C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Analize

Radu Iliescu: ”Asemenea războiului industrial, terorismul este o operaţiune în spiritul abatoarelor hipermecanizate”

Share Button

Războiul industrial şi terorismul de unică folosinţă sunt speciile aceluiaşi gen. În spatele lor se află aceeaşi forţă, tehnologia, şi acelaşi suflu, eficienţa. Fără progres tehnic nu am avea războaie la scara celor actuale, fără democratizarea tehnologiei nu am avea terorism. Nici terorismul la scară mare, nici ruda lui mai mică nu sunt opera unor nebuni, nu în sens clinic. Ele par mai degrabă întreprinderi managerizate, cu target, buget şi balanţă contabilă. Terorismul postmodern este ca o campanie de vânzări: se adresează unui anumit segment de populaţie şi urmăreşte crearea unor “nevoi” şi satisfacerea lor explozivă.



Cea mai mare păcăleală despre actele de terorism comise pe teritoriul european este pretenţia că ar fi absurde. Adică fără cauză. Dacă ar fi aşa, atunci am avea detonări în pădure, în biblioteci publice şi în mine dezafectate. Dovada cea mai sigură a caracterului lor raţional este faptul că, asemenea războiului industrial, terorismul este o operaţiune în spiritul abatoarelor hipermecanizate. Teroristul de unică folosinţă trebuie să rezolve, înainte de a apăsa pe comutator, trăgaci sau buton, problema eficienţei spectaculoase a gestului său. De aceea se detonează pe un stadion, sau într-un metrou, ori la o manifestaţie. Iar această alegere mărturiseşte un plan şi dorinţa de a investi cu maximă eficienţă tehnologia morţii.

Pentru noi, războiul este o întreprindere economică la fel de legitimă ca oricare alta. Războiul este bun pentru PIB, la fel cum poluarea este bună pentru PIB şi bolile sunt bune pentru PIB. Iar PIB-ul este tot ce ne interesează pe noi, ca adoratori ai economiei. De aceea războiul nu ne sperie, cu condiţia să fie în televizor, lucru care ne-a reuşit de minune din a doua jumătate a secolului XX încoace, semn că suntem civilizaţi. Războiul nostru preferat este sub forma efectelor speciale din buletinele de ştiri: “Şi acum, imagini din luptele teribile date pentru eliberarea oraşului Fallujah, ultimul bastion al extremismului…”. Actele de terorism, pe de altă parte, nu le suportăm decât dacă le asimilăm accidentului. Teroristul este şoferul cu care ne lovim pe contrasens, numai aşa putem să pretindem până la capăt nevinovăţia victimelor, adică absenţa oricărei conexiuni între viaţa şi devastatorul lor sfârşit.

Atentatul terorist sfâşie trama universului, este act gratuit, fără cauză şi fără conexiune, deci absurd. La baza acestei credinţe se află contrazicerea vechiului adagiu metafizic: “împreună ne ţinem”, adică totul are legătură cu totul, universul este un continuum care uneşte bătaia de aripi a unui fluture cu un uragan desfăşurat o sută de ani mai târziu. Absurdul, dimpotrivă, are la bază supoziţia unor “pungi cu vid”, a unor spaţii ale nimicului care permit apariţia inexplicabilă a unor evenimente suspendate în afara lumii curente. Din punct de vedere tradiţional, singurul lucru absurd (adica exemplificare a imposibilitatii pure) este ideea că absurdul ar putea exista, că şi-ar putea face loc într-un univers coerent, chiar dacă uneori incomprehensibil. Pentru cineva care experimentează însă disconectivitatea de-a lungul vieţii (camera mea, maşina mea, cariera mea…), absurdul este singura formă de consolare pentru că-i permite evadarea de sub opresiunea Cauzei Primordiale.

Autor: Radu Iliescu

Sursa: Radu Iliescu

Share Button

Iubiţi-vă vitejii! Hristos s-a Înălţat!

Share Button

Toate popoarele de pe Pământ au galeria vitejilor lor. Galerie pe care o cinstesc de câte ori pot, de câte ori vor.



Şi noi avem galeria noastră, a vitejilor noştri. La noi, însă, nu prea, dintr-o exagerată grijă ca nu cumva să fim arătaţi cu degetul de scârnăviile duşmane, adeptele corectitudinii politice promovată de noul multiculturalism progresist de tip neobolşevic- SOROSIST.

Ba să ne arate, căci vitejii noştri nu sunt mai prejos decât ai lor!

Noi încă ne cinstim eroii cu jumătate de gură, mai mult cu batista pe ţambal, ca nu cumva să se audă prea departe. Aşa cum cântăm şi „Hristos a Înviat!” în noaptea magică a Paştilor. Sotto voce, de parcă ne-ar fi ruşine să recunoaştem că suntem ortodocşi de când ne ştim!

Prost facem!

NeoBolşevicii de tip SOROSIST ne-au dresat în obiceiuri rele care ne dăunează greu şi ne lipsesc dinadins de mândria de a fi cine suntem: români de când veacul, români dintotdeauna, din neam mândru şi de stâncă.

Dovada că bătrânii noştri viteji s-au jertfit suntem chiar noi, suntem aici, trăim şi respirăm pe locul ales de străbuni să ne fie Ţară şi Patrie.

Dovada că viteji sunt şi azi va fi faptul că România va dăinui şi mâine. Şi poimânie.

Trebuie să ne iubim vitejii şi să-i cinstim cu orice prilej ivit. De Ziua Independenţei, de Ziua Armatei, de Ziua Naţională, de Ziua Regelui, de Ziua Europei, de Ziua Steagului, şi, mai ales azi de Ziua Eroilor când spunem într-un glas  „Hristos s-a Înălţat!”, căci seva ni se trage din oasele şi sângele care încheagă pămâtul pe care călcăm zi de zi.

Iubindu-ne vitejii vom şti că nu suntem şi nu am fost singuri niciodată!

Iubindu-ne vitejii vom şti cum să fim şi noi viteji la nevoie!

Iubindu-ne vitejii vom face să renască nevăzutele legături care fac ca toţi românii să fie fraţi de sânge, oriunde s-ar afla.

Iubindu-ne vitejii vom şti din nou cine suntem şi ce vrem, în umbra Crucii, la această răspântie a destinelor planetare!

Autor: Ninel Peia

Sursa: Ninel Peia 

Share Button

Cum e posibil ca tinerii de azi, frumoși și liberi, desigur, să fi devenit atât de liberi încât nu se simt datori să-și moștenească și să-și continue străbunii?

Share Button

Marea naționalizare din anii 1948 – 1950, realizată prin Legea Naționalizării din 1948 (L111/11.06.1948) vizând întreprinderile industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, și prin Decretul 92 din 12.04.1950 vizând  nationalizarea unor imobile ale fostilor industriasi, fostilor bancheri, fostilor mari comercianti şi celorlalte elemente ale marii burghezii, imobile cladite ale exploatatorilor de locuinte, hoteluri şi alte asemenea, a reprezentat un rapt de proporții în numele ideologiei comuniste, prin care averi private (unele uriașe, altele derizorii) treceau în proprietatea statului în mod abrupt și fără căi de atac pentru păgubiți.



Tot un rapt de proporții s-a înregistrat și după prăbușirea regimului comunist din decembrie 1989, dar în sens invers: proprietăți ale statului, inclusiv bugetul, de stat, au devenit ținte preferate de devalizare pentru o categorie de grăbiți în ale înavuțirii, care au considerat că procesul firesc de acumulare de capital, acela prin muncă cinstită și asiduă, este prea lent pentru lăcomia lor galopantă. Umbrela sub care aceștia și-au camuflat ingineriile de hoție nu a mai fost una ideologică ci pură ipocrizie plecând de la invocarea folosirii noilor vehicule ale economiei de piață: noi știm să mirosim oportunitățile, noi știm să negociem, noi știm să facem afaceri, noi suntem pionierii atât de așteptatului capitalism românesc.

După care s-a produs revelația. Dureroasa revelație. Anume că noua burghezie s-a edificat pe o uriașa corupție. Instituțională, statală, transpartinică. Alimentată de la cea mai facilă și regulat alimentată sursă: bugetul de stat. Adică din banii noștri, ai tuturor contribuabililor.

Acum, în 2017, generația născută în 1989 împlinește 28 de ani. S-au strâns, deci, cam zece promoții postrevoluționare de tineri trecuți de vârsta majoratului care activează pe piața de muncă din România în viața reală, aceea a trăirii pe cont propriu.

Dacă punem la socoteală faptul că nici cei care în 1989 împlineau 10 – 12 ani nu prea avuseseră minte și timp să înțeleagă cu adevărat ororile comunismului îndurate de părinții și bunicii lor, ajungem la concluzia că, în prezent, forța de muncă românească cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani este nemarcată de și aproape indiferentă la fenomenul comunist care a schilodit țara asta din 1945 până în 1989.

Această diferență majoră de raportare la fenomenul comunist, cauzată de existența sau nu la nivelul subiecților a unei relații nemijlocite cu acesta, produce în societatea românească de azi o falie  traumatizantă. Care explică în bună măsură conflictul între generații, ruptura aproape ireconciliabilă între sistemele de valori ale acestora, ruptură identificată la nivelul vârstei de 40 – 45 de ani.

