gandeste.org - AN ALTERNATIVE MEDIA SELECTION
O Selecție de Perspective Interesante, Importante și Controversate, în Mare Parte Excluse din Mass-Media Convenționale


Archive for Analize

Cioloş finanţează multinaţionalele şi ignoră antreprenorii autohtoni

Share Button

Cristian Pârvan, preşedintele PIAROM: “Anul trecut, valoarea ajutoarelor de stat pentru companiile cu capital străin a fost de 146 milioane euro, în timp ce susţinerea societăţilor româneşti a constat în finanţarea a zece proiecte ale Ministerului Economiei, cu circa 36 milioane de euro” . Blănculescu: “Ajutorul de stat – una dintre măsurile cu cele mai bune rezultate”.

Dacian Ciolos

Acordarea ajutoarelor de stat companiilor cu acţionariat străin este un subiect controversat, oamenii de afaceri români susţinând că statul, în timp ce finanţează multinaţionalele, nu îi sprijină pe antreprenorii autohtoni. Este cunoscut faptul că firmele străine ocolesc legea, transferându-şi profiturile în afara ţării, pentru a nu plăti în România impozite pe profit.

Recent, inspectorii Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) au verificat activitatea unei multinaţionale din domeniul farma şi au constatat un prejudiciu de 44,49 de milioane de lei (circa 10 milioane de euro), cauzat bugetului de stat prin sustragere de la plata TVA.

Acum, guvernul Cioloş a ales să sprijine un număr de şase mari companii private cu o sumă totală de 621 de milioane de lei, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice (MFP), care a selectat Pirelli, Arctic, Clariant Products, Robert Bosch, Safe Med International şi Alu Menziken, dintr-un număr de 36 de societăţi comerciale, pentru acordarea unor ajutoare de stat.

Cea mai mare sumă, de 163 milioane lei, urmează să fie primită de producătorul de electrocasnice Arctic, care va utiliza banii pentru realizarea unei noi fabrici de electrocasnice.

“Ajutorul de stat este una dintre măsurile care au înregistrat cele mai bune rezultate, prin investiţiile realizate, tehnologiile dezvoltate, crearea de forţă de muncă etc.”, susţine consultantul economic Ionel Blănculescu.

Referitor la finanţările anunţate de MFP, domnia sa ne-a declarat: “Vorbim despre repartiţia pe acest an a finanţării din pachetul aferent perioadei 2014-2020. Este vorba despre un program naţional care se numeşte «Ajutor de stat», aprobat şi de Uniunea Europeană, prin care statul concură la realizarea unor obiective mari. Acum au fost deblocate fondurile pentru 2016. Criteriile pentru ca o companie să se încadreze pentru obţinerea unei finanţări de acest gen sunt dimensiunea resurselor umane şi dezvoltarea de echipamente”.

Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), a subliniat, recent, că, anul trecut, valoarea ajutoarelor de stat pentru companiile cu capital străin a fost de 146 milioane euro, în timp ce susţinerea societăţilor româneşti a constat în finanţarea a zece proiecte ale Ministerului Economiei, cu 160 milioane lei: “Trebuie să punem accent pe inovaţiile româneşti, pe industria româneas¬că şi să ieşim din producţia de buncăr (producţia de buncăr înseamnă că, în timp ce cifra de afaceri din Argeş este de două mai mare decât cea din Iaşi, contribuţia la PIB a judeţului Iaşi este dublă faţă de cea a judeţului Argeş). Capitalul românesc, care înseamnă 10-12 miliarde euro investiţii anuale în România, faţă de 2-3 miliarde – investiţiile străine – trebuie să devină o prioritate a preocupărilor noastre zilnice”.

Companiile cu capital românesc întâmpină mai multe probleme, având nevoie de intervenţia statului, consideră Cristian Pârvan.

La rândul său, Ionel Blănculescu susţine că acţionariatul nu reprezintă un criteriu în baza căruia firmele să obţină ajutor de stat. “Dacă îndeplinesc condiţiile, atunci şi companiile 100% româneşti pot obţine ajutor de stat. Nu contează tipul acţionariatului. De altfel, sunt firme autohtone cu acţiuni în societăţi off shore”, ne-a spus domnia sa.

Referitor la finanţarea celor şase companii de mai sus, reprezentanţii Ministerului de Finanţe au precizat, ieri, într-un comunicat: “Din 36 de proiecte de investiţii au fost selectate şase în valoare totală de 2,28 de miliarde de lei. Ajutorul de stat solicitat se ridică la 621,4 milioane de lei. Urmează ca, în maximum 45 de zile lucrătoare de la publicarea listei, să fie analizate cele şase cereri de acord pentru finanţare şi anunţate rezultatele finale”.

Cele 36 de companii au solicitat ajutor de stat pentru investiţii în valoare totală de 5,47 miliarde lei. Finanţarea solicitată s-a ridicat la un total de 1,98 miliarde lei, în condiţiile în care bugetul total al sesiunii este de 638 de milioane de lei, mai arată reprezentanţii MFP.

Aceştia menţionează că a început şi evaluarea proiectelor înscrise în schema de sprijin pentru noi locuri de muncă, adăugând: “Urmează ca, în maximum 45 de zile lucrătoare de la publicarea listei, să fie analizate cele şase cereri de acord pentru finanţare şi anunţate rezultatele finale. (…) Punctajul s-a realizat pe baza criteriilor de evaluare prevăzute de HG nr. 807/2014: valoarea investiţiei, tipul investiţiei iniţiale, locaţia realizării investiţiei, rentabilitatea cifrei de afaceri (în cazul întreprinderilor în activitate), valoarea capitalului subscris şi vărsat (în cazul întreprinderilor nou înfiinţate)”.

În cadrul schemei de ajutor de stat pentru stimularea creării de locuri de muncă, 22 de cereri au fost înregistrate de Ministerul Finanţelor Publice în perioada 8-22 august 2016, potrivit surselor citate. Acestea au precizat că, în baza respectivelor investiţii, ar putea fi create 3.653 de locuri de muncă, repartizate pe regiuni.

Evaluarea cererilor şi a documentaţiei necesare în prima etapă se realizează în maximum 30 de zile lucrătoare de la data încheierii sesiunii.

Jianu, CNIPMMR: “Se constată acutizarea discrepanţei între capitalul autohton şi cel străin”. Guvernul pregăteşte un program de ajutor de stat destinat întreprinderilor cu capital românesc
Se constată acutizarea discrepanţei între capitalul autohton şi cel străin, evidenţiază Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Domnia sa menţionează că această discrepanţă reiese din datele statistice, adăugând că, dintre primele 100 de firme exportatoare, doar trei sunt româneşti, ponderea capitalului străin în economie fiind de aproximativ 60%).

Florin Jianu ne-a declarat: “În egală măsură, vorbim de excese administrative (controale fiscale diferenţiate şi discriminatorii cu privire la IMM-urile româneşti) sau de o lipsă de finanţare acută a companiilor autohtone. În acest context, se impune crearea unui program de ajutor de stat destinat investiţiilor IMM-urilor cu capital românesc în domenii strategice de dezvoltare, program care să permită un prag al investiţiilor accesibil IMM-urilor: două milioane de euro, cu o rată de finanţare-cofinanţare de 50%-50%. Măsura se va regasi în Programul de Guvernare al Mediului de Afaceri, program pe care îl vom lansa la începutul lunii septembrie, program în care protejarea capitalului autohton este unul din obiectivele pe care le solicităm guvernanţilor în perioada 2016-2020”.

Autor: Emilia Olescu

Sursa: Bursa.ro

Share Button

Sunt de acord cu ”rectorul ăla de la Cluj” despre elita malefică și prostirea cu Google

Share Button

De unde apare informația pe internet? Exact, cineva o pune acolo. Este chiar mai mult decât atât, 90% dintre oameni, întrebați ce este internetul nu știu ce să spună sau dau răspunsuri tâmpite. Internetul este o rețea de calculatoare, care calculatoare aparțin unor oameni – și oamenii ăștia stochează pe calculatoarele lor ce informație vor ei.

GoogleBrain-570-x-380

Google? Google este program care scotocește prin calculatoarele astea și produce o listă de răspunsuri în baza a ceea ce găsește stocat acolo. Chiar mai mult, programul ăsta este comercial, este o chestie care produce bani – și asta are influență asupra răspunsurilor afișate. Pe scurt: niște băieți îți oferă niște răspunsuri la întrebări având în spate o filosofie mercantilă. Te mai crezi așa deștept că poți folosi Google?

Facebook? Ați citit vreodată termenii și condițiile cap coadă? Pun pariu că ați marcat căsuța ”Sunt de acord” și v-ați bucurat. Fotografiile postate pe Facebook? E ca și cum le-ați pune pe calculatorul unei firme – ”Ia frate pozele mele, faci ce vrei cu ele!” Aaa! Le-ai șters de pe Facebook? Pe cât facem pariu că nu s-au șters și că sunt în continuare păstrate pe un calculator la mama dracului?

SMS-urile voastre intime? V-ați interesat vreodată care sunt prevederile legale și câtă vreme sunt păstrate în calculatoarele firmelor de telefonie mobilă? Știți cine și în ce condiții are dreptul legal să le citească?

Libertate și dreptul la viață privată, facem ce vrem că suntem deștepți, avem Google la două clickuri distