Archive for General

Mesaj tulburător către ministrul Justiției, postat și pe site-ul Ambasadei SUA: ”Ziua în care vom renunța să luptăm pentru drepturile omului este ziua în care ne vom pierde umanitatea!”

Share Button

I-am transmis chiar acum ministrului Justiției un mesaj ce conține trimiterea către pagina de Facebook a Ambasadei SUA, unde poate citi atât Scrisoarea despre Abuzuri, cât mai ales comentariile dumneavoastră!


Iată conținutul mesajului:

Stimate domnule Ministru,

Pentru că milioane de români urmăresc de ani de zile toate informările cu referire la abuzurile din Sistemul de Justiție românesc, am considerat necesar să redactez o Scrisoare deschisă și să o trimit atât către toți europarlamentarii de la Bruxelles, cât și către ambasadele din România.

După cum se poate vedea, Scrisoarea publicată pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA a generat foarte multe comentarii și aprecieri, semn că cei care nu au o “cultură precară” (așa cum susținea Procurorul General al României, domnul Augustin Lazăr) vor să se știe că EXISTĂ și că vocea lor CONTEAZĂ!

Aici puteți regăsi Scrisoarea, precum și comentariile oamenilor:


Nădăjduiesc că îi veți aminti azi domnului ambasador Klemm faptul că cel mai important simbol al Americii este Statuia… LIBERTĂȚII…

O zi frumoasă vă doresc!

Liviu Pleșoianu,
Deputat PSD

Would you, as A HUMAN BEING…

(An open-letter regarding the real situation of the Romanian Judicial System)

If a mother (imprisoned for having stolen a toy for the anniversary of her only child) would be informed that her boy drowned in a pool and that he is in a coma would you, AS A HUMAN BEING, allow her to visit her child in the hospital? Well, in Romania, the penitentiary did not allow her… If, after two weeks, she would be informed that her kid just died, would you, AS A HUMAN BEING, allow her to stay beside her child during the funerals? Well, in Romania, she was not allowed… Only after the local and central press talked about the case, the penitentiary gave her a limited permission.

If a woman (handcuffed at 5 a.m. by the special intervention units wearing masks although she didn’t pose any social danger) would be taken out of the van and informed that her husband just died from a heart attack (after suffering a big shock seeing his wife handcuffed), would you, AS A HUMAN BEING, allow her to go back home? Well, in Romania, they just informed her and then continued their van journey…

… Would you, AS A HUMAN BEING, place a pregnant woman (8 months) into custody (for a 5 years old corruption case), BUT not place into custody a violent habitual criminal who nearly killed a journalist? Well, in Romania, they did it… The universal principle of the best interest of the child was not taken into consideration, although the pregnant woman could have been put into house arrest.
*It should also be noted that we are talking here of preventive measures and not of a final sentence. The obsession for prime-time exposed handcuffed people (who should still benefit from the presumption of innocence) has nothing to do with a sober and fair justice. The humiliation in front of the media, the numerous cases of evidence leaked to the newspapers and broadcasters to discredit defendants in advance of their trials – these are all parts of the main puzzle. In Romania, placing people into custody stopped being the exception many years ago. It is now the omnipresent rule of a repressive system that has been ably wrapped in shiny paper.

… Would you, AS A HUMAN BEING, ask for the removal from office of a prosecutor who proposed a prison punishment basing his indictment on the sole probe of a falsified transcript of a phone call? Well, in Romania, nobody fired the prosecutor, although the lawyers have identified no less than 1,000 such alterations in interceptions…

… Would you, AS A MANAGER, accept an annual report that speaks triumphantly only of the great results omitting all the errors and horrible abuses of which the press have been talking about for months? Well, in Romania, the Attorney General and the Chief-Prosecutor of the National Anticorruption Directorate have never reported ANYTHING wrong regarding their own activity, or the activity of the institutions they manage.

Recently, 8 judges of the Constitutional Court decided that the National Anticorruption Directorate severely violated the Constitution and the principle of separation of powers guaranteed by Article 1 (4) of the Constitution, because the Public Ministry has not only exceeded its tasks under the Constitution and the law, but also arrogated powers and duties that belong to the legislature or to the Constitutional Court. Given this, would you, AS A CITIZEN, respect the Decision or consider that the 8 judges should be ARRESTED? Well, in Romania, one of the most emblematic supporters of the National Anticorruption Directorate just said in prime-time that the 8 judges of the Constitutional Court SHOULD BE ARRESTED…

After the decision published by the Constitutional Court, would you, AS A RESPONSIBLE MANAGER, fire or rather promote the prosecutor that took the case and (as the Constitutional Court judges state) severely violated the Constitution and the principle of separation of powers? Well, in Romania, the National Anticorruption Directorate promoted the prosecutor, immediately after the Constitutional Court judges motivated their Decision…

If the president of the High Court of Cassation and Justice (judges) would say that she is the “reliable PARTNER” of the National Anticorruption Directorate (prosecutors), would you, AS A SIMPLE CITIZEN, have trust in the judicial system of your country? Well, in Romania, this is exactly what happened. The chief-judge clearly specified that she is the reliable partner of one of the parts in a criminal-law trial: the prosecutors…

If your country would be condemned by the European Court of Human Rights for a trial during which the judge violated the right to a fair defense, would you, AS A DECISION MAKER, promote that judge and appoint her as a judge in the Constitutional Court? Yes, I think you have already guessed what happened in Romania – the judge was promoted… And, a very interesting information – she is the former president of the High Court of Cassation and Justice (judges) that said that she is the “reliable PARTNER” of the National Anticorruption Directorate (prosecutors). Even more interesting, she is the only judge of the Constitutional Court who voted against the Decision regarding the way the National Anticorruption Directorate severely violated the Constitution and the principle of separation of powers. An interesting chain of coincidences, isn’t it?…

…BUT that’s not all! There was also the „RARINCA case” – maybe the most EMBLEMATIC case showing the real face of the Romanian Judicial System. Mariana Rarinca was jailed by the National Anticorruption Directorate on charges of an attempt to blackmail the… president of the High Court of Cassation and Justice (who had said that she is the “reliable PARTNER” of the National Anticorruption Directorate prosecutors). Mariana Rarinca stayed for 6 months in prison as a… “preventive measure”. Her guilty verdict was then overturned on appeal in May 2015. But, for the first (and last) time in history, the National Anticorruption Directorate demanded a revision of the final judgment. As a result, Rarinca was effectively re-tried in September 2015 and the guilty verdict was re-imposed along with a suspended sentence! Furthermore, the two appeal court judges who ruled in Rarinca’s favor were later placed under investigation upon the request of the National Anticorruption Directorate! …Ms. Rarinca had only asked for her money back. But she is just a simple citizen who had to fight against the colossal POWER of the ably marketed “Justice GODS” who are always backing one another (although one is a judge and the other – a prosecutor).

If your Attorney General would say that the people of your country have a “precarious culture” and that this makes them “easily manipulated by certain TV stations”, would you, AS A CITIZEN, consider that he should resign? Violating the press freedom and offending millions of citizens are definitely NOT elements of a normal behavior, especially in the case of the Attorney General…

If the central TV stations would reveal numerous abuses committed by prosecutors directly subordinated to the Attorney General, would you, AS A CITIZEN, accept this kind of reaction: “I am perfectly relaxed!”…?

… The day we give in the fight for human rights is the day we lose the fundamentals of our humanity!

Best regards,
Liviu Pleșoianu
MP, Chamber of Deputies – Romania

Sursa: Liviu Pleșoianu

Share Button

HR Patapievici, buricul deşertăciunii

Share Button

Distins, mereu cu mărul lui Adam ascuns de un papion despre care crede, probabil, că îi e şi blazon, isteţul Horia Roman Patapievici este bun. Bun scriitor, bun filozof, bun realizator de emisiuni culturale, bun manager, dar … rău român.


De ce? Nu este foarte clar, însă ginionul nostru, tatăl lui Horia, Denis, român din Cernăuţi, s-a strămutat în Polonia atunci când bolşevicii au intrat în Bucovina. Ulterior, pe ce căi şi în ce fel, nu putem noi a şti, Denis ajunge în România. Poate pe când era Regat, poate când devenise deja Republică. Micul Horia se naşte în Capitală, în 1957. Deci prinde anii în care se găsea Pepsi peste tot, Kent-ul era la tutungerii şi ruşii nu mai controlau România. Se îndrăgosteşte de fizică şi în ’81 termină Facultatea de specialitate. De abia de aici în colo începe adevărata nenorocire: omul devin culturnic cu capul. Face un pic de revolutie în ’89 şi apoi se lansează puternic (e de râs, omul a publicat şi în revista Vatra, dacă mă înţelegeţi…). Devine iute un simbol al materiei cenuşii. Inutilă, dar cenuşie.

Nu voi insista asupra operei Domniei Sale pentru că sigur mai are multe de spus. În schimb voi insista asupra unor ziceri pentru care ar trebui să-i crape obrazul de ruşine. Ele nu sunt noi, dar oricând românul Horia poate produce asemenea erudite observaţiuni. Acestea îl fac pe HRP să fie un rău român…

Pe scurt, la un moment dat, HRP a avut o “satori”, o iluminare instantanee (la TV i s-ar spune “instant”) pe care unii o pun pe seama paralelor lui Soros, dar pe care eu aş pune-o numai pe seama erupţiei ticăloşiei ce-i crescuse, ca o bubă urât mirositoare, în suflet. Şi a scuipat puroiul intelectual în diverse silnice aserţiuni.
Una spune aşa: „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără sira spinării.” (din „Politice” de H.R. Patapievici, editia 1996, pag.63). Sincer, ce poţi spune după o astfel de exacerbare a unei uri teribile? Plaiul mioritic, ca un cur sau nu, l-a primit pe Denis necondiţionat, l-a şcolit fără leu pe HR în primară, apoi în generală şi liceu, ba i-a pus şi o facultate la îndemână. Când mânca el sălămior de Sibiu simţea că ar fi fost scos din anus? Bericii îi spunea urină încă din liceu? Când umbla prin Valea Prahovei de fapt explora, cu un cârlig de rufe pe nări, formarea fecalei istorice? Aşa o fi făcut, micimanul.

Dar când scrii aceste scârnăvii (langaj de intelectual, vezi Doamne) nu îl vezi în faţa ochilor pe tatăl tău? Pe profesorul preferat din liceu? Pe medicul care ţi-a extirpat apendicul în loc sa te lase să faci o septicemie finală meritată? Nici pe prima iubită sau pe dama care te-a învăţat ce e aia “cur” cu adevărat nu le vezi o clipă-n mintea-ţi înveninată? Şi dacă eşti român şi dumneata, nu cumva puţi la fel?

Şi nu mai înţeleg ceva. Dacă tot e aşa de rahat, de ce nu renunţi la cetăţenie ca să devii senegalez, că poate au şi ei un Institut Cultural de supt şi un preşedinte strâmb la minte ca să te instaleze vrăjitor-şef peste şamanii culturali de acolo?

Ia uitaţi-vă cine îl saluta zilnic pe ilustrul detractor, nişte elemente stranii scurse parcă din tabloul “Purtarea Crucii” a lui Ieronimus Bosch (Jan van Eyck, pentru dvs dle HRP): „Un popor cu substanţa tarată. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorîţi, maxilare încrâncenate, feţe urîte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” (din „Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 34). Domnule P, vă furau colegii din generală leul de covrig, luaţi capace zilnic de la elevii claselor mai mari? Ce se petrece, nu vă alegeau băieţii la “lapte gros” şi vă lăsau cu fetele, la volei? Nu cumva taratul e mult, mult mai aproape de cămaşa dv decât vecinii cei răi care, rudimentar, îţi cumpără lucrările scrijelite la un Macintosh plătit, cândva, de la bugetul statului?

HRP mai are o calitate ciudată, proprie unor intelectuali îngrăşaţi, îmbăiaţi şi crescuţi de părinţi PCR-işi. Ba unii dintre aceşti intelectuali erau chiar ei PCR-işi cu acte şi voioşie. Ei, unii se cred de dreapta. Ieşiţi din cloaca roşie au făcut brusc o contorsionare mintală şi – abracadabra –– sunt “dreptaci”, dar de ăia de zici că au stat la masă cu Maniu şi Coposu. În fapt, sunt nişte semidisidenţi, de tipul celor ce, pe vremea Securităţii, se ascundeau, deşi nu pe ei îi căutau organele. La organe.
Închipuiţii unei apocalipse mentale ce se desfăşoară trivial pe unde apucă aceştia să-şi arate varicele necrozate din spatele unor fuste de putregai.

Descoperind puterea politicii, se lasă propulsat ( a se citi băgat cu de-a sila) de PNŢCD (partid distrus de urmaşii Seniorului fără nici cel mai mic regret) la CNSAS. Să studieze dosare Secu. Ia ghiciţi cu cine? Păi, cu bucătarul Dinescu (singurul disident căruia îi aduceau miliţienii vodka la apartament, să nu i se deshidrateze geniul) şi cu transcedentalul Pleşu (alt iubitor de romanţe şi vodka). Incredibil cum se adună ăştia la nefăcut nimic pe bani grei, ceva de speriat. Activitatea pe care a dus-o HRP aici e destul de misterioasă. Inspirat de colegii speriaţi de tonele de documente, în loc să lectureze ce trebuie, oamenii se ţin de ce ştiu ei mai bine: scandal. Că aia nu e bună, că SRI e rău, că raţa înpunge, mă rog, nimic remarcabil. De altfel, nici nu ştiu dacă a redactat vreo dare de seamă pe activitatea depusă. Nimic din ce-a făcut ulterior nu a ilustrat faptul că îi pare vreu pic rău că a frecat duda printre arhivele cu pricina.

HRP mai are o mare calitate. El face parte dintr-un grup de mântuiţi, el este unul dintre “intelectualii lui Băsescu”, culturnici mari iubitori de hemoroizi de Cotroceni fără cucuvea.

Acest grupuscul, despre care vom mai vorbi pentru că se ţine ca scaiul de blana ursului, are darul se a se insinua oricând, oricum şi oriunde s-ar putea scoate un leuţ sau un euro fără strădanie, numai pe dat din gură aiurea.

Pentru strădaniile sale de a scoate din subconştientul unui comandant de petrolier vestigiile vreunei cărţi citite vreodată, dar şi pentru susţinerea aceluiaşi cu toate firavele-i puteri pe oriunde se putea, Băse îi împărtăşeşte puterea distilatului şi-l face ober peste ICR.

În stil caracteristic, Horia pupă cârligul bătrânului lup de mare constatând cu uimire cât de jos se poate apleca (locul intelectualului cu papion, se ştie, este sus, peste vârfurile plopilor, peste Kogayon, într-o cochilie de fildeş, apărat de zei şi hrănit cu lumina Soarelui propriilor minţi) de când şi-a lăsat coloana vertebrală sub pat.
Păi cum, Horia, nu stabiliseşi din ’96 că ai de a face cu patibulari şi rudimentari? Păi, dacă nici marinarul cu şuviţă nu ilustrează perfect aceste două însuşiri . Te-ai sucit, gânditorule? Facem sluj la rudimentarul-încrâncenato-tarato-distilatul Băse? Pentru numai o slujbă? Facem, pentru că într-o ţară ca un cur, o slujbă la stat, dată direct de la Împărăţie, e visul celor ce refuză să-şi asume responsabilităţi la vedere.

Da, a primit şi osişorul promis: un stagiu de demolare a ICR pe stipendii grase, voaiaje şi vacanţe în locuri unde nu-i puţea a român. Primul pas: a distrus multe publicaţii culturale româneşti, de parcă descinsese direct din kakatopia “Fahrenheit 451”. Menit s-o asaneze din punct de vedere pecuniar, aşa a intrat HRP la vârful culturii patibularilor: cu drujba şi binecuvântarea unui rudimentar marinar.