Andrei Pleșu declară că, probabil, nu a înțeles nimic din viață din moment ce tânăra generație îl ironizează că pune atâta preț pe lecția aspectelor mutilante din trecut, nefiind în stare să aprecieze la justa valoare meritele lui Ceaușescu „în materie de politică externă, despre blocuri, metrou şi bilete sindicale la Sovata”.

Aici, până la un punct, consonez cu exasperarea domnului Pleșu. Cum e posibil ca tinerii de azi, frumoși și liberi, desigur, să fi devenit atât de liberi incât să nu-i mai lege nimic de istoria recentă, de suferințele părinților lor; să ajungă ca, la numai 30 de ani distanță de grozăviile torționariste ale securității roșii, ei să devină nu doar susținătorii, dar și apologeții instituțiilor de fortă de acum, create de Traian Băsescu și care își dau adevărata măsură a ticăloșiei lor în slujba lui Klaus Iohannis.

Consonez cu exasperarea domnului Pleșu dar nu pot muta în derizoriu, ca domnia sa, explicațiile acestei pierderi de memorie. Aici nu e vorba de stânga și de dreapta, de faptul că „O tînără generaţie de intelectuali pare să fi decis că nu poţi fi ”de stînga” (ceea ce mi se pare o opţiune nu doar legitimă, dar şi necesară), fără să fii împotriva ”anti-comunismului”, adică uşor pro-comunist.”

Aici e vorba de o deznaționalizare prin globalizare. Acești tineri nu se mai consideră români, cu bunele și relele acestei apartenențe. Nu se simt, așadar, datori să-și moștenească și să-și continue străbunii. Ei sunt cetățeni ai Europei, ai lumii largi, și-și pretind drepturile care decurg de aici. Vor salarii ca-n occident, vor investiții, dezvoltare și hoție redusă, ca acolo. Și, tot ca acolo, drepturile omului nu li se înfățișează ca o temă de baricadă pentru că ele, acolo, există și sunt respectate, deci nici la noi nu ar avea cum să fie altfel.

În zadar arăți acestei tinere generații abuzurile monstruoase comise de instituțiile de forță ale anului 2017 chiar sub ochii ei. Geaba îi sunt înfățișate derapaje oribile de la democrație care acolo, în țările model, ar incendia societatea până la revoluție. Nu vor să le recepționeze și, de aceea, își astupă cum pot și ochii și urechile. Preferând să evadeze într-o lume virtuală, a like-urilor și cântatului în strună, în care își regăsesc motivațiile egoiste și se încarcă de sentimentul justeții.

În comunism s-a furat cu ideologia. Acum, în acest capitalism canibalizat, se fură cu ipocrizia. Se fură în numele anticorupției, cu legea, cu instituțiile de făcut dreptate, cu paznicii de apărat țara. De aceea se fură revoltător, ostentativ, sfidător, din bugetul țării adică din banii fiecăruia. E de înțeles, deci, revolta justițiaristă, până la turbare, a tinerei generații (și nu numai).

Nu cu această revoltă sunt în dezacord. Ci cu orbirea, cu lipsa de discernământ care o acompaniază. Și care o fac atât de vulnerabilă la manipulare. Căci nu e suficient să lupți pentru o cauză bună. Depinde și cu cine te aliezi în această luptă și către ce scopuri obscure te împinge acest aliat.

Pentru că, să recunoaștem: nu poți, în același timp, să pretinzi că aperi valorile fundamentale ale democrației și să te declari solidar cu cineva care susține că drepturile omului sunt un lux.

Pur și simplu, nu se poate!

Sursa: Contele de Saint Germain

Share Button

SRI poate pierde interceptările

Share Button

Și a cam venit vremea să le piardă! Numărul interceptărilor din România îl depășește cu mult pe cel din țări cu o populație mult mai mare și cu un număr de dosare privind fapte de criminalitate, de asemenea, de zeci de ori mai mare. Din acest punct de vedere, SRI-ul s-a purtat în continuarea practicilor fostei Securități.



Numai că, spre deosebire de aceasta, SRI a ridicat numărul cazurilor la cifre amețitoare. Unii vorbesc despre 100.000 de aprobări în cîțiva ani. Dacă înmulțim numărul aprobărilor cu 3-4 sau 10, ca medii de interlocutori pe aprobare, ajungem la cifre astronomice. Numai întreținerea aparaturii, efectuarea interceptării și transcrierea au dus la un cost estimativ de 10 euro pe minut. Presupun că mulți cititori știu și despre presiunile efectuate asupra firmelor de telefonie, despre ofițerii sub acoperire introduși la serverele de stocare ș.a.m.d. Tot spre deosebire de Securitate, naivă, rudimentară în materie de tehnică, SRI-ul a ajuns să înregistreze și aspecte de viață privată. Ceea ce îl duce direct între serviciile de tip totalitar și în practica de poliție politică.

