu există publicație care să nu reia informația, adăugînd că ”suveraniștii sînt finanțați de Putin”. Ca să fie mai plauzibil, autorii anchetei readuc în discuție și cazul vicecancelarului austriac Heinz-Christian Strache (FPÖ), care a demisionat în luna mai, chiar înaintea alegerilor, și în cazul acestuia ivindu-se din zona germană (Süddeutsche Zeitung și Spiegel) o înregistrare bizară cu o presupusă ”rusoaică” ce îi propune șefului FPÖ acceptarea de bani rusești.

Deci, Putin și Merkel sau Macron se pot întîlni și pot semna orice contracte, pe oricîți bani și este în foarte mare regulă, nu vin rușii, nu e despre bani rusești, rușii nu controlează nimic, dar dacă Trump, Viktor Orban sau Matteo Salvini se aprope de același Putin, lumea intră în fibrilații. Și mai interesant este cum aceste scurgeri îi vizează întotdeauna pe suveraniști și niciodată pe globaliști.

Ceea ce trebuie, totuși, reținut din această scurgere de informații, este faptul că pe ruși – în mod evident – îi interesează ce se întîmplă în Europa și că, simplu spus, joacă la ambele capete. Pe de o parte își vînd gazul nemților, pe de altă parte tratează cu suveraniștii. Iar aceștia din urmă, par să devină tot mai importanți pentru ruși. Și, să nu ne facem iluzii, americanii fac exact același lucru!

Vicepreședintele Mike Pence și vicepremierul Matteo Salvini / Foto: Facebook

Moscova, a treia Romă

Bazată pe o doctrină din secolul al XVI-lea, Imperiul Rus ar fi succesor al Romei antice și al Constantinopolului ca centru suprem al creștinismului adevărat. Prima dată, îngrijorat de soarta creștinismului european s-a arătat Aleksandr Gelievici Dughin, creditat a fi creierul din spatele lui Vladimir Putin, susținător al neo-eurasianismului. Dughin consideră că ”Un Occident care își neagă credința, istoria, rădăcinile și identitatea, e destinat pentru dispreț, moarte și dispariție”. Tot el spune că: “Singura apărare reală împotriva globalizării este eurasianismul”.

Alexandr Dughin / Foto: Facebook

“Neo-eurasianismul”, însă, nu este o adaptare a eurasianismului clasic la perioada post-sovietică, ci mai degrabă o “nouă dreaptă” ideologică. Perspectiva duginiană (dughinistă?) este rezultatul unei compilații a diferitelor teorii anti-liberale occidentale, “rusificate”. Majoritatea ideilor anti-occidentale ale lui Dughin sunt derivate din filozofiile și teoriile occidentale, mai degrabă decât din cele rusești.

Principalul conflict al istoriei lumii, conform “neo-eurasianismului”, constă în confruntarea dintre puterile terestre, eurasiatice, colectiviste și tradiționaliste (telurorocrații), pe de o parte, și puterile maritime individuale și liberale (talasocrații), pe de altă parte. Ca atare, bătălia finală – Endkampf – se dă între Rusia și Statele Unite.

Din punctul de vedere al Stratfor, însă, ascendentul Rusiei față de China este puțin probabil să dureze pentru totdeauna. Creșterea proprie a Chinei și suprapunerea sferelor de influență în Asia Centrală, Orientul Îndepărtat al Rusiei și în zona arctică, vor limita, în cele din urmă, măsura parteneriatului lor. Ceea ce, potrivit așteptărilor, ar reapropia Rusia de țările așa-zis occidentale.

Eurasia

Pînă atunci, însă, revenind, Eurasia, reprezintă filozofia conservatoare a continentalismului terestru, care are printre valorile sale o structură ierarhică, lege și ordine, tradiționalism și religie. Adică, tot ceea ce nu regăsim nicăieri în teoriile globaliste.

Eurasianismul susține – potrivit lui Dughin – că civilizația eurasiatică nu poate fi judecată conform criteriilor occidentului postmodern. Apără civilizația ruso-ortodoxă, dar și toate celelalte civilizații, care pot fi foarte diferite de cele dominante, liberale, globalizatoare. Nu are nimic de a face cu fundamentalismul, tocmai pentru că admite și apără existența și legitimitatea tuturor civilizațiilor. Este o formă de pluralism filosofic, conform căreia diferite culturi, diferite civilizații pot coexista, fără a se neutraliza neapărat. Eurasianismul nu înseamnă apărarea naționalistă a Rusiei, ci apărarea identității tuturor popoarelor de agresiunea comisă de Occidentul modern. Este o formă total contrară unificării liberale și postmoderne, a statului global.

Dughin deplînge pierderea identității naționale, religioase, sexuale, individuale. ”Trăim într-o lume din ce în ce mai virtuală în care toate formele stabile care definesc ființa și omul se dizolvă. Am intrat în societatea lichidă despre care vorbea Zygmunt Bauman. Ideologia lumii moderne este post-umană. Dar trebuie să salvăm omul, identitatea lui. Întotdeauna spun că cei care luptă împotriva identității se luptă împotriva omului. Nu există nici un om fără identitate”.

Pentru ilGiornale, Dughin adaugă: “Văd apariția unei voințe extrem de populare împotriva dominației totalitare și impunătoare a globalizării, a gîndirii europene. Este evident un pas spre victorie, nu victoria însăși. Este o schimbare radicală în istoria postmodernității: o revoltă împotriva lumii post-moderne, o formă de protest a popoarelor care nu acceptă să fie anihilate de strategia suicidară a liberalilor, ci vor să decidă liber asupra identității lor. Tocmai aici intră în joc necesitatea unei alternative la globalizare, pentru a salva identitatea oamenilor și a popoarelor, pentru a salva Ființa. Această alternativă nu ar trebui să fie căutată în fascism, în comunism sau în vechiul liberalism, ci într-o nouă formă care să poată răspunde provocărilor generate de evenimentele actuale. Fundamental va fi a patra teorie politică, teoria lumii multipolare, principiile metafizice ale luptei împotriva globalizării, pentru a salva popoarele, omul, sacrul, tradiția, demnitatea umană“.

