C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for General

Fost ministru al economiei: ”Trebuie să cerem ANAF să verifice averea domnului Iohannis și impozitele pe care le-a plătit din 1990 până acum!”

Share Button

Deputatul ALDE Varujan Vosganian va face demersuri la ANAF pentru a se afla ce avere are Klaus Iohannis.

case_fam_iohannis_07

Mai mult, fostul ministru al economiei vrea să știe și ce impozite a plătit din 1990 până acum șeful statului. Alesul vrea să se lămurească în ce măsură o persoană, care a lucrat doar ca bugetar, atât cât a fost profesor dar și primar al Sibiului, își poate cumpăra șase case din banii strânși.

”Am să propun asta în Comisia de Buget de la Camera Deputaților să ceară ANAF să verifice averea domnului Iohannis și impozitele pe care le-a plătit domnul Iohannis din 1990 până acum, ca să lămurim și povestea asta. Eu nu trebuie să-i cer fișa fiscală a președintelui, noi trebuie să cerem la ANAF să ne aducă la Parlament pe de o parte impozitele plătite de acest domn și averea pe care o are. Pentru că dânsul iubește modelul german, și noi îl iubim. Președintele din Germania a demisionat din funcție pentru infinit mai puțin decât evaziunile cu care se laudă președintele Iohannis. Ca să terminăm cu această lecție de morală pe care o dă acest președinte, exact cum o să dea și Băsescu”, a spus Varujan Vosganian.

Sursa: Libertatea.ro

Sursa foto: Rise Project

Share Button

Ministrul Culturii: ”Am intrat într-o epocă a derizoriului; societatea românească experimentează sinucigaș abandonarea culturii!”

Share Button

Ministrul Culturii și Identității Naționale, Ioan Vulpescu, a afirmat, duminică, la ședința solemnă a Academiei Române cu prilejul Zilei Culturii Naționale, că societatea românească experimentează “sinucigaș” abandonarea culturii și se confruntă cu o “deculturatizare durabilă”.

s604x0_ionut_vulpescu

“În opinia mea, am intrat într-o epocă a derizoriului, care este la fel de periculoasă pentru cultură ca și epoca anticulturală, reprezentată de defunctul regim comunist. Acum nimeni nu mai amenință fățiș cultura și pe creatorii ei, nici nu-i mai cenzurează politic manifestările, însă un văl apăsător de tensiune și dispreț, de indiferență instituțională și iresponsabilitate acoperă zi de zi tot ce se face în materie de cultură. De la școală, în care se învață tot mai puțin, mai ales limbă și literatură română și istorie, până la mass-media din care cultura pare a fi dispărut, societatea românească experimentează sinucigaș abandonarea culturii. (…) Dacă până acum vorbeam despre dezvoltarea durabilă, acum suntem confruntați cu deculturatizarea la fel de durabilă”, a spus Ioan Vulpescu, la sesiunea solemnă “În jurul identității românești, organizată de Academia Română și Fundația Națională pentru Știință și Artă.

Potrivit lui Vulpescu, în societate există pericolul pierderii identității, atât a celei culturale, cât și a identității antropologice. El a menționat o statistică conform căreia în Finlanda, o țară cu 5,5 milioane de locuitori, sunt tipărite mai multe titluri și într-un tiraj mai mare decât în țara noastră, care are 21 de milioane de locuitori.

“Pe măsură ce studiul limbii și literaturii române și, respectiv, al istoriei nu-i mai oferă copilului român nicio certitudine cu privire la cine este el ca om în lume și cine sunt cei în mijlocul cărora s-a născut și trăiește, consumul de cultură de orice fel, nu numai de română, scade la zero”, a adăugat Vulpescu.

Acesta a propus declanșarea unei campanii de repoziționare a culturii în societate.

“E momentul să declanșăm împreună o bătălie culturală, o bătălie pentru valorile culturii noastre, (…) nu un război, ci o campanie susținută și inteligentă prin care oameni și instituții să colaboreze pentru repoziționarea culturii în societate. Vă propun să relansăm ideea strategiei culturale naționale, care să nu se bazeze pe proiecte goale și pe cheltuirea ingenioasă a banilor publici naționali și europeni, ci pe crearea unui consens în jurul promovării valorilor culturii naționale, inclusiv prin măsuri legislative”, a adăugat Vulpescu.

El a spus că este nevoie de trei ținte: repoziționarea socială a creatorului și, respectiv a cercetătorului științific, repoziționarea și consolidarea instituțiilor culturale, inclusiv a cercetării științifice și conservarea și valorificarea superioară a patrimoniului, iar cultura să beneficieze de proiecții bugetare multianuale și de o asumare consensuală a creșterii finanțării.

Vulpescu a mai spus că Academia a furnizat “cuvenitele reparații morale” personalităților eliminate din motive politice de regimul comunist, iar acestea au fost imediat reprimite după 1989. “Din fericire, o privire obiectivă asupra istoriei recente a Academiei noastre arată că ea a reușit să se adapteze noii structuri a culturii, înglobând științele exacte și tehnice și promovând dialogul inter și transdisciplinar”, a mai menționat Vulpescu.

La rândul său, la ședința solemnă, ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, a vorbit despre “intelectualul rasat Mihai Eminescu, opera acestuia și “contribuțiile acestui mare spirit la dezvoltarea învățământului”.

În final, el i-a asigurat pe reprezentanții Academiei Române că Ministerul Educației va avea în Academie un partener în privința manualelor școlare.

La sesiunea solemnă au transmis mesaje: președintele României Klaus Iohannis, Prea Fericitul Părinte Daniel — Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, IPS Monsenior Ioan Robu — arhiepiscop, Mitropolit al Arhiepiscopiei Catolice. La eveniment au fost prezenți membri ai Academiei Române, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, senatorul PSD Ecaterina Andronescu.

Autor: Alina Novăceanu

Sursa: Agerpress

Share Button

AFACEREA „RECTIFICAREA BUGETARĂ POZITIVĂ DIN NOIEMBRIE 2016”, PE ÎNȚELESUL TUTUROR

Share Button

La sfârșitul anului trecut, în 23 noiembrie, Guvernul Cioloș a adoptat o a doua rectificare bugetară din 2016 – prima fusese în luna august. Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice la acea vreme, anunța că este vorba de o rectificare pozitivă, care refl ectă „modul eficient” în care au fost gestionați banii publici, dar și creșterea economică.

10-dragu-465x390

Ca să se facă o rectificare pozitivă, adică să se poată face niște cheltuieli noi, suplimentare, neprevăzute inițial, trebuie în primul rând să existe la buget niște sume de bani intrate și ele suplimentar, sau niște sume despre care există certitudinea că vor intra. Mai mult, aceste sume trebuie indicate cu precizie.

Operațiunea „Goliți visteria!”

În vederea rectificării pozitive de la sfârșitul anului trecut și a justificării cheltuirii unor bani neprevăzuți anterior a fi cheltuiți, tehnocrații au umflat cu 10 miliarde de lei estimările sumelor economisite și de încasat până la sfârsitul anului. Potrivit cifrelor avansate la acea vreme de tehnocrați, veniturile erau prezentate a ajunge, până la sfârșitul anului, la 235,7 miliarde de lei, drept pentru care, guvernanții de atunci puteau face legal cheltuieli suplimentare. Odată instalați în Palatul Victoria, finanțiștii Guvernului Grindeanu au descoperit „țeapa” și au înțeles imediat că dacă nu se mai poate pleca de la 231-235 miliarde de lei venituri în 2016, țintele programului de guvernare vor fi mult mai greu de atins, iar dacă îndeplinirile angajamentelor se vor face printro serie de ajustări bugetare, deficitul pe 2017 ar urca la 4-5% din PIB, fapt mai mult decât grav. Rectificarea din noiembrie 2016 a permis Guvernului Cioloș să facă o serie de cheltuieli, practic să golească visteria, înainte de a pleca de la guvernare. Pe de altă parte, amânarea de către președintele Klaus Iohannis a instalării noului guvern nu a urmărit altceva decât să dea posibilitatea tehnocraților de a cheltui acești bani. Pe scurt, asta avea să descopere și să înțeleagă Guvernul Grindeanu.

De fapt, banii nu existau!

Astfel, la rectificarea din 23 noiembrie, tehnocrații au indicat intrarea unor fonduri europene drept sursele de bani suplimentari, în măsură să justifice cheltuielile, suplimentare și ele. Minciună, pentru că nimic din execuția întregului an nu indica asemenea intrări de bani europeni. Suma consemnată ca certă, existentă, de fapt nu exista, și nici nu avea să existe până la sfârșitul anului 2017. Faptul că ea a fost menționată ca certă, și în baza ei s-au făcut cheltuieli care altfel erau imposibil de făcut din punct de vedere legal, înseamnă fără doar și poate ceea ce în Codul Penal se numește „fals în acte publice”. Pe de altă parte, angajarea unor cheltuieli prin metoda rectificării pozitive, știindu-se clar că nu există sursele care să justifice legal măsura înseamnă, din nou, fără doar și poate, ceea ce același Cod Penal numește „abuz în serviciu”.

Cheltuieli bazate pe venituri imaginare

Pe de altă parte, după rectificare, Guvernul Cioloș ar fi trebuit să facă proiectul de buget pe 2017, mai ales că erau siguri, după cum afirmau, că vor rămâne la Palatul Victoria după alegeri. Nu a existat un asemenea proiect! Lipsa acestuia este o dovadă că tehnocrații au încercat să ascundă falsurile privind veniturile, pe de o parte, pe de alta, foarte important, destinațiile banilor cheltuiți fraudulos. Și veniturile și cheltuielile legate de această rectificare ar fi trebuit să apară într- un asemenea proiect de buget.

Dacă Guvernul Cioloș nu ar fi făcut aceste cheltuieli bazate pe venituri imaginare, false, acești bani ar fi putut fi folosiți de Guvernul Grindeanu în scopuri pe potriva propriei sale viziuni, conform propriului său program de guvernare prezentat electoratului în campania electorală.

