gandeste.org - AN ALTERNATIVE MEDIA SELECTION
O Selecție de Perspective Interesante, Importante și Controversate, în Mare Parte Excluse din Mass-Media Convenționale

Archive for Analize

Insulele Falkland sau insulele Malvine? Războiul rece dintre Argentina și Marea Britanie

20151331_Falklands_245497c Insulele Falkland – ”Crimeea Atlanticului”

Războiul din Malvine ”82

Problema Malvinelor este o problemă recurentă a Americii de Sud. Odată cu independența Argentinei față de Spania, în 1810, guvernul de la Buenos Aires a intrat în posesia insulelor Malvine. În anul 1823, guvernul argentinian a numit un guvernator al Insulelor. Pe 3 ianuarie 1833, vasul Clio, sub pavilion britanic, va ocupa Puerto Soledad, expulzând coloniștii argentinieni, iar în 1834 vor ocupa întreg arhipelag. Până în acest moment, Marea Britanie continuă să ocupe  insulele Malvine în virtutea “dreptului forței”.

De la ocuparea insulelor de către Marea Britanie, Argentina acuză Regatul Unit de colonialism, iar în 1965, Adunarea Generală a ONU a adoptat, fără voturi împotrivă (nici chiar din partea Regatului Unit), o rezoluţie în care a considerat Insulele Malvine/ Falkland un caz de colonialism şi a invitat cele două state să negocieze o soluţie.

1982 este anul în care Argentina a încercat să recupereze insulele prin forță. Acesta a fost numit ”războiul de 74 de zile„ sau ”războiul Malvinelor”. Deși forțele britanice au învins, Argentina face, în continuare, eforturi diplomatice pentru recuperarea insulelor. După război, insulele Malvine/ Falkland au cunoscut o dezvoltare a activităților de turism și pescuit, fiind actualmente independente din punct de vedere economic (neprimind subvenții din partea guvernului de la Londra). În toamna anului 2013, cetățenii din Malvine/Falkland s-au pronunțat printr-un referendum, validat cu 99% din voturi, în favoarea rămânerii în uniune cu Regatul Unit.

Războiul rece Argentina – Marea Britanie

Deși, după război, relațiile dintre Argentina și Marea Britanie au fost foarte reci, acestea ajunseseră la o oarecare normalizare în ultimii ani. Începând cu 2007 și alegerea Cristinei Fernández de Kirchner ca președinte al Argentinei, relațiile dintre cele două state cunosc, din nou, o criză majoră. În 2012, Cristina Fernandez semnalează comitetului de decolonizare al ONU: “Cum poate fi considerat teritoriu Britanic dacă este la 14,000 de mile depărtare?„ (insulele Malvine/ Falkland).

Ofensiva argentiniană continuă în 2013, printr-o scrisoare a președinției argentiniene către premierului  britanic, David Cameron, cerându-i să returneze Insulele Falkland Argentinei. În continuare, guvernul de la Buenos Aires a reziliat cooperarea cu Marea Britanie în problemele din Atlanticul de Sud, cum ar fi pescuitul şi resursele de petrol. Ambele părţi au convenit să discute despre hidrocarburile descoperite în apropierea insulelor Falkland în 1998, separat de orice pretenţii teritoriale, dar Guvernul argentinian a întrerupt discuţiile, insistând că mai întâi trebuie soluţionată disputa privind suveranitatea acestor teritorii.

Anul 2014 a fost și mai încordat, în octombrie, ministrul argentinian al Apărării, Agustin Rossi a anunţat cumpărarea a 24 de avioane de luptă Saab Gripen din Brazilia. Guvernul britanic a blocat însă acordul, deoarece unele părţi ale avioanelor erau construite în Marea Britanie, considerând astfel că blochează Argentina de la o etapă importantă a înnarmării.

Insulele Falkland – ”Crimeea Atlanticului”

Dacă în 1982, Argentina a fost, în mare parte singură, în războiul cu Marea Britanie, acum, Cristina Fernández de Kirchner își face aliați.  A susținut alipirea Crimeei la Rusia – “Malvinele au aparținut dintotdeauna Argentinei, așa cum Crimeea a aparținut mereu Uniunii Sovietice până când a fost dată Ucrainei”.

Tot anul trecut, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în turneul său sud-american a vizitat și Argentina. Acesta a vorbit despre extinderea BRICS și a semnat mai multe tratate cu Argentina. Compania Rosatom (corporația rusă de stat pentru energie nucleară) urmează să construiască un reactor nuclear în Argentina (Atucha III; o investiție de circa trei miliarde de dolari) iar cele două state vor face prospecții comune în teritoriul Vaca Muerta, unde s-ar găsi importante rezerve de petrol și gaze. Pe lângă tratatele strict economice, Argentina și Rusia au semnat și un cadru pentru închirierea  a 12 avioane de luptă rusești, Sukhoi Su-24 în schimbul produselor alimentare argentiniene (grâu, carne de vită etc.) de care Moscova are nevoie din cauza relațiilor tensionate cu Europa. Pe lângă avioanele Su-24, Rusia a mai vândut Argentinei două elicoptere de atac Mi17. Aceste contracte dintre Moscova și Buenos Aires au dus la reacții puternice la Londra, unde s-a stabilit deja, pentru 2016, o reorganizare militară a insulelor Falkland.

După contrele recente UE-Rusia și criticile englezești la adresa ocupării Crimeei, ambasadorul Rusiei la Londra, Alexander Yakovenko, a comparat referendumul din 2013  – în care 99,8% din rezidenții Insulelor Falkland au spus că vor ca acest teritoriu să rămână al Marii Britanii – cu plebiscitul organizat în Crimeea anul trecut, vorbind despre Insulele Falkland  ca despre ”Crimeea Atlanticului”.

Relațiile tot mai apropiate dintre țările emergente (Rusia, China, India, Africa de Sud, Mexic, Brazilia, Argentina, Turcia etc.) arată o posibilă alternativă la mainstrem, iar relațiile puternic deteriorate dintre Rusia și Occident pot avea o influenţă pozitivă asupra dezvoltării și cooperării în cadrul BRICS.

Strategia Rusiei de apropiere față de Argentina este o mișcare geostrategică inteligentă, deoarece exercită presiune asupra Europei dintr-o dorecție atipică. Acestă ”alianță” avantajează și Argentina deoarece Rusia reprezintă o poartă spre BRICS, iar cum Argentina nu poate negocia Insulele Falkland cu NATO, China și Rusia reprezintă o alternativă viabilă.

Autor: Cristi Rosu

Cristi Roșu este masterand al Facultății de Filosofie, Universitatea din București, la specializarea Studii de dezvoltare internaţională şi etica relaţiilor internaţionale. Este interesat de teoria relațiilor internaționale, filosofia conflictului și teoria jocurilor.

Reflecţii istorice asupra religiei în şcoală

646x404In săptămânile trecute a avut loc o dezbatere publică despre legalitatea predării religiei în mod confesional în şcoala românească. Nu o să propun în rândurile ce urmează o dezbatere juridică, constituţională asupra acestui fapt educaţional. Mai degrabă aş vrea să abordez această temă dintr-o perspectivă diferită, una istorică.

Lumea românească a păşit începând cu secolul XIX către un model societal occidental. Prima occidentalizare a noastră a adus cu sine valori dintr-un alt spaţiu de civilizaţie. Statul de drept, economie modernă, cultură şi învăţământ laic. Şi aceasta într-un spaţiu care de mai mult de un mileniu adoptase civilizaţia bizantină prin filieră slavă. Occidentalizarea românilor a însemnat un proces de aculturaţie care s-a suprapus peste un altul mai vechi. Din acest motiv laicitatea de factură occidentală a fost o formă fără fond până astăzi la români. Ea venea în răspărul unei alte tradiţii grefată pe lumea tradiţională românească. Cea de sorginte creştină răsăriteană. Bizanţul propusese Lumii creştine un alt raport între Lume, asimilată cu Imperiul, şi Biserica creştină. Doctrina celebrei Simphonii. Alianţa dintre Coroană şi Altar văzută ca o sferă decupată în două dimensiuni: una politică, exterioară, al cărui Episcop în treburile din afară era Împăratul, şi una interioară, spirituală, în care iconom era Patriarhul. Simbioza între cele două universuri ale existenţei umane, unul temporal şi altul veşnic, rămâne până astăzi un specific al civilizaţiei Bizanţului. Un model politico-religios care îndeamnă continuu la reflecţie.

Laicitatea în Occident s-a născut în contextul ereziilor protestante din secolul al XVI- lea. Ele au provocat în Vestul şi Centrul Europei războaie religioase de o cruzime iraţională. Creştinii catolici şi protestanşi s-au măcelarit aproape două secole între ei. Soluţia la aceste conflicte sângeroase a fost inventarea unui spaţiu politic neutru. Aşa s-a născut treptat Statul laic şi modernitatea. Ca un răspuns adecvat la nevoia unei pacificări religioase. Sigur că laicitatea a fost hrănită şi sedusă treptat de curente ezoterice ale căror origini nu le discutăm aici. Un asemenea curent îmbrăcat în haină filosofică a fost Iluminismul. În ciuda caracterului de soluţie la o problemă politico-religioasă, laicitatea a devenit treptat un panaceu care a sufocat tradiţiile creştine ale Europei. Din soluţie la o problemă gravă, razboiul, care a strivit numeroase destine, laicitatea a devenit agresivă, instituindu-se ca model de civilizaţie. Iar ca port-drapel şi-a confecţionat legitimile dar atât de controversatele azi Drepturi ale Omului.

Dacă în Occident laicitatea s-a dezvoltat ca spaţiu neutru, ca o soluţie la problema pacificării între catolici şi protestanţi, în Răsărit ea s-a insinuat în mod diferit. În Europa de Est ortodoxă laicitatea a fost preluată formal odată cu modelul occidental de civilizaţie. Ea s-a impus în acest spaţiu doar ca o formă fără fond. În spaţiul răsăritean (exceptând pogromurile din Rusia şi spaţiile conexe) nu au existat niciodată între ortodocşi şi minoritarii religioşi războaie şi conflicte religioase similare celor din Occident. Şi aceasta datorită îngăduinţei creştine specifice Bisericilor Răsăritului.

Din acest motiv modernitatea şi post-modernitatea în Estul Europei rămâne periferică, superficială, prizonieră unei alterităţi poate salvatoare. Estul Europei nu va fi niciodată aidoma Occidentului. Straturile istorice, civilizaţionale care compun această lume au  o altă tectonică şi alte rădăcini. Nu putem şterge un mileniu de istorie diferită fără a suporta consecinţe dramatice. Din acest motiv modernizarea a fost privită ca un corp străin care a alimentat în interbelic reacţii virulente de răspuns.

Iată de ce predarea religiei în şcoală în perioada interbelică, epoca de aur a primei occidentalizări (1848-1948), nu a fost socotită inadecvată juridic sau educaţional. Dimpotrivă, religiei, alături de cultura civică, i se acorda un rol important în învăţământul epocii. Educaţia religioasă completa alături de cea civică paideia ,,bunului român”. Şi nu întâmplător noul model educaţional sovietic le-a receptat după 1947 ca discipline periculoase din vechiul trunchi comun interbelic. Într-un fel ciudat dar explicabil teologic, laicitatea occidentală a fost continuată şi amplificată agresiv de propaganda atee comunistă. Aceeaşi propagandă a schiţat şi consolidat ideologic primele manifestări de anticlericalism din spaţiul românesc. Scoaterea religiei din şcoală, alături de prigonirea Bisericii ca trup mistic, a făcut parte dintr-un proiect de inginerie socială ce trebuia să creeze un mutant uşor de manipulat. Iar acest mutant a fost Homo sovieticus. Consecinţele acestui experiment social se văd de abia azi într-o formă dramatică ce discreditează speranţa în viitor a oricărei naţiuni estice.

Fractura politică din 1989 a deschis iarăşi ferestrele unei libertăţi aparente. Paralel cu efortul de regăsire a unei identităţi pierdute, au început să apară şi corifeii celei de-a doua occidentalizări. La începutul anilor 1990 erau animaţi de idealuri, capabili să popularizeze în massa comunistă elemente de civilizaţie occidentală necesare vindecării corpului social: drepturi şi libertăti cetăţeneşti, statul de drept, libertatea presei, desfiinţarea privilegiilor ascunse ale vechiului regim comunist etc. Treptat, odată cu momentul integrării în structurile euro-atlantice, laicitatea acestor grupuri a devenit agresivă, dar proniator incredibil de  ridicolă. Bonjuriştii de altădată au fost înlocuiţi de nişte comisari atei ai noului Occident. Rupţi de identitatea creştină a acestui neam, nu au înteles nimic din lecţiile istoriei. Pentru noi românii, occidentalizarea trebuie să fie o pârghie istorică, nu un ţel idolatru. O pârghie pentru cultivarea identitătii noastre creştine, naţionale şi europene vechi. Iar această identitate înseamnă valori precum familia, comunitatea , o economie socială, Regalitate şi Biserică.