Fabuloasă istorie, nu-i aşa? Da, viaţa lui HRP e o aventură. Cu coloana vertebrală ascunsă sub pat. Minunat de propria-i aură care îi crescuse pe creştet la intrarea în Cotoceni, maestrul în toate cele (ce e de la hermeneutică la etică, de la filosofie la securişti?) gavareşte aşa: „Sarcina mea este să fac cunoscută peste hotare cultura română. Nu ceea ce cred unii că este cultura română ori ceea ce cred alții că nu este ea. Nu este rolul vreunei instituții să decidă ce anume din cultura română de azi este cu adevărat românesc și ce nu este cu adevărat românesc”

Păi, e românesc ce nu e românesc? Sau nu e românesc ceea ce e românesc? Deşi nu e nimic de priceput, mai târziu, chiar el ne-a lămurit, când a vrut să-l exileze pe Eminescu din cultura românească. Absurditatea există, dragii mei, şi dacă o şlefuieşti bine, mulţi pot crede că este o exprimare revoluţionară a intelectului. Bullshit!
A tăiat şapte reviste de cultură din nouă şi a rupt gura târgului tocmai la New York cu vârful culturii româneşti, recte un ponei roz cu o zvastică pe crupă!
Şi asta la o expoziţie care se numea “Freedom for Lazy People”, adică “libertate pentru leneşi” sau puturoşi, mai pe limba noastră. Aşa s-a priceput el la artele vizuale. Bine că n-a trimis o fată de pe centură cu un praz în nas şi cu “Zbor în bătaia săgeţii” între bucile tatuate cu “Doina lav Costeluş”. Aia artă. Pe bune!

Cam asta a fost vârful activităţii Domniei Sale la ICR. A, ba nu, Băse e recunoscător cu unii, probabil cu cei pe care nici el nu-i înţelege. Deci i-a pus în pept o decoraţiune: Ordinul Naţional “Serviciu credincios”. Q.E.D. Până şi marinarul a simţit nevoia să-i pună o zgardă pentru atâtea gudurături.

Apropo de scheleţi, ăsta a vrut să-l maculeze şi pe Eminescu. Un gest, mă scuzaţi, de o insanitate evidentă. Probabil urma Creangă, Dimitrie Cantemir, Macedonski, Brâncuşi şi alţii. Nu m-ar fi mirat nici să decreteze că “Liturgher slavonesc”, tipărit de ieromonahul Macarie în 1508 este lucru necurat. Aici nu voi insista deloc pentru că treaba mi se pare de domeniul patologicului.

Vorba unui amic, dacă mai trăia moşu’, îţi dădea un cap în gură de te mutai matale în “apartamentele” doctorului Şuţu în locul lui Mihai.
Dar, pentru ca să mai destindem atmosfera, iata un alt citat de la HRP: „23 de milioane de omuleţi patibulari (buni de spânzurat)” (din „Politice” de H.R. Patapievici, editia 1996, pag 53). Măi Horia, până când nu faci dovada că eşti rus, chinez, amerindian sau afro-american, eu zic că nu e bine să dai sugestii proaste, cine ştie cine le ia de bune…

Închei cu cea mai bună caracterizare a lucrărilor lui Patapievici, cuvinte straşnic de adevărate scrise de un disident autentic, culmea, tot absolvent de Fizică, respectabilul Gabriel Andreescu: „Cel care a transformat atitudinea antiminoritară, homofobia și antimulticulturalismul într-un larg succes cultural este Horia-R. Patapievici”

P.S. : Nu ştiu daca aţi observant, dar eminenta lucrare din care am citat (”Politice”) a fost publicată de “Humanitas”. Adică fosta editură Politică, făcută cadou de Pleşu (pe când era ministrul Culturii) amicului Liiceanu. Ia te uită cum se leagă treburile

Autor: Ninel Peia

Sursa: Ninel Peia

Share Button

Fost ministru al Economiei: ”A face apel la instanțele internaționale împotriva Parlamentului și Guvernului țării tale nu este un act de patriotism, ci o atitudine slugarnică și trădătoare!”

Share Button

Câteva considerații cu privire la comportamentul unor cetățeni români pe nume Macovei, Liiceanu și Avram, în fața instanțelor europene


1. În România, în decembrie 2016, au avut loc alegeri libere și corecte. Cei care au câștigat alegerile nu au fost și cei care le-au organizat, astfel încât nu pot fi suspectați de fraudă. Așadar, actuala coaliție de guvernare, PSD – ALDE, este pe deplin legitimă.

2. Parlamentul rezultat din alegeri și Guvernul investit de acesta nu au încălcat, prin actele lor, Constituția României. Această realitate este confirmată prin deciziile Curții Constituționale.

3. Nu există niciun exemplu concret care să demonstreze că, prin actele lor, Parlamentul și Guvernul ar fi încălcat drepturile fundamentale ale omului. Nu a fost evocat, de la alegeri încoace, numele niciunei persoane ale cărei drepturi fundamentale, menționate ca atare în Constituție, să fi fost încălcate prin legi votate de Parlament sau prin acțiunile normative sau de ordine publică ale Guvernului. Mai mult de atât, atitudinea Poliției și Jandarmeriei a fost, în mai multe rânduri, elogiată.

4. Există, în schimb, numeroase exemple concrete care arată că Ministerul Public (Procuratura) a încălcat ordinea constituțională și drepturile fundamentale ale omului.

5. Considerăm că este un gest firesc ca atunci când se semnalează încălcări ale Constituției și agresiuni la adresa drepturilor fundamentale ale omului în propria țară, iar puterea legiuitoare și cea executivă perseverează în atare atitudini, să fie invocate instanțele internaționale. Istoria consemnează personalități care și-au dedicat viața demascării agresiunilor împotriva drepturilor fundamentale ale omului și ele au fost omagiate chiar prin acordarea Premiului Nobel pentru pace. Cum am arătat, deja, nu este cazul României. În schimb, în România au fost semnalate numeroase abuzuri la adresa unor cetățeni români pe parcursul procedurilor judiciare sau prin ingerințe asupra vieții lor private. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care pune România laolaltă cu Rusia și Turcia în ce privește calitatea actului de justiție, ne oferă numeroase exemple.

6. În mod inexplicabil, respectivii sus-pomeniți au inventat la Bruxelles tot felul de declarații și acțiuni pe seama guvernanților, omițând acțiunile Ministerului Public îndreptate împotriva fundamentelor statului de drept ori împotriva drepturilor constituționale ale unor persoane, ba chiar elogiindu-le.

7. A împărți societatea românească în două, cu o linie netă de demarcație trasă cu prejudecăți de natură politică, între buni și răi, între cinstiți și necinstiți, între filoapuseni și filorăsăriteni, este o atitudine care ignoră realitățile societății românești. Cei care proclamă acest lucru – „noi suntem cei buni, ei sunt cei răi” – nu acționează în slujba cetățeanului, nu vor să combată în mod real relele societății românești, ci luptă pentru putere, voind-o doar pentru dânșii, cu orice preț.

8. Un Guvern legitim poate fi schimbat în timpul unei legislaturi prin voința majorității parlamentare sau, între două legislaturi, prin alegeri libere și corecte care să conducă la o nouă majoritate parlamentară. Oricine nu este de acord cu Guvernul poate intra în politică și poate susține partide politice cu altă opțiune. Tentativa de a răsturna Guvernul prin acțiunea străzii nu consolidează ordinea constituțională iar utilizarea presiunilor străine nu conferă demnitate României.

9. În aceste condiții, a face apel la instanțele internaționale împotriva Parlamentului și Guvernului țării tale nu este un act de patriotism, ci o atitudine slugarnică și trădătoare.

10. Din păcate istoria noastră postbelică este plină de astfel de exemple. Ele primesc, în memoria colectivă a posterității, locul rușinos pe care îl merită.

Autor: Varujan Vosganian

Sursa: Varujan Vosganian

Share Button

LIICEANU, Peştele filosofiei

Share Button

Cum vă sună sintagma „patronii roşii”? Nu îmi aparţine, o voi lua cu împrumut de la un gazetar pe nume Ion Marin, el a folosit-o într-un editorial, demult când presa mai avea umbre de presă în sânge.


Dar ce este acela un „patron roşu”? El este un hibrid. Crescut la ţâţa PCR-ului, fost pionier, fumător de Carpaţi şi Cişmigiu, după banii babacilor, şcolit de profesori cu note bune la bolşevism, după Revoluţie, „patronul roşu” a devenit brusc capitalist. Da’ când spun capitalist, gândiţi-vă la cei mai rapace dintre aceştia, indiferent de dimensiunea afacerii pe care o conduce. Deseori oneros. El, „patronul roşu” a devenit brusc zeu, iar cei de dedesubt, angajaţii sunt numai nişte boţuri de carne menite să-l slujească, pe nimic, până la capătul zilelor. Ce are asta cu Liiceanu? Veţi vedea, mai jos, la paragraful potrivit.

Deci, al doilea pe LISTA RUŞINII este filosoful-alifie, altă canalie cu trecut trucat şi imagine de ’telectual sculptat în diamantul propriei gândiri. O statuie în viaţă se vrea el, un individ greţos de serios şi mare manipulant de fraieri, numiţi pe alocuri, fie cititori, fie fanatici ai filosofiei active, musai de dreapta. Ca şi Superman, pe pieptul lui Gabriel stă scrisă o singură literă: H. Nu de la bomba cu hidrogen, ci de la Humanitas. Librarie. Şi ceainărie. Pour des hipsters de longue vie. De fapt, pe acest piept bubuind de înţelepiune searbădă, enervant de nefertilă, ar trebui să stea scris două litere: EP. Editura Politică. Magnificul cadou pe care l-a primit, în neclarul an 90, de la un amic de cenaclu, dl Andrei Preşu.  Pardon, Pleşu. De aici pleacă o evoluţie fabuloasă, de dimensiuni epice, un fel de umflarea broaştei cu paiul. Dar ar fi bine să nu uităm şi faptele anterioare, inclusiv primul copy-paste făcut cu forcepsul direct din capul lui Noica şi întins ca untura pe hârtia de doctorat a liiceanului. Pomenit, cu rară premoniţie, de Secu, drept Lungeanu. Probabil se referea bietul ofiţer la lungimea limbii pe care o va utiliza Gabi ca să perie toţi preşedinţii de dreapta ai viitoarei Românii eliberate de cenuşa radioactivă a bolşevismului.

Să vorbim întâi de toate despre perioada PCR

Nu ştiu dacă aţi observat, dar cei care nu au avut mai nimic de suferit sub bolşevici sunt acum un soi de stindarde ale unei politici de dreapta făcute cu foşti comunişti. S-ar da disidenţi, dar nu le merge, pentru că încă mai sunt disidenţi autentici. O astfel de bocitoare este Liiceanu.

Azi iubitor de alifie, Liiceanu însuşi spune că nu a fost disident de frică. Nu poţi să zici că e laş. Ci numai că aştepta oportunitatea de a se târî ca un melc bălos cât mai spre fotoliul tovarăşei Suzana Gâdea. Frica, ar fi aproape uman de înţeles acest motiv, dar incredibilul tupeu postrevoluţionar îl contrazice. Interesant este că nedisidentul GL (ge-el, adică gel, adică un fel de alifie sau pomadă…) a  trăncănit copios despre turnătorul său. Păi ce să toarne turnătorul, dacă dumneata mestecai marxismul ca pe mămăligă, zilnic, de trei ori, la intervale regulate, ca să nu-şi întoarcă cumva PCR-ul faţa de la tine? Turnătorul tău a fost cel mai nefericit turnător: trebuia să rescrie din părinţii fondatori ai bolşevismului, că altceva nu emiteai nici la chefurile lui Pleşu, cu vodcă şi romanţe tomnatice. Aceasta pentru că oricare lucrare a domnului GL era înţesată de citate din Marx, mai puţin din Engels. Ce să torni de la un fan de-a lui Marx? Bineînţeles, după Revo, aceleaşi lucrări, elegant reciclate, nu mai suflă o vorbuşoară despre gândirea lui Karl Marx. Omul nostru s-a vindecat de marxism ca de varicelă. La nivelul pielii, căci în negura creerilor acestui patron roşu, Marx ne face tuturor cu tifla. Şi a schimbat liiceanul blana, dar nu şi năravul. Năravul îl ascunde ca să fie şi el oleacă de disident în faţa cui l-o crede…

Tot înainte de frumoasa Revoluţie, România a intrat cu acelaşi Gabriel Liiceanu în Cartea Recordurilor. Şi, doamnelor şi domnilor, Gabi este singurul filosof de pe mapamond care suferă de „mimetism intelectual”. Aceasta nu este o boală, ci o denumire alternativă pentru „plagiator ordinar”. Să vedeţi faptele: omul îşi dă doctoratul, însă lucrarea sa este plină de citate ciordite din lucrări mai vechi sau mai noi ale maestrului său, regretatul Constantin Noica. Oarecine se sesizează, se întruneşte o comisie care, ce să vezi, constată plagiatul. Fără nici un dubiu. Mare om în sistem la acea vreme era Gogu Rădulescu, cel care se dădea un soi de apărător al intelectualilor vremii. Nu al tuturor, ci numai ai celor ce puteau ajunge la el. Cum, necum, Gabriel ajunge la Gogu şi acesta dispune să nu i se retragă titlul de doctor şi să se rezolve cumva situaţia. Penibila problemă ajunge tot la Noica, un mare şi generos român, care este pus să scrie un soi de declaraţie – motivaţie în care se spune că în lucrarea lui Liiceanu a recunoscut pasaje din opera sa, ba chiar şi idei şi raţionamente de ale sale, dar că acest lucru este normal. Practic, e firesc ca discipolul să fie influenţat de gândirea maestrului la umbra căruia a crescut şi că nu ar fi vorba despre un plagiat în sensul corect al cuvântului. Jenant. După ce i-a luat ideile, Liicenu îl aduce pe maestrul în poziţia de a-l ierta public, ba chiar să-i justifice furăciunea. Comisia ce ancheta mizeria făcută de Gabriel Liiceanu nu are de ales, presiunea mai marilor partidului comunist este uriaşă şi nu îngăduie devieri de la directivele date. În această situaţie, şeful acestei comisii inventază sintagma de mai sus, aceea de „mimetism intelectual”, bazându-se pe declaraţia lui Noica. Aşa a devenit Liiceanu un fel de clonă intelectuală cu marele gânditor Constantin Noica. Pentru binele lui şi ca să-şi acopere incapacitatea de a croi o lucrare de doctorat decentă, nea Gabriel îşi umileşe maestrul, pupă papucii bolşevicilor şi devine primul om-cameleon din istoria umanităţii. Om-cameleon în cap, cum ar veni. În loc să fie numit exact dupa faptele sale: un hoţ intelectual! Acesta este blazonul marelui om de cultură Liiceanu, ciordeala. Cam asta este tot ce a realizat el sub bolşevici, cu ajutorul bolşevicilor…

A, ba nu, mai are o istorie încâlcită acest Liiceanu, una care aduce foarte mari semne de întrebare în relaţia sa cu Securitatea. Aţi văzut mai sus cum Gabriel a făcut în aşa fel încât să-şi cosmetizeze cariera antedecembristă.În aceaşi categorie intră altă bizară victorie a lui Liiceanu. Bursa Humboldt pe care a primit-o în anii cei mai restrictivi din perioada bolşevică, în 1982 parcă. Păi, pe atunci, Securitatea controla mai tot în România şi mai cu seamă ieşirile şi intrările în ţară. Liiceanu, care se jura că era urmărit sub numele de cod „Lungeanu”, n-a prea explicat niciodată cum el, un „mimetic intelectul” a reuşit să ajungă tocmai la Heidelberg, printre cele mai luminate capete ale clipei. Şi nici cum scăpa el de Secu ca să se poate întâlni, de foarte multe ori, la Paris cu Monica Lovinescu sau Virgil Ierunca. Păi, puteai să bei o cafea pe atunci la „Cafe des amis” fără să scrii referate întregi la prietenii securişti despre ce ai făcut acolo, cu cine te-ai văzut, ce ai mâncat şi de câte ori ai folosit toaleta? Nu prea. Este posibil ca frica ce l-a ţinut pe Liiceanu departe de a fi un disident s-ar părea că de fapt erea fix o protecţie binevoitoare.Tot din acestă neclară perioadă, tare aş mai vrea să ştiu cât a câştigat din lucrarea „Jurnalul de la Păltiniş” şi cine i-a dat voie să o scrie, ştiut fiind statutul ce îl stigmatiza pe Noica. Nu cumva acelaşi Gogu Rădulescu?

Imediat după Revoluţie însă, frica despre care vorbea Liiceanu că îl împiedicase să devină disident se evaporă brusc, curajul revenindu-i mai cu seamă după ce s-a văzut cu atuurile celei mai bogate edituri din RSR la picioarele lui. Practic, imediat după Revo, Andrei Pleşu, uns ministru al Culturii, vine şi îi face prietenului său de romanţe şi seri la picioarele lui Noica, Gabriel Liiceanu cadoul care îl transformă din aşa-zis om al ideilor într-unul dintre cei mai protejaţi „patroni roşii” inventaţi din nimicurile noilor zori. El primeşte în dar Editura Politică (a PCR, desigur) pentru a pune „pe picioare o instituţie de cultură care să publice, după ştiinţa şi priceperea mea, marea cultură a lumii şi a României, cenzurată vreme de peste patru decenii”, aşa după cum chiar el, cu mare modestie, declara. Altul nu era bun. Numai Liiceanu putea duce la bun sfârşit această treabă sisifică. Niciodată nu s-a ştiut cu precizie ce a însemnat patrimoniul acestei edituri şi nici ce parale avea prin conturi. La un moment dat, Liiceanu a bâiguit ceva despre scaune şi birouri vechi şi cam atât. Actele acestei privatizari nu sunt de găsit. Probabil că s-au „pierdut” la momentul oportun.

Să ne facem mai bine înţeleşi, consider actul de cultură drept unul dintre cele mai folositoare poporului român câtă vreme acesta nu este subscris interesului financiar al unui om sau al unui grup de interese. Ori, Liiceanu are 88% din Humanitas, fosta Editură Politică. E, „un patron roşu” sau un „băiat deştept din cultură”, cum să-l alintăm pe seriosul Gabriel?

De-a lungul timpului, Humanitas beneficiază şi de alte cadouri, de regulă în bani. Astfel, prin vara lui 2000, când ministrul Finanţelor era Decebal Traian Remeş, Liiceanu a primit scutiri de miliarde de lei. Atenţie, intrarea la Remeş i-a făcut-o Valeriu Stoica, pe atunci şeful de partid al ministrului Remeş, şi ulterior avocatul care a reprezentat în instaţă toate interesele lui Liicenu. Căci un bine făcut nu se uită niciodată. Se mai ştie că Remeş erea bun prieten cu ministrul Transporturilor de la acea dată, Traian Băsescu. Asta o spun, ca să nu vă mire cum de a ajuns acelaşi Liiceanu unul dintre „intelectualii lui Băse”. Ce simplu se leagă lucrurile. Dar dacă prieteniile de atunci au fost oare legate cu ceva mai mulţi bani de la stat? Ar fi oare imposibil? Păi, dacă citim cifrele de mai jos, era destul pentru toţi. Pe scurt, Humanitas este scutită de la plata unor penalităţi de  2.783.907.422 de lei, recte vreo 550.000 de euro în banii de azi şi i s-a eşalonat plata a altor lei în cinci ani! Fabulos! Eu cred că erau bani pentru toţi… Ca o coincidenţă amuzantă, trebuie să vă mai spun că, prin 2000-2003, poate şi mai târziu, directorul financiar al Humanitas SA era Ioana Patapievici, soţia autorului lansat şi susţinut de această editură, Horia Roman Patapievici. Vedeţi ce simple sunt, de fapt, toate. Nu ştiţi cine este HRP? E băiatul ăla scârbos care a asemuit România cu un cur într-o lucrare apărută la… Humanitas, alt intelectual de-a lui Băsescu, şi viitor conducător al ICR. Mică e lumea, fraţilor.

Aşa  a devenit Liiceanu un adevărat „patron roşu”, editor şi şef peste 15 dintre cele mai bine situate librării din România. Prin 2012,  a circulat o scrisoare în care era descrisă situaţia unui librar supus acestui sinistru „mim intelectual” pe care n-o vom reproduce aici. Ea se găseşte, veti putea citi şi afla despre caracterul incredibil al acestui biped nefast căruia îi suportăm hachiţele de mare cult în cap. Îmi este silă de cel care s-a folosit de filosofie fix ca un peşte de producătoarea sa cea mai bună!

PS: Dacă ghiciţi cine este următorul pe lista ruşinii, aveţi un premiu garantat. Şi eu nu mint!

Autor: Ninel Peia

Sursa: Ninel Peia Blog

Sursa foto: Octavian Pelin

Share Button

Apostolii anticorupției

Share Button

Ca orice religie, Anticorupția are și ea fanaticii săi. Unii dintre ei se văd ca lumini călăuzitoare în lupta cu răul, alții visează chiar la postura de martiri ai războiului.


Toți își privesc cu mare importanță rolul de cavaleri ai dreptății și, printre săgețile aruncate către adversar, nu uită să se laude. În lupta lor nu mai țin cont de nimic, uneori nici de adevăr. S-au transformat din ziariști în propagandiști care văd doar izbânzile Anticorupției și manifestă o gravă orbire față de abuzurile acesteia. Victimele colaterale nu există, nu contează. Totul pentru victoria finală!

Ziariștii Mircea Marian și Moise Guran, filozoful Gabriel Liiceanu, dar și alții, par să fi găsit în arhiva Editurii Politice vechi elogii ale luptei de clasă, pe care le folosesc în noua lor credință. Au schimbat doar partidul cu „Anticorupția“ și acum declamă că cine nu e cu noi e împotriva noastră. Curată democrație și minunată toleranță!

Liviu Avram: ”Cum ar putea funcționa acest guvern care și-a ruinat încrederea”

„Am câștigat un lucru extrem de important: faptul că, măcar pentru o perioadă, politicienii vor fi extrem de reținuți în a manipula procesul legislativ, spre a implementa legi destinate unor interese înguste. Și totuși, grație unei părți a presei foarte active, ba chiar în pofida unei alte părți a presei, extrem de manipulatoare în favoarea complotiștilor, opinia publică a înțeles foarte corect ce se pune la cale și a ripostat în consecință. Noi, pe plan intern, ne putem acomoda cu trauma pe care am trăit-o, pentru că n-am trăit-o pentru prima oară. Dar îmi este aproape imposibil să-mi imaginez cum ar mai putea funcționa aproape patru ani acest Guvern, care și-a ruinat în câteva zile toată încrederea de care orice guvern are nevoie. (…) Într-o țară normală, o asemenea criză se rezolvă, clar, prin alegeri anticipate. La noi însă, mecanismul constituțional este atât de complicat și de îndelungat, încât e mai bine să abandonăm, deocamdată, această idee. (…) Indiferent de dimensiunea remanierii, Guvernul trebuie să-și ia un angajament limpede, scris, că asemenea lucruri nu se vor mai repeta. O soluție ar fi, spre exemplu, să inițieze prin proprie voință un proiect de lege, aprobat apoi de Parlament, prin care să-și limiteze dreptul de a mai emite ordonanțe care au ca efect aplicarea legii penale celei mai favorabile – adică să-și interzică pe viitor avantajele de care a încercat să profite prin emiterea ordonanței 13. Lucrurile stau însă mult mai grav pe plan extern. Acolo nu merge să fii prins cu minciuna, să ceri scuze și să mergi mai departe, cum o putem face noi între noi, românii.“

Cristian Tudor Popescu: „Abordarea sexorală, pardon, hexorală“

Jurnalistul C.T. Popescu, un alt luptător fervent împotriva corupției, s-a remarcat de-a lungul timpului prin plasticitatea limbajului și cinismul comentariilor politice. Despre acuzațiile de corupție pe care Traian Băsescu, președinte în 2013, i le aducea premierului Victor Ponta, C.T. Popescu scria pe pagina de Facebook: „Întrebat dacă a sesizat Parchetul în legătură cu actele de corupţie, preşedintele României a declarat rânjind: «L-am sesizat la fel cum l-a sesizat şi el cu fiică-mea». Adică ioc, canci, nexam, dar dacă mi-o trage Ponta, atunci i-o trag şi eu. Șeful statului român afirmă, cu nume şi cifre, că şeful Guvernului român e profund corupt. Aude asta o ţară şi o lume-ntreagă, de la Washington la Bruxelles şi Beijing. Şeful statului român nu prezintă nicio dovadă, nu sesizează Parchetul, în schimb anunţă, în regim de şantaj de cartier, că zisa corupţie profundă e la troc cu anchetarea fiică-sii pentru creditul de 1 milion de euro de la CEC“.

În editorialul „Naționalizarea corupției”, C.T. Popescu scria: „Abordarea sexorală, pardon, hexorală: «Toată lumea în România face gargară cu corupția. De dimineața până seara, numai cu corupția în gură stăm» (Călin Popescu Tăriceanu). Punctul de vedere zootehnic: «Corupție? – bulșit!», adică corupția este o balegă care nu prezintă interes (Liviu Dragnea).Viziunea pacifistă: «Că n-a dat nimeni în cap la oameni sau ceva» (Bogdan Olteanu, fost viceguvernator BNR). Neorealism pornovadimist: «Dacă e o problemă, spuneți, măi băieți, cine-i ăla corupt pe care să-l împușcăm pe stadion. Ne tot plimbăm cu corupția în gură. Poate că în România se fură biciclete» (Adrian Năstase) Iar corupții sunt niște românași simpatici, care fac, de fapt, ce face toată lumea, numai că unii sunt prinși, alții nu“.

Abordând problema celebrei Ordonanțe 13, C.T. Popescu preciza: „Așa cum m-am temut din ziua abrogării ei, OUG 13 a fost doar o șarjă diversionistă, menită parcă să consume forța de reacție a oamenilor. Atacul blindatelor și aviației hoților de partid și de stat e acum în plină desfășurare“.

Mălin Bot: „Propun o lege cu articol unic“

„Campania cu iz comunistoid de dezinformare şi instigările publice la ură injectate în societate de personaje ca Mihai Gâdea sau Mircea Badea nu există pentru Mircea Toma şi echipa ActiveWatch. (…) Unul dintre motivele pentru care am decis să plec a fost că mă săturasem să-mi fie silă aproape în fiecare dimineață când vedeam cum EVZ publică încă un text care părea dictat de Vadim Tudor, de pe Lumea Cealaltă, sau de Dan Voiculescu, din celula de la Rahova. Propun o lege cu articol unic: Dosarele de corupție să fie judecate în regim de urgență, cu termene la două zile. Dosare, cum este dosarul Liviu Dragnea, ar putea fi judecate foarte rapid și societatea ar putea să scape mai repede de tulburarea provocată în lipsa unor răspunsuri. (…) Așa cum se întâmplă în momentul de față cu acest cetățean, condamnatul Liviu Dragnea și cu partenerul lui de politică, inculpatul Călin Popescu Tăriceanu, care stau la Casa Poporului și pritocesc fel și fel de modificări legislative menite să încalece justiția și într-un fel sau altul să le rezolve lor dosarele penale.“

Andreea Pora: „Capul Codruței e esențial“

„Războiul la care asistăm, în opinia mea, e unul cu bătaie mai lungă și arie mai extinsă decât discreditarea/înlăturarea lui Kovesi. (…) A început cumva Kovesi să sufere de «sindromul Mesia»? Adică a început să creadă, ca mulți alții, desigur, că fără ea țara e pierdută? Că rolul ei în această lume și în acest moment este unul istoric? (…) Avem, fără discuție, de-a face cu un grup infracțional organizat care vrea să pună mâna pe tot statul. Au reușit în cea mai mare parte, din puzzle le lipsesc deocamdată doar câteva piese: justiția, serviciile secrete și președinția. (…) Șansele de reușită ale referendumului nu sunt prea mari, deși nu este exclus ca PSD să continue să facă greșeli, să enerveze și îndârjească publicul. (…) Baza electorală a președintelui va crește, iar o eventuală suspendare va fi mai dificilă. (…) Incredibil cum omul pus de Dragnea să dea SRI-ul pe brazdă și să rupă și ultima legătură amoroasă a Binomului a reușit să dezamăgească în halul ăsta. (…) Că doar n-or fi căpiat toți penalii care spun că băieții cu ochi albaștri dictau rechizitoriul procurorilor, după care mergeau la un șpriț și puneau la cale câte un «un cap în gura» celor care trebuiau înfundați și băgați la mititica. (…) Capul Codruței e esențial. După el s-ar putea rostogoli și cele ale procurorilor care au instrumentat dosarele «măsluite» de care ne vorbesc victimele. (…) Nici nu li se uscase bine semnătura pe abrogarea nefericitei Ordonanțe 13, că băieții cu dosare, epoleți și ziariști în cont – armata pe care o vedem bâzâind neobosită la bălegarul proaspăt – au și trecut la planul B. Porcăria pe care tocmai o rataseră, vezi doamne, dintr-un motiv benign, cum e «proasta comunicare», s-a metamorfozat în «abuzurile DNA». Abuzuri peste abuzuri, dosare mistificate, politicieni vânați la ordin, sereiști pe-o mână cu procurorii, ce mai, o nenorocire. Ai zice că Securitatea lui Ceaușescu era o domnișoară de pension pe lângă ce fac ăștia acum, că poliția politică de atunci s-a reîncarnat în DNA și Kovesi e un Vîșinski cu fustă.“

Gabriel Liiceanu: „Opriți măcelul!“

Ordonanța 13 i-a oferit lui Gabriel Liiceanu o nouă ocazie să-și etaleze calitățile de propagandist. „Alianţa la putere a câştigat cu 18%. Liviu Dragnea, condamnat şi judecat penal, este preşedintele Camerei Deputaţilor. Preşedintele Senatului, Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă. România are în fruntea celor două Camere condamnaţi penal sau cu dosar penal. 20 dintre membrii Parlamentului sunt urmăriţi penal, trimişi în judecată sau condamnaţi. Guvernarea PSD – ALDE a debutat printr-un atac penal la adresa justiției. OUG 13 urma să îi scoată de sub rigorile legii în primul rând pe cei doi şefi de partide din coaliţie.“

Perorațiile sale au continuat cu o paralelă între Grindeanu și fiul său: „Sorin Grindeanu are exact vârsta fiului meu: 43 de ani. Așa încât, când l-am văzut ieri la ora 20.30 apărând în fața presei, ca să dea comunicatul cu abrogarea, mi-a fost imposibil să nu-mi imaginez o clipă ce-aș fi simțit dacă l-aș fi văzut pe fiul meu în locul lui. I-am privit fața premierului, mușchii maxilarelor care se încleștau și se destindeau ritmic. Vorbea ca prin vis. După primele propoziții mi s-a făcut frică. «Dacă l-au drogat?», mi-am zis. Gura părea decuplată de creier. Creierul i se-nvârtea ca o roată intrată în șleaul prezentului. Voia să treacă mai departe, dar nu putea. Mi l-am imaginat «în culise», ținut în brațe să nu cadă, stropit cu apă, tamponat pe tâmple. L-am văzut, trântit pe un scaun, cu picioarele rășchirate în față, mirosind amoniac.«Opriți măcelul!», mi-a venit să strig. «Aruncați prosopul! Nu vedeți că nu mai poate? Vreți să-l omorâți? Dragnea, monstrule, lasă copilul în pace! Treci și retractează-ți singur ordonanța pe care l-ai pus să o dea și care-ți poartă numele! Lașule! Îl omori în fața întregii națiuni! Nu vezi că e masochist? De ce te pui la mintea lui? Alo! Domnu᾽Grindeanu tatăl! Ia-ți copilul acasă! Nu vezi că ți-l termină ăștia la București?»“. În cadrul dezbaterilor ce au avut loc în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului European – Comisia LIBE, Liiceanu a reluat aceleași puține idei: „România are în fruntea celor două Camere condamnați penal sau cu dosar penal. Unde ne aflăm, nu am nicio îndoială că Liviu Dragnea precum și colegii lui de partid și coaliție, pentru a scăpa de pușcărie și pentru a-și salva averile, nu s-ar da înapoi de la nimic“.

Moise Guran: „Au dat lovituri care au schimbat cursul națiunii“

„Adevărata întrebare, după aceşti ani în care încrederea în DNA a crescut imens, în ciuda trendului general de neîncredere în instituţiile statului, este dacă românilor le pasă dacă sunt conduşi sau nu de corupţi mai mult decât acum trei ani. (…) Într-un comunicat… DNA-ul informează în stilu-i alb, impersonal, că în ultimii zece ani a reuşit condamnarea definitivă a 5.000 de persoane pentru mare corupţie. Este o cifră incredibilă pentru o structură de ceva mai mult de o sută de procurori, este adevărat însă, o instituţie care foloseşte destul de mult şi resursele poliţiei, dar şi pe cele ale SRI. (…) Sigur, corupţia nu dispare niciodată, ei deja au dat acestui flagel lovituri care probabil că au schimbat cursul naţiunii noastre, trebuie să continue, dar… nu ştiu, nu îmi doresc o ţară în care lupta anticorupţie să fie atât de importantă. Pentru că, implicit, asta înseamnă că şi corupţia va rămâne mulţi ani un fenomen de dimensiuni semnificative. (…) În România, Justiţia era atât de îngenuncheată de deceniile de comunism, încât nici în primul deceniu de democraţie nu avea cum să îşi revină. Hăt, târziu, la începutul anilor 2000, atunci când Adrian Năstase făcea PNA, doar pentru a mai crea o formă fără fond, era deja târziu pentru cât de generalizat ajunsese cancerul corupţiei în România. Iar anticorupţia a rămas cel mult o glumă bună până în 2005, atunci când Daniel Morar a fost adus să reformeze PNA-ul lui Amărie în DNA-ul colţos pe care îl ştim astăzi. Cei care azi spuneţi că DNA-ul e manevrat politic căutaţi-l pe Iosif Pop, un bancher ridicat cu mascaţi, în 2002, de către PNA-ul lui Năstase doar pentru a pune o ordine politică în sectorul financiar. Întrebaţi cum îi dirijau, pe atunci, procurorii pe martori împotriva unor ţinte stabilite într-un mod sinistru în sfere obscure ale unei puteri mafiote care conducea, tot pe atunci, România. Sau, înainte să vă plângeţi de interceptările pe care le face azi SRI-ul, întrebaţi-l pe Mircea Geoană dacă s-a simţit pe atunci, în epoca Năstase, urmărit de vreun serviciu secret al României doar pentru că putea fi un contracandidat serios în interiorul partidului de guvernământ.“

Mircea Marian: „Sunt cel mai rău terorist și mă mir că nu am fost arestat încă“

Susținător frenetic al luptei anticorupție se dă și ziaristul Mircea Marian. În 2012 el scria la adresa premierului Victor Ponta: „Văd că, în lumea fantastică a premierului Ponta, UE s-a transformat într-un fel de mătuşă bogată, ofilită şi scârboasă, care din când în când îi trimite câte un CEC nepoţelului Goe de la Bucureşti. Acum, nepoţelul, ajuns la vârsta adolescenţei furioase, crede că este momentul să abandoneze milogeala lacrimogenă şi să bată cu pumnul în masa băbăciunii, ca să scoată bani de un Mercedes. Nu cred că va reuşi. Victor Ponta a fost băiat rău, în vara asta. Ştiţi despre ce vorbesc, nu mai repet. Dar Merkel, Barroso, van Rompuy nu sunt oamenii care să se lase intimidaţi de un băieţaş nervos, celebru pe această planetă prin faptul că este un plagiator, nu prin faptul că ar fi vreun premier-minune dintr-o ţară model“.

Făcând un rezumat al guvernării Ponta, jurnalistul scria: „Dacă aș face un bilanț de sfârșit de an, l-aș face pe cel al dezastrelor lăsate în urmă de Ponta, pe care alții trebuie să le repare. Autostrada demolată de pe Dealul Aciliu, Petromidia, dezastru de amploare pe fondurile europene (pe 2014-2020 nu s-a aprobat niciun proiect). Ponta a amânat pentru 2017 plata în numerar a despăgubirilor pentru bunuri naționalizate și tot atunci va trebui ca 2% din PIB să meargă la Apărare și vor intra în vigoare noi reduceri de taxe și impozite“.

La începutul anului, când ministrul de Interne, Carmen Dan, a acuzat jurnaliștii că i-au instigat pe oameni să iasă în stradă împotriva Ordonanței 13, numele lui Mircea Marian s-a aflat printre ele. Replica sa a fost obraznică. „Stimată doamnă secretară Carmen Dan, vă informez că și diseară voi ieși în stradă, deși sunt obosit și mă doare spinarea – o operație mai veche. Și îi îndemn pe toți bucureștenii să facă la fel.“ În aceeași perioadă, el a răspuns și plângerii penale pe care liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a făcut-o la Parchetul General. „Yammi! Dragnea tocmai a cerut să fiu condamnat la închisoare pe viață pentru «instigare la infracțiunea de atentat la securitatea națională». Sunt cel mai rău terorist din România și mă mir că nu am fost arestat încă. Dar nu e timpul pierdut.“ Dragnea a făcut o plângere împotriva lui Mircea Marian, după ce acesta a publicat pe o rețea de socializare numerele de telefon ale miniștrilor din guvernul Grindeanu și adresa din București a lui Dragnea, divulgând astfel date cu caracter personal.

Autori: Giulia Anghel, Eduard Pascu

Sursa: Cotidianul

Share Button

Nu vă faceţi griji!

Share Button

Cine a crezut că împreună cu plecarea securistului, o să revină şi o oarecare normalitate pe plaiurile mioritice, declarat de unii ,şi comunistului, declarat de el însuşi, din funcţia de preşedinte s-a dovedit la fel de democrat şi liber de inteligenţă ca cei care strigă în piaţa Victoria, împotriva legii de fapt, chiar dacă strigacii îşi ascund intenţiile în spatele unor ziceri pe care au reuşit să le facă lipsite de sens.


Securistul, pe care inteligentul nostru popor l-a ales de atâtea ori în funcţii publice, Traian Băsescu, poate să se mândrească că a lăsat pe lângă un stat călărit de noua securitate, de care, acum că şi-a văzut sacii în căruţă, încearcă să se delimiteze criticându-şi propriile creaţii, şi o propagandă, care foarte încet îşi arată adevărata faţă şi în rahatul, care stă să se destrame, numit UE, dar care încă găseşte destui democraţi liberi de inteligenţă care pun botul la minciuni, mai ales că acestea atacă pe cei pe care aceştia îi iubesc foarte mult.

Nu cred că respectivii ar trebui condamnaţi prea mult ţinând cont de realizările pesediste! Problema lor este că ura pe care le-o poartă acestora i-a transformat în simpli purtători de cap, ascunzându-şi după diferite motive această ură, principalul fiind ca obiectele adoraţiei lor să fie îndepărtarte de la robinetul cu banul public, unde să aducă pe cei care au pierdut alegerile, vinovaţi în ochii multora dintre ei fiind proprii lor părinţi şi bunici, care îndrăznesc să voteze contrar cu dorinţele lor.