Aceasta este marea propagandă rusă de care se tem liderii UE, democrații americani, mass-media, aceasta ”propagandă”, chipurile, ”schimbă opțiunile electorale” – dacă ar fi să credem, e fake news-ul care îi zăpăcește de cap pe oameni, ideile care îi îndepărtează de ”valorile europene”, liberale, ”occidentale” și îi țin în ”totalitarism”. Să le vedem și să le cîntărim, așadar. Din nefericire, o bună parte din ceea ce spun rușii poate vedea oricine cu ochiul liber. Iar dacă are și vreo doi neuroni, poate aduna și cîteva cifre. Sau distinge albul de negru. Dacă preț de o secundă privim harta Eurasiei, înțelegem că Rusia nu are nevoie de teritorii, pe cît ar avea nevoie de oameni sau, cel puțin, de parteneri care să îi împărtășească valorile enunțate mai sus.

În Europa și în ”lumea occidentală”, însă, libertatea cuvîntului e dulce poveste. Sătui de cenzura facebook, internauții își caută bucățica de libertate pe VKontakte. Tocmai la St.Petersburg. Drepturile omului au devenit ”un lux teoretic”. Am văzut cum sînt aleși șefii UE! Promisa bunăstare a devenit supraviețuire. Clasa de mijloc se topește mai ceva ca și calota polară răpusă de ”schimbările climatice”. Vestele galbene, care tocmai s-au revendicat creștine, denunțînd ideile stîngist-seculariste de pînă acum, primesc bastoane în cap și gaze în nas tocmai pentru că nu vor să dispară din fața unui ”Jupiter” care se crede mare democrat și liberal. Britanicii și-au pus deja poalele în cap și nu mai vor să audă de atîta ”bunăstare” și ”libertate”.

Tocmai pe acest fond, Federația Rusă a revenit și în Consiliul Europei (CoE). A nu se confunda cu Consiliul Uniunii Europene sau cu Consiliul European. Că, deh, democrația e complicată și costisitoare.

Dincolo de orice, pentru actuala conducere a Rusiei, credința creștină pare să fie una din punctele esențiale. Invers decît e la globaliști. Nu doar Salvini este interesant în Italia pentru Putin, ci și suveranul pontif. Recentul interviu oferit de Vladimir Putin celor de la Financial Times arăta îngrijorarea șefului federației ruse în privința atacurilor liberale împotriva Bisericii.

Vladimir Putin și Papa Francisc / Foto: Kremlin.ru

Putin: ”Uneori am impresia că aceste cercuri liberale încep să folosească anumite elemente și probleme ale Bisericii Catolice drept unelte pentru a distruge Biserica însăși. Iar asta, consider incorect și periculos. Am uitat că trăim cu toții într-o lume ce se bazează pe valori biblice?”

Putin susține că “așa-numita idee liberală și-a depășit scopul”, că multiculturalismul nu mai este eficient. Ideea liberală a devenit caducă, ”intrînd în conflict cu interesele majorității covîrșitoare a populației”.

În timp ce comentariile lui Putin au provocat ”consternare” printre elitele occidentale liberale, ele nu sunt îndepărtate de remarcile făcute public de către Dalai Lama. Liderul spiritual al budhismului tibetan a declarat pentru BBC că nu dorește ca Europa să devină musulmană sau africană, afirmînd că majoritatea refugiaților ar trebui să se întoarcă acasă pentru a se păstra Europa pentru europeni.

Dar să înțelegem exact ce caută musulmanii în Europa! Am văzut că economia germană nu e sustenabilă decît prin imensele exporturi de 50% din PIB pe care le face preponderent către țările din Uniunea Europană. Dar pînă și UE are propriile limite în a înghiți marfa nemțească. Cum însă economia germană are nevoie de o creștere continuă – potrivit schemei Ponzi care e actualul sistem economic – și exporturile germane trebuie să urmeze creșterea! Ceea ce înseamnă cantități tot mai mari, an de an, livrate pieței UE. Dar cui să îi mai dai marfa, dacă nu unei populații paupere de import? Dar pînă și asta este doar o modalitate de a evita inevitabilul: criza de supraproducție, urmată șomaj și de colaps. ”Caritas”-ul occidental începe să se ducă.

Pericolul globalist

Pentru Vladimir Putin, a devenit esențial să caute un mediu stabil și predictibilitate, adică tot ceea ce nu generează în clipa de față agresivitatea liberală și establishmentul care caută să scape de o revenire a crizei economice. Rusia este o țară OPEC, iar una din măsurile care au dat roade de-a lungul timpului pe această piață au fost tocmai cotele. Acestea nu vizează atît creșterea producției mondiale de hidrocarburi, cît mai curînd adaptarea la cerințele pieței. Astfel că, investițiile și beneficiile sînt pe deplin previzibile. Creșterile și scăderile bruște de prețuri nu sînt de natură să încurajeze investițiile în domeniu sau retehnologizările.

Rusia nu face parte din sistemul ”occidental”. Ajunge să aruncăm o privire pe hartă ca să înțelegem asta. BRICS (Brazilia – Rusia – India – China – Africa de Sud) au deja un sistem propriu, un fond monetar propriu și refuză dolarul în favoarea monedei chinezești. Interesele economice ale acestor țări se întind, ca și cele occidentale, și în Africa și în America Latină.

Trump este un președinte bun. Pentru americani, însă. Cum Merkel este un cancelar bun. Pentru germani. Și Putin e bun, dar pentru ruși. Ca și Xi Jinping pentru chinezi. Durerea este că Uniunea Europeană este doar o minciună sfruntată. Nu există. E o ideologie ce camuflează interese mercantile. Există doar Germania și sateliții Germaniei. Din această cauză, doamna în capot bleu care-și scaldă piciorușele în spumele mării, nu există. Nici Barna nu există. Iar nevertebratele care îmbăloșează bombeurile încălțărilor lui Macron și Merkel – Cioloș și Iohannis – există doar cît să ne dăm seama cît de pierduți sîntem în acest ocean de interese planetare, cît de insignifianți!