A transforma azi ora de religie într-o oră de istorie a religiilor reprezintă un atac manifest la adresa identităţii noastre creştine. Ea vine în răspăr şi cu o tradiţie educaţională din deceniile de aur ale primei occidentalizări. Învăţământul confesional nu este prezent doar în România. Polonia îşi joacă cartea apărării identităţii creştin-catolice în acelaşi mod. Dacă am putea privi cu ochi critic ora de religie în şcoală nu ne-am axa pe întrebarea legată de oportunitatea prezenţei ei. Am putea deschide câmpul dialogal către teme cum ar fi programa inadecvată, calitatea corpului profesorilor de religie, participarea episodică a preoţilor parohiali la ore, rolul activităţilor extracurrriculare în formarea ,,bunului creştin”, completarea acestei ore cu ,,Şcoala de duminică”, în biserica parohială.

Relaţia dintre Stat şi Altar rămâne specială la noi chiar şi numai în virtutea existenţei cetăţenilor români majoritar ortodocşi. Separaţia totală pe care activiştii secularismului o propagă dintre Stat şi Biserică nu poate avea loc.

Şi aceasta deoarece corpul naţiunii române moderne s-a plămădit odată cu autocefalia Bisericii iar sufletul colectiv al acestui neam respiră de secole în ritm liturgic şi fără să ştie. Harul dumnezeiesc nu se opreşte la gardul bisericii de cartier iar beizadeaua capitalistă de Dorobanţi îşi poate aşeza cuminte elicopterul, uneori, în limonariul vreunei mănăstiri.

Autor: Sorin Stanciu

Sursa: Estica News

Rusul eşti tu!

BAZA MILITARA MIHAIL KOGALNICEANU“Antrenamentele” de la baza militară Mihail Kogălniceanu-pregatiri pentru “revoluţii” orange liberal-bolsevice?!

Trupele americane nu sunt aici sa ne pazeasca de rusi. Rusii le extermina in 10 minute cu rachete de croaziera in caz de razboi. Nu sunt o provocare pentru rusi cateva mii de soldati americani. De fapt nici toate trupele americane din Europa nu sunt vreo provocare serioasa pentru Rusia.

Daca americanii nu sunt capabili sa descarce vreo 10.000 de tancuri si 5 milioane de soldati peste noapte in Europa, armata rusa ajunge rapid pana la Dublin in caz de razboi conventional, ca armatele europene oricum sunt frectie la picior de lemn. Si nici nu sunt convins ca ar vrea sa lupte, generalii europeni fiind la fel de dezinteresati sa lupte pentru interesele oligarhiei financiare americane asa cum erau generalii francezi din 1940 dezinteresati sa lupte impotriva lui Hitler pentru aceeasi oligarhie. Mai degraba cred ca ar intoarce armele…

Si nu poate niciodata mobiliza SUA zeci de milioane de soldati in Europa. Nu a putut nici in al doilea razboi mondial, cand au luptat doar cu 10% din armata germana, care 90% a fost infranta de URSS.

Cu atat mai putin acum, in conditiile cultural-sociale de azi, SUA nu poate realiza mobilizari cu arcanul fiindca ar avea revolutie acasa. Si nici nu poate crea in America un elan “patriotic” sa se inroleze 5-10-20 de milioane de soldati voluntar. Pe cand Rusia poate inrola 20 de milioane de soldati sub arme…

Deci nu, trupele americane nu pot “proteja” Europa de rusi decat prin descurajarea reprezentata de arsenalul nuclear. Cititi analizele documentate ale lui Saker pe tema asta. E fost analist de informatii militare in armata americana, asa ca stie ce vorbeste.

Deci nu, trupele americane nu sunt aici pentru ca “ne apara de rusi”. Sunt aici ca sa apere statul colonial de noi.

Dupa cum nu am intrat in NATO fiindca “ne apara de rusi”, ci ca sa ne “aparam” chiar de NATO, care altfel ne-ar fi sters de pe fata pamantului, cum a facut in Irak, Serbia, Libia, Siria. Bine, ne-au sters oricum de pe fata pamantului in alt mod, demografic, economic, cultural, politic, asa ca nu stiu daca a fost un targ prea bun…

Trupele americane sunt aici ca sa rastoarne orice guvern roman “neascultator”, in caz de ajunge la putere vreo forta patriotica.

Sunt aici sa lupte impotriva armatei romane si impotriva romanilor in caz ca vrem sa ne urmam interesul national.

Sunt o forta de politie coloniala, nu armata. De asta se antreneaza in tehnici de lupte civile de strada.

Si de asta au avut interesul sa ne distruga armata, in loc sa o intareasca, cum ar fi fost normal pentru un “aliat” atat de important ca Romania. Fiindca au dorit sa poata zdrobi usor orice rezistenta civila sau militara interna, nu pe rusi.

Pentru ei, noi suntem inamicul, nu rusii…

Autor: Cosmin Manescu

Ce mai urmează? Nebunie și cătușe!

catuse-630x360Bătuţi cu urzici în interes şi credibilitate au fost politicienii, adunaţi unul câte unul de către procurorii DNA şi puşi la penitenţă în arest preventiv, control judiciar sau chiar condamnaţi. În curând, dacă ritmul se menţine, o să constatăm, nu cu stupoare, că nici asta nu mai există, că nu mai are cine conduce ţara. Că toată spuma politichiei româneşti, plimbătorii de limuzine şi proprietarii de vile la munte, la mare şi de aiurea, se mută prin penitenciare. A devenit Parlamentul o tarla de oiţe de unde, zi de zi, înşfacă DNA-ul câte una, două.

Românului de rând, şomer şi muritor de foame, i-au mai rămas micile pungăşii. O găină luată din bătătură vecinului, un sac de porumb cules cu sârg la ceas de toamna, ouă de pe taraba din piaţă, cârnaţi din cazanul lui tanti Floarea şi ţigări de pe raftul birtului din Crăcănaţii de Jos.

Care va să zică, democraţie nu prea mai există. Fură parlamentarul milioane de euroi, fură unul că să nu-i crape copiii de foame, fură unul cu pretenţie să-şi schimbe limuzina de 100.000 de euro cu una mai tare şi, eventual, un supliment de casă prin cele străinătăţuri. De ce am ajuns aici? Simplu! Politica a fost suprapopulată cu nesătui. Cu tipi care au confundat ţara cu propria lor societate pe acţiuni. Ce mai urmează? Nebunie şi cătuşe!

Ştiam de multă vreme, ca ziarist cu experienţă, că n-am altă treaba decât să mă documentez şi să ştiu, evident, mai mult decât scriu şi mai mult decât ştiu cititorii, că timp de ceva vreme s-a pus problema utilizării mijloacelor electronice şi cibernetice în viitoarele confruntări şi războaie între adversarii politici.

Aflăm de la procurorii DNA că Elena Udrea şi-a aranjat un „serviciu personal” pe internet. În primul rând personal, iar în subsidiar, pentru fostul PDL. Un serviciu „discret”, despre care ştiau puţini oameni, un serviciu pe care-l conduceau efectiv două persoane ale Elenei Udrea, adică Ana Maria Topoliceanu şi administratorul moşiei de la Nana, Tudor Breazu. Aceştia achitau circa 3.000 – 10.000 de euro lunar unui “şef” al “postacilor”, adică cei care scriau pe internet, intervenind pe siturile diferitor redacţii din presă scrisă şi electronică, cu comentarii semnate cu nume false şi în funcţie de numărul de postări. Bineînţeles, toată afacerea se făcea cu bani negri de care se ocupa Udrea, prin intermediul celor doi amintiţi, “fără documente justificative”, adică prin evitarea impozitelor.

Dincolo de chestia cu impozitele, care este de interesul Finanţelor, ticăloşia este mult mai mare decât sumele datorate statului. Este vorba despre o cumplită încălcare a elementarelor norme de cinste, aşa cum ne place să credem că ar fi iubite de poporul român. Adică, nişte indivizi tineri scriau ceea ce le cerea un „şef”, care, la rândul sau, depindea de Elena Udrea şi trebuia să-i apere interesele ei şi, până la un anume moment, ale PDL. Sunt dispus să cred că “principalii” din PDL nu ştiau exact despre ce este vorba, decât că este un “serviciu” privat al Elenei Udrea şi că doar marele protector al celebrei Elena, Traian Băsescu, ştia şi se folosea, la rândul lui, de acest serviciu. De fapt, dacă-mi amintesc bine, încă de la prima alegere a lui Băsescu în calitate de primar general al Capitalei, el a avut un serviciu personal de publicitate electorală şi nu ar fi exclus ca acesta, sau o parte din el, sau tot modelul, să fi fost moştenit de Elena Udrea. Că Băsescu şi Udrea s-au servit de astfel de servicii de intoxicare nu este chiar un secret, doar că abia acum s-a pronunţat Procuratura. Dar nu cumva şi Monica Macovei şi Klaus Iohannis au apelat la un astfel de sistem în campaniile lor electorale din noiembrie 2014?

Nu cumva tocmai utilizarea unui sistem de spălare a creierilor prin internet şi de mobilizare a unor “specialişti” ar putea explica scorurile formidabile obţinute de Macovei şi Iohannis?!

Autor: Petru Iosipescu

Sursa: Ziarul Natiunea

Cele mai toxice surse de informare din România. Radio, TV, filme, ziare, site-uri

publicatii-site-uri-de-stiri-posturi-tv-romanesti-toxice-anti-romanesti-mass-media-manipuleaza-dezinformeaza-ascund-adevarul-2Avem de-a face în România și peste tot pe planetă cu multiple surse de informare cu privire la realitatea înconjurătoare. Deşi pentru bunăstarea noastră ca omenire cel mai important este ADEVĂRUL despre realitatea istorică şi cea prezentă, Mass Media livrează publicului în special nimicuri despre “actualitatea zilei” – ce s-a mai întâmplat de la oră la oră – să fii primul care află, ca şi cum asta ar fi important. Oamenii înțeleg greșit ce înseamnă să fii informat. Cei mai mulți cred că ești informat dacă ești la curent cu ultimele noutăți din domeniul politic/economic/social etc. Din acest motiv cei mai mulți oameni sunt „abonați” la principalele trusturi de presă, pentru că asta li se oferă acolo: actualitatea zilei. După părerea mea, informarea este cu totul altceva. Informarea este ÎNȚELEGEREA CORECTĂ A LUMII ÎN CARE TRĂIM. Ori chestia asta n-o s-o găsiți niciodată la TV sau pe site-urile mafiei…

De la părinți, rude, colegi, profesori, prieteni până la politicieni, mass media, radio, filme, TV, internet etc, toate aceste surse de informare pot fi benefice procesului de informare cu privire la ADEVĂRul despre lumea în care trăim, sau pot fi toxice, adică oferă minciuni, dezinformare, manipulare, propagandă anti-adevăr, ascunderea adevărului și chiar distrugerea adevărului. NIMENI nu ne-a învățat vreodată prin școală sau pe la TV că așa stă situația: că avem surse de informare corecte și surse de informare toxice şi să avem grijă CINE spune, UNDE spune, CE să citim şi DE UNDE etc.

Poporul nostru, în bunătatea și naivitatea lui nici măcar acest lucru nu cred că îl conștientizează…că există oameni de bună credință care vor să îl informeze corect și că există oameni de rea credință care vor să îl prostească. În timp ce oamenii de bună credință (părinți, rude, profesori etc) pot fi surse toxice de informare, de regulă doar din neștiință (nu cunosc nici ei adevărul/situația reală, motiv pentru care dau mai departe și altora chestiile eronate pe care le știu ei), nu același lucru se poate spune însă despre Presă. Presa dezinformează / manipulează / menţine iluzii în creierul oamenilor în mod premeditat şi INTENȚIONAT. Ăsta este rolul ei astăzi – rol dat de stăpânii ei.

Detalii în continuare:

Mass media centrală (posturile Radio şi TV, principalele publicații tipărite – ziare, principalele site-uri de știri) ar avea rolul într-o situație NORMALĂ să informeze oamenii corect cu privire la realitatea înconjurătoare de ieri (trecut, istorie) și de azi. Din păcate trăim astăzi cu toții într-un Sistem de exploatare controlat de mafioții internaționali care căpușează popoarele lumii de sute/mii de ani (în ultimele câteva sute de ani fiind mult mai bine organizați și având o eficiență mult mai mare în exploatarea oamenilor fără ca ei să știe), mafioţi care urmăresc cu prioritate să nu se ştie despre ei. Din acest motiv, acești criminali au ajuns să DEȚINĂ PRESA peste tot în lume. Ca să poată sta ascunşi. Ca să poată exploata popoarele lumii din umbră. Băieţii ăştia au aproape monopol pe transmiterea informației prin RADIO, TV, FILME, MASS MEDIA CENTRALĂ. Prin intermediul Presei (dar și prin curricula Școlară și sistemul de învățământ), mafia internațională reușește să îi țină pe oameni habarniști cu privire la ce se întâmplă în jurul lor – total rupţi de realitatea reală, dar bine înrădăcinați în „Matrix” – sistemul social pe care ni l-au impus împotriva noastră, în care noi suntem sclavi muncitori, iar ei sunt exploatatorii noștri nevăzuți.

11 galerie poze imagini foto mars protest manifestatie miting anti impotriva proiect minier cianuri lege pentru Rosia Montana 22 septembrie 09 2013 bucuresti universitate

Faptul că mai vedem în mass media centrală știri și informații corecte, relevante pentru binele nostru, se întâmplă din 2 motive:

Fie 1. oamenii de bună credință care lucrează în trusturile de presă respective mai strecoară și adevăr /chestii utile printre grămezile de mizerie și dezinformare pe care le comandă/permite conducerea mafiotă a acelor trusturi/posturi/site-uri etc,

Fie 2. mafioții livrează intenționat și porțiuni de adevăr pentru a câștiga în ochii naivilor credibilitate; există situații în care se oferă chiar si 99% din adevăr, dar se ascunde acel 1% care era esențial (vedeți de exemplu articolul de pe Historia.ro cu asasinatul patriotului Patrice Lumumba).

În rest, în afară de aceste mici porţiuni de adevăr care se mai strecoară, PRESA centrală este doar despre ascunderea adevărului și distrugere mentală a oamenilor pentru ca aceştia să fie sclavi muncitori docili pe termen nedefinit.

Atunci când vorbim de sursele care livrează informații în România, cred sincer că următoarele sunt toxice/deținute și folosite de MAFIE în interesul MAFIEI și împotriva interesului poporului român:

Listă surse de informare toxice:

SONDAJE DE OPINIE – cam toate sunt comandate de mafie, iar rezultatele cercetării modificate în interesul mafiei.

MUZICĂ – se face manipulare/schimbarea valorilor morale ale oamenilor și prin videoclipuri/muzică – cam tot ce se promovează la greu pe la TV și Radio e toxic.

FILME – în principiu toate filmele americane, făcute de mafie la Hollywood și prin alte părți sunt toxice – mențin iluzia că trăim în normalitate și inoculează în creierul telespectatorului diverse mesaje pe care acesta nu le poate sesiza și în fața cărora nu are apărare, mesaje care modifică percepția asupra ce e normal și anormal, ce e bine și ce e rău etc.

ZIARE şi reviste – principalele publicații tipărite sunt toxice după părerea mea – Evenimentul zilei, România liberă, Adevărul sau care or mai fi. Avem în schimb și un ziar de calitate, destul de cunoscut – Formula AS.

RADIO și TV inclusiv reclame – toate posturile care fac informare / prezintă știri etc sunt toxice, întrucât niciunul nu spune adevărul despre crima organizată la nivel planetar.

De menționat posturile radio Kiss FM, Radio Zu, Radio 21 etc care imbecilizează prin programele lor populația.

De menționat postul tv PRO-TV – care este de referință pentru distrugerea mentală a maselor, ascunderea adevărului și propagandă anti-românească.

DE REŢINUT CĂ IMPACTUL INFORMAŢIILOR TRANSMISE PRIN MEDIILE AUDIO-VIZUALE (Radio, Muzică, Filme, TV) ESTE MULT MAI PERVERES ŞI MAI PERICULOS PENTRU CREIERUL UMAN DECÂT INFORMAŢIA SCRISĂ!

În timp ce Mass Media „clasică” este aproape monopolizată de mafie (Radio, Filme, Muzică, TV, Ziare), pe INTERNET situația stă altfel. Sigur că mafia și-a întins tentacule puternice și pe internet, însă există ÎNCĂ și o grămadă de site-uri cu informații de calitate care prezintă ADEVĂRUL. Tot ce avem de făcut e să le alegem pentru informare pe alea bune (care bineînțeles că nu sunt perfecte) și să le evităm spre eliminare pe alea rele. Eu am pornit o mică selecție de site-uri cu informații utile în partea stângă a blogului și mai adaug la ea când mai dau peste un site bun.

Pe lângă selecția de site-uri care merită citite pentru informare, haideți să facem astăzi și o listă cu principalele site-uri toxice (toxice după umila mea părere). Din păcate nu am timp să stau să explic la fiecare de ce cred că este toxic. M-ar și enerva să stau să explic de ce Știrile Pro-TV.ro = distrugere mentală. Pe scurt, aceste site-uri sunt toxice pentru că sunt deținute de mafie (și deci livrează publicului ce vrea mafia) și/sau livrează informație preponderent toxică / anti-românească și/sau lucrează din greu, prin informațiile publicate, la îndobitocirea românilor sau la distrugerea identităţii naţionale (valori, tradiţii, biserică) etc etc etc.

Listă – principalele site-uri toxice din România:

(ordine aleatorie)

Yahoo news

Adevărul

România liberă

Evenimentul zilei

Hoț news

Gândul. info

Alea 3 de se dau neutre așa – Mediafax, Agerpres, Ziare.com – nici ele nu vorbesc de crima organizată la nivel planetar

Antena3 și tot trustul

Știrile Pro-TV.ro

România TV,

Realitatea TV,

B1TV,

TVR – e controlat de mafie într-o mare măsură, dar nu total, spre deosebire de alea de mai sus

Grupul pentru Dialog Social, Revista 22, În linie dreaptă, Contributors.ro – niște superbități în jurul cărora gravitează alte superbități anti-românești (unele alogene = NU sunt români – au doar nume românesc și vorbesc românește) care se proclamă pe site-urile astea ale lor drept „intelectualii” poporului român: Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Monica Macovei, Vladimir Tismăneanu, Cristian Preda, Andreea Pora. (vezi Intelectualii îi scriu preşedintelui Klaus Johannis – pe Revista 22).

SAR.org.roSocietatea Academică din România a lu’ Mungiu Pipidi – ce nume pompos și-au ales nemernicii ca să impună autoritate / respect / credibilitate prin simpla denumire

Historia.ro – altă impunere de respect şi autoritate prin însăşi denumirea site-ului;

Vice.com

Capitalism pe pâine

DCnews.ro

Despre ce promovează mafioții ăștia prin publicațiile lor am detaliat cu liniuță în acest text – Ce învățăm de la TV? sau vedeți și în studiul de caz pe Yahoo News AICI. Pe scurt, ei oferămultă dezinformare, manipulare, îndobitocire şi propagandă anti-românească.

Sigur că mai sunt o grămadă de publicații anti-românești însă acestea sunt printre cele mai cunoscute/vocale și pentru astea aș băga eu mâna în foc că sunt toxice. MĂCAR SĂ LE EVITĂM PE ACESTEA…

Dacă renunţăm la a mai folosi publicaţiile mafiei pentru informare TOT CE VOM PIERDE VOR FI DOAR LANŢURILE cu care ei ne ţin prinşi în ILUZIA VIEŢII – matrix-ul frumos ambalat pentru sclavii muncitori.

Cei care totuși insistă să folosească periodic aceste surse de informare, sunt rugați să îşi asume următoarea declaraţie pe proprie răspundere.

Declarație pe proprie răspundere – a se citi cu voce tare:

Subsemnatul ……………….. (spuneți-vă numele), sunt perfect conștient că utilizarea acestor surse de informații toxice menționate mai sus înseamnă să mă expun unor stimuli/informații care îmi vor altera percepția asupra realității, asupra binelui și răului, asupra normalului și anormalului. Îmi asum responsabilitatea asupra faptelor mele și declar că mă voi uita la TV și voi citi informații de pe aceste site-uri toxice chiar dacă știu că voi fi mințit, dezinformat, manipulat și că n-am nicio șansă să aflu vreodată mai mult adevăr decât minciună şi dezinformare de acolo. Sunt conștient că Presa centrală contribuie semnificativ la menținerea iluziilor cu privire la lumea în care trăim și că nu mă voi trezi niciodată dacă voi fi abonat zilnic la această Presă. Știu că mafioții care controlează în prezent Presa dețin informații de ultimă oră (din cercetări știițifice) cu privire la influențarea minții umane prin diferiți stimuli și știu că ei folosesc nenumărate tehnici bazate pe aceste cercetări pentru transmiterea de mesaje manipulatorii prin MUZICĂ, FILME, RADIO și TV. Sunt de asemenea perfect conștient că EU, subsemnatul, NU dețin aproape nicio informație legată de cum poate fi influențată mintea umană prin mesaje și stimuli audio-vizuali, și deci, implicit, sunt conștient că nu am NICIO APĂRARE în fața acestor stimuli introduși în creierul meu prin TV și alte surse dinamice de informare toxice. Deși știu că aceste publicații îmi alterează zilnic, continuu, percepția asupra realității, și că singura șansă să-mi păstrez mintea CURATĂ, limpede, fără jeg mediatic, este să ELIMIN expunerea la aceste surse de informații toxice, declar pe proprie răspundere că voi continua să le folosesc, pentru că… „n-au cum frate să mă manipuleze pe mine, că eu sunt Dumnezeu pe Pământ, dășteptul lumii, expert în tot și toate şi nu pot fi manipulat”.

Semnat: eu, idiotul.  Semnătura dvs: …………………….

Emilian, 3 martie 2015

P.s.: Cei care nu știu cine conduce media la nivel global, pot citi mărturia asta (amestecată desigur cu multiple manipulări): Un evreu recunoaşte (dar şi minte şi manipulează la greu că ei de fapt fac totul pentru binele omenirii): Jews DO Control The Media.

Sursa text si foto: Ce-i cu noi- un blog educativ despre comportamentul uman

Telenovela “statul de drept”

2298671281_8ee0988eef_bDe când m-am întors „ca un prost” în România de la Paris sunt întrebat la intervale aproape regulate de ce nu deschid o galerie de artă sau un birou de expertiză dacă tot am cea mai mare bibliotecă documentară de artă de pe plai şi experienţa necesară. La început am dat peste Adrian Năstase. El colecţiona tot. Era preşedintele PSD, fost ministru de Externe, viitor prim-ministru şi apoi candidat la Preşedinţie, ginerică al lui Angelo Miculescu, după ce fusese ginerică Preoteasa. Puteam eu să concurez cu Adrian Năstase, care avea de partea lui toată poliţia, care m-a şi călcat într-aiurea, şi toate legile făcute chiar de el şi ai lui? Trebuie să fiţi de acord că nu. Rezonabil, nu aveam cum să competitez. Cum să faci comerţ şi expertiză de artă, după reguli şi legi europene, într-o Românie politizată până la demenţă? Mai bine m-am ocupat, împreună cu familia, de editarea cărţilor altora.

Destul de repede, Adrian Năstase, prietenul lui Ion Cristoiu, care transmitea în direct de la domiciliul fostului prim-ministru în 2006 despre colecţie, despre tablouri şi cărţi vechi, ca un mare connaisseur din Est, Adrian Năstase deci „a născut pui vii”: noii colecţionari ai tranziţiei penale româneşti. Darius Vâlcov, colecţionarul dezvăluit brutal publicului, e un „pui viu” născut din marele exemplu al înaintemergătorului Năstase, celebrul crescător de găini. Vă amintiţi că Adrian Năstase i-a chemat în Parlament pe adversari (dar implicit şi pe români!) să-i numere ouăle… Le numărăm acum!

În cazul lui Darius Vâlcov, hazul maxim e că nici Lavinia Şandru, soţie, „mamă a copilului său”, şi nici Cozmin Guşă, naş de căsătorie, fost secretar general PSD al preşedintelui Adrian Năstase, nu i-au fost de-ajuns ca experţi şi consilieri în artă. Deşi cei doi, Lavinia Şandru şi Cozmin Guşă, dau lecţii şi furnizează expertiză seara de seară întregii naţiuni şi pe toate temele. Darius Vâlcov a chemat-o în ajutor şi pe Miss Slatina Universe România, domnişoara Larisa Popa, de la Galeria Raphael. Care Rafael? Sanzio, bineînţeles! Bizar e şi faptul că Europa e plină de galerii Raphael. Una se găseşte chiar la Frankfurt, capitala financiară a UE. O fi vreo conspiraţie? Vreun cod al lui Rafael, după deja faimosul cod al lui Da Vinci?

Exagerările presei despre colecţia lui Darius Vâlcov – cu punerea în vedetă a unui modest nud de Renoir, urmat de Picasso însuşi, care până la urmă nu e reprezentat decât prin nişte banale litografii şi, probabil, un desen oarecare, şi nu prin pânze de zeci de milioane de euro, cum a lăsat să se înţeleagă la început presa noastră bombastică şi foarte amatoristică -, care nu fac decât să reia informaţiile aproximative furnizate de procurori, sunt depăşite de noi şi noi informaţii despre proprietăţi ale fostului primar de Slatina (şi fost ministru de Finanţe deja!): din Bruxelles, Strasbourg, Crans Montana, Monte Carlo, Como, Bucureşti, Poiana Braşov, plus terenuri şi firme „o mie” (din presupusul denunţ lui Dan Bălăşescu, viceprimar de Slatina, trimis lui Emil Boc, prim-ministru, în 2011). Amuzant e că una dintre firmele atribuite lui Darius Vâlcov în presupusul denunţ are în coadă sigla SRI (o greşeală de redactare?).

Ceea ce ne aduce la discuţia săptămânii, care s-a purtat în jurul deciziei procurorilor DNA în cazurile Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Dragoş Stan. Pot fi avansate două ipoteze: ori corupătorii numiţi mai sus i-au corupt şi pe procurorii DNA (aveau de unde!), ori, mult mai probabil, ei erau de la bun început „oameni de afaceri” sub acoperire. Sau, în cel mai rău caz: amândouă ipotezele la un loc. „Acoperiţii” din afaceri acţionează la indigo după modelul american. România are însă o problemă majoră: îi lipseşte corpusul de legi şi reglementări pe care-l au de multă vreme americanii. Şi, bineînţeles, lipsesc aproape total experienţa şi tradiţia unor asemenea „afaceri”. Acordându-le impunitate lui Claudiu Florică (apropo, colecţionar şi el, se spune!), Dinu Pescariu şi Dragoş Stan, statul de drept a devenit în România, e limpede!, o ficţiune tragicomică.

Domnul Victor Ponta, cel mai important „pui viu” al lui Adrian Năstase, l-a descris pe domnul Darius Vâlcov drept cel mai mare ministru de Finanţe pe care l-a avut vreodată România. Aşa, ca de la Titulescu la Titulescu (căci Nicolae Titulescu a fost şi ministru de Finanţe), în judeţul Olt, unde se găseşte moşia Tituleşti! Un ministru fără de care codul fiscal (alt cod?) nu putea fi finalizat. Să fi fost la curent Victor Ponta cu colecţiile de artă şi cu proprietăţile imobiliare, plus „mormanele” de cash şi lingouri ale lui Darius Vâlcov? Chiar de aceea îl considera o reîncarnare a lui Fouquet, ministrul de Finanţe al Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea, care i-a golit vistieria ca să-şi ridice castelul de la Vaux-le-Vicomte? Totuşi, până destul de recent, Darius Vâlcov a fost un susţinător înfocat al lui Traian Băsescu!

După 2005, mulţi din cei azi afişaţi public în afacerile Microsoft, EADS sau retrocedări frauduloase ANRP au devenit brusc mari colecţionari. Preţurile maeştrilor artei româneşti au crescut fulminant, fără nici o legătură cu creşterea reală a economiei naţionale. Casa Artmark (care, iată, are un nou „preşedinte”, H.-R. Patapievici!) s-a dezvoltat în acest context de vastă corupţie, rămas obscur pentru marele public. De câtva timp, de când a început cruciada DNA împotriva corupţilor (nu şi împotriva corupătorilor, români sau străini), mari averi şi mari colecţii se tot destramă. Telenovela „statul de drept” e în plină desfăşurare. Creşte exponenţial numărul „actorilor”, dar şi cel al telespectatorilor care nu vor neapărat sânge, cum susţine presa cu totul aservită, ci vor doar banii înapoi la bugetul statului. Aşteptăm deci cu toţii şi cu înfrigurare dezvăluirile şi reţinerile de săptămâna viitoare. Fiecare dimineaţă cu recolta ei: arestări, reţineri, arest preventiv, arest la domiciliu, punere sub control judiciar etc., etc.!

Autor: Petru Romosan

Sursa: Cotidianul

S.U.A. şi N.A.T.O., cu ipocrizie flagrantă

USA-Imperium-WeltherrschaftMinciuni, dezinformări, viclenii consacrate şi un eroism al agresivităţii, iată cîteva articulaţii prin care Washingtonul întreţine un război veros împotriva unor naţiuni: lovituri de stat, sabotaj economic, jaf şi amplasare a unor baze militare în preajma resurselor naturale. Pe 25 martie recent, Congresul American a votat cu majoritate zdrobitoare – 348 contra 48! – înarmarea Ucrainei şi trimiterea de armament letal în zona de conflict, scrie site-ul „DW” în articolul „US White House votes to provide lethal aid to Ukraine”. În ultimii ani, S.U.A. au început să acumuleze pierderi semnificative în războiul informaţional, menţioneaz㠄Reuters” într-un raport. De aceea este imperios necesar ca adevărul să fie cunoscut.

Potrivit raportului respectiv, jurnaliştii din întreaga lume cu mesaje anti-americane, din ce în ce mai mulţi la număr, au stîrnit, la rîndul lor, un „război” internaţional împotriva propagandei mincinoase americane şi îl vor cîştiga, pentru că strategia de comunicaţii internaţionale a S.U.A. se va complace în aceeaşi reţea mocirloasă. Pentru a evita să aibă soarta Iugoslaviei, Afganistanului, Somaliei, Irakului, Libiei, Egiptului, statele lumii nu mai dau crezare înşelătoriilor mediatice, răspîndite de războinicul posesor al Nobelului pentru pace.

Washingtonul merge pe tăciuni aprinşi, vechii aliaţi nu mai percep S.U.A drept  un partener

Acest lucru a stîrnit agitaţie şi teamă pe agenda furtunoasă a lui Hussein Obama, simţind, în acelaşi timp în coastă procesul dedolarizării şi izolării S.U.A. la nivel mondial, proces care a căpătat o amploare fără precedent. Bancherii americani intră, unul cîte unul, în sevraj, Washingtonul merge pe tăciuni aprinşi. State foste aliate ale S.U.A. s-au îndreptat spre Banca A.I.I.B., condusă de China. „The New York Times” face cunoscută declaraţia de aderare la banca chineză A.I.I.B. a unor ţări ca Marie Britanii, India, Singapore, Noua Zeelandă şi a altor puteri economice din Zona Euro:  Franţa, Italia şi Germania, urmînd ca, prin investiţiile în sistemul bancar chinez, aceste state, ghidate de politica investiţională chineză, extrem de eficientă în zona Asiei, să accentueze procesul dedolarizării în avantajul propriilor economii. La rîndul ei, şi Australia negociază cu China pentru a se alătura sistemului bancar asiatic. „

The New York Times” scoate în evidenţă prăpastia deschisă în faţa economiei americane, cauzată de dezlipirea vechilor aliaţi, care nu mai percep S.U.A drept un partener, urmare a intenţiilor necurate ale liderilor americani de a genera haos în Europa şi de a declanşa un război împotriva Rusiei şi intereselor ei în zonă. Trebuie observat cu atenţie că, după atîţia ani de minciună mediatică agresivă (să nu uităm un celebru articol: „10 minciuni mediatice şi zece războaie americane”), propaganda S.U.A. şi-a cam pierdut efectul, contracarată chiar din interior de către jurnalişti americani cu verticalitate. Pentru presa aservită imaginii S.U.A. nu contează adevărul, ci ştirile false menite să discrediteze, să destabilizeze şi să acapareze suveranitatea statelor lumii. Jurnalistul american Alexander Light face lumină (de la numele său, în traducere) în chestiunea Ucrainei, susţinînd pe site-ul personal c㠄S.U.A. şi NATO provoacă deliberat Rusia pentru a declanşa „Al III-lea Război Mondial”. S.U.A. urmăreşte să absoarbă în N.A.T.O. două dintre fostele Republici Sovietice,  investind, potrivit secretarului de stat Victoria Nuland, cinci miliarde dr dolari în această afacere murdară.

Pofta unchiului Sam pentru Ucraina a venit atunci cînd Statele Unite au proiectat şi finanţat în secret lovitura de stat din Ucraina

La Bucureşti, pe lîngă lingourile de aur şi sumele de bani fantastice descoperite în cimitir şi în pereţii casei amărîtului Vâlcov – un biet copil al centurii politice, „conducătorul iubit” (care a început să piardă teren pe feisbuc) şi vipurile politice, care vor bătători unul cîte unul drumul spre D.N.A., se comportă asemenea trădătorilor celebri din istoria noastră, despre care ştim că au fost aserviţi străinilor. S-au plîns şi au periat Stambulul, Viena şi Moscova, iar cei de azi, în naivitatea lor, se cred prieteni ai unchiului Sam şi-i pupă bombeul, punîndu-i la dispoziţie teritoriul şi spaţiul aerian al României. Unchiul Sam face, însă, ceea ce-a făcut dintotdeauna: îi înşeală pe prieteni, îi manipulează, îi jecmăneşte, îi stoarce de ultima picătură de viaţă, apoi le porunceşte să-l aplaude. Cel care îndrăzneşte să nu respecte reţeta e declarat băiat rău, e bombardat, executat sau, după caz, lăsat pe mîna rebelilor specializaţi în linşare şi ucidere. Alexander Light afirmă că Statele Unite şi N.A.T.O. sînt direct responsabile de situaţia tensionată din Ucraina. Pe lîngă sancţiunile financiare impuse, Rusia este provocată militar prin concentrarea de trupe şi tehnică militară, foarte aproape de graniţele sale, riscînd un conflict care ar putea degenera rapid într-o nouă conflagraţie la scară planetară. Ţarul Putin, însă, nu dă curs provocărilor. Pofta unchiului Sam pentru Ucraina a venit atunci cînd Statele Unite au proiectat şi finanţat în secret lovitura de stat din Ucraina (mascată în revoluţie populară sub forma Euro Maidanului, – scenariu arhicunoscut nouă încă de acum 25 de ani) şi au instalat un guvern marionetă, împotriva voinţei poporului ucrainean. După campaniile războinice de succes prin care au  destabilizat cea mai mare parte a Orientului Mijlociu, Elitele din Umbră au pus ochii pe Europa de Est. De ce îşi doresc  destabilizarea Rusiei? Ştim cu toţii că în Rusia funcţionează Gazprom, una dintre cele mai puternice şi mai profitabile companii din lume, care  furnizează 1/3 din gazul necesar Europei, exportînd anual la o valoare estimată de 70 de miliar de dolari.

Tot la fel a procedat neo-nazistul Bush Jr. cu Irakul şi cu Saddam Hussein

Ziarele occidentale, cu precădere cele americane au devenit, în mare parte, maşini de propagandă menite să  aţîţe Rusia şi pe Putin, proliferînd informaţia falsă cum că Rusia ar reprezenta un pericol la adresa Europei de Est, la fel  cum a procedat neo-nazistul Bush Jr. cu Irakul şi cu Saddam Hussein, pentru ca apoi să se demonstreze că nimic nu a fost adevărat în motivaţia de invadare a Irakului. Mai mult decît atît, scrie Alexander Light, „preşedintele marionetă al S.U.A poartă numele Hussein, iar  „N.A.T.O. – armata privată a elitei din umbr㔠– masează ostentativ trupe în jurul Rusiei. În ultima lună, S.U.A şi N.A.T.O. au sporit consistent şi cu o ipocrizie flagrantă trupele, tot mai aproape de Rusia, obligînd la sprijin public unele ţări membre N.A.T.O., vecine Rusiei, sub falsul motiv al situaţie tensionate din Ucraina. După cum demonstrează faptele, S.U.A şi N.A.T.O orchestrează tensiunile prin masarea de trupe şi echipament militar în jurul Rusiei, respectînd punct cu punct des-utilizatul scenariu „steag fals”. S.U.A. şi NATO au mai mult de 1.000 de baze militare dispuse în întreaga lume, cele mai noi încadrînd Rusia şi China. Să ne amintim că aceleaşi ţări membre N.A.T.O. au aruncat, în 1999, asupra Iugoslaviei, 23.000 de bombe şi rachete, pretinzînd separarea Kosovo de Serbia şi Iugoslavia. Tot aceleaşi ţări membre N.A.T.O au invadat Afganistanul în 2001, au bombardat Libia în 2011, iar acum plîng cu lacrimi de crocodil aşa-zisa încălcare a „suveranităţii” Ucrainei de către Rusia.

Încă un conducător în plus pentru noi, din diplomaţia americană

Să ne amintim că aceiaşi militari criminali au invadat şi bombardat statul suveran Irak, acesta fiind împărţit şi lăsat într-o baie de sînge, în timp ce N.A.T.O. ovaţiona şi aplauda actul criminal al bombardării Irakului. În acest moment S.U.A. şi N.A.T.O. atacă Rusia cu propagandă falsă şi cu masarea de trupe şi armament la graniţele Federaţiei Ruse. Agenţia de ştiri „Reuters”, prin vocea lui David Brunnstrom, se întreabă cum a reuşit America performanţa de a pierde vechii aliaţi de pe arena mondială? „Americanii sînt extrem de speriaţi pentru că au pierdut total controlul şi nu se mai pot baza pe nici un aliat”. Domnule jurnalist Brunnstrom, să fim serioşi, S.U.A. se poate baza pe noi şi nu invers! Nu pentru asta le-am dat Kogălniceanu şi Deveselu? Pentru că România a pus la dispoziţia Wasghintonului uscatul, apa, aerul şi fraierul, iată că, după o absenţă de doi ani, în fine, ne binecuvîntează cu un ambasador, în persoana lui Hans G. Klemm. Vedeţi că nu vom mai fi copiii orfani ai Europei ? Vom avea un conducător în plus, unul din diplomaţia selectă americană, dar de etnie germană, un alt emisar al stăpînirii, care se va bucura din plin de concursul clasei politice româneşti. Mă rog, cea încă neanchetată de D.N.A., pînă una-alta!

Autor: Maria Diana Popescu

Sursa: Revista Agero-Stuttgart

Folosirea timpurie a calculatorului frânează dezvoltarea copilului

digital-detox_2542969bCapacitatea şcolară a unor copii din este foarte redusă. Cercetări pe scară largă au arătat că aceasta este urmarea izolării timpurii a copiilor de părinţi, a lipsei contactelor emoţionale, a comunicării reale, a petrecerii împreună a timpului, a lucrurilor făcute împreună, a jocurilor în comun adecvate vârstei şi scopurilor educaţionale urmărite.

În familiile care au adoptat modelul european sau american de comportament, copiii fac cunoştinţă de timpuriu cu computerul. Ce le va aduce asta în viitor?

În ultimii ani, în America se preocupă intens de nivelul pregătirii copiilor pentru şcoală. Această problemă s-a discutat chiar în Congres. Mulţi tineri americani încep să meargă la şcoală de la 5-6 ani, practic fără să fie capabili să se exprime coerent. Vorbirea lor este monosilabică, nu înţeleg nici cele mai simple instrucţiuni.

Bineînţeles, capacitatea lor şcolară este foarte redusă. Cercetări pe scară largă au arătat că aceasta este urmarea izolării timpurii a copiilor de părinţi, a lipsei contactelor emoţionale, a comunicării reale, a petrecerii împreună a timpului, a lucrurilor făcute împreună, a jocurilor în comun adecvate vârstei şi scopurilor educaţionale urmărite.

Ei bine, printre cei mai importanţi factori care frânează dezvoltarea copiilor se numără captivarea acestora de către televizor şi calculator. În S.U.A. s-au făcut nişte console speciale, am văzut deja nişte exemplare în Moscova. La mâinile copilului sunt conectaţi nişte senzori, şi mişcările lui involuntare produc modificări ale formelor luminoase de pe ecran. După un timp, micuţul începe deja să se uite la ecran cu atenţie, să se intereseze de imagini şi să se distreze singur cu ele. Tinerele mame sunt mulţumite: pot să se ocupe de treburile lor, copilul nu le încurcă.

Urmările acestei „educaţii” sunt însă deplorabile. La copiii care s-au împătimit de la o vârstă fragedă de aceste console de jocuri nu sunt dezvoltați lobii frontali ai creierului. Dacă aceştia nu sunt aduşi la nivelul normal de dezvoltare până la vârsta de cinci-şapte ani, timpul pierdut nu se mai poate recupera. Astfel are loc formarea unor oameni cu funcţii psihice superioare insuficient dezvoltate. (Psiholog Irina Karpenko)

(Educarea copilului: sfaturi ale duhovnicilor și psihologilor ortodocși, Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, București, Editura Sophia, 2013, pp. 116-117)

Sursa: Doxologia.ro

Ocupația salvează nația. Dictatura militară

0,,16819642_303,00România se află în prezent sub un asediu total!

Pe uscat, în aer, pe apă, trupele NATO, sub comanda SUA, ne invadează cu tancuri, transportoare blindate, avioane, nave, trupe și tehnică de luptă, se întemeiază și se consolidează baze militare.

În mass media, 9 din 10 dintre cei care apar la televizor fac o deșănțată propagandă pro-americană și pro – NATO, ne prezintă avantajele unui stat militarizat și ale unei republici a procurorilor și a serviciilor secrete, așa cum a ajuns, în numele ”democrației”, România.

Statul român este practic demantelat de DNA-ul americanilor, cu parlamentari, miniștri, primari și fel de fel de funcționari publici care fac coadă la ușa pușcăriei, iar românii de rînd, iobagi proști și umili, cască gura, își fac cruce și ies în stradă pentru ora de religie.

Din cîte se pare, lovitura de stat în legătură cu care țipau, ca din gură de șarpe, la unison, SUA și UE în 2012, s-a petrecut abia la finele anului trecut, în 2014, după debarcarea lui Băsescu.

Cum clasa politică românească, în întregimea ei, și-a pierdut orice formă de aderență la popor, și doar proștii mai cred bălăriile îndrugate de ”partide” și se mai duc să voteze, iar acești proști sînt din ce în ce mai puțini, plus că propaganda din mass media este tot mai costisitoare, se vede treaba că americanii au ales pentru România calea dictaturii militare.

Astfel, Stăpînirea americană a decis să înlocuiască regimul corupt și cancerigen al lui Băsescu cu o juntă militară, așa cum a făcut în alte atîtea țări în care trebuia sa aibă interesele reprezentate fără echivoc.

În ciuda temenelelor și a lingușelilor pe care le-a executat la foc automat, la adresa șefilor de la Washington și Bruxelles, se vede treaba că mafia politico-economică a boierilor fanarioți de la București, ce s-a mascat pînă acum în spatele așa – ziselor partide politice, a deranjat teribil Stăpînirea, prin fuga necontenită după parvenire și jaf.

În loc să aibă grijă să servească interesele străine fără să crîcnească, Băsescu s-a ocupat de gagici, șprițuri la Cireșica, case, averi și moșii fabuloase și, asemeni lui, tot cancerul băsist ce a cuprins instituțiile statului român, indiferent de care parte a spectrului politic s-a aflat.

Or, Stăpînirea americană are treburi serioase în țara noastră, trebuie să pregătească un război cu Rusia și nu își permite să îi fie puse în pericol interesele de către niște netrebnici care au uitat pentru ce au fost puși în scaunele de zapcii ai României.

Așa se explică și ungerea lui Culaie Ionescu (Klaus Iohannis) vechil la Cotroceni, un robot teleghidat care nu vede, nu aude și nu recunoaște decît ordinele primite pe fir direct de la Stăpînirea străină.

Sub pavăza sa, bugetul armatei a fost deja suplimentat, în condițiile în care bani pentru protecție socială, Învățămîent și Sănătate nu găsește statul român, trupele NATO au invadat deja România, urmînd ca întreținerea lor pe perioada staționării în țara noastră să fie plătită tot de noi, iar junta militară a DNA și SRI a început ”curățarea locului”, astfel ca nimeni să nu mai îndrăznească să stea altfel decît în poziție de drepți în fața Stăpînirii.

La 25 de ani de la instaurarea ”democrației”, România trăiește zorii unei crunte dictaturi militare de extremă-dreapta, pe model sud-american, în care cei incomozi sau pur și simplu indezirabili nu sînt plimbați cu avionul, pentru a li se face vînt în gol de la 10.000 de metri, ci sînt doar preumblați un pic pe la DNA, de unde sînt aruncați, fără probe și fără judecată, într-o celulă strîmtă și rece, pe termen nedefinit.

Ca în toate regimurile militarizate susținute de americani, în numele ”democrației”, pînă la îngrădirea libertăților individuale ale cetățenilor și la abuzuri monstruoase împotriva condiției umane mai este doar o chestiune de timp.

Sursa: Invectiva.ro

Gen. (r) Aurel Rogojan despre operaţiunea codificată “Glia” şi “lăcustele adunate la prada numită România”. SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII – UN SFERT DE SECOL DE ISTORIE

testimonial01“Datoram loialitate neconditionata doar patriei noastre si nu persoanelor trecatoare la conducerea unor institutii si ele vremelnice si cu care unii dintre conducatorii acestora nu sunt capabili sa se identifice.”

 “Secretizarea informatiilor cu scopul de a se ascunde abuzul de putere, acte administrative ilegale ori infractiuni este interzisa”.

La 27 aprilie curent se vor implini 18 ani de cand, de seara pana dimineata, au fost scoase din uz cca. 30 de reglementari si precizari metodologice referitoare la apararea securitatii nationale, elaborate in perioada 1991-1995.

Peste o luna, la 26 mai 1997, “directorul fondator” al S.R.I., avea sa fie schimbat de presedintele Emil Constantinescu cu inginerul constructor Costin Georgescu, deputat al Partidului National Liberal, vicepreședinte al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională si coordonator al Conventiei Democrate Romane. Un oltean descendent din familia unui ofiter de cariera, care si-a implinit, cu abnegatie, onoare si omenie fata de ostasi, datoria pe campurile de bataie ale celui de al doilea razboi mondial. Spre deosebire de predecesorul sau, noul director a trait pe santiere, a condus colective de specialisti si muncitori, a impartasit cu ei satisfactiile si greutatile vietii si profesiei de constructor. Drept urmare, avea si o alta perceptie, cea constructiva asupra informatiei.

In amintita noapte, aproape tot din ceea ce se construise in planul conceptualizarii obiectivelor si directiilor strategice de actiune in domeniile cele mai vulnerabile la agresiunile anticonstitutionale a disparut in implozia unui atentat la securitatea nationala, amorsat de o dispozitie verbala, codificata si ascunsa printr-o actualizare de rutina a “indicatorilor de raportare si implementare a datelor in sistemul informatic”.

Care sunt datele cazului si care au fost mizele? Pe masura ce acumularile de informatii relevau o tinta bine definita a amenintarilor la adresa securitatii nationale, in plan strategic se defineau obiectivele si directiile de actiune, care se formalizau intr-un document cu valoare de reglementare si orientare unitara a actiunilor Serviciului pentru controlul vulerabilitatilor si reactiilor fata de pericole.

Asa, de exemplu, a fost constatat interesul extern, indeosebi in Transilvania, Crisana, Maramures si Banat, pentru eludarea dispozitiilor Constitutiei cu privire la inalienabilitatea teritoriului Romaniei, principiu in temeiul caruia “cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi drept de proprietate privata asupra terenurilor.” Pentru cercetarea si documentarea fenomenului a fost initiata o operatiune codificata “Glia”,subsecventa apararii dispozitiilor art. 44 al Constitutiei Romaniei. Rezultatul nu a intarziat sa apara, iar Guvernul luase in calcul o initiativa legislativa de protectie fata de evidentele actiuni de razboi economic duse impotriva Romaniei din arealele fostului Imperiu Austro-Ungar.

Intr-o alta ipoteza, in urma aflarii rezultatelor estimarilor asupra bogatiilor subsolului, realizate pe baza datelor de cercetare culese de sateliti, teritoriul Romaniei a fost “parcelat”, undeva in exteriorul tarii, in loturi vizate pentru concesionare, despre care autoritatile din acel moment ale statului roman se prefaceau a nu sti mare lucru, dar pentru care se incepuse competitia. Urmarea a fost initierea a doua proiecte operationale de protectie a prioritatilor nationale, codificate “Magma” si “Neptun”.“Magma” privea rezervele de gaze, iar “Neptun” cele de titei. Unul din proiecte se referea si la gazele de sist .

Gravele incidente interetnice violente din 1990 in localitatile Mihail Kogalniceanu, judetul Constanta, Bolintin Deal, judeţul. Giurgiu şi Hădăreni, judeţul Mureş au impus o operatiune specializata de protectie ( “O.I.G.-ROM” ), circumscrisa prevenirii atentatelor impotriva colectivitatilor .

Recrudescenta exploziva a extremismelor nationaliste, a revizionismului teritorial si a separatismelor etnice au determinat un program complex de abordare a planurilor si directiior de cunoastere si prevenire, inclusiv adaptari in structura organizatorica a Serviciului.

Alte operatiuni priveau prevenirea extinctiei retelelor criminale din est, a incalcarii embargoului impus Iugoslaviei, aspecte ale cooperarii, colaborarii si conlucrarii interdepartamentale in interiorul sistemului securitatii nationale s.a.

In total, in primii cinci ani de la constituirea S.R.I au fost initiate numeroase astfel de reglementari, toate cu baza legala identificata obligatoriu in dispozitiile Constitutiei, Legea nr.51/ 1991 privind siguranta nationala, Legea nr.14/ 1992 privind organizarea si functionarea S.R.I., cu trimitere, dupa caz, la dispozitii complementare ale altor legi.

Momentul in care s-a procedat la acea ampla radiere a memoriei institutionale a Serviciului Roman de Informatii a precedat predarea functiei de catre Virgil Magureanu, iar dispozitia a fost transmisa verbal de un colaborator din imediata sa apropiere, teoretic fara urme.

Alte retusuri anterioare ale reglementarilor au creat riscuri de deconspirare a identitatii surselor secrete, bagatelizat si compromis institutia ofiterilor acoperiti, ori deturnat informarea de la ratiunea existentei serviciului. Chestiuni in care comisiile parlamentare de control au mai prins cate un capat de ata, dar niciodata nu au reusit sa desire ghemul abil incalcit al scopurilor ascunse.

Practic, noul director a preluat Serviciul, in ceea ce priveste instrumentele delicate ale indeplinirii misiunilor, cam de la momentul 1991-1992. Antemergatorul sau in S.R.I., profesorul Mircea Gheordunescu, numit adjunct al directorului la 14 martie 1997, nu a aflat nimic, fiindca decizia, data fiind nefirescul ei, a fost luata si transmisa “de la persoana la persoana”. Fiecare constienta, cel putin de faptul ca participa la un abuz care va deschide cale libera , daca avem in vedere profitorii, putem afirma ca tradarii nationale, in varianta submimarii economice a statului, de coniventa cu interesele unor entitati straine. In primul rand, cele care au “ras” industriile grele (feroase si neferoase), extractive chimica si petrochimica s.a.m.d.

Pentru ascunderea manoperei si pentru a nu se observa “din prima”, nu s-a emis vreun ordin expres de abrogare. Ar fi avut loc, imediat, comentarii si reactii in Serviciu. Cum s-a procedat? Sub pretextul actualizarii dictionarului esentelor de informatii [tag-urilor], printr-o circulara transmisa de un oarecare, din dictionarul respectiv s-au radiat cateva coloane de combinatii binare, corespunzatoare numelui de cod al operatiunilor si esentelor de informatii aferente. Consecinta a fost ca respectivele informatii nu mai erau recunoscute si acceptate de sistem.

In Serviciu, cu deosebire la structurile teritoriale, au aparut comentarii si nedumeriri de ce au fost abandonate misiuni fundamentale de aparare a Constitutiei Romaniei, definite de operatiuni din categoria celor anterior amintite. Am ramas interzis. Daca abrogarea lor ar fi fost facuta pe cale legala, prin ordin al directorului, asa cum au intrat si in vigoare, trebuia sa se stie. Nimeni nu credea ca se pot abandona directii de actiune informativa, pe care atat Constitutia , cat si legile existente obliga la indeplinirea respectivelor misiuni. Ofiterii credeau ca dispozitia a fost data de noul director al Serviciului, numit de presedintele Emil Conastantinescu si erau preocupati de identificarea solutiilor juridice, care sa le permita exercitarea competentelor retrase.

Regulile interioare severe, specifice disciplinei Serviciului nu ingaduiau nimanui sa afle ceea ce nu i se comunica oficial si nu-i este necesar indeplinirii atributiilor sale. Peste ani, fiind solicitat sa particip la o evaluare a necesitatilor de modernizare conceptuala si organizatorica a Serviciului, avea sa se descopere ce si cum s-a intamplat, iar constatarile si consecintele au fost raportate ierarhic.

Cei care au comandat atentatul la misiunile de realizare a securitatii nationale au dorit sa se faca “intuneric” si sa nu fie vazuti. Ei, dar mai cu seama politicienii miliardari si milionari, niciodata mentionati in vreun top. Atat ei, cat si spoliatorii veniti de aiurea, ca lacustele la prada. La prada numita “Romania”.

Invatamintele istoriei arata ca astfel de intamplari insotesc alternantele partidelor politice la putere. Dar nu se cunosc si cazuri in care vreo putere politica sa aiba suficienta vointa sa-si asume eliberarea serviciilor secrete din constrangerile care le impiedica sa vada si sa inteleaga cat de fragile sunt demarcatiile dintre oportunismul carierist, coruptie si tradare.

Autor: Aurel I. Rogojan

Sursa: Ziaristi online

Ilie Serbanescu: “În capitalismul din România actuală, capitalul ia vreo 60% din PIB. Muncii îi rămâne doar 40%! O asemenea proporţie odioasă este specifică doar periferiilor coloniale celor mai de jos şi nu există în altă parte în Europa!”

ilie_serbanescuDacă cineva aşteaptă cumva vreo ridicare a nivelului de viaţă de la creşterea economică ce este sau ar putea fi obţinută în România, aşteaptă degeaba! Tot aşa cum, în vremea comunismului, se aştepta degeaba ceva de la creşterea economică mai mult decât minunată cu care statistica regimului de atunci credita economia acelor timpuri. Impresia curentă este că, în vremea comunismului, aşteptarea era degeaba pur şi simplu pentru că statistica minţea propagandistic. Desigur, era vorba şi de minciuni, dar explicaţia principală a aşteptării deşarte era alta! Creşterea economică obţinută atunci era de tipul celei de la care cei cu munca nu se aleg mai cu nimic în plus, proprietarul “luând tot”. Acelaşi tip de creştere economică a fost redescoperit în România capitalismului actual. Proprietarul – care nu mai este statul precum în comunism, ci a devenit privat – ia de asemenea tot din ceea ce eventual se creează în plus, astfel că celor cu munca nu le prea mai rămâne de asemenea nimic.

Cu referire la capitalism, repudiatul Marx vorbea de “valoare” (care reproducea forţa de muncă) şi de “plusvaloare” (creată tot de muncă, dar înşuşită de capital în virtutea proprietăţii). Cu ipocrizie, comunismul, refuzând doctrinar salariul şi capitalul, vorbea de “retribuirea muncii” şi de “plusprodus”. Cu ipocrizie la pătrat, capitalismul actual vorbeşte de “compensarea salariaţilor” şi respectiv de “excedentul brut de exploatare”. De fapt, aceeaşi Mărie cu altă pălărie! Pe fond, la drept vorbind, nici nu poate fi altcum! Problema este doar în ce proporţie se aleg munca şi respectiv capitalul din “unirea” lor. Mai precis, cât ia munca şi cât capitalul!

Din motive de control politic asupra societăţii, comunismul lăsa foarte puţin muncii, în timp ce proprietarul unic (statul) “lua tot” la discreţia sa. E drept că o parte se “întorcea” şi la dispoziţia muncii prin bunurile şi serviciile colective generate şi administrate de stat şi care nu erau puţine. În capitalismul din România actuală, capitalul ia vreo 60% din PIB, copleşitor mai mult decât lua proprietarul-stat comunist. Muncii îi rămâne doar 40%! O asemenea proporţie – imposibil de calificat altfel decât odioasă – este specifică doar periferiilor coloniale celor mai de jos şi nu există în altă parte în Europa! Ca atare, dacă în România se realizează creştere economică, aceasta nu face decât să reproducă şi mai pronunţat structura existentă: din creştere nu revine o parte muncii şi o parte capitalului, ci capitalul ia şi mai mult, iar munca şi mai puţin! Cu deosebirea faţă de comunism că, din ceea ce se ia în plus, proprietarul nu mai creează bunuri şi servicii colective care să se întoarcă şi la dispoziţia muncii, ci alimentează doar polarizarea socială internă şi îmbogăţirea externă a altor ţări.

Autor: Ilie Serbanescu

Sursa: Jurnalul.ro

Ion Coja: Băsescu ? Un derbedeu viclean, corupt și paranoic.

basescu_comandantEste un sport practicat de toată lumea în lunile din urmă: încercăm fiecare să înțelegem care este logica faptelor și gesturilor lui Băsescu. Unii au renunțat să mai înțeleagă ceva. Eram pe cale să procedez și eu la fel, dar ultimele declarații ale lui Băsescu m-au luminat, m-au ajutat să dau de firul combinațiilor și diversiunilor puse la cale de tot mai sinistrul personaj.

A pomenit Băsescu zilele trecute de „dosarul lui Ponta”… Foarte probabil că există un „dosar  al lui Ponta” compromițător pentru acesta. Nu ne mirăm nicicum și nimeni nu se miră! Dar este logic să ne mirăm de Băsescu că nu s-a folosit încă de acest dosar! Ce a așteptat? Pentru care fază sau moment al luptei politice era pregătit să explodeze acest dosar? Cum de nu s-a folosit Băsescu de dosarul lui Ponta nici măcar înainte de turul doi al alegerilor?!

Cherchez la femme!, ne îndeamnă vestita inteligență franțuzească. Iar dacă este vorba de Băsescu, la femme, cea căutată de noi și de DNA, nu poate fi decât doamna Elena Udrea…

Înțeleg abia acum că dosarul lui Ponta are o legătură strânsă cu Elena Udrea, cu candidatura Elenei Udrea la alegerile prezidențiale! Cu ajutorul acestui dosar, Elena Udrea scăpa de adversarul ei cel mai puternic! Cu o condiție: Elena Udrea să se califice în turul doi, iar finala electorală să se dispute între ’mneaei și Ponta.

Dar cu Johannis ce se întâmpla?

În aranjamentul imaginat de Băsescu, rolul lui Johannis era să fie nominalizat candidat al liberalilor, să-și depună candidatura, iar la câteva zile după depunerea candidaturii să fie declarat incompatibil cu candidatura la preșidenție, ba chiar și cu funcția de primar. În felul acesta alt candidat ajungea să se lupte cu Ponta în turul doi, cel mai probabil Elena Udrea, și abia atunci devenea util „dosarul lui Ponta”! Este foarte plauzibil că acest aranjament a fost gândit de Băsescu cu acordul și sprijinul lui Crin Antonescu.

Așadar Johannis era declarat de justiție incompatibil în plină campanie oficială și – detaliu important, liberalii nu mai puteau pune alt candidat! Toată lumea ar fi sărit în capul PSD-ului și al lui Ponta că au influențat justiția ca să scape de un adversar incomod, unicul adversar pe care îl avea!…

Cu un Johannis lăsat la vatră, Elena Udrea avea mari șanse să iasă pe locul secund după primul tur. Iar înainte de al doilea tur, Băsescu dezvăluia dosarul lui Ponta, cu piese reale sau imaginare, dar efectul ar fi fost același: madama Udrea Președinte!

Recunosc, când am auzit de cucoana asta că vrea să candideze la funcția de președinte al României, m-am crucit pur și simplu! Nu-i  vedeam nicio șansă de reușită! Drept care, în continuare, nu mă cred prea deștept în această materie, a intrigilor politice. Și mai recunosc că mintea care a conceput strategia pentru candidatura Elenei Udrea este teribil de versată în combinații, în lovituri cu șapte mande!… Jos pălăria!

Ingenioasă a fost ideea mai ales ideea cu Johannis, candidatul iepure, care să fie desemnat să candideze din partea opoziției, dar să fie totodată la discreția verdictului dat de justiție în procesul intentat de ANI. În acest joc, Johannis a fost programat să fie declarat inapt într-un moment în care opoziția nu-l mai  putea înlocui, pierzându-și dreptul de a avea un candidat! Cu ajutorul lui Johannis urma ca PNL să rămână fără candidat la alegerile prezidențiale. O fi înțeles Johannis acest joc și l-a acceptat sau urma să cadă de fraier? Asta numai enigmaticul Crin Antonescu știe, dintre liberali. Altminteri, drăceasca combinație poartă amprenta 100% Băsescu!

Rolul justiției, stabilit de Băsescu, era esențial: să amâne procesul ANI versus Johannis până când sentința finală și irevocabilă defavorabilă lui Johannis ar fi fost dată în plină campanie electorală, după depunerea candidaturilor. Ar fi ieșit din luptă nu principalul adversar al lui Ponta, ci principalul adversar al Elenei Udrea!…

Mai rămânea o soluție disperată: Johannis să fie declarat incompatibil după data alegerilor. Complicațiile care s-ar fi ivit puteau repune pe tapet candidatura Elenei Udrea. Dar acesta ar fi fost un gest mult prea exagerat din partea instanței supreme!…

Se știe că Băsescu are / avea oamenii săi de încredere în multe complete de judecată ale instanței supreme. Băsescu a contat că aceste instanțe nu vor mai amâna sentința, ci, conform planului, se vor pronunța în procesul lui Johannis cu ANI înainte ca alegătorii să ajungă în fața urnelor. ACESTA ESTE MOMENTUL în care Băsescu a fost trădat de oamenii săi: atunci când sentința nu s-a mai dat înainte de scrutin, ci s-a amânat din nou, într-un mod suspect, iar Johannis a rămas pe lista oficială de candidați! Cum tot suspectă fusese întreaga tergiversare a procesului!

Am motive să cred că Johannis nu a știut de aceste aranjamente sau, dacă a știut pe planul lui Băsescu, l-a acceptat știind că mai este și alt plan, neștiut de Băsescu, planul celor care au  avut argumente mai puternice decât Băsescu pentru a influența decizia instanței supreme…

Mi-aduc bine aminte declarațiile pline de insatisfacție ale lui Băsescu pe acest subiect, când înainte de primul tur deplângea noua amânare, ca nefirească! Cum și era! Am crezut că-s declarații mincinoase, ca de obicei! Dar nu! Era sincer, banditul!…

Era sincer și speriat! Reușita Elenei Udrea în misiunea imposibilă de a-l urma pe Băsescu la Cotroceni era singura șansă pentru Băsescu pentru a nu face cunoștință cu cătușele de la DNA. Când justiția a amânat să se pronunțe în cazul de vădită incompatibilitate a lui Johannis cu o funcție de încredere publică, Băsescu a înțeles că Elena sa nu va mai intra în turul doi, tur în care urma să iasă la iveală „dosarul lui Ponta” și să-l termine pe contracandidatul Elenei din Pleșcoi. Actul de insubordonare al doamnelor de la înalta instanță l-a convins încă o dată pe Băsescu că nu mai are pe lumea asta pe nimeni în care să se încreadă necondiționat!

Între oameni normali la cuget și simțire, ideea de a o vedea pe Elena Udrea în fruntea piramidei politice, pe post de primul bărbat al țării, nu poate fi taxată decât ca o idee dezaxată, lipsită de orice sens al realității. Ideea, așa perdantă din start cum părea, a început însă să fie pusă în operă cu mult înainte de a ajunge la cunoștința publicului. De prelucrarea ei s-au ocupat în principal două caiafe politice pe prim rang: Traian Băsescu și Crin Antonescu. Mai colaboraseră ei, tot așa, în mare taină, la alegerile din 2009. Ba chiar și la referendumul din 2012!

Mă întreb la Băsescu de unde s-a născut această idee? Din dereglajul mintal tot mai vizibil, mai accentuat, sau din spaima că va da socoteală în fața procurorilor dacă următorul președinte nu-i va acoperi fărădelegile?

La drept vorbind dacă cineva ne-ar fi spus în 1990 că Băsescu, alungat de colegii săi din port, apoi ministru falimentar la transporturi, dovedit corupt ca primar până în măduva oaselor, va candida la prezidențiale, cine ar fi luat în serios ideea că ne-ar putea fi președinte?!…

Probabil că Băsescu va rămâne în istorie cu acest merit: după cei 10 ani petrecuți la Cotroceni, oricine, orice persoană, oricât ar fi de vinovată în fața legii penale și morale, se poate simți îndreptățită să aspire, să emită pretenții la orice funcție de încredere publică! Precedentul a fost creat de Traian Băsescu pentru orice infractor! Majoritatea dintre infractorii din România sunt mai compatibili decât era Băsescu în 2004 sau 2009 cu funcția supremă din stat!

Autor: Ion Coja

Sursa: Ion Coja

Deznaţionalizarea României

romania-gheare-300x197Ani la rândul, România a fost ţinta tuturor cotropitorilor Europei şi a fost şi încă mai este o oază de latinitate într-o mare de popoare slave. Şi tot de mii de ani, am avut şi norocul că acest popor să aibă şi conducători, regi, domnitori, viteji şi curajoşi care au ştiut să oprească vremelnic hoardele cotropitoare. Acum însă, în ultimul sfert de secol, pare că acest lucru, cotropirea ţării, pare să nu mai poată fi oprită cu nici un chip. Jaful a pornit din interior şi din exterior, precum un imens foc pus la cale de terorişti piromani.

Deznaţionalizarea României a fost şi încă mai este un deziderat pentru forţe oculte ce acţionează încă în strânsă colaborare cu trădătorii autohtoni, de neam şi ţara! Acest “Plan strategic” a fost conceput în etape, aşa cel puţin se vede şi mai ales îl simţim noi toţi în prezent.

Prima etapă, cea cuprinsă între anii 1990-2000, este etapa în care după asasinarea cuplului Ceauşescu, printr-un sistem foarte complex de manipulare şi dezinformare, securisto-comunist, a fost instaurată încet dar sigur, „Crima Organizată’’. O mafie politico-economică. Sub Ceauşescu s-a construit o reţea de ordonatori unici de cont, care avea misiunea de a produce valută din mediile economice externe, destinate în principal, achitării accelerate a datoriilor externe. După lovitura de stat din decembrie 1989, aceşti operatori de cont, ofiţeri ai Departamentului de Informaţii Externe, nu au mai vărsat la bugetul de stat aproximativ șapte miliarde de dolari. Au fost 354 de ordonatori unici de cont.Primele surse de finanţare de care au profitat designerii democraţiei originale, au fost următoarele: două miliarde de dolari reprezentând exporturile industriale şi alimentare, din 1989, bani gestionaţi de fosta securitate; două miliarde de dolari proveniţi din exporturile de arme în ţările arabe şi Africa, suma aflată tot în conturile operative ale DIE.

Banii sustraşi au finanţat structura noilor formaţiuni politice care au ruinat România timp de 25 de ani. Restul sumelor, în valută, care au fost rătăcite în conturile securităţii, au finanţat apariţia primelor bănci private. Gruparea mafiotă, de fapt un club închis al elitei nomenclaturii comuniste a fost formată din ofiţerii DIE, UM 0107/AVS acoperiţi în BRCE, ICE Romtehnica, Terra, Dunărea, Delta, Crescent, Carpaţi, Trawe, Agroexport etc.

Apoi, s-a trecut la decapitarea industriei româneşti şi a economiei în ansamblul său. Zeci şi sute de fabrici, combinate şi întreprinderi au fost dezmembrate, tocate, vândute şi/sau transferate către alte entităţi economice private, interne dar mai ales externe. Sub diverse lozinci, create special pentru manipularea şi dezinformarea maselor, aceste entităţi economice au fost definitiv dezmembrate şi vândute, piesă cu piesă! Cine au fost cei care au aprobat acest haos economic? Tocmai capii reţelelor de crimă organizată, instauraţi la putere atunci, cei veniţi din eşaloanele 2 şi 3 ale PCR şi Securităţii şi care au fost rapid transformaţi în politicieni „seriosi’’ de care ţara avea nevoie… Inutil să mai prezentăm nume, toată lumea i-a văzut, aplaudat şi votat!

Prin urmare, acest grup infracţional stabil, avea să penetreze toate structurile statului, avea să-şi întindă tentaculele, cuprinzând toată ţara ca o imensă celula canceroasă.

Mii de locuri de munca au fost anihilate, mii de şomeri au bântuit şi mai bântuie şi acum societatea românească. Degeaba au încercat oamenii să se răzvrătească, prin greve şi demonstraţii de masă, fiindcă acestea au fost rapid „rezolvate’’ printr-o acţiune de mare amploare de neutralizarea controlului social, prin cumpărarea, şantajarea sau denigrarea liderilor de sindicat şi/sau ai opoziţiei democratice, abia înfiripate. Un remember… Mineriadele lui Iliescu şi toată clica sa, apoi câţi lideri de federaţii şi uniuni sindicale nu au fost cumpăraţi cu funcţii politice şi/sau administrative, iar alţii au „cazut’’ de la sine pe acest front nevăzut al manipulării informative!

Aceşti ani ’90-2000 au fost anii fatidici, când s-a consolidat „Crima organizată” concretizată printr-un grup infracţional stabil (puterea politică), un lider şi o ierarhie a subordonării foarte strictă (acţionând în special subversiv), precum şi un sistem de neutralizarea controlului social (distrugerea şi anihilarea oricărei forţe de opoziţie democratică). De aici s-a trecut la etapa a doua cea cuprinsă între anii 2000 şi 2010.

Perioadă în care, cu consolidările de rigoare arătate mai sus, s-a trecut la infiltrarea crimei organizate la nivel de instituţii prin mafiotizarea şi politizarea excesivă a tuturor instituţiilor statului. Nimic nu a rămas necontaminat de acest flagel, de această tumoră canceroasă. Absolut nici o instituţie, agenţie, inspectorat, minister etc!

Caracteristică principală a acestei perioade se poate traduce astfel:

- O preocupare permanentă de a corupe persoane influenţe din legislativ, executiv, aparatul judiciar, servicii secrete şi prin numiri de şefi politici şi infractori în aceste compartimente vitale;

- Un sistem eficient de manipulare a opinei publice, creat prin subordonarea unor concerne de presă şi mass-media, cu jurnalişti bine „instruiţi” şi plătiţi pentru acest gen de activităţi;

- Un mecanism eficient de spălare a banilor, bine pus la punct, printr-o economie subterană, în strânsă corelaţie cu sistemul bancar.

Tot acum avem şi o concretizarea a devalizării şi distrugerii sistemului bancar, început în anii ’90, cu celebrele bănci naţionale/comerciale (Banca Agricolă, Bancorex, Bankop, Banca internaţională a Religiilor). Dacă aceste două etape încă nu au pecetluit soarta României, urmează acum parte a treia din acest plan.Vorbim de perioada 2010-2015… şi mai mult poate.

Autor: Viorel Sandu

Sursa: Ziarul Natiunea

America lui Michael Moore, sau necesitatea organizării

LadyLibertyCryingStatele Unite ale Americii sunt identificate de ceva timp cu agresiunile militare şi supravegherea informatică generalizată, cu rapacitatea speculatorilor de pe Wall Street şi fraudele financiare, de la firma ENRON la  schema Ponzzi a lui Bernard Madoff, cu exploatarea pe care o exercită corporaţiile în ţările sărace şi cu manipularea prin mass media. Sunt aspectele cele mai distructive ale capitalismului, corelative individualismului egoist şi traficului ocult de influenţă la vârful statului, cu sprijinul bigoţilor bântuiţi de mesianismul patriotard, spre folosul mai pragmatic al firmelor petroliere sau din domeniul infrastructurii.

Documentarele lui Michael Moore ne relevă o altă Americă, poate mai puţin cunoscută însă la fel de reală. Este America oamenilor decenţi, cu respect faţă de muncă şi capabili de solidaritate cu semenii aflaţi în nevoie; a cetăţenilor care nu acceptă să fie minţiţi de guvernanţi, care iau în serios democraţia, înţeleasă ca putere a poporului şi control public asupra conducătorilor. Din această conştiinţă politică activă au decurs mobilizarea populară de la începutul secolului al XX-lea, ca reacţie la abuzurile magnaţilor din industrie, campania pentru drepturile civile din anii 1960, protestele împotriva războiului din Vietnam şi a bombardării ilegale a Cambodgiei, manifestaţiile contra campaniei din Irak, mişcarea occupy şi, nu în ultimul rând, angajamentul electoral masiv în favoarea lui Barack Obama – o mare speranţă prea puţin confirmată.

Celor care criticăm abuzurile administaţiei şi inechitatea sistemului economic din Statele Unite ni se atribuie, în clar sau în subtext, calificativul de antiamericani. Dacă ne raportăm însă la milioanele de oameni care susţin demnitatea persoanei şi egalitatea în drepturi, care protestează în faţa derapajului oligarhic şi a transformării regimului într-un Mare Frate, atunci suntem proamericani. Conform distincţiei lui Samuel P.Huntington, ne situăm de partea valorilor democratice originare ale Statelor Unite, împotriva instituţiilor ce nu le mai respectă.

Vorbim aşadar despre o forţă de presiune majoră, susceptibilă să le reactualizeze conservatorilor spectrul revoluţiei; o mulţime legitimată şi activizată inclusiv de celebrităţi din film şi muzică, de la Jane Fonda la George Clooney, sau de la Bob Dylan la R.E.M. În aceste circumstanţe, cum se face totuşi că oligarhia tinde să prevaleze, în sensul că statul reprezintă mai curând interesele marii finanţe decât ale contribuabililor simpli, conform formulei capitalizarea câştigurilor şi socializarea pierderilor? Să mai amintim alocarea a 200 miliarde dolari din Rezerva Federală, adică din impozitele tuturor, pentru a salva băncile în 2008, fără ca băncile să acorde în schimb nici o amânare debitorilor la plata ratelor? Într-un interviu publicat în „New York Times”, la 26 noiembrie 2006, Warren Buffet nu se sfia să proclame războiul claselor, precum şi convingerea că tocmai clasa lui era pe cale să-l câştige.

Există, bineînţeles, mai multe explicaţii, referitoare la inserţia profesională a generaţiei tinere, exercitarea hegemoniei culturale, accesul la resurse şi la mijloacele de comunicaţie, ca să nu mai amintim contraponderea electorală a populaţiei cu opţiuni de dreapta, impregnate adeseori de fundamentalismul neoprotestant marca George Bush junior. Toate aceste aspecte corespund unei cauze operative care le condiţionează manifestarea, şi anume prezenţa unor cadre organizatorice. Măsurile antitrust, intervenţia autorităţilor federale în conflictele de muncă de partea salariaţilor, legile privind drepturile civile şi de vot au devenit posibile numai sub influenţa sidicatelor şi a comitetelor civice, în care se reuneau membri şi activişti din mai multe grupuri etno-rasiale. Campania lui Martin Luther King s-a impus tocmai pentru că, spre deosebire de Panterele Negre, a promovat o viziune integrativă, obţinând în consecinţă sprijinul unui segment important din rândul albilor.

Astăzi însă, când sindicatele şi comitetele civice sunt în declin, când discriminarea pozitivă şi „corectitudinea politică” plasează categoriile exploatate într-o relaţie concurenţială, protestul şi-a redus impactul politic. În locul unei contestări programatice în însăşi structura angrenajului instituţional, cu suport popular la nivelul întregii ţări, avem izbucniri pasagere, iniţiative din mediul aşa-numiţilor hipsteri, mult prea puţin integrate social ca să perturbe semnificativ funcţionarea sistemului. În absenţa organizării, care să catalizeze nemulţumirea şi să-i imprime sensul programatic, aceasta pur şi simplu se risipeşte în acţiuni fără finalitate normativă.

Lecţia americană este concludentă şi în cazul României, unde abuzurile şi injustiţia survin deoarece dominaţia oligarhiei nu este compensată eficient de organisme profesionale şi partide ale categoriilor populare. Câtă vreme stânga se va pierde în dispute intestine despre nonierarhizare, machism şi virtuţile marginalităţii, în loc să acţioneze concertat în baza unui proiect democratic şi anticapitalist general acceptat, cele mai revoluţionare idei vor rămâne doar pe hârtie, spre hazul noilor îmbogăţiţi şi al politicienilor corespunzători.

Autor: Alexandru Mamina

Sursa: Argumente si fapte

Klaus Iohannis şi posibilul pariu pe Noua „Mitteleuropa“

klausROMÂNI, VI SE PREGĂTEŞTE CEVA!

Se reinventează conceptul de „Mitteleuropa“. Atenţie însă, asta se face într-un context nou, unul de criză majoră, acela al timpurilor noastre, foarte complicate şi aproape de o explozie generalizată.

Dar, în paralel, şi al unei crize de identitate a Uniunii Europene ca formulă de guvernanţă şi a proiectului european în sine, devenit, din păcate, din ce în ce mai supus criticilor de toate felurile, mai abscons şi mai puţin apetisant pentru neaşteptat de mulţi dintre cetăţenii europeni.

Acest context a generat deja, în conexiune directă cu urmările dezastruoase ale unei crize economice, financiare şi sociale gerată dezastruos de funcţionarii de la Bruxelles, schimbări masive în opţiunile politice ale prezentului, cu indicaţii chiar şi mai alarmante privind viitorul imediat.

Astfel, începe să se identifice deja un „semicerc al refuzului”, compus din statele din sud, Cipru, Grecia, Italia, Spania, Portugalia, dar la care se adaugă acum şi Marea Britanie (cu anunţatul său referendum pentru ieşirea din UE) sau Franţa (prin anunţata victorie în alegerile locale de luna viitoare a extremei drepte naţionaliste şi xenofobe reprezentată de Frontul Naţional) dar şi, cel puţin la modul simbolic, Islanda, cu a sa retragere a opţiunii de aderare la spaţiul comunitar.

Ca atare, începe să bată un vânt de panică pentru că, aşa cum s-a văzut în cazul Greciei, Uniunea Europeană nu este pregătită, aş spune chiar deloc pregătită, pentru a evolua într-un Scenariu B – cum s-ar arăta el după ieşirea din joc a unora dintre actorii de acum în momentul în care existenţa lor ar putea deveni insutenabilă pe termen mediu şi lung în condiţiile în care UE, pentru a se proteja, trebuie imperativ să adopte măsuri de protecţie a spaţiului său central. Acela care să mai poată da coerenţă atât proiectului comun, cât şi valoarea economică de susţinere, precum şi, vrând-nevrând, o integrare reală în domeniul politicii externe, de apărare şi securitate.

Problema este cine vor fi actorii care rămân să formeaze „nucleul central“ al viitorului proiect european şi pe ce principii politice se va decide articularea sa geografică. Rând pe rând, apar sugestii care, pe fond, nu sunt adversative, ci doar exprimă gradul de disperare sau situaţia de urgenţă în care se află emiţătorul.

S-a vorbit, ca măsură extremă, despre o oficializare a principiului „cercurilor concentrice” , dar de data asta cu specificarea drepturilor diferite de decizie în ce priveşte zonele sensibile….greu de făcut dacă se mai păstrează şi dorinţa de a păstra măcar aparenţa jocului democratic.

S-a evocat necesitatea modificării sau amendării Tratatului pentru a reformula principiile de funcţionare ale celor două spaţii comune (Schengen şi Euro), limitând intrarea nepregătiţilor sau mult prea fragilelor ţări din zona periferică a UE. Posibil de făcut, chiar destul de curând, dar cu un efect demoralizator profund asupra opiniei publice din ţările respective, cu riscuri cel puţin de demotivare politică.

S-a evocat – şi în următoarele zile veţi auzi pledoarii de la Bruxelles pe această temă – nevoia urgentării creării unor spaţii comune – deja s-a vorbit despre reluarea în forţă a demult uitatului proiect al armatei europene, dar se va cere şefilor de state şi de guverne să agreeze primii paşi concreţi spre Uniunea Energetică Comună, prin constituirea unei proceduri unice de achiziţionare a produselor energetice.

Dar, pe fundal, şi cred că acest lucru îl ştie acum foarte bine Preşedintele Klaus Iohannis, se revine cu un sentiment de mare urgenţă la discuţia privind consolidarea noului “nucleu european dur” care, dacă excludem momentan ţările menţionate ca fiind parte a “semicercului refuzului” ar putea fi format din ţările unei Mitteleuropa extinse şi cu mecanisme de coordonare exemplare.

Dar ce este această nouă Mitteleuropa?

O definiţie realistă nu mai ţine seamă, cel puţin în condiţiile de acum, de hărţile multiple (mai largi sau mai restrictive) ca aceasta, spre exemplu, unde vedeţi criteriile de până acum – geografic, de „proximităţi culturale”:

…dar, oricum, priviţi la această sinteză foarte interesantă care arată cum, într-un timp foarte scurt, au evoluat mentalităţile privind definirea spaţiului Mitteleuropa:

Într-o formulă sau alta, parţial sau deloc, nu sunt prezenţi doi dintre actorii strategici ai acestei Uniuni Europene de acum: Polonia şi România, în statutul lor frontalier strategic. Şi nu numai. Căci această Nouă Mitteleuropa este nevoită, este silită şi nu are cum să mai ignore frontul său de est, zona de unde vind marile ameninţări şi care produce acum şi pe viitor, cele mai importante vulnerabilităţi. Nu frontiera de sud este cea mai problematică – chiar dacă este cea a unei duble sărăcii, interne şi externe – şi deschisă unui flux incontrolabil de migraţie economică a disperării reale.

“Cea mai mare ameninţare pleacă acum din sud-estul continentului (cu Cipru şi Grecia falimentare şi cu o explozie a extremei stângi naţionaliste eurosceptică), continând cu o linie de frontieră Bulgaria-România, Polonia, statele baltice, fragilizată de presiunea fără precedent a Federaţiei Ruse.”

Uniunea Europeană a realizat deja riscurile, mai are de văzut cum trebuie integrată în sistem România ca parte a ceea ce acum vrea să redevină binomul polono-român. Ceea ce, în fapt, înseamnă integrarea României de facto în spaţiul Mitteleuropa, rezolvând poate dilema identitară în care a evoluat mult timp politica noastră după 1989, noi neştiind prea bine ce doream să fim, stat balcanic sau central-european cu ieşire la Marea Neagră.

Asta avea oare în gând Preşedintele Klaus Iohannis atunci când, înaintea primei sale vizite la Bruxelles, spunea că obiectivul său politic central urma să fie “o integrare cât mai rapidă şi aprofundată în Europa”? Nu ştiu, dar pare posibil. Dar este şi un lucru extrem de necesar într-un moment în care, dacă se doreşte cu adevărat supravieţuirea proiectului european, soluţia este doar aprofundarea spaţiilor comune existente şi crearea unora noi, majore şi cu obiective realiste.

Este cert că o Românie parte – în mod real, nu din vorbe ca până acum – a unui spaţiu definit de principiul conectivităţii în toate domeniile, ar putea să fie soluţia pentru impunerea schimbării.

Nu, atunci rămânem ceea ce suntem şi chiar mai mult decât atât: conectările se vor opri, odată cu autostrăzile, la graniţa de vest a României, şi vom bălti mereu în statutul nostru de stat hilar şi peninsular, balcanici nu neapărat prin situare geografică, ci prin mentalitatea că oricum merge şi aşa şi că, în definitiv, verificabil, nu vin şi nici nu vor veni turcii.

Nu ştiu dacă schimbarea se va putea face. Posibil, dacă disperarea va fi într-atât de mare sau dacă presiunile externe se vor dovedi decisive. Dar, oricum, cu noi sau fără (dar chiar ar fi păcat de posibilitatea de a rata o asemenea oportunitate), jocul se face extrem de repde, acum se identifică, credibilizează şi recunosc ca jucători ţările care vor constitui elementul de salvare a unei Europe silită să-şi înnoiască mecanismele şi, poate, exponenţii de primă linie.

Ştiu sigur că urmează o nouă hartă, una cu locuri şi oameni redesenaţi conform acestei noi logici. Cât va fi ea de viabilă politic, vom vedea. Cât de puternică şi sustenabilă economic, vom simţi rapid în momentul în care noi ameninţări de criză majoră se ridică la orizont. Totul este, însă, să avem voinţa politică de a figura pe o asemenea hartă-formulă de putere şi să avem şi ştiinţa guvernării aferentă unui asemenea joc.

Autor: Cristian Unteanu

Sursa: Adevarul.ro

Copyright ©2015 gandeste.org