Terfeliştii noştri, prin dorinţele lor, anulează milenii de istorie, sfatul bătrânilor fiind desuet în timpul în care copiii se vor făcuţi cu curul, dacă nu pot să fie furaţi şi exploataţi în aceleaşi scopuri. Valorile creştine care au creat societatea care dă posibilitatea ca terfeliştii şi propaganda adiacentă să-şi strige ofurile sunt atacate pe toate planurile, ultima găselniţă a prostiei globaliste, la care prostia pesedistă şi susţinătorii au pus botul fiind buletinul cu cip, invocarea unei siguranţe sporite neducând decât la un mai bun control al populaţiei care produce bunăstarea stăpânilor.

Primii care vor accesa la acest lucru sunt strigacii democraţi şi liberi de inteligenţă, aşa cum o să fie şi primii care vor cere, şi se vor lăsa cipaţi şi fizic încredinţându-şi existenţa unora care le spun că ei îi păzesc mai bine dacă o să accepte acest lucru, aşa cum se întâmplă şi acum cu buletinele, că doar aceştia sunt în stare să-şi încredinţeze libertatea unora care chiar dovediţi fiind că încalcă tot ceea ce ei susţin, nu sunt deranjaţi de acest lucru atâta timp cât crapă cei pe care îi “iubesc” atât de mult. Ipocrizia lor este demonstrată chiar de strigăturile lor de susţinere a democraţiei, care arată că această e bună doar dacă le serveşte lor. Este inutil să demonstrezi cuiva democrat şi liber de inteligenţă că este doar o unealtă, dar are o parte tristă şi de amuzament, când vezi prostia sclavilor cum se manifestează. Strigacii democraţi şi liberi de inteligenţă poate o să dovedească celor mai puţin dotaţi ca ei cum se face că după 12 ani de luptă împotriva corupţiei, aceasta încă există, ba mai mult face mai mult rău României decât bine?

Pentru mine, care nu sunt atât de inteligent şi democrat nu înseamnă decât faptul că oficialii care spun că luptă împotriva corupţiei sunt chiar ei parte a corupţiei apărând-o în fapt. Disperarea sistemului instaurat de securistul Traian Băsescu, de a se menţine la butoane, a ajuns până acolo încât să mintă în parlamentul UE, doar şi acolo o minciună repetată prinde câţiva fraieri care să susţină ca în 2012 băsismul, care doar şi-a schimbat numele, în fapt rămânând la fel de benefic României. Că şi majoritatea aleşilor, ca şi minoritatea, este prea pătată ca să acţioneze nu face decât să ne afundăm şi mai mult în mocirla prostiei, care nu poate decât să placă “prietenilor” europeni, care au ajuns la concluzia că prada trebuie împărţită, deci, cei care sunt pradă nu prea mai au loc în prostia în care ne-au băgat unii fără să ne întrebe, şi fără să arate care sunt avantajele sau dezavantajele aderării la o uniune construite pentru a cuceri vechiul continent fără să le mai moară cetăţenii.

România a reuşit să demonstreze cum o ţară poate să fie cucerită şi distrusă doar cu promisiuni. Consider o laşitate faptul că nu se reacţionează în stradă şi de cei care au votat majoritatea care e acum la butoane, dar este mai înţelept uneori să fii laş!Prostiei îi poţi face faţă cu curaj, dar mai bine trebuie lăsată să moară de la sine, atunci când nu te afectează fizic. Din păcate prostia se manifestă şi în parlament, mânată de la spate de laşitate, care în loc să facă legi pentru România, e preocupat să facă legi pentru cei care sunt în parlament. Strigacii din stradă să-şi facă socotelile bine, că tot ei o să deconteze nota de plată, iar după ce o să fie cipaţi, şi nu o să mai fie folositori, o să fie îndepărtaţi „în mod natural”, iar progeniturile pe care le-au scos în stradă nu o să trebuiască să le plătească pensia sau să aibă grijă de ei! Doar la vârsta respectivă, pe care o doresc tuturor cât mai lungă şi sănătoasă, nu mai pot să gândească corect şi să aleagă ce le vor urmaşii, că doar asta este una din cererile pline de inteligenţă a strigacilor moaiului de la Cotroceni!

Oricum, trebuie să constat că băsismul a ştiut să se apere mai bine decât prostia de acum care ne guvernează, şi care parcă vrea cu tot dinadinsul ori să se predea noului băsism, iohanismului, ori să încaiere lumea, pentru ca ei să-şi mai demonstreze din nou legalitatea unora care indiferent ce ar face nu-i vor accepta!

Autor: Ionescu Miron

Sursa: Opinia1.ro

Share Button

Klaus Iohannis- trădare în cel mai înalt grad și în cel mai grav mod a interesului național?

Share Button

Presedintele Klaus Iohannis pleaca la lupta fara mandat. Incep negocierile pentru viitorul Uniunii Europene, negocieri de care depinde si viitorul Romaniei. Dar, in tara, nu s-a convenit nimic. Nu exista un consens pentru o Europa cu mai multe viteze. Nici un consens pentru o Europa concentrica. Si, in general, niciun consens. Pentru niciuna dintre variantele avansate, pana in prezent, de conducatorii Uniunii Europene. Romania nu are, cum ar fi putut sa aiba, o propunere a sa. Un scenariu diferit de toate celelalte si care ar putea fi luat in calcul. Macar la negocieri.


Presedintele Klaus Iohannis e un fel de caine surd la vanatoare. El nu a primit un mandat din partea societatii romanesti pentru a negocia un obiectiv anume. Si nu are nici mandat din partea Parlamentului, singura institutie, in afara poporului roman, care poate decide viitorul pe termen lung al acestui stat. In alte parti, intr-o chestiune atat de importanta, se fac referendumuri. Cum este posibil asa ceva?

Fara a avea spatele acoperit de o decizie luata la nivel national, domnul Klaus Iohannis se misca intre doi parametri extremi. In cel mai rau caz, el poate lua decizii neasumate de romani, dar care, pe termen mediu si lung, sa impinga aceasta tara intr-o aventura inacceptabila. Si atunci vom vorbi despre tradarea in cel mai inalt grad si in cel mai grav mod a interesului national. In cel mai bun caz, insa, Klaus Iohannis, prevalandu-se de prevederea constitutionala conform careia el reprezinta statul roman in plan extern, va opta pentru formula convenita de nucleul dur al Europei, dar fara a avea in spate o sustinere din partea populatiei, a Parlamentului, a majoritatii parlamentare si a Guvernului. Iar Romania, in aceste conditii, nu isi va putea indeplini angajamentele luate, in numele ei, de catre Klaus Iohannis.

Au fost cateva momente in care presedintele Romaniei si-a devoalat intentiile. El si-a fixat un obiectiv cel putin ciudat. Pe de o parte, afirma el, Romania se pronunta nu pentru mai multe viteze si nu pentru o Europa concentrica, ci pentru o Europa mult mai integrata. In care, il citez, “Romania trebuie sa mai cedeze ceva suveranitate”. Iar pe de alta parte, el promoveaza teza conform careia Romania ar putea sa intre in nucleul dur UE.

Interesant! Dar ce este, in definitiv, acest nucleu dur UE? Este acea parte a Europei care ar cea mai mare viteza. Si ce inseamna asta? Inseamna cel mai inalt nivel de dezvoltare din Europa. Un grup restrans de state, in epicentrul caruia se afla Germania si Franta, care dispun de cele mai dezvoltate economii. Cum sa intre Romania in acest nucleu dur, cand ea nu reprezinta decat 1% din produsul intern brut realizat la nivel european?

Acest proiect, destul de neclar conturat, al presedintelui Klaus Iohannis impinge Romania intr-un fel de holograma, iar efectele unor asemenea demersuri, finalizate prin “sa mai cedam ceva suveranitate”, pot fi dramatice.

Tocmai de aceea ma asteptam ca macar in sedinta CSAT sa fi fost abordata aceasta tema, pentru ca presedintele Klaus Iohannis sa auda si parerile celorlalti membri ai acestei institutii, responsabila pentru apararea si siguranta nationala. Dar nu s-a intamplat asa.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Share Button