C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Analize

Ion Cristoiu: ”Corina Crețu a dus și duce o campanie de turnat șoapte otrăvite în Înaltele Urechi ale Birocraților de la Bruxelles”

De ceva timp Comisarul European Corina Crețu s-a mutat, cu poșetă cu tot, în România, pentru a se implica în campania violentă dusă de Opoziție împotriva Guvernului PSD- ALDE. Declarații de presă din postura de Comisar European prin care Guvernul e acuzat de a nu accesa fonduri europene, interviuri în cascadă în presa română prin care ea, Corina Crețu, apare opiniei publice de la noi drept Mămica națiunii, cea care vine de fiecare dată la București încărcată cu cadouri comunitare.



Se știe că PSD nu s-a grăbit, pînă acum, să proclame printr-un Comunicat cu bătaie națională, internațională și interplanetară că se simte onorat, fericit, beat de fericire s-o pună pe Corina Crețu pe lista sa la europarlamentare. Lovită dublu – în orgoliu și în interesul de a mai beneficia patru ani de o sinecură la Bruxelles – Corina Crețu a devenit dușmanul de moarte al Guvernării PSDALDE și, fără să-și dea seama, al României la Înalta Poartă de la UE. Profitînd și de relația sa mai aparte cu Președintele Comisiei Europene, Corina Crețu a dus și duce o campanie de turnat șoapte otrăvite în Înaltele Urechi ale Birocraților de la Bruxelles. Pornirea nu diferă ca temei de cea a Puciștilor din PSD.

Liviu Dragnea, confundînd România cu județul Teleorman, i-a tratat cu sictir pe adversarii din PSD. Și aceștia, după cum îi mărturisesc prestațiile, și-au ieșit din minți și astfel au fost loviți de Sindromul Liviu Dragnea. Viața și activitatea lor, teoretic bogată dacă ne gîndim că umblă, totuși, în două picioare, s-a redus la ura față de Liviu Dragnea. Că politicianul adevărat, prin asta diferă de o vestală, că-și ține sub control hormonii și acționează calm, lucid, supunîndu-se exclusiv interesului politic, e o altă poveste. E povestea amatorismului infantil care bîntuie politica noastră din ultimul timp, în care stările sufletești – de la amor pînă la ranchiună – alcătuiesc temelii pentru vorbele și faptele celor care se pretind lideri politici. Sigur e că înfuriată la nivel de Mița Baston, Corina Crețu azvîrle cu vitrion în dreapta și-n stînga, doar-doar l-o nimeri pe Nae din Carnaval. Pentru că Liviu Dragnea a tratat-o altfel decît pe Cleopatra cu nas istoric de la Bruxelles, Corina Crețu s-a avîntat în bătălia politică din România. N-are importanță că un Comisar European n-are voie să se implice chibițărește în viața politică a unui stat membru și cu atît mai puțin a statului care a trimis-o la Bruxelles. Ar fi normal ca la Comisia Europeană să i se atragă atenția că pentru ea, cîtă vreme e Comisar, România e unul dintre statele membre. Cine să-i atragă atenția? Jean Claude Juncker? Dați-mi voie să rîd. În hohote, avînd în vedere ce se șoptește pe la colțuri.

Implicarea Comisarului European Corina Crețu în chelfăneala din România ia două înfățișări. Pe de o parte angajarea împotriva Guvernului PSD-ALDE de partea Opoziției, folosind în chip penal postura de membru al Comisiei Europene, în numele căreia vorbește fără a fi mandată pentru asta sau, cel puțin, fără ca statutul să-i permită asta, pe de alta, supraestimînduși bunăvoința față de România pînă la proporțiile ridicole de Mămică a țării. În această cheie trebuie să vedem noul interviu dat de Corina Crețu unei televiziuni de știri. Dincolo de reîntărirea fălirii cu ce face ea pentru țară, în timp ce guvernul PSD nu face nimic, Corina Crețu a simțit nevoia să se adreseze poporului român din ipostaza de Fecioara Maria demult înălțată la cer:

„Mesajul meu este acela că România trebuie să continue drumul său european. (…) Nu trebuie să ne jucăm cu viitorul nostru. (…) Este surprinzător ca o ţară care a cunoscut atîtea beneficii din partea Uniunii Europene (…) să dai cu piciorul tuturor acestor oportunităţi. Nu cred că îşi doreşte cineva acest lucru şi îmi pare rău că a venit, nu ştiu, din neant, această posibilitate ca România să iasă vreodată din Uniunea Europeană. Deci asta, după părerea mea, ar fi o catastrofă naţională şi vom fi cu toţii responsabili pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri”.

Imaginați-vă un oaspete pe care l-ați primit cu toate gesturile și vorbele de rigoare. După ce ți-a mîncat friptura și ți-a băut vinul, înainte de înfige lingurița în prăjitura pe care nevastă-ta i-a făcut-o, respectivul se îndreaptă ca un băț a solemnitate și vă spune că mesajul lui e să trageți apa la WC pentru că astfel nu mai pute în casă. Tu, și nevastă-ta schimbați priviri descumpănite. Oaspetele n-avea cum să vadă că n-ați tras apa, nu numai pentru că voi o trageți, dar și pentru că oaspetele nu s-a cerut pînă atunci la WC. Ce l-a apucat? vă întrebați în mod firesc, pentru că mesajul lui e o clară trimitere la niște persoane al căror WC pute.

Corina Crețu, din cîte se vede, s-a arătat neliniștită de perspectiva ca România să iasă din Uniunea Europeană și sub acest semn a găsit de cuviință să avertizeze Poporul român ca nu cumva să se gîndească la așa ceva. Ca și oaspetele care te avertizează că dacă nu tragi apa, WC-ul pute. Numai că nimeni în România n-a pus, nici măcar la nivel de gînd răzleț problema unei ieșiri din Uniunea Europeană. Prin nimeni înțeleg lider de partid, autoritate, lider de opinie, partid, organ de presă. Apartenența la UE e unul dintre puținele axiome care definesc viața noastră publică, din 2007 pînă acum. Nu-mi imaginez nici măcar pe Corneliu Vadim Tudor militînd pentru Roexit, d-apoi pe Liviu Dragnea. Și nu pentru că Liviu Dragnea ar fi cine știe ce euroatlantist, ci pentru că e un îmbogățit al tranziției. Îl vedeți pe Liviu Dragnea petrecîndu-și concediul la Soci, în loc de Coasta de Azur?

E drept, în România se discută despre apartenența noastră la Uniunea Europeană. Se discută în sensul că slugărnicia unor ștabi, în genul lui Klaus Iohannis, sau a unor maimuțoi politici, în genul lui Ludovic Orban, sau a unor Gardieni de penitenciare extinse la nivelul unei întregi țări, în genul Monicăi Macovei, i-a făcut pe cei de la Bruxelles să creadă că pot trata România drept Proasta Europei de Est. Și nu o Proastă pur și simplu, ci o Proastă în tîrg, căreia îi spui că-i proastă și ea, în loc să-ți dea una în cap cu poșeta, rîde. Ca proasta-n tîrg, evident. Pe vremea campaniei electorale prezidențiale din 2014, mai precis în 22 septembrie 2014, seara, am avut un interviu cu candidatul Klaus Iohannis. Citez din discuția care a avut loc la un moment dat: „Ion Cristoiu: Mai e ceva de făcut pentru România în Uniunea Europeană? Ca poziție.

Klaus Iohannis: Noi, din păcate, și în NATO și în Uniunea Europeană, avem o poziție pe care aș descrie-o cel mai bine poate, cu cuvîntul insipidă. Inodoră, incoloră.

Suntem pe-acolo, întotdeauna suntem de acord cu partenerii, ceea ce, în esență, este absolut corect și voi face același lucru, dar de acolo se poate merge mai departe, putem s-avem și noi idei, putem să prezentăm abordări proprii, putem să venim cu o nuanță proprie, dar pentru asta e nevoie de foarte, foarte multă muncă.

Asta am de gînd. Eu vreau să ne profilăm mult mai bine și în cadrul NATO și în cadrul Uniunii Europene. După părerea mea, nu vă supărați, este total insuficient să spunem Da, da, da, mulțumesc și noi tot așa. Sînt atîtea lucruri unde putem să venim cu o opinie proprie, una pozitivă, evident, nu una negativă, și exact acest lucru am de gînd să-l fac. Eu vreau ca țara mea să fie auzită și ascultată, nu printre alții.” Despre acest Klaus Iohannis candidatul, în care nu vei recunoaște în veci Rața Mecanică de azi, am vorbit la emisiunea Sandrei Stoicescu. Fiind vorba de o deosebire greu de închipuit între candidatul din 2014 și președintele din 2018, despre asta voi scrie mai pe larg. M-am oprit asupra acestui citat din stenograma emisiunii, deoarece aici candidatul Klaus Iohannis sintetizează marea problemă a relației noastre cu Uniunea Europeană, dar, mai ales, a percepției asumate de marea majoritate a românilor în privința felului în care ne tratează birocrații de la Bruxelles. Klaus Iohannis a fost ales și pentru că românii au văzut în el un președinte care va refuza unei țări ca România ipostaza de licurici al Bruxellesului. PSD a cîștigat zdrobitor alegerile generale și pentru că Guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloș a părut un simplu dătător din cap la tot ce venea de la Comisia europeană. Ce vor românii de la cei de la Putere? Ieșirea din UE? Doamne ferește! Vor o mai mare demnitate națională față de tendințele – lesne de explicat în cazul birocraților – de a ne trata ca pe niște babuini.

Relația actualei puteri cu Bruxellesul are o mie și una de erori. De la incapacitatea de a face lobby la Comisia Europeană pînă la luarea unor decizii peste noapte, fără a le explica și justifica în fața opiniei publice. În nici un caz, între aceste erori nu se află și cea de a pregăti terenul pentru o ieșire din Uniune. Nu e vorba nici măcar de un Război declarat împotriva Uniunii, cum asudă să invoce Aripa Militară a presei noastre. În bătălia politică internă, Opoziția, Klaus Iohannis, TeFeLiștii folosesc teza ieșirii din UE ca un instrument de atac împotriva PSD-ALDE. Evident, e vorba de o manipulare. Un post al Noii Securități, Digi 24, duce chiar o campanie de manipulare pentru a interpreta conflictul dintre actuala putere și birocrații de la Bruxelles ca semn categoric al unei încercări de Roexit. Prin această manipulare se urmărește sporirea antipatiei față de PSD și ALDE, mai mult crearea chiar a unei neliniști colective prin lamentările despre cum, în curînd, românii vor avea nevoie de vize ca să călătorească în străinătate.

Din nenorocire, amestecîndu-se în bătălia internă de partea Opoziției împotriva Partidului care a făcut-o Comisar European, Corina Crețu se dedă și ea la această manipulare. Grosolană de-a dreptul.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Evz

MCV este pe bani!

Asa cum era de asteptat, ”dezvaluirea” raportului MCV a inflamat clasa politica de la noi mai mult ca oricand. Si oricum peste cat era necesar. Practic a fost scanteia care a aprins din nou focul ce ardea mocnit, astfel ca in timp ce Opozitia urla ca din gura de sarpe ca vom fi dati afara din Uniunea Europeana, Puterea depaseste in sfarsit un ”prag psihologic” si se indreapta impotriva ”Dictatului de la Bruxelles” la chiar Curtea de Justitie a Uniunii Europene.



Insa in toata aceasta isterie generalizata si bine intretinuta chiar in cadrul unei operatiuni disperate ca Romania sa preia Presedintia Consiliului Uniunii Europene cu ”guvernul meu”, fie el si unul finlandez, niciun lider politic de la Bucuresti nu a avut inspiratia sa iasa public si sa le spuna romanilor adevarul verde in fata : MCV este pe bani! Da, da, pe bani! Pe multi bani!

Razbunare pe rachete!
Dar de unde atata ”cap limpede” la politicienii nostri, ca de la analistii militari la vedere chiar ca nu mai avem nicio pretentie sa transeze odata pentru totdeauna ”dilema” din jurul MCV. Si anume sa explice raspicat ca ”veriga lipsa” din lantul MCV cu care comisarii bruxellezi incearca din nou sa ne sufoce si asa timidele initiative eurosceptice este una exclusiv financiara.

Si sa lege astfel rezolutia Parlamentului European, la pachet cu MCV-ul inchizitorial la adresa Romaniei strict de planul de a lovi in interesele militare si economice tot mai crescande ale Administratiei Trump in tara noastra. Practic, dupa cum bine o stiu initiatii sistemului, ”gargara” ideologica de la Bruxelles nu este decat o tentativa de lovitura data de Uniunea Europeana nu atat Romaniei, cat Statelor Unite ale Americii! Iar apropierea tot mai fatisa a actualei puteri politice de la Bucuresti de strategia eurosceptica si nationalista promovata intens de ”Miscarea” Adminisitratiei republicane nu a facut decat sa-i irite si mai rau pe comisarii europeni. Care oricum erau foc si para dupa ce contractele militare in frunte cu cele privind achizitia de rachete  au fost castigate pana acum exclusiv de companii americane. Asadar, atat Rezolutia cat si MCV nu au in spate decat interese strict economice! Si rolul de a mai potoli cat de cat furia companiilor franco-germane care se vad scoase din jocul inarmarii globale nu doar in tarile ”grupului de la Visegrad”, dar, mai nou, si din o Romanie care tine tot mai aproape de SUA. Motiv pentru care, ce-i drept, ar fi mai mult decat ”OK” ca si partenerii strategici americani sa intre ”in lupta” si sa faca un gest prin accelerarea marilor investitii anuntate pentru Romania, ceea ce ar putea inclina considerabil balanta in razboiul economic purtat inclusiv prin metode ”hibride” ca rezolutii politice si ”urecheli” MCV-iste…

Autor: Catalin Tache

Sursa: National

Closet pentru doi

Chiar și făcând abstracție de aspectul dubios-caricatural al unor personaje precum Neamțu sau Papahagi, din punctul meu de vedere, “o forță politică creștină”, cel puțin în termenii în care a fost (și continuă să fie) înțeleasă această noțiune în perioada postcomunistă, este de fapt inutilă. Ea nu răspunde unor nevoi și așteptări sociale reale, ci doar unor frustrări, ambiții și fixații marginale, și tocmai de aceea este sortită eșecului – mai precis, aproape sigur și această nouă tentativă va avea aceeași soartă ca și precedentele.



Motivele pentru care lucrurile au stat și continuă să stea astfel sunt două:

1. Întâi de toate, oamenii – cel puțin ăia care mai au un dram de rațiune, din fericire marea majoritate – nu vor doar ca aleșii să le “reprezinte” valorile, care în cazul românesc postcomunist practic se reduc la una singură, anume opoziția față de agenda mișcării lgbtq. Ci vor ca aleșii să-i și guverneze. Să-i guverneze bine: adică just și eficient, în mod cinstit și competent. Or, problema este că mișcările politice creștine de la noi, sau mai bine zis mișcările creștine cu aspirații politice, nu știu decât “să apere familia”, și și p-asta o fac prost, dovadă dezastrul care l-a reprezentat referendumul pentru familie.