De o bună bucată de vreme Călin Popescu Tăriceanu vorbește despre înființarea unei Autorități Naționale pentru Interceptare și despre trecerea acestei instituții independente sub controlul Parlamentului. Orice ar zice unii, eu rămîn cu bănuiala că procesul intentat lui Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă tot de la această inițiativă i se trage.

SRI-ul nu vrea nici mort să piardă controlul Centrului Tehnic pentru Securitate Națională, o instituție cu putere de armă grea, necontrolată, înființată în baza unei prevederi trase de păr. Anularea unor interceptări efectuate fără respectarea legii, implicarea SRI în cercetările penale ale DNA pentru diverse dosare de politicieni au dus lucrurile pînă acolo încît lumea politică (mai puțin cei aflați sub controlul SRI și al președinției) să recurgă la un asemenea proiect de lege. Mă și mir că n-a sărit și marele reformator al politicii românești, că nu protestează. Adică Iohannis.

Inițiativa lui Călin Popescu Tăriceanu reprezintă o pierdere de putere pentru președinte, pentru SRI și pentru DNA. Pur și simplu, nu mai pot face dosare la bunul-plac al uneia dintre părți.

În același timp, apare pericolul ca un partid sau o alianță să beneficieze de scurgeri sau de o influență mai mare în sînul acestei instituții. Teoretic, este posibil, deși numirile conducerii unor asemenea centre nu pot fi făcute sub controlul societății civile sau numai al președintelui.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de joi versiunea tipărită.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul

Share Button

Omul noii ere sau sclav modern!?

Share Button

Oficial, sclavia s-a abolit în sec. XIX, însă, în realitate, acest fenomen dramatic  al condiției umane a îmbrăcat forme noi existențiale… Omul modern s-a repliat cerințelor societății și a devenit un fel de robot. Întâi de toate, societatea îl educă pe niște principii exclusiv materialiste. În speță, omul vremurilor actuale, trăiește ca să-și procure necesitățile de ordin material și pentru satisfacerea acestor trebuințe, muncește fără se întrebe „de ce” și „pentru ce”? Societățile au fost organizate în așa fel încât, oamenii să fie folosiți pentru munca fizică sau intelectuală.


Munca intelectuală este cea mai bine plătită, pe când, cea fizică mai puțin. Diferența dintre un angajat îmbrăcat la costum care stă lipit de scaunul unui birou opt-zece ore pe zi, folosind calculatorul și  un alt angajat care lovește cu târnăcopul într-o carieră de piatră, pe o zi călduroasă, înghițind praf, îmbrăcat murdar, este enormă, dar ideea este că ambii lucrează în folosul altora în primul rând, fiind  lipsiți de independență profesională. Ambii angajați își folosesc resursele psihice și fizice în avantajul unor firme și companii în schimbul unor remunerații modeste, comparativ cu efortul depus și câștigul pe care îl au societățile angajatoare de pe urma activității lor.

Guvernele, corporațiile și băncile sunt principalii beneficiari ai resurselor fizice, intelectuale și materiale umane. Există un război invizibil  creat prin manipulare socială la scară largă, un război care a creeat fenomenul de sclavie economică. Populația umană a fost încorporată într-un sistem global materialistic prin tactica subtilă a creeării puternicului sentiment de înatorire față de societate. Omul  erei actuale trăiește cu sentimentul că s-a născut cu anumite îndatoriri față de societatea în care trăiește și apoi se adaugă pe sine în ecuație ca fiind o ființă cu aspirații și necesități. Toate guvernele lumii sunt subordonate unui imperiu global economic, iar populația umană reprezintă eșantionul experimental cel mai exploatat, exclusiv în favoarea acestui imperiu creeat de asasinii economici. Țările care au un  potențial de resurse considerabil, devin țintele cele mai frecvente pentru caractița finaciară mondială.

Cea mai facilă  metodă prin care poate fi subjugată o țară, este prin îndatorirea bănească  peste măsură, iar beneficiarii împrumutului respectiv vor fi doar o categorie de oameni privilegiați, de regulă  sunt cei care guvernează țara, pe când majoritatea oamenilor nu vor  avea nici un avantaj de pe urma creditului, iar mare parte din acei bani rambursabili,   prin  procedeul  ingineriilor economice se vor întoarce la sursă. Țările care acceptă împrumuturile, la un moment dat nu vor mai fi capabile să înapoieze banii și apoi se pune în aplicare planul al doilea, țările îndatorate vor plăti la schimb cu resurse materiale. Mai mult decât atât vor exista   condiții impuse guvernelor care constau în reforme de ajustare socială, adică tăierea de fonduri în cele mai importante sectoare: precum cel bancar care presupune devalorizarea monedei naționale și odată cu acest demers scade valoarea tuturor lucrurilor care aduc bunăstare, apoi tăierea masivă a fondurilor din domeniile esențiale, cum este sănătatea și educația ducând la periclitarea totală a prosperității sociale, în acest fel populația țării devine o masă manevrabilă,  foarte vulnerabilă și submisivă călăilor exploatatori.

Escrocheriile  economice de acest gen, vor sărăci cumplit țările îndatorate organismelor  internaționale bancare, fiindcă aceste țări vor primi doar niște bacnote lipsite de o valoare reală și vor da la schimb ce au ele mai de preț, resursele de sol și din subsol, serviciile sociale, companiile de stat, resurse  care constau în: pământ, păduri, aur, apă, petrol, făbrici, șantiere navale, instituții de educație și sănătate, toate aceste capitaluri foarte importante vor intra  în circuitul corporațiilor străine. Cei care trag sforile acestor mecanisme de estorcare financiară,  trăiesc la adăpost undeva feriți de ochii lumi, ei nu doresc  expunere publică sau funcții înalte în  societate, ei  se folosesc de slăbiciunile și lăcomia unor trepăduși care-și doresc cu orice preț să ajungă în atenția opiniei publice si a maselor de oameni și  care primind accederea  dorită prin finanțarea oculților, vor trebui să îndeplinească  acestora directivele impuse. Pentru ei, nu contează prețul pe care-l au acțiunile lor infame, dacă scopul urmărit determină maximizarea profiturilor.

Întotdeauna în istoria omenirii au existat imperii care și-au însușit fără vreun merit prin forța armelor, bogățiile țărilor pe care le-au ocupat… însă chiar dacă este greu de crezut, în vremurile contemporane, când cu ajutorul științei, tehnologia a avansat pe o treaptă superioară, oamenii în  loc să fie  scutiți să muncească în beneficiul unor elite folosindu-se de atributele modernismului sau să fie independenți muncind pentru ei înșiși, o majoritate copleșitoare a intrat sub jugul sclaviei moderne fără să conștientizeze această realitate dramatică.

Ce înseamnă să fii angajatul altora și să nu-ți poți agonisi cele necesare existenței independent de vreo formă de constrângere? Înseamnă atât sacrificarea propriei libertăți personale cât și condiționare și supunere… în termeni mai politicoși se cheamă subordonare. Stres psihic și timp liber foarte puțin la dispoziție. Mai puțină implicare în viața de familie și lipsa însușirii unui mod de gândire propriu constructiv. Aceast tip de conduită indusă de factori care manipulează psihicul,  este  înclinată către obediență și are menirea de a  altera profund procesele psihice care au rol în formarea unei conștiințe superioare ce ar putea determina starea de conștientizare. Însă EL, OMUL NOII ERE, a fost pervertit  după canoanele ideologiei globaliste… omul societății moderne își petrece cea mai mare parte din viață la locul de muncă, sacrificând sub orice aspect principiile unei existențe normale, fiindcă   lucrurile pentru care el muncește ar fi trebuit să se găsească într-o stare liberă  și alternativă exact așa cum le-a lăsat natura. Însă drepturile sale de la natură au încăput pe mâna unui grup restrâns de oameni, numiți ELITE, care le-a valorificat și transformat în bunuri de consum comerciale.

Autor: Andreea Arsene

Andreea ArseneAndreea Vasilica Arsene este scriitoare debutantă și jurnalistă. Debut jurnalistic în 2013.  A publicat articole de atitudine în ziarul Națiunea pe subiecte socio-politice și istorice, a fost redactor la grupul de presă Alcero-Națiunea 2014- 2015. Debut scriitoricesc-2014 în antologia colectivă de poezii ,,Vise Târzii’’ în cadrul evenimentului internațional de lansare de carte Bookfest.

Cărți de autor publicate: carte de poezii ,,Clipă Măiastră’’ publicată în toamna anului 2014 și lansată la evenimentul de carte național Gaudeamus ROMEXPO. Al doilea volum de poezii intitulat ,,Alter ego-uri’’ publicat în toamna acestui an și prezentat în cadrul evenimentului Gaudeamus București 2015.Alte lucrări scriitoricești în curs de publicare pentru anul viitor. ,,Tăcerea mieilor de gheață’’ carte de poezii și o carte de proză ce va cuprinde majoritatea articolelor scrise pentru diverse publicații.

