C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Analize

I-au dărâmat pe Lee și Grant, acum îl vor jos pe Iisus

Se împlinește în curând o lună de când protestatarii împotriva rasismului din America și Europa au început să dea jos și să vandalizeze satatule unor personalități istorice ”problematice”, de la Robert E. Lee și Ulysses Grant, până la Winston Churchill.



Acum, iconoclaștii neomarxiști, produsul universităților și culturii populare din ultimele decenii, vor să intre în altă sferă. Acum îl vor dat jos și pe Iisus Hristos. Iată ce a scris pe Twitter, în urmă cu o săptămână, fostul pastor Shaun King, unul dintre fondatorii mișcării Black Lives Matter: ”Da, cred că statuile europeanului alb despre care ei spun că l-ar reprezenta pe Iisus trebuie date jos. Sunt o formă de supremație a albilor. Așa au fost dintotdeauna. În Biblie se spune că, atunci când familia lui Iisus a vrut să se ascundă, a plecat unde? În Egipt! Nu în Danemarca. Dați-le jos. Da. Toate icoanele și vitraliile cu Iisus alb și cu mama sa europeană și cu prietenii lor albi, toate trebuie date jos. Sunt o formă oribilă de supremație a albilor. Sunt instrumente ale opresiunii. Propagandă rasistă. Toate ar trebui îndepărtate”.

King a fost pastor vreme de câțiva ani. La 33 de ani s-a retras, enoriașii nu-l plăceau. ”Cred că i-am scos prea repede pe oameni din confortul lor și nu a funcționat. Unii chiar doreau schimbările pe care le-am propus, însă nu a mers”, a spus King într-un interviu.

Curentul a fost alimentat până și de arhiepiscolul de Canterburry. ”Când intri în bisericile lor, nu vezi un Iisus alb – vezi un Iisus negru sau chinez, sau din Orientul Mijlociu – ceea ce, firește, este mult mai corect. Vezi un Iisus portretizat în atatea feluri câte culturi sunt”, a spus arhiepiscopul Justin Welby.

Un alt pastor, E.V. Hill, a avut o replică pentru King. ”Nu știu de existența vreunui Iisus alb – știu doar despre Hristos, un Mântuitor pe nume Iisus. Nu știu ce culoare are. S-a născut în Asia, a fugit în Africa și a ajuns în ceruri înainte ca Evanghelia să ajungă în Europa albă, deci nu știu ce culoare are. Știu un lucru: dacă te închini la altar având în minte culoarea și te ridici tot gândindu-te la culoare, atunci repetă închinăciunea și fă-o până când nu te mai uiți la culoarea Lui, ci la slava și puterea Lui – puterea de a mântui”.

Într-un articol publicat de The American Conservative, Michael Warren Davis, director al publicației Crisis Magazine, are o întrebare pentru pastorul devenit lider al Black Lives Matter: ”Oare domnul King i-a întrebat pe catolicii de culoare dacă se simt oprimați de Iisus cel Alb? Probabil că nu. Din fericire, Institutul Rasmussen Reports i-a întrebat și a descoperit că doar sub o treime dintre cei de culoare ar fi de acord să fie îndepărtate imaginile cu Iisus alb. Însă este tipic că oameni precum King să atace lucruri care sunt inofensive, clamând că acționează în numele unor oameni care, de fapt, nu se simt în niciul fel atacați”.

Davis mai aduce în discuție un caz recent – statuile Sfantului Junipero Serra care  au fost distruse în California, în urmă cu o săptămână.

Nascut la finalul secolului 18 în Spania, Junipero Serra a fost un călugăr franciscan care a înființat nouă misiuni catolice în Vestul american. A convertit o mulțime de amerindieni și a criticat mereu modul în care autoritățile spaniole îi tratau pe băștinași. Cu toate astea, protestatarii de azi spun că Sfântul Junipero a susținut imperialismul spaniol și că statuile lui trebuie să dispară.

”Cât îi privește pe hispanici, lor le place Sfântul Junipero. Nu vorbesc aici despre hispanicii decadenți care dărâmă statuile. Lor nu le place nimic. Vorbesc despre cei care vorbesc spaniola în familie – prima și a doua generație de imigranți – de bunicuțele columbience , dar și de bunicuțele poloneze care au acasă icoane cu Iisus alb”.

Episcopii catolici din California au reacționat la dărâmarea statuilor Sfântului Juniper spunând că a fost ”un om care a gândit înaintea vremurilor sale și care a făcut sacrificii mari pentru a proteja populația indigenă și a fost împotriva oprimării ei”. În alt context, Papa Francisc l-a numit pe Sfântul Juniper ”unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite, un exemplu sfânt al ecumenismului și un patron al populației hispanice din țară”.

”Da, colonialismul a fost deseori brutal. Însă venirea spaniolilor a dus la apariția populatiei hispanice din SUA. Mă îndoiesc că criticii Sfântului Junipero vor reuși să-i convingă pe hispanici că existența hispanicilor este o formă de rasism împotriva lor”, scrie Davis.

”Poate că sunt prea optimist, insa nu cred ca valul acesta de violentya va dura mult. Iconoclasmul nu li se potriveste americanilor. Este unul dintre avantajele unei societati pluraliste: suntem obligati sa vedem dumnezeirea si frumusetea in credinte care nu sunt ale noastre. De aceea, fie ca vorbim, despre gloata care da jos statuia lui Cristofor Columb din Boston sau despre o banda de islamisti care profaneaza un mormant sufiut din Libia, americanii nu vor sustine asemenea acte.

Am stat închiși în case trei luni din cauza coronavirusului, până ne-am săturat și apoi am ieșit. M-ar suprinde ca acest nou val de iconoclasm să dureze. Republica noastră a fost fondată pe principiul de a nu lăsa pe nimeni să ne spună ce trebuie să facem. Și, indiferent de religia lor, cred că majoritatea americanilor nu-i vor tolera pe acești fățarnici de secol 20 care-și bagă nasul unde nu le fierbe oala. Nu credem cu toții în Dumnezeu, însă toți americanii adevărați au principiu de bază: «Lasă-mă dracului în pace»”, încheie Michael Warren Davis.

