C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Analize

Dan Chitic: “Țineți minte această dată: pe 23 Martie 2019, a început Revoluția!”

Dacă această știre se va confirma și in Franța a căzut răpusă de gloanțele armatei prima victimă in lupta împotriva globalismului si a globalistilior corporatiști reprezentați de Macron… azi, 23 Martie 2019, a început Revoluția!



Această Revoluție începută azi in Franța (unde alt undeva?) este, cel mai probabil, o mișcare de restaurație și de revenire la normalitate. Este in realitate o ContraRevoluție dacă o raportăm la revoluțiile făcute de francezi începând cu 1789 pana in zilele noastre.

Nu subestimați Franța! Nu ii subestimați pe francezi! Dacă ei au întors lumea cu susul in jos in ultimii 150 de ani, poate tot ei au menirea de a o readuce la normalitate.

Țineți minte această dată: 23.03.2019!

Autor: Dan MV Chitic

Sursa: Dan MV  Facebook

„ACCIDENTUL” NUMIT GENERIC CARAMITRU ȘI AUTOSTRĂZILE

Când, nu demult, un tânăr numit Caramitru Andrei ne-a explicat pe larg și cu entuziasm userist cum vede el democrația, lăsând să se lăfăie pe pagina lui de FACEBOOK următorul text:



„…Înțeleg ca PSD vrea să dea OUG-uri cu efecte juridice retroactive (ceea ce este clar neconstituțional) – ca să anuleze procese judecate în trecut și să scape de condamnări date deja. Vreau să le zic clar: nu vă jucați cu focul. Dacă așa ceva devine posibil și acceptat ca fiind constituțional – de ce nu am da și noi un OUG retroactiv în prima zi de guvernare care să anuleze tot ce ați făcut voi și să va și arunce în pușcărie imediat pe toți?…”

o parte dintre cetățenii României și-au făcut cruce, o altă parte au dus un deget la tâmplă și au mimat o înșurubare lejeră cu explicația din off „trilu-lilu-crocodilu” dar în același timp un oarecare procent al electoratului, asupra căruia Marius Pieleanu meditează încă, a susurat în intimitate : „…Nene, ce mișto! Ce cugetător! Ce vizionar! ”

M-am întrebat atunci dacă celebrul său tată, Ion Caramitru, știe ce-are în cap odrasla sa. Ei bine, știe! M-au luminat câteva interviuri ale distinsului actor, care sporovăiește mult și lejer în astfel de ipostaze. Iată:

R:„Cum ați privit violențele din 10 august?”

I.C. „Eram plecat din țară, cum s-a întâmplat să fiu și la Mineriadă, dar cei trei băieți ai mei au fost acolo, au fost gazați, alergați. Dacă eram în țară, eram și eu în Piața Victoriei, bineînțeles. Motivația UE față de ce s-a întâmplat atunci a fost perfect logică. A fost o încercare de încordare a mușchilor și de demonstrare a puterii de înăbușire a protestelor justificate.” (interviu NEWSWEEK.ro, actualizat 31 decembrie 2018)

Vedeți, cetățeni, eu când i-am luat la numărat pe protestatarii pașnici, cu bolovani, răngi, cocktailuri Molotov și pungi cu conținut organic de culoare maro în recuzită nu mi-am dat seama că lipsește tocmai Ion Caramitru. Poate că din această pricină revoluția nici nu a reușit. Păcat că era plecat din țară…

Ca să înțeleg „fenomenul Caramitru” am citit, în ultimul timp, mai multe interviuri ale acestuia și am observat un lucru interesant: Ion Caramitru vorbește, ceva mai mult decât ar trebui, despre lucruri pe care nu le mai poate confirma nimeni. Pentru că participanții sau presupușii martori s-au mutat „dincolo” … așa că se poate conta pe discreția lor. Nu-i greu, atunci, să-ți „coafezi” biografia , în așa fel încât : „Londra. Ploaie. Vânt puternic. Coafura rezistă!”

De exemplu, dânsul ne povestește, năstrușnic, cum că la șase săptămâni de la „cutremurul” din decembrie 1989, era cât pe ce să ajungă președinte în România, sub privirile încurajatoare ale lui Iliescu, Roman și Brucan, cel care, pasămite, a și propus chestia asta… Cum Bogdan Tiberiu Iacob, de la INPOLITICS.ro, citind această dezvăluire frapantă din interviul publicat pe NEWSWEEK.ro, s-a cam îndoit de veridicitatea ei și nu-l mai putea întreba pe Silviu Brucan, „mutat dincolo”, așa cum am zis, a căutat o confirmare la Petre Roman … iar Petre Roman a răspuns așa:

„Cred că asistăm la un caz de paranoia totală. Asta e o nebunie, pur și simplu o nebunie. Omul e dus cu capul, e jenant. Niciodată nu am participat la asemenea discuție, nici nu am auzit măcar, vreodată, de așa ceva.”

Un actor cu imaginație bogată, zic…

Vreți să vedeți și care sunt opiniile lui Ion Caramitru despre situația actuală din România și despre „profilul” cetățeanului român? Păi, astea sunt:

„Încercările de a modifica Legile justiției, Codul penal sunt evident făcute în favoarea cuiva, a mai multor cuiva ( ?!!! n.n.) . Ideea că suntem considerați idioți mă deranjează mai mult decât faptul că văd asemenea oameni la putere…Mâncarea s-a împuțit. Suntem într-o zonă care miroase urât, trebuie extirpat răul. Avem o tradiție în hoție, nu e ceva nou. Vă amintiți? … Se fura orice, carne, benzină, știuleți de porumb… Era acel mic furt oarecum nesemnificativ. Nu era corupția de tip nou, era acel mic furt de zi cu zi. Asta e tradiția furtului. Dar ar putea fi și o tradiție a prostiei?” (NEWSWEEK.ro, actualizat: 31 decembrie 2018)

Așadar, ascultând ce spune tatăl ne este mai ușor să-l înțelegem pe fiu. Care zice așa:

„Oamenii sunt FORȚAȚI să dea șpagă de voi – hoților. Pentru că altfel nu pot obține nimic de la statul vostru pesedist. Un stat falimentar – care nu e în stare sa facă 1km de AUTOSTRADĂ, un spital sau măcar să mute WC-urile din curțile școlilor. Un stat care fură tot, ne gazează, ne bate și ne omoară cu zile. Dar lasă -stați voi cu cei pentru care furtul și șpaga sunt un mod de viață. Există un loc special pentru oamenii cu asemenea «valori». În 2 metri pătrați și cu zăbrele. Conform legii. Și valorilor Europene.”( FACEBOOK 19 martie 2019)

…sau:

„Vă spun direct – eu nu mai recunosc și nu mă reprezintă deciziile ne-constituționale ale acestei CCR. O șleahtă de mizerabili filoruși … Rescrieți voi Constituția cum vă ordonă Putin și Dragnea ???? Cine sunteți voi să decideți așa ceva ? ( FACEBOOK 13 martie 2019, ca reacție la decizia CCR care recunoaște constituționalitatea înființării Secției speciale de investigare a magistraților)

… pentru ca, în sfârșit, Andrei Caramitru să amănunțească problema spinoasă a României, AUTOSTRĂZILE, pe care anterior a pomenit-o doar tangențial. Ignorate în fel și chip de miniștrii Transporturilor, ocolite de alternanțele la guvernare, acestea trebuie executate de guvernul PSD-ALDE, „DEÎNDATĂ”- unde DEÎNDATĂ, se traduce, potrivit președintelui Klaus, într-un interval temporal cuprins între 16 zile și două-trei luni! Căci, în caz contrar:

„După ce scăpăm de javrele astea penale, vinovații sunt pedepsiți și AUTOSTRĂZILE ÎNCEP SĂ FIE CONSTRUITE , mai e ceva de făcut. Să construim în fiecare capitală de județ un muzeu al luptei anti-comuniste și un muzeu al luptei anti-corupție. Și fiecare elev, student și angajat la stat să petreacă OBLIGATORIU 2 zile pe an acolo. În plus – în toate școlile – cursuri obligatorii despre anti-comunism, anti-corupție și educație civică, date de ONG-uri cu oameni cu experiență.”( FACEBOOK, 16 martie 2019)

Ce-ar mai fi de spus? Păi, ar mai fi de spus că „oamenii cu experiență” care să predea „cursurile obligatorii” cred că vor fi Mălin Bot și Marian Tivilic Moroșanu, zis „Ceaușescu”.

P.S. Cred că am vrut să scriu „accidentul genetic” Caramitru.

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

Ne credeți uituci sau lași, domnule (încă) președinte?

De parcă nu îi erau de ajuns  cele două rușinoase palme pe care le-a tras, fără să clipească și fără să roșească, pe obrazul nostru, al românilor și neromânilor trăitori pe aceste meleaguri, domnul(încă)președinte Klaus Iohannis ne-a mai administrat,mai nou și mai nou, alte două  ofense de ordin moral. Prima dată, atunci când, vorbind despre posibilitatea unirii cu frații noștri de peste Prut, s-a referit la  „cele două popoare”, pentru ca, în urma unor intense proteste din țară și de peste Prut, a revenit și a pretins că nu a spus „cele două popoare”, ci „cele două națiuni”.



Rocadă a termenilor care dovedește foarte precara sa pregătire în domeniu sau, mai rău, că, atunci când emite asemenea alegații, domnia sa nu se consultă cu specialiștii de la care poate primi  observații pertinente despre sfera și conținutul noțiunilor „popor/popoare”, respectiv „națiune/națiuni”. Dar, mai presus de orice, dovedește că domnul(încă) președinte Klaus Iohannis nu are puterea de a trece peste niște foarte exacerbate vanități de eu, recunoscând faptele atunci când a greșit. Că domnia sa nu a socotit că merităm o asemenea recunoaștere publică a greșelii, asta este o treabă despre care putem discuta mai aplecat cu altă ocazie, nu prea îndepărtată, sper.

Cea ce a doua gravă ofensă adusă nouă, unei largi majorități a cetățenilor români și, prin asta, memoriei noastre colective, o găsim în informația care apare pe pagina Președinției României, potrivit căreia, la Reuniunea Consiliului European de la Bruxelles din 21-22 martie anul curent, „Președintele Klaus Iohannis a evidențiat rezultatele foarte importante realizate până acum de Președinția Română la Consiliul UE materializate prin finalizarea unui număr considerabil de dosare”.

Păi bine, oameni buni, dar cine era cel care, nu mai departe de luna noiembrie 2018, striga ca din gură de șarpe că România nu este pregătită să facă față mandatului Președinției rotative a Președinției Consiliului UE?! Răspuns:era însuși domnul președinte Klaus Iohannis! Drept pentru care, săritori din fire, frații comunitari din Finlanda s-au oferit să preia, în locul nostru, președinția! S-a întâmplat,însă, ca exact la ei acasă, să se producă căderea guvernului, adeverindu-se, și în acest fel, înțelepciunea zicalei românești despre ce va să pață cel care se bucură prea repede de necazul altuia…

Au avut, de aceea, perfectă dreptate mai tinerii și foarte combativii mei colegi de breaslă Oana Zamfir și Adrian Ursu care, împreună cu distinșii lor invitați la ediția de aseară a emisiunii „Exces de putere”, au atras atenția asupra antagonismelor ireconciliabile pe care le generează afirmațiile  președintele Klaus Iohannis și au pus întrebarea de elementar bun simț: când a fost domnia sa sincer, în noiembrie 2018 sau acum? Întrebare inevitabilă cred și eu, atâta vreme cât nu văd ce l-ar fi împiedicat pe domnul(încă)președinte să vină în fața nației și să recunoască faptul că a greșit atunci când a lansat în spațiul public suspciunea- deloc rezonabilă!- că România nu este pregătită să preia și să exercite președinția Consiliului UE.Se temea, cumva, domnia sa că, prin această recunoaștere, aduce atingere credibilității instituției prezidențiale? În cazul acesta, îl asigur că se înșeală amarnic. Dimpotrivă, sunt pe deplin încredințat că, dacă ar fi făcut o asemenea declarație publică, primul care ar fi avut de câștigat era însuși Klaus Iohannis! Care, și așa, se află deja într-o vizibilă campanie pentru un nou mandat prezidențial, iar aceste  puncte marcate la capitolul curaj și sinceritate nu cred că îi erau de prisos.

Că nu a făcut-o, asta este,de-acum  treaba domniei sale și a echipei de campanie. Numai că, emițând cu atâta nonșalanță două sau mai multe declarații care se bat cap în cap, domnul Klaus Iohannis aduce o dublă gravă ofensă majorității covârșitoare a românilor. Majoritate  reprezentată, mai nou și mai nou, de procentele foarte ridicate din populația cu drept de vot a scumpei noastre patrii care, potrivit mai multor sondaje de opinie, nu vor da curs invitației prezidențiale la referendumul ce ar urma să aibă loc în aceeași zi cu alegerile europarlamentare.

Am afirmat că avem de-a face cu o dublă ofensă din partea domnului Klaus Iohannis și continui să îmi susțin ideea pentru că sunt convins că nu există decât două variante în care domnia sa citește psihologia poporului român. Așadar, domnul(încă) președinte al României nu a simțit nevoia să își asume și să își corecteze cele două afirmații profund incorecte- cărora le adaug și pe cea despre „infatuații”și „lipsiții de toleranță” care au susținut ideea referendumului pentru familie- pentru că socotește că avem o foarte precară memorie colectivă.  Sau, lucru mult mai grav, pentru că domnia sa crede că avem ținere de minte dar nu avem și tăria de caracter pentru a readuce adevărul la lumină. Chiar dacă (sau tocmai pentru că?!) bătălia pentru adevăr presupune foarte multe riscuri și mari sacrificii.

Pun punct, deocamdată,discuției, dar nu înainte de a vă preveni să nu va fie de mare mirare dacă, mâine-poimâine, domnul Klaus Iohannis va ieși la rampă pentru a clama că nu a spus niciodată așa ceva și că totul nu este decât o scorneală a infatuaților și a celor lipsiți de toleranță. Motiv pentru care vrea să mai #reziste încă un mandat în Palatul din Dealul Cotroceni.

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro

”Operațiunea Topor”: Șefii MAI, sclavii DNA!

Nu a trecut chiar atat de mult de cand delatiunea fusese transformata in Romania statului paralel intr-un adevarat sport national iar procurorii anuntau triumfalist depasirea periodica a ”planului cincinal” la denunturi pe baza carora, fara a mai fi probate in vreun fel se faceau dosare pe repede inainte si se paradeau  deja ”angro” destine…



Au fost vremuri tulburi, cand nici macar denuntatorii nu mai sperau ca, odata intrati in ”hora stropelilor”  vor reusi sa se tina astfel departe de malaxorul justitiei. Iata insa ca exista si exceptii precum cea a ofiterului de politie judiciara Silviu Florin Topor. Cel care, din postura de om cheie al Diviziunii Autoprotectie din cadrul ”Doi s’ un sfert”, pe cand serviciul secret al MAI se numea inca DIPI a declansat un adevarat cutremur care era sa rada de pe fata organigramei guvernamentale nu doar structura informativa unde lucra, dar chiar intreg Ministerul de Interne.

Asta dupa ce ofiterul de la Autoprotectie a devenit martor denuntator in cele doua dosare prin care Directia Nationala Anticoruptie a ajuns sa  inculpe de-a valma de la sefi de servicii secrete sau de diverse Directii, pana la ministri de Interne cu privire la posibila deturnare a unor fonduri operative aflate la dispozitia Directiei de Informatii si Protectie Interna. Si chiar daca la inceput au iesit la iveala si ”fite” halucinante ale unora care gestionau aceste fonduri secrete, pe parcursul anchetei insa cele doua dosare instrumentate de acelasi procuror anticoruptie Florentina Mirica par sa fi fost deturnate ca la un consemn. Iar dupa ce martorul denuntator Silviu Florin Topor a ajuns sa-si denunte practic aproape toti colegii si sefii, cei de la Directia NationalaAnticoruptie au facut o mutare absolut surprinzatoare si fara precedent. Astfel ca, la doar cateva luni de la demararea anchetei, martorul lor denuntator, ofiter la Diviziunea Autoprotectie din cadrul ”Doi s’ un sfert” a fost transferat la DNA ca si politist judiciar chiar al Florentinei Mirica! Adica exact a procurorului de caz care instrumenta dosarul in care Topor facuse denunturile!

Ajungandu-se la o situatie care i-a socat pana si pe initiatii sistemului, carora nu le trecuse nicicand prin cap posibilitatea ca un denuntator intr-un caz sa participe apoi activ la anchetarea celor denuntati! Insa acesta este doar inceputul ”Operatiunii Topor”, cea prin care ”nucleul dur” din DNA a folosit acelasi ofiter pentru a obtine si in continuare, din noua postura, denunturi de la alte persoane  impotriva sefilor de la DGPI. Si chiar ai Ministerului de Interne, pentru transformarea acestora intr-un fel de ”sclavi” care sa munceasca apoi ”benevol” pentru procuroarea Florentina Mirica in unele dosare mai mult decat controversate, dupa cum se dovedeste acum in instanta…

Baza de date si tehnica…

Odata cu constientizarea pierderii iminente a  avantajului de a zburda pe ”campurile tactice” ale generalului Dumbrava, capii ”Republicii Procurorilor” au avut nevoie urgenta de gasirea unui ”Plan B”, care sa le asigure totusi pastrarea avantajului ”logistic” asupra ”tintelor in miscare” ale Directiei Nationale Anticoruptie. Iar cum restul structurilor informative erau totusi inca prea puternice pentru a se incerca astfel de atacuri ”raider” asupra lor pentru preluarea bazelor de date si a tehnicii de monitorizare, ”fundamentalistii” DNA au declansat ”foc de voie” asupra fostei Directii de Informatii si Protectie Interna. Mai ales  ca misiunea parea una usoara, ”Doi s’ un sfert”-ul avand oricum parte de o atitudine publica si mai ales mediatica ostila. Iar cum atat cei aflati la conducerea serviciului secret al MAI, dar si sefii ministerului au declinat din start ”oferta de nerefuzat” de a pune la dispozitia procurorilor anticoruptie atat baza de date, cat si performanta tehnica de filaj aflata in dotare, s-a trecut direct la ”decaparea” rivalilor. Iar misiunea Florentinei Mirica, procurorul ales ”aleatoriu” de Laura Codruta Kovesi pentru a conduce asaltul asupra DIPI si MAI a fost serios inlesnita de punerea la dispozitia acesteia a unui martor denuntator de calibrul ofiterului de politie Silviu Florin Topor.

Cel care din postura de om de incredere al sefului Diviziunii Autoprotectie din cadrul ”Doi s’ un sfert” avea acces la toate informatiile clasificate, inclusiv la cele compromitatoare despre chiar sefii Ministerului de Interne. Iar pe baza denunturilor lui Topor, Florentina Mirica a incropit la repezeala  dosarele prin care nu doar ca au fost decapate in doua randuri conducerile succesive ale ”Doi s’ un sfert” si chiar ale MAI, dar ”lotul” DIPI a ajuns sa ii contina cam pe toti cei cu functii de conducere in cadrul serviciului secret al Internelor . Iar tot Florentina Mirica a reusit astfel ”sa sape” pana la varful MAI, dupa prabusirile lui Nicolae Gheorghe si Rares Vaduva in neantul dosarelor DNA, inclusiv doi ministri de Interne ajungand sa se numere astfel printre ”trofeele” procuroarei aflata pe atunci intr-o ascensiune profesionala fulminanta la DNA.

Denuntatorul anchetator

Cum insa in ciuda rivalitatilor istorice dintre ”fratiile” care au macinat Ministerul de Interne atata amar de vreme, ”militienii” nu s-au predat si au refuzat sa puna pe tava DNA ”obolul” bazei proprii de date si mai ales a tehnicii de filaj s-a decis ”raderea de pe fata” MAI a intregii structuri informative a acestuia. Iar tehnocratul bruxellez Dragos Tudorache a fost cel care aproape ca a reusit aplicarea ”solutiei finale” in cazul fostei DIPI, ”reformarea” cu japca si in ”mars fortat”  fiind la un pas sa duca la disparitia totala a acesteia. Culmea este insa ca obsesia de a captura ”Doi s’un sfert”-ul a fost atat de mare, incat s-a recurs la miscari halucinante, precum ”extragerea” denuntatorului Silviu Florin Topor din cadrul DIPI  si aducerea sa la DNA, unde a primit pozitia cheie de ofiter de politie judiciara pe langa Florentina Mirica, exact procurorul care tocmai ancheta ”lotul DIPI”!!! Iar dupa cum reiese din notele contrainformative ajunse iata acum nu doar in posesia magistratilor actualei Sectii de Investigare a Infractiunilor din Justitie, denuntatorul devenit anchetator continua sa coordoneze operatiunea de obtinere, sub orice forma, a altor denunturi impotriva sefilor ”Doi s’ un sfert” si ai Ministerului de Interne. Care, astfel ar fi ajuns si ei la mana procurorului Florentina Mirica si ar fi primit alte ”oferte de nerefuzat” din partea DNA de a intretine infernala masinarie a ”sprijinului logistic”, una deja gripata de deciziile istorice ale Curtii Constitutionale…

Autor: Catalin Tache

Sursa: National.ro

Dan Diaconu: ”Până aici, ticălosule!”

O să încep abrupt prin a afirma că nu sunt adept al unirii cu Basarabia. Mai precis, nu acum. Ca să înțelegeți și mai bine cât de tranșant sunt în opinia mea, vă voi spune că dacă mâine s-ar face un referendum pentru unirea cu Basarabia, eu aș vota împotrivă. Nu-s cinic și nici vreun tembel înfierbântat. Îmi place să mă consider un om cu picioarele pe pământ, care preferă o judecată corectă în locul unei acțiuni instinctuale.



Am mai multe motive pentru a mă opune unei uniri cu Basarabia, cele mai importante ținând de modificarea structurii etnice de-acolo – operată de către Stalin – dar și a concepțiilor românilor de-acolo care, după o intensă propagandă întinsă pe patruzeci de ani, n-au cum să vadă unirea cu țara ca pe o opțiune viabilă. În aceste condiții, unirea Basarabiei cu România ar avea toate șansele să se constituie într-un dezastru pentru țară, aducând după sine grave probleme care ne-ar putea fi fatale.

Acestea fiind spuse, o să trec direct la dandanaua oligofrenului național. Mie, așa antiunionist de moment cum sunt, nu mi-a trecut niciodată prin cap că am avea de-a face cu două popoare. Sau cu două națiuni, cu două limbi, cu două orice. E un tembelism fără margini. Orice om care are toți boii acasă știe că atât în stânga cât și în dreapta Prutului e vorba de același popor care vorbește aceeași limbă și care trăiește pe același pământ al aceleiași țări. Când cele trei provincii istorice se aflau sub stăpâniri diferite – și asta, din nefericire, s-a tot întâmplat în istoria noastră – aveam de-a face cu un singur popor, atât de unitar încât nicio tentativă de asimilare nu a reușit.

Spune Vlahuță atât de frumos: „Am fost trăit, pe vremuri, în graniți mai largi. S-au fost învârtit, pe vremuri, paloșele sclipitoare ale Voievozilor noștri și peste Carpați și peste Prut. Dar s-au vărsat încoace înecuri de potop, neamuri pe neamuri s-au împins- noroade, ce nu le mai încăpea lumea, au curs mereu peste noi și-a trebuit- ca sa putem trăi- să ne mai strângem tara, și de la miazănoapte și de la răsărit.” Asta însă n-a însemnat nicipodată că cei rămași în afara granițelor vremelnice n-ar fi tot „ai noștri”.

Așadar, ca politician al României, nu poți avea la nivel oficial decât o singură opinie, anume cea normală: există un singur popor român având o singură țară. Chiar dacă poate părea paradoxal, asta nu implică nicio revendicare teritorială. Pot accepta că istoria ne-a jucat un renghi, pot semna tratate de pace în care să nu revendic teritorii însă niciodată nu-mi poate fi permis să pronunț „două popoare” pentru că așa ceva nu există, fiind o invenție a propagandei sovietice. La fel ca și acea aberantă „demonstrație” conform căreia româna se trage din rusă.

Să auzi însă de la președintele țării exprimarea „cele două popoare” atunci când e interpelat despre unirea Basarabiei cu România e mai mult decât o simplă prostie și, din punctul meu de vedere, se înscrie în categoria infracțiunilor de înaltă trădare. Însă, celor care acum sunt înfierbântați, le voi spune că nu le înțeleg înfierbântarea. Nu suntem la prima infracțiune de înaltă trădare comisă de către Plăvan. Mai țineți minte vizita prietenească din Ucraina în care n-a deschis subiectul drepturilor minorității române de-acolo și, mai mult, n-a vrut să se întâlnească cu reprezentanții românilor? Aia ce-a fost, oare nu tot înaltă trădare?

Cred că ar trebui să tăiem o dată pentru totdeauna coada câinelui și să ne recăpătăm cel puțin demnitatea. Oficial România e obligată să-și protejeze poporul indiferent unde se află. Din poporul român fac parte cetățenii români ai Republicii Moldova, mult prea asupriții români din Ucraina, cei din Banatul Sârbesc, dar și multitudinea de români care se află prin Italia, Spania, Germania, Canada, SUA s.a.m.d. Poporul român este unul și indivizibil. Afirmarea apăsată a unicității sale, indiferent de contextul istoric, ține de demnitatea noastră și cred că a venit timpul să redevenim demni.

De-aceea, în ciuda faptului că acum sunt împotriva unirii Basarabiei cu România, consider că molusca incompetentă din capul statului trebuie aruncată cât mai repede la groapa de gunoi a istoriei. Orice poate fi subiect de negociere. Însă poporul, familia și propria identitate niciodată! De-aceea cred că trebuie făcut cât mai repede ceva, în sensul eliminării cât mai rapide a inutilului. Acest trădător e o pată, o flegmă pe obrazul țării, iar situația jenantă în care ne aflăm trebuie rezolvată cât mai rapid.

Și, pentru a fi și mai clar înțeles, afirm, de asemenea, că toți cei care ignoră această stare de fapt se fac la fel de vinovați de înaltă trădare întrucât devin complici cu inutilul oligofren. E timpul să facem o listă a trădării și să încercăm să-i eliminăm cât mai rapid pe acești imbecili de pe scena politică pentru a nu ne mai influența negativ viețile.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Rânduri către hipsterul de stradă: ”Vei căuta resurse lăuntrice, ca să-ţi poţi depăşi dezamăgirea şi regretele, dar va fi târziu!”

SCRISOARE DESCHISĂ ȘI REDESCHISĂ…


Hipstere din stradă, ți-am scris și anul trecut, pe vremea asta, niște rânduri. Și în urmă cu doi ani. Și în urmă cu trei. În bună parte, cele scrise atunci sunt actuale și azi. Te-a durut în fund de vorbele mele. Nu sunt de-al tău, puțin îți pasă ție de mine și de zicerile mele. Știu, dar eu insist, chiar dacă tu vei clama imperial că doar boul e consecvent.

Hipstere, să nu crezi cumva că, dacă te-ai coalizat într-un mainstream exclusivist cu alţi indivizi de teapa ta, şi din colectivul ăsta fals-superior mă sfidezi pe mine, cetăţeanul civil care nu te însoţesc (pentru că nu te aprob), mă sperii. Să nu crezi că fac pe mine de frică pentru că tu te manifeşti împotriva mea cu funk-pop-ul încă în urechi şi cu cauza ta pretins-rebelă în dinţi. Ştiu, mă poţi doborî, mă poţi chiar răni, că tu eşti tânăr, frumos şi puternic, şi – o, da! – liber să mă dobori şi chiar să mă răneşti, iar capacitatea ta fizică e intactă. Poate să-mi fie frică de violenţa provocată de exhibarea gregară, fie şi pentru că violenţa e o formă a nebuniei, dar când ziceam că nu mi-e teamă, o făceam din postura omului trecut prin viaţă şi printre furcile ei caudine.

Hipstere din stradă, nu-mi veni mie cu societatea civilă şi cu alte glume proaste de genul ăsta, că nu te cred. Te-aş crede dacă ai fi cu-adevărat imparţial în judecarea vinilor şi a culpelor tuturor anilor de după 1989, şi dacă nu ai face liste cu „cei buni” şi cu „cei răi” funcţie de umorile tale şi de trend-ul dat de teribilismul online. Dacă nu ai crede că tinereţea ta – atât, tinereţea ta – îţi dă dreptul să faci şi să desfaci în ţara asta, fără asentimentul altor categorii sociale. Dacă nu ai crede că tu eşti deşteptul pământului şi alţii, restul populaţiei, sunt proşti făcuţi grămadă. Dacă nu ai fi un narcisist, adică. Te-aş credita că eşti exponentul societăţii civile dacă, în cei zece ani de domnie a lui Băsescu nu ai fi dovedit că simpatizezi cu regimul creat de el, şi dacă acum nu ai face proba că ai schimbat pe dracul cu tac’su, doar pentru că sistemul urmează, nestingherit, aceeași linie. Cum nu-mi curge scuipatul din gură fără să știu, susținerile tale fățișe îmi dau impresia că şi tu, hipsterule din stradă, ai convingeri politice. Că nu eşti atât de ingenuu la nivel social pe cât vrei să pari, ba, mai mult, că tot ce faci e să-ţi impui propriile convingeri, strivindu-le pe ale mele. Dar nu la urna de vot, cum e firesc într-un spaţiu democratic, ci prin constrângere.

Aş miza pe presupusele tale bune-intenţii, hipstere din stradă, dacă – la momentul potrivit – ai fi pomenit, măcar o dată, numele cetăţencelor Mariana Rarinca și Nela Secară, şi ai fi denotat, în cazul dumnealor, fie şi o fărâmă de compasiune faţă de privarea abuzivă de libertate de care au avut parte. Aş fi mult mai atent la demersurile stradale, dacă nu ai ridica în slăvi, de acolo, instituţiile de forţă din cadrul sistemului creat de Băsescu și, iată, preluat la cheie de Johannis, şi dacă șefilor acestora nu le-ai face o apologie greţoasă! Ce să înţeleg din atitudinea asta, hipstere din stradă? Că ai remodelat toate temele regimului băsist, şi acum ai găsit prilejul şi modalitatea de a ni le băga din nou pe gât? De a ni le îndesa pe gâtlej, conform preceptului popular „vrei, nu vrei, bea agheasmă, Matei’’? Păi, atunci, asta nu înseamnă altceva decât să fii tânăr crescut şi educat în cei 10 ani de băsism, de către părinţi iubitori de băsism şi de băseală. Că, vorba aceea, aşchia nu sare departe de trunchi.

Hipstere din stradă, nu cred nici cât negru sub unghie în echidistanţa ta. Şi nici în progresivismul deşanţat pe care-l propagi atât de vocal. Cu-atât mai puţin în modernismul sfruntător cu care te baţi în pieptul înveşmântat ,,vintage’’. Am dreptul să mă îndoiesc că, într-o viitoare republică hipsteristă, eu şi alţii ca mine ne-am putea duce bătrâneţile şi bolile într-un cadru al umanităţii şi al empatiei sociale. Mă degrabă întrezăresc stânca tarpeiană cu care ne vei cadorisi.

În România ta, hipstere din stradă – pe care înţeleg că ţi-o iei înapoi ori de câte ori ți se năzare – mă tem că ideile nu se vor impune prin valoarea lor şi prin forţa argumentelor, ci prin prin acte cinice şi prin decizii sfidătoare. În România ta, experienţele şi practicile sociale vor lipsi cu desăvârşire, pentru că – la câtă vigoare şi poftă de trai pe vătrai și viaţă în desfrâu emani – ele îţi vor puţi. În România ta, nimeni nu va mai fi preocupat de regenerarea virtuţilor civice, pentru că nimănui nu-i va mai păsa de aproapele său. Dacă va pomeni cineva, în România ta, de rolul social al cetăţeanului, de latura lui umană, de profilul etic, de spiritul de colaborare şi de devotamentul participativ, tu şi ceilalţi asemenea ţie, voi, noii propovăduitori ai capitalismului sălbatic şi ai neo-liberalismului de junglă, îi veţi închide gura fără menajamente. Veţi spune că doar aşa pot fi puşi cu botul pe labe comuniştii. Binefacerile şi actele caritabile vor deveni, în România ta, doar poveşti de adormit copiii, iar milostenia şi îngăduinţa rar vor mai face casă bună cu membrii societăţii.

Dramul de recunoştinţă, fărâma de gratitudine vor dispărea din peisajul vieţii sociale, pentru că România ta, în grandomania ei hipsterească, nu va avea nimic în comun cu compătimirea, cu buna-înţelegere, cu generozitatea. În România ta, vrajba şi dezbinarea vor fi caracteristicile de bază, iar nemernicia şi egoismul vor face legea.

Va veni, poate, într-o zi, într-un târziu, clipa în care tu, hipsterul de acum de pe stradă, vei conştientiza că fără repere şi valori morale e greu de convieţuit. Că, la maturitatea deplină, stilul acesta contrafăcut de viaţă nu-ţi va aduce bucurii şi linişte sufletească şi că insolenţa teribilistică de-acum te va marca peste nişte ani, peste nişte decenii. Vei dori, atunci, să repui toate aceste coordonate existenţiale în drepturile lor fireşti, să ai parte, tu şi copiii tăi, de forme concrete de relaţionare interumană, într-un ansamblu social liber consimţit. Dar îţi va fi foarte, foarte greu. Vei căuta resurse lăuntrice, ca să-ţi poţi depăşi dezamăgirea şi regretele, dar va fi târziu. Vei fi un om bătrân, înconjurat de lupi tineri şi hămesiţi care îţi vor hlizi în faţă, spunându-ţi că sunt frumoşi şi liberi. Vei fi un om bătrân şi nu vei avea alături decât conştiinţa ta vinovată…

Autor: Florin Matei

Sursa: Justițiarul

ÎNTOARCEREA ACASĂ

Alungați de un dezastru sau ademeniți de-o promisiune, românii își abandonează țara ca pe-o navă în naufragiu. Și frecvența abandonului e uluitoare: un român la trei minute, un medic român la șase ore, șase sute de români pe zi părăsesc România. În jur de cinci milioane de români s-au stabilit deja în statele Uniunii Europene fără intenția de-a se mai întoarce. Ne putem lăuda azi cu cea mai numeroasă diaspora din Uniunea Europeană, după Marea Britanie, Polonia și Germania, în condițiile în care aceste țări au o populație de câteva ori mai mare decât a României.


Și încă un fapt uluitor: ocupăm locul doi în lume la migrație, potrivit unei statistici ONU, după Siria – care se află de șapte ani într-un război pustiitor. Se vorbește și de un exod al creierelor românești. La începutul lui 2018, România ocupa penultimul loc din Uniunea Europeană la numărul de medici pe cap de locuitor, deoarece peste 15.700 de medici români și alte câteva zeci de mii de cercetători din domeniul medical au ales să părăsească țara. Aproximativ 30.000 dintre IT-iștii noștri lucrează în străinătate, chiar și pe salarii egale cu cele din România. Și exemplele pot continua.

Ce cataclism ne-a devastat într-atât, oare, încât să lăsăm totul în urmă? Ce balaur ne fugărește și ne închide toate căile de întoarcere acasă – mai ales pe cele lăuntrice? Românii, în istorie, de câte ori nu au trecut prin dezastre, de câte ori nu și-au distrus cu mâna lor căminele pentru a pustii pământul în calea dușmanilor, cu nădejdea că se vor întoarce și o vor lua de la capăt? Acum, de ce plecăm?

Ce ne lipsește?

Suntem înclinați să credem că lipsa unei perspective economice e principalul „balaur”. Se tot vehiculează că românii vor „locuri de muncă plătite ca în Germania”, că în România „nu-ți poți face un viitor”, că e prea multă mizerie, lipsă de civilizație și de organizare, domnește corupția, incultura, hoția și birocrația. Asta e ceea ce dorim? Ce ne lipsește, de fapt?

Statisticile arată însă că românii care emigrează în ultimii ani au în țară „locuri de muncă bine plătite, o situație profesională bună și stabilă, sunt oameni din clasa de mijloc, cu venituri de peste 2.000 de euro pe lună, au casă și mașină și își permit cel puțin un concediu pe an în străinătate. Sunt cei mai activi oameni din România, la apogeul carierei, independenți economic și politic, curajoși şi inovatori, cei care ar putea produce o schimbare reală în România. Şi totuși, acestor oameni le lipsește ceva”1. Nu se simt respectați, nu se simt sprijiniți, și au obosit să se lupte cu marele balaur al administrației de stat.

Și mai este și deprimarea asta generalizată – un alt balaur. România a ajuns să se situeze pe primele locuri la depresie în lume, potrivit unei evaluări din 2017 a Organizației Mondiale a Sănătății. Sunt oameni care au plecat pentru că au obosit să mai vadă în jur chipuri posomorâte, pe care s-a întipărit lehamitea cronicizată. Tânjesc după un zâmbet, după un minim gest de curtoazie, după o urmă de viață… E prea mult gri, prea puțină culoare, prea puține flori la ferestre.

Când milioane de oameni au depopulat un tărâm pitoresc, bogat și frumos, pare bizar. De ce? Ce îi face pe români să ardă de dor, dar să nu se mai întoarcă acasă?”, se întreabă, la rândul ei, Gianina Corondan, într-un articol intitulat Emigrare? Nu e de mirare 2Și tot ea dă un răspuns revelator: „Lipsa sensului, strâmbătatea din țară”. Într-adevăr, de-acasă nu pleci cu ușurință, oricâte visuri te-ar bântui sau oricâte strâmbătăți te-ar clătina; nu-ți lași în urmă părinții, bunicii, prietenii, căci durerea dezrădăcinării e cu mult mai mare decât atracția oricărui vis. De-acasă pleci când nu mai există, de fapt, acasă, când dezrădăcinarea lăuntrică a avut loc deja, când legăturile s-au frânt în inimă – acolo unde a avut loc mai întâi dezastrul.

American dream”

Și, din fața atâtor temeri, batem pasul înapoi și ne retragem spre alte zări, acolo unde nădăjduim să nu existe nici un balaur. Dar suntem naivi, neștiind că ei iau chipuri felurite, în funcție de fiecare spațiu și mediu. Astfel, rătăcim din Italia în Marea Britanie și, de acolo, în Lumea Nouă, sau poate chiar către Țara Soarelui Răsare, către un tărâm al fericirii și libertății desăvârșite, în „țara unde curge lapte și miere” Deuteronom 11:9. Dar suntem naivi, crezând că civilizația și confortul vor putea vreodată să substituie dragostea și să ne creeze alte rădăcini, să ne ofere un alt Pământ al Făgăduinței – atât de aproape, dar niciodată tangibil, asemenea luminii verzui care îl anima pe Marele Gatsby al lui Fitzgerald – o ipostază beletristică a visului american împlinit: „Gatsby crezuse până la capăt în luminița aceea verzuie, într-un viitor fremătător, care se îndepărtează însă cu fiece an în fața noastră. Ne-a scăpat o dată, dar ce importanță are… mâine o să fugim mai repede, ne vom întinde brațele mai departe… Și tot așa, până într-o dimineață… Și tot așa, trecem de la o zi la alta, bărci împinse de curent, împinse fără încetare…”.

Fata Morgana care ne joacă necontenit feste – sau, mai degrabă, o nostalgie a paradisului orientată greșit, în căutarea căruia am pornit cu o hartă falsă, pusă la dispoziție de fabrica de vise de la Hollywood. Pământului Făgăduinței i s-a substituit „visul american”, pentru care mulți și-au părăsit casele, familiile, locurile natale, țara, sau, dimpotrivă, și-au propus să-și adapteze realitatea autohtonă la visul de silicon, victime ale unui miraj ce ne poartă într-un deșert fără sfârșit, în care nu există nici un Moise care să ne călăuzească, nu suntem hrăniți cu mană și nici stâncile nu izvorăsc apă. Un deșert dincolo de care nu există nici un Pământ al Făgăduinței. Ci doar un alt deșert.

Un deșert care poate fi numit foarte bine „Berlin” sau „Paris” sau „New-York” – sau orice alt megalopolis al mapamondului, acolo unde viața este deconectată de la ciclurile firești și integrată în ritmuri construite de tehnologie, ritmuri artificiale, născute de utopia autonomiei absolute a omului. Într-un astfel de deșert știm să folosim mașinile, dar nu mai știm să folosim lumea creată. O fotografiem, o filmăm, o prezentăm în expoziții, dar nu mai trăim în ea. Nu mai știm că pâinea și vinul sunt produsul vieții și al sudorii unui an întreg, cu patru anotimpuri, cu însămânțare, creștere, rodire, cu grijă legată de secete și ploi; cu osteneala dospirii, frământării și coacerii. Pâinea noastră este antiseptic ambalată în celofan, expusă în vitrine de sticlă, lângă conserve și cuburi de supă. La adăpostul tehnologiei, am ajuns să ne protejăm de viața însăși ca de o molimă. Sau, mai degrabă, să ne exilăm în afara ei.

Unde suntem acasă?

Și, când ajungem într-un sfârșit să vedem deșertul din „visul american”, căutăm cu înfrigurare să găsim calea de întoarcere acasă, după ce ne-am perindat, ca un alt Gulliver, prin lumi prea mari sau prea mici pentru măsurile noastre. Care este însăcasa noastră? Unde suntem cu adevărat acasă?

Acasă e acel tărâm unde alergi prin lanurile coapte de grâu, e casa unde bunica frământă pâinea cu mâinile ei mari și ți-o așază coaptă pe ștergarul țesut de ea.Acasă e locul unde ești iubit necondiționat, unde poți fi tu însuți fără nici o disimulare, unde împărtășești aceeași identitate cu ai tăi. Acasă e casa pe care ai zidit-o cu mâinile tale pentru cei iubiți ai tăi, casa în care ți s-au născut și ți-au crescut copiii. Grădina în care singur ți-ai sădit copacii și le culegi roadele. Acasă e curtea mănăstirii unde te întâmpină Bătrânul duhovnic și te binecuvântează, spunându-ți: „Fata moșului!”.

Dar toate aceste acasă ne pot fi devastate și răpite de istorii ostile. Cu siguranță însă trebuie să existe acel acasă pe care nu ți-l poate răpi nimeni, acel acasă ce stă doar în puterea ta să-l zidești și să-l păzești – sălașul sufletului, în care, după ce vom deschide ușa și vom arunca ruinele egoismului, se va putea întoarce Dumnezeu din exilul în care noi înșine L-am alungat. „Și Tatăl meu îl va iubi, și vom veni la el și vom face sălaș la el” Ioan 14:23. Și, când El va fi cu noi acasă, în acest sălaș al inimii, vom avea puterea să ne întoarcem din propriul exil interior sau exterior, înfruntând toți balaurii deprimării, dezorganizării, nepăsării, sărăciei, fricii de a ne rata cariera rămânând acasă… Și negreșit îi vom birui.

Autor: Tatiana Petrache

Foto: © Mihai Andrei

Referințe:

1 https://adevarul.ro/news/societate/de-pleaca-romanii-tara-2018–1_5a7216f7df52022f750b973a/index.html

2 https://paginiromanesti.ca/2018/04/29/emigrare-mirare/

Sursa: Familia Ortodoxă

Denise Rifai. Interzis sub 18 ani

„Bomba zilei in presa din Romania. Denise Rifai intra pe tronsonul lui Rares Bogdan si incepe o emisiune noua la Realitatea TV.” Nu stiu cine si ce a visat noaptea de a ajuns la concluzia ca asta ar fi bomba zilei. Daca asta ar fi bomba, faptul ca Denise Rifai inca mai crede ca e jurnalist ce ar fi? Zice-se ca emisiunea s-ar numi „Legile Puterii”. Titlu mort. Presimt ca va fi o emisiune la fel de proasta ca si „Jocuri de putere”, pentru ca duduia Rifai nu a depasit faza intrebarilor cretine adresate interlocutorilor si nici a momentelor artistice cu istericale studiate. Sau te pomenesti ca abia atunci e naturala?



Ce ar putea aduce nou in peisajul talk-show-urilor emisiunea asta? Cred ca nimic, pentru ca Denise Rifai nu face talk-show-uri. Nu stie. Ii trebuie luni intregi de vazut si rumegat continuu emisiunile lui Jay Leno pentru a intelege. La ea, cand intervine discursul, dispare spectacolul. Si cand dispare spectacolul, se duce dracului emisiunea.

Sa iubim Romania pana in fata casei

Ma astept ca la prima editie sa-l aiba invitat chiar pe Rares Bogdan, pe care sa il intrebe de ce a intrat in politica. Baietica asta tocmai ii aburise pe toti ca menirea lui este sa faca presa, cand, dintr-odata, a spalat putina si a devenit liberal. Acum, fie vorba intre noi, daca va face politica dupa cum a facut si presa, presa video mai ales, partidul lui Ludovic Orban se va duce repede in cap. Imi si imaginez primul interviu dat de Rares Bogdan, Denisei Rifai, de pe pozitia de europarlamentar. De ce neaparat liberal, intreaba Denise?

Pentru ca acolo era singurul loc liber si, mai mult, mi-a spus Iohannis sa nu ma inhaitez cu oricine, daca vreau sa ajung prim-ministru, raspunde Bogdan. Chiar vrei sa ajungi premier, continua ea? Da, jocurile sunt aranjate, dar mi-au spus consilierii de la Cotroceni ca, intr-o prima faza, sa nu recunosc, zice europarlamentarul de Manastur. Ai lucrat cu specialisti de la Cotroceni, duce Rifai dialogul mai departe? Da, numai eu am lucrat cu ei, zice Bogdan, pentru ca ei nu puteau lucra cu mine. Nu intelegeau de ce tot timpul strigam „si nu uitati sa iubiti Romania”. Si chiar o iubesti, insista moderatoarea? Da, mult, exact cat sa-mi inchei emisiunea cu lozinca asta, zice el. Si-n rest, intreaba Denise? In rest eram acasa, in afara programului, nu ma mai interesa, devine Rares Bogdan brusc sincer.

Fara patratelul de avertisment

Cozmin Gusa, patronul Realitatii TV, pare a fi intrat intr-o criza de imaginatie. In primul rand, emisiunea putea avea alt titlu. Uite, de exemplu ii putea spune „Legile Denisei”, caci neprihanita Rifai este sinonima cu „Puterea”. Are puterea de a distruge orice dialog inceput decent. Are puterea de a scoate din minti pe oricine ii sta in cale cand isi incepe recitalul la mitraliera. Are puterea de a declansa alarmele de la masinile vecinilor, daca dai televizorul mai tare. Si mai are si puterea de a se contrazice pe sine, cand vede ca interlocutorul cedeaza si nu mai are cu cine vorbi. Pai ea la cine sa mai urle? La atatea aptitudini si demonstratii de putere, veti spune, probabil, ca mai nimerit ar fi fost ca emisiunea sa fie botezata altfel. De exemplu, „Puterea Denisiei”.

M-am gandit si eu la asta, dar nu merge. Si asta pentru ca, in fata televiziunii, Denise Rifai nu are nicio putere. Nici nu ar avea cum, pentru ca pictorul a uitat s-o bage in seama in tabloul asta. Chiar si pentru ziaristi cu experienta, televiziunea ramane o limba straina. Nu oricine poate face fata dialogului cu invitatii, urmarindu-i si creand punctul culminant, in timp ce regia de emisie ii da intruna indicatii sau anuntandu-i publicitatea. Iar daca vrei sa faci un talk-show adevarat, partea de show trebuie sa fie bine definita. Daca nu te tine putirinta, chemi invitatii, te faci ca ai o tema de discutii, iar tu o tii pe-a ta, cu prevenirea cutremurelor sau curatarea sinelor de tramvai. Sau declami din „Puiul”, a lui Bratescu-Voinesti. De preferat ultimul paragraf, unde varsa lacrimi boborul de sensibilosi. Echivalentul lui „Si nu uitati sa iubiti Romania”, pentru patriotii care cred ca pe Rares Bogdan il interesa chestia asta. Sau „Si nu uitati s-o iubiti pe Rifai”, pentru cei care, in loc de filme XXX, prefera productiile desuete ale Realitatii TV. Fara clasicul avertisment ca imaginile va pot afecta intelectual.

Autor: Valentin Boeru

Sursa: National.ro