C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Analize

Războiul nesimțirii cu evidențele

Mergi pe stradă, nori negri și agitați acoperă orașul, ești îngrijorat că ți-ai uitat geamurile deschise la casă, când se-apropie de tine unul și-ți spune: ce cer senin, ce vreme frumoasă! Îl privești înțepat pentru gluma deplasată, dar îți dai seama că omul nu glumește. Chiar vrea, în ciuda evidențelor, să te convingă că soarele strălucește deasupra ta.



În jur, însă, lumea deschide umbrelele, fuge spre cel mai apropiat adăpost, fulgere și tunete completează scena, se pornește o ploaie cu vijelie și măzăriche. Omul cu soarele scoate însă de undeva un microfon și anunță, oficial, țara: „așa zisa furtună este doar o diversiune, un zvon răuvoitor, menit să deruteze lumea și să agite spiritele. Ce se vede e fals. Aici vremea e frumoasă și fiecare își urmează, liniștit, treburile sale”. Doar că reportajul se și televizează. „Omul e nesimțit, își bate joc de noi”, spun cei mai mulți, aceia care se informează corect, nu doar cu auzul ci și cu văzul, aceia care judecă temeinic, cu creierul, nu doar cu ficații. Alții, care nu se uită la televizor ca să nu fie agresați de realitate, îi dau crezare mincinosului cu microfonul, pentru că le dă vești convenabile. Aceștia ricanează superior: „trebuie să avem încredere în știrile oficiale. În glasul instituțiilor. Altfel, nu avem stat, nu avem democrație, nu avem ce căuta în lumea civilizată”!

Cu astfel de prostiri în față suntem tratați tot mai insistent în utima vreme. Până nu de mult, când erau confruntați doar cu declarații acuzatoare, nu și cu probe, marii noștri oameni mici se apărau, impertinenți, persiflând: „Minciuni! Să aducă probe…!”. Acum, când probele au început să curgă din toate direcțiile, au schimbat tactica: tac sfidător și pun instituțiile subjugate ale statului să le cosmetizeze jegul nelavabil.

Laura Kovesi și-a plagiat teza de doctorat pe vremea când aceasta era o practică frecventă a elitelor politice semieducate de a-și galona parvenirea. La vremea respectivă se crease o adevărată industrie de înzorzonat CV-uri prin diplome și titluri obținute cu ajutorul unor intelectuali-servanți. Teza doamnei Kovesi a fost și ea făcută pe banda acelei industrii, la serie, nici mai originală dar nici mai falsă decât alte plagiate indelung înfierate de presa cu trese. Este de domeniul evidenței absolute că Laura Kovesi întră în categoria plagiatorilor de partid și de stat. Nu doar GIP-ul lui Ciuvică, nu doar ONG-ul specializat de la Cluj, nu doar ochii și mintea noastră ce au putut compara, în paralel, copiile cu originalul, dar însăși CNATDCU, comisia unei instituții abilitate (în care președintele țării ne îndeamnă să avem încredere) a confirmat (e adevărat, doar cu jumătate de gură) hoția. Și totuși… S-au găsit instanțe duhnind de nesimțire (ori lașitate, același lucru prin efecte) să ne spună că 5% nu se pune.

Domnul Iohannis, cât e el de mare la stat, s-a făcut mic, mic de tot la sfat și amnezic, amnezic rău la fapt, uitând ce declarase cu ceva timp în urmă și mângâind-o pe blăniță pe cea de a  cărei mușcătură se teme atât de mult.

Domnul CTP, intransigentul fără egal al națiunii, care, cu doar o săptămână înainte de verdictul CNATDCU tuna etic că, dacă și măcar o frază din teza sa se va dovedi plagiată atunci doamna Kovesi va fi obligată să-și dea demisia, după verdict s-a lăsat podidit de bubele până atunci bine ascunse. „Singurul lucru care mă bucură în situația de față – spunea deontologul presei de opinie din România după comunicatul cu 5% – este că doamna Kovesi a anunțat că nu-și dă demisia”.

