Analize și opinii

Adrian Onciu: TRANSFERUL DE RESPONSABILITATE

Doar alegerile din 9 iunie îi opresc pe birocrații de la Bruxelles să agite și mai tare steagul războiului cu rușii. Odată ce noul parlament va fi investit (cu o presupusă majoritate liberală), iar Ursula von der Leyen își va începe cel de-al doilea mandat la cârma Europei, nimic nu va sta în calea acestor bătăioși cu discernământ diminuat.
Tactica Washington-ului de a tergiversa votul pentru cele 61 de miliarde de dolari a dat roade. O regie ieftină, cu stegulețe galben-albastre și un entuziasm debordant în rândul congresmenilor, a arătat lumii întregi ”angajamentul de nestrămutat” al americanilor (311-112 voturi în favoarea proiectului).
Au trecut șase luni de așa-zis suspans, în care au murit aiurea mii de ruși și ucraineni. De la început a fost vorba de o mare minciună livrată nonșalant de Casa Albă: republicanii MAGA din Camera Reprezentanților nu au avut niciun moment capacitatea și voința de a se opune ajutorului pentru Ucraina. La rugămintea Deep State-ului de la Washington, speakerul Mike Johnson a blocat strategic votarea proiectului, până când Europa avea să se trezească.
Fusese evident încă din 2022. Războiul se câștigă cu mulți bani, cu un munte de armament și muniție, dar în primul rând cu soldați foarte determinați. Cimitirele din Ucraina au devenit neîncăpătoare, iar spiritul de luptă s-a frânt odată cu jocul pervers al Casei Albe. Oricât de needucați sau slabi de minte ar fi oamenii lui Zelensky, ei au realizat că sunt folosiți drept carne de tun. Și că propaganda occidentală i-a mințit vreme de doi ani. Le-a insuflat în mod cinic și criminal sentimentul victoriei, deși generalii NATO și analiștii de pripas conștientizau perfect că era vorba despre o simplă iluzie. Un miraj desenat pe dunele deșertului rămas în urma bombardamentelor rusești.
Joaca de-a alba-neagra cu viețile ucrainenilor în ultimele șase luni de suspans hollywoodian i-a adus pe europeni mai aproape de implicarea directă în război. În ciuda declarației lui Trump, UE deja cheltuie mai mult decât SUA în sprijinul Kievului și forțează noi sancțiuni sinucigașe, cu consecințe nefaste asupra nivelului de trai al cetățenilor. Iar trendul se va menține, pe măsură ce politicienii-marionetă vor aplica fără crâcnire directivele de la Washington.
Klaus Iohannis, spre exemplu, tocmai a decolat de la Sibiu spre Seul, cu avionul privat, pentru a cumpăra din Coreea de Sud tancuri și tunuri autopropulsate. Tot Palatul Cotroceni a trimis în parlament o solicitare în vederea participării României la Operaţia maritimă PROSPERITY GUARDIAN. Vom proteja securitatea în strâmtorile Bab-al-Mandeb și Ormuz, în apele internaţionale din Marea Roşie, Marea Arabiei şi Golful Piersic. Probabil cu bricul Mircea și ce-a mai rămas din submarinul Delfinul. În calitate de ”forță regională”, România globalistă se implică astfel nu doar în conflictul din Ucraina, ci și în răfuielile din Orientul Mijlociu.
Viktor Orban, în schimb, știe foarte bine ce se află în spatele cortinei: ”Suntem la un pas ca Occidentul să trimită soldați în Ucraina. Bruxelles-ul se joacă cu focul. Ceea ce face este un act de provocare. (…) Noi nu vrem război și nu vrem ca Ungaria să devină din nou jucăria marilor puteri”.
Pentagonul a prins gustul banului obținut relativ ușor, iar acum forțează revenirea la situația din timpul Războiului Rece, când țările europene cheltuiau, în medie, între 3 și 5 la sută din PIB pentru apărare.
Strategii americani o spun în gura mare: Europa trebuie să ”transfere povara descurajării și apărării convenționale” de la armata SUA la propriile forțe. Aliații NATO din Europa ar face bine să cheltuie și mai mult pe tancuri, avioane și rachete, în perspectiva inevitabilului impact frontal cu armata lui Putin. Iar fenomenul tocmai se petrece, la o scară nemaivăzută.
Dacă informația care circulă pe rețelele sociale, potrivit căreia Macron a trimis deja 2.000 de soldați la Odesa, se dovedește a fi corectă, atunci Olimpiada de la Paris va include și proba de aruncare a grenadei.