gandeste.org
(...)"intre ceea ce stii si ceea ce nu stii este ceea ce presupui(...)"

Pentru o distribuire echitabilă a bogăţiei: Exploatarea resurselor miniere în România

În toată lumea, ţările cu resurse naturale sunt în căutarea unor noi soluţii spre a maximiza contribuţia acestei bogăţii la finanţele publice şi la dezvoltarea economică a societăţilor lor. Cu toate acestea, peste tot (sau aproape peste tot) guvernele rămân prizoniere ale modelului tradiţional din acest domeniu, conceput într-o epocă în care minereurile aveau o valoare relativ scăzută.În vremea aceea, valoarea economică pe care o prezentau pentru societate exploatările miniere provenea mai ales din locurile de muncă generate şi din taxele colectate.

Modelul acesta era adecvat epocii în care a fost conceput, dar este inadaptat contextului actual de pe pieţele mondiale de minereuri.

De exemplu:

• între 1982 şi 2005, preţul aurului oscila în jur de 400 USD uncia; preţul actual este de patru ori mai mare: 1.600 USD uncia;

• între 1980 şi 2004, minereul de fier nu valora decât 12 USD tona. La sfârşitul anului 2011, se vindea cu 136 USD tona;

• livra de cupru se vindea între 0,65 şi 0,80 USD în 1998, în comparaţie cu 3,40-4,00 USD livra în anul 2012.

Bineînţeles, preţul minereurilor ar putea cădea brutal în anii care vin, dar aceasta nu schimbă cu nimic puterea argumentului. În acest caz, orice sistem de redevenţe ar aduce la buget mai puţine sume.

Un nou model de afaceri?

Este posibilă, fără a provoca isterie politică, o dezbatere pe tema distribuirii echitabile a profiturilor între investitori şi proprietarii resurselor care sunt cetăţenii României? Se poate discuta serios despre modalităţile de a profita cât mai mult de pe urma acestui „boom” al preţului minereurilor?

Orice nouă abordare în acest domeniu ar trebui să se inspire dintr-o logică a afacerilor ineluctabilă şi uşor de înţeles.

Investitorul privat, întreprinzătorul trebuie să se aştepte la un profit pe măsura investiţiei sale şi care să ţină seama şi de riscuri. Riscurile în domeniul minier sunt reale. Trebuie notat totuşi că faza cea mai plină de riscuri este aceea a explorării; faza de exploatare a unui zăcământ geologic cunoscut comportă pentru promotor două riscuri precise:

1. Riscul politic; eventualitatea unei schimbări politice, naţionalizarea exploatării, opoziţia eficientă a populaţiei care se împotriveşte proiectului; astfel, Newmont Mines s-a retras dintr-un proiect de exploatare minieră a aurului în Peru după ce investise zeci de milioane de dolari, ca urmare a opoziţiei hotărâte a ţăranilor din regiunea în care se afla mina; în septembrie 2011, Venezuela a naţionalizat toate minele de aur de pe teritoriul ei etc.

2. Volatilitatea preţului minereurilor ar putea transforma rapid un proiect rentabil într-unul aducător de pierderi; şi totuşi, cererea de minereuri este dictată de o tendinţă puternică a sistemului economic mondial: dezvoltarea economică rapidă a Chinei şi a altor ţări cu o creştere efervescentă; în plus, în sectorul minereurilor există pieţe specializate (Futures Markets), pe care producţia viitoare poate fi vândută la preţurile actuale; evident, întreprinderea minieră care se protejează vânzând în felul acesta va pierde dacă preţul minereului va continua să crească, dar această protecţie este benefică pentru cei care se tem de o scădere viitoare a preţurilor.

Ce randament trebuie să aibă investitorii?

Este util să comparăm ratele de randament intern (RRI) estimate şi realizate în alte sectoare industriale cu înalte niveluri de risc:

• dezvoltarea de noi produse în sectorul farmaceutic: rata de randament internă este de 8,4% (în scădere, în ultima vreme, în comparaţie cu rata obişnuită de 11,8%) (Sursa: Deloitte and Thomson Reuters, 2011);

• noi modele de avioane: între 12% şi 20% randament estimat (Sursa: Peoples and Willcox, 2006);

• capital de risc, sectorul în ansamblu (1989-2008): 17%; în sectorul extrem de riscant al biotehnologiilor: randament realizat (1986-2008): 20,7% şi randament estimat de 21,5% (Sursa: Cockburn and Lerner, 2009).

Ar fi, aşadar, investitorii în exploatarea unei mine mulţumiţi (poate chiar fericiţi) cu un randament estimat (RRI) de 20%? Fără îndoială. De ce, atunci, să fie menţinut un sistem de redevenţe, precum cel actual, care conduce la randamente între 50% şi 80%, sau chiar mai mult, pentru exploatarea resurselor minerale ale României?

Nu încape îndoială că o rată a randamentului intern de 20% recompensează mai mult decât suficient investitorul pentru riscurile de variaţie în jos a preţurilor minereului ca şi pentru alte evenimente imprevizibile inerente acestui sector de activitate.

Atunci, de ce nu se stabileşte un sistem de redevenţe care să fie sensibil la randamentul estimat de investitori (dar nu mai mult), astfel încât proprietarii resurselor, cetăţenii României, să beneficieze de profiturile realizate peste randamentul estimat?

Propunerile care urmează sunt inspirate de practicile din Norvegia, Australia, Chile şi Brazilia şi reflectă unele studii comandate de Banca Mondială, ca şi de practicile din sectorul petrolier. Ele ar trebui să se aplice atât proiectelor în curs, cât şi proiectelor viitoare:

1. Stabilirea unui sistem de redevenţe (aşa-numitele redevenţe NSR, Net Smelter Royalties, o redevenţă plătită pe valoarea minereului după deducerea costurilor de tratare, dacă aceasta are loc, pentru a-i conferi o valoare comercială, dar înaintea oricărei cheltuieli de exploatare), exprimat în procente, indexat cu preţul fiecărui minereu; acest procentaj ar trebui să varieze între 0% şi un x% maximal, astfel încât să încurajeze întreprinderea minieră să extragă nivelul maxim de minereu; aceste redevenţe sunt o cheltuială deductibilă din impozitele de plătit; de exemplu, pentru aur: dacă preţul mediu anual pe uncie este de 500 USD sau mai puţin, redevenţa să fie de 0%; la 700 USD, redevenţă de 2%; la 900 USD, redevenţă de 5%; la 1000 USD, redevenţă de 7%; la 1500 USD, redevenţă de 10%; la 2000 USD, redevenţă de 15%, cu interpolare liniară pentru preţurile intermediare;

2. Încasarea taxelor româneşti aplicabile tuturor întreprinderilor;

3. Stabilirea unui nivel al taxei miniere calibrat în funcţie de valoarea de piaţă a minereului şi a costurilor financiare reale (cash costs) ale exploatării, astfel încât exploatatorul să realizeze un randament (RRI) de 20% înaintea oricărui efect al finanţării prin îndatorare (se ştie că dacă finanţezi o investiţie în parte prin îndatorare, rata de randament intern este mai mare decât dacă o finanţezi doar cu capitalul propriu). Mai precis, revenind la propunerea de mai sus, nivelul taxei miniere va creşte sau va scădea în funcţie de condiţiile de pe piaţă şi de costurile reale ale investitorului care exploatează mina.

4. Toate profiturile monetare obţinute peste acest randament vor fi distribuite astfel: 80% guvernului şi 20% întreprinderii miniere.

5. Guvernul se asigură în felul acesta de încasarea de fonduri provenite din redevenţe (cu excepţia cazului în care preţurile scad radical) şi de o cotă parte din fluxurile monetare produse de exploatarea minei; făcând să varieze această rată a taxei miniere (între 0% şi x%), guvernul este efectiv un partener, adică îşi asumă o parte din riscul exploatării minereului;

6. Guvernul ar putea semna un angajament de invariabilitate pentru o perioadă de, să zicem, zece ani, în timpul căreia se angajează să nu schimbe condiţiile stabilite pentru o mină, în conformitate cu acest program;

7. Guvernul României, atunci când doreşte, poate să devină acţionar în orice proiect minier până la un nivel maxim de 30%; acest acţionariat este plătit fie în natură, fie, preferabil, prin valoarea avantajelor oferite societăţilor miniere (infrastructură, energie electrică etc.);

8. Nici o mină în exploatare situată în România nu poate fi vândură fără aprobarea Guvernului român;

9. Guvernul român trebuie să facă anual publice sumele încasate din redevenţe, taxe şi impozite de la fiecare exploatare minieră, ca şi nivelul profiturilor declarate pentru fiecare mină (nu datele consolidate la nivel de industrie).

Guvernul ar trebui să creeze o societate de stat (Societatea Română a Minelor - SORMINE?) care ar avea drept misiune:

• negocierea înţelegerilor cu societăţile miniere pentru a stabili nivelul taxelor miniere şi al redevenţelor, ca şi nivelul de participare la capitalul societăţii create pentru fiecare exploatare;

• supravegherea proiectelor miniere şi negocierea schimbării ratei taxelor miniere în funcţie de randamentele reale ale minei;

• verificarea ca sumele plătite ca redevenţe şi taxe miniere să fie conforme înţelegerilor;

• suportul financiar pentru formarea universitară în domenii precum geologia şi ingineria minieră în România;

• în colaborare cu celelalte surse de finanţare, sprijin financiar oferit întreprinderilor de prelucrare a minereului în România;

• sprijinirea dezvoltării unei expertize în toate domeniile necesare pentru construirea şi exploatarea minelor; printre altele, prin insistenţa în timpul negocierilor cu societăţile străine pe un transfer al cunoştinţelor şi expertizei către societăţile româneşti;

• în sfârşit, societatea de stat SORMINE ar trebui, la nevoie, să acţioneze ca maistru de şantier pentru a reuni resursele tehnice şi financiare pentru exploatarea resurselor miniere, să negocieze termenii şi condiţiile dezvoltării miniere cu promotori şi investitori privaţi pentru a atrage toate beneficiile pentru România.

Această societate de stat ar trebui să aibă un consiliu de administraţie si conducători experimentaţi în sectorul minier şi în analiza financiară a proiectelor complexe; remunerarea lor ar trebui să fie stabilită pe măsura responsabilităţilor; ar trebui realizată o căutare sistematică a candidaţilor printre foşti conducători de întreprinderi, în prezent pensionari şi probabil fără conflicte de interese.

Curtea de Conturi a României ar trebui să evalueze eficienţa societăţii de stat SORMINE:

• Crearea unui fond românesc suveran în care ar trebui vărsate veniturile provenite din exploatarea minieră dincolo de, să spunem, 0,25% din PIB-ul românesc; altfel spus, bugetul anual al României ar beneficia de pe urma activităţii miniere până la un anumit nivel (circa 360 de milioane de euro, conform exemplului de aici - 0,25% din PIB - şi crescând o dată cu PIB-ul); orice valoare adiţională ar fi vărsată în fondul suveran din care nici o sumă nu ar putea fi retrasă pe o perioadă de, să zicem, zece ani; după aceşti zece ani, 4% din soldul fondului suveran va fi vărsat în fiecare an către bugetul de stat. Fondul ar putea investi până la 30% din capitalul său în obligaţiuni ale Guvernului român.

Noul model de redevenţe propus aici ar face cumva ca România să-şi piardă atractivitatea pentru societăţile miniere?

Dezvoltarea minieră s-ar deplasa către jurisdicţii mai ospitaliere, provocând pierderi de locuri de muncă şi de venituri pentru statul român?

Întrebarea este pertinentă, iar temerea, legitimă.

Acest program diferă fundamental de abordarea actuală din domeniu; temerea de a proceda altfel decât alţii trebuie eliminată; capitalul nu este nici rar, nici raţionalizat şi este în căutare de plasamente care ar putea aduce 20% sau mai mult, în condiţii de risc moderat.

În plus, toate ţările bogate în resurse minerale caută în prezent modalităţi de sporire a efectelor economice ale activităţii miniere. Este clar că noi aranjamente în privinţa redevenţelor şi a dezvoltării economice vor apărea în următorii ani.

Mai trebuie amintit că minereul nu este o resursă mobilă; extragerea lui presupune tehnologii cunoscute şi stabile. În sfârşit, se invocă adesea faptul că sub nici o jurisdicţie nu se procedează conform modelului sugerat aici. Este adevărat, dar ar trebui să ne temem de inovare? De fapt, statele au adoptat modele asemănătoare celui propus aici pentru sectorul petrolier. Acestea ar trebui să constituie un izvor de inspiraţie.

Oricum, punctul fundamental din argumentarea noastră constă în faptul că regimul actual al redevenţelor lasă un nivel exagerat de profit întreprinderilor miniere, lezându-i astfel pe proprietarii resurselor, cetăţenii României. Ratele de randament intern pentru exploatarea minieră depăşesc excesiv ceea ce este necesar şi just pentru a compensa riscurile asociate unor asemenea investiţii.

Aceasta este indiscutabil şi inechitabil.

Dacă nu vrea să inoveze adoptând modelul propus aici, Guvernul român trebuie totuşi să răspundă unor întrebări de fond: poate el justifica, găseşte el echitabil faptul ca întreprinderile miniere să realizeze rate de randament intern între 50% şi 80% sau mai mult? Dacă nu, cum va proceda guvernul pentru ca cetăţenii României, proprietari ai resurselor, să primească o mai mare parte din profituri?
Acad. prof. dr. Yvan Allaire este preşedintele consiliului de administraţie al Institutului pentru guvernanţa organizaţiilor private şi publice (IGOPP) şi profesor emerit de strategia afacerilor la Université du Québec à Montréal (UQAM). Este cofondator al grupului de consultanţă SECOR. A fost consilier al conducerii unor mari întreprinderi canadiene şi vicepreşedinte executiv al companiei Bombardier, între 1996 şi 2001, şi membru în mai multe consilii de administraţie, printre care, între 2005 şi 2009, acela al Casei de depozite şi plasamente a Quebecului, cel mai mare fond de pensii din Canada. A publicat numeroase lucrări şi articole despre strategia şi guvernanţa întreprinderilor. Este membru al Academiei de litere şi ştiinţe sociale a Societăţii regale din Canada.

Prof. dr. Mihaela Fîrşirotu predă strategia afacerilor la Facultatea de management din cadrul UQAM şi este titulară a catedrei Bombardier de gestiune transnaţională. Autor prolific (peste o sută de articole şi mai multe cărţi), a condus numeroase seminarii despre schimbarea strategică la care au participat echipele de conducere ale unor mari companii canadiene. Deţinătoarea premiului pentru cea mai bună teză de doctorat în gestiune decernat de American Academy of Management, profesoara Mihaela Fîrşirotu a creat şi condus, după căderea comunismului, prima şcoală masterală de gestiune din România (la Academia de Studii Economice din Bucureşti).

Soţii Allaire şi Fîrşirotu sunt autorii a două volume traduse în româneşte: Management strategic (Ed. Economică, 1998), Pledoarie pentru un nou capitalism (Ed. Logos, 2011)

sursa: atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com // romanialibera.ro

	Romania sub pamant In doar cateva zile, localitatea Ocnele Mari, din judetul Valcea, s-a transformat intr-un lac de sare. Exploatarea minera de aici a fost inchisa in urma...
	„Bula aurului“ – precursoarea unei noi crize globale Preţul metalului preţios creşte neîntrerupt şi este aşteptat să crească indiferent de recăderea în recesiune sau de creşterea viguroasă a economiei,...
	Suntem saraci doar cu Duhul Marile provocari ale secolului 21 gasesc Romania intr-o pozitie nesperat de buna. Cu toate acestea, nimeni nu se incumeta sa profeteasca un viitor mai...

Filed under: General, Puncte de vedere | Alexandria Librarii, exploatarea resurselor, Gandeste, model de afaceri, piata mondiala de minereuri, risc politic, societati miniere|1 Comment