C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Analize

Cristian Pătrașcu: „Sistemul financiar-bancar nu poate să piardă niciodată!”

Mostră de gândire liberală: Ludovic Orban spune: „Nu poți forța sistemul financiar-bancar să renunțe la venituri fără care nu poate funcționa normal”. Iar întrebarea care se pune aici este: Societatea trebuie să se adapteze sistemului financiar-bancar, sau acesta societății? Pentru noi, oamenii de rând, cu o gândire neafectată, răspunsul este de la sine înțeles, viziunea liberalilor transpare însă clar din această declarație: sistemul financiar-bancar trebuie să-și păstreze „normalitatea”, ceea ce se traduce sec prin realizarea de venituri, și asta de-ar fi să piară lumea! Obișnuiți-vă cu ideea, pentru că asta este esența liberalismului: sistemul bancar și corporațiile nu pot să piardă niciodată!


Poate să speculeze orice criză realizând profituri mai mari decât într-o perioadă normală, poate fi subvenționat în aceleași perioade de criză, pe care le-a și produs, și asta din bani publici, iar, organizat în carteluri infracționale, monopoliste, așa cum este în realitate, poate dicta toate politicile economice la nivel macro. Dar nu poate să piardă!

Doar nu degeaba investește în politicieni și campanii electorale, nu degeaba întreține cele mai bune relații cu politicul, sau, pe scurt, nu degeaba are aproape toți politicienii în buzunarul de la frac. Nu degeaba plătește reclamă în media, nu degeaba patronează sau subvenționează gazete și analiști, adică exploatează ipocrizia celor care își confundă permanent propriile interese cu adevărul și realitatea! Voi puteți să suferiți cât „trebuie”, voi „trebuie să strângeți cureaua”, voi puteți și să sucombați, să emigrați, să fiți exploatați, să vă prostituați, să crăpați …Cui îi pasă?! Sunteți cel mult un mic segment al unei statistici. Sistemul financiar-bancar nu poate să piardă! Iar liberalismul este aceea doctrină care dă tuturor acestor enormități, care altfel ar ultragia și revolta, aparența logică și rațională a unei normalități…

Iată întreaga declarație a primului ministru Lodovic Orban, președintele liberalilor …„români”, doar cu numele:

„Vreau să spun un lucru simplu, care trebuie înţeles de toţi oamenii: de sănătatea sistemului financiar-bancar depinde sănătatea economiei. În momentul în care sistemul financiar-bancar nu mai pompează bani în economie, nu mai împrumută companiile, nu mai împrumută cetăţenii, nu mai împrumută statul pentru cheltuielile publice, economia este într-o problemă extrem de gravă.

Noi trebuie, pe de-o parte, să susţinem companiile şi cetăţenii care au probleme din cauza efectelor colaterale sau efectelor directe ale măsurilor restrictive, să aibă posibilitatea să-şi rescadenţeze creditele, să amâne plata unor rate. Noi suntem gata să ne asumăm inclusiv plata unei părţi din dobânzi, dar, în mod evident, această măsură trebuie luată într-o colaborare între BNR, Guvern şi, evident, sistemul financiar-bancar.

Nu poți forța sistemul financiar-bancar să renunțe la venituri fără care nu poate funcționa normal. Echilibrul trebuie căutat prin dialog, colaborare. Știu că există o competiție de proiecte legislative care promit marea cu sarea, dar nu se poate face așa”.

Criza, cea mai profitabilă!

Nimic nu egalează perversitatea funcţionării sistemului capitalist în timpul crizelor, mai ales a marilor crize. Statistici uimitoare la prima vedere arată că cota de profit a atins un record în plină criză economică în SUA: 25%. Cea mai mare din anii treizeci încoace. Deci, cuiva îi merge bine, foarte bine. Cui? Tocmai şomajul şi stagnarea economică au fost cele care au ajutat la creşterea cotei de profit. Oamenii nu îşi pot găsi locuri de muncă, astfel încât ajung să fie dispuşi să lucreze pe salarii mai mici. Ei vor lucra mai mult şi mai greu de frica de a nu fi concediaţi. Karl Marx numea fenomenul „efectul armatei de rezervă”, care are calitatea de a păstra salariile mici, într-un raport invers de proporţionalitate cu productivitatea. Aceste efecte ale crizei au ca finalitate profituri record pentru corporaţii. Excelent time for business!

Keynes a punctat această contradicţie, spunând că veniturile salariale au două funcţii. Sunt un cost al afacerilor, astfel încât reduc profiturile. Dar, pe de altă parte, veniturile lucrătorilor sunt folosite pentru a cumpăra produse şi pentru a crea cerere pentru agregate. Prin urmare, există o limită serioasă până la care acestea pot fi reduse, fără a prejudicia economia, în ansamblu.

Dar corporaţiile, aceste entităţi apatride, în măsura în care pot continua să exporte peste graniţă, îşi găsesc piaţa în altă parte, pentru ele veniturile din economie, puterea de cumpărare, și oferta lor sau întreaga piață pot nici măcar să nu se întâlnească. Produc în China și vând în America sau invers, sau, ca regulă generală, produc unde este mai ieftină forța de muncă și materia primă și vând unde este mai căutat sau mai scump produsul lor finit. Prin urmare, directorii acestor multinaţionale pot să rămână destul de mulţumiţi în faţa căderii întregii pieţe din ţara lor. Prejudecata populară care spune că multinaționale sau sucursalele lor ar avea cumva vreo legătură mult mai profundă cu țara de origine sau de locație decât cea strictly business este o prejudecată și atât, favorabilă și cultivată, prin urmare, de cele dintâi.
Unde mai pui că chestiunea nu este, până la urmă, cât vând. Vânzarea produselor lor finite nu dă măsura în care o companie este de succes sau nu. Succesul este dat de capitalul pe care reuşesc să-l producă în urma investiţiei. Este vorba strict despre rentabilitatea capitalului, nu de măsura în care investiţia reuşeşte să producă şi să vândă produse. Pentru că această companie ar putea să producă o linie nesfârşită de produse la preţuri mici, pentru că nu sunt cerute de piaţă, şi astfel să aibă o rentabilitate a capitalului mică. Producția sau comportamentul pe piață este cu totul secundar, producția este un mijloc de rentabilizare a capitalului și nu un scop în sine, căreia să i se dedice multinaționala.
Dacă te uiţi la profiturile pe care corporaţiile le obţin în această perioadă de criză în raport cu totalul activelor lor, aceste profituri sunt foarte, foarte mari.

Un alt efect benefic al crizei pentru multinaționale rezultă din faptul că în plină criză pot împrumuta bani la rate ale dobânzii foarte mici. Rămânând singurii de pe piaţă care îşi mai permit acest lux, de a împrumuta, odată cu căderea micilor afaceri, beneficiază de rate extrem de mici, din cauza lipsei de cerere pentru împrumuturi. Şi astfel vedem cu ochiul liber cum criza aranjează totul în favoarea marilor corporaţii, a marilor afaceri, a marilor capitaliști, pentru care, la urma urmei, există și lucrează întregul sistem.

Toată lumea îşi poate da seama că mai multă austeritate, mai multe tăieri în sectorul public, nu pot decât să încetinească orice revenire de pe urma unei recesiuni, menţinând nivelul şomajului ridicat, dar şi nivelul ratei dobânzilor mai mici. Prin urmare, ne putem gândi că unul dintre motivele pentru care este forţată această austeritate este tocmai acela de a menţine ratele dobânzilor scăzute. Corporaţiile împrumută în această perioadă cât mai mulţi bani cu rate mici din diverse motive, dar mai ales pentru a cumpăra tehnologie nouă, care să ducă la mai puţini lucrători şi mai multă productivitate. O „armată de rezervă” importantă va continua să exercite presiune pe salariații domesticiți ai sistemului. Prin urmare, nu poate decât să existe foarte mult interes nu numai în păstrarea recesiunii, dar şi în mai multă recesiune.

În America la această politică de austeritate pentru cei mulţi şi de maximă profitabilitate pentru bănci și corporaţii îşi dă concursul inclusiv Federal Reserve, numită uneori „banca naţională” în SUA, în fapt, cea mai mare structură corporativă, care se străduieşte să ţină ratele dobânzilor cât mai mici, lucru care, de altfel, cauzează şi mai multă inflaţie.

Este politica cea mai bună pentru cei cu cele mai mari averi. Ei pot împrumuta. Ei pot specula. Ei pot cumpăra tehnologie nouă. Ei pot cumpăra acţiuni şi apoi creşte preţul acestora, astfel încât în numai câteva minute să se umple de bani. Pentru ei criza este o mană cerească!

Dar, pentru societate, în ansamblul său, criza este un dezastru. Neputând să nu fie recunoscută situaţia ca atare, teoria capitalistă vine şi spune că există o înţelegere implicită prin care societatea îi lasă pe aceşti mari capitalişti să facă aceste profituri uriaşe, pentru că, în schimb, ei vor reinvesti în echipamente şi tehnologii care vor genera locuri de muncă. Această prezumpţie nu se dovedeşte reală însă, ba dimpotrivă. Astăzi profiturile în America au ajuns la un nivel record, în vreme ce investiţiile rămân la niveluri relativ scăzute. Deci, această înţelegere mutuală dintre capital, reprezentat de corporaţii, şi muncă, reprezentată de societate, nu funcţionează în economia reală, ci numai în teorie. Aşa cum se demonstreză.

Iar lipsa de reglementare, dorită întotdeauna de marile corporaţii, nu poate decât să le fie favorabilă, într-adevăr. O putere politică puternică ar putea veni să spună: această teorie nu funcţionează, prin urmare singura soluţie este ca guvernul să impoziteze aceste profituri uriaşe, pentru a face investiţii publice şi de infrastructură, în scopul de a genera locuri de muncă! Puterea politică din Statele Unite, ca și din țările „avansate” capitaliste, în general, atât de legată de cea corporatistă, aşa cum ştim, vorbeşte, în schimb, despre reducerea taxelor pe care trebuie să le plătească aceste corporaţii, chiar dacă profiturile lor au ajuns la niveluri record…
Puterea politică nu iese din cadrele impuse de deținătorii capitalului, căreai îi este arvonită. După câțiva ani buni de criză, Obama promite proiecte de infrastructură, într-adevăr, punând însă accentul pe aşa-zisul parteneriat public-privat, folosind astfel banii publici ca pârghie pentru creşterea veniturilor private. Mai mult, banii privaţi nu se implică în acest parteneriat decât dacă există o formă de privatizare a acestei infrastructuri. Prin urmare, societatea nu poate deveni decât tot mai dependentă de banii privaţi ai corporaţiilor, care au toate cărţile şi, în plus, face jocurile. Puterea politică îi este în buzunarul de la spate.

Concluzia este simplă: mecanismele capitalismului nereglementat nu lucrează niciodată în favoarea producţiei, a forţei de muncă sau a societăţii, în ansamblul său, ci doar a capitalului. În plus, o altă observaţie directă este că funcţionarea acestor mecanisme libere ale capitalismului, mai ales în vreme de criză, nu duce decât la acumularea de capital de către cei puţini.

O dovedeşte statistica:

Băncile americane au realizat în 2012 profituri nete cumulate de 141,3 miliarde de dolari, a doua mare performanţă din istorie, după recordul de 145,2 miliarde de dolari din 2006. În trimestrul al patrulea, profiturile nete cumulate ale băncilor au atins 34,7 miliarde de dolari, fiind în creştere cu 37% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011. Băncile au obţinut în trimestrul al treilea profituri de 37,6 miliarde de dolari. În vreme ce clasele de jos sucombă, nu a existat un timp mai bun pentru afaceri pentru bănci și corporații!

O întrebare se impune: de ce mass-media americană sau internațională, cea din România, nu speculează și nu valorifică aceste informații cel puțin „senzaționale”, nu vorbesc despre modul în care „marile bănci sfidează criza” sau „realizează câștiguri excepționale”? Răspunsul este chiar atât de simplu: pentru că au patroni! Iar încrengătura politico-administrativo-economică merge până în cel mai mic orășel de provincie.

Între timp, în vreme ce apologeții globalismului și multiculturalismul deschizătoare de frontiere sunt cel mai încântați de educația, umanismul și universalismul afișat contr-cost, ce se întâmplă? Din fiecare 1 dolar produs de sistemul bancar, 93 de cenți se duc în buzunarele celor 1% oligarhi globali. 85 de indivizi posedă mai multă bogăție decât jumătate din locuitorii Planetei (3,5 miliarde de oameni), în vreme ce 2 miliarde de oameni câștigă sub 2 dolari pe zi. Averea acestor 85, 1% din cei 1% oligarhi globali crește cu 7,7% pe an, astfel că în 2017 va atinge suma de 70 trilioane de dolari. Finanța modernă, la care poate fi redus întregul sistem capitalist astăzi, construită pe creșterea infinită a profitului și pe un sistem bancar care emite în continuu monedă cu dobândă și fără echivalent în realitatea economică imediată, este în modul cel mai clar nimic altceva decât o tehnică diabolică de explotare care nu are nimic în comun cu ceea ce înseamnă democrația.

Autor: Cristian Pătrașcu

Sursa: Anonimus.ro

În starea de urgenţă avem pe săturate, brînză „măturată” din Sibiu, în burduf săsesc

Există cocoşei de curte care cred că se face dimineaţă doar dacă ei cîntă. Cel mai bun exemplu e Cîţu. El a afirmat că sănătatea şi învăţămîntul nu sînt prioritatea zero a ţării. Ci privatul, adică băncile, corporaţiile străine etc. Acum, cînd sistemul de sănătate este biciuit de pandemie, iar medicii sînt eroii cu mîinile goale, Cîţu ar trebui să plătească scump afirmaţiile sale. E nevoie de o cuşcă în punctul zero al Bucureştiului, în care să fie pus Cîţu, apoi, medicii, personalul sanitar şi profesorii să-l scuipe printre gratii. Şi aşa, pedeapsa ar fi prea blîndă.



În ianuarie, cînd Germania efectua primele teste de coronavirus, cînd China şi Italia erau cuprinse de pandemie, Iohannis era cu anticipatele şi pesedeul în gură, mergînd pe principiul că dacă nu i se văd izmenelile, pot fi rupte în fund sau agăţate. Vorbea despre anticipate cu un tip de umor agresiv. El spunea, el rînjea. Auzise că există undeva, într-o lampă, un spirit care îi îndeplineşte toate dorinţele. Numai că pandemia i-a spart lampa, iar „Guvernul meu 2-3-4” e depăşit de situaţie.

Politica a fost născocită pentru a fi de folos umanităţii, numai că mereu s-au născut idioţi care să-i dea altă utilitate. Iohannis şi Orban ar trebui anchetaţi pentru starea deplorabilă în care pandemia a agresat sistemul de sănătate (distrus încă de pe vremea cînd la Cotroceni trona „amiralul fără flotă”, iar Ministru al Sănătăţii, era udemeristul Attila Cseke). Dacă la guvernare ar fi fost alianţa pesede-alde, printr-o ordonanţă militară specială, şeful statului ar fi stopat temporar starea de urgenţă pentru ca haştagiştii să fie scoşi în stradă să ceară demisia prim-ministrului şi ministrului de interne. Privind spre Uniunea înstelată, nu cred să fi fost valabilă vreodată sintagma „întrajutorare europeană”. Şi U.E. e o uriaşă afacere frauduloasă, o casă de bani discreţionară. Toată lumea cunoaşte că, în afaceri trebuie să investeşti puţin şi să cîştigi gros. Atunci cine, din capii uniunii, să se teamă, de cine şi de ce? Poate noi, de ceea ce va urma post-coronavirus. Poate noi, de legislaţia agresivă a Bruxellesului. Vina e a noastră, pentru că slugile de la Cotroceni ne-au pus încălţările în două bărci. Şi în Europa şi în S.U.A. Şi cu euro şi cu dolarul.

N-am avut preşedinţi, nici premieri, nici miniştri de finanţe patrioţi, în faţa cărora toate pălăriile organismelor financiare mondiale să sară singure de pe scăfîrlii. Oricum, după ieşirea Marii Britanii din U.E., îi ţîţîie fundul Angelei. În acest moment, Uniunea se află la borna la care era Germania anilor 1919-1933, pe timpul Republicii de la Weimar, cînd sărăcia germanilor l-a adus în mod democratic pe Hitler la putere. Ciocoii Europei se tem de o resetare a statelor membre, în graniţele unor politici naţionale, care va da peste mîini organismelor financiare europene şi mondiale, vinovate de sărăcirea galopantă a statelor. Vedem, că, spirala istoriei continuă cu acest război virusologic, purtat cu mijloace moderne, mult mai letale. Odată cu pandemia, D.N.A., Koveşi, Coldea, cu abuzurile şi penalitatea aferentă, au devenit istorie pentru români, fiind aciuaţi la umbră, în bordelul european. Coronavirusul i-a scos din priză şi pe mafioţii autohtoni, manipulatorii profesionişti, incapabilii de la mantinela politicii interne, neîntrecuţi în corupţie, tupeu şi ipocrizie, cărora le datorăm carantina totală. România este doar folosită „de imperiul european”, cu sediul la Bruxelles! România este doar locul experimentelor financiare, este pe post de ţintă, golită de resursele economice, intelectuale şi de forţa de muncă. Sistemul bielă-manivelă al Uniunii, uns cu alifii dictatoriale, funcţionează pe ideea că economia nu e o ştiinţă exactă, ci o multitudine de definiţii, care umple instantaneu buzunarele faraonilor europeni. În „Far-Wild-Westul european” se merge  pe principiul eu te fur, dar nu poţi să mă prinzi, eu te pun în genunchi, iar tu n-ai ce-mi face. În toate contextele, mai ales acum, în condiţii de urgenţă naţională, România a dus şi duce lupta singură. Nicio siguranţă, nicio aşteptare, nicio speranţă. Mult-blamaţii medici sînt eroi sacrificaţi. În rest, cetăţeanul e singur în realitate. O perfectă terapeutică sufletească prin catastrofă! Prins în vîrtejul spaimelor, cum se spune prin romane, măcinat de iluzia morţii timpurii, îţi pierzi timpul într-o agreabilă imbecilizare virtuală. De acasă, îţi dai seama, abia acum, de forţele tale. Poţi rezista? Eşti destul de tare? Nu ţi-e frică de singurătatea casei, de plictiseală, de tristeţe? Asta înseamnă luptă adevărată! Cînd eşti singur, cu desăvîrşire, singur, în faţa spectrului înspăimîntător. Cînd statul se descotoroseşte de tine, în această izolare din mijlocul realităţii crunte sau fictiv legiferată.

Îmi vine să rîd şi să înjur, cînd văd satisfacţia jurnaliştilor care vorbesc despre statistici şi morţi! Oamenii aceştia trăiesc iluzia că tonul lor apocaliptic aduce cu sine salvarea vieţii. De fapt, imbecilizarea şi ratarea prin informaţie nu au termen de expirare. Problema centrală nu stă în izolare, ci în dotarea sistemului de sănătate cu cele de trebuinţă, în învestirea în funcţii de stat a unor români capabili să facă ceva pentru naţiune. Ca unul care obişnuiesc să afirm: statul este omul, pot spune că la noi se face o confuzie între abuz şi izolare. Abuzul este nivelator, uniformizator, tăvălugul lui te aplatizează. Te desfiinţează ca om. Oamenii trebuie să aibă dreptul alegerii. O retragere de bună voie a omului, a omului cu relief –  o retragere vecină cu sihăstria, în condiţii create de stat, în depărtarea marilor centre urbane, pentru că sihastrul este un om cu relief, el reprezintă treapta superioară a cinului uman.

Retragerea aceasta nefiind totuna cu plafonarea, ci, mai degrabă, o reacţie a instinctului de conservare, o punere la adăpost de numeroasele pericole prin care te asaltează mondialismul pervers, cronofag şi asasin. Lăsînd la o parte reveria, acum, cînd virusul ne încolţeşte, îl întreb pe Iohannis cum ne ajută declaratul nostru partener strategic, care i-a dat şapca de 50 de bani şi i-a promis marea cu sarea? Unde este Uniunea? Ambele entităţi ne dau doar lecţii de democraţie şi ne înarmează pentru războaiele lor. Paradoxal, nu-i aşa? Foştii sclavi tot sclavi au rămas, în speţă, noi, iar foştii colonialişti, tot proprietari! Halal evoluţie! În ce hal a putut să decadă Iohannis! Imaginea lui, citind printre dinţi de pe promter, e grotescă. Similară celei a unui circar de wrestling ajuns în scaunul cu rotile. E undeva între greţos şi trist să-l ştii ascuns între tufele de la Cotroceni, din care iese arar, îngroşînd şi silabisind printre grimase aceleaşi discursuri golite de sens. A prins bine şpilul meseriei de preşedinte,  a învăţat să gîdile unde trebuie. I-a mai rămas să se apuce să latre la ruşi, acum cînd poate intra pe uşa din faţă la bairamurile europene ale urmaşilor lui Robespierre şi Bismark. Respectiv, a primit sultan firman să-i facă justiţiei „ce vrea muşchiu’ lui”, în orice poziţie, numai să alunece la casare multele sale dosare. Însă, momentul apoteotic, va fi acela în care, lătrăii de strînsură, întorşi de peste graniţă, cei care i-au dat votul, vor muri de emoţie, cînd se vor trezi în ţara lui Iohannis, în carantină, fără  locuri de muncă şi fără mijloace de trai.

Pe Iohannis nu l-a văzut nimeni cu mască! Iar cînd iese din bîrlog, vorbeşte numai în dodii, ştie că va fi ascultat (există întotdeauna urechi pentru profeţii tîmpite). Iohannis e o versiune jalnică a „Oracolului din Dămăroaia”. Ce ne arată Iohannis prin comportamentul său, e că, aici în ţară, sub fiecare pietricică se ascunde o comoară de prostie, că manipulările atîrnă una de alta, virusurile curg unul din altul, batjocura se ţese una cu alta, pentru acelaşi scop: bani şi putere. Toţi guvernanţii cu dispreţul şi şmecheria pe sub măşti bat apa-n piuă, piua-n apă, potrivit principiului: să moară capra românului, să ardă s(t)atul, să fie haos. Haosul e o alchimie necesară lor. Din haos se hrănesc. Din partea lor, prea puţin interes pentru soarta cetăţenilor.

Haideţi să-l privim în oglindă pe Orban! „Vă recomand cu căldură să nu urmaţi stilul de carieră politic al Ralucăi Turcan, Mioara Mantale, Elena Udrea. Nu trebuie să treceţi prin patul niciunui şef, dacă vreţi să ajungeţi în funcţii publice”, spunea Orban în 2006. Cu toate acestea, Oiţa Ţurcană, avansată la ieslea cu paie, behăie prosteşte şi contagios, cum că, anul şcolar se îngheaţă pe vreme coronavirusului. Sică Mandolină, bacteria nocivă a „Guvernului meu 2-3-4”, nu e deloc consecvent. A da cu bîta în baltă e o stare de normalitate în cazul său. Recent declara că îşi doreşte „o creştere a riscului de contagiune în spitale”. Cine se aseamănă se adună: Orban şi Iohannis. Iar cine scapă de sub control şi de sub tratament o ia pe arătură, se visează împărat. De aceea îşi face treaba cum nu se poate de bine! Nevoie mare, treabă mare! E meseria lui, meserie de slugă! Lanţul trofic al incompetenţelor, încălcărilor şi gafelor sale este extrem de promiţător şi în acest mandat. Asta îi face pe fanii preşedintelui să aibă pregătite albumele! Cît mai multe albume pentru a colecţiona fotografii din ieşirile sale la rampă, sofisticat de groteşti. Ei, cam asta-i treabă: pe vremea acestei crize fără precedent, românii au în pod ce nu le trebuia: brînză, mare brînză „mucegăită”, de Sibiu, în burduf săsesc.

Autor: Maria Diana Popescu

Sursa: Revista Art-Emis

Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor: ”Pandemia COVID-19 – un pericol real sau manipulare?”

În mass-media, cu greu își găsește loc alt subiect decât noul coronavirus. În special, numerele atrag atenția (infectați, vindecați, decedați, carantinați, izolați), ca și cum aceste numere ar conține revelații, afirmații despre viață și profeții despre viitor. O particularitate o constituie însă creșterea (din cauza măsurilor de izolare) influenței mediului virtual. În imensitatea internetului, există și o serie de „denunțători ai manipulării coroanei”, inclusiv oameni de știință educați, recunoscuți și cu experiență, care au opinii diferite de cele “oficiale” și care sunt boicotați de presă. Pe internet pot să-și exprime viziunea lor privind pandemia COVID-19. Câteva întrebări:



1. Este pandemia COVID-19 un pericol real sau este o manipulare?

Răspuns: În acest moment, nu știm. Poate să fie una sau alta, dar și una și alta. Nu sunt disponibile numere de încredere, numărul persoanelor infectate menționat în mod regulat este doar a celor la care a fost detectat virusul. În condițiile în care nu se face testarea peste tot și în care 80% dintre infectați sunt asimptomatici sau fac forme ușoare este clar că nu reflectă realitatea. Dar nimeni nu poate nega că există o afecțiune determinată de noul coronavirus. Este nevoie de multă ignoranță sau rea-voință să spunem, având în vedere raportările, că nu este epidemie. În același timp, este adevărat că problema nu a fost cauzată doar de virusul corona.

2. Dacă nu am fi testat, nu am fi observat noul virus?

Răspuns: Nu. Am fi raportat doar o creștere a infecțiilor respiratorii acute. Dar la testare avem o problemă. Wolfang Wodarg spune: “Testele, care se utilizează în prezent, nu sunt nici validate și nici specifice, virologii vor doar să câștige bani cu aceste teste”. Conform însă analizelor publicate pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății, dar și a declarațiilor producătorilor, numeroase testări încrucișate au arătat că testele sunt specifice. Dar la fel de adevarat este că nu au urmat procedura de omologare. Și până la omologare, suspiciunile persistă. De exemplu, virusologul Christian Drosten o consiliază profesional pe Angela Merkel, dar tot el a dezvoltat în ianuarie 2020 un test pentru virusul Sars-CoV-2 achiziționat de guvernul federal.

3. Care este mortalitate prin noul coronavirus?

Răspuns: Nu știm. În tanatogeneză (fenomenele și cauzele care determină moartea) cauzalitatea poate fi directă, indirectă sau concuratoare. În această pandemie, regula este: dacă testul este pozitiv, atunci a murit din cauza noului coronavirus. Nimeni nu mai stă să analizeze dacă a murit cu coronavirus sau de coronavirus.

4. A fost pregătit OMS-ul și sistemele de sănătate să facă față pandemiei?

Aici răspunul este fără echivoc NU.

a. Sistemele de sănătate au fost sufocate. După criza pieței financiare din 2008, fondurile publice au fost folosite pentru salvarea băncilor, în timp ce „troica” (Banca Centrală Europeană, Comisia UE și Fondul Monetar Internațional) a cerut măsuri de economii substanțiale în sectorul social și, mai ales, în cel medical. Cea mai simplă metodă a fost reducerea numărului de paturi din spital: de la 3 la 1 (conform OMS 2017). Finanțarea spitalului a fost schimbată spre rentabilitatea economică. Din 2004, în Europa, au fost introduse așa-numitele DRG-uri: companiile de asigurări de sănătate nu mai plătesc serviciile, care sunt furnizate în beneficiul bolnavilor, ci rate forfetare pentru fiecare caz în parte. Privatizarea spitalelor și înființarea grupurilor de spitale private a fost încurajată. Investițiile au fost raționalizate. În plină pandemie, medicii din Italia, Spania, Franța, dar nu numai, au reclamat condiții catastrofale de lucru. Paturile cu ventilatoare din unitățile de terapie intensivă din spitale nu au fost suficiente, astfel încât a trebuit efectuat un triaj, o selecție a bolnavilor în funcție de vârstă și de șansele de supraviețuire prin care cei mai bătrâni și bolnavi au voie să moară (Italia). Ei mor singuri, rudele nu au voie să-i vadă. Înmormântarea nu mai este permisă, militarii trebuie să ajute acum la eliminarea morților. Echipamente de protecție eficiente pentru personalul medical au fost sau insuficiente sau deloc și de aici numărul mare de infectări în rândul acestei categorii.

b. OMS-ul a reacționat iresponsabil. A dat mesaje panicarde, care au îngrozit populația. Au recomandat aceleași măsuri, care s-au dovedit ineficiente în pandemia din 2009. Au lăudat modelul chinezesc și au impus statelor să-l urmeze, deși știau că, dată fiind cenzura și măsurile represive ale comuniștilor chinezi, cifrele raportate nu au putut fi verificate. O paranteză. Cu câteva luni înainte ca OMS să lanseze pandemia corona, Centrul pentru Securitatea Sănătății (CHS) de la Universitatea Johns Hopkins, ( octombrie 2019), a creat pentru OMS un scenariu pentru o pandemie gripală la nivel mondial. Denumit „Eveniment 201” a fost realizat în colaborare cu doi parteneri puternici: Forumul Economic Mondial (WEF) și Fundația Bill & Melinda Gates. Scenariul prezintă o epidemie de corona, care a ucis 65 de milioane de oameni în întreaga lume. Scenariul este, în mod evident, elaborat pentru ca să ofere un substrat științific pentru privatizarea și restructurarea neoliberală a sistemului de sănătate global. Recomandările vizează cooperarea consolidată între guverne și companii private în parteneriate public-privat. Împreună cu organizațiile internaționale, trebuie promovate cercetările privind vaccinurile. Trebuie o cooperare cu companiile media, astfel încât în ​​cazul unei pandemii piața să poată fi inundata rapid cu mesajele și informațiile dorite (care sunt redactate de OMS), iar alte mesaje trebuie suprimate din punct de vedere tehnic.

Guvernele (cu câteva excepții) au ascultat de OMS și au încercat să limiteze viteza de răspândire a coronavirusului cu măsuri drastice fără precedent (carantină, izolare, distanță socială, interzicerea întrunirilor, închiderea magazinelor etc.). Pentru prima oară de la Decretul lui Constantin cel Mare, creștinii nu pot participa la slujbe religioase. Iacobinii, bolșevicii, ISIS au încercat, dar nu au reușit acest lucru (slujbele se țineau în clandestinitate). Viața socială s-a mutat în lumile digitale, lucru deosebit de periculos. Măsurile de combatere a coronavirsului merg mână în mână cu abolirea fără precedent a libertăților democratice – măsuri care sunt aprobate cu entuziasm de majoritatea populației. „Dacă nu ai ști despre ce este vorba, procedura din ultimele zile ar putea fi citită ca scenariul unei preluări populiste de putere”, scria istoricul René Schlott pe 16 martie în Süddeutsche Zeitung.

Rezultatul: virusul se răspândește cu viteză necontrolabilă (dovadă că în țările în care nu s-au adoptat aceste măsuri nu avem o creștere extraordinară, semnificativă statistic), personalul medical este epuizat fizic și psihic, spitalele sunt “sufocate”, economia intră în criză. Pe 18 martie, Frank Ulrich Montgomery, vicepreședintele Asociației Medicale Mondiale, a exprimat scepticism cu privire la măsuri (interviu în Bonn Anzeiger) ”Deoarece trebuie să presupunem că virusul va fi alături de noi mult timp, mă întreb când vom reveni la normal? Nu putem ține școlile și grădinițele închise la nesfârșit. În Italia, măsurile nu au ajutat niciodată, a fost o măsură de disperare politică, deoarece se crede că măsurile coercitive sunt mai eficiente decât cele generate de rațiune”.
În concluzie, în plină pandemie COVID-19, nu cunoaștem incidența, morbiditatea, mortalitatea, gravitatea, dar din frica irațională declanșăm o criză economică și socială și renunțăm cu entuziasm la drepturile fundamentale ale omului.

P.S.1. Dacă vă uitați la mortalitatea din Italia prin infecții respiratorii acute în primul trimestru al anului 2019 (ianuarie-martie) și o comparați cu cea de acum (COVID-19), nu veți găsi diferențe semnificative statistic.

P.S.2 Precizare pentru cei care supraveghează respectarea stării de urgență: cele scrise mai sus nu se referă deloc, dar deloc, la România. La noi au fost luate măsuri din timp, spitalele au fost dotate, există suficiente paturi de ATI, suficiente ventilatoare, echipamente de protecție eficiente și suficiente pentru personalul medical, conducătorii sunt înțelepți și grijulii față de noi, serviciile sociale funcționează ireproșabil și nu ne panicăm/isterizăm. Declar acestea ca să nu se înțeleagă eronat și să fiu acuzat de defetism, așa cum este definit în Codul Penal.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: Vasile Astărăstoae Facebook

Misterele pandemice

Dacă cineva mai avea vreo speranță în ceea ce privește buna-credință a celor care ne conduc, evenimentele de dată recentă sunt în măsură să ne arate că absolut totul e o minciună macabră, iar acum nu se face altceva decât o tranșare în masă a conștiințelor. O să încep prezentarea situației de la nivelul imediat vizibil pentru a urca treptat spre sferele ceva mai înalte și puțin accesibile. Observându-i pe-ai noștri, te-ai aștepta ca marea majoritate a factorilor de decizie să pice din picioare în urma epuizării generate de complexitatea momentului.

Aiurea, în loc de asta avem o sarabandă a jefuirii banului public: contracte semnate de instituții ale statului, dar derulate prin firme de apartament, achiziții la prețuri halucinante, cheltuieli inutile, dar menite a institui anxietatea s.a.m.d. Toate acestea în condițiile unei subțieri masive ale veniturilor statului, subțiere de care, în primul rând, guwernerul e responsabil.

Ce s-a întâmplat după ce a fost dezvăluită tărășenia cu măștile cumpărate aproape la greutatea lor în aur? Sistemul și-a scos prostul pe TV pentru a ne spune doct că România va fi centrul european al achizițiilor de materiale de necesitate. Baliverne fără sens. Adică ce vrea să ne spună Plăvanul? Că Germania își va exporta măștile și biocidele pe care le produce în spațiile logistice din România pentru ca apoi să le reimporte? Baliverne aiuristice menite a-i păcăli pe proștii infectați de propaganda deșănțată care se desfășoară în media.

Dacă e criză te-ai aștepta la măsuri de stimulare, la chestiuni concrete. Ce-avem în schimb? Un amatorism teribil, dar care amatorism are grijă ca nu care cumva stăpânii să sufere. Bunăoară avem ca mostră ordonanța de urgență pentru amânarea ratelor. Aveți idee cum ar fi trebuit să arate această ordonanță? Trebuia doar să suni la bancă – e pandemie, să nu uităm! – și banca să-ți comunice prin mail termenii amânării. Mai precis, lunile de suspendare trebuiau să nu existe și să se adauge la sfârșitul creditului. Simplu și fiabil. Cum au făcut-o băieții, o vede toată lumea: pe perioada suspendării ți se calculează dobânda – inclusiv la dobânzile aferente principalului devenit scadent în acea perioadă! – ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar această dobândă îți e inclusă în principal și disipată pe perioada rămasă de creditare. Drept urmare, la sfârșitul perioadei de aparentă păsuire, te vei alege cu rate mai mari. Tradus, prețul pandemiei în care ai fost aruncat fără s-o ceri e plătit de tine. Dacă mă întrebați pe mine, asta e sfidare pe față, jaf la drumul mare. De fapt, statul nu face altceva decât să garanteze băncilor că n-o să piardă nicio centimă. Ba, mai mult, chiar să câștige din prelungirea cu până la 9 luni a contractului de credit!!!

Disperații „dă driapta” vor spune că așa e corect. OK, dacă așa e corect, ar însemna că eu, care plătesc șomajul tehnic din banii mei – mă rog, ai firmei – ar trebui să iau de undeva dobânda pentru perioada în care țin banii blocați, adică până când onor Cîțu va catadicsi să-mi returneze banii. Cine plătește dobânda aia, Cîțule? N-ai vrea să dai o lege prin care ea să fie imputată salariaților? În logica ta, cam așa ar trebui să se petreacă treburile, doar suntem „dă driapta”. Și, după ce că oamenilor oricum le-au scăzut veniturile, ar mai trebui să-i babardim și cu obligația de acoperire a dobânzii suportate de firmă! Ar fi ca la bănci.

Bine, acum și eu sunt exagerat când am pretenția să fiu tratat ca stăpânii ăstora. Dar să mergem mai departe și să urcăm pe sfoara puterii. Extinzând puțin orizontu,l observăm că peste tot treburile se fac similar. În Italia aproape oricărui mort i s-a trecut și COVID-ul în certificatul de deces. Și ca să nu mai facă familia scandal, i-au mai și dat pe morți la incinerare în regim de urgență. Deh, doar nu trebuie să rămână nicio urmă! La fel se petrec treburile și-n Spania, acoperite doar de știrile cu bătrânii găsiți morți în propriile locuințe. Dacă nu știți, acesta e un fenomen omniprezent în Japonia și din ce în ce mai frecvent în Occident. Dar s-au scos acum din tolbă fenomenele răs-știute pentru a-i impresiona pe arestații la domiciliu.

E interesant de văzut însă cum în Franța, cel care-a făcut public tratamentul cu hidroxiclorochină și azitromicină e atacat la baionetă de întreaga stirpe care sclavagește industria farma. Ei bine, pe ce motiv credeți că e atacat omul? Nu c-ar fi omorât pe cineva – doar toți ăia pe care-i tratează au prostul obicei de a se vindeca în șase zile. Ei bine, omul se face vinovat că n-a respectat protocolul medical. Ați înțeles chichița? Nu-i bai că omori pe cineva dacă respecți prescripția oficială de otrăvuri scumpe, problema e dacă salvezi oameni cu medicamente ieftine! Și uite-așa, prostimea vede pus în scenă un spectacol de prost gust în care cel care-ar fi trebuit să fie considerat erou e ba nebun, ba ticălos, ba criminal. Pe asta cu criminal jur că n-am înțeles-o! S-o fi spânzurat de oftică vreun mahăr din industria farma?

În SUA propaganda întrece orice limită. Trump se dovedește acum, mai mult ca oricând, un pion bun să dezvolte secte de adepți gata să se sinucidă pentru el. De altfel asta pare a fi fost menirea sa: scindarea societății în secte radicale, numai bune de antagonizat și, cine știe, puse să se răfuiască ziua-n amiaza mare.

Există însă în SUA un fenomen cam ciudat. FED-ul își arată din ce în ce mai clar vulnerabilitățile. Mă rog, observatorii atenți le observaseră de mult timp. Încă de la criza trecută s-a văzut că „lumina lumii financiare” e cam impotentă. Însă, de fiecare dată, FED-ul își masca neputințele prin grandioase spectacole de artificii financiare care-o făceau să pară infinit mai puternică. De ce oare acum nu se mai întâmplă așa? Cei mai grăbiți ar putea să spună că „nu se mai poate”. Aiurea! Dacă e să mă întrebați pe mine v-aș spune că nu se mai putea din 2008. Și-atunci?

Răspunsul e dat de un jucător tăcut. Ați mai auzit pe undeva vorbindu-se despre FMI? Mai țineți minte cum, la criza trecută, FMI era omiprezent? Sărea cu pachete de asistență, „salva” proștii băgându-i în mormânt s.a.m.d. Oare acum de ce nu mai e așa? E simplu de intuit: pentru că are o altă misiune. Dacă te uiți în întreg peisajul financiar vezi numai instituții găurite-n fund și profund corupte. E o ecuație aproape fără ieșire: oamenii sunt faliți, statele sunt falite, băncile sunt falite, băncile centrale nu mai au ce face. Nici măcar „măicuța” lor care, de la ultima criză, n-a făcut altceva decât să „observe”. Și, ca să mai fac o observație, dacă până și Fondul suveran de investiții al Norvegiei anunță pierderi de peste 124 miliarde înseamnă că pe undeva e groasă rău. Cu toate acestea FMI tace.

De ce tace e simplu. FMI are balanța curată ca lacrima, e imaculat ca prima zăpadă. Mai mult, deține un instrument care e pregătit de atâta amar de vreme să preia frâiele finanțelor mondiale: Drepturile Speciale de Tragere(în engleză SDR – Special Drawing Rights), un fel de coș valutar alcătuit pe baza „greutății” fiecărei valute. Ceea ce e interesant e că tocmai chinezii au fost cei care, la criza trecută, au cerut imperativ trecerea de la dolar la SDR. Acum bănuiesc că n-ar mai vrea-o din cauză că greutatea yuan-ului în SDR e disproporționat de mică față de puterea economică a Chinei. Cam la fel cum greutatea dolarului e mult prea mare față de cât de falită e America. Ca să nu mai vorbim de liră! Însă, unde-i ordin cu plăcere!

Poate vă întrebați acum de ce era nevoie de tot spectacolul cu aramata scoasă în străzi la nivel mondial. În primul și-n primul rând e un exercițiu. Targetul e acela de a se trece la o monedă mondială unică și apoi – pe modelul UE – la un guvern unic la nivel mondial. Restrângerea drepturilor peste tot în lume e un exercițiu amplu menit a observa dacă scenariul funcționează. Mai mult, trebuie să-i obișnuiască pe proști cu restrângerea drepturilor prin intermediul stării de necesitate. Nu cred că vor schimba acum banul deoarece trebuie verificat modul concertat de acțiune. Dacă se va face o schimbare, aceasta va fi reprezentată de utilizarea SDR în comerțul internațional cam la fel cum a fost utilizat EUR înainte de adoptarea sa ca monedă. După care, treptat, se vor face pașii necesari adoptării sale accelerate.

Așadar, după ce efectele așa-zisei pandemii actuale vor fi trecut, gândiți-vă bine că ea nu a fost decât începutul unei crize de proporții. Nu vă culcați pe-o ureche și înțelegeți două lucruri: că lumea e prea mică astfel încât n-ai unde să fugi și că de inevitabil nu poți scăpa. Se va întâmpla mai curând decât credeți!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: trenduri.blogspot.com

Eșecul lamentabil al Uniunii Europene

În aceste zile, Uniunea Europeană are de trecut un test major. Testul solidarității. Rațiunea de a exista a acestei mari asocieri între statele continentului. Dacă nu va fi demonstrată existența solidarității între diversele categorii de state, atunci vom avea de tras o singură concluzie. Uniunea Europeană s-a înființat și există ca instrument aflat exclusiv în slujba și în beneficiul câtorva state din nucleul dur, în frunte cu Germania. În timp ce UE eșuează zi de zi în adoptarea unor măsuri minime de solidaritate, autoritățile de la București, mergând în derivă în trena Berlinului, se dovedesc total incapabile de a adopta măsuri minime, în absența cărora economia României se scufundă.

Ani de zile, românii au acceptat fără crâcnire în numele principiilor care, cel puțin aparent, guvernează Uniunea Europeană, să creeze o serie de facilități inexistente în altă parte pentru multinaționale, pentru bănci, pentru societățile de asigurare, pentru fondurile de investiții și, în general, pentru societățile cu capital străin. În esență, acestora li s-au creat o serie întreagă de facilități de natură fiscală și comercială și s-a permis ca, în mod sistematic, să-și externalizeze profiturile prin fel de fel de inginerii financiare.

Așa se face că un sector, cel al capitalului străin, care ocupă în prezent 60% din economia României, aduce la bugetul de stat doar 20%, în timp ce economia cu capital autohton, care deține doar 40%, are un aport la bugetul statului de 80%. Cifrele de mai sus pot fi enventual ajustate de experți, dar, în esența, lor raporturile dintre cele două sectoare nu pot fi în niciun fel contestate. Ce se va întâmpla acum, când cele două sectoare economice sunt confruntate cu o criză de mari proporții? Cum reacționează aceste societăți cu capital străin, ce se va întâmpla cu societățile cu capital românesc, care este comportamentul Uniunii Europene legat de faimoasa „solidaritate” de care s-a vorbit atât de mult și ce fac autoritățile statului român, și în primul rând Guvernul, pentru a salva economia?

Oricât de scurtă ar fi memoria colectivă,  nu avem cum să nu ne amintim de anul 2009, când ultima criză economică mondială a lovit năprasnic și România. Atunci, Traian Băsescu, în calitate de președinte, Mugur Isărescu, guvernator al Băncii Naționale, și Emil Boc, ajuns prim-ministru, au decis, fără a solicita o aprobare prealabilă a Parlamentului României, să împrumute de la Fondul Monetar Internațional, plătind evident dobânzi, o sumă de 18 miliarde de dolari. Cea mai mare parte a acestei sume a fost dirijată către sucursalele din România ale unor importante bănci, cele mai multe europene. Pentru ca băncile, care nu mai aveau capital, întrucât o parte o externalizaseră către băncile mamă, iar o altă parte fusese destinată unor societăți comerciale, cele mai multe cu capital străin, și unor împrumuturi destinate persoanelor fizice, și unele și altele devenite neperformante, să poată beneficia de o injecție masivă de capital. Ce au făcut băncile cu acești bani? Cu o parte dintre aceștia au acoperit creditele neperformante, o altă parte a fost destinată refinanțării în general a societăților comerciale cu capital străin iar o a treia parte, la fel de consistentă, a fost din nou externalizată, în scopul asigurării supraviețuirii băncilor mamă. Acest uriaș împrumut a fost acoperit în final de către cetățenii României, cărora li s-au amputat masiv salariile. Solidaritatea europeană a funcționat în felul următor. Aproape toate statele europene au înregistrat pierderi, au intrat într-o recensiune mai mare sau mai mică, iar singurul stat care a reușit să nu înregistreze pierderi, să-și exporte practic aceste pierderi, a fost Germania. Așa a funcționat în 2008, 2009 și 2010 faimoasa „solidaritate europeană”.

Se repetă istoria la alt nivel? Nu se declanșase încă această criză a coronavirusului, când existau deja semnale din ce în ce mai concludente că lumea intră într-o nouă recesiune. Pandemia nu a făcut altceva decât să accelereze lucrurile. Acum ne găsim din nou într-o situație extrem de critică. În care solidaritatea internațională și în primul rând solidaritatea din interiorul UE ar trebui să funcționeze. Iar guvernele, prin aceleași instituții enumerate mai sus, când m-am referit la modul în care a fost gestionată criza din România din 2008-2010, ar trebui să le dovedească propriilor cetățeni, prin măsuri concrete, că sunt capabile să gestioneze situația. Și la ce asistăm?

În Statele Unite a fost adoptat un prim pachet complex de răspuns la provocările crizei economice, Trezoreria punând la dispoziția economiei americane nu mai puțin de 1.200 de miliarde de dolari. Între altele, s-a luat decizia ca fiecare cetățean american, mai puțin cei bogați, să primească pentru început câte un cec de 1000 USD, pentru a fi ajutați să ia primele măsuri de supraviețuire. Spania, o economie nu prea puternică din Uniunea Europeană, alocă pentru început 200 de miliarde de euro, pentru menținerea pe linie de plutire a economiei. Măsuri asemănătoare sunt luate, rând pe rând, în toate statele europene. Mai puțin în România.

În același timp, instituțiile internaționale ezită în a-și asuma partea lor de responsabilitate și de sacrificii. Nu este prea clar cum intenționează Fondul Monetar Internațional, România fiind membru fondator, să contribuie decisiv la salvarea crizei mondiale. Cât privește cealaltă instituție importantă, Banca Mondială, aceasta a decis cu chiu cu vai să aloce doar 12 miliarde de dolari, desigur sub formă de împrumut, pentru susținerea multinaționalelor. Uniunea Europeană nu a decis nimic. Atenție – absolut nimic.

Mă consider prieten cu Adina Vălean, soția lui Crin Antonescu, cel mai important demnitar român la Uniunea Europeană. Adina Vălean este comisar într-un domeniu extrem de important, cel al Transporturilor. În ceea ce privește Transporturile, statele europene nu au fost până în prezent capabile să ia niciun fel de măsură concludentă pentru a facilita fluxul de mărfuri în interiorul Europei. Sunt doar discuții peste discuții. În urmă cu circa trei săptămâni, înainte de  se intra în linie dreaptă în pandemia coronavirusului, a fost elaborat și impus întregii Uniuni Europene un nou regulament valabil pentru transportatori. În acest regulament a fost introdusă o chichiță de către statele din nucleul dur UE. Transportatorii sunt obligați ca, o dată la două săptămâni, să revină în țara gazdă. Singurii care nu pot face față acestei exigențe, decât cu cheltuieli și sacrificii enorme, sunt transportatorii din Estul Europei. E de înțeles de ce. Grosul transporturilor se desfășoară în Europa Occidentală. Concret, transportatorii români au reclamat în scris – și documentul a fost trimis în primul rând comisarului Adina Vălean – faptul că pentru ei măsura este devastatoare. Vor pierde anual peste șase miliarde de euro. Oficialii Uniunii Europene, în frunte cu doamna Adina Vălean, au ridicat din umeri și s-au făcut că plouă. Ieri, într-un dialog în direct cu o televiziune importantă de știri, i-am pus o întrebare în acest sens. Nu a binevoit să răspundă. A adoptat pur și simplu evazivul limbaj bruxellez. Dacă un comisar român, singurul de altfel, procedează așa, ne putem ușor imagina cam care este interesul celorlalți comisari europeni pentru România. Pentru a închide pentru moment acest capitol al lipsei de solidaritate, le reamintesc cititorilor că, zilele trecute, Germania a interzis exporturile de materiale și instrumente sanitare către Italia, cel mai lovit stat din Uniunea Europeană  și acum din lume sub aspectul pandemiei. „Solidaritatea europeană” s-a transformat în „soldidaritate germană”, după care cortina a căzut. Statele europene și-au închis nu numai granițele exterioare, dar și-au ermetizat și granițele interioare. La propriu și la figurat.

Guvernul României a instituit cu mare întârziere și în mod greșit starea de urgență. În virtutea acesteia, Guvernul poate lua totuși două categorii de măsuri. Contra pandemiei și în scopul salvării economiei. În ceea ce privește salvarea economiei, e clar că, spre deosebire de statele puternic dezvoltate din Uniunea Europeană, în România societățile economice nu dispun de rezerve. Și nici de bănci autohtone, care să le crediteze, dacă nu în mod preferențial, cel puțin în mod echitabil în raport cu societățile cu capital străin. Acum este un moment în care sistemul bancar de asigurări, multinaționalele ș.a.m.d. ar trebui să vină în întâmpinarea economei românești cu partea lor de aport. Care poate însemna în ultimă instanță și o serie de sacrificii, făcute pentru a salva economia în care s-au dezvoltat, care le-a adus profituri uriașe, care le-a permis să le externalizeze prin inginerii financiare și să-și reducă astfel proporțional dările către stat. Nu aud nimic de acest fel. Aceste societăți au asociații care le reprezintă. De câte ori a fost nevoie să-și apere interesele în fața autorităților statului român, aceste asociații au funcționat cu motoarele turate la maximum. Au mai fost împinși în față și ambasadorii statelor europene, pentru a face presiuni asupra Guvernului României. Acum, când este rândul statului român să aibă nevoie de aceste multinaționale, tăcerea este totală. Mormântală. Banca Națională a României, sub presiunea Guvernului României, dacă este necesar chiar în baza unor ordonanțe de urgență, ar putea obliga sistemul bancar să crediteze în condiții mai ușoare economia, pentru a o ajuta să funcționeze. La rândul lor, societățile comerciale ar putea fi stimulate de către Guvern, prin diverse măsuri, să mențină în condiții de criză forța de muncă angajată. Să nu recurgă imediat la concedieri, care-i trimit pe oameni în șomaj, urmând ca povara să fie suportată exclusiv de la buget. Dar nu se vede nimic de genul acesta la Guvern. Nu s-a luat nici decizie cardinală. Nu am auzit de nicio întâlnire cu guvernatorul Băncii Naționale sau cu asociația băncilor. Tăcerea este totală. Mormântală.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

În mintea lui Iohannis, Coronavirusul îl va scăpa de P.S.D.

Italia a solicitat sprijin Uniunii Europene, în problema virusului buclucaş. Germania şi Franţa au răspuns prin tăcere, că asta-i Uniunea! N-a fost creată să servească intereselor naţiunilor. Ci ale stufoasei sale birocraturi! În schimb, China, trecută prin blocarea Covid-19, s-a oferit să ajute atît cu experienţa, cît şi cu mijloace adecvate. România? Ce ţară bolnavă!  Dată peste cap, mai mult de spectrul epidemic iohannist, decît de Covid, nimeni nu solicită ajutor nimănui, pentru că în mintea lui Iohannis, coronavirusul îl va scăpa de P.S.D.! Ştiţi unde e buba? Prostia e marele virus! Oamenii inteligenţi sînt de fapt nişte idioţi!

Se uită la sinele lor cu admiraţie şi se întreabă: de ce nu pot fi şi eu unul dintre şefi? De ce? Ei nu acceptă că Universul funcţionează pe principiul acţiunii şi reacţiunii. Dacă tragi cu praştia într-un geam, geamul se sparge. Dacă te gîndeşti cam ce teoremă sau lege a fizicii l-ar putea sparge, aştepţi mult şi bine să se crape singur! Iacă de ce şi oamenii inteligenţi s-au alăturat turmelor care au luat-o pe cîmpii.

De spaimă, au început să care marcheturile şi farmaciile în cămara de acasă! Cine s-a ales cu cîştiguri fabuloase? Marcheturile străine de pe teritoriul ţării şi companiile farmaceutice.

Feisbucul e plin de ştiri false pentru turmă. Coronavirusul a făcut gaură în feisbuc şi în buzunarele naivilor! Turma crede cu tărie tot ce i se bagă pe gît. Nu se sinchiseşte să gîndească. De unde creier dacă au feisbuc, şi nu se mai întreabă: bă, o fi adevărat? N-am feisbuc pentru că îmi repugnă acest vortex al naivităţii din magazia de unelte şi creiere stricate, ceşti de cafea, unghii pictate, nunţi, botezuri, silicoane şi manele. Dezinformarea este piatra de temelie a turmei care înoată în oceanul manipulator al ştirilor false.

Părerologii spun despre români că sînt o naţie mult mai inteligentă decît altele, sau cel puţin cu o cultură mai vastă. Dar sînt de mămăligă! Să aducem în actualitate cupletul lui Constantin Tănase: „În ţara asta, ţara pâinii/ Să aibă pâine pân-şi câinii/ Guvernul nostru ne obligă/ S-avem o zi de mămăligă!”. Dacii au fost războinici, nu gînditori precum grecii. Luminismul ne-a contaminat mult mai tîrziu, iar adevărata şcoală românească a fost mult oprimată de regimuri ostile. Proşti avem destui, dar puşi pe treabă. Iohannis, în ticăloşia lui hidoasă, şi cei de aceeaşi teapă, suferinzi de aprosexie,  ar fi în stare să vopsească în albastru toţi copacii din ţară şi să ne spună că sîntem în filmul „Avatar”, iar turma o să-i creadă. De fapt, sîntem cu toţii nişte figuranţi în filmele lor. Asta explică de ce Iohannis l-a carotat a treia oară în fruntea Guvernului pe Orban, aflat la izolare, pe motiv de Coronavirus, deşi trebuia izolat cu mult timp în urmă pentru prostie cronică. O nenorocire nu vine niciodată singură… avem Coronavirus, avem şi Orban3 sau, cum îi spun unii, LuCovid.

Mondialiştii ştiu mai bine de ce e nevoie de virusuri, de spaime şi  drame, de cît mai mulţi morţi pe planetă. Numai aşa omenirea devine supusă şi controlabilă. E distracţia lor! Nici Australia n-a ars, aşa, de capul ei! Nici Covidul ăsta n-a plecat de unul singur la plimbare pe meridiane! După toate gripele care ne-au asaltat, după masacrul  ciocîrliilor şi privighetorilor, urmează căprioarele, devenite inamicul public nr.1. Ţara e în criză multiplă şi imbecilii din guvern au găsit soluţii de rezolvare după tiparul lor: uciderea a peste 20.000 de exemplare din specia căpriori.

Dacă un cretin vrea să ajungă la capătul lumii o ia tot înainte pe răstoacă. Pe cînd, un om inteligent cere timp să facă o prognoza de drum, pe unde s-o apuce, cum şi cînd s-o ia. Dacă în drumul lui dă  de un munte? Se socoteşte dacă s-o ia prin dreapta, prin stînga sau să sape un tunel pe sub munte. În final, pune la liniuţă atît de multe teorii, încît se poticneşte, se plictiseşte şi renunţă să mai iasă în piaţă să strige „Jos Iohannis”! Să-l trimită la fizica de tăiat frunze la cîini sau în pădure, alături de căprioarele-ţintă pentru guvernanţii cretini. Paradoxal sau nu, exact asta se întîmplă cu intelectualii ţării! Vor să schimbe planeta cu teorii. Universul are peste 13 miliarde de ani! Cum poate fi schimbat cu patru ani de licenţă şi alţi patru de doctorat şi cercetare? Cînd din cercetarea românească n-au mai rămas decît oasele şi fulgii? Oamenii inteligenţi se avîntă în dezbateri şi polemici, iar idioţii ne bagă pe gît sperietori de ciori, medicamente cu carul, măşti şi dezinfectante! Ăsta e sistemul, nu-i aşa? Ne controlează după plac şi interes. Dacă încerci să cîrteşti, te bagă în carantină paisprezece zile. Scopul lor e să ne ţină în „Avatar”, să mîncăm  rădăcini, să ne îmbrăcăm cu frunze, şi să cureţe pădurea de pensionari!

Nu afirma bunicuţa Cristine Lagarde că bătrînii împiedică economia Europei şi mersul înainte al societăţii? Cu toate că ea, „adolescenta” penală de 73 de ani,  a fost acuzată în dosarul Bernard Tapie, pentru o fraudă de 400 de milioane de euro.  „Folosiţi-mă aşa cum credeţi că e mai bine!”, îi scria lui Nicolas Sarkozy în scrisoarea găsită de poliţie în apartamentul său. La fel şi cu  idioţii care ne conduc. Sînt folosiţi de mondialişti la treburile „casnice”. Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul au devenit un maidan, unde bat mingea, în servitute, tipologii umane de joasă speţă, întinzînd arcurile spre pensionari! Puneţi-i, domnilor, la zid! Cu cîteva rafale aţi rezolvat problema pensiilor! Carul naţional s-a poticnit în mijlocul drumului, iar boii stau nemişcaţi în ameninţarea biciului, pentru că şefii atelajului, unul hăis, altul, cea, în mod iresponsabil şi condamnabil, au transferat competenţele lor în afara Ţării.

Dintotdeauna, în istorie, saltimbanci precum Iohannis şi Băsescu s-au bucurat de simpatia turmei. Cînd vom pricepe că nu ne putem scălda de două ori în aceeaşi apă murdară?, ca să-l citez pe Heraclit. Batalioanele de politicieni de la centru şi din teritoriu, aceiaşi burtoşi de trei decenii, scrobiţi, mai puţin la manşete şi, mai abitir, la minte, aceleaşi cucoane sastisite, bomboane pe colivă,  jalnic de proaste, au instaurat drept politică de stat pornografia dezastrelor comportamentale şi lingvistice. Vă amintesc că madam Turcan, grijulie, cu naţia română, ne încuraja să fim atenţi „să nu ne culcăm sănătoşi şi să ne trezim dimineaţa morţi!”.  Analfabeţii ăştia  de teapa ei, a lui Iohannis, Cîţu, Orban, trebuie să plece pînă la ultimul de la cîrmă şi să aştepte să le bată D.N.A. la porţi, cu adîncă smerenie, cu cătuşe şi izolete, cu destinaţia Bălăceanca via Jilava.  Ei n-au nicio treabă cu cetăţeanul român, ci cu naşii mafiei mondiale,  care au botezat politicile de austeritate pentru noi şi ne-au croit salopete în stil german şi american! Pînă conştiinţa civică nu se va trezi din somnul manipulării, pînă nu vom vorbi de o mişcare antimanipulare, nu vom vedea scînteia care să producă deflagraţia bordelului politic românesc.

Datele despre numărul deceselor în lume, între 1 ianuarie 2020 – 10 martie 2020[1], care circulă ar putea da de gîndit domnilor de la C.S.A.T.:

– COVDIV-19 – 3.310

– gripă sezonieră – 85.925,

– fumat – 884.152

– alcool – 442.355,

– accidente trafic  – 238.749

– avorturi – 7.516.249.

Or fi, n-or fi…, dar par a fi. Acesta  ar fi fost cel mai potrivit prilej de formare şi punere în drepturi a unui guvern de profesionişti patrioţi, nu de comisari politruci idioţi şi corupţi, cum este guvernul investit mai ieri. Sau, cine ştie, poate ne ajută U.E., ca pe italieni, poate vine o delegaţie N.A.T.O. via Operaţiunea „Defender Europe” – cu sau fără mască – şi va alunga COVDIV-19 dincolo de Calea Lactee, cu Mandolină şi robotul de la Cotroceni, cu tot. În Wallachia-2020 orice este posibil! Folosiţi cu încredere dezinfectantul bacterial Hygenium împotriva virusului prezidenţial şi guvernamental Orban3-LuCoviv!

Autor: Maria Diana Popescu

Sursa: art-emis.ro

Tot mai bine cu nemții decât cu românii!

Oricât ar părea de incredibil și neonorant – dar supersemnificativ pentru cartea de vizită a României coloniale actuale –, singura împotrivire  nu doar declarativă, ci și practică, la încercarea concesionarilor străini ai gazului românesc din Marea Neagră de a lua absolut toate roadele, fără să se aleagă măcar cu ceva și românii, cei cărora le-a lăsat Dumnezeu aceste resurse, a venit din partea „pușcăriabilului” PSD-ist Dragnea! Denumit „pușcăriabil” pentru că, la orice „pas greșit” făcea, îl păștea pușcăria, întrucât era condamnat deja la închisoare cu suspendare pentru aiuritoarea incriminare că ar fi obținut foloase necuvenite botezate „nemateriale” constând în voturi, în urma îndemnului adresat oamenilor de a participa la referendumul din 2012.

După ce „pușcăriabilul” inițiase niște reglementări în Parlament vizând menționatele obiective, concesionarii străini au pornit o adevărată cruciadă de revocare a respectivelor reglementări. S-au folosit șantajele oficiale și nu doar presiunile de culise. Unii concesionari au amenințat că ei pleacă! Iar OMV – principalul concesionar – a tot intervenit public, de mai multe ori, declarând că, din cauza reglementărilor cu pricina, nu va mai trece, după explorări, și la faza de exploatare, blocând investițiile în acest sens.

Dinspre „partea română” – mai precis a acelora ce se erijează în români și care oricum au cutezanța de a-i reprezenta și acționa în numele lor – s-a cedat cât ai zice pește! Esența reglementărilor – respectiv impozitarea suplimentară a veniturilor concesionarilor în funcție de prețul de vânzare – a fost eliminată încă de pe vremea premierului PSD-ist Dăncilă. Nu era clară soarta prevederii referitoare la obligația concesionarilor de a desface în România măcar 50% din eventualele cantități de gaze exploatate. Vai, ce pretenție și asta: să ajungă ceva și la români, cărora le lăsase Dumnezeu gazele, și nu să se ducă tot la export, așa cum doresc concesionarii străini, în numele desigur al „libertății” pieței!!! De fapt, al libertății stăpânilor și al oprimării nestingherite de către ei a sclavilor, iobagilor sau cum i-or mai numi ei în zilele noastre pe salahori.

Între timp, „pușcăriabilul” Dragnea, făcând nu o „greșeală” ci chiar două, a fost imediat băgat la pușcărie, montându-i-se un alt dosar, mai tare decât anteriorul, în care ar fi vinovat că a angajat pentru partid două femei plătite din bani publici. Nu că speța n-ar exista și n-ar fi de incriminat, ci implicarea împricinatului nu a fost dovedită cu probe clare! Dar, „pușcăriabilul” făcuse într-adevâr două greșeli. Una era chiar impozitarea în favoarea României a exploatării gazelor off shore! Și alta și mai și: sporirea tot pentru români a salariilor și pensiilor! Asta era prea de tot! Vai, măsură anticolonialistă! De a ajuns un modest politician al zilelor noastre – fie el și baron, de altfel al celui mai năpăstuit județ al țării – să fie proiectat aproape erou, indiferent dacă plăcea sau nu plăcea, de vreme ce era singurul care, prin creșterea de salarii și pensii promovată, a făcut ceva și pentru români în vremurile în care aceștia nu se mai gândesc la altceva decât să părăsească țara! Asta este probabil cea mai grotescă tragedie a României actuale: ca nu altcineva decât un derizoriu gen Dragnea să fie singurul care să se gândească a și da ceva și nu doar a lua ceva românilor, indiferent dacă aceștia l-au plăcut, l-au hulit sau chiar l-au pus la zid.

Întorcându-și fața de la Dragnea și vrând s-o facă pe „europenii”, precum Iohannis și Orban, românii riscă să se aleagă, fără să conștientizeze măcar, cu exact ce au votat, respectiv cu salarii și pensii nu în creștere ci în scădere și oricum cu nimic din roadele gazelor ce se vor exploata eventual prin Marea Neagră. Singurul lucru mai vesel este spectacolul absolut penibil din PSD în care pe bandă rulantă Dragnea este trădat de către ai lui și diferiți securiști de mâna a doua se străduiesc a intra în grațiile securiștilor de mâna întâi.

Deși mulți sunt probabil deranjați de atribuirea unei asemenea importanțe evenimentului, dar, în contextul arătat, scoaterea din joc a lui Dragnea prin vârârea lui la pușcărie a pus capăt PSD-ului (detaliile le operaționalizează trădările și securiștii din PSD) și, totodată, a deschis calea la guvernare a așa-numitei „drepte”, nu contează din cine formată, căci PNL-ul este doar o agentură a PPE-ului „european”, adică a Germaniei, ca și Iohannis!

Simțind cum se spune miros de sânge, odată cu formarea guvernului Orban, colonialiștii din exploatările de gaze din Marea Neagră s-au năpustit să nu scape cumva nici cea mai mică ocazie, cu toate că obiectivele lor erau deja satisfăcute. Și-au crescut vrerile. Guvernul liberal s-a conformat la comandă. Ultimele rămășițe ale OUG 114 au fost lichidate.

Și, în spațiul public, CEO-ul OMV Petrom a rostit în gura mare minciuna că România nu oferă încă garanții pentru investitori de a porni exploatarea din Marea Neagră, deoarece, atenție – o să vă bată Dumnezeu doamnă Verchere! – „România are printre cele mai mari redevențe din Europa”. Poate doar dacă se iau în considerare acele țări fără resurse, care fixează, firesc, redevențe mici, căci redevențele n-au obiect! Să precizăm doamnei Verchere că Scoția domniei sale, ca și alți europeni deținători de resurse, nu le exploatează cu străini în sistemul „pur” de redevență, precum fraierii de români, tocmai pentru a se alege cu ceva și nu cu nimic!

Marota dlui Iohannis cu alegerile anticipate – comandată de la Berlin – a complicat puțin lucrurile pentru „europeniști” în problema gazelor. Devenit, prin forța lucrurilor, interimar, guvernul Orban a fost blocat. Iar ordonanța de revocare a OUG 114, ajunsă în Parlament, a fost respinsă de Senat. Orban a început să strige, iar concesionarii străini și-au ieșit din țâțâni! De la Viena a venit grabnic la București însuși șeful suprem al OMV, neamțul (nu austriac ci chiar din Germania), Rainer Seele.

I-a convocat la ordin pe Orban și ai lui. Totul nu în culise, ci la vedere, să ia aminte toată lumea cine este stăpânul și ce acesta cere! Săracu’ Orban n-a mai avut ce face decât să strige în continuare. Bineînțeles, tot la PSD! Asta în loc de a-i spune dlui Seele că mai bine lăsăm îngropate gazele acolo sub ape, decât să le dăm altora gratis, gratis! Iohannis nu poate face un asemenea demers! Dânsul este etnic neamț. Și obligații are față de nația germană, nu față de altcineva. Și onest fiind, domnul Iohannis își respectă scrupulos obligațiile!

Când am mai spus asta public, mulți mi-au replicat că Iohannis a fost votat de milioane de români. Corect, dar asta este problema celor care l-au votat, nu este problema dlui Iohannis! Dl Orban nu este însă neamț. Ei și, și-o zice dl Orban: tot mai bine cu nemții decât cu românii! Asta ca să știți, stimați români, atunci când va fi trecut coronavirusul ce se întâmpla când coronavirusul vă acapara toată atenția!

Autor: Ilie Serbanescu

Sursa: romanialibera.ro

Isteria virusului și prostia oamenilor

Mă uit la măsurile care se iau în ceea ce privește „lupta” cu virusul COVID-19 și am impresia că trăim într-o lume mult prea distopică pentru a fi reală. În timp ce unele țări fac eforturi pentru a-și izola oamenii în casă, altele – precum Marea Britanie – par a trata noul virus ceva mai normal, ignorându-l. La urma urmei trăim cu viruși încă de când există viață pe pământ, astfel încât toată lupta care se dă este una pierdută din start.

Ca să n-o lungesc prea mult, mă întreb totuși ce se va obține dacă ții toți oamenii în casă timp de două săptămâni? Să presupunem că se reușește curățarea țării respective de virus. Se uită însă că o singură persoană infectată are capacitatea de a provoca o infecție în masă deoarece – cum bine s-a constatat – virusul este deosebit de contagios? Așadar, întreaga tevatură a shutdown-ului nu-i altceva decât un circ ieftin.

Mă uitam pe niște concluzii prezentate de Goldman(și făcute publice de portalul ZeroHedge) din care rezultă limpede că:
– vârful evoluției virusului urmează să fie peste opt săptămâni;
– aproximativ 50% dintre americani și 70% dintre nemți vor contacta virusul în următoarea perioadă;
– dintre cei infectați 80% au probleme minore(early-stage), 15% medii(mid-stage) și 5% critice, unde minor înseamnă echivalentul unei răceli, mediu cel al unei gripe, iar critic e limpede pentru toată lmea;
– rata de mortalitate e aceeași pe care o știm de la chinezi, anume 2%;
– vremea caldă care se anunță în emisfera nordică va ajuta la calmanrea virusului, însă vremea rece din cea sudică îl va perpetua; ca orice virus gripal, acționează în timpul vremii reci, pe fondul slăbirii organismului.

În mare, tot ceea ce am menționat anterior se știa. Și-atunci, mă întreb, ce sens are toată nebunia statului acasă? Ea ar avea un rost doar pentru bătrâni și bolnavi care oricum nu prea bănănăie prin lume…

Ceea ce se vede cu ochiul liber este că toată isteria a produs o scurtcircuitare masivă a economiei. Lipsurile de tot felul, isteriile din magazine și imposibilitatea acoperirii cererii mult prea mari de peste tot în lume, sunt elemente care arată slăbiciunea și falsitatea modelului globalist. Faptul că sunt oameni care sună la 911 deoarece au rămas fără hârtie igienică e un simptom al tembelizării generalizate. Cam la fel cu cel de la noi care-a sunat la 112 ca să vadă cum e să te plimbi cu izoleta.

Într-o asemenea nebunie, probabil ar fi interesant de urmărit care sunt tacticile de combatere a efectelor economice negative. O să v-o spun pe-aia dreaptă, cu riscul de a fi făcut prorus, propagandist chinez, comunist s,.a.m.d.: singurele măsuri eficiente au fost luate în țările cu regimuri ferme. În China, de exemplu, socoteala COVID-19 pare să fi luat sfârșit după o luptă extrem de focusată, dar și dură. Nu-mi dau seama dacă în Wuhan s-a decis izolarea pentru limitarea răspândirii virusului sau a fost necesară pentru a-i putea debarasa mai ușor din casă pe cei bolnavi care erau duși sub escortă militară la spital. De asemenea, nu-mi dau seama dacă nu cumva toată starea de necesitate decisă în acea zonă a fost decretată pentru a se putea face un exercițiu de găsire rapidă a unui remediu în fața unei pandemii, inclusiv recurgându-se la testarea pe oameni. Nu mă pot pronunța, însă când văd stângăcia occidentalilor de a copia modelul chinezesc, mă apucă râsul. Păi dacă vreți să vedeți cum se aplică tacticile chinezești, mergeți la „ăla mic și gras” din Coreea de Nord care l-a împușcat pe un suspect de coronavirus care a încălcat regimul de autoizolare și a îndrăznit să meargă într-o toaletă publică. Cam așa se aplică măsurile chinezești, micuților!

Din punct de vedere exconomic, China a executat un shutdown ca la carte. Muncitorii au mers acasă, dar le-au mers și salariile, indiferent unde lucrau. Din punct de vedere al aprovizionării au fost ceva întârzieri – normale ținând cont de starea de asediu – dar care au fost rezolvate rapid, inclusiv prin distribuirea directă de hrană populației. Fabricile „doborâte” de virus n-au alte suferințe și repornesc pe rând. Efectele opririi lor sunt conjuncturale pentru chinezi, dar deosebit de grave pentru ceilalți. Este prima criză externalizată de economia chineză și se estimează că recuperarea mondială va dura minim șase luni.

Trecând în Europa constatăm că măsurile de combatere a crizei generate de COVID-19 sunt, în cel mai bun caz, caricaturale. Totuși la ce să te aștepți de la o pițipoancă la vârsta senectuții? Cumva la o schemă care spune că nu trebuie să mai dai înapoi prefinanțarea cheltuită din cadrul multianual 2014-2020? Exact la asta! Păi ce naiba, pisi, dac-am cheltuit-o oricum n-o mai dădeam înapoi și dacă n-am cheltuit-o canci. Un fel de „rămâne cum am stabilit”. Singura măsură cu adevărat eficientă pare a fi fost trimiterea birocraților acasă pe fondul protejării de COVID-19. Astfel, rezerva de stupiditate de la Bruxelles nu mai acționează la unison și, cel puțin, nu ne mai bombardează cu atâta prostie. E totuși un câștig.

La nivel de țară membră treburile par ceva mai articulate, dar, pe alocuri, prind forme hilare. Nemții anunță că pun la bătaie 500 mld. EUR. E insuficient. Dacă tărăboanța aia de Deutsche Bank li se va prăbuși suma va fi mult prea mică pentru o gaură sistemică. Cu toate că suma pare generoasă, se va dovedi insuficientă întrucât economia germană are o problemă structurală, iar repararea sa, cu siguranță, va costa mult mai mult. Oricum – aviz amatorilor! – eu pariez pe o intrare în recesiune a Germaniei. Franța e probabil cea mai caricaturală imagine a economiilor UE. Când am citit știrea că fabricile de parfum au trecut la producția de dezinfectanți, brusc, mi s-a revelat acea imagine tragicomică a revoluției perpetue. Ăștia continuă să se creadă în vremurile Revoluției, iar Macron – circarul perfect – se cațără pe un fals piedestal, impunător, dar din rahat. Economia franceză e de mult prea mult timp lipsită de consistență, astfel încât la momentul adevărului Franța va face brusc trecerea cu cel puțin un pas înapoi în ierarhia mondială a dezvoltării economice.

Trecând peste Ocean obuservăm un circ electoral perfect. Trump contraatacă în stilu-i caracteristic – jenant de bombastic – jucând totul pe cartea realegerii sale. Părerea mea e că se află pe nisipuri mișcătoare, dar că încă mai are șanse datorită radicalizării nucleului său dur. Oricum, în cazul prăbușirii lui Trump, SUA urmează să reintre pe spirala socialism-comunismului corporatist care-o va îngropa pentru totdeauna.

La final vă voi spune câteva vorbe despre noi. Aici circul e în floare. Prostovanii au trimis oamenii acasă prin strategii electorale, gen „campaniile Declic”. Doar că toată tevatura e exagerat de scumpă pentru noi. Închiderea școlilor a făcut necesar concediul pentru îngrijirea copilului. Dacă prin companiile mari găurile pot fi acoperite, în firmele mici e dezastru. Aveți idee ce înseamnă firme mici? Dintre cele 1.3 milioane de firme autohtone, aproximativ 80% au sub 3 salariați! Pentru aceste firme recesiunea a venit: în cazul în care unul dintre angajați pleacă acasă – că doar așa cântă tefeleii – firma e paralizată. Și dacă ar fi doar asta! Isteria provocată de virus a produs o contractare a cererii de produse și servicii. Practic singurele firme care vând sunt marile lanțuri de supermarketuri. Restul sunt în șomaj tehnic generat de isteria #stauacasă. Colac peste pupăză, instituirea stării de urgență va conduce la invocarea de către mulți a clauzei de forță majoră din contractele comerciale, clauză care-i va proteja de de eventualele răspunderi contractuale. Chiar dacă multe firme o vor invoca abuziv, unde poți contesta asta în condițiile în care în justiția autohtonă e o golănie fără margini, nelucrându-se pe salarii gigantice de mai bine de 4 luni, cu perspective de suspendare până spre vacanța judecătorească?

În fața unor asemenea probleme, croitorașul Cîțu spune că e pregătit, că are venituri excepționale și că va sprijini economia. Mănâncă rahat, desigur! După ce-a mărit artificial deficitul bugetar, în luna ianuarie Cîțu a revenit la aceleași practici moștenite: a pus frâna pe rambursările de TVA, a uitat să dea banii la concediile medicale și de maternitate. Bani nu sunt, în ciuda declarațiilor bombastice. Vorbea Cîțu despre amânări ale ratelor la bănci. Omul e absolut rudimentar și în afara subiectului. Singura chestie reușită e o banală amânare la plată făcută benevol de Banca Transilvania, însă numai pentru cardurile de credit. Asta e o chestie atât de marginală încât nici nu merită discutată. Problema cu adevărat importantă pe care n-o văd nici guvernanții și nici „genialii” din BNR e că, pe fondul încetinirii economice, circuitul instrumentelor de plată merge ca-n vremurile bune. Însă, cum firmele nu mai vând deoarece nu mai au clienți pe motiv de #stauacasă, nu mai au nici bani să-și onoreze plățile. Astfel, va crește absolut artificial delicvența în domeniul instrumentelor de plată la termen(cecuri, bilete la ordin etc). Iar pentru cele mai multe firme, o înregistrare în CIP poate însemna falimentul în următoarele 6-12 luni. Ca să nu mai vorbim de consecințele juridice ale emiterii de instrumente de plată fără acoperire.

Cîțu și mai ales cei de la BNR ar fi trebuit să găsească modalități flexibile de combatere a acestor fenomene. Poate chiar lungirea termenelor de decontare și variante flexibile de amânare la plată a ratelor companiilor. Acum însă e prea târziu, răul e deja pe drum, iar economia va ieși decimată din tot jocul populist al Plăvanului secondat de Cîțu zis Nară. Oricum, când se vor trezi din moțăială ăia de la BNR, deja deșertul va fi instalat. Oricum asta se vede deja limpede: statul nu mai reușește să se împrumute, în timp ce BNR trage lichiditate din piață. Cât de chior să fii pentru a nu vedea?

Mă opresc aici cu constatarea că peste tot e rău. Din tot meciul pe viață și pe moarte care se va da în lume, de câștigat vor câștiga sistemele social-economice care-și vor dovedi coerența. În 3-4 ani treaba se va limpezi. Vă spun de pe acum: noi vom fi în tabăra pierzătoare. Dar nu mă îngrijorez. Probabil vom „întoarce armele” ca de fiecare dată în istorie.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: trenduri.blogspot.com