Țările din jurul României, strîng rîndurile și încearcă să supraviețuiască, iar faptul că această supraviețuire este posibilă o vedem din uriașul interes pe care-l au și rușii și americanii în zonă. Se regăsește în tremuratul Angelei Merkel. Sigur că în România e interzis să vorbești despre lucrurile evidente pentru toată lumea de afară. La noi, discuțiile se poartă de la nivel de ”autobază” și pînă la vîrfurile Academiei – la alde Dungaciu – din perspectiva ”pericolului rusesc” și al ”pericolului unguresc”, mizîndu-se pe tradiționala ură. Pe prostie și pe frustrare. Noi nu avem un Trump, un Xi, un Putin. Nu are cine să vadă de interesele noastre. E chiar amuzant cum unii îl văd pe Pleșoianu în această postură.

Noi nu putem vorbi despre ”pericolul german”, care este grămadă peste noi, acum, astăzi, și ne secătuiește resursele, ne distruge economia, justiția, tradițiile, credința creștină, educația, morala, ne aruncă în pușcării, ne bagă pumnul în gură dacă vrem să vorbim, pentru că noi nu putem abdica de la linsul boașelor și de la trădarea minunatelor ”valori europene” precum homosexualitatea, lupta cu încălzirea globală, îndobitocirea prin roluri de gen, feminisme, sustenabilități, prefezabilități și alte asemenea. Noi nu putem vedea eforturile pe care le fac cei din zona geografică în care ne aflăm, nu putem dezbate dacă e bine ce fac, sau nu, nu putem să ne integrăm Grupului de la Visegrad, nu putem avea inițiative nici măcar în zona infrastructurii naționale. Ca să nu poată veni rușii. Ca să nu ne fure ungurii. Că… Dragnea.

Deci ce sîrmă are Firea în cur? Sau ”Chiparosul” cum a jucat ping-pong? Sau nevasta lui Mazăre cum și-a făcut părul, singură?

Autor: Ambrus Bela

Sursa: samizdatul.wordpress.com

 

Ilie Șerbănescu: ”Că vrem sau nu vrem, că ne place Europa sau nu, România a pierdut, ca țară, economia națională, decizia națională, identitatea națională!”

Statisticile românești și europene arată că, în ultimul deceniu, România – acel oficial „ansamblu statistic România“ care nu ține cont de existența practic separată a două economii pe teritoriul actual al țării, respectiv cea străină și cea românească – s-a înscris, fără oscilații și nuanțări, în rândurile țărilor unde se manifestă fenomenul creșterii economice fără creșteri măcar în pas sau cu creșteri mult mai slabe ale investițiilor, fenomen ce poate fi denumit „creștere economică fără investiții“, pentru că, cel puțin în parte, creșterea economică înregistrată este obținută fără investiții noi (vezi „România liberă“, 3 iulie 2019).



Creșterea economică puternică din anii din urmă și cu care toată lumea din România s-a lăudat prin străinătățuri a fost realizată în condițiile unor investiții slabe, cu un ritm de creștere mult sub cel al creșterii economice, iar în anul 2018 contribuția investițiilor la creșterea economică a fost chiar negativă (minus 0,7% în echivalent PIB), cu alte cuvinte creșterea economică a fost obținută în ciuda scăderii relative a investițiilor! Toată lumea în România cere investiții, dar nimeni nu le face!

Statul a tot redus efortul investițional, dar mai de remarcat este că sectorul privat, care se plânge nevoie mare de faptul că statul nu face investiții, procedează absolut identic și nu se îmbulzește la investiții. Și lucrurile sunt clare: nimeni nu se înghesuie spre investiții pentru că, dacă se obține creștere economică și fără investiții, de ce să faci investiții?! Mai bine consumi ceea ce se realizează în plus prin creșterea economică! Evident, dacă nu s-ar obține creștere economică, s-ar face investiții, dar, judecând din punctul de vedere al investitorului, dacă tot se obțin profituri și fără investiții, de ce să mai facă investiții?!

Înregistrarea fenomenului „creștere economică fără investiții“ în România ridică mari semne de întrebare, pur și simplu pentru faptul că, în lume, acest fenomen s-a dovedit a decurge din impactul noilor tehnologii de vârf,  îndeosebi din electronizare, informatizare și digitalizare, și nu întâmplător este consemnat în țările avansate pe această linie. Or, în România inserția de tehnologii noi pe ansamblul economic este slabă, digitalizarea este la început, iar în ce privește cheltuielile de promovare a inovării, și în general de cercetare/dezvoltare, România se află chiar pe ultimul loc în Europa. Deci explicația trebuie să vină din altă parte. Și nu poate fi vorba de altceva decât de impactul transformării României într-o colonie a capitalului vestic, impact care se traduce într-o întoarcere cu fundul în sus a rânduielilor normale dintr-o economie în conformitate cu stadiul de dezvoltare în care se află.

Că vrem sau nu vrem, că ne place Europa sau nu, România a pierdut, ca țară, economia națională, decizia națională, identitatea națională. Aceasta privind din punct de vedere românesc, într-o interpretare politică și istorică ce este sau nu este agreată și recunoscută! Dar, dincolo de această interpretare, să-i zicem politică și istorică, există un impact economic în sine, să-i zicem strict tehnic, spre a-l separa și feri de interpretările politice! Și în cazul căruia nu se poate pune problema că este agreat sau nu, ori recunoscut oficial sau nu, pentru că există „fizic“, în carne și oase cum s-ar spune! Impactul principal constă în faptul că pe teritoriul României s-au format două economii distincte, cu constituențe distincte, cu dinamici distincte; cele două nu doar că nu seamănă deloc una cu alta, dar nici nu au legături una cu alta.