Klaus Iohannis îl lasă din brațe pe Dacian Cioloș. Dacian Cioloș dă vina pe Anca Dragu

Dacă președintele Klaus Iohannis i-a chemat pe premierul Sorin Grindeanu și pe ministrul finanțelor publice Viorel Ștefan, ca să afle care va fi execuția bugetara pe 2017, nu aceeași preocupare îngrijorată a arătato față de Guvernul Lui, atunci când s-au făcut cele doua rectificări pozitive. Mai mult, după „întâlnirea de lucru” de la Cotroceni, din 11 ianuarie, la care au fost convocați premierul Sorin Grindeanu și ministrul finanțelor publice Viorel Ștefan, președintele Klaus Iohannis și-a luat clar mâna de pe Dacian Cioloș. Imediat după întâlnire, a răspuns câtorva întrebări ale presei, cu referire la „problema lipsei de încasări de 10 miliarde de lei pe anul trecut”, precum și cu privirea la „inițiativa Parlamentului, de a ancheta Cabinetul Cioloș pentru această lipsă de fonduri”. Răspunsurile date de președinte pe această temă au fost foarte evazive, dar au apăsat răspunderea pe umerii Guvernului Lui: „este vorba de o sumă care nu s-a realizat, pur și simplu, la încasări, din motive pe care vor trebui să le explice alții, nu eu, cei care au guvernat. Eu sunt convins că cei în cauză vor lămuri aceste chestiuni. Președintele are foarte puține atribuții pe domeniul economiei […] am discutat în repetate rânduri despre aceste lucruri(n.m. despre rectificările bugetare), fără însă să fi solicitat eu detalii legate de execuția bugetară”.

La rândul său și fostul premier, Dacian Cioloș, încearcă să fugă de răspundere, dând de înțeles că rectificările s-au făcut pe baza cifrelor, actelor și susținerilor minstrului de finanțe, Anca Dragu. Este foarte posibil ca, în urma anchetei pe care Comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului o va face, Dacian Cioloș să afle o chestie elementară: aceea că răspunderea membrilor guvernului este solidară.

Cele 17 întrebări la care tehnocrații vor fi nevoiți să răspundă în anchetă

Drept urmare, Liviu Dragnea a solicitat și a obținut prin vot al Parlamentului României încuviinţarea efectuării unei anchete comune a Comisiilor de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, prin care să fie verificate condiţiile în care s-a realizat rectificarea Bugetului de stat, din august şi noiembrie 2016, de către Guvernul României din acea perioadă. Termenul de prezentare a raportului a fost stabilit la zece zile de la data încuviinţării plenului comun asupra efectuării acestei anchete. În acest sens, toate persoanele implicate în cele două episoade financiare vor fi audiate și li se vor adresa următoarele întrebări:

1 Care este modul în care s-au constituit veniturile potenţiale pentru a se putea efectua o rectificare pozitivă?

2 Care sunt instituţiile statului care au făcut previziuni asupra acestor venituri şi care a fost nivelul propus al veniturilor de către fiecare instituţie în parte?

3 Cât au fost realizate veniturile totale ale Bugetului General Consolidat la data de 31.12.2016.

4 Cât au fost estimate veniturile totale ale Bugetului General Consolidat la momentul construcţiei bugetului pentru anul 2016?

5 Cât au fost estimate veniturile totale ale BGC la zece august, la prima rectificare?

6 Cât au fost realizate veniturile totale ale BGC la 30 iunie, primul semestru?

7 Cât au fost estimate veniturile totale ale BGC la 23 noiembrie, a doua rectificare?

8 Cât au fost realizate veniturile totale ale BGC la 30 septembrie, după trei trimestre?

9 Cât au fost realizate veniturile totale ale BGC în luna decembrie2016?

10 Care a fost media veniturilor totale ale BGC pe primele unsprezece luni ale anului?

11 Cu cât au fost mai mici veniturile totale ale BGC în decembrie 2016, faţă de decembrie 2015?

12 Care sunt motivele pentru care nu au fost estimate corect veniturile totale ale BGC la prima şi la a doua rectificare?

13 Cât este venitul nerealizat la 31.12.2016, din sume de la Uniunea Europeană 2014 – 2020, comparabil cu venitul din sume de la UE 2014 – 2020 estimat la 23 noiembrie, data celei de-a doua rectificări?

14 Care sunt sumele rămase necheltuite, atât din bugetul propriu cât şi din fonduri europene, pe fiecare minister în parte? Raportarea se va face la cheltuielile care ar fi trebuit să fie făcute, conform rectificării din 23 noiembrie.

15 Care sunt investiţiile sau programele care au fost bugetate, dar nu au fost realizate, pe fiecare minister în parte?

16 Care sunt motivele nerealizării investiţiilor, programelor de către ministere? Se va prezenta o situaţie pe fiecare investiţie-program în parte.

17 Care este suma care a rămas necheltuită la sfârşitul anului 2016, la capitolul cheltuieli de personal?

Autor: Mirel Curea

Sursa: Evz.ro

Share Button

De ce tace Klaus Iohannis? Știe ce au făcut SRI și Coldea pentru alegerea sa

Share Button

Reluăm integral articolul „Ce ascunde diversiunea «partea țigănească a filierei fraților Băsescu»“, apărut prima dată pe site-ul cotidianul.ro, în data de 17 iulie 2014. Menționează destul de clar sondajul făcut la comanda SRI și operațiunea pusă la cale pentru ca primarul Sibiului să devină președintele României. Totul a fost confirmat mai târziu.

coldea-iohannis-hellvig

Dar atunci, am ezitat. Redacția cotidianul.ro a deținut aceste informații încă din luna martie 2014, dar a evitat să le facă publice, neavând suficiente informații despre operațiune. Ulterior, surse diferite ne-au confirmat existența planului SRI și înțelegerea Traian Băsescu – Klaus Iohannis.

Republicăm și comentariile cititorilor. Unii sunt șocați și nu le vine să creadă. Alții, probabil de la SRI, postaci sub acoperire, au încercat să ne ridiculizeze sau să minimalizeze informația.

Felul în care s-au desfășurat lucrurile ne confirmă implicarea SRI. Există nenumărate dovezi indirecte că și Sebastian Ghiță a fost implicat în spargerea USL. Emisiunile de la România TV o prezintă cu fidelitate. Numai că el a jucat pentru Victor Ponta. Că operațiunea de promovare a lui Klaus Iohannis a fost condusă de SRI, nu mai avem nicio îndoială. A fost prima opțiune diferită a lui Sebastian Ghiță în raport cu SRI și Victor Ponta. Este de crezut că operațiunile de susținere a lui Klaus Iohannis să-i fie total străine lui Sebastian Ghiță. Dar, cu siguranță, ele sunt cunoscute lui Florian Coldea. El le-a condus. Și el ar putea vorbi despre ele. Acestea sunt și cărțile din mâneca lui Florian Coldea. Îl apără și îl protejează. Klaus Iohannis nu va vorbi niciodată despre sprijinul SRI și nici nu poate intra în conflict deschis cu Florian Coldea. S-ar alege praful de amândoi.

Cotidianul

Implicarea SRI în alegeri

Fragment din articolul din 17 iulie 2014

… De ce s-au certat, ca „la uşa cortului”, Ponta şi Băsescu?

În săptămânile din urmă, între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu a avut loc o mare ceartă. Prima pe bune, între doi parteneri care erau strâns legaţi de interese comune majore. Ceea ce afişau în spaţiul public ca neînţelegeri ireductibile nu era decât (şi încă poate încă mai este!) o diversiune mediatică, menită a ascunde taina lor. Ce taină! Una á la Polichinelle! Ea va fi dezvăluită de evenimentele care vor urmă.

O paranteză! Comedia regizată de Traian Băsescu, prin invitarea la consultări a „Guvernului” în legătură cu o lege adoptată de Parlament, nu este decât un element de tactică a discreditării, dacă a mai rămas ceva de discreditat din premier. Dovadă în plus pentru Ponta că Băsescu nu a fost nici un moment un partener corect în jocul lor secret.

La începutul anului în curs, prioritatea „zero” a lui Traian Băsescu era să afle de la loialii săi personali din serviciile secrete care este profilul succesorului său la Cotroceni şi evalurea măsurii în care acesta va avea disponibilitate să-i garanteze impunitatea.

În fapt, un supliment de garanţie faţă de ceea ce i s-ar fi promis cândva din partea Marelui Licurici, dacă îi va stârpi pe toţi ceilalţi corupţi importanţi din ţara noastră.

Să fim înţeleşi, percepţia despre Băsescu la Washington este aceea că s-a instaurat în vârful piramidei corupţiei, cum ar zice Bulă, pentru a eradica-o „din interior”. El s-a gândit totuşi că pe la Washington se mai pot schimba lucrurile, iar vreun nebun autohton, odată ajuns în locul pe care i l-a încălzit zece ani, i-ar putea juca o festă.

Ca să arătăm că informația noastră este corectă, exact în ziua de joi, 20 februarie 2014, preşedintelui Traian Băsescu i-a fost prezentat profilul viitorului preşedinte. Un profil rezultat din sforţările „grupului B.N.D. de la Cluj”, rafinate de institutele de cercetări şi evaluări sociologice acreditate de un serviciu de informaţii, care a pus untul secret pe sandvișul informaţional servit preşedintelui.

Succesorul indicat de “profilul sociologic” ajuns pe masa preşedintelui României nu era Crin, nu era Victor, nu era Elena, nici fostul său consilier C. Diaconescu, nu era… niciuna dintre figurile politice ale căror nume se vehiculau ca prezidenţiabil în spaţiul public.

Traian Băsescu, mulţumit şi nu prea, a cerut furnizorului păstrarea deplinului secret asupra numelui noului prezidenţiabil. Când Băsescu este naiv, e naiv de-a binelea. Un secret deplin poate fi doar ceea ce ştie o singură persoană. Or, înaintea lui…

Şi, totuşi, o vreme nu a transpirat nimic. Dar cum între naşi şi fini legea cumetriei politice bate legea secretului prezidenţial, Ponta a aflat că rejectatul din USL deschide cale la prezidenţiale lui… Klaus Johannis! Simţindu-se ca pocnit în moalele capului, Ponta a intrat în stare de şoc, iar după ce şi-a revenit s-a răţoit urât de tot la Traian Băsescu. Acesta a dat mână liberă lui Coldea la „terminarea” lui Maior…
Numai că fie un subaltern devotat lui Maior, fie altul din parohia lui Gabriel Oprea, ori din ambele părţi, a sifonat către presă documentele conservate care au acoperit partea „ţigănească” a cazului fraţilor Băsescu.
Prin această mişcare, Traian Băsescu a fost scos din joc câteva săptămâni şi pus la prăjit la foc scăzut. Adică un timp de care avea nevoie ca să-şi pregătească următoarele mişcări.

Altă paranteză.

Nu cumva avem, în acest fel, şi o parte din explicaţia obstinantului refuz al cuplului (politic) Ponta – Oprea de a-l accepta pe Johannis ca viceprim-ministru responsabil de domeniul securităţii naţionale?! Dacă se întâmpla, mai era posibil cele ce urmează?….

(Articolul integral din 17 iulie 2014 http://www.cotidianul.ro/cotidianul-243383)

Cum au reacționat cititorii noștri

Mitica: Articolul pare a fi scris de Pavel Corut. Ceva dovezi exista ?

Rxctps: scenarii? ce abureala, niste smenari se trag in piept si alti smenari se straduie sa ne prezinte trebusoara asta drept nu stiu ce operatiune secreta! pai daca-i adevarat atunci tipii din servicii dau in gropi!

Radu: N-am inteles pe deplin pct.3. Se pot detalia problemele? ca pare o treaba f.f.f interesanta! Cine sunt acei domni/doamne?

Vox Populi: TIGANIADA jocul preferat al politicienilor corupti, incompetenti, ticalosi, lacomi, nesimtiti

Ochi Ager: Articolul asta are prea multe ghicitori si prea multe sarade. Autorul mai bine se axeaza pe o singura informatie si o explica ca lumea.

SUNDAY: Articol scris de un securist pt. dezinformarea si manipularea maselor ! Mass-media este plina de agenti infiltrati ! Romania este o tara securistica !

Virgil: ghem de interese si scenarii, ceatza peste ce ar trebui sa fie clar ca lumina zilei: omul de la Cotroceni este un impostor, in slujba altora si impotriva noastra.

CIUDATENIE MARE: Adica se sparge buboiul? Cam asta e ce urmeaza sa se faca? Vor americanii sa faca chirurgie in plaga infectata de bolsevism, degenerata in mafie intern-internationala?

Sandra: Cosmarul Romaniei sub cleptocratie, agenti vanduti, tradatori, parveniti, institutii destructurate si o tara adusa la stadiul de colonie.

IQ100: dl Busher pare si dansul mexican, precum multi alti trimisi ai URSSA, dupa fizionomie…

OTV Traieste: Uite asa se duce credibilitatea unui ziar. Dan Diaconescu e autorul ?

Samatha: Harry Potter nu alta, mai lipsesc Valdemort si vrajitorul din Oz.

Teo: in concluzie????? …. nu am inteles nimic…..

Baliverna Voda: „o amplă operaţiune a Departamentului Justiţiei din SUA, menită a curăța mediul de afaceri şi scena politică de rechinii corupţiei „ – poezie de Ilie de la Scularie. Pai cum sa curete Departamentul de Justitie al SUA mizeria si coruptia de la noi, cand chiar ei au regizat-o? Hai sa scriem articole ca sa ne bagam in seama singuri. SUA cel mai mare traficant si vanzator de arme nu are nevoie de editat de pe la noi ca sa traficheze arme. Au ei baieti pregatiti la CIA.

Jaguarul: Citat: „organizatii criminale de tip mafiot, organizatii care trebuiesc desfiintate si reorganizate pe criterii democratice.” Fii, mai nene Moldovane, mai clar ca se intelege ca organizatiile criminale sa se organizeze democratic. Pe de alta parte, nu-s de acord ca „securistii si comunistii” sunt mafiotii. In Italia, Franta, Anglia sau SUA, in Japonia sau India, Malaiezia sau Thailanda, tot comunistii-s de vina? Acolo unde apar banii (si multi, nu gluma) apare coruptia.

QUO VADIS DOMNULE MAIOR ????: Quo vadis S.R.I. ??? Quo vadis dulce Romanie ???

Moesia: In concluzie! Dumnezeule!!!! Hotii si coruptii astia sunt cei ce iau piei de pe noi, marind mereu, an de an, impozite, taxe, accize, preturi la gaze, energie, metrou, trenuri, mijloace de transport in comun, paine, carne…..etc….etc….? De aceea se pune mereu presiune pe” nu mai avem de unde plati pensiile”….? Cand pensiile se pot plati pe un an numai din ce au incasat mafiotii astia la un transport clandestin de arme ! Intelegeti de ce lupta – prin sindicate – ca portul Constanta sa nu cumva sa treaca sub influenta lui Mazare ? Sa nu se afle si mai multe. Iar despre incompetentul Ponta, se pare ca vom afla curand cum el a gandit scrisorica si drumul la Barroso pentru a anihila votul de la referendum.

IQ100: „Nu este mai puţin adevărat că şi fostul premier Adrian Năstase a încercat să impună casarea la fier vechi a materialului rulant funcţional al Căilor Ferate, cu scopul de a capta bunăvoinţa electorală din partea mafiei fierului vechi.” deci si Nastase….

K: Tara e paralizata de „doctorii” pusi ca sefi in institutii cheie ale statului. Acestia sunt oameni ingusti la minte, fara idealuri mari in viata si cu un singur gand, acela de a se imbogati.

Simplu: Articol foarte bun. Cand vom afla tot adevarul: oamenii politici romani sunt majoritatea agenti ai unor alte tari?

Ioanitescu: Maaaaai basistilor, nu ne mai aburitzi….tot cu Ponta vom vota !

Asimov: Mamaaaaa ! Bai dar nu semnezi si SF-ul asta demn de premiul Nobel pentru literatura ? Asta-i apogeul cetzii…

Mutulica: cred ca si Ciuvica este invidios pe asa o bazaconie …

Escu: Corectă analiză și la obiect. Era necesar să amintiți și cum a fost anchetat Băsescu în SUA pe timpul așa-ziselor sale vizite tot pentru trafic de armament și muniții în cazul acela cu unul Bithner, parcă.

Dialoguri cu Victor Ponta la România TV

Liliana Ruse: Bun. Dincolo de alegeri, aţi avut totuşi un anunţ foarte clar: PSD şi PNL vor candida separat la alegerile europarlamentare

Victor Ponta: Dar era ştiut deja.

Liliana Ruse: … şi vă întreb…

Victor Ponta: Era o decizie anunţată.

Liliana Ruse: Mă rog, era încă cu semnul întrebării, ferm, n-a zis nimeni foarte clar…

Victor Ponta: Nu, nu, nu poate…

Liliana Ruse: Aţi discutat, probabil, la partid, dar chiar şi domnul Antonescu a fost…

Victor Ponta: Nu. Am discutat-o în USL. Şi am discutat-o cu liderii noştri de grup din Parlamentul European. Eu am discutat cu domnul Swoboda, probabil, domnul Antonescu, cu domnul Verhofstadt. E foarte clar că nu există o uniune cum e USL în Parlamentul European. Liberalii…

Liliana Ruse: Dincolo de asta, eu vă întreb aşa, faptul că veţi candida separat la europarlamentare, nu va zdruncina guvernarea foarte mult?

Victor Ponta: Nu, pentru că totuşi europarlamentarele nu reprezintă o înfruntare directă, cum se întâmplă pe colegii. E o listă naţională în care sunt un număr de oameni, majoritatea actuali europarlamentari – bănuiesc că şi la PNL va fi aşa, deci oameni care se cunosc, care stau, merg în avion împreună, stau la masă. Nu o să văd pe, nu ştiu, Corina Creţu, bătându-se la televizor cu….

Liliana Ruse: Dar nu e vorba numai de asta. Şi organizaţiile se bat, nu se bat numai candidaţii, că de’aia aţi făcut apel la mobilizare.

Victor Ponta: Da, va fi o chestiune de mobilizare, pentru că la europarlamentare, mai ales dacă nu avem prezidenţiale în acelaşi timp, în mod sigur prezenţa va fi scăzută. Uitaţi-vă, în Croaţia au fost alegeri acum o săptămână sau două şi au fost 20%, şi e prima dată când votează europarlamentari. În general, prezenţa la europarlamentare este scăzută, şi atunci este un test de mobilizare. Mai spun un lucru, să ştiţi că am vorbit şi asta cu Crin Antonescu, noi, ca USL, la europarlamentare, în mod sigur, am lua mai puţin decât PSD separat de PNL separat, şi atunci….

Liliana Ruse: Bun. Dincolo, repet, de aceste chestiuni care ţin de PSD, eu vă întreb, revin la campania electorală, pentru că am mai văzut în trecut lucrul ăsta, o să fie…

Victor Ponta: Păi aţi văzut-o în 2009, când eram la guvernare împreună PSD-PDL, şi am avut în mai sau când au fost, alegeri europarlamentare. Nu s-a rupt niciun guvern. Guvernul s-a rupt în toamnă, cu totul…

Liliana Ruse: E cu totul alta situaţia.

Victor Ponta: … s-a rupt pentru alegerile prezidenţiale în toamnă.

Liliana Ruse: Şi nu se poate întâmpla la fel şi acum?

Victor Ponta: Nu, că nu sunt doi candidaţi. Atunci era Traian Băsescu de la PDL şi Mircea Geoană de la noi.Acum nu avem decât un singur candidat: Crin Antonescu.

Liliana Ruse: Deocamdată.

Victor Ponta: Dar mai ştiţi? Asta e o nouă ştire pe DC News sau ce, mai e cineva?

Corina Drăgotescu: Nu, dar asta, toată lumea vorbeşte despre acelaşi lucru. Chiar şi Crin Antonescu, în discursul pe care l-a avut la deschidere, la dumneavoastră, a spus, a spus (…) Adică permanent sunt semnale că ceva se va întâmpla acolo. E ca o explozie de aia: toată lumea aşteaptă să vadă când se aprinde fitilul şi când sărim în aer.

Victor Ponta: Doamna Drăgotescu, dar din 5 februarie 2011..

Corina Drăgotescu: Dar toţi ştim că este acolo bomba pusă.

Victor Ponta: Nu, staţi un pic. Din 5 februarue 2011 până în 9 decembrie 2012, doi ani de zile, a fost o zi de la Dumnezeu, în care să nu apară în presă că se rupe USL-ul?

Corina Drăgotescu: Nu, staţi un pic. Dar credeţi că colegii dumneavoastră de partid vor fi mulţumiţi ca PSD-ul să nu aibă un candidat la prezidenţiale..

Victor Ponta: Dar au votat.

Corina Drăgotescu: Ca din postura de partid care a avut de două ori preşedinţia, de două ori jumate preşedinţia României, să ajungă un partid care nu are propriul candidat?

Victor Ponta: Aici sunt două explicaţii. În primul şi în primul rând, eu i-am întrebat pe colegii mei înainte să facem USL-ul: vreţi să fim în continuare cel mai mare partid din opoziţie? – că ni s-a mai întâmplat chestia asta. Cel mai mare partid din ţară, dar în opoziţie, sau vreţi să fim cel mai mare partid dintr-o alianţă, care e la guvernare? Toată lumea mi-a răspuns: cel mai mare la guvernare. Doi: înainte să semnez acordul cu PNL-ul, spuneţi voi, uitaţi de Antonescu şi Ponta, spuneţi voi – că într-o alianţă nu poţi să iei ambele funcţii, că nu vor ceilalţi să facă alianţa – putem să luăm una dintre ele şi, fiind partidul cel mai mare, noi alegem primii. Ce credeţi că e mai important pentru PSD? Prim-ministru sau preşedinte? În unanimitate, toată lumea a zis „prim-ministru“. Asta e explicaţia. Dacă spuneau „vrem să avem preşedinte“, aveau liberalii prim-ministru. Nu ştiu dacă era domnul Antonescu, putea să fie altcineva, dar liberal.
(….)

Corina Drăgotescu: Nu ştiu, excludeţi categoric o desprindere totală de PNL? Aţi emis deja trei avertismente în seara asta. („avertismentele” au fost de fapt o constatare şi anume că declaraţiile celor trei ar putea să tragă în jos PNL – n.a.)

Victor Ponta: Exclud categoric vreo intenţie, vreo dorinţă sau vreo acţiune a PSD, în acest sens.

Corina Drăgotescu: Dar dacă ei întind coarda, să spunem?

Victor Ponta: Nu, nu. Eu spun că, noi, nu. Noi nu vrem să rupem USL-ul. Până în 2016, nu.

Liliana Ruse: Vi se pare că este un pericol mai mare la PNL să facă pasul acesta?

Victor Ponta: Nu. În acest moment, nu, nu mi se pare acest lucru. Dar, ştiu eu, poate preia Roşca conducerea şi…

Şi văzând că răspunsurile lui Ponta nu au fost satisfăcătoare, s-a schimbat placa. Ruse o întreabă pe Drăgotescu ce „spuneau” social-demicraţii (simplii participanţi la congresul PSD) despre relaţia cu PNL:

Liliana Ruse: : Corina, spuneai la un moment dat că, ai fost la Congresul PSD şi că ai stat acolo de vorbă cu oamenii, că sunt în teritoriu nemulţumiri faţă de relaţia cu liberalii.

Corina Drăgotescu: Sunt în relaţia cu liberalii nu foarte-foarte mari. Au mai zis oamenii, domnule, ne cam batem uneori în teritoriu, ne cam batem pe diverse funcţii… ne este greu să mergem împreună mai departe, ne este greu să-i susţinem…

(….)

Victor Ponta: Şi mă mai uitam, recunosc, la faptul că m-aţi pus acolo cu PNL va plăti pentru…? Nu, am zis dacă nu ar fi solidar; dar ce să facem? Ştiu că aveţi o iubire pentru PNL şi nu îi iertaţi….

Liliana Ruse: Păi nu, este un avertisment, nu avem o iubire pentru PNL, după cum nu avem nicio antipatie, că nu este meseria noastră. Asta aţi spus, că dacă PNL-ul continuă atacurile şi se desolidarizează de Guvern …

Victor Ponta: Mai spun o dată, totuşi, poate mai reuşim să mai punem un titlu.”

Articolul integral din cotidianul.ro / 17 iulie 2014

Ce ascunde diversiunea „Partea țigănească“ a filierei fraților Băsescu?

Vlad Dumitraş
Publicat Joi, 17 iulie 2014

Fraţii Traian şi Mircea Băsescu ar putea fi şi verigi într-o reţea internaţională de trafic clandestin controlat cu arme destinate zonelor de conflict?

Încercăm de câteva săptămâni să înţelegem idioţenia în care s-a lăsat prins Traian Băsescu. El nu şi-a dat seama că nu fratele său este miza acestui scandal ce se conturează din ce în ce mai mult ca o veritabilă diversiune, menită să ascundă ceva mult mai grav.

Încă din zilele imediat următoare punerii în scenă a regiei scandalului „Băsescu-Anghel (alias Bercea Mondial)“ au circulat informaţii extrem de grave despre resorturile sale şi despre regizorii din culisele afacerii.

Prima informaţie, aparent incredibilă, ne aducea la cunoştinţă agitaţia febrilă în care a intrat domnul Duane Butcher, fostul însărcinat cu afaceri ad interim al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, şi audienţele de maximă urgenţă solicitate de acesta, concomitent cu convocarea la briefing a colaboratorilor Departamentului de Justiţie al SUA din Ministerul Public al României.

Domnul Duane Butcher a învederat imperativ oficialilor români „surprinderea şi îngrijorarea faţă de turnura cazului domnului Mircea Băsescu, în contextul unor aluzii făcute la un post de televiziune, care sugerau implicarea fraţilor Băsescu în afaceri cu armament, situaţie care, dacă va scăpa controlului, poate dăuna SUA“.

Nota bene: 1. Departamentul de Stat, Departamentul Justiției şi FBI şi-au trimis de mai multe ori, în anii anteriori, emisarii la Cotroceni, în încercarea de a descâlci iţele încurcate ale unor operaţiuni clandestine de trafic cu arme, cu înalte implicări ale unor oficiali de la Bucureşti.

2. Este în practica internaţională a serviciilor speciale, care controlează traficul clandestin cu arme, „întoarcerea“ traficanţilor pentru a lucra în operaţiuni speciale subscrise strategiilor politice realizate prin mijloace secrete.

3. În interiorul unora dintre comisiile parlamentare speciale, din România, care ar trebui să supervizeze operaţiunile externe delicate ale serviciilor secrete, au existat murmure de nemulţumire în legătură cu protecţia acordată livrărilor de arme părţilor implicate în evenimentele în desfăşurare din Ucraina.

4. Demersul precipitat al însărcinatului cu afaceri a.i. D. Butcher nu ar putea fi una dintre explicaţiile plauzibile ale manierei şi grabei cu care se întrevede instrumentalizarea judiciară a cazului?! Caz apărut pe fondul defecţiunilor generate de lupte intestine şi fratricide ale serviciilor secrete, poziţionate, unele sub autoritatea lui Traian Băsescu, altele obediente lui Gabriel Oprea prin „doctorii în ştiinţe militare şi informaţii“, creaţi de el, la foc continuu, şi poziţionaţi acum în funcţii pentru care sunt obligaţi.

Cine şi de ce a acoperit partea „ţigănească“ a scandalului fraţilor Băsescu?

Un serviciu de informaţii naţional şi un altul departamental, aflate într-o permanentă competiţie neloială, au „conservat“ din anii 2010-2011 documentele care atestau cumpărarea şi traficarea influenţei familiei preşedintelui în scopul exonerării de răspundere penală a familiei Anghel. Clanul Bercea era unul dintre capetele afacerilor cu „fier vechi“ din patrimoniul căilor ferate, în principal şi nu întâmplător, de pe la începuturile carierei lui Traian Băsescu la Ministerul Transporturilor.

Nu este mai puţin adevărat că şi fostul premier Adrian Năstase a încercat să impună casarea la fier vechi a materialului rulant funcţional al căilor ferate, cu scopul de a capta bunăvoinţa electorală din partea mafiei fierului vechi.

Printre dezmembratorii de active industriale în scopul valorificării acestora la fier vechi s-a aflat şi „Dom’ profesor“ Virgil Măgureanu, aşa că nu trebuie să ne mire ce de „lumea bună“ şi-a murdărit mâinile şi costumele de stofă fină cu „rugină din ruinele industrializării socialiste“, pe care tot această lume a propovăduit-o de prin amvoanele propagandei CC al PCR, în a cărui nomenclatură specială se aflau.
Familia colectorilor de fier vechi a „Mondialilor“ are o impresionantă panoplie de N.U.P.-uri. Circa una sută! Adică tot atâtea cauze penale la care Justiţia a rămas oarbă în sensul negativ al simbolului imparţialităţii.

Denominaţia „Mondialul“ a capului familiei a fost tălmăcită de acesta ca expresie a dimensiunilor internaţionale ale afacerilor sale, ceea ce duce cu gândul la reţele transnaţionale, care nu pot opera în afara ­înaltei protecţii politice şi judiciare, tot transnaţionale.

De ce s-au certat, ca „la uşa cortului“, Ponta şi Băsescu?

În săptămânile din urmă, între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu a avut loc o mare ceartă. Prima pe bune, între doi parteneri care erau strâns legaţi de interese comune majore. Ceea ce afişau în spaţiul public ca neînţelegeri ireductibile nu era decât (şi încă poate încă mai este!) o diversiune mediatică, menită a ascunde taina lor. Ce taină, una á la Polichinelle! Ea va fi dezvăluită de evenimentele care vor urma.

O paranteză! Comedia regizată de Traian Băsescu, prin invitarea la consultări a „Guvernului“ în legătură cu o lege adoptată de Parlament, nu este decât un element de tactică a discreditării, dacă a mai rămas ceva de discreditat din premier. Dovadă în plus pentru Ponta că Băsescu nu a fost niciun moment un partener corect în jocul lor secret.

La începutul anului în curs, prioritatea „zero“ a lui Traian Băsescu era să afle de la loialii săi personali din serviciile secrete care este profilul succesorului său la Cotroceni şi evaluarea măsurii în care acesta va avea disponibilitate să-i garanteze impunitatea.

În fapt, un supliment de garanţie faţă de ceea ce i s-ar fi promis cândva din partea Marelui Licurici, dacă îi va stârpi pe toţi ceilalţi corupţi importanţi din ţara noastră.

Să fim înţeleşi, percepţia despre Băsescu la Washington este aceea că s-a instaurat în vârful piramidei corupţiei, cum ar zice Bulă, pentru a „eradica-o din interior“. El s-a gândit totuşi că pe la Washington se mai pot schimba lucrurile, iar vreun nebun autohton, odată ajuns în locul pe care i l-a încălzit zece ani, i-ar putea juca o festă.

Ca să arătăm că informația noastră este corectă, exact în ziua de joi, 20 februarie 2014, preşedintelui Traian Băsescu i-a fost prezentat profilul viitorului preşedinte. Un profil rezultat din sforţările „grupului BND de la Cluj“, rafinate de institutele de cercetări şi evaluări sociologice acreditate de un serviciu de informaţii care a pus untul secret pe sandvișul informaţional servit preşedintelui.

Succesorul indicat de „profilul sociologic“ ajuns pe masa preşedintelui României nu era Crin, nu era Victor, nu era Elena, nici fostul său consilier C. Diaconescu, nu era… niciuna dintre figurile politice ale căror nume se vehiculau ca prezidenţiabil în spaţiul public.

Traian Băsescu, mulţumit şi nu prea, a cerut furnizorului păstrarea deplinului secret asupra numelui noului prezidenţiabil. Când Băsescu este naiv, este naiv de-a binelea. Un secret deplin poate fi doar ceea ce ştie o singură persoană. Or, înaintea lui…

Şi totuşi o vreme nu a transpirat nimic. Dar cum între naşi şi fini legea cumetriei politice bate legea secretului prezidenţial, Ponta a aflat că rejectatul din USL deschide calea la prezidenţiale lui… Klaus Iohannis! Simţindu-se ca pocnit în moalele capului, Ponta a intrat în stare de şoc, iar după ce şi-a revenit, s-a răţoit urât de tot la Traian Băsescu. Acesta a dat mână liberă lui Coldea la „terminarea“ lui Maior…
Numai că fie un subaltern devotat lui Maior, fie altul din parohia lui Gabriel Oprea, ori din ambele părţi, a sifonat către presă documentele conservate care au acoperit partea „ţigănească“ a cazului fraţilor Băsescu.
Prin această mişcare, Traian Băsescu a fost scos din joc câteva săptămâni şi pus la prăjit la foc scăzut. Adică un timp de care avea nevoie că să-şi pregătească următoarele mişcări.

Altă paranteză.

Nu cumva avem, în acest fel, şi o parte din explicaţia obstinantului refuz al cuplului (politic) Ponta – Oprea de a-l accepta pe Iohannis ca viceprim-ministru responsabil de domeniul securităţii naţionale?! Dacă se întâmpla, mai era posibil cele ce urmează?

Gabriel Oprea a ordonat: „Daţi drumul Operaţiunii!“

Reevaluatul, în fapt şantajatul şi racolatul Gabriel Oprea, nu are, de ani buni, linişte.

Noapte de noapte, „generalul de Justiţie“ Gabriel Oprea, cum sfertodoct scrie pe uşa biroului său de la Primăria Sectorului 2, se zvârcoleşte chinuit de coşmarul vieţii sale, „Traian Băsescu“.

Ascensiunea politică ameţitoare a generalului de justiţie Gabriel Oprea este opera unui serviciu străin, care i-a pus pe mână o secţie a fabricii de doctori în ştiinţe militare şi informaţii, creându-se, în acest fel, o cuprinzătoare şi malefică reţea a criminalităţii academice, care populează centre ale deciziilor strategice din politică, servicii, sistemul de securitate, justiţie şi cam tot ce înseamnă domeniul fostei Secţii militare a CC al PCR şi a sectoarelor ei speciale.

Facem această precizare ca să nu existe dubii prea mari cu privire la serviciul străin care a vegheat asupra ascensiunii lui G.O., din cârciuma „Drumeţul vesel“ la Palatul Victoria. Toate planurile de studii şi cercetare doctorală, date de profesorul impostor discipolilor săi, erau, în parte, şi tematici de culegere de informaţii confidenţiale ori secrete, asupra domeniilor din care proveneau doctoranzii! Servicii secrete, direcţii operative din armată şi interne, Parchete, comisii parlamentare speciale etc.

Şefii contraspionajului erau şi ei, în acest timp, doctoranzii lui Oprea? Mai rău, erau şefii lor!

Ajuns stăpânul serviciilor departamentale, total lipsit de imaginaţie, viceprim-ministrul de la Interne (exact ca şi Alexandru Drăghici, un model cumva?!) a recurs la o practică parainstituţională, uzitată şi de Virgil Măgureanu. A adunat în câteva sedii, conspirate ca reşedinţe private, grupe operative speciale formate din foşti ofiţeri ai structurilor secrete, de toate specialităţile – contrainformatori, şefi de reţele de informatori în lumea politică şi mediile conexe, inclusiv bordelurile de lux clandestine (frecventate de cei pentru care puterea este şi afrodiziac!), investigatori, filori, hackeri, maeştri ai interceptărilor ilegale, manipulatori de „acoperiţi“ clandestini ş.a. pe care i-a pus la treabă.

La ce fel de treabă? Nu una legală, nu una curată, nu una benefică serviciului naţional credincios, datorat naţiunii. O treabă foarte periculoasă pentru stabilitatea politică şi ordinea constituţională, de felul celor pe care mafia italiană, Loja Propagandă Due şi câteva servicii străine le-au impus, tot parainstituțional, în practică, serviciilor secrete ale Italiei în deceniile din a doua jumătate a veacului trecut.

Rezultatele se cunosc. Actorii au fost condamnaţi pentru atentate la adresa Constituţiei Republicii Italia. Au populat şi închisorile, iar Betinno Craxi şi-a încheiat penibil şi ruşinos o lungă carieră politică.

Sunt pe acolo, prin acele grupe de comando şi poliţie politică, şi nişte generali, foşti înalţi demnitari în sistemul de securitate. A cui securitate, ne întrebăm acum, văzându-le disponibilitatea în scopuri ceţoase, dar mai cu seamă periculoase?

Nici Traian Băsescu, nici Victor Ponta, nici Gabriel Oprea şi alţii ca el, din alte structuri, care confundă sistemul informativ secret al statului român cu instrumentele puterii lor personale, puse în serviciul unor interese străine securităţii naţionale, grav vulnerabilizate prin aceste devieri anticonstituţionale, nu se vor putea sustrage răspunderii pentru consecinţele imputabile.

Mai devreme sau mai târziu, cei care se folosesc de conştiinţele şi mâinile lor murdare nu-i vor mai recunoaşte şi-i vor renega, pentru a se salva pe ei.

De ce s-a impacientat însărcinatul cu afaceri al SUA?

Din cauza precedentului Omar Hayssam, când fostul cărăuş maritim de arme, ajuns preşedinte al României, a crezut că se pricepe mai bine la operaţiunile speciale, decât serviciile secrete americane, ruseşti, israeliene sau britanice, reuşind să le strice un proiect de amploare regională, cu greu şi îndelung pus în operă.

Înainte de Traian Băsescu, Ion Iliescu ştia şi el, aproximativ, căci nu-l prea interesau detaliile tehnice, care sunt mizele unora în cazul lui Omar Hayssam. Inteligent, precaut şi cu o zestre de experienţă specială, Iliescu a fost rezervat, chiar sceptic, recomandând temporizare, dacă nu se mai poate da înapoi. Aşa s-a şi întâmplat…

Omar a greşit, nu s-a conformat liniei de conduită prestabilite, a crezut că-şi poate permite orice, a picat într-un flagrant…

Cutremur! Zeci de victime ale corupătorului au venit pe la servicii să se predea şi să colaboreze. Gabriel Oprea avea de decontat cea mai mare notă de plat[, urmat de celebrul combinator al PSD. Pe ambii însă, printre mulţi alţii, Munaf i-a decartat anchetatorilor americani.

Ce a urmat se poate doar bănui

Ulterior însă, Băsescu a „reevaluat“ toate părţile şi a intrat pasionat în joc, mai exact, într-un cleşte din care nu s-a mai putut elibera.

Anticipându-se voluntarismul şi imprevizibilitatea mişcărilor lui Băsescu, pentru a se reduce riscul unui nou şi mai mare scandal „marca Băsescu“, regia specială din culise a încercat să corecteze „accidentul“ şi a ieşit ceea ce vedem.

O nouă şi mai mare diversiune, un nou şi mai mare scandal, tot „marca Băsescu“.

Consecinţa cea mai previzibilă este „lovitura finală“ pe care lumea politică din România, interlopă sau nu, o va primi, în numele reparării onoarei familiei prezidenţiale, în toamna acestui an, pornindu-se de la o singură premisă: „Ai fost ministru, puterea te-a corupt!“ sau „Eşti parlamentar, te-ai ales prin fraudă, puterea te-a corupt!“.

Coincidenţă nefericită este că acest jihad al talibanului Băsescu se va suprapune cu o amplă operaţiune a Departamentului Justiţiei din SUA, menită a curăța mediul de afaceri şi scena politică de rechinii corupţiei care „prejudiciază interesele comune ale parteneriatului dintre România şi Statele Unite“.

Printre cei vizaţi s-ar afla şi foşti ambasadori ai corupţiei americane în România, care au operat în fostele ţări comuniste, fără a ţine seama de barierele ideologice existente, încă, între America şi Rusia.

Sursa: Cotidianul

Share Button

Acad. ZOE DUMITRESCU-BUSULENGA: “Nenorocirea e că actuala elită, vrea să ignore sau, în orice caz, să minimalizeze valorile trecutului. Şi au început cu Eminescu, ceea ce, pentru mine, este o durere infinită.”

Share Button

Când Maiorescu, Iorga, Călinescu, Vianu, Noica – toată crema intelectualităţii româneşti – au văzut în Eminescu o concentrare a genialităţii româneşti, şi nu numai în literatură, vin nişte juni care îl denigrează. Am văzut un articol cu titlul „Eminescu, idiotul naţional“.
zoe-dumitrescu-busulenga-2

Cred că această atitudine vine ori din necunoaştere – nu ştiu câţi au citit toate cele 16 volume ale operei eminesciene – ori din orgoliu personal. Am impresia că, în momentul de faţă, fiecare scriitoraş crede că este geniu. Ori sunt complexaţi, ori ignoranţi.

Mă întreb ce se va întâmpla cu copiii acestei generaţii, ce vor şti ei… vor afla de la aceştia că „Eminescu a fost un zero“? Ei nu mai au punctele de reper care să le permită să-i reconstituie imaginea adevărată.

În urmă cu un an, am susţinut o prelegere în care am vorbit şi despre Eminescu. Ceea ce le-am spus tinerilor de acolo a stârnit în ei o stare de spirit specială. Când am terminat, baieţii din ultimele clase de liceu plângeau şi veneau să mă sărute… Erau fericiţi că l-am reevaluat pe Eminescu. În conferinţele religioase, întotdeauna vorbesc despre Eminescu, mai ales că el a fost un exemplu de zbatere între credinţă şi necredinţă, la sfârşit revenind la credinţă.

Noi umblăm după modele străine, spre nişte zone care nu au nimic de-a face cu noi din punct de vedere structural. Nici ontologic. Ne ploconim la modele din afară, de unde am adus drogurile, dezbrăcările, căsătoriile între lesbiene, între homosexuali, toate smintelile acestea… Dar în fiecare om există şi intuiţia adevărului. Tinerii asteaptă să li se confirme intuiţiile. Iar eu le-am confirmat intuiţia şi au fost fericiţi, pentru că nimeni nu le-a vorbit aşa, nu le-a spus lucrurile acestea.

Eu am nişte aprehensiuni în legătură cu soarta noastră viitoare destul de apropiată. Foarte multă lume spune că sunt bigotă sau că am o viziune care nu mai corespunde dezvoltării ştiinţifice şi tehnice contemporane. Această dezvoltare ne-a adus aici fiindcă ştiinţa s-a prelungit în tehnică. Ştiinţa este pozitivă, dar tehnica devine dăunătoare. Descoperirea ştiinţifică este un câștig enorm, în timp ce derivaţiile tehnice pot deveni nocive. Toate lucrurile astea, clonările, fertilizările in vitro sunt nişte monstruozităţi. Copii cu mame bătrâne, la 67 de ani… În felul acesta se loveşte nu numai în spirit. Descoperirea ştiinţifică este urmarea unei inspiraţii divine. Lucrurile tehnice, nocive, vin de pe urma mititeilor încornorați. De ce cred asta? Mântuitorul spunea despre semnele care o să preceadă finalul: vor fi semne cosmice, în stele, în lumină, vor fi cutremure îngrozitoare, vor muri oameni de furia valurilor. Şi mă uit la ce se petrece în lume. Păcatele ne covârşesc şi nu ne mai poate apăra nici Iisus. Ce se spune în Scripturi este adevărul. Un om de ştiinţă spunea că, după nenorocirea din Asia, axa lumii s-a schimbat. Mă tem că suntem în preajma sfârşitului. Am uitat verticala, ne-am întins pe orizontala profitului, ne-am năclăit în mocirla materiei. Spiritul nu mai este în noi. Suntem numai o poftă a trupului… Sau a banului… De aceea românul spune că „banul e ochiul dracului“. E o veche zicală şi e adevărată. Te dezumanizează. Sunt atât de îndurerată de spectacolul contemporan, încât greu mă pot despătimi, privind cu indiferenţă împrejur. Mă uit la oameni cu dragoste, dar văd mulţi oameni lipsiţi de milă, cei care au maşini de miliarde şi pe care le schimba frecvent, dar nu ar da un leu săracilor… Sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici… Iar asta înseamnă să-ţi pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tău, pentru tot ceea ce este creaţie, spirit. Peste tot auzi manele… nişte orori. Apoi lipsa de cuviinţă; noi eram un popor cuviincios, iar acest cuvânt a dispărut din vocabularul nostru. Există în noi acest impuls de vulgarizare, de înjosire. Suntem cufundați în mlaştina materiei. Avem ce merităm, din toate punctele de vedere.

*

Daunele intelectuale, morale, spirituale care se trag din Internet sunt extrem de numeroase şi periculoase. Noi vrem să ne substituim într-un chip făcut cu bună ştiinţă. Ne despărţim de cuvântul scris, de cartea „Lectura pe Internet”: Ce-i asta? Rămânem oameni ai galaxiei Gutenberg sau nu? Eu rămân un om al civilizaţiei Gutenberg, şi nu al televizorului şi a tot ce este legat de aceste mijloace. Internetul devine dăunator. Cuvântul este cel care rămâne şi nu imaginea care fuge, aceasta este răvăşitoare de minte în vreme ce cuvântul fixează. Cuvântul este Logos – şi suntem într-o lume a spiritului – în timp ce aceste mărunţişuri ne îndepărtează de ceea ce a fost aşezarea minţii noastre de până acum. Nimeni nu va mai fi om cultivat dacă devenim oameni ai civilizaţiei televiziunii. Televizorul este o descoperire excepţională, dar care poate deveni un pericol general uman pentru cei care nu mai fac altceva decât să se uite la televizor.

Astăzi, noi luptăm împotriva Logosului. A părăsi cartea, ceea ce este statornic în viaţa noastră, esenţial, a părăsi cuvântul înseamnă că ne risipim, ne irosim facultăţile intelectuale, iar spiritul nu mai are cu ce se hrăni. Fiindcă, în clipa în care intrăm în această nebunie, uitam şi rugăciunea. Nu ne mai putem strânge mintea în rugaciune atâta vreme cât eşti năucit de imagini, de televiziune. Şi atunci, ce alegem?! Cei credincioşi poate nu au aflat ce deosebire există între cele două lumi – a cuvântului şi a imaginii. Cuvântul e statornic, creator. Imaginea e răvăşitoare, înşelătoare, trece, iar pentru suflet nu rămâne nimic. Şi aşteptam sfârşitul. Din nefericire, cred că gândesc adevărat. Gândesc logic, într-o viziune escatologică, dar sănătoasă. Pentru că ştiu ce înseamnă un final dezastruos şi ştiu ce ar însemna pentru fiecare dintre noi un sfârşit luminos la capătul unei vieţi bine întocmite şi înţelept conduse.

*

Nu se poate trăi fără modele. Tinerii sunt total debusolaţi. Nu vedeţi că toate datele sociologice relevă faptul că sunt tot mai debusolaţi? Au totuşi credinţa în Dumnezeu şi au nevoie de valori. De unde să le ia, dacă nu există acele persoane care să le deschidă drumul către valori şi dacă ei aud că tot ceea ce considerăm noi, bătrânii, valori, nu sunt valori, sunt non-valori? Atunci în mintea lor se face o confuzie absolut dramatică, uneori.

*

Am sentimentul că familia nu mai are coeziunea pe care o avea odată. Nu mai e legată de acea caldură, de acel fluid insesizabil care unea membrii unei comunităţi familiale. Şcoala ar trebui, părinţii pot să infuzeze foarte bine credinţa, presupunând că ei nu au cultură. Dacă părinţii ar fi intelectuali…

Chiar dacă unii nu s-au născut cu biblioteca în casă, nici nu au fost educaţi să se ducă spre bibliotecă.

*

Astăzi este o perioadă critică. Dacă lucrurile ar merge pe un făgaş istoric normal, ar veni, după acţiune, reacţiunea şi invers. S-ar linişti lucrurile şi s-ar aşeza. S-ar reconstitui un fel de atitudine respectuoasă faţă de un trecut pe care, în general, îl contestam, pentru că, de regulă, se contestă trecutul în versiunea „new-age“, pe care foarte mulţi au adoptat-o fără să ştie despre ce e vorba. Dacă nu ne-am reveni, atunci şansele de degradare ar fi din ce în ce mai mari. Marea masă a concetăţenilor noştri trăieşte totuşi într-o perioadă de lipsa de valori. Eu mă gândesc la muzică. Nu mă gândesc la muzica mare, muzica cultă, care şi ea suferă pentru că nu mai este aşa de preţuită – nu se mai bate lumea pe concertele de la Filarmonică sau de la Sala Radio, iar marii solişti nu mai sunt aşa de preţuiţi ca pe vremuri. În schimb, vine Michael Jackson şi mii de puşti se omoară pe arene. La întrebarea care mi s-a pus: „ne mai putem întoarce?” e foarte greu de răspuns. E foarte greu să te întorci înapoi de la manele la J.S. Bach.

*

Cine ne poate scoate din această letargie, dacă nu modelele? Am impresia că naţiunea aceasta vrea să fie neapărat ca altcineva. Vrem ca „acolo“. Fiecare „acolo” este acolo, nu aici. Avem şi noi „aici“-ul nostru, dar cum să le scoţi din cap asta? E foarte complicat! Ce e al lor, e al lor şi ce e al nostru e al nostru. Noi abolim trecutul, abolim rădăcinile. Procesul este foarte insidios şi poate prinde. Văd ceva la vecin şi vreau să fiu ca el. Dar eu am trecutul meu, am determinările mele interioare şi nu pot să fiu ca el, pentru că el are alte motivaţii, alte condiţionări. Nişte oameni foarte cultivaţi şi neimplicaţi politic ar putea face aceasta. E foarte greu însă! Dupa 12 ani încă nu se poate pune problema. Peste 20-30 ani, când lumea va fi înţeles ce înseamnă democraţie…

*

Pentru omul de rând, libertatea înseamnă a ieşi cu bâta la drum. Pentru omul superior, libertatea nu e decât interioară, ceea ce e un adevăr trist. În general, adevărurile sunt cam triste şi de aceea lumea nu le iubeşte.

*

Nu ştiu la ce scară s-au produs fenomenele acestea „de împrumut“. La noi, să zicem, perioada paşoptiştilor şi imediat postpaşoptistă – deşi nu se compară ca scară – a fost o astfel de perioadă în care se urmăreau modele străine cu pasiune. Se adoptau fără nici un fel de rigoare critică instituţii, cărţi, mod de viaţă. Este ceea ce numea Maiorescu „formele fără fond“. Maiorescu a avut curajul şi a înfruntat public, fiindcă nu risca politic decât să-l beştelească liberalii. „Timpul” lui Eminescu era citit zilnic de C.A. Rosetti, care era duşmanul de moarte al conservatorilor, cei care păstrau esenţele, nucleele puternice de tradiţie. Sigur că a fost un fenomen de tranzitie şi ca atare pasager. Dar şansa care a fost? Că Maiorescu i-a avut lângă el şi i-a lansat pe Eminescu, Caragiale, pe Creangă, pe Slavici. Adică a oferit nişte modele de autenticitate culturală. Când va veni şi la noi acel Maiorescu care să nu fie ameninţat de toate partidele politice? Vă daţi seama cum ar fi atacat, insultat, un Maiorescu astăzi şi mai ales de câte partide? Esenţial ar fi ca el să aibă în jurul lui o pleiadă de oameni de cultură şi mai cu seamă de creatori.

*

Slavă Domnului, românu-i foarte talentat, dar nu trebuie să-i zăpăceşti zilnic minţile cu sminteli ca să nu-şi părăsească matca lui proprie, izvorâtă din nişte rădăcini, dintr-o istorie a spiritului, a intelectului, a creativităţii însăşi. Dacă nu-i pui în faţă modelele autentice, el ce poate să înţeleagă şi să facă? Am găsit o foarte frumoasă definiţie a artei postmoderniste: artă care înfăţişează viaţa şi arta în cioburi. Excelent! Totul este fragmentat, totul este sfâşiat, totul este vulgarizat, din nenorocire, degradat sub aspect al formei. Mă gândesc la limba română, care a ajuns unde a ajuns. Este una dintre marile mele dureri. Se vorbeşte, astăzi, execrabil! Este catastrofal ceea ce se întamplă. Avea Odobescu o vorbă despre limba românească – o „limbă spornică şi vârtoasă“, adică o limbă bogată şi cu impact. Foarte frumos spus. Impact asupra minţii şi asupra inimii. Or, impactul lingvistic astăzi este zero. Se poate vorbi, se poate trăncăni la nesfârşit, dar fără nici un efect.

(…) Astăzi, există o secularizare a bisericii. Semnalul l-a dat Franţa la Revoluţia franceză. Or, asta e o problemă. Practic, intelectualii nu mai au legătură cu biserica, în modul pe care-l aveau pe vremuri. Aceasta scriam şi în studiul meu „Credinţă şi cunoaştere la Eminescu“, când am spus că în arcul credinţei lui au fost nenumărate frânturi sau nenumărate falii, dar educaţia religioasă primită în copilărie, de la surorile mamei lui, care erau maici la Agaton, la schit, a rămas în el imprimată şi s-a regăsit, re-arătat, a reapărut în anii de sfârşit. În acele foarte frumoase rugăciuni, în sonetul acela superb „Vino asupra mea, lumină lină” sau celălalt, „Rugămu-ne îndurărilor, luceafărului mărilor“, în „Dumnezeu şi om“, „Învierea“, „Colindele“. E foarte important pentru intelectual să aibă temelia de credinţă. Copilul nu ştie ce-i aceea credinţă, dar îi inculci, îi infuzezi continuu acea credinţă învăţându-l rânduielile. Ducându-l să-l împărtăşeşti, să-l spovedeşti.

*

Acum o vreme, în acest hol, de la Văratec, se strânseseră vreo 20 de tineri, membrii ASCOR de la Iaşi. Am stat două ore şi jumătate de vorbă cu ei, fiindcă pentru asta veniseră. M-au întrebat lucruri atât de duioase, de înduioşătoare pentru mine, în ceea ce-i privea!… Mă uitam la ei cu dragoste şi cu milă, fiindcă mă gândeam la ce-o să-i supună viaţa, la câte încercări. Mă întrebau: „Cum să rezistăm, doamna Buşulenga? Cum să nu cădem în ispite?” Le-am spus: „Copii, faceţi-vă o platoşă. Eu nu pot să vă spun mare lucru, pentru că fiecare om are destinul lui şi are un raport al lui interior cu propriul lui destin. Constituiţi-vă o platoşă a voastră şi aceasta să fie o platoşă a seninătăţii, a dragostei pentru toată creaţia, pentru tot ceea ce se află sub soare. Să vă fie gândul pe verticală. De multe ori am spus să nu uitaţi că există verticală“. Pentru că dacă uităm verticala, că există Dumnezeu, suntem terminaţi, şi sub raport spiritual, dar şi omenesc propriu-zis. În această platoşă, rugăciunea să fie foarte bine fixată, pentru că e nevoie de ea în momentele grele. E nevoie de chemarea noastră. Fiecare dintre noi, când ne întâlnim cu greutatea, cu un obstacol, cu o neplăcere, cu o nenorocire spunem: Ajută-mi Doamne! Dă, Doamne!“. Frântura aceasta de rugăciune am putea s-o spunem mai des. Şi mai este ceva. O să vă spun acum cum făceam eu foarte mult în tinereţea mea. Mergeam pe stradă, alergam de la un curs la altul, de la o facultate la alta, şi încercam să gândesc pozitiv, pentru toată lumea, fiindcă puterea gândului este enormă. Trebuie ca fiecare dintre noi să devenim un emiţător de unde pozitive, de unde de dragoste, de pace, de bucurie şi de lumină. Eu socotesc că, dacă tot timpul am zice „Doamne, să dăruim semenilor noştri un gând de dragoste, pace, bucurie şi de lumină“, dacă tot timpul am gândi aşa, în momentele noastre libere, am crea o adevărată noosferă spirituală. Am impresia că, de fapt, ceea ce este agresat la noi este tocmai noosfera, de care vorbea aşa de mult Camil Petrescu. Noi trebuie, cu gândirea pozitivă, să ne împotrivim agresiunii noosferei, cerând pentru lume, pentru semenii noştri, pentru aproapele nostru. Să gândim întotdeauna la aproapele nostru.

Astăzi, am ajuns să nu mai fie aproapele nostru. Este departele nostru. Mă tem că, dacă nu vom gândi pozitiv legătura noastră cu aproapele, o să ajungem acolo unde a zis Nietzsche. Suntem în pericol să ne izolăm. Alienarea aceea, despre care s-a vorbit atâta vreme de la jumătatea secolului trecut, ne ameninţă pe toţi. Singura ieşire din asta este îndreptarea către aproapele nostru. În felul acesta îndeplineşti şi o poruncă Dumnezeiască şi realizezi şi o comuniune socială, fără de care lumea nu mai poate exista. „Să iertam tuturor“, cum zice Mântuitorul. E adevărat că e groaznic de greu, dar măcar nu-i face rău, bucură-te de bucuria lui sau îndurerează-te de durerea lui. Aşa se spune, că de durerea lui mai degrabă te îndurerezi, decât să te bucuri de bucuria lui.

Sursa: Certitudinea

Share Button

Era necredinţei. „Scrisori din continentul Paranoia”

Share Button

De 200 de ani omenirea, cel puţin pe versantul ei euro-atlantic, a păşit într-o eră necredincioasă, cum o defineşte Eagleton, şi totuşi examinarea profilului fenomenologic al unei asemenea bizare epoci este destul de timidă. Pe fondul acestei timorări a spiritului uman se accentuează latura agresivă a timpului necredinţei şi a apostolilor lui. În această dizabilitate a spiritului putem diagnostica o slăbiciune nu a „credincioşilor”, câţi au mai rămas într-o lume necredincioasă, ci a „ştiinţificilor”.

maxresdefault

Când religiosul coboară, ştiinţificul este cel chemat să se confrunte cu universul gol, vidat de sens şi deci de Dumnezeu (cu lumea fără de religie). Știinţificul ar trebui să dovedească, prin vocaţia lui, ne spune Max Weber, „curajul să-şi aţintească privirea în vid”. O face el astăzi? Mult prea puţin, fiindcă epoca l-a dezputernicit pe el însuşi, ca tipologie umană, l-a preschimbat într-un şchiopătat ahasver al spiritului ştiinţific.

În lumea fără de Dumnezeu se instalează absurdul

Dacă ar fi să ne asumăm chemarea de-a arunca o privire în vidul lumii fără de sens (căci este fără de Dumnezeu), ce-am putea descoperi? Cum arată, la o atare privire, cât de fragilizată, epoca necredinţei şi ce efecte psihospirituale poate să genereze ea? Terry Eagleton ne sugerează că examinarea fenomenologică a epocii fără de credinţă ne descoperă un deficit al sensului existenţei sub forma vidului îndoit. Epoca necredinţei este cea în care, pe de o parte, existenţa întreagă este vidată de sens, căci Dumnezeu nu este în miezul ei, şi, pe de altă parte, lucrurile toate şi toate entităţile sociale ajung să fie vidate de sens. Pentru abundenţa de necredincioşi, odată cu „moartea lui Dumnezeu” în inimile şi sufletul lor, moare şi sensul lucrurilor. Raţiunea, arta, cultura, Spiritul, naţiunea, umanitatea sunt acolo pentru ei, dar fără de vlagă, fiindcă sensul nu se mai aprinde, nu mai arde în miezul lucrurilor şi al entităţilor tocmai înşirate. Sunt lucruri moarte. Credinţa în ele şi arderea pentru aceste entităţi nu este neapărat un surogat al Fiinţei Supreme decât dacă acestea sunt ridicate mai presus de Dumnezeu, ca în idolatriile de orice fel.

Epocile credincioase au fost epoci în care lumea şi lucrurile, universul şi entităţile erau pline de sens, ca într-o copleşitoare explozie florală. Epoca credincioasă este epoca florală a tuturor acelor entităţi denumite popoare, naţiuni, raţiune, umanitate, artă, cultură, limbile pământului, satul şi burgul, capitala şi ţinutul etc. Toate sunt copleşite de sensuri florale, universul şi lumea strălucesc într-o varietate florală de sensuri şi credinţe. Epoca modernă, ca eră a necredinţei, este una în care toate aceste entităţi intră într-un ciclu de ofilire, sensurile se ofilesc, petalele sensurilor florale ale fiecărui lucru cad, se descompun, apar apostolii viziunii infectate, care aruncă asupra entităţilor ieri înfloritoare grămezi de epitete fetide, preschimbând peisajul lumii, care, din luminos şi înmiresmat devine dezgustător şi greţos. În locul bucuriei şi al iubirii apostolii vidului propun scârba, greaţa, dispreţul. Preţuirea entuziasmată lasă locul dispreţuirii plictisite şi agasate. Peste lumea cu entităţile ei se aşterne pâcla unui plictis dens, sufocant, care face locul acela de sub petecul de cer sub care te afli un loc al pustiului şi al pustiirii, un hotel de fugitivi.

Cine se mai arată mândru de locul lui, de clasa lui, de familia lui? Totul capătă caracter tranzitoriu şi anonim, adresele devin interimare, identităţile se schimbă mai uşor decât o haină. Lumea toată devine anonimă şi insul nu mai poate străbate de-atâta străinătate: legile şi instituţiile îi par mult prea abstracte şi cu totul rupte de sufletul lui, de înţelegerea lui, de nevoile lui cele de toate zilele. Pierderea credinţei în Dumnezeu aduce după sine retragerea sensurilor din lucruri, din lume şi din alcătuirile ei, iar vidarea de sens aduce după sine, la rândul ei, nesimţirea cea împietrită şi uitarea de Dumnezeu. Dumnezeirea existenţei şi sensurile din textura lumii sunt ca vasele comunicate. Este Dumnezeu în sufletele noastre, este sens în lume şi în lucruri. L-am alungat pe Dumnezeu din sufletele noastre, s-au ofilit şi sensurile din ţesătura vieţii. În lumea fără de Dumnezeu se instaurează nu tragedia, ci ceva mai grav decât tragedia, absurdul însuşi. Lumea devine absurdă, fără de sens şi atunci, la pragul maximei absurdităţi, se petrece ceva neaşteptat: ne amintim de Dumnezeu, dar nu cu frică, nici cu regret, nici cu ruşine, nici cu pocăinţă, ci cu duşmănie.

Lumea fără Dumnezeu este o lume moartă

Faza a doua a necredinţei este amintirea cu duşmănie de Dumnezeu. Îl învinuim pe Dumnezeu de toată neputinţa noastră, de toată anarhia din vieţile noastre, de toată nevolnicia lumii, de toată boala şi necazul, de toate nenorocirile care ne lovesc, uitând că Dumnezeu n-a mai fost de mult în lumea noastră, în vieţile noastre, în sufletele noastre, în trupurile noastre, din care am făcut casa spurcăciunilor, a pornografiei, a viciilor celor cu multă patimă. Uităm că noi am stricat pragurile de avertizare pe care înţelepciunea lui Dumnezeu le-a pus în tot şi în toate, că am ridicat toate stăvilarele, ba chiar le-am distrus, căci ni s-a părut nedrept să fim noi, noimea noastră cea fără de Dumnezeu, opriţi de la ceva, de la orice. Am uitat că de 200 de ani am folosit libertatea, darul cel mai mare de la Dumnezeu, atât împotriva firii, cât şi împotriva lui Dumnezeu. Că am stricat, am stricat, am stricat! Și-n faţa celor stricate, a lumii devastate, în loc să ne cuprindă spaima şi părerea de rău, ne lăsăm copleşiţi de o altă răbufnire drăcească, de furia împotriva lui Dumnezeu, de duşmănirea lui Dumnezeu. În starea noastră de adâncă imbecilitate şi idioţenie sufletească strigăm: „de ce Doamne? De ce ai făcut asta Doamne?!” uitând că noi am săvârşit nemernicia, că a noastră este pustiirea şi dezastrul, fiindcă pe Dumnezeu l-am alungat din sufletul nostru, din trupurile noastre, din familiile noastre, din lucrurile noastre, sălbăticindu-ne pe noi şi lumea noastră, dezdumnezeind existenţa şi toată alcătuirea ei.

Eul nostru s-a gonflat cu tot vidul dinlăuntrul lui, pe care psihologii îl denumesc trufie, mândrie de sine. Toată închipuirea aceasta se preschimbă într-o penibilă egolatrie, forma cea mai de jos, absolut mediocră a idolatrizării. Iar când cineva ori ceva ne aminteşte totuşi că suntem ai lui Dumnezeu, ni se face ruşine şi-n loc să recunoaştem cu teamă şi nădejde că suntem creştini, respingem cu făţărnicie din documentele pe care voim să le punem la temelia Europei adevărul simplu şi salvator: că suntem creştini. Aşa s-a conceput ineficientul Tratat de la Lisabona, un petic de hârtie pe care elitele Europei au refuzat să scrie: „creştini”. Să nu-i supărăm pe fraţii noştri musulmani şi pe fraţii noştri atei, au şoptit minţile mari ale Europei dezbisericite. Câtă făţărnicie! Atunci s-a schiţat planul unei case fără temelie, fără de profunzime, zidită pe nisip. Căci, precum spune Eagleton: „Abolishing given meanings involves destroying the idea of depth, which in turn means rooting out beings like God who take shelter there”. „Nu poţi afecta fundaţiile şi apoi să te aştepţi ca clădirea să reziste. (…) Concepţiile noastre despre adevăr, virtute, identitate, autonomie, sensul asupra istoriei ca fiind armonioasă şi coerentă, toate au rădăcini teologice profunde. Este fără temei să-ţi imaginezi că ele pot fi rupte de aceste rădăcini şi să rămână intacte” (T. Eagleton, în op. cit.).

Omul acesta nou, fără de Dumnezeu, este un om plat ca şi societatea lui, căci, suprafaţa n-are profunzime, cum credea Nietzsche. Vidul lumii rămâne vid căci nu-l poate umple „profunzimea suprafeţei”, ne spune acelaşi filosof şi bioetician creştin. Weber are dreptate să pună concluzia că lumea fără Dumnezeu şi deci fără de sensuri este moartă, dar ratează să adauge că este moartă şi este fără de sensuri doar lumea celor pentru care „Dumnezeu este mort”. Pentru aceştia lumea este vidă, moartă, şi moartea însăşi este fără de sens. Pentru creştini, însă, lumea e plină de sens şi moartea este cea mai încărcată de sens, cum remarcă acelaşi teoretician britanic. Filosoful lumii în care „Dumnezeu a murit” este Nietzsche, dar el, nefericitul, a fost victima unei teribile iluzii, autoînşelări. El a confundat lumea însăşi şi mersul istoriei universale, cu civilizaţia obosită şi nihilistă a modernităţii, care este doar un fragment de lume şi numai un ciclu din marea istorie a omenirii de mâine. „El a sesizat că civilizaţia este în proces de alungare a divinităţii în timp ce încă se agăţa de valorile religioase” (ibidem) lăsând să răzbată unei minţi lucide concluzia unei „rele credinţe”, a unei fariseice credinţe, şi atunci a pus înfricoşătoarea sa concluzie pentru tot destinul omenesc: „Dumnezeu a murit!”.

Sentinţa aceasta era accesibilă şi cumva potrivită pentru peisajul unei civilizaţii istorice care l-a alungat pe Dumnezeu din miezul ei, dar cine să aibă îndreptăţire să se considere pe sine aşezat pe scaunul de la marginea lumii însăşi ca să poată formula asemenea sentinţe? Numai un om nebun, un mare paranoic. Nietzsche se mutase ori fusese transmutat de dinamismele secrete ale civilizaţiei moderne pe simbolicul continent Paranoia şi o parte a scrierilor lui sunt aidoma unor Scrisori din Continentul Paranoia (Paul Anghel), mărturiile unei stranii şi absurde maladii sufleteşti care a şi devenit epidemia lumii moderne şi postmoderne. Lumea omului modern şi postmodern este una vidată de sens, cu toate ale ei coborâte în ruină, fiindcă cerul ei este unul gol de Dumnezeu. Peste lumea aceasta s-a aşternut un ger sufletesc pe care nu-l va putea alunga decât căldura binefăcătoare a unei lumi reîmbisericite, care l-a rechemat pe Dumnezeu în sufletul locuitorilor ei, pe toate căile, cu toată pocăinţa şi nădejdea. Dar căile spre limanul acesta restaurat trebuie încă cercetate, iar fioroşii gardieni ai porţilor de scăpare din lumea şi din anotimpul gerului sufletesc trebuie încă studiaţi ca să ştim cum sunt şi să putem deosebi chipul lor repetat în numărul uriaş de replicaţii pe toată întinderea vieţii noastre. Ne vom întoarce ca să împlinim lucrarea aceasta pentru cititorii noştri.

Autor: Ilie Badescu

Sursa: Anonimus.ro

Share Button

MIHAI EMINESCU A FOST VICTIMA UNUI ASASINAT POLITIC ORDONAT DE IMPERIUL AUSTRO-UNGAR ȘI GERMANIA ȘI EXECUTAT DE TRĂDĂTORII DIN ROMÂNIA

Share Button

Genialul Mihai Eminescu, cel care lupta cu îndârjire pentru Transilvania și unirea românilor într-o Dacie Mare, NU a înnebunit și nici nu a fost bolnav de sifilis.

mihai-eminescu-1

Mihai Eminescu a fost victima unui asasinat politic ordonat de Imperiul Austro-Ungar și Germania și executat de trădătorii din România. El a fost sacrificat pentru că forțele externe doreau să impună României o alianță cu Imperiul Austro-Ungar și renunțarea definitivă la Transilvania, un lucru căruia Eminescu i se opunea cu toată ființa.

Aflați adevărul despre asasinarea lui Eminescu, alături de prof. univ. dr. Nae Georgescu, eminescolog, și George Roncea, jurnalist la ziarul Curentul.


Autor: DANIEL ROXIN

Sursa: Identitatea romaneasca

Share Button