Tranziţia la economia de piaţă un proces de „defrişare economică”
Ceea ce am numit „tranziţia la economia de piaţă” a fost, după părerea mea, un proces de „defrişare economică” a fostelor ţări comuniste din Europa Centrală şi de Est.
În perioada anilor 1990 toate aceste ţări aveau grave probleme economice exprimate chiar în apariţia unor stări de penurie alimentară sau energetică
Probleme aveau însă şi puternicile economii occidentale. Nu erau nici pe departe probleme de penurie ci probleme de inadecvare la noile rigori pe care le impunea competiţia pe piaţa globalizată. Economiile occidentale aveau urgentă nevoie de două elemente pentru a rezista competiţiei globale: reducerea costurilor de producţie concomitent cu suplimentarea cererii. Primul element se putea obţine prin reducerea ponderii costului forţei de muncă în structura totală a costului, cel de-al doilea prin mărirea extensivă a capacităţii de absorbţie a pieţei de desfacere. [...]
Când hoţul strigă „Prindeţi hoţii!“
Sindicatele rup ramura de măslin şi îşi scot oamenii în stradă. Nemulţumirea diferitelor categorii sociale este justificată. Pe timp de criză, coşul gospodinei îşi pierde din consistenţă. Necazul cel mare este însă că prin mitinguri, demonstraţii de stradă sau greve nu te apropii, ci te îndepărtezi de momentul revenirii la condiţii bune de viaţă. Ceea ce se întâmplă acum este o luptă sterilă pentru redistribuirea veniturilor publice. La bugetul statului nu se pot aduce mult de 30-31% din PIB. Când tortul este mic, feliile care se împart sunt subţiri, astfel încât nimeni nu este mulţumit decât primeşte. Dacă îi dai unuia o felie groasă, deschizi cutia Pandorei, cum se încearcă acum. Situaţia este însă mult mai jenantă. Când te internezi într-un spital, constaţi cu stupoare că adesea trebuie să-ţi cumperi medicamentele şi să-ţi plăteşti analizele prescrise de medic, deşi, pe hârtie, totul este gratuit. Când ieşi din spital, primul îndemn este să ceri un salariu sau o pensie mai mari. Nimeni nu se gândeşte că, dacă îţi creşte venitul cu un , fără a exista o raţiune economică, acel bănuţ trebuie luat din altă parte, care, atunci când ai nevoie de ea, ţi-l ia înapoi. Aşa ne furăm noi căciula unul altuia. [...]
Realitate alarmanta
Traim in tara crizei. A crizei generalizate. A crizei din Educatie, Sanatate, Cercetare, Administratie Publica… Criza ne invaluie din toate partile. Somajul continua sa faca ravagii. Economia continua sa scada. Ca si nivelul de trai. Nemultumirile sociale sunt uriase. Sindicatele se pregatesc de greva generala. Austeritatea devine tot mai apasatoare, consecinta a incompetentei crase a guvernantilor. Este rau. Va fi si mai rau. Solutiile economice viabile lipsesc cu desavarsire, in timp ce premierul Boc cheama la negocieri liderii sindicali pentru a le oferi… nimic. Nu sunt bani, sustine premierul. Ce conteaza ca, in campaniile electorale, acestia existau, din plin, in discursurile liderilor PD-L?! [...]
In Austerity We Trust
In economics, austerity is when a government reduces its spending and/or increases user fees to pay back creditors. Austerity is usually required when a government’s fiscal deficit spending is felt to be unsustainable.Wikipedia
Austerity measures have been implemented in Greece as a result of the economic mess they have fallen into, or should I say they have been pushed into. The people of Greece have taken to the streets in protest as their government has decided to make them pay for the plundering of their wealth and retirement. Greece is now under intense pressure from the EU, International Monetary fund, European Central Bank, and financial institutions to lower its budget gap, which is currently an estimated 12.7% of GDP last year. [...]
Invisible Empire: All Conspiracy, No Theory
Jason Bermas’ highly anticipated documentary Invisible Empire exposes the New World Order in their own words, by painstakingly showing how the elite have not only conspired to create a dictatorial global government in private, but have publicly stated their agenda hundreds of times in public.
By highlighting the words of people like Paul Wolfowitz, Michael Mullen, David Cameron, Gordon Brown and many many others, Invisible Empire dispenses with the conjecture and sticks to the cold hard facts. This movie is guaranteed to wake up even the most ardent skeptic to the manifestly provable acceleration towards an authoritarian planetary regime that intends to control and regulate every aspect of our existence. [...]
Mamaliga fara detonator
Guvernul Boc a reusit sa evite declansarea protestelor sindicale masive. Guvernul portocaliu a castigat timp, nimic mai mult. In cazul cel mai bun, blocarea Bucurestiului a fost amanata cu doua saptamani. Daca privim lucrurile realist, cel mai probabil, protestele vor deveni din nou o problema peste cel mult o saptamana. Nu se stie ce a promis Boc sindicatelor transportatorilor rutieri si sindicalistilor de la metrou, insa putem presupune cu certitudine ca promisiunile care au fost facute sunt departe de posibilitatile reale ale guvernului. Daca echipa micului prim-ministru avea ce sa ofere sindicalistilor, atunci, in mod firesc, echipa de negociatori de la guvern ar fi incercat sa obtina o rezolvare definitiva a problemei grevelor, si nu o amanare pe termen scurt. [...]
Resemnați în fața nesimțirii
România întreagă e resemnată. Populația activă (ce contribuie la PIB) a intrat în hibernare. O hibernare care păstrează minimele funcțiuni de supra viețuire „pe criză“, dar care reduce până la nulitate inițiativa, decizia, viteza de reacție și mai ales acțiunea proactivă.
În răstimp, Nesimțirea atinge cote inimaginabile într‑o societate cu mândrii pseudooccidentale și înclinații declarativ‑capitaliste. O regăsim de la fetele promovate pe tv cu statut pretențios de vedetă și maneliștii nefiscalizați, care devin element de cultură națională, până la felul în care întreaga societate judecă banul public. [...]
Cu trucuri este greu să te integrezi în Europa
Reducerea deficitului bugetar rămâne o problemă extrem de serioasă pentru România. Rezolvarea ei are o dublă semnificaţie: pe termen scurt, este vorba de ducerea la bun sfârşit a acordului de împrumut cu FMI şi Uniunea Europeană, iar, pe termen mediu şi lung, de adoptarea euro. Există trei opţiuni. Prima este reducerea cheltuielilor bugetare care, în ultimii ani, nu numai că au cunoscut o creştere excesivă, dar s-au remarcat printr-o îngrijorătoare ineficienţă. A doua opţiune este creşterea veniturilor publice, care însă nu prea e recomandată pe timp de criză, când întreprinderile duc, şi aşa, lipsă de lichidităţi pentru repornirea motoarelor creşterii. A treia opţiune este să nu faci nimic, dar vei avea prăbuşiri ale cursului, ale producţiei, pentru că dacă nu va face Guvernul ajustările necesare le va face piaţa în mod haotic şi cu mari dureri sociale. Creşterea taxelor şi impozitelor trebuie totuşi luată în calcul din două motive: 1. S-ar putea ca o politică de reducere drastică a cheltuielilor, care s-ar impune în cazul României, să ducă la rezultate contrare celor scontate, în sensul că beneficiile amputării cheltuielilor ar putea fi mai mici decât costurile operaţiunii. 2. Ajustarea cheltuielilor publice se va putea face, dacă va exista voinţă politică, până în 2013-2015, adică vreo 4-5 ani de acum încolo. O să tot muşcăm o jumătate de punct de la pensii, altă jumătate de la salariile din sectorul public. Ce facem însă cu deficitul bugetar? În 2012, când ar trebui să intrăm în anticamera euro, va trebui să avem un deficit public de sub 3% din PIB. Vom sta cu deficitul la 5%, pentru că ajustăm numai partea de cheltuieli şi nu vrem să ne uităm la venituri? Aici este însă o altă poveste. [...]
Munca de jos…
Munca, psihoza generala a romanilor harnici si progresisti, a redevenit subiect de dezbatere. E greu de spus de ce exista o dezbatere pe tema unui fenomen atat de rar intalnit in Romania, dar sa zicem. In orice caz, dintre toate conceptele legate de munca, cel mai mult ma intriga ideea ‘muncii de jos’.
1.Munca de jos – Definitii
E foarte greu sa definesti un concept precum ”munca de jos”. Practic, pentru un director de creatie dintr-o mare agentie de publicitate, munca de jos ar insemna sa scrie texte pentru promotiile la detergent. Pentru un sef al unei echipe de maturatori de strada, curatatul toaletelor ecologice e munca de jos. Conceptul este relativ si se poate rezuma la diferenta dintre ce esti platit sa faci si ceea ce esti pus efectiv (sau ”alegi”) sa faci. Pe scurt, munca de jos cuprinde tot ce consideri a fi ”nedemn” de statutul tau inchipuit sau reglementat prin contract. [...]
Tupeu über alles
Nimeni până acum nu a ştiut să ambaleze mai optimist un dezastru, să mintă cu mai multă dezinvoltură, să sfideze mai flagrant logica elementară şi bunul-simţ. Actualii noştri guvernanţi au făcut din tupeu o formă de artă. În campania electorală, profesorilor li s-au promis lefuri mai mari cu 50% (promisiune materializată într-o lege ratificată de preşedintele Băsescu).
Dar, în loc să crească, veniturile cadrelor didactice au scăzut. Până aici, nimic uluitor. Cu adevărat fascinant este modul în care Cabinetul Boc neagă evidenţa. Personalul din Educaţie este aspru dojenit că, în loc să creadă asigurările premierului, persistă în urâtul obicei de a se lua după fluturaşii de salarizare. Legea pensiilor loveşte la temelia puterii de cumpărare a pensionarului de rând? Vai, ce interpretare răuvoitoare! De ce să zăbovim asupra acestui detaliu minor când, de fapt, conducătorii noştri vor doar să stârpească “pensiile nesimţite”? [...]
Sperante desarte pentru romani si in 2010
Profetii cresterii economice a Romaniei si a iesirii din criza incep sa puna frana optimismului, constienti ca reformele reale nu au fost inca aplicate in ciuda presiunilor venite din partea Fondului Monetar International, sau a Comisiei Europene.
In urma cu aproape doi ani, inaintea declansarii crizei economice, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei nu credea intr-o cadere accentuata a economiei romanesti, fiind printre putinii demnitari ai tarii care incerca sa mai afiseze o doza de optimism.
Presedintele Traian Basescu s-a aflat, initial, si el pe aceleasi baricade, dar a parasit rapid corabia sperantei, in ciuda faptului ca meseria de capitan de vas l-a invatat ca el trebuie sa fie ultimul care “sterge putina”. In fine, ce mai conteaza, atata vreme cat economia Romaniei a cazut si tot cade, cu aceeasi carmaci la bord ? [...]
Romania optimista
Partidul Social Democrat a dat de pamant cu Romania, luand patrimoniul ei public, al poporului, si bagandu-l in buzunare private de suporteri si de straini, deschizand toate portile de invadare economica, destructurand sisteme unitare in favoarea mafiilor, liberalizand fara noima in profitul unei paturi superpuse. Totusi partidul aspira la urmari fericite, dl. Iliescu face planuri pentru 2025, dl. Nastase elaboreaza si el principii de perspectiva, fara nicio jena, pentru o noua recunoastere pe termen lung! Partidul Liberal, asociat cu Partidul National Taranesc, crestin si democrat, a dat si el cu Romania de pamant, continuand prelevarea si instrainarea patrimoniului in ritm sustinut, in favoarea mafiei proprii, prabusind moneda nationala, destructurand ce a mai ramas. Da si el semne de inviorare, are si el programe de larga perspectiva, desi ramas singur la guvernare a aruncat in aer toate castigurile si ne-a bagat intr-o lefterie generala. Liberalii au acum mari framantari teoretice, bineinteles optimiste. Dl. Mugur Isarescu a dat de pamant cu Romania, oprind la inceput creditarile ieftine care sa creeze o clasa de mijloc laborioasa, si starnind un blocaj comercial de anvergura, aproape letal, urmat de o ieftinire cumplita a bunurilor nationale. Si el e zambitor, optimist, fin amfitrion si se lauda cu prosperitatea Bancii Nationale pe fondul unei mizerii generalizate la care a contribuit copios. Acum vine si Partidul Democrat-Liberal, si el infruptat amarnic la comenzi de stat oneroase si din dirijari de credite preferentiale, si strange cureaua natiunii, ca s-o insanatoseasca si s-o reindustrializeze, cu tinte de 20-30 ani buni de aici inainte. Bogatii sunt peste tot, mafiotii peste tot, complicitati in structurile secrete si in magistratura venala au toti, viitorul se anunta prosper, mai ales ca tandemul Basescu-Boc legifereaza pentru 2030-2040. [...]
Criza in Romania un moment al adevarului
Nimeni nu poate nega faptul că, după douăzeci de ani, tranziţia a adus românilor multe lucruri dorite în vremurile izolării comuniste. Obiecte de fetiş în 1989, berea la cutie, ţigările şi whisky-ul străin sau hamburgerul au intrat în normalitatea consumul nostru. Tot mai multe bunuri şi servicii au tendinţa să se răspândească după reţeta clasică a capitalismului, care a descoperit că succesul economic presupune transformarea bunurilor iniţial destinate elitelor în bunuri de larg consum.
Dar, oare numai asta am vrut în 1990? Ne putem mulţumi cu faptul că bem pe săturate Coca-Cola, că vedem telenovele la peste treizeci de canale de televiziune pe cablu, că încet-încet înlocuim vechile Dacii cu noile Loganuri?
Suntem fericiţi în noua noastră lume în care unii dintre noi fac shopping la Milano, iar alţii în Piaţa Matache la magazinele de second hand? Oare am intrat în lumea capitalistă dacă şeful se numeste „manager”, iar agapele între colegi, „team building”? [...]
Romania sindicala si Romania reala
Incepe primavara sindicala. Intai protesteaza profesorii si studentii, apoi ar putea iesi in strada angajatii de la metrou, medicii si functionarii. Revendicarile sunt in linii mari aceleasi: bani mai multi si stabilitatea locurilor de munca.
Intr-un fel sunt solicitari si actiuni firesti. Peste tot in lume, pentru orice salariat acestea sunt prioritatile si orice sindicat este dator sa le promoveze si sa lupte pentru ele.
In mod special, in Romania exista factori agravanti care scot oamenii in strada. Cel mai pregnant este pierderea increderii in guvernanti.
Nicio secunda guvernul nu a lasat impresia ca are situatia sub control, ca stie ce face, ca are o strategie clara. Impresia generala a fost de bajbaiala, masuri luate azi au fost modificate sau abolite maine, masuri luate fara niciun studiu de impact au produs efecte adverse, declaratii aruncate intr-o doara au creat panica inutila. [...]
The Economist: Ipohondrii Europei - cine face greva?
De cine sunt organizate protestele fata de planurile de austeritate? Cine sunt de fapt cei mai nemultumiti? Ei bine, revista britanica The Economist constata ca aceste proteste sunt organizate nu de catre cei care pierd cel mai mult din criza economica, nici de catre cei mai saraci, ci, culmea, de cei privilegiati.
Cei care striga cel mai tare nu sunt intotdeauna cei care sufera cel mai mult.
Imaginati-va doi veri. Unul vine din Europa continentala, Franta, poate. Un ipohondru, care se plange de viata lui, de oboseala si de dureri misterioase, desi ia pastile. Varul sau este american (sau britanic, cum doriti), caruia ii place riscul si este dedicat sporturilor extreme. Se simte puternic, desi consuma alcool si se supraalimenteaza de ani de zile. [...]
vizitatori unici
Primeste articolele direct in mail.