Dincolo de acest aspect, niciuna dintre ele nu a generat o doctrină economico-socială specific creștină, ca alternativă la consensul neoliberal dominant, indiferent dacă vorbim de corporatismul dreptei interbelice, de teologia eliberării sau de creștin-democrația clasică. Că ne place sau nu, acest exercițiu de construcție a unei doctrine sociale creștine aparține aproape în exclusivitate spațiului catolic, iar puținele încercări autohtone de a copia de la catolici au eșuat în măsluiri are surselor originale cu scopul menținerii în cadrele Consensului de la Washington și a întreținerii concomitente a iluziei creștin-democrației ca alternativă reală la neoliberalism. Așa cum am arătat și în volumul “Apostolatul antisocial: Teologie și neoliberalism în România postcomunistă”, ideologii creștini (sau pretins creștini) care au operat în această zonă, cel mult au pus un abțibild creștin-democrat pe politicile neoliberale dure, băsiste și post-băsiste, indiferent dacă astăzi ele sunt asumate de PNL, USR sau PMP. Ba chiar și PSD-ul, care de bine de rău mai dă niște firimituri și la săraci, votează alături de toate celelalte partide (inculsiv alături de pretinșii “stângiști” din USR) tăierea ajutoarelor sociale.

Or, așa stând lucrurile, de ce ar vota lumea o alternativă creștină fermentată în mintea unora ca Neamțu, Papahagi, Baconsky & friends? Ce ar aduce nou o astfel de grupare politică, astfel încât să se justifice opțiunea pentru ea? Faptul că, spre deosebire de toate celelalte partide, ea ar tăia ajutoarele sociale în numele lui Iisus Hristos? Pur și simplu, din acest punct de vedere, indivizii în cauză sunt ignorați, pe bună dreptate, pentru că nu au nimic de spus (nu spun altceva decât ceea ce deja spun toți ceilalți).

2. Iar atunci revin la unica lor temă: apărarea familiei. Or, întrebarea care se pune e următoarea: de cine trebuie apărată familia? De cei aproape 90% de parlamentari (cu excepția notabilă a USR-ului) care, în ciuda tuturor vociferărilor oengist-“sexomarxiste” și a presiunilor occidentale au votat pentru organizarea referendumului pentru familie? Sau, mai degrabă, de indiferența poporului român, care s-a prezentat la respectivul referendum doar în proporție de 21% (de fapt, dacă ținem cont de decalajul dintre realitatea demografică și listele electorale, probabil vreo 25%)? Este nevoie de un partid politic creștin, care “să apere familia”, în condițiile în care toate partidele politice, cu excepția USR-ului, au votat pentru organizarea referendumului solicitat de Coaliția pentru Familie? Mai degrabă, ținând cont de rezultatul referendumului, s-ar putea spune că e nevoie de o acțiune de evanghelizare a poporului român – nu are rost să mai vorbesc despre eventualele “roade” ale acestui demers în cazul în care de el se va ocupa Neamțu și gașca lui. Sau, abordând problema dintr-un alt unghi, putem pune o altă întrebare retorică: l-a împiedicat cineva pe Neamțu să-și asume, alături de Daniel Gheorghe, valorile creștine pro-familie în cadrul PNL-ului? Sau l-a împiedicat cineva pe Titus Corlățean să adopte aceeași poziție în cadrul PSD-ului? Nici măcar presiunile colegilor din grupul socialiștilor europeni.

Și atunci, ce rămâne?

Păi rămâne Matei Dobrovie, care a fost nevoit să plece din USR datorită reacției de radicalizare anticlericală a aparatului de partid userist și a unei bune părți din clasa de mijloc, la care asistăm de ceva ani (acesta fiind de altfel, așa cum am spus-o și în alte ocazii, adevăratul motiv care a generat declanșarea inițiativei Coaliției pentru Familie). Astfel, justificarea constituirii unei “alternative politice creștine” se rezumă la faptul că vlăstarele lui Pleșu și cele ale lui Macovei (tinerii frumoși și liberi, curați la trup, curați la suflet, nepătați de contactul cu “vechile partide corupte”, iar asta în ciuda faptului că mulți dintre ei s-au scăldat și pe acolo) nu mai încap într-un unic closet devenit prea strâmt de când demersul de construire a Catedralei Mântuirii Neamului și Inițiativa Coaliției pentru Familie a generat contrareacția de excludere a tefeliștilor credincioși din rândul sectei rezistent-tefeliste.

Oricum ar fi, respectiva gașcă se bătea pe un bazin electoral care nu are cum să sară de 15-20%, pentru că mai multă clasă de mijloc nu avem, iar USR-ul, indiferent de culoarea religioasă, nu știe să vorbească decât limba clasei de mijloc. Pe de altă parte, USR-ul a câștigat zece procente la alegerile precedente pentru că răspundea unor așteptări sociale reale, fie ele condensate și sub forma simplistei ideologii a clasei de mijloc ce se rezumă la anticorupție și bună guvernare. Cea mai mare parte a clasei de mijloc creștine și conservatoare (exceptându-i pe cei care oricum votează PNL sau USR) nu își dorește, date fiind motivele enumerate mai sus, un “partid creștin”, doar în mod secundar și implicit anticorupție, ci își dorește doar un partid anticorupție (alt refren nu știe) care să nu fie și “sexomarxist” (să nu-i excludă pe creștinii pro-familie din rândurile sale), motiv pentru care nu este deloc clar că frustrarea celor dezamăgiți de turnura “sexomarxistă” a USR-ului se va traduce într-un vot pentru o (penibilă) încercare de a reînvia defunctul proiect politic Noua Republică.

Din acest punct de vedere, s-ar putea ca Nicușor și Clotilde să aibă șanse mai mari, atunci când vine vorba de reîncălzirea ciorbei, decât Neamțu și alții cu un profil asemănător. Evident, asta în condițiile în care acceptăm presupoziția că bazinul electoral al foștilor useriști dezamăgiți și frustrați se ridică, din start, la nivelul de 5% din alegători, procentajul necesar pentru a trece pragul electoral. În definitiv, closetul este foarte strâmt, motiv pentru care cel mai probabil se va trage apa și după această nouă construcție politică.

Autor: Alexandru Racu

Sursa: Alexandru Racu Facebook

Dan Andronic: România – ȚARA VOTULUI NEGATIV! Cum a devenit MUIA noua filosofie politică a extremismului.

România pare o țară stricată. Violența verbală din politică se împletește cu cea din stradă. Am sentimentul că intrăm într-o perioadă în care realitatea anilor ’20-’30 cu manifestări de tip violent, de tip legionar, va deveni o normă în societate. Acum ele definesc un curent neomarxist, dar izvorul urii rămâne întotdeauna același, indiferent de haina ideologică pe care o îmbracă.



Recent am asistat la vandalizarea casei unui politician. Nu-mi este simpatic Florin Iordache, nici prin prisma partidului pe care-l reprezintă, nici prin atitudinea și pozițiile exprimate, dar nu pot să nu remarc pasivitatea Poliției și entuziamul unor televiziuni de știri în a propaga imaginile. Și să nu constat că ne întoarcem în Istorie, altfel decât prin sărbătorirea Centenarului.

Astfel vedem cum un curent neomarxist, sau progresist cum este cel mai adesea identificat, se propagă în societate. Actualii exponenții politici pot fi găsiți atât în zona USR, cât și în alte partide, dar cel mai adesea sunt uniți de o atitudine de tip internaționalist.

Ce înseamnă internaționalist? Nici aici nu-i nimic nou sub soare și tot la anii ’20-’30 ne întoarcem.

Dacă înlocuim noțiunea de Uniune Sovietică cu Uniunea Europeană/Stat de Drept, veți obține o frază cu semnificație asemănătoare, la fel de sfărăitoare și goală de conținut, pe care sunt sigur că o regăsiți în discursul zilelor noastre. De la București și Bruxelles.

Internaționalismul secolului XXI este identic cu internaționalismul anilor ’40-’50, derivat din stalinism, numai că lumina nu mai vine de la Răsărit, ci mai de la Apus. O imagine ușor apocaliptică, prin prisma metaforei.

Ce lipsește în această construcție ideologică? Ideea de Țară și Popor, de Istorie și Tradiție, într-un cuvânt individiualitatea. Poate că vi se pare ciudat ca în epoca rețelelor sociale cu miliarde de abonați să mai vorbim despre individualitate, dar abia atunci ne putem considera pierduți ca națiune. Dar poate că acesta este scopul final, nu-i așa?

Cuvintele-cheie ale zilelor noastre erau în ultimii 15 ani derivate din “pedeapsă”, “împotrivă”, “adversar”. Numai că nici asta nu a fost de ajuns. În această idee cineva s-a gândit că nu este suficient, așa că a apăsat pe accelerație.

Astăzi avem la baza discursului public un cuvântul care desemnează actul sexual al felației. Care a trecut din zona peluzelor stadioanelor de fotbal și a cârciumilor de cartier în prim-planul vieții publice. Cu binecuvântarea unui renumit activist ideologic, filosoful Gabriel Liiceanu:

“Înjurătura noastră sună aproape ca o altă abreviere, și este, până la urmă abrevierea aceasta: Manipulare-Uzurpare-Indignare-Exasperare. Eu așa o tălmăcesc”, a scris Liiceanu, definind termenul de MUIE.”

Nimic neobișnuit, a mai exista un filosof, Nae Ionescu, care a făcut apologia violenței ca mijloc de curățire a societății. Nu atât de grosolan, dar între cei doi este o diferență de clasă.

Nu a fost singurul contemporan entuziast al acestei forme de exprimare.

Primul care a preluat această idee cu nesaț a fost un cunoscut ziarist cu aspect de vampir și discurs de casandră, Cristian Tudor Popescu. Obișnuit să sugă bani și glorie din nenorocirile României,CTP-ul a vrut să-și dovedească erudiția și a scris articolul “MUIE PSD în mai multe limbi”. Cred că poate fi considerată o contribuție originală, măcar din perspectiva adăugării inconștiente a unui cuvânt din aceeași categorie a actului sexual, făcând imaginația tinerilor să o ia razna. Și aici au existat precursori, și îl voi aminti pe Nichifor Crainic.

După “teoreticienii” Gabriel Liiceanu și CTP au apărut și “practicienii”. Ați văzut manifestările lor huliganice, nu mai are rost să le menționez.

Totodată, adversarii celor doi vor spune că abordarea lui Gabriel Liiceanu nu se poate compara cu prelegerile erudite ale lui Nae Ionescu, iar CTP nu are talentul lui Nichifor Crainic.

Și ar avea dreptate! Pentru că o țară în care scritorii sunt activiști de partid, sunt mai preocupați să apară la televizor și să înjure politic decât să promoveze cultura, nu poate avea decât cea mai mică piață de carte din Europa. Doar doi la sută dintre români cumpără o carte, spun ultimele statistici.

Așa că eu le voi răspunde că astea sunt personalitățile pe care le poate da România zilelelor noastre! Din fericire. Din păcate.

P.S. Nu pot să închei fără să a da ultimul exemplu de atitudine de tip neomarxist consumată în plenul Parlamentului European de la Bruxelles. Deși asistau la citirea unui raport plin de inexactități și minciuni, deși nu se pomenea un cuvânt despre Protocoalele Secrete SRI-Justiție, despre abuzurile DNA, nouă europarlamentari români au votat pentru adoptarea lui.Dovedind că nu le pasă decât să dea bine în ochii noilor parteneri, că stăpâni nu le putem zice.

Pe mulți îi veți regăsi pe listele la europarlamentare, pentru că și-au făcut o profesie din vânzarea României tuturor celor care vor să o cumpere. Poate că veți avea în minte acest vot atunci când vă veți duce să puneți ștampila pe un buletin.

E drept, că ei, europarlamentarii au ales corect. Prețul corect. 7.900 de euro pe lună salariu brut, plus 4.300 euro pe lună pentru cheltuieli generale, plus 19.900 euro pe lună pentru staff, plus decontarea transportului aerian la clasa business, plus 150 de euro pe zi diurnă la deplasări. Ca să nu vă mai vă mai spun de pensie, ce poate ajunge la 3.500 de euro pentru cei aleși în două mandate.

Banii și internaționalismul ne-au adus în situația în care 9 românii au votat împotriva României, lăsând 30 de europarlamentari englezi, 20 de francezi, 20 din Polonia, plus unguri, greci, olandezi, lituanieni, până la 151 de voturi, să se opună acestui mecanism de verificare aberant și înjositor. Să apere România în ciuda românilor!

Pentru istorie ar trebui să rămână numele celor care au ales să dea o MUIE României, uitând de partea cui se află!

Europarlamentarii care au votat PENTRU adoptarea rezoluţiei:

Daniel BUDA,

Marian-Jean MARINESCU,

Siegfried MUREŞAN,

Cristian Dan PREDA,

Theodor Dumitru STOLOJAN,

Traian UNGUREANU,

Adina-Ioana VĂLEAN,

Mihai ŢURCANU,

din partea Grupului Popularilor Europeni

Monica MACOVEI,

din partea Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni.

Nu au votat următorii europarlamentari români: Cristian-Silviu BUŞOI, Sorin MOISĂ, Iuliu WINKLER, afiliaţi grupului Popularilor Europeni. Damian DRĂGHICI, Daciana Octavia SÂRBU, afiliaţi grupului socialiştilor Laurenţiu REBEGA, afiliat Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni Cătălin Ivan, membru al PE fără afiliere.

S-a abţinut Csaba SÓGOR, din partea Popularilor Europeni.

Au votat împotriva adoptării Raportului MCV: Victor BOŞTINARU, Andi CRISTEA, Doru-Claudian FRUNZULICĂ, Maria GRAPINI, Dan NICA, Emilian PAVEL, Ioan Mircea PAŞCU, Răzvan POPA, Claudiu Ciprian TĂNĂSESCU, Maria Gabriela ZOANă, Claudia ŢAPARDEL din partea Grupului Socialiştilor Europeni / PSD, Mircea DIACONU, Norica NICOLAI, Renate WEBER din partea ALDE, Ramona Nicole MĂNESCU, din partea Grupului Popularilor Europeni.

Autor: Dan Andronic

Sursa: Evz

„Alooo, nenea Juncker, nu reacționați?”

Aleșii Puterii iau de guler Bruxelles-ul după protestele violente din Franța, în contextul în care oficialii europeni au criticat intervenția jandarmilor români la manifestația din 10 august din București. Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, zis și Mitralieră, se întreabă retoric, în legătură cu protestele violente din Franța, cum de „nenea Juncker, colegul Timmermans” nu reacționează „rupându-și hainele” de pe ei, cerând MCV și în Franța sau condamnând guvernul francez și jandarmeria.



„Alooo, Realitatea tv, Parlament European, nenea Juncker, colegul Timmermans, publicații internaționale, hastag rezist, președinte Iohanis, și toți marii oratori de la Bruxelles, nu reacționați rupându-va hainele de pe voi, că la mitingul din Franța, un om a murit, alții sunt în stare grava, au fost gazați , bătuți și “acțiunea jandarmilor francezi a fost disproporționată fata de a celor care blocau străzile “? Unde sunteți toti cei care condamnați PSD-ul și Guvernul României, unde sunteți toți care inclusiv in MCV și în rezoluția Parlamentului European făceați vorbire de acțiunea jandarmilor din București? Unde sunteți ipocriților care condamnați totdeauna România atunci când vă place și închideți ochii atunci când același lucru se întâmpla în țările voastre europene preferate? Nu cereți acum și un MCV și în Franța, nu faceți scandal și nu condamnați acțiunea guvernului francez și a jandarmeriei?”, a scris Rădulescu, duminică pe Facebook.