Cărți de autor publicate: carte de poezii ,,Clipă Măiastră’’ publicată în toamna anului 2014 și lansată la evenimentul de carte național Gaudeamus ROMEXPO. Al doilea volum de poezii intitulat ,,Alter ego-uri’’ publicat în toamna acestui an și prezentat în cadrul evenimentului Gaudeamus București 2015.Alte lucrări scriitoricești în curs de publicare pentru anul viitor. ,,Tăcerea mieilor de gheață’’ carte de poezii și o carte de proză ce va cuprinde majoritatea articolelor scrise pentru diverse publicații.

Sursa: Ziarul Națiunea

Share Button

STATUL-PARALEL, ÎMPUȘCAT ȘI-N CELĂLALT GENUNCHI. CINE L-A DETONAT PE CHERECHEȘ?

Share Button

Emisiunea ”România 9” a TVR, de luni seara, care l-a avut ca invitat pe primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheș, e de-a dreptul explozivă prin afirmațiile care s-au făcut acolo. Practic, împotriva statului-paralel de care se tot vorbește în ultima vreme s-a deschis un nou front, aproape la fel de grav ca cel deschis de scandalul fraudării alegerilor.



De această dată, ar trebui, în mod firesc, să asistăm la anchete ale unor instituții, începînd cu Parchetul general și terminînd cu SRI ori MapN, încă mai motivate decît în cazul ”nopții generalilor”.

Emisiunea nu se anunța spectaculoasă prin nimic, nici măcar pentru moderatorii Ionuț Cristache și Ion Cristoiu; în principiu, Cătălin Cherecheș urma să vorbească despre problemele sale cu justiția și despre anumite chestiuni în neregulă legate de anchetarea sa de către DNA.

Că e așa ne-a confirmat-o explicit Ion Cristoiu, în cursul zilei de azi: ”Nici prin cap nu mi-a trecut, mie, și cred că și lui Ionuț Cristache, că emisiunea va lua acea turnură și se va vorbi despre formarea UNPR, implicarea lui Coldea și a mai multor servicii, spargerea PSD, ofițeri acoperiți șamd. Iar asta s-a întîmplat pentru că așa a dorit dl.Cherecheș, nu a fost o întîmplare, în opinia mea”.

Va să zică, Cherecheș a intrat în studio chitit să vorbească despre lucruri grele.

Să prezentăm, pe scurt – pentru că presa le-a difuzat deja pe larg – principalele idei lansate:

– Formarea UNPR s-a pus la cale, pînă la amănunte precum sigla, numele etc, într-un birou de la Ministerul Apărării, ținînd de cabinetul ministrului în exercițiu.
– La discuții a luat parte, printre alții, prim-adjunctul SRI, generalul Florian Coldea.
– UNPR a fost 100% o creație a statului-paralel.
– În biroul de la MapN se discutau nu doar proiecte politice, ci și de afaceri (amănunte aflați aici)
– Gabriel Oprea, deși ministru de Interne la un moment dat, avea puterea să creeze din civili fără un minim stagiu militar ofițeri conspirați ai serviciului de informații al armatei.
– Tot în biroul lui Oprea s-a pus la cale spargerea PSD, prin desprinderea unei facțiuni pe placul președintelui de atunci, Traian Băsescu, dar și influențarea congresului PSD, în sensul alegerii unui președinte, de asemenea, agreat de Cotroceni.

Ca și recentele dezvăluiri ale lui Dan Andronic, dezvăluirile lui Cherecheș de luni seara nu sunt informații pe surse, ci relatări la persoana întîi ale unui actor al evenimentelor.
Ele sunt extrem de grave, de același calibru, practic, cu cele privind fraudarea alegerilor din 2009, pentru că arată, mai înainte de toate, imixtiunea ilegală și grosolană a serviciilor secrete în activitatea politică.
Și încă într-un mod grandios, însemnînd crearea de noi partide mari și spargerea de vechi partide mari.

Spre deosebire de dezvăluirile lui Andronic privind celebra, de acum, noapte a generalilor din turul doi al prezidențialelor, de această dată faptele sunt clar nu doar de ordin moral, ci și penal, tocmai de aceea ar fi de așteptat o reacție promptă a Parchetului.

Spre exemplu, Statutul cadrelor militare prevede, la art.28:

”Cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi:
a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice”.

De asemenea, art.29 prevede:

”Cadrelor militare în activitate le este restrânsă exercitarea unor drepturi și libertăți, astfel:
a) opiniile politice pot fi exprimate numai în afara serviciului
(…)
g) participarea la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau întruniri cu caracter politic ori sindical este interzisă, cu excepția activităților la care se participă în misiune”.

În plus, legea partidelor politice nr.14/2003 prevede că ”Sunt interzise constituirea de structuri ale partidelor politice după criteriul locului de muncă, precum și desfășurarea de activități politice la nivelul operatorilor economici sau al instituțiilor publice”.