De o parte –economia aparținând capitalului  străin, dominantă pentru că deține activele și pârghiile strategice, și care face parte din ansamblul extern din care provine. Pe de altă parte – economia aparținând capitalului românesc, economie subalternă, care pune pingele, și care se luptă în van, căci nu are decât cel mult șansa de a-și încetini pe cât posibil darea înapoi. Agregarea statistică a celor două economii în ansamblul numit oficial România ascunde dramaticul impact colonial. Dar, încet-încet, chiar statisticile însele îl relevă. Pentru că, urmărind în timp, economia străină tot crește în ansamblul statistic, iar economia românească tot scade! Fără înzestrare tehnologică, fără posibilități de finanțare (nu insistăm acum pe rolul nefast pe care îl au băncile străine din România în această privință), fără susținerea statului român (de la care nici nu pot exista cine știe ce pretenții, căci el de fapt nu mai există, fiind cu deliberare desființat), economia românească este cu mulți pași în urmă, fiind de fapt, „economic“ vorbind, în faza în care nu poate crește dacă nu face investiții. Investiții pe care nu le poate însă face la cât ar trebui, pentru că nu are resurse!

Economia străină merge, cu toate pânzele sus, înainte. Deține puterea, decizia, controlul strategic, principalele resurse, pozițiile de monopol pe piață în sectoarele de forță, practic totul. N-o împiedică nimic. Concurenți nu are. Oricum, în calitate de concurenți, competitorii români nu contează! Economia străină este cea care înregistrează creșterea economică din România. Mai pe scurt, n-are de ce să facă investiții! Poate înregistra creștere economică și fără investiții. Mai precis, poate realiza profit și fără să destineze o parte cu greutate din profit investițiilor. Creșterea economică este, statistic vorbind, creșterea PIB – adică, în esență, a valorii adăugate brute. Iar aceasta înseamnă salarii (ceea ce ia munca) și profituri (ceea ce ia capitalul). Dacă salariile sunt mici – și pentru aceasta vine capitalul străin în România! – profiturile mari se pot obține tocmai pe seama salariilor mici. Nu este nevoie de cine știe ce investiții. Cu alte cuvinte, se poate realiza creștere economică fără investiții, căci profiturile vin din folosirea forței de muncă ieftine (respectiv costuri mici pentru compensarea salariilor mici). Acest fenomen se petrece la scară mereu și mereu mai mare în România. Când, la aceeași activitate, costurile cu salariile sunt de 4-5 ori mai mici în România decât acolo de unde vii tu, companie vestică, nu trebuie să mai faci investiții în România. Îți iei hala în spate sau o închiriezi chiar la fața locului și te muți să-ți faci treaba în România. Investițiile se fac doar acolo unde înlocuiesc forță de muncă scumpă și nu una ieftină, adică tot pe la tine pe acasă prin Vest și nu în periferia colonială România!

Practic, la „antipozi“, economia românească din România se află pe un alt palier: are nevoie să facă investiții pentru a crește. N-are însă resurse pentru investiții. Așa că, de fapt, dă înapoi în reprezentarea sa în cadrul „ansamblului statistic România“, cu toate că face efortul principal de investiții pe acest ansamblu. Economia străină care face investiții mereu mai mici înaintează și ocupă în PIB-ul ansamblului poziții mereu în creștere, ceea ce lasă impresia că „România“ înregistrează fenomenul „creștere fără investiții“.

Vreți câteva cifre?! Investițiile străine în România sunt estimate la vreo 75-76 miliarde euro, stoc ce reprezintă circa o treime din PIB-ul României. Cu acest stoc de investiții la lucru, capitalul străin obține deja peste jumătate din PIB-ul anual al „ansamblului statistic România“. Și lucrurile înaintează: investițiile străine noi devin mereu mai derizorii, creșterea economică obținută de capitalul străin este alertă și ponderea acestuia în contribuția la PIB-ul de ansamblu urcă în mod constant. De ce să mai facă investiții capitalul străin în România? Investițiile străine în România au reprezentat, în perioada 2000-2017, doar vreo 12-14% din eforul investițional total din țară. Cu acest mizilic, capitalul străin a trecut, ca putere în economie, de la aproape nimic la peste jumătate din total. De ce să facă investiții?! Matricea colonială exclude investițiile din potențarea profiturilor.

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: România liberă

Dan Diaconu: ”Greco și jigodismul”

Orice om care a terminat ciclul gimnazial și care a beneficiat de o minimă educație în ceea ce privește drepturile, libertățile și funcționarea statului de drept, nu poate face altceva decât să se crucească citind inepțiile cuprinse în Raportul Greco. Dacă ești picat din cer și citești recomandările de-acolo, în cel mai bun caz poți considera că raportul a fost scris la beție sau, cine știe, la vreo întâlnire de drogați în care s-au amestecat prafurile cu lichide pentru a se elimina orice urmă de rațiune.



Cum poți afirma că SIIJ e o secție manipulată politic în condițiile în care aceasta este singura Secție din cadrul Parchetului în care se accede pe bază de concurs, iar singura instituție implicată în numirea șefilor e CSM? Spre deosebire de Parchetul General, DIICOT sau DNA unde numirile se fac eminamente politic(propune Ministrul Justiției, CSM dă un aviz consultativ, iar președintele numește!), pentru a ajunge la SIIJ trebuie să susții un concurs, iar de implicat în toată operațiunea se implică strict CSM.

Desigur, GRECO nu vede cu ochi buni SIIJ însă nu scoate nicio vorbuliță despre modalitatea în care DNA a înființat absolut ilegal o secție proprie de investigare a magistraților care, pentru a crea presiune, deschidea din oficiu dosare oricărui magistrat. Și nici despre numirile politice care se fac la șefia DNA. Aici nu mai e cazul, mai ales în condițiile în care Ministerul Justiției nu s-a grăbit să numească pe nimeni. Că dacă ar fi făcut-o, să fi văzut atunci târâit cu curul prin țărână!

Și, cum tot o ardem cu corupția, se pare că nimeni nu vede cum legea se încalcă la DNA fără nici cea mai mică remușcare. Procurorul Marius Iacob este ținut ca adjunct al DNA în ciuda faptului că a fost sancționat profesional. Este o sfidare a unei hotărâri a ICCJ. Spun asta pentru că tot o ardem cu „respectarea legii”. Iar dacă mai punem în balanță și protocoalele prin care SRI se întronizase ca stăpân absolut al justiției ne putem face o imagine a balamucului care plutește prin mediul juridic autohton.

Jegul GRECO vine după ce numeroase alte rapoarte jegoase au lovit România. N-ar trebui să uităm imbecilitățile și aberațiile cuprinse în CV sau idioțeniile promovate de Curtea de la Veneția. Probabil, un cititor care nu prea e la curent cu modul în care se mișcă treburile în Europa ar spune că nu-i normal să mă iau cu atâta nonșalanță de o groază de organisme „independente”. Doar se spune că „atunci când doi spun că ești beat, du-te și te culcă”. Însă asta e valabilă atunci când cei care-ți spun că ești beat sunt dezinteresați.

În cazul Uniunii Europene treburile au ajuns atât de flagrante încât adevărul nu mai valorează nici cât două cepe degerate. Exemplele sunt multiple. În timp ce la Paris, când jandarmii îi crâmpoțesc pe ăia de la Vestele Galbene se numește că e o acțiune democratică de restabilire a ordinii. Când jandarmii de la București ripostează împotriva unei tentative de lovitură de stat în care se utilizează inclusiv cocktailuri Molotov, se spune că e o încălcare a libertăților. Când Ministrul Justiției din Germania îl concediază pe Procurorul Șef pe motiv de începerea unei anchete de corupție împotriva partidului aflat la butoane se numește că e o exercitare a drepturilor politice. Când însă este eliminată de la DNA plagiatoarea Koveși, după o serie inimaginabilă de abuzuri, se sare de cur în sus că s-a cocoșat lupta anticorupție.

Pentru a face o listă cu dublele măsuri mi-ar trebui probabil un spațiu cât al unei enciclopedii. Ar fi o chestiune inutilă întrucât întreaga Uniune Europeană pare a fi o construcție făcută având dubla măsură în gând. Când e vorba de politica bugetară, mai marii Uniunii au dreptul să ignore deficitul excesiv, în timp ce peștilor mai mici li se dă în cap și-atunci când se apropie de limita de deficit. Nu mai pierd timpul întrucât dubla măsură e prezentă peste tot: în justiție, politică, afaceri, ba chiar și-n alimentație.

Există însă o chestiune care face diferența: gradul de inteligență al națiunilor. În timp ce noi suntem proști făcuți grămadă, minunându-ne la orice aberație spusă de-un trimis al Înaltei Porți, ungurii, polonezii, cehii etc. cenzurează tot, trec prin filtrul propriu și privesc critic orice recomandare. Până și bulgarii s-au trezit din letargia care-i cuprinsese și-au început să-și agite sabia. Noi însă rămânem umili și prostovani așa cum am fost o istorie întreagă.

Și pentru că am făcut apel la istorie, ce anume mai poți comenta în momentul în care afli că jigodia aia de Iuliu Maniu a fost agent britanic? Sau că ticăloșii ăia de Brătieni au adus o familie de venetici din fundul Germaniei în capul țării? La asemenea fapte de vitejie te mai poate mira că țara e condusă de-un agent BND sau că la SIE se rotesc șefii în funcție de serviciile externe cărora aparțin. Sau că SRI e condus când de americani, când de … hai să vă văd dacă știți ce țară se află acum la butoane!

Știu că întreaga Uniune Europeană e un cuib de agenți acoperiți. Că Timmermans vine din spionajul olandez, la fel cum Manfred Weber vine din ăla german. Diferența dintre noi și ei constă în faptul extrem de jenant că, în timp ce ei caută să servească interesele țării din care provin, jegurile noastre caută să le servească interesele lor.

Suntem într-un stadiu de descompunere extremă. A nu-ți mai păsa de propriul interes, a căuta să-ți vinzi țara chiar și făcând dumping, iată realitățile triste pe care le vedem zi de zi. Rapoarte precum MCV sau GRECO sunt doar dovezile sfidării pe care politicienii de doi bani ne obligă s-o înghițim zilnic. În loc să dăm de asfalt cu nesimțirile care ni se servesc zilnic, în loc să expulzăm ăpe bandă rulantă acei ambasadori infatuați care-și permit să încalce nu doar normele diplomatice, ci și pe cele de bun simț, noi lăsăm capul jos. Asta face diferența între suveran și slugă. Dacă visați la suveranitate, fiți conștienți că primul pas către aceasta se poate face doar după ce ne facem curățenie în propria ogradă lichidând slugile. Altfel nu putem reclama un statut superior celui de iobag!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Luminița Arhire: ”O MINISTRES(ANT)Ă CU PERSONALITATE COMPLEXĂ ȘI GENUNCHII TOCIȚI”

Adică, n-am știut noi cine e Ana Birchall? Adică nu ne-a fost nouă clar? Ba am știut și sigur că nimic din ceea ce face dânsa în prezent nu ne uimește. Problema e că doamna Viorica se face (mai pe la colțuri) că n-a avut cunoștință … deși a făcut-o pe madam Birchall vicepremier și ministru al Justiției… și dacă mai putea să-i mai dea și alte funcții mai pompoase, pe deasupra, i le dădea, cu siguranță. Poate că doamna premier vrea să ne sugereze că lipsind nouă ani din România și necunoscând, din motive de absență îndelungată, ce este „statul paralel”, că doar n-a dat nas în nas cu dânsul, cum au dat alți cetățeni, de unde să fi știut ce-i aceea BIRCHALL și cu ce se mănâncă?



Este evident că Doamna Birchall nu mai face nici un efort, dar chiar nici un efort să-și disimuleze nici umorile de femeiușcă cu „ambâț” și nici comenzile pe care s-a angajat, în limbi de largă circulație, cred, să le execute. Din acest punct de vedere, da, politica dumneaei (sau a cui o fi politica asta, mă rog…) atinge dezideratul maselor largi de cetățeni: este, în sfârșit, PERFECT TRANSPARENTĂ! Și prin transparența aceasta ideală se văd toate desuurile desfăcute pe la încheieturi și prinse neglijent cu ace de siguranță, se văd dantelele gălbejite, broderiile rărite și sârmele ieșite aiurea din sutienul statului de drept, prin surfilatul executat cu reavoință, lene și diletantism. Adică se vede SISTEMUL.

Doamna Birchall e GRECO, e MCV, e JOS SECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DIN JUSTIȚIE, e COMISIA DE LA VENEȚIA, e LAURA CODRUȚA, e AUGUSTIN LAZĂR, e TARCEA, e KLAUS și e WERNER și la sfârșit de tot, e IOHANNIS ! Adică, e o personalitate complexă de ne doare capul!

Ea nu iubește CSM-ul și nu face nici o taină din treaba asta. Pe 3 iulie 2019 dânsa a încercat un show la respectiva instituție dar, fatalitate! publicul n-a gustat, și a cam părăsit sala! Ce să-i faci! piesă proastă și actriță diletantă, dar îndesată zdravăn în scenă de regizorii-șefi… Cercetând cu ochișorii neliniștiți sala de plen, Ana noastră a constatat că reprezentantul societății civile, care nu este Marian Tivilic Ceaușescu, așa cum poate ați fi tentați să credeți după pozele de pe FACEBOOK, ci este Victor Alistar, n-a plecat încă și atunci a avut bucuria de a-l „acroșa” în acest mod:

“Victore, cum îți explici că din toate dosarele Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, procurorii de la această structură au extras tocmai dosarul lui Bogdan Mateescu? Au făcut ei hocus-pocus cu mâna prin dosare și taman dosarul ăsta l-au extras? Cum se face?” ?( Bogdan Mateescu e judecător, membru CSM, aflat de partea „bună a statului de drept”, dar cu un mic dosar la Adina Florea în ogradă, asupra căruia Înalta Curte de Casație și Justiție urma să se pronunțe la data când Ana noastră rostea aceste vorbe, confirmând au ba redeschiderea urmăririi penale. Între timp, Înalta Curte a răspuns: se redeschide urmărirea penală… păi cum să iubească Bogdan Mateescu Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție și să nu vrea s-o stâlcească cu bocancul pe unde o prinde? n.n.)

Ei, doamna Ana… dar oare cum au făcut judecătorii „cei mai supremi” (!!!) de la Înalta Curte hocus-pocus și au dat sentința de condamnare cu executare a lui Liviu Dragnea chiar a doua zi după alegerile pierdute de PESEDEU nu vă întrebați? Mai știți cine e Liviu Dragnea , doamnă? E fostul dumneavoastră șef de la partid, ăla căruia nu i-ați răspuns în seara alegerilor la apelurile telefonice, în așa fel încât să înțeleagă ce deznodământ îl așteaptă a doua zi … Pot să am suspiciuni rezonabile și să stabilesc prin deducții logico-juridice bazate pe probe indirecte, așa cum face uneori tanti Justiția independentă din România, că dumneavoastră știați de ceva vreme verdictul ? Că altfel, nu-i așa, dacă dumneavoastră , ditamai ministresa cu genunchii beliți… pardon , tociți, nu-l știați, cum putea să-l știe Ambasada Danemarcei care posta pe pagina ei oficială, vineri 24 mai 2019, înainte de se petrece toate astea :

„-Care-i prognoza?

-Va fi o duminică fierbinte!

-Și după?

-Este posibil să fie mai răcoare!”

Și (LA) RĂCOARE A FOST!…

Ce să spun…Parcă era ceva mai amuzantă politica pe când era dânsa „horă de băieți”… că de când este „mușamaua” jucată doar de dame, mai că-ți vine să-ți iei câmpii…

……………………………………………………………………………………

P.S. Doamna Birchall cică ar fi spus într-o ședință a CSM-ului că dânsa „știe să lupte pentru ceea ce crede, pentru că are genunchii tociți deja” . N-am fost acolo, e doar o informație pe surse, e drept… Dar, în caz că e adevărat, am ales o poză de pe vremea când genunchii doamnei erau în regulă și nu apucaseră să se tocească.

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

Șerban Cionoff: ”Miza Laura Kovesi la viitoarele alegeri prezidențiale”

Cu câteva zile în urmă, pe când negocierile pentru ocuparea principalelor posturi de conducere ale Uniunii Europene erau în toi, dar lăsau să se înțeleagă că patrulaterul Europei de Vest-  Germania,Franța, Italia și Spania- avea deja pâinea și cuțitul și că Europa de Est se afla tot mai aproape de a rămâne cu buzele umflate, Adrian Năstase posta pe blogul său un foarte incitant comentariul.



Comentariu pe care vă recomand să îl citiți și în care avansa următorul scenariu:,,E adevărat, se spune,Germania ar anunțat:-vreți un candidat al Europei de Est- îl avem pe Klaus Iohannis. Apoi Franța ar fi spus-vreți un candidat din Europe de Est- îl avem pe Dacian Cioloș!’’ Scenariu foarte plauzibil de vreme ce era alimentat, cred, și de informația promovată cu frenezie pe anumite canale specializate cum că (încă)președintele Klaus Iohannis ar fi în cărți pentru președinția Consiliului Europei. Care informație, așa cum a demonstrat proaspăta noastră europarlamentară, Carmen Avram, nu a fost decât un fake news fabricat la București și aruncat pe piață pentru noi, credulii.

Motiv pentru care s-ar putea considera că și ipotetica dublă ofertă prezentată de Adrian Năstase și-a încetat valabilitate. Ați greșit!, aș spune eu și, mergând mai departe,aș prelungi valabilitatea scenariului până la data alegerilor prezidențiale de la sfârșitul anului curent. Alegeri la care Klaus Iohannis Dacian Cioloș figurează pe poziție de siguri competitori, așa încât sus-menționata dublă ofertă rămâne  în picioare. Am scris intenționat ,,dublă ofertă’’ recunoscut fiind că. la nivelul eurosistemului și al ,,strategiilor sale subterane’’ de negociere (cum le-a botezat presa specializată), operează cu mult succes legea cererii și a ofertei. Lege în care contează numai valoarea de schimb și/sau valoarea de întrebuințare și nu valoarea în sine a competitorilor. Ceea ce și explică de ce printre favoriții, de fapt favoritele, le posturi-cheie în ierarhia comunitară se află cel puțin două persoane cu câteva pete negre în mapa profesională. Chestiune de care nimeni nu se sinchisește atâta vreme cât aceste două doamne sunt favoritele principalelor două state –fanion ale rigorii politicii de cadre: Germania și Franța.

Că scenariul avansat de către Adrian Năstase – un excelent cunoscător și foarte precis diagnostician al jocurilor de interese din construcția comunitară- este perfect valabil exact din perspectiva alegerilor prezidențiale din patria Mioriței ne-o dovedește  cât se poate de bine faptul că și  Klaus Iohannis și Dacian Cioloș au lansat în spațul public informații privind demersurile pe care le-au făcut fiecare, pe lângă anumiți atotputernici ai eurosistemului, pentru ca Laura Kovesi să fie numită șefă a viitorului Parchet European. Astfel, Dacian Cioloș a declarat că a discutat subiectul cu președintele Franței, Emmanuel Macron, pe când într-un limbaj încriptat, domnul (încă)președinte Klaus Iohannis ne-a transmis că pledează cauza doamnei Nefertiti în fața a ,,mai mulți conducători relevanți din politica europeană’’. Exprimare care, măre Doamne, ar trebui să ne lase să înțelegem la ce nivele tainice operează relațiile domniei sale. Sfere atât de înalte și de oculte  unde nu avem cum să ne băgăm nasul noi, muritorii de rând!

Că, în ceea ce privește strategiile de persuadare, directă sau mediată, a decidenților puterii colosului european, reușita candidatei Laura Kovesi nu reprezintă decât ca pe o primă etapă a unui parcurs care altceva urmărește la final o recunoaște chiar Klaus Iohannis atunci când declară că aceasta este ,,o temă de mare vizibilitate’’ și de aceea ,,tot felul de politicieni se agață de ea’’. Cine ar fi acești ,,tot felul de politicieni’’ și pentru care motive s-ar agăța de această temă, domnul nostru (încă) președinte nu ne mai spune. În schimb, își încheie tiradele dedicate  Zeiței  anticorupție cu o altă expresie cu tâlc ascuns, din care ne dă  de înțeles că  dacă și celor care se laudă că au pus vorbe bune, acolo unde trebuie, pentru Laura Codruța le-au reușit demersurile ,,atunci totul este bine’’.  Pentru cine ,,va fi bine’’ și mai ales în ce va consta acest ,,bine’’, asta domnul (încă)președinte nu ne mai spune. Urmând să  vedem și, mai ales, să constatăm,pe cont propriu și la scară națională, ce vor să însemne vorbele acestea.  Așa după cum, de vrei 15 ani încoace, nu facem decât să constatăm cât ne costă iluziile, îmbătatul cu vorbe goale și autoamăgirea.

Ar mai fi încă, destule de spus despre miza reală și abil mascată a freneziei de care dau dovadă cei doi anunțați competitori la maratonul prezidențialelor în slujba cauzei Laurei Kovesi .Dar, pentru a nu lungi discuția, rămân la foarte verosimila ipoteză emisă de Ion Cristoiu și anume că există un real și puternic interes ca alegerile prezidențiale să o găsească pe Slujirea cât mai solid proptită într-o funcție babană și cât mai departe de hotarele scumpei noastre patrii. În prealabil, bineînțeles, de lista finală a candidaților! Așa după cum am mai putea discuta și despre împrejurarea că, dacă mergem pe varianta Klaus Iohannis, ajungem la terminalul Berlin, iar, pe varianta Dacian Cioșoș, ajungem la Paris. Ceea ce însemnă că, până la urmă, tot la subiectul extrem de sensibil și extrem de actual al confruntării germano-franceze pentru supremația în configurația eurosistemului rezultat după votul din luna mai am ajuns. Rămânând să mai vedem doar dacă, și de această dată, soluția pentru România va fi scrisă pe un simplu bilețel sau va fi una mult mai simplă. Aceea a căzutului între două mese.

Ipoteze pe care m-aș bucura nespus de mult să văd că, după numărarea voturilor de la scrutinul prezidențial, electoratul nostru le-a făcut să rămână numai la acest stadiu!…

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro

Ion Cristoiu: ”De ce se bat forțele politice din România pentru Codruța Kovesi, să ajungă procuror european?”

Deoarece la finele lui 2019 se desfășoară cel mai important examen al anului pentru clasa politică autohtonă – prezidențialele –, important fie și pentru că președintele e Șeful Ocultei și Pașa de București al Înaltei Porți de la Bruxelles, vara aceasta, spre deosebire de altele, nu respectă condiția de vacanță a politicului. Mai mult sau mai puțin evidente, se desfășoară bătălii crînene între forțele competitoare.



Cea mai importantă rămîne bătălia de pe partea Dreaptă, dintre PNL și USR, respectiv dintre Klaus Iohannis și Dan Barna, în pregătirea scrutinului prezidențial. Alte bătălii au loc între alte forțe politice și chiar în interiorul unor forțe politice, cum ar fi, în PNL, cea dintre Rareș Bogdan și Ludovic Orban sau, în PSD, cea dintre noua echipă, condusă de Viorica Dăncilă, și structurile liviudragniste din partid, din administrație și de ce nu? chiar din Servicii.

Ca de obicei, tipic nu numai politicii de la noi, dar și politicii de aiurea, interesele deosebite în planul puterii duc automat la puncte de vedere diferite, la divergențe și chiar la păruieli în mai toate chestiunile importante ale momentului, de la situația Secției speciale de anchetare a magistraților pînă la starea deficitului bugetar.

Există însă o chestiune asupra căreia forțele politice din România sînt de acord mai mult sau mai puțin spectaculos:

Sprijinerea Codruței Kovesi pentru a ajunge procuror general european. Nici n-a apucat bine să se stingă ecoul negustoriilor pentru șefiile de la Bruxelles, că în România forțele politice s-au și grăbit să anunțe drept prioritatea priorităților bătălia pentru nominalizarea lui Codruța Kovesi de către noul parlament European.

Președintele PNL Ludovic Orban a cerut europarlamentarilor PNL ca obiectiv prioritar al activității lor parvenirea Codruței Kovesi în postul de procuror European:

„În ceea ce priveşte colegii mei, chiar am discutat cu Rareş Bogdan, cu Siegfried Mureşan şi chiar astăzi în Biroul Executiv le-am dat mandat să intensifice presiunea, lobby-ul, să se implice pentru a relua procedura de desemnare a procurorului şef european, de susţinere foarte clară şi limpede a candidaturii Laurei Codruţa Kovesi pentru procuror-şef european.”

Să-ți face cruce cu dreapta! cum ar spune Rareș Bogdan. România are multe probleme în relația cu Uniunea Europeană, cele mai multe ținînd de tratarea țării noastre drept Proasta Europei de Est. Ocolindu-le năstrușnic, președintele PNL declară drept prioritară pentru alde Vasile Blaga (va fi ajuns Vasile Blaga la Bruxelles?) sprijinirea unei persoane și nu a țării.

Dacian Cioloș nu s-a lăsat nici el mai prejos. Fostul comisar al Franței pe agricultură, sub acoperirea de Comisar al României, are o relație specială cu Emmanuel Macron. Dată fiind ascensiunea lui Macron în cadrul UE, teai aștepta ca Dacian Cioloș să folosească această relație pentru a îmbunătăți destinul României în UE, pînă acum afectat de dictatura celui de-al patrulea Reich condus de Angela Merckel. Spre stupoarea celor care mai cred că politicienii români ard de patima pentru România, Dacian Cioloș a discutat cu președintele Franței nu despre România, ci despre Codruța Kovesi:

„Azi (vineri – n.r.) am discutat cu președintele Emmanuel Macron despre finalizarea procedurii de desemnare a procurorului-șef european. Am convenit să lucrăm împreună pentru a realiza cît mai repede nominalizarea șefului Parchetului European, pornind de la sprijinul pe care Laura Codruța Kovesi l-a obținut în Parlamentul European”, a scris Dacian Cioloș, vineri, 5 iulie 2019, pe Facebook.

Pînă mai ieri sub regimul Liviu Dragnea, PSD s-a opus atît la nivel de partid, cît și la nivel de guvern, nominalizării lui Codruța Kovesi. Nu e spațiul aici pentru a discuta de ce a procedat PSD așa. Sigur e că, spre uluirea unor lideri PSD, precum Liviu Pleșoianu, Viorica Dăncilă a sugerat că PSD nu exclude susținerea Codruței Kovesi. Premierul a evitat un răspuns precis, arătînd, la Galați, că o decizie în acest sens va fi luată în forurile statutare ale partidului. Dacă ar fi fost Liviu Dragnea, președintele PSD ar fi răspuns imediat că nici vorbă de o susținere. Faptul că Viorica Dăncilă n-a făcut asta, dezvăluie o schimbare radicală a poziției PSD, fie și prin renunțarea la boicotarea nominalizării.

Așadar, cu excepția ALDE, principalele forțe politice din România, dezbinate în o mie și una de chestiuni, sînt de acord în susținerea Codruței Kovesi. Ba mai mult, punînd între paranteze toate obiectivele României la Bruxelles, unele dintre ele, precum PNL, fac din susținerea unei persoane scopul principal al activității europarlamentarilor lor.

E o tradiție de lungă durată în România caprei vecinului ca politicienii să nu vadă cu ochi buni promovarea unuia dintre ei în funcții importante pe plan extern, și, din acest punct de vedere, e lungă tradiția boicotării unui politician român cînd acesta e propus, de forțe din afara țării, să fie ștab pe plan european. Codruța Kovesi face excepție de la această regulă? De ce?

Sînt politicienii români, în frunte cu Ludovic Orban, amorezați de Codruța Kovesi, de pe vremea cînd aceasta, în cuplu cu Florian Coldea, tăia și spînzura în România? Răspunsul, adevăratul răspuns, îl găsim în datele oferite de un sondaj recent realizat, mai precis, în perioada 1-4 iulie 2019. La întrebarea În ce măsură sînteți de acord sau împotriva acestei afirmații, „Majoritatea politicienilor au furat și ar trebui să facă pușcărie”, 60% sînt Total de acord și 19%, Oarecum de acord. Așadar, aproape 80% din români sînt de acord că Majoritatea politicienilor au furat și că trebuie să facă pușcărie.

Cine beneficiază de această stare de spirit?

Evident, persoana care întruchipează în România pe cea care i-a vîrît pe politicieni la pușcărie: Codruța Kovesi.

Nu întîmplător în același sondaj la capitolul Încredere multă și foarte multă Klaus Iohannis e umăr la umăr cu Codruța Kovesi: 42% Klaus Iohannis, 41%, Codruța Kovesi.

Datele acestea, ca și altele, ca și intuiția, ne spun că o candidatură a Codruței Kovesi la prezidențiale s-ar putea solda cu victoria sa zdrobitoare. Inclusiv asupra lui Klaus Iohannis. E limpede că fosta șefă a DNA e un pericol nu numai pentru Klaus Iohannis, dar și pentru Dan Barna.

O Codruța Kovesi președinte neliniștete și PSD.

Dacă Laura Codruța Kovesi e nominalizată ca procuror european, posibilitatea de a candida la prezidențiale dispare. Dacă nu, cine știe ce-i trece prin cap Slujirii!

De ce se bat toate forțele politice pentru Codruța Kovesi, să ajungă în funcția de procuror european?

Pentru că au interesul să scape de ea pe plan intern!

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Evenimentul zilei