Acesta se mai întreabă cum de acești „ipocriți” pun condiții României, prin raportul MCV, țară în care nu există asasinate politice sau ale jurnaliștilor și în care corupția e mult sub nivelul alor state europene, „unde la orice miting bateți și gazați”.

„Cum măi, ipocriților tot puneți condiționalități prin MCV României, unde nu sunt asasinate politice, unde nu sunt asasinați jurnaliștii, unde nu sunt atentate teroriste, unde lumea se plimba la sărbători pe străzi fără sa le fie teama ca un nebun poate intra cu un camion în ei, unde granițele sunt sigure fără ziduri și sârmă, și unde chiar și corupția e mult sub nivelul țărilor voastre europene preferate, și nu condamnati , nu faceți MCV-uri și rezoluții parlamentare, țărilor voastre, unde la orice miting bateți și gazați? De ce vă purtați cu dubla măsura și de ce faceți diferențe între noi și voi? Vă întrebați și va mirați de ce reacționăm prin declarații politice chiar dacă suntem în aceeași familie politica? Ia spuneți d-na Gomes, d-le Timmermans, colegi socialiști ca măcar de la populari nu avem pretenții, nu mai sunteți critici acum , nu mai sunteți “ îngrijorați “, nu mai faceți rezoluții?”, a mai scris Rădulescu.

Potrivit acestuia, nu România este responsabilă pentru creșterea euroscepticismului, ci oficialii europeni care tratează preferențial unele țări.

„Vedeți, nu noi suntem vinovați pentru creșterea euroscepticismului în România, ci voi cei care tratați unele țări într-un fel și altele altfel. Mi-ar plăcea ca sa văd aceeași reacție din partea unor jurnaliste românce isterizate care după mitingul din București țipau și înjurau ca la usa cortului la o anumită televiziune iar acum “ neghiolbancele “ tac chitic. Ăsta e adevărul. Așa ne-am denigrat iresponsabil și fără motiv țara ca străinii sa ne taxeze În țările lor europene, lucrurile sunt mult mai grave din toate punctele de vedere, însă lor li se permite orice iar noi suntem puși la stâlpul infamiei, pentru că da, noi suntem români, iar europenilor de “ clasa“ li se permite orice”, a completat deputatul PSD.

Acesta conchide că România va fi partener egal cu restul statelor europene atunci când vor fi aplicate aceleași reguli peste tot, când va exista DNA și ANI în toate țările membre UE, iar când României i se va permite să critice felul în care este schimbat procurorul general în Germania sau cum se fac legile justiției în Olanda și Franța.

„Când aceeași regulă se va aplica peste tot la fel, când MCV va fi în toate țările europene, când DNA și ANI vor fi în toate țările europene, când și României i se va permite să critice cum este schimbat procurorul general în Germania, cum se fac legile justiției în Olanda și Franța sau cum se acționează împotriva corupției în Austria, atunci vom fi parteneri egali. România a fost dintotdeauna o țară europeană cu sau fără MCV, cu sau fără Schengen, care și-a respectat toți partenerii europeni, dar este o țară liberă, independentă, autonomă și cere același respect și același tratament din partea tuturor țărilor partenere europene”, a afirmat Rădulescu.

Și senatorul PSD Șerban Nicolae a scris un mesaj ironic pe Facebook: „Proteste? Sute de mii (reali!) în stradă? Gaze? Victime? Sunt sigur că Parlamentul European va reacţiona în regim de urgenţă şi va adopta o rezoluţie dură. Parchetul General al Curţii de Casaţie a Franţei va declanşa o anchetă împotriva forţelor de ordine. Nu? Jean Claude, Franz, Manfred, nimic? Facem “ciocu’ mic” ca la corupţia (zice GRECO) la nivel înalt din Franţa, ca la corupţia (plus spălare de bani şi finanţarea terorismului!) de la ING, ori ca la corupţia (globalizată, să ajungă la toată lumea) de la Siemens-ul lucrului bine făcut? Nu, Europa nu are doar mai multe viteze. Are şi multiple standarde. Are şi multă ipocrizie. Multă aroganţă. Multă nesimţire. Din păcate, cozi de topor şi caractere de limacşi… mai mult pe la noi”.

La rândul său, vicepreședintele ALDE Andrei Gerea s-a întrebat, duminică, în legătură cu protesteledin Franța, unde sunt marii lideri ai UE care să condamne violențele manifestațiilor de acolo, așa cum au făcut în cazul României, în luna august.

„Sâmbătă a avut loc, după cum titrează presa internațională, un protest masiv împotriva guvernului francez și a președintelui Macron la care au participat, conform Le Figaro, 282.000 de manifestanți. Un protest împotriva guvernului nu reprezintă o noutate, însă în urma manifestațiilor de sâmbătă forţele de ordine au recurs la gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestaţii mişcării, dar și la forță. Rezultatul? Potrivit ministrului de Interne, peste 100 de persoane au fost rănite, dintre care cinci grav, la diferite puncte de blocaj. Tot potrivit ministrului de Interne, 52 de persoane au fost reţinute, dintre care 38 se află în arest preventiv, iar acesta este un bilanț provizoriu. Din păcate s-a produs și o tragedie, o persoană pierzându-și viața”, a transmis Andrei Gerea, printr-un comunicat de presă.

Deputatul ALDE a adăugat că felul în care au acționat jandarmii francezi la protestul de sâmbătă nu a fost discutat la fel ca intervenția forțelor de ordine la manifestația din Piața Victoria din 10 august.

„Nu am sesizat să se discute cu interes în România despre aceste violențe, despre modul în care acționează jandarmii francezi împotriva unor manifestanți. „Ne gazează, dar noi suntem paşnici, nicio vitrină nu a fost spartă. Nu vrem decât să ne exprimăm ideile”, a declarat una dintre protestatare, o declarație care este trecută cu vederea de propaganda antiguvernamentală din România. În luna august, deontologii și analiștii propagandei acuzau intervenția jandarmilor din București, spunând că nicăieri în lume nu se intervine cu gaze lacrimogene și forță împotriva unor manifestanți care spuneau că sunt pașnici. Politicienii opoziției, în frunte cu USR și PNL, acuzau instituția Jandarmeriei pentru modul în care și-a făcut treaba. Populismul acestora a făcut ca o acțiune a jandarmilor să fie prezentată în Europa ca fiind un atac nemotivat împotriva cetățenilor”, a completat Gerea.

Acesta se întreabă dacă partidele de Opoziție din România vor proceda la fel, în sensul de a face sesizări la ONU sau a cere rezoluție împotriva Franței.

„Iată că azi vedem cum acționează jandarmii francezi în cazul unei manifestații mult mai mari decât cea de la București. Ce au de zis acum cei din opoziție, marii deontologi care acuzau jandarmii români? Vor face sesizări la ONU, vor merge să ceară o rezoluție împotriva Franței? Aștept cu interes să văd cum vor cere europarlamentarii PNL, care au votat împotriva României, precum și Dacian Cioloș și reprezentanții USR, demisia lui Emmanuel Macron și a guvernului francez după violențele de sâmbătă. Aștept ca Monica Macovei, Siegfried Mureșan și ceilalți trădători ai intereselor României, care au votat rezoluția împotriva țării noastre, să acționeze la fel și în cazul altor state. Sau ei sunt mânați doar de interesele politice interne?”, a spus Andre Gerea

Vicepreședintele ALDE a amintit și de rezoluția adoptată, marți în plenul Parlamentului European, întrebându-se dacă președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, vor avea ieșiri publice în care să condamne violențele din Franța.