Domnul Klemm, ambasadorul SUA la București, a ales să fie nesimțit prin omisiune și cârtiționism. Nu a comentat, public, rușinea descalificantă a plagiatului favoritei sale, în schimb și-a transmis, pe toate canalele lui subterane și colmatate de mâlul ipocriziei, sprijinul total pentru aceasta.

Voi, observatorii inteligenți și liberi ai acestor poziționări, aveți anvergura să cuprindeți atâta nesimțire?

Mai recent, un al doilea caz descalificant de negare a evidențelor: cazul procurorului Portocală. Omul ăsta, dacă poate fi numit astfel, a fost prins cu niște probe care și pe un oligofren l-ar oripila. Interceptări telefonice cu vocea sa, capturi de mesaje de pe ecranul telefonului său mobil, documente oficiale semnate și parafate cu mânuța sa proprie, ce mai, evidențe la cub! Și totuși… Inspecția Judiciară îi face raport favorabil, șeful său de la DNA Ploiești îl laudă pentru profesionalism și comportament etic iar CSM ezită de două luni să se pronunțe asupra excluderii lui din magistratură.

Nesimțirea își pregătește minuțios un nou triumf în fața evidenței!

Și toate, toate aceste extravaganțe ale nesimțirii, se învârt în jurul unui singur om: Laura Kovesi.

Chiar acceptând că, poate, a făcut și lucruri bune, chiar exagerând zicând că a făcut MULTE lucruri bune, peste toate acestea se întinde în ultima vreme pecinginea tot mai vizibilă, îngrijorătoare, a unui cult al personalității atoate distrugător. Care, dacă nu va fi stopat la timp, ne va întoarce într-o epocă a mascaradei și primitivismului „celui mai iubit fiu al poporului” care ne-a erodat, zeci de ani teribili, respectul de sine ca indivizi și ca națiune.

Pentru a o proteja cu orice chip pe Laura Kovesi, tot mai multe instituții grele ale statului acceptă să se prostitueze, să se caricaturizeze, să se decredibilizeze, să nege bunul simț și evidențele doar pentru că acestea o prezintă într-un fel neconvenabil pe șefa DNA. Peședinția, SRI, Parchetul General, CSM, Inspecția Judiciară fac compromisuri mai grotești decât spectacolele adulatoare de pe stadioane, dedicate, pe vremuri, tovarășului și tovarășei.

S-a pierdut orice urmă de decență, orice grijă pentru păstrarea aparențelor în gâfâiala asta nebună a unor descreierați pentru susținerea necondiționată la putere a unui fetiș.

Și toate cu binecuvântarea (dacă nu chiar sub coordonarea) marelui nostru partener strategic: SUA.

Compromisuri s-au făcut și se vor face în politică. Dictatul celui mai puternic asupra celui mai slab există și va exista. Însă încurajarea cultului exacerbat al personalității, mai ales într-o țară cu coșmarurile recente ale României, reprezintă o mare gafă de politică externă a celor care-și fac planuri pe termen lung cu noi.

Suntem contemplativi dar nu suntem proști. Suntem rurali, dar, ca Moromete, pricepem în profunzime, acumulăm și devenim explozivi. Cine își închipuie că această moțăială ancestrală nu are și ea trezirile ei la momente de cumpănă se inșeală amarnic.

Românul înghite multe și grele dar are și el sminteala lui: nu înghite să-l ia cineva de prost.

Acest război al nesimțirii cu evidențele este o formă a unor imbecili suficienți, aroganți și sfidători de a lua de prost poporul român. Mai devreme sau mai târziu vor plăti usturător pentru asta!

Sursa: Contele de Saint Germain

Ilie Șerbănescu: ”Cum pot tolera așa ceva serviciile secrete românești?! Este nu numai trădare de neam și țară, ci și prostie în sine!”

Nu este greu a „inventaria“ acțiunile de luptă ale autorităților de la București împotriva colonialismului la care Bruxelles-ul supune România.



Nu este greu, pentru că această luptă nu există! Lipsește total vreo opoziție față de dispariția economiei naționale și pierderea deciziei naționale. Orice fâs tras pe la Bruxelles este luat la București drept suflu dătător de viață, chiar dacă înseamnă lichidarea ultimei fărâme de valoare identitară românească.