Generalul SRI Florian Coldea a luat parte activă la înființarea unui partid politic, lucru interzis de lege, și a făcut-o în sediul unei instituții publice, MapN, lucru de asemenea interzis de lege.

Și ministrul Gabriel Oprea a încălcat legea, preocupîndu-se de înființări de partide în timpul programului și în sediul celui mai apolitic minister cu putință.

Despre fabricarea de agenți acoperiți pe criteriul simpatiilor de partid nici nu are sens să mai vorbim, mai ales că primarul Cherecheș nu doar a dezvăluit că i s-a propus respectiva calitate, ci și că un mare număr de UNPR-iști au beneficiat de același tratament. Ba chiar că majoritatea liderilor UNPR au beneficiat de avansări în grad, ca rezerviști.

Sunt fapte extrem de grave și care se leagă cu altele aduse la cunoștința opiniei publice, de-a lungul anilor.

Spre exemplu, dezvăluirea că serviciile și Cotrocenii au pus la cale spargerea PSD, în 2010, în beneficiul lui Traian Băsescu, s-a regăsit, dacă vă amintiți, în chiar discursul rostit la congresul partidului din 20 februarie de către Mircea Geoană:

“Acest Congres e urmărit de adversarii politici. De la Cotroceni, Guvern din alte zone speciale se încurajează dezbinarea PSD. Se promit bani de la Guvern, se încearcă dezbinarea PSD din exterior. Vă cer să stăm uniţi, indiferent cu cine votaţi. Nu varianta de conducere e importantă, ci starea de spirit cu care vom pleca acasă” a susținut președintele (încă) al PSD.

Era prea tîrziu: mașinăria infernală fusese pusă în funcțiune, iar pe scena politică apăruse un veritabil mercato de politicieni, care a continuat tot anul 2010. S-a mers chiar pînă la aducerea unor pesediști la UNPR, pentru a fi retrimiși la ”bază”, ulterior, în numele unor interese bizare, vezi cazul deputaților Georgian Pop sau Carmen Moldovan.
Plecările din PSD, în acea perioadă, confirmă, totodată, și afirmațiile lui Cherecheș potrivit cărora erau vizați pentru racolare în special oameni apropiați lui Geoană.

Dezvăluirile lui Cherecheș întăresc puternic ideea tot mai răspîndită că, în România, democrația e o doar o fațadă, iar marile jocuri se fac în mod ocult.

Fie și numai pentru asta ar trebui să asistăm la demararea unor anchete pe multiple planuri: penal, administrativ, parlamentar șamd.

Ca un bonus picant – deși nu știi dacă e de rîs sau de plîns – să consemnăm o altă dezvăluire halucinantă a lui Cherecheș, în aceeași emisiune, care a trecut neobservată. Deputatul relatează că, în 2004, pe cînd se pregăteau în PSD listele de candidați la parlament, liderul Adrian Năstase și Gabriel Oprea au mers la mănăstirea Bârsana, unde maica stareță Filofteia a făcut lobby pentru tînărul politician, prezentîndu-l personal înalților oaspeți, ca pe o tînără speranță a politicii. ”A vrut să mă ajute să fiu și eu acolo, în zona de putere” a relatat el.

Nostimă țară, România, în care pînă și măicuțele din mănăstiri fac jocuri oculte în politica de nivel înalt, și încă în incinta lăcașurilor sfinte.

Dincolo de toate acestea, rămîn două întrebări majore:

1) Cine și de ce l-a determinat pe Cătălin Cherecheș să sacrifice o emisiune în direct la TVR în care trebuia să vorbească despre prigonirea sa de către justiție, în favoarea unor dezvăluiri explozive și periculoase despre jocurile murdare ale statului-paralel?

2) Se va sesiza vreo instituție a statului în urma respectivelor dezvăluiri, de o gravitate, cum spuneam, egală cu cea privind fraudarea alegerilor?

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: In Politics

Share Button

Sebastian Ghiță se întoarce. Și pe mulți îi va popi!

Share Button

Pana in prezent, prognozele pe care le-am facut s-au indeplinit. Sebastian Ghita se opune, de la Belgrad, extradarii sale.  Mai mult, el solicita azil politic. Incercand sa demonstreze ca, in tara sa, este persecutat.



Urmeaza o lunga perioada, probabil un an, in care justitia sarba va dezbate si va delibera asupra solicitarii statului roman, in contradictoriu cu solicitarile lui Sebastian Ghita. In acest interval de timp, el nu va mai ramane incarcerat. Ceea ce inseamna nici mai mult, nici mai putin ca se va intoarce. Dar in felul sau.

Acum, exista mult mai multe indicii decat initial, atunci cand Sebastian Ghita a fost retinut la Belgrad. Aceste indicii se refera la viitorul sau statut. A fost nevoie sa vedem daca partea romana, prin vreo institutie de forta, i-a oferit discret acestuia o imunitate in schimbul nedevoalarii unor fapte grave sau dimpotriva, si a mai fost nevoie sa vedem care sunt deciziile lui Sebastian Ghita in raport cu propriul sau statut. Acestea au fost, daca ar fi sa facem o analogie cu matematica, variabilele unei ecuatii care conduce, inexorabil, la rezultatul pe care l-am prezentat mai sus.

Legislatia interna din Serbia, precum si acordurile pe care Belgradul le-a semnat cu statul roman si cu organismele internationale sunt de asa natura, incat, fara a forta catusi de putin nota, Ministerul de Justitie de acolo poate adopta si decizia extradarii lui Sebastian Ghita, dupa o perioada relativ indelungata de deliberari, si decizia neextradarii acestuia, dar si decizia de a i se acorda azil politic. Extrem de importanta in aceasta ecuatie este, cum spuneam, optiunea personala a lui Sebastian Ghita. Aceasta a fost exprimata cat se poate de ferm. Nu doreste sa fie extradat, nu crede ca autoritatile de la Bucuresti sunt indreptatite sa ceara extradarea sa, dar, in schimb, vrea sa i se acorde azil politic. In acest scop, l-a angajat pe unul din cei mai influenti avocati de la Belgrad. Si masinaria s-a pus in miscare.

Ce sanse are Sebastian Ghita pentru a obtine o victorie pe ambele planuri? Pentru a simplifica raspunsul, voi face precizarea ca, daca este admisa cererea sa de azil politic, extradarea este exclusa. Pentru a avea castig de cauza, are nevoie de o justitie care sa nu ii fie ostila, ci dimpotriva, de o justitie prietenoasa. Conditie despre care stim, pana acum, ca ar fi indeplinita, tinand cont si de statutul aparatorului sau, dar si de relatiile personale pe care Sebastian Ghita le are cu establishment-ul politic de la Belgrad. In plus, evident, el este obligat sa demonstreze ca, in tara sa, a ajuns in situatia unui persecutat politic. Aceasta demonstratie in fata justitiei de la Belgrad a fost inlesnita prin comportamentul nesabuit, agresiv, huliganic al procurorului sau de caz. Procurorul Mircea Negulescu, zis Portocala, i-a intins, fara sa vrea, lui Sebastian Ghita un covor rosu pana in inima Serbiei. Probele exista si sunt de necombatut. Cu atat mai mult cu cat, pentru asemenea fapte, procurorul este astazi supus, la randul sau, unor investigatii. Restul de probe, desi sunt extrem de numeroase, sunt circumstantiale. Sebastian Ghita mai poate demonstra ca, in urma dezvaluirilor pe care le-a facut si a celor pe care le-ar mai putea face despre statul paralel, si-a pus viata in pericol. Si ca procesele penale indreptate impotriva lui au un caracter politic, intrucat, dintr-un motiv sau altul, “sistemul” a crezut de cuviinta ca este necesar sa se rafuiasca si sa il execute politic pe prietenul sau apropiat, Victor Ponta, care, la data declansarii ostilitatilor, era presedintele celui mai mare partid dn Romania si detinea functia de prim-ministru.

Deci, daca Sebastian Ghita primeste azil politic, nici nu se mai pune problema vreunei acceptari a solicitarii de extradare a sa.

Sa admitem, insa, ca nu va primi un raspuns pozitiv cererii de azil politic. Atunci ramane sa se ia o decizie in legatura cu solicitarea de extradare. Date fiind circumstantele si tinand cont de practica si de antecedentele justitiei de la Belgrad, aceasta procedura va dura destul de mult. Poate chiar un an. Este limpede ca nu exista suficiente argumente ca, in toata aceasta perioada, pana cand justitia va delibera, Sebastian Ghita sa ramana intemnitat. El poate fi eliberat cu restrictia de a parasi Serbia sau Belgradul sau poate primi arest la domiciliu. In ambele variante, o perioada importanta  de timp, el va fi liber sa isi continue seria dezvaluirilor. Deci, in mod cert, Sebastian Ghita se va intoarce, cu cea mai mare probabilitate pe cale transmisiilor TV pe care le va realiza, in direct si la ore de varf, din Belgrad. Si presupun ca ii va popi pe multi. Pentru ca nu exista vreo persoana mai dispusa decat el si mai apta decat el de a relata fapte extrem de grave care s-au petrecut, in ultimii ani, in interiorul sistemului. Si care au generat campuri tactice in justitie, in Parlament, in Guvern, in partidele politice, in sindicate si in presa.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Share Button