„Parlamentul European a adoptat marți, în plenul de la Strasbourg, rezoluția privind statul de drept din România, în care este condamnată intervenția „violentă și disproporționată a poliției în timpul protestelor de la București din august 2018”. Vor cere mult stimabilii europarlamentari condamnarea Franței pentru violențele de sâmbătă? Vor ieși Franz Timmermans sau Jean Claude Juncker să condamne ce s-a întâmplat în Franța? Va ieși vreun eurodeputat german, poate chiar favoritul doamnei Merkel, Manfred Weber, să apere poporul francez de instituțiile statului, așa cum a făcut în cazul României? Sau vom asista la o nouă indiferență din partea liderilor politici din Uniunea Europeană și la aplicarea dublului standard atunci când vine vorba de state din Vestul Europei?”, a explicat Gerea.

Totodată, acesta a mai spus că așteaptă „cu interes sesizarea Comisiei LIBE din Parlamentul European, dacă ea va exista, precum și posibile consecințe la nivel european după aceste evenimente. Dacă vrem o Uniune Europeană armonizată, în care toți membrii săi sunt tratați în mod egal, atunci nu este posibil ca violențele din Franța să nu fie condamnate”.

Cel puţin 400 de persoane au fost rănite, după ce mii de persoane au protestat o zi şi o noapte în Franţa după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a introdus taxe mai mari de combustibil.

Manifestanţii au blocat mai multe drumuri şi autostrăzi. Printre răniţi s-au aflat şi forțe de ordine.

Sâmbătă, un protestatar a murit după ce a fost lovit în mod accidental de un autovehicul. Persoana decedată a fost lovită de un autovehicul după ce șoferul, înconjurat de protestatari, s-a panicat și a accelerat.

Autor: Ioana Radu

Sursa: Cotidianul

DISTRUGEREA OAMENILOR DE AFACERI ROMÂNI

DNA si-a batut joc de fondatorul unuia dintre cei mai mari integratori din Romania in proiecte de securitate transfrontaliera si multiplu castigator al Marelui Premiu al Salonului de Inventii de la Geneva. Omul de afaceri Mircea Tudor a fost inculpat de DNA, umilit prin comunicate de presa si pus sa plateasca o cautiune de 1 milion lei ca sa nu fie arestat. Dupa doi ani, procurorul DNA George Matei a dispus clasare pe motiv ca nu exista probe.



Iata un caz elocvent pentru ceea ce s-a intamplat in ultimii ani, cand oamenii romani de afaceri si capitalul autohton a fost distrus de DNA. Parchetul anticoruptie si-a batut pur si simplu joc de fondatorul societatii comerciale MBTelecom Ltd, unul dintre cei mai mari integratori din Romania in proiecte de securitate transfrontaliera, multiplu castigator al Marelui Premiu de la Salon de Inventii de la Geneva si declarat in 2014 antreprenorul anului de compania Ernst & Young. Este vorba despre omul de afaceri Mircea Tudor.

Astfel, Mircea Tudor a fost umilit public de DNA printr-un comunicat de presa, inculpat pentru pretinse infractiuni de cumparare si influenta, si pus sa plateasca o cautiune de 1 milion de lei ca sa nu ajunga in arest. La final, totul s-a dovedit a fi o crunta inscenare, lucru confirmat culmea chiar de parchetul anticoruptie.

Astfel, in iunie 2016, DNA a anuntat printr-un comunicat de presa categoric punerea in miscare a actiunii penale fata de Mircea Tudor pentru cumparare de influenta si evaziune fiscala, si fata de avocatul Liviu Ardeias pentru trafic de influenta, intr-un dosar care, halucinant, avea la baza un interviu de omul de afaceri. Mircea Tudor era acuzat ca i-ar fi dat avocatului Ardeias suma de 6.000.000 lei astfel incat acesta sa intervina la functionari din cadrul EuroCustoms, EuroPol, Politia Germana de Frontiera, Vama Franceza si Vama Elvetiana, in vederea obtinerii Caietelor Schengen pentru proceduri de control vamal cu UE, necesare adjudecarii de catre SC MB Telecom Ltd SRL a unor contracte cu Autoritatea Nationala a Vamilor privind sisteme de securizare conform normelor Schengen. De asemenea, fondatorul societatii comerciale MBTelecom Ltd a mai fost acuzat si de evaziune fiscala in sensul ca ar fi inregistrat in contabilitatea societatii achizitii fictive de prestari servicii de la avocatul Ardeias.

Inculpare fara probe

Punerea in miscare a actiunii penale si inculparea omului de afaceri ar fi trebuit sa anunte o iminenta trimitere in judecata. Nu s-a intamplat insa asa. La mai bine de doi ani de la acel moment, DNA a clasat cauza fata de Mircea Tudor si avocatul Liviu Ardeias pe motiv ca, atentie, nu exista probe. Asta in pofida afirmatiilor, repetam categorice, din comunicatul de presa din 2016.

Asadar, in 31 octombrie 2018, procurorul George Adrian Matei de la DNA a dispus calasarea cauzei fata de cei doi, pentru toate acuzatiile, in temeiul art. 16 alin. 1 lit c) din Codul de procedura penala potrivit caruia “nu exista probe ca o persoana a savarsit infractiunea”In motivarea solutiei de clasare se arata negru pe alb ca in afara de afirmatiile pe care le-a facut Mircea Tudor in interviul dat in presa legatura cu modul in care a apelat la serviciile avocatului, in cauza nu exista nicio alta proba din care sa rezulte dincolo de orice indoiala rezonabila, savarsirea infractiunilor de cumparare de influenta, respectiv trafic de influenta retinute in sarcina celor doi. In ceea ce priveste acuzatia de evaziune fiscala, procurorul George Matei arata ca desi suma incasata de avocatul Ardeias de la SC MB Telecom SRL este foarte mare (6.000.000 lei), nu se poate stabili caracterul disproportionat al acesteia fata de serviciile prestate. Deci a fost nevoie de doi ani pentru ca procurorii anticoruptie sa-si dea seama ca nu era prima data cand avocatul incasa de la clienti pentru serviciile prestate astfel de sume mari, lucru care a rezultat dintr-un raport al Garzii Financiare ajuns pe masa acestora.

Iata cele mai importante pasaje din Ordonanta de clasare a procurorului George Adrian Matei pe care o atasam integral la finalul articolului:

Intr-un interviu dat in mass-media in legatura cu modul in care a apelat la serviciile avocatului

Ardeias Liviu, reprezentantul SC Mb Telecom Ltd SRL, Mircea Tudor, a declarat ca a incheiat respectivul contract de asistenta juridica fiindca nu putea sa afle altfel regulile Schengen. Acesta a aratat printre altele, ca: ‘Ardeias ne-a promis ca ne face el intrare la EuroCustoms, EuroPol, ne-a facut intrare la Politia Germana de Frontiera, ne-a dus la Vama Franceza. La Vama Elvetiana ca sa discutam pe proceduri, pe reguli. Daca nu ar fi stabilit imediat, la cateva saptamani, o conexiune cu vama franceza, nu m-ar fi convins, dar a dovedit clar ca are conexiunile acolo, ca e eficient. Initial a cerut 500.000 de euro inainte si am zis ca nu pot sa dau, pentru ca in primul rand e riscul sa nu castig licitatia si m-am ales cu ce? Cu un studiu care nu-mi foloseste. Varianta pe care am agreat-o a fost 15% din contract. (…)

Desi raportul intocmit de suspectul Ardeias Liviu nu este complet in totalitatea sa (fiind prezentate doar 51 de pagini din cele 314 cate figureaza in cuprinsul acestuia), nu exista probe prin care sa se dovedeasca, dincolo de orice dubiu rezonabil, caracterul fictiv al serviciilor prestate in baza contractului de asistenta juridica si reprezentare, de catre suspectul Ardeias Liviu. Dupa cum rezulta din continutul contractului de asistenta juridica si reprezentare, suspectul Ardeias Liviu avea obligatia de a elabora anumite recomandari fara a avea si obligatia unor inscrisuri in care sa se materializeze recomandarile din contract. De altfel, chiar suspectul Ardeias Liviu arata ca: ‘Eu, subliminal eram obligat sa-l tin la curent pe beneficiar cu informatii despre cele care le-am aratat mai sus fara ca aceasta sa se concretizeze obligatoriu intr-o forma scrisa’. Pe de alta parte, desi suma incasata de suspectul Ardeias Liviu de la SC MB Telecom SRL este foarte mare (6.000.000 lei), totusi nu se poate stabili caracterul disproportionat al acesteia fata de serviciile prestate, dat fiind ca suspectul figureaza cu venituri foarte mari incasate si de la alti clienti. Avand in vedere ca nu exista probe din care sa rezulte, dincolo de orice indoiala rezonabila, caracterul fictiv al serviciilor de consultanta si asistenta juridica prestate de suspectul Ardeias Liviu catre SC MB Telecom Ltd SRL, in cauza urmeaza a se dispune clasarea fata de inculpatul Tudor Mircea pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prev. De art. 9 alin. 1. lit. c si alin. 2 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 5 C.p.

Cu privire la infractiunile de trafic de influenta, respectiv cumparare de influenta, savarsite de suspectul Ardeias Liviu, respectiv de inculpatul Tudor Mircea:

Avand in vedere ca in cauza nu exista probe din care sa rezulte, dincolo de orice indoiala rezonabila, caracterul fictiv al serviciilor de consultanta si asistenta juridica prestate de suspectul Ardeias Liviu catre SC MB Telecom Ltd SRL, nu se poate stabili ca suma de 6.000.000 lei ar fi fost platita de catre inculpatul Tudor Mircea suspectului Ardeias Liviu si in schimbul promisiunii suspectului ca va interveni la functionari din cadrul EuroCustoms, EuroPol, Politia Germana de Frontiera, Vama Franceza si Vama Elvetiana, in vederea obtinerii Caietelor Schengen pentru proceduri de control vamal cu UE, necesare adjudecarii de catre SC MB Telecom Ltd SRL a unor contracte cu Autoritatea Nationala a Vamilor privind sisteme de securizare conform normelor Schengen. (…)

p class=”western”>De altfel, in afara de afirmatiile pe care le-a facut inculpatul Tudor Mircea intr-un interviu dat in mass-media in legatura cu modul in care ar fi apelat la serviciile suspectului, in cauza nu exista nicio alta proba din care sa rezulte dincolo de orice indoiala rezonabila, savarsirea infractiunilor de trafic de influenta, respectiv cumparare de influenta retinute in sarcina suspectului/inculpatului, motiv pentru care se va dispune clasarea”.

Autor: Bogdan Galca

Sursa: Luju

ROMÂNIA MARE: VEACUL NOSTRU DE SINGURĂTATE

Pentru aniversarea unui veac de Românie Mare, cred că esențial ar fi ca în conștiința populației această perioadă să fie privită în CONTINUITATEA EI. Mi-e teamă însă că, cel puțin pentru o parte a României, pe care eu am am îndrăznit să o consider vulnerabilă – tineri și adolescenți, unii dintre ei educați și vârâți între niște jaloane dacă nu strâmbe, cel puțin discutabile, după 1989 – lucrul nu va fi posibil.



Ceea ce mă enervează cel mai mult în ultima vreme este insinuarea că istoria României s-a „oprit” în perioada dintre sfârșitul celui de-al doilea război mondial și decembrie 1989, că a fost o istorie ratată, deci inutilă, ceva nedemn, cu care ar trebui să ne rușinăm și pentru care ar fi normal să facem, neîncetat , penitență . Dar nu toți au eșuat, desigur, căci vor fi existând și excepții notabile, reprezentate de intelectualii cu burse prin Germania fix în perioada socialistă, dar cu disidențe convenabile prin sertarele din România…să fie, pentru mai târziu!

E de la sine înțeles că dacă istoria ar fi stat, clipocind, în loc, n-am mai avea nici centenar de sărbătorit…

Un fel de… jurnalist-ospătar, că altfel nu știu cum să-l încadrez, Laurențiu Ciocăzanu – îl știți…-, rămas pentru o vreme fără de „coledzi” , și-a găsit la un moment dat un cuib călduț, și se-ngresuia între Pleși și Liiceni, la REVISTA 22, din piscul căreia ne zicea așa: „… 6 martie 1945. 6 martie 2017. Zilele trecute am contabilizat deja 72 de ani de «școală» comunistă și neocomunistă (ultimii 27 de ani). Aproape trei sferturi dintr-un secol de viață trăit în mare parte sub «sedative» de esență bolșevică…” Înțelegeți, cetățeni? Așadar, ce să aniversăm, dacă 72 de ani au fost pierduți, sterili, inconsistenți?

Cei născuți după ´89 sau cei care erau copii pe atunci pot fi lesne îndoctrinați cu povești cu „ciuma roșie” și mai nou, cu „iadul roșu” întins pe 72 de ani … sunt povești simple, liniare, declarative, axiomatice , deci, nu necesită explicații . Cei care le vând însă, își falsifică astfel până și bruma de amintiri frumoase aduse de dincolo de falia căscată în decembrie 1989.

Am citit, în 2107, în CONTRIBUTORS, un text al lui Liviu Papadima , mândrie a Facultății de litere, Prorector al Universității București, cu un CV care ar băga sub masă orice muritor de rând. Textul se numește PASTILA FUSIBILĂ . Am fost neplăcut surprinsă de stilul „lipsit de stil” aș spune, al autorului. De amintirile lui terifiante din iarna lui 1984. De politizarea excesivă și îngroșată a scriiturii. De tristețea tinereții lui, care a văzut și a reținut această scenă:

„Înăuntru, peisajul cunoscut al încăperilor din instituțiile publice: vrafuri de terfeloage grămădite peste tot, fișeturi metalice scorojite, câteva scaune cu tapiseria roasă, un birou grosolan în spatele căruia era un alt bărbat. În mijloc, pe podea, o imensă baltă de apă și noroi, de la zăpada de pe încălțările celor care pășiseră în încăpere. Îmi scutur cât pot de bine bocancii și intru. Îi spun bărbatului ce mai povestisem o dată. Se uită la mine și-mi zice: «Așteptați vă rog o secundă. »Apoi se ridică din scaun și o ia spre ușă, o deschide și, spre groaza mea, îl aud urlând înspre curtea interioară: «Cine i-a dat drumul tovarășului aicea?» Reapare omul care mă condusese, îmi face un semn, îl urmez către ieșire. În apropierea porții, ridică din umeri…..Avea însă și el ordinele lui și, cel mai probabil, i-a fost frică. Tuturor ne era frică. Poate n-am știut eu cum să procedez, poate omul se temea că erau puse microfoane în cameră, poate chiar erau.”

Tristețe pe care o împinge până în anul 2017, legând iarna lui 1984 de # REZIST , de parcă timpul ar fi rămas înțepenit în loc.