Este nu numai trădare de neam și țară, ci și prostie în sine. Experiența de peste un sfert de veac a demonstrat fără echivoc că cedarea activităților de monopol (utilitățile publice, resursele subsolului, serviciile bancare) către privați, de fapt, străini, este un lucru dramatic, soldându-se doar cu dublarea prețurilor pentru consumatori!

Cu toate acestea, într-o manifestare de întârziere mentală, strategiile din orice minister, sector sau domeniu din România au în frunte privatizarea, ca o obsesie a prostului, ce convine însă stăpânului străin. Contrar cerințelor, reclamate de însăși apartenența la UE, România își distruge în continuare sistematic statul.

Lichidarea parametrilor naționali ai economiei a devenit o profesie, slăbirea statului – un crez! Necum să fie vorba de vreo recuperare națională de la străini. Astea sunt idei subversive! Cine le debitează riscă să fie taxat „naționalist“, comunist și „cu rușii“! Dimpotrivă, semn nu numai al întârzierii mentale, al neevoluării, ci și al servilismului sordid, ajutoarele de stat sunt acordate firmelor străine, cărora li se „montează“ priorități în licitațiile publice, astfel încât firmele românești să fie scoase din joc încă de la caietele de sarcini. Cum pot tolera așa ceva serviciile secrete românești?! Bun, nu sunt cu rușii, nu sunt cu comuniștii, nu sunt cu naționaliștii, dar ce au cu capitaliștii români?!

Nu vreun protest, dar nici măcar o simplă vorbuliță nu există la adresa celui mai teribil atentat colonialist împotriva României pe care îl constituie începerea, cu bani de la UE, a conductei care să ducă gazele românești exploatate de OMV în largul coastelor Mării Negre direct la Viena, fără ca România să aibă vreun rol în stabilirea prețurilor și destinațiilor și la care românii n-au acces nici de-ar vrea să le plătească (adică să-și cumpere propriile resurse!), când peste trei pătrimi din satele țării se încălzesc cu lemne!

Prin alte țări sau zone ale lumii, așa ceva din panoplia colonialismului primitiv și scabros primește nu consimțământ trădător din partea autorităților naționale, ci replici statale sau, în caz că statul „doarme“, răspunsuri numite impropriu astăzi asimetrice, în care terorismul religios răzbună cu mijloacele guerilei urbane, jaful și umilințele din partea terorismului colonialist. Se bucură măcar de o nevinovată referire faptul colonialist tragicomic că România este singura țară din regiune fără o companie sub control național de distribuție de carburanți, cu toate că este singura țară din regiune care deține resurse de petrol?!

Amețitor este că nimic nu s-a făcut și nu se face pentru limitarea înstrăinării pământurilor. Suntem unica țară din UE care lasă libertate completă vânzării terenurilor agricole, de parcă în România pământurile ar costa cel mai scump, nu cel mai ieftin din UE! În vreo doi ani, românii vor rămâne chiriași în țară și pe acest tărâm, așa cum au rămas în privința activelor industriale, resurselor subsolului și intermedierii bancare.

Cât despre retail, aici este apocalipsă! După criza de acum un deceniu, consumul s-a prăbușit o bună perioadă, până la o nouă revigorare în ultimul timp, dar marile lanțuri vestice – făcând ceea ce pe la ele pe acasă nici nu se gândesc să facă – au tot prosperat, fără vreo întrerupere cu circa două cifre pe an. Cum? Prin eliminarea a peste 80.000 de chioșcari români. A existat vreo replică? Da! Așa-numita „lege 51%“, care să sprijine prezența de peste 51% a mărfurilor românești la raft. Ridicolul acestei legi dă dimensiunea lașității întregii clase politice. Această lege nu îndrăznește măcar să vorbească de produse românești ca atare, ci de produse de pe „circuitul scurt“, vai, vai, să nu se supere cumva stăpânul de la Bruxelles, care oricum n-a aprobat-o. Și zace „sub raft“, din lipsă de norme de aplicare. Ceva grețos!

Și să nu uităm absența penibilă a vreunei replici oficiale la jignirile Germaniei, Austriei și Olandei, după declarațiile încurajatoare ale președintelui Comisiei Europene privind nevoia unui statut de egalitate pentru România în UE.

Penibilul absolut a fost atins când Apelul prin care 84 de academicieni (nu au îndrăznit mai mulți!) își exprimaseră, de altfel tardiv și firav, preocuparea față de pierderea economiei, deciziei și identității naționale, a fost retras de pe site-ul înaltei instituții la cererea expresă a dlui Iohannis, președintele cică al României! S-a vorbit de trădare! Total inexact! Ca etnic german, dl Iohannis nu are nicio obligație față de nația română! Dar, pretind unii, a fost votat de români! Corect! Dar asta este problema lor, și nu a dlui Iohannis!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: Cotidianul

Fostul premier Dacian Cioloș, acuzat de Daniel Dragomir că ar fi cerut unor firme sprijinirea Hotnews

Scandalul amorsat aseară de fostul colonel Daniel Dragomir, prin nominalizarea unor jurnaliști de casă ai SRI, ia amploare. Dan Tăpălagă, de la Hotnews, încearcă o replică așa-zis dură la adresa acuzatorului, dar replica acestuia vine precum taifunul de la Timișoara, cu o nouă dezvăluire-bombă: fostul premier Cioloș a cerut, de la înălțimea funcției sale, unor firme private sprijinirea financiară a siteului Hotnews.



”O sa le spun asa, lui Pablito (Liviu Dragnea n.n.) si armatei lui de orci: voi muri cu dintii infipti in gatul vostru. Promit sa fac tot ce-mi sta in putere sa arat publicului cum il jefuiti, manipulati si batjocoriti in fiecare zi. Adevarul e de partea mea, minciuna de a voastra. Nici un pas inapoi!” a scris Tăpălagă, în replică la dezvăluirile lui Dragomir.

În mod curios, nu pe Hotnews, ci pe contul său de Facebook.

Din păcate pentru ziarist, reacțiile care au urmat, ale comentatorilor, i-au fost aproape total defavorabile, iar una, venită chiar de la Daniel Dragomir, de data aceasta pe propria pagină de Facebook, e de-a dreptul devastatoare:

”Domnul Tapalaga pare a fi foarte nervos. Eu nu l-am facut securist. Am explicat si voi detalia cum a fost unealta SRL – Coldea. De ce este nervos? Din motive de SIPA, din motive de ANAF. Nici nu mai suntem in anul 2016 cand primul ministru chema la o “informala” un numar de firme si le cerea sa “ajute” Hotnews.(s.n.) Ca si in cazul PFA – Kovesi domnul Tapalaga nu raspunde la o intrebare simpla. A fost sau nu la Coldea?

Nu e nicio rusine domnule Tapalaga, ma puteti face in toate felurile, dar iesiti in fata ca un barbat si spuneti: Cum era pe canapeaua lui Coldea?” scrie fostul șef din SRI.

Autor: B.I.

Sursa: InPolitics

Trăim în societăți ale obedienței: nu mai gândiți, nu mai judecați, doar supuneți-vă, sistemul gândește, judecă și decide pentru voi!

Omul rupt de la sol, precum căpșunile rupte de la sol, este un mutant. Este produsul tehnicii, al instrumentației și al virtualului. O invenție a sistemului. Nu l-a întâlnit nimeni, nu există nicăieri, ci doar în mintea lui Jean-Jacques Rousseau și a emulilor săi, și dacă s-ar fi născut așa cum se reclamă și afirmă, nu ar supraviețui – nu aparține nimănui, este dezlegat de orice și de toți, fără pământ, fără familie și fără legături.



Este individul ajuns la capăt de cursă, în realitatea sordidă a programării sale înspre marfă și a realizării fantasmelor ”trans” – trans-umanism, trans-sexual, trans-frontieră, om fără nici un sex, fără nici o rasă, fără nici un pământ, om ce aparține doar propriei sale alegeri, care se vrea Dumnezeu și care e pregătit să nu fie nimic.

Căci venirea lui îl face să dispară. El este totul; adică nu este nimic. Are nevoie de atât de multă siguranță, protecție, încadrare, încât dispare în momentul apariției! Niciodată nu a fost mai proclamat, mai celebrat individul, niciodată nu au fost mai puțini oameni capabili să stea drepți și să spună ”nu”! Ieșit din toate determinările, din toate moștenirile, fără trecut și fără memorie, individul nu mai e legat de nimic. Asta crede el. Are motive bune să o creadă: i se strigă de peste tot că e liber,  e obligat să fie liber! Dar bineînțeles trebuie ca această libertate să permită funcționarea societății indivizilor, în liniște, fără ciocniri și frământări.  Așa încât instrumentat, protezat, protejat, și chiar mărit, individul este cu totul redus la supunere față de semnele ce i se dau dinspre o lume pe care nu o mai trăiește decât la gradul doi.

Șoseaua, orașul, aeroportul, hipermarketul metroul, biroul, schiul, expoziția de la muzeu și toate locurile și spațiile de zi cu zi, toate sunt susținute de semnele care le spun întrebuințarea, legătura cu individul și forma. În numele toleranței zero, nu se mai pune problema de a lăsa fiecare individ să aprecieze o situație, niște capacități ale sale, să decidă ce să facă analizând elemente ale realului. Nu mai avem cu toate acestea decât legături de gradul doi, printr-o pădure de semne, care înlocuiesc simbolurile de odinioară.

Trăim în societăți ale obedienței, pe care represiunea rutieră le reprezintă și le pregătește în același timp – nu mai gândiți, nu mai judecați, doar supuneți-vă, sistemul gândește, judecă și decide pentru voi! Obediența este calea către conformitate. Și, fără îndoială, niciodată societățile noastre nu au fost mai conforme, mai consensuale, mai uniforme decât sub elogiul diversității – adică nu mai e loc pentru disidenți, pentru cei care gândesc împotrivă și pentru libertatea naturală a minții. Nu mai există contra, nu mai există decât rău – nu mai e vorba despre opozanți sau de contradicții, ci doar despre delincvenți, criminali, teroriști, care trebuie reduși la tăcere. Și întreg arsenalul de legi care interzic libertatea de expresie, care fac din opinie un delict – !!!! – se străduiește în acest sens; și toată forța statului se abate asupra celui ce gândește altfel, care se gândește în altă parte, fie că e vorba de teoria de gen, de dreptul la avort sau de obligația impusă ca ambii părinți să lucreze și chiar să-și împartă concediul parental – pentru a fi liberi, desigur!

Societatea individului, așa cum o descrie Marcel Gauchet, este societatea intereselor, ceea ce înseamnă că e societatea obedienței. Nimeni nu mai poate schimba nimic; fiindcă acesta e sistemul! Și iată cum, chiar în numele libertății, societățile noastre acceptă incredibile dependențe și uimitoare supuneri. Fiindcă acesta e sistemul! Sisteme de orice natură, universale și permanente proteze, ce permit indivizilor să funcționeze unii lângă alții, care își asumă relațiile lor și, din ce în ce mai mult, satisfacția lor. Sisteme, a căror putere se hrănește din consimțământ, din facil, din invizibila și permanenta penetrare a vieții. Sisteme care formatează gândirea, care paralizează judecata și fabrică consimțământ automat față de toate puterile. Societatea obedienței se caracterizează prin deplasarea puterii la nivelul secund, ce provoacă deopotrivă delăsarea celor care nu mai au în fața lor o putere cu care să vorbească, la care să se adreseze, căreia să i se opună și angoasa surdă a celor care simt corect că puterea ce se face invizibilă este de necuprins și nu încetează a se întări.

Este societatea sistemului, cea a instrumentației, a semnalelor, a radarelor și a camerelor de supraveghere, este societatea delictului de opinie, și mai este societatea comandamentului permanent. Puterea nu a dispărut, ci s-a reciclat. Puterea nu mai e sus, la vârful turnului, înălțată pe propriul piedestal, și nu mai vedem nici un Colleone care își îmblânzește calul într-o piață din inima Veneției. Puterea este instrumentală, este mentală, ea fasonează minți și comportamente. Puterea este peste tot, și trebuie să fie peste tot pentru ca indivizii dezacordați, izolați să evite conflictele. Puterea este peste tot, pentru că obediența înlocuiește cultura și scutește de unitate; așteptăm de la radare ceea ce nu mai așteptăm de la cetățenie.

Virtualul construiește o lume instrumentată, în care nu mai sunt decât relații secunde, prin intermediul semnalizării, al instrumentării sau numericului. El suspendă sensul moral și conștiința liberă. El organizează izolarea și sărăcirea senzorială; o mutilare a umanității. În această privință, desprinderea de pământ este o ruptură antropologică, un suicid colectiv. O lume instrumentată, redusă la semnele care vorbesc în locul ei, este o lume fără libertate, care face totul posibil. Iar jocurile video cele mai apreciate de adolescenți și nu doar de ei, o spun: când totul e posibil, oroarea e posibilă. Câți dușmani v-ați omorât azi, știți asta?

Autor: Herve Juvin

Traducere de Ruxandra Iordache

(Din volumul în curs de apariție ”Zidul de Vest încă n-a căzut”)

Sursa: Flux.md

Iulian Capsali: ”Deglobalizarea NU poate fi făcută fără desfiinţarea Statului Paralel!”

Nu este deloc de mirare că oficinele Noii Securităţi din presă – Hotnews, Digi24, România Liberă denunţate aseară de un om din interior, dar ştim că nu sunt singurele – sunt şi cele mai virulente împotriva Bisericii şi a Referendumului pentru normalitatea familiei.



Pentru că gen. Coldea avea misiunea dată de corporatocraţie ca să distrugă aceste elemente de identitate umană şi naţională. Misiune care nu a fost abandonată de cozile de topor din servicii şi presă nici astăzi.

Influenţa demenţilor mesianici globalişti de tipul Soros este încă extrem de puternică în servicii şi implicit în presă, iar adevărată libertate a României va fi dobandită odată cu DEGLOBALIZAREA acestor vectori implicaţi în societatea noastră, care produc destabilizarea României cu scopul de fi uşor masticabilă de către Nouă Ordine Mondială.

Ideologia LGBT (sexo-marxistă) este impusă în România mai ales cu ajutorul serviciilor şi a presei, a Statului Paralel care nu numai că este complet străin de agenda naţională, dar o subminează clipă de clipă.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali

Divizia de presă a SRI

Ceea ce noi știm de mulți ani, ceea ce noi vehiculăm ca o informație cu un grad ridicat de credibilitate, a fost duminică seară confirmat de către colonelul SRI Daniel Dragomir, fost colaborator apropiat al generalului cu patru stele Florian Coldea.



Jurnaliști cunoscuți și nu puțini au făcut pârtie în biroul șefului operativ al SRI. Aceastora li s-a cerut – și ei au executat promt – ca în baza unor informații furnizate de SRI să compromită o serie de persoane. Alături de SRI, așadar, au existat ziariști și redacții, care au făcut poliție politică.

Îl rog la modul cel mai respectuos dar și serios pe directorul SRI Eduard Hellvig, care până în prezent a adus destul de multe dovezi ale bunei sale credințe, să reconsidere ultimul comunicat al instituției pe care o conduce. Un comunicat prin care conducerea SRI afirmă că nu a făcut niciodată poliție politică. Că nu s-a implicat în operațiuni cu caracter politic. Acest comunicat este în întregime fals. Conținutul său sfidează o realitate, care a  fost și va mai fi dovedită în mod amănunțit. Dimpotrivă, SRI a făcut poliție politică.

Ani la rând această instituție privatizată de un general inconștient, care habar nu are ce înseamnă democrația și de directorul său politic, George Maior, în prezent ambasador al României la Washington, a continuat și a amplificat practici mai vechi ale SRI implementate încă de la formarea acestui serviciu în sensul implicării masive în operațiuni de natură politică. Implicări care au preluat caracteristicile poliției politice. Pentru că nu au constat doar în urmărirea din interior a partidelor politice, a sindicatelor, a organizațiilor societății civile, a presei și a justiției, ci s-au concretizat în acțiuni operative. De compromitere, de distrugere a unor persoane sau instituții și de promovare a altora. Fix definiția de manual a poliției politice.

Aceasta este o crimă împotriva statului. Pentru că este cea mai abominabiă crimă împotriva democrației. Și pentru că s-a desfășurat utilizând mijloace specifice crimei organizate. Mai devreme sau mai târziu, societatea îi va pedepsi pe cei vinovați. Dar, până atunci, un om ca Eduard Hellvig este invitat să-și apere onoarea. Onoarea lui și onoarea instituției. Ori asta nu se poate face prin minciună. Prin negarea evidenței. Și cu atât mai puțin asigurând o continuitate a unor asemenea practici. Căci cum altfel am putea interpreta faptul că un Florian Coldea, în ciuda tuturor dovezilor furnizate, continuă să se bucure de privilegiile anterioare deținute în SRI, pe vremea când era directorul operativ al acestei instituții? Să ne mirăm că, în aceste condiții, sunt lansate pe piață afirmații conform cărora Eduard Hellvig este doar un om de paie? O păpușă paravan manevrată din umbră de cei care au privatizat serviciul secret?

Cum altfel poate fi judecat Klaus Iohannis, sub a cărui președinție, o vreme cel puțin, asemenea grozăvii au continuat să se petreacă și care, în calitatea conferită de Constituție, nu a găsit altceva de cuviință decât să îl instaleze pe George Maior ca reprezentant al României în cea mai importantă ambasadă a acestei țări. Cea de la Washington.

Dacă nu reacționează Eduard Hellvig, dacă nu reacționează Klaus Iohannis, dacă nu reacționează cei doi, care au tot dreptul să se considere la rândul lor victime inocente ale poliției politice, atunci cine să o facă?

Cât privește divizia de presă a SRI, cred că este timpul ca și în România să se voteze o lege prin care să se interzică infiltrarea și racolarea ziariștilor de către serviciile secrete. Dacă presa este un serviciu public, atunci să rămână public. Și nu un serviciu al serviciilor. Pentru că niciodată o informație care este fabricată și furnizată de către un serviciu secret nu este și nu poate fi în slujba cetățeanului. Dimpotrivă.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Justiția, băieții deștepți și cercurile prostiei din România

Suntem toţi nişte proşti? Evident că nu. Unii sunt mai deştepţi. Şi profită din plin…



Totul a început încă din zorii democraţiei schiloade de la noi. În 1990, unii erau speriaţi că va dispărea comunismul şi acţionau ca atare. Cu manifestaţii, bâte şi topoare. Alţii se temeau că orânduirea comunistă se va propaga la nesfârşit. Au manifestat şi ei, dar au fost bătuţi, arestaţi şi chiar asasinaţi. În paralel, un al treilea cerc, format din vechii kaghebiști, activişti comuniști şi securişti îşi vedea liniştit de principalul obiectiv: transformarea în viitoarea clasă de capitalişti, elita de mâine a ţării.

În timp ce primele două cercuri se luptau în prostie între ele, al treilea, inteligent şi pragmatic câştiga tot.

Apoi, lucrurile nu s-au schimbat radical. De fapt, singura schimbare este că a mai apărut încă un cerc al prostiei. Primul cerc, al fanilor comunişti, violenţi şi inculţi, micşorat din cauze naturale, a rămas în prostia lui fanul utopiei comuniste. Al doilea cerc, format din visătorii ‘90, a rămas fidel ideii că integrarea europeană ar aduce rezolvarea tuturor problemelor. Prostie curată, după cum s-a și văzut.

Cel mai nou cerc este format în mare parte din corporatişti, îmbătaţi de dorinţa de parvenire rapidă şi uşoară, de mirajul unei vieţi în care dacă faci ce-ţi ordonă un CEO oarecare eşti un semizeu. Altă idioțenie…

Ce s-a întâmplat cu cercul comuniştilor şi securiştilor, băieții deștepți? S-a împuţinat din cauze naturale? Pe naiba! A crescut şi se umflă în continuare. Cum? Simplu. Şi-au pus copii şi nepoţii în funcţii importante în propriile firme sau la stat şi i-au învăţat cum se fură din proprietatea publică. Totuşi, au suferit câteva pagube. Minore, raportate la numărul obscen de baroni şi beizadele.

Încercând (cu succes) să-şi facă pârtie pe suculenta piaţă internă, multinaţionalele au presat guvernele occidentale controlate să impună României un aşa-zis Parchet anticorupţie, numit mai întâi PNA şi apoi DNA. Scopul declarat era de a se eradica fenomenul corupţiei, în aşa fel încât multinaţionalele să intre la noi pe o piaţă concurenţială corectă.

Prin anchetarea, de multe ori abuzivă, a capitalului românesc deţinut, ce-i drept, de către foştii comunişti şi securişti, DNA a spulberat din rădăcini capitalismul românesc. Dar cercul băieţilor isteţi a supravieţuit, acaparând absolut toată puterea în stat. Acum, pot să se răzbune pe cei care i-au lăsat fără afaceri, ba chiar i-au mai băgat şi pe la răcoare. Asistăm la un război pe viaţă şi pe moarte.

Cercul şefilor comunişti şi securişti, alături de cercul muncitorimii ceaușiste, se luptă cu celelalte două cercuri, respectiv cel al corporatiștilor şi cel al visătorilor din ‚90. Miza este controlul asupra sistemului de justiţie.

Unii vor să-l recapete, alţii să-l menţină în sfera intereselor corporaţiilor. Oricare tabără ar câştiga, nu va fi în folosul românilor. De fapt, justiţia ar trebui să judece atât corupţia românilor, cât şi pe cea a multinaţionalelor. Dar, fatalitate, mai vedem cum și magistraţii îşi dau în petec. S-au împărţit în două şi ţin cu dinții partea unei tabere sau a alteia. Ei ar trebui să facă politică numai în singurul loc unde au voie. La alegeri, în cabina de vot. Spectacolul grotesc pe care ni-l oferă zilnic nu face decât să scadă încrederea cetăţenilor într-un sistem bolnav.

Concluzia este tristă: noi, cei care gândim liber, eliberaţi de obsesii generatoare de ură şi intoleranţă, vom avea cel mai mult de suferit. Asta dacă, bineînţeles, nu vom părăsi această ţară suferindă, ce pare că nu se va vindeca niciodată.

Autor: Simona Popescu

Sursa: Cotidianul 

Liviu Pleșoianu: ”Multinaționalele în PERICOL! Hashtaaaag, săriiiiți!”

Hashtaaaag, săriiiiți! E fff grav! Să facă ceva Chirilă, Cîțu, Isar, Ghinea, Goțiu, Bîzgan, Turcan, Orban! Franţa, Germania, Italia şi Spania vor ca multinaţionalele din IT, precum Amazon şi Google, să plătească impozit pe cifra de afaceri în loc de impozit pe profit, cum plătesc acum. Așa au anunţat miniştrii de finanţe într-o scrisoare comună…



ACUM, fraților, adunarea în centrul Parisului, Berlinului, Romei, Madridului! Nu se poate așa ceva! #CiumaRoșie le-a pus gând rău multinaționalelor din toată lumea! Bădiță, de la #CorupțiaUcide, extinde-te repede, nu mai sta! Tu nu vezi că fenomenul #CiumaRoșie a #CORUPT și țările vestice!? Ce mai aștepți? Fă-te Bădiță-MONDIALU’!

USR, fă-te repede USP (Uniunea Salvați Planeta). Multinaționalele în PERICOL! Faceți ceva! ACUM!

Cartianu, Mircea Marian, Oreste-Esotericul, Rareș Bogdan-TALIBAN, Moise Guran-Cutremur-10, Tapalagă, U.M.Dogioiu – scrieți, chemați oamenii la luptă! În voi ne e ultima speranță!

Iohannis! Ia-ți #GeacaRoșie și ieși pe străzile Parisului, Romei, Madridului, Berlinului! Fii tu #EROUL multinaționalelor de pe planetă! Fii tu însuți…

Autor: Liviu Pleșoianu

Sursa: Liviu Pleșoianu