Autor: Călin Marchievici

Sursa: Cotidianul

Capcane la zi. Sau la zid…

De fapt, și zidul e o capcană. O aflăm, față în față… Ne apără de dușmani, sau pe dușmani de noi. Așa e capcana. Cu două fețe. Zidul e un foarte bun simbol al Prezentului. Acoperitor, de netrecut.



Un punct de referință primit de departe, deci cunoscut parțial – știm cum am ajuns aici. Dar suntem săraci în a Deschide și Proiecta ieșiri benefice. O inerție care trădează dependența de starea precară în care doar Supraviețuim.

Au fost uitate Ambiția, Curajul de a înfrunta o Stagnare păguboasă.

Ne lipsesc Liderii autentici, cu Viziune, Credință și Curaj. Meniți și capabili să trezească populația la viață, desprindere de prezentul inert și toxic.

Se pare că s-a instalat deplin un comfort mediocru și steril la care avem acces cu toții dincolo de capabilități, valoare și contribuție. Împăcați cu soarta.

Un factor agravat derivă din starea, oarecum surprinzătoare, în care au ajuns țări și popoare încă bogate și vestite prin competitivitate, cândva un reper pentru progres, emancipare, prestigiu.

O schimbare majoră în lumea în care trăim se produce rapid, fără oprire, invadează normalitatea, practca uzuală. Ne trezim într-o capcană atotcuprinzătoare pentru nevoi, practici și asocieri de prim rang.

Teme care acaparează comunicarea publică. Cum reușesc și cum am putea scăpa?! Uneori reușim și sunt scoase din joc.

Dar fac loc altora.

Rămânem paralizați într-o inerție colectivă, tot mai izolați, în spații fragmentate, împovărate de incidente obscure, marcate de simple “fulgerări” pe un cer global, masiv înnourat, tulburând tăcerea.

Tot mai apăsătoare devine întrebarea (pentru cei care și-o pun): Unde vom ajunge?! Un viitor obscur, greu de definit, de asumat. În cazul în care mai există…

Există oare ieșiri care să inspire oameni limpezi la minte și harnici pentru a trece “pe partea luminoasă a dealului”?!

Câte capcane definesc traseul? Deci au conținut și impact pentru a da lumină sau întuneric în viața de zi cu zi. La ce nivele se poziționează capcanele? Unde se structurează? Care ar fi spațiile imunizate, curățate?

Cum revin capcanele, ca stări, inițiative, surse de pagubă? Cum sunt acelea care nu dispar niciodată? Am avea foloase, beneficii, “oportunități” ocazionate de capcane?

Cum ne definim prin capcane? Le semănăm, ne diferențiază de alții, rămânem de neuitat? În ce “locații” se parchează capcanele ca stări naturale, de necontestat, stăpâne ale locului? Câte și cât de grave sunt capcanele care acum sunt aici și de care nu știm, nu ne pasă, nu le recunoaștem?!

Cât datorăm celor pricepuți și antrenați, inițiați și responsabili care ne atrag atenția la stări înșelătoare în aria de acțiune și viețuire pe care o traversăm?

Câte capcane sunt deja menționate în CV-ul nostru? Ca atacuri, necazuri, vulnerabilități? Așa ni se pare nouă sau celor cărora le trimitem e-mailul.

Primim adesea cadouri cu niște capcane în interior, în ambalaj, în intenția completă a celor care ni le dăruiesc. Ne bucurăm?!

Muncim din greu, luptăm cu viața pentru a atinge un scop. Necesar, valoros, recunoscut. Reușim. Apoi înțelegem că era doar o capcană. Pusă cu efort și angajare chiar de noi, în grădina din spatele casei.

Observăm cum cei apropiați sau alții, din jur, sunt aproape, chiar la un pas, de o capcană dureroasă, costisitoare. “Strigăm la ei!” Se uită la noi mirați, ironic, poate chiar cu superioritate. Asta e…

P.S. Nu e asta! E alta…

Autor: Dorel Sandor

Sursa: Dorel Sandor Facebook

Vaccin periculos împotriva fiinţei naţionale

În timp ce Vladimir Putin uimeşte din nou lumea, anunţînd că îl va menţiona pe Dumnezeu în Constituţia Rusiei, alături de decizia că doar un bărbat şi o femeie pot întemeia căsătoria, interzicînd relaţiile între acelaşi sex pe pămînt rusesc, deviaţii-sexual au obrăznicia ca România noastră, creştinată acum 2000 de ani de către Sf. Apostol Andrei, să fie supusă unor mizerii păgîne fără precedent! Un grav atentat la morala creştină, la pudoare şi bun simţ!



Cine a dat tonul mizeriilor în numele multiculturalismului deformator şi a aşa-zisei discriminări a deviaţilor-sexual? Cine îi încurajează pe „curlangii”, cum îi numea Panait Istrati în povestirea „Stavru”? Chiar Iohannis, autodeclaratul tolerant, care a adus injurii creştinilor ortodocşi, useriştii, cioloşiştii şi soroşiştii oengeurilor. Să-i ceri individului Iohannis (sau miniştrilor guvernului său) să gîndească prin prisma spiritualităţii neamului românesc, cînd acesta pune în aplicare Befehl-urile primite dinspre Poarta Brandemburg şi Muntele Rushmore, e prea mult! Prin intermediul unor astfel de antiromâni, „specialiştii” haosului globalist administrează periodic cîte un vaccin periculos credinţei noastre creştine şi fiinţei naţionale.

Acele panouri publicitare stradale, apărute în capitală şi în marile oraşe ale ţării, copiate din S.U.A., în care bătrîne şi bătrâni de 80 de ani sînt înfăţişaţi drept homosexuali sau transsexuali, sugerînd ca fiind normală deviaţia sexuală, chiar şi la vîrste înaintate, au fost amplasate în locuri strategice, agresînd ochiul privitorului creştin, de la copii, adolescenţi şi maturi. Atunci, hai să judecaţi limpede, dragi români. Răul vine de la ruşi sau de la americani? Dacă am fi beneficia de un climat de moralitate strictă, astfel de nenorociri nu ar avea loc. Deviaţii-sexual n-ar fi ieşit din bîrlog pe străzi. S.U.A. şi-a permis să sfideze România creştină, trimiţîndu-ne un ambasador gay, împreună cu mizeriile aferente, care s-au înmulţit necontrolat, precum aceşti dereglaţi. De fapt cum se înmulţesc ei, cînd sînt anormali? Ăştia trebuie trataţi şi reeducaţi. Au nevoie de un preot să le scoată diavolul din ei. Dacă îi duci la un psiholog, îi dă şi psihologul cu libertăţile lor false, produs al unei imaginaţii bolnave. O bună parte a presei suflă şi ea în dosul acestor posedaţi care maculează societatea umană.

Pînă în anii ’70, tratatele de psihiatrie şi codificarea internaţională a bolilor (I.C.D.) conţineau diagnosticul de boală numit „homosexualitate”, fiind trecut la capitolul „deviaţii sexuale”. Homosexualii americani, extrem de numeroşi, pentru că din America au plecat astfel de nenorociri în toată lumea, prin lobby politic şi presiuni non-ştiinţifice, au determinat Asociaţia Psihiatrilor din S.U.A. să elimine diagnosticul „homosexualitate” din tratatele de psihiatrie. Ca şi cum, la presiunea străzii, am decide acum că nu mai există diabet sau tuberculoză. Odată cu eliminarea politică a diagnosticului de „homosexualitate” a dispărut şi tratamentul. Nu există orientarea sexuală, ci o propagandă pseudo-ştiinţifică machiavelică. Cu ce se ocupă deviaţii sub plapumă e anormalitatea lor, sînt liberi s-o acceseze cum vor, dar la ei acasă, nu în demonstraţii publice, într-o comunitate normală, într-o ţară eminamente creştină. Din partea Guvernului Orban de două parale cerem măsuri drastice de stopare a infestării populaţiei creştine cu microbii Lesbian, Gay, Bisexual şi Transgender, Queer+… (L.G.B.T.Q.+)., la fel ca în Rusia creştină şi în Israel. Recent, autorităţile de la Ierusalim au dat jos de pe clădirea Ambasadei S.U.A. un banner uriaș prin care se celebra luna iunie ca luna Gay Pride, prilej cu care vice-primarul oraşului, Arieh King, a declarat: „Oricine încearcă să pângărească Orașul Sfânt Ierusalim trebuie oprit. Fie că vorbim de un israelian și cu atât mai mult de un oaspete la noi în oraş. […] municipalitatea să se mişte rapid şi eficient pentru a curăţa această mizerie din oraşul nostru[1]. Deci, dacă oamenii întregi la minte vor, pot! Legalizarea căsătoriei între „bipezi” de acelaşi sex, e o sinucidere a rasei umane, iar adopţia de copii de către asemenea cupluri de rătăciţi este un act criminal asupra viitorului acestor copii!

Toate manifestările şi manifestaţiile publice ale rătăciţilor cu duhul, susţinute de Iohannis şi chiar de I.C.R. sînt o mizerie! În curînd pedofilii şi zoofilii vor cere şi ei dreptul pentru un marş al lor. Bestiile cu chip de om doresc degenerarea naţiei creştine şi transformarea ei într-o cireadă uşor de dus la abator. Ura aceasta viscerală faţă de normalitate, ura faţă de Sf. Biserică Ortodoxă se ascunde în sloganuri înşelătoare precum: democraţie, toleranţă, valori occidentale, libertate. Preşedintele Academiei Române Ioan-Aurel Pop, spunea: „… la români, credinţa şi biserica fac parte cumva din esenţa vieţii… în acest loc al Domnului în care românul s-a simţit întotdeauna apărat, s-a simţit mai sigur, şi a făcut din biserică un fel de altar al vieţii”.

Cuvîntul homofob a fost special inventat, odată cu falsele studii „ştiinţifice” care ţin de speţă, pentru că se vor găsi mereu fraieri care să înghită spurcăciunile occidentale, fără să pună întrebări. Dacă America şi alte puteri ale lumii se luptau pînă acum pentru supremaţie economică, acum îşi imbecilizează populaţia cu homosexuali şi lesbiene, cu droguri şi drogaţi. Şi ăştia sînt o marfă pentru economia lor. O marfă macabră, care a ajuns şi la noi în sicriul integrării europene şi ne înghionteşte cu demonismul ei. O marfă otrăvitoare care ne ucide spiritual tinerii, ne aruncă peste bord credinţa strămoşească şi demnitatea, iar noi mergem şchiopătînd la noi, acasă, subjugaţi de globalismul agresiv şi controlaţi total de Big Brother! Deviaţia-sexuală e o boală! Un dezmăţ macabru, instalat la noi prin comandamente de marcheting şi publicitate, de către strategii hedonişti ai globalizării şi slugile lor obediente de la Cotroceni şi Victoria, care ne vor dezbinaţi şi suspuşi. Turmele există din cele mai vechi timpuri. Destrăbălarea de afară ne-a adus grotesca circotecă stradală Gay Pride, o maimuţăreală scîrboasă de consum. Maimuţele imită oamenii, dar tot maimuţe rămîn. „Civilizatorii” occidentali au declanşat operaţiunea de falsificare a identităţii româneşti, de distrugere a statului naţional, religios, istoric, economic şi tradiţional.

Cum să înveţe generaţiile tinere bunul simţ, morala creştină, dacă mass-media şi Ministerul Educaţiei le servesc educaţie sexuală pe pîine? Dacă refuzi acest lucru şi te declari pentru perpetuarea filonului sănătos al naţiei române creştine, eşti transformat în duşmanul multiculturalismului nefast, un ăla care nu înţelege faptul că am fost băgaţi în Europa, deşi sîntem acolo de cînd lumea, iar capetele noastre luminate au civilizat cultura Europei. Dacă s-a legalizat căsătoria între doi indivizi de acelaşi sex în Franţa, S.U.A. şi alte ţări cu legislaţii potrivnice firii dumnezeieşti, ne aşteptăm ca într-un viitor nu prea îndepărtat, violul, pedofilia, incestul, crima şi tîlhăria să iasă de sub incidenţa legilor. Conform logicii anormalităţii pe care o practică adepţii L.G.B.T.Q.+, nu va dura mult şi se vor oficializa căsătoriile între oameni şi animale, între cei vii şi cei care şi-au dat duhul, între bipezii L.G.B.T.Q.+ şi extratereştri. Pînă mai ieri, la condiţiile de angajare se adăuga: permisul de conducere categoria B constituie un avantaj! Mîine, poimîine vom auzi că homosexualitatea constituie obligativitate eliminatorie!

În Rusia creştină s-a aprobat o lege cu amenzi uriaşe pentru cei care fac propagandă homosexuală printre minori. Conform Reuters, Legile Rusiei prevăd amenzi de 1.300 de euro pentru persoanele fizice care transmit mesaje propagandistice în favoarea minorităţilor sexuale şi pînă la 13.000 de euro pentru organizaţiile care desfăşoară acţiuni de acest tip, motivînd că prin efectul acestora, sănătatea, dezvoltarea morală şi spirituală a minorilor sînt periclitate. Ca şi Israelul, Rusia a dat semnalul corect că nu va tolera anomaliile şi perversiunile sexuale occidentale, iar asta însemnă sănătate mintală, înseamnă normalitate, înseamnă a rămâne OM!

[1] „Jerusalem Post” – https://www.jpost.com/israel-news/lgbtq-banner-removed-from-us-embassy-building-by-jerusalem-municipality-632523?fbclid=IwAR3FV9fhK5I0nyej-wl2BJYVkHrvYoFSut2TS5km_LaRiJQ4K-ptiA-mifw

Autor: Maria Diana Popescu

>Sursa: Revista Art-Emis

Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor: “Dilema etică: internare obligatorie sau izolare?”

La momentul elaborării măsurilor de combatere a epidemiei Covid-19, nimeni nu a analizat conflictele etice produse și modul în care pot fi rezolvate.



Între etica medicală și conceptul de drepturile omului există legături foarte clare, care sunt evidențiate în documentele emise de către organizații, care reprezintă profesioniștii din domeniul sănătății, cum ar fi: Asociația Medicală Mondială sau Consiliul Internațional al Asistenților Medicali.

Valorile eticii medicale au fost dominate de influența Jurământului lui Hipocrate și de legăminte similare, cum ar fi Rugăciunea lui Maimonide. Jurământul lui Hipocrate reprezintă o promisiune solemnă de solidarizare și un legământ de a îngriji pacienții evitând vătămarea lor. Conține, de asemenea, și o promisiune de a păstra confidențialitatea. Aceste concepte sunt reflectate în forme diverse în Hotărârea adoptată de către Asociația Medicală Mondială în 1949.

Subiectul central al eticii medicale rămâne datoria fundamentală de a acționa întotdeauna în interesul pacientului indiferent de constrângeri, presiuni sau obligații contractuale. Alte principii etice de bază sunt: a oferi îngrijire cu compasiune, a nu vătăma şi a respecta drepturile pacienților. Codul Internațional al Eticii Medicale al Asociației Medicale Mondiale (AMM) recunoaşte obligația morală a doctorilor de a oferi îngrijire ca o datorie umanitară. Accentuează, de asemenea, datoria de a acționa numai în interesul pacientului şi spune că medicii datorează pacienților lor completă loialitate. Declarația de la Tokyo a AMM şi Declarația despre Independența Medicilor şi Libertatea Profesională clarifică faptul că medicii trebuie să insiste în a fi liberi să acționeze în interesul pacienților indiferent de alte considerații, inclusiv de indicațiile angajatorilor, autorităților sau a guvernelor. Codul Internațional de Etică Medicală al AMM subliniază datoria doctorilor de a oferi îngrijire „în independență totală tehnică şi morală, cu compasiune şi respect pentru demnitatea umană”.

Pacienților trebuie să le fie garantată autonomia. Există un consens al declarațiilor naționale şi internaționale asupra preceptelor etice cum că alte imperative, inclusiv cele juridice, nu pot obliga profesioniştii din domeniul sănătății să acționeze contrar eticii medicale şi conştiinței lor.

În perioade de pandemii, pot să apară reglementari care limiteaza drepturile pacienților, cum ar fi carantina, izolarea obligatorie sau limitarea accesului bolnavilor cronici în spitale. Etica și legea sunt în contradicție. Profesioniştii din domeniul sănătății sunt puși într-o situație dificilă. Ce vor respecta ei?

Internarea non-voluntară și obligarea la un tratament sunt reglementate în psihiatrie, dar acele prevederi pot fi extrapolate în celelalte domenii ale medicinei. Un scurt istoric. În anii ’70-80, au fost intens mediatizate abuzurile din psihiatria sovietică referitor la internarea non-voluntară și tratament medicamentos fără consimțământ a dizidenților politici. În 1977, la al 6-lea Congres al Asociației Mondiale de Psihiatrie a fost adoptată o declarație și un cod etic care rezolvă și această problemă. Pe baza acestor documente, Asociația Mondială de Psihiatrie a retras în anii ’80 calitatea de membru al Uniunii Sovietice.

Statele democratice au transpus în legislație codul etic. Internarea non-voluntară, obligatorie, se poate face doar pe baza unei hotărâri judecătorești. Există situații de urgență când medicul decide internarea, dar ulterior are obligația de a obține o hotărâre judecatorească. Obligarea unei persoane la un tratament impune, de asemenea, o hotărâre judecatorească. Care poate fi contestată, dar decizia finală este tot a unei instanțe.

Nimeni nu contestă organelor administrative dreptul de a izola sau introduce în carantină persoane în timpul unei pandemii. Persoanele infectate pot fi deplasate în diferite locații, dar nu pot fi internate în spital fără consimțământul lor. Pentru că spitalul este o unitate de acordare a îngrijirilor medicale și nu un simplu loc de izolare. Mai mult, consimțământul obținut prin constrângere sau ca rezultat al unei false sau incomplete informări date pacientului nu este valabil, iar medicii, care acționează astfel, încalcă etica medicală. Prin urmare, internarea asimptomaticilor în spital se poate face numai cu consimțământul acestora sau printr-o hotărâre a instanței. În rest, este abuz.

În același timp, medicii nu pot refuza îngrijiri bolnavilor cronici chiar dacă nu sunt urgențe. Datoria aceasta este stipulată în codurile etice și în prevederile legislative. Ori de câte ori legislația, acțiunea guvernului sau oricărei alte administrații sau instituții refuză pacienților drepturi, medicii trebuie să caute mijloace potrivite pentru a le asigura sau restaura.

În concluzie, izolarea nu poate fi asimilată internării non-voluntare. Medicii au datoria de a monitoriza și de a atrage atenția atunci când serviciile în care sunt implicați sunt imorale, abuzive, inadecvate sau reprezintă o posibilă amenințare la sănătatea pacienților. În astfel de cazuri, ei au obligația etică de a întreprinde acțiuni prompte. Răspunderea etică sau juridică nu poate fi acoperită de un ordin, comunicat sau hotărâre de guvern.

P.S.1. Am constatat indignarea unora când Avocatul Poporului, Renate Weber, a început monitorizarea spitalelor în baza Convenției privind combaterea torturii. Definiția torturii (cea mai acceptată) a fost dată de Asociația Medicală Mondială, în Declarația de la Tokyo privind tortura și tratamentele degradante, din 1975. Se specifică: “d) suferința psihică şi fizică: această definiție menționează că suferința fizică cât şi cea psihică este un aspect după care se poate vedea dacă o persoană a fost torturată sau nu. Absența oricărui semn fizic nu exclude posibilitatea torturii. Chiar şi mici suferințe, fizice sau mentale, sunt de ajuns să fie considerate ca tortură.” Avocatul Poporului are obligația de a monitoriza. Atenție: nu monitorizează activitatea medicilor și personalului medical, monitorizează activitatea decidenților.

P.S.2. Au fost nenumărate cazuri în istorie când profesioniștii din domeniul sănătății au ales să refuze să se supună legii sau regulamentelor decât să compromită preceptele etice de bază sau să îşi expună pacienții unor riscuri serioase.

P.S.3. S-au anunțat 400 cazuri Covid-19. Nu ar fi bine să se spună câți erau asimptomatici, câți aveau forme ușoare, câți aveau forme grave sau critice și, mai ales, de unde proveneau aceste probe? Atunci, am vedea adevărata valoare a cifrelor.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: Vasile Astărăstoae Facebook

Dan Diaconu: “Lupta cea mare”

V-a fost și vă este frică de virus. E normal, până la urmă nimeni nu rămâne indiferent atunci când i se spune că e în pericol de moarte. Însă, dincolo de teama voastră instinctuală, ar fi trebuit să detectați dimensiunea imensă a propagandei. Faptul că s-a mulat pe teama voastră v-a făcut orbi și surzi. Aici trebuie să înțelegeți fenomenul banal care vă dezarmează și, fără doar și poate, trebuie să vă auto-adresați o întrebare crucială: oare dacă este în direcția mea, propaganda e bună?



Exemplele sunt nenumărate. Cel mai recent este cel al Antenei 3 în lupta cu băsescu. N-am niciun dubiu că acolo a fost o operațiune clasică de linșare și că s-au făcut abuzuri groaznice asupra postului. Să-i dai afară din sediile pentru care plăteau chirie pentru ca, ulterior, statul să plătească bani serioși pentru paza și întreținerea lor, iată un comportament care ar fi trebuit pedepsit exemplar. Inclusiv prin imputarea cheltuielilor celor responsabili cu evacuare.

Să revenim însă la tema noastră. În toată perioada în care firmele grupului Intact au fost atacate, reacția acestora a fost una pe măsură: au întețit propaganda împotriva lui băsescu și a acoliților săi. Ceva îmi spune că ați fost de acord cu aceasta. Nu-i o rușine, dar e o realitate. Problema e că, în ciuda dreptății pe care-o aveau, recurgerea la propagandă(aflată, de altfel, în ADN-ul oricărei instituții media) a fost diavolul cu care ați pactizat. Să fim bine înțeleși, în cadrul aceluiași post au existat și exemple de onestitate. Unul ar fi Răzvan Dumitrescu, jurnalist cu o poziție, până acum, verticală. Însă ceva îmi spune că, în focul luptelor cu băsescu, l-ați aplaudat mai tare pe Gâdea. Nu-i o ipoteză, o spun cifrele de audiență. Iată așadar cum, fără să vreți, ați pactizat cu diavolul.

Acum înjurați Antena 3 pentru poziția vădit proguvernamentală în ceea ce privește criza coronavirusului. Însă, la începutul evenimentelor, ați fost de partea lor. Din nou un pact cu diavolul propagandei.

Mai mult sau mai puțin, la fel se întâmplă cu toți cei care au alte preferințe politice. Un sentiment similar au și telespectatorii de la B1, Realitatea sau România TV. Nu veți găsi asta la Digi deoarece acolo eșuează cei care sunt deja pe perfuziile propagandei. Oamenii care au neliniști sar de la unii la alții căutând vocea care să vorbească așa cum gândesc ei. De-aceea pică în capcana propagandei. Și de-aceea sfârșesc ori dezamăgiți ori deportați într-un azil gen Digi 24.

Revenind la virus, e interesant că, pe măsură ce conștientizați că ați fost din nou victime ale propagandei, se intră într-o nouă etapă. Infecțiile cu noul virus explodează. E, într-adevăr, un efect al creșterii umărului de testări. Dar mai e ceva: aceasta e evoluția normală. Indiferent dacă am fi avut sau nu „pușcărie la domiciliu”, de evoluat la fel ar fi evoluat situația. Problema este că, în urma evoluției care, fără doar și poate, nu va putea fi oprită, se va trece la propaganda „normalității”. Deja Rafila a făcut primul pas în această direcție sugerând că, la urma urmei, asta e și că ne vom infecta cu toții.

Vedeți capcana propagandei? Adevărul devine „mobil”, fiind acolo unde se dorește. De-aceea totul e toxic: pentru că nu vă lasă luxul de a vă ancora de un element stabil, nemișcabil, reprezentat de ADEVĂR – adevărul cel real.

Vă spun toate acestea pentru a vă face să înțelegeți că e ceasul al doisprezecelea în care trebuie să faceți eforturi majore pentru a scăpa de capcana în care tot cădeți. V-a speriat virusul actual? Dar ce veți face când va apărea o epidemie de ciumă? Credeți că e un fapt istoric, ceva ce nu se mai poate repeta? Aiurea. Modelele probabilistice au ajuns să confirme profețiile care vorbesc despre „ciuma din vremurile de pe urmă”. Ce veți face când vă veți trezi în față cu un fenomen cu adevărat radical, iar propaganda vă va spune că nu-i nimic grav? Pentru că, dacă asta s-ar întâmpla acum, sunt sigur că propaganda i-ar minimiza efectele, transformându-vă în victime.

Doar dacă vă veți rupe de propagandă și ideologie, urmărindu-vă cu adevărat calea și interesele proprii, veți putea trece peste elementele radicale care stau să vină. Foametea, lipsa utilităților elementare, bolile, războaiele, toate sunt fenomene care se încăpățânează să se repete cu o ciclicitate enervant de precisă. Așa cum am mai spus, noi trăim o convergență stranie a tuturor ciclurilor istoriei care au intrat sau intră în zona critică. Și culmea, în ciuda realității crâncene pe care începem s-o trăim, lumea la nivel de individ este extrem de nepregătită și șubrezită, semn că prețul pe care-l vom plăti va fi unul radical.

Autor:Dan Doiaconu

Sursa: Trenduri economice

Debarcarea lui Ludovic Orban: Iohannis trebuie să caute un țap ispășitor!

Piruetele liderului liberal se apropie de sfârșit. Cel mai interesat de debarcarea lui rapidă se arată a fi președintele Klaus Iohannis. În caz contrar, știe că nu va mai avea Guvernul său. Ci un Guvern al altora. În această operațiune dificilă, Klaus Iohannis are doi aliați importanți. Primul aliat este dispozitivul anti-Orban din interiorul PNL. Al cărui vârf de lance este Rareș Bogdan. Al doilea aliat este în cealaltă extremă a spectrului politic. Partidul Social Democrat. Cu vârf de lance Marcel Ciolacu.



De mai mult timp, în baza unor analize politice, dar și a unor informații privilegiate, am prognozat faptul că Guvernul Orban doi și jumătate, creat absolut conjunctural, va fi de scurtă durată. Un fel de provizorat. O trambulină pentru ceea ce președintele Klaus Iohannis proiectează în continuare. O putere mai mare. Aproape absolută. O creștere exponențială a rolului de președinte jucător pe care și l-a proiectat. Între timp, situația politică s-a schimbat. Până la un punct, pandemia și chiar criza economică l-au ajutat pe Iohannis să joace rolul pe care și l-a propus. Apoi acrobația sa a devenit bizară. A continuat să-l intrepreteze pe președintele jucător, dar cu din ce în ce mai puțin aplomb. Pentru că dacă ești președinte jucător, răspunzi și de rezultatul jocului. Iar rezultatul jocului e din ce în ce mai nesatisfăcător.

Din acest motiv, Iohannis trebuie să caute un țap ispășitor. Cel mai potrivit personaj pentru a juca acest rol este Ludovic Orban. Pentru că el conduce Executivul. Iar Executivul e paratrăsnetul obligatoriu într-o asemenea situație. În plus, prin uriașele greșeli făcute în managementul gestionării statului, Ludovic Orban îi oferă președintelui toate argumentele în acest sens. Pe de altă parte, în PNL s-a creat o masă critică anti-Orban.

Zilele lui Ludovic Orban sunt numărate, pentru că orice întârziere afectează imaginea președintelui. Și prejudiciază atât de grav Partidul Național Liberal, încât ar putea constitui un impediment major în ceea ce privește rămânerea la putere a acestui partid. Despre care trebuie să știe toată lumea că este un partid prezidențial. În niciun caz un partid al unui lider.

Dar cum poate fi debarcat în timp util, până la alegerile parlamentare și poate chiar până la alegerile locale Ludovic Orban? Indiferent câtă opoziție internă există în PNL și indiferent cât de puternic este alimentată de către președinte această opoziție internă, nu partidul este cel care îl poate scoate de la Palatul Victoria pe Ludovic Orban. Teoretic, nici măcar dacă toți parlamentarii PNL ar susține o moțiune de cenzură împotriva acestuia, după modelul automoțiunii inventate de PSD împotriva Guvernului Grindeanu, liberalii nu-l pot debarca pe Orban fără introducerea în joc a unui actor major. Care este PSD. Fără voturile PSD, nu se poate întâmpla nimic Și este evident că e mai igienic ca inițiatorul debarcării lui Orban să fie PSD. Nu Iohannis. Nu PNL.

Prin urmare, în mecanica acestei previzibile debarcări, președintele Klaus Iohannis este silit să se bazeze pe cooperarea lui Marcel Ciolacu. Acesta abia așteaptă. La rândul său, Ciolacu se confruntă cu o importantă opoziție internă. Cel mai important argument al acestei opoziții interne și care de altfel a prins în masa de activiști și în electoratul propriu este că Marcel Ciolacu este colaboraționist. Cu alte cuvinte, în mod netransparent, acesta este în conivență cu președintele Klaus Iohannis, căruia îi permite o marjă de mișcare extraconstituțională, făcându-i practic jocurile politice. Pentru Marcel Ciolacu, dorința președintelui de a-l debarca rapid pe Ludovic Orban este mană cerească. În felul acesta, interimarul de la PSD are posibilitatea să-și contrazică contestatarii din interior. Și să le demonstreze că este intransigent. Și că ezitările de până acum nu au fost rezultatul unor traiectorii de dronă, a unor comenzi din exterior, la care a fost silit să răspundă, ci al unor calcule politice sofisticate. Ciolacu va putea afirma că n-a făcut altceva decât să aștepte momentul oportun. Care, iată, sosește. În plus, de această dată, pentru a nu mai putea fi învinuit de defetism, v-a face și o propunere de candidat de premeier în numele partidului. Informațiile pe surse îl indică în acest sens pe Sorin Grindeanu. Un fost lider PSD, restras temporar din activitatea politică, pentru a îndeplini o misiune administrativă. Odată declanșat acest mecanism, Marcel Ciolacu se poate spăla pe mâini.

La rândul său, președintele devine liber să propună ce premier dorește. Pentru că pe sub masa de șah politic, în mod netransparent, s-a asigurat de cooperarea în acest sens a lui Marcel Ciolacu. Cine va fi acel premier?

Din ce în ce mai insistent, este lansat pe piața zvonurilor numele lui Rareș Bogdan. Este adevărat că acesta a devenit practic liderul informal al PNL, în ideea în care Ludovic Orban ar urma să fie debarcat de la Palatul Victoria. Din analiza mea însă reiese că acest proiect, plasat sub forma unor zvonuri insistente, este doar o perdea de fum. Rareș Bogdan este păstrat de președinte pe banca de rezerve, pentru un altfel dejoc. Pentru ca, dintr-o mișcare ulterioară, să-l poată elimina pe Ludovic Orban și de la vârful PNL, având drept argument eșecul acestuia repetat în poziția de prim-ministru. În acel moment, Rareș Bogdan, bine încălzit, va fi alesul președintelui pentru poziția de președinte PNL. De altfel, și ierarhic Rareș Bogdan este astfel poziționat. Este în definitiv prim-vicepreședintele partidului. În momentul în care Orban va fi forțat să demisioneze, probabil de o anchetă penală, care se apropie fulgerător de persoana sa sau va fi demis de către partid, în mod automat interimarul va fi Rareș Bogdan.

Dar cine este premierul vizat de Klaus Iohannis? Numele lui l-am mai pronunțat de câteva ori. El se numește Siegfried Mureșan. Acesta este în prezent cel mai apropiat român de nucleul puterii europene. Este cel mai apropiat român de primul cerc al puterii deținute de Germania prin Angela Merkel. Sau de Angela Merkel prin Germania. Este un colaborator apreciat drept ideal de către cancelar. Și automat de marea familie a popularilor europeni, în care Siegfried Mureșan joacă un rol cheie. Fără niciun fel de echivoc, Siegfried Mureșan este mai aproape de interesele Germaniei decât de interesele României. Este candidatul ideal pentru funcția de premier într-un stat perceput la Berlin drept colonie. În același timp, acesta îi poate asigura lui Klaus Iohannis și stabilitate, dar și condițiile necesare pentru ca acesta să poată mima comportamentul unui președinte jucător. În timp ce adevăratul președinte jucător va acționa discret din spate. De la vârful Cancelariei Berlinului.

Acesta este planul. În mod indiscutabil. Și există toate premizele ca planul să fie îndeplinit. Pas cu pas. Doar o răsturnare spectaculoasă a raporturilor de forță din interiorul PSD poate da peste cap acest proiect. De aceea mă aștept ca instituțiile de forță subordonate președintelui să se lovească în perioada imediat următoare cu mult meșteșug, rând pe rând, de toți adversarii lui Marcel Ciolacu. Jocul politic, dacă analizăm cu atențe tabla de șah, devine din ce în ce mai sofisticat. Și, în același timp, mai violent.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Bogdan Duca: “Complexul Dragnea”

Au trecut 13 luni de când liderul PSD de atunci, Liviu Dragnea, a fost lichidat politic. E greu să uiți ce s-a întâmplat atunci. Și nici nu e bine… Ce campanie de ură bine organizată împotriva unui om, împotriva unei guvernări, care, departe de a fi perfectă, a fost bună pentru România….



E greu să uiți isteria fascistoidă contra lui Dragnea.

Așa cum e greu să uiți cum a fost condamnat la ani grei de închisoare pe nedrept. Majoritatea imbecililor fascistoizi cărora li se umfla vena de la gât când auzeau de Dragnea, nici nu știu de ce a fost condamnat. Ei însă știau, că aceasta a fost setarea pentru hominizi în acei ani de campanie de ură, că Dragnea este un soi de întrupare a corupției.

Când Dragnea a fost scos din politică și trimis pe nedrept la închisoare, nu pot să uit cum jubilau pe Fb….ambasade. Ce dovadă mai bună că omul acesta luptase pentru România?

După ce a picat Dragnea iar PSD a fost neutralizat, s-a lăsat tăcerea.

Un președinte cu evidente probleme psihice a fost reales cu 66,6 procente.

Un guvern condus de un alcoolic, având ca vicepremier o curvă (după chiar considerația premierului), ca ministru de finanțe un domn celebru că ….atacase speculativ moneda națională acum ceva ani, ca ministru de interne o caricatură a generalului Oprea (na că se poate), ca ministru al Sănătății un bișnițar semidoct și ca ministru al Educației o toantă serenă, au venit la putere….

Brusc nu mai era o problemă calitatea intelectuală și morală a noii conduceri. Deși ”pe vremea PSD” simplul fapt că erai ministru te făcea victima unei campanii de denigrare.

După ce au fost vaiete că ne îndatorăm sub pesediști, deși, procentual, datoria scădea raportat la PIB, faptul că acum suntem fără milă înglodați în datorii, că deficitul, ce nu a fost niciodată depășit sub pesediști, a ajuns la 4 procente și deja știm că va fi în jur de 9 procente anul acesta, nu mai deranjează pe nimeni.

Orice măsură economică în favoarea cetățeanului era tocată înainte. Acum nu mai cresc pensiile (ceea ce e ilegal), dar….e vreo problemă?

Dacă vreun pesedist comenta vreo decizie a CCR era atac la justițe. Acum, când CCR tot condamnă regimul abuziv neconstituțional al liberalilor, CCR e …pesedist.

Ce spune asta? Spune că suntem un popor de rahat. Și nu din ăla turcesc….

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Alexandru Duca Facebook

Pe aripile cenzurii sau Opriți cenzura! Vreau să cobor!

Unele zile ne îndeamnă la tristețe deși ar trebui să avem toate motivele să fim doar fericiți. Mi se pare, uneori, că asist la instaurarea unui nou tip de cenzură. O nouă formă de totalitarism dar cu alte mijloace. Deja telefonul meu îmi numără pașii, îmi spune „Drum bun” atunci când ies din oraș, „Bine ai venit” atunci când intru într-un local nou, îmi amintește în fiecare zi ce poză am făcut și unde. Laptopul îmi reamintește, fără să îi fi cerut asta, că am o programare pe care știe el că am trecut-o în telefon. Youtube-ul știe ce ascult, nici nu îmi recomandă alt gen de muzică pentru că el a făcut deja evaluarea preferințelor mele.



Netflix știe ce filme văd, unde am pus pauză, ce recomandări trebuie să îmi facă. Un prieten și-a instalat un progrămel în care află în orice secundă unde îi este copilul, unde îi este nevasta și chiar poate asculta ce vorbesc aceștia. Facebook îmi face filmulețe de aniversare a prieteniei cu oameni pe care nu i-am văzut niciodată. Google îmi plasează reclame în funcție de căutările mele din ultima perioadă. Lucruri extrem de utile, pentru unii. Însă pentru mine devine o frustrare personală generată de o senzație de control și supraveghere din toate punctele de vedere. Să mă uit la un tablou pe internet care ar trata un nud ?! Iese de multă vreme din discuție de teamă să nu îmi umple google-ul toate paginile cu reclame la nuduri. Sau cine știe către ce alte căi mă îndreaptă! Așa că: „Adio Renaștere! Adio Botticelli & co !”.

Am aflat că s-a scos din grila de programe a unui post celebru filmul „Pe aripile vântului” pentru că s-a constatat că tratează o temă a diferențelor rasiale și a unui fapt istoric (a sclaviei). Această formulă de politically correctness mi se pare că devine o nouă formă de cenzură. Sper din tot sufletul să greșesc și să nu fie o formă modernă, o găselniță, o idee precursoare a unei noi forme de totalitarism. Sper! Ideile și conceptele sunt împărțite. Nu iau partea nimănui, doar sper ca lucrurile să nu ia o turnură în detrimentul factorului uman. Însă, sincer, de foarte multe ori nu îmi place ce văd. Dacă se interzice un film artistic care tratează un fapt istoric și nu se interzic filmele care, nu tratează! ci instigă! la devianțe comportamentale . . . atunci cred că nu suntem pe un drum tocmai bun. Cred…

Dacă mergem pe această nouă conceptualizare a societății atunci ar trebui să ardem foarte multe pelicule. Trebuie să dispară „Lista lui Schindler”, trebuie să dispară cam 80% din cinematografia americană, Clint Eastwood trebuie spânzurat cât încă mai poate fi prins, Sidney Poitier, Tony Curtis trebuiau condamnați pe eșafod, piesa Othello trebuie interzisă pe scenă și scoasă rapid din literatură, piramidele trebuie dărâmate pentru că au fost construite de sclavi, bisericile trebuie arse  din temelii pentru că nu tratează toate aceeași credință, manualele de istorie trebuie arse și rescrise fără a leza auzul fin al noii generații, iar fiecare dintre noi ar trebui să fim dotați cu câte un glonț în cazul în care asistăm la câte un cuvânt greșit în societate, să putem pedepsi pe loc nedreptatea cuvântului. Ba chiar să ne autopedepsim. Parcă am mai auzit de astfel de tendințe în istorie, și chiar în istoria recentă. Dar, DOAMNE FEREȘTE! să ne treacă prin minte să pedepsim devianțele societății. Doamne ferește să spunem că nu ne place un film care tratează sau încurajează anumite devianțe comportamentale! O să fim condamnați pentru discriminare. Doamne ferește să spunem că nu vrem să furăm inocența copiilor sau că nu vrem să dăm jos icoana credinței a fiecăruia dintre noi (indiferent care ar fi ea). Toți trebuie să fim/sa ne comportăm politically correct! Eu, personal, nu am niciun fel de problemă cu acest aspect, cu acest nou concept. Dimpotrivă! Am, însă, o problemă cu exagerarea acestui gând care, în ultimul timp, mi se pare că este doar un lup turbat îmbrăcat cu blănița unui mielușel necopt. Și de data aceasta sper, din tot sufletul, să mă înșel. Și, nu pot, în continuare, decât să îndemn către un progres al normalității (care o mai fi această normalitate…), al îngăduinței fiecăruia dintre noi, al bunului simț, al întrajutorării, al carității și al înțelepciunii înțelegerii lucrurilor din trecut ca un fapt istoric din care să învățăm spre îndreptarea comportamentului societății ci nu îndemnarea către alte devianțe, nu în ultimul rând, al iubirii față de semeni indiferent de culoare, rasă sau credință.

Într-o societate atât de bulversată de evoluția rapidă a tehnologiei, de boala ce a stârnit haosul economic și social, de încăierările de stradă care par să nu revendice drepturi clare ci doar o manifestare a unei crize identitare, de așa numita pace menținută în unele state cu ajutorul armatei, de sărăcia pronunțată din anumite state sau pături sociale și multe alte probleme pe care umanitatea le întâmpină în ciuda progresului tehnologic, încep să mă întreb din ce în ce mai serios care este normalitatea, unde începe și unde se termină libertatea în ziua de astăzi? Personal, cred că nu numai totalitarismul, socialismul etc, au dat greș ci însăși democrația se află într-o perioadă de declin. Este o opinie de moment, desigur. Iar în ea încă persistă optimismul dintotdeauna către o lume mai îngăduitoare și mai fericită!

Până când timpul îmi va dovedi că am greșit în temerea mea (și sper din tot sufletul să facă așa), vă invit să nu înclinăm pe o pantă a exagerărilor ci pe una a înțelepciunii, a frumuseții vieții. Să ne îngăduim unii pe ceilalți și să conștientizăm că Pământul este suficient de mare pentru fiecare dintre noi.

Autor: Daniel Nițoi

Sursa: România socială