Toți acești intelectuali „puri”, neatinși de infamul comunism , disidenți și cu ample literaturi de sertar, de fapt au trăit, s-au educat, s-au bucurat, au sperat, au iubit, și-au întemeiat familii și și-au mobilat, cât de frumos s-au priceput, apartamente sau case, înainte de 1989. Dar nimic n-a rămas din toată această „avuție” intimă. A rămas ura, frustrarea, neplăcerea, conducta prin care nu vine gazul, pana de curent, coada la carne, tramvaiul întârziat, adică umbra nimicului…

Din aceeași perioadă despre care ei povestesc o mie de lucruri urâte eu pot povesti o mie de lucruri frumoase. De aceea cred că viețile noastre, puse la uscat, la Judecata de Apoi, pe aceeași sârmă, vor avea, cu siguranță , transparențe și greutăți diferite .

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

Angela Merkel și marioneta ei, Iohannis

Un important om politic al Europei, astăzi pe ducă, în sens electoral, îi poruncește unui obscur președinte de republică, și el pe ducă, tot electoral, să nu care cumva să-i permită Guvernului acelei țări să răspundă pozitiv solicitării statului Israel. De a fi mutată ambasada, acolo unde țara gazdă vrea. De la Tel Aviv la Ierusalim. Angel Merkel bate din picior și îi cere lui Klaus Iohannis să execute o lecție de dresură pe această temă cu Guvernul Dăncilă. Este posibil?



Această informație, cum că Merkel i-ar fi solicitat lui Klaus Iohannis să intervină energic pentru a bloca diligențele Guvernului României în ceea ce privește mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim circulă cu insistență. Fără ca cineva de la Berlin sau de la București să dezmintă scandaloasa infomație. Semn că din păcate există toate șansele să fie adevărat.

Informația este scandaloasă, întrucât România, cel puțin sub aspect constituțional, nu este vasala Germaniei. Și nu există niciun motiv pentru ca Berlinul să dicteze ce trebuie să facă și ce nu trebuie să facă Bucureștiul în politica sa internă sau externă. Simplul fapt că atât Merkel cât și Klaus Iohannis au o origine comună, germană, nu poate reprezenta un argument pentru o asemenea subordonare.

Dacă scandaloasa informație nu a fost dezmințită până în acest moment și, dacă enormitatea se dovedește a fi reală, atunci trebuie să ne gândim ce anume a declanșat intervenția intempestivă a cancelarului Angela Merkel. Primul argument care ne vine în minte este faptul că, după ce Guvernul Dăncilă a anunțat că se gândește la proiectul mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, adică acolo unde dorește statul gazdă, iar Klaus Iohannis a reacționat într-un mod extrem de scandalos și insultător pentru Israel, Executivul a făcut pasul următor. A întocmit un studiu cu argumente pro și contra legate de acest proiect, a anunțat finalizarea acestui material și l-a prezentat spre deliberare atât Guvernului cât și Președinției. Argumentele în favoarea mutării ambasadei sunt mai puternice decât contraargumentele. Este de presupus ca acest studiu a fost prezentat unor instituții, dintre care nu puteau lipsi Parlamentul, Guvernul și Președinția. Să fi ajuns respectivul studiu sub ochii doamnei Angela Merkel? Ar fi regretabil. Și grav totodată. Pentru că el este cel puțin un secret de serviciu, dacă nu care cumva este clasificat și mai sever. Dacă nu ar sta așa lucrurile, Ministerul de Externe l-ar fi dat publicității. Fie direct, fie indirect, „pe surse”. Dacă președintele Klaus Iohannis i-a prezentat acest document cancelarului german, el a comis o ilegalitate. Dacă nu i-a prezentat cancelarului acest document și dacă, prin mijloace specifice, doamna Merkel l-ar fi obținut, am avea dovada unei acțiuni ilegale pe teritoriul României a unui serviciu de informații a unei puteri străine. Dacă nu s-a întâmplat nici una, nici alta, dar totuși Klaus Iohannis a considerat necesar să o informeze pe doamna Merkel și să se consulte cu aceasta, atunci ne aflăm în prezența unui act de mare umilință a președintelui României în fața unui lider politic reprezentantând alt stat.

Am prezentat cred toate ipoteze posibile legate de acest material elaborat de Ministerul de Externe. Mai puțin ipoteza că pur și simplu doamna Merkel ar fi aflat din presă această știre, s-ar fi alertat și l-ar fi contactat pe președintele Klaus Iohannis, pentru a-i îndruma pașii. Dacă este așa, atunci nu ne putem decât mira că a aflat atât de târziu. În definitiv, informația circulă de mai mult timp.

Este însă posibil ca reacția doamnei Merkel, nedezmințită nici de Cancelaria Germaniei și nici de instituția prezidențială de la București, să fi fost generată de un alt motiv. Și care ar putea fi acesta.

De mai bine de doi ani, în mod rușinos, noi nu avem un ambasador în Israel, în ciuda multiplului parteneriat, care ne leagă de acest aliat prețios. Ambasadorii sunt numiți, conform Constituției României, de președinte. Dar în baza unei nominalizări făcute de Guvern. Care, la rândul său, primește, analizează și avizează propunerea Ministerului de Externe. Întrucât președintele Klaus Iohannis, în ciuda nenumăratelor semnale de alarmă că nu avem un ambasador în Israel a tăcut ca peștele, iar Guvernul nu a fost nici el mai vocal, am putea deduce că la mijoc nu este decât o neglijență deosebit de gravă. Numai că lucrurile nu stau așa. Ziariștii au întrebat și Guvernul a răspuns. S-a făcut o nominalizare cu mai multe luni în urmă, căreia Klaus Iohannis nu i-a dat niciun răspuns. Nici pozitiv, nici negativ. Probabil că a căzut pe gânduri și se tot gândește. Dar Guvernul ce a  făcut? A dormit? Oare din acest motiv, simțindu-se insultat, să fi renunțat Benjamin Netanyahu să participe la București la ședința comună de Guvern? E clar că autoritățile din Israel se simt insultate de către președintele României. Tocmai din acest motiv, de curând, într-o întâlnire cu câțiva prim-miniștri, între care și premierul Dăncilă, Netanyahu a declarat că poziția Guvernului României, care pregătește mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim este corectă, în timp ce poziția președintelui, contrară acestui proiect, este incorectă și că, în acest sens, va avea o convorbire telefonică cu acesta. Poate că abia după această convorbire telefonică, dacă ea a avut loc, Klaus Iohannis a scâncit la urechea Angelei Merkel.

Există însă și un alt element posibil declanșator al intervenției Berlinului. Neprimind atât de mult timp niciun răspuns, Ministerul de Externe i-a propus Guvernului o nouă nominalizare de ambasador. O altă persoană, care să reprezinte acolo statul român. Așa cum se obișnuiește, mai ales în cazul unor aliați strategici, este de presupus că respectiva persoană a primit în prealabil agrementul din partea oficialităților statului Israel. După care, în conformitate cu Constituția, Guvernul a trimis la Cotroceni noua solicitare de numire a unui ambasador al României în Israel. Nu care cumva tocmai din acest motiv ar fi intervenit Angela Merkel? Corespondența între cele două evenimente, cel al solicitării de către Guvernul României a numirii unui ambasador și cel al intervenției cancelarului german este prea mare, pentru a nu ne obliga să medităm asupra ei.

Și abia acum putem face o legătură. Numirea unui ambasador în Israel, pe care în mod normal Klaus Iohannis nu o mai poate refuza fără a stârni reacții dure ale statului gazdă, nu ar face decât să precipite proiectul mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, care este, conform Constituției, apanajul exclusiv al Guvernului. Probabil că aici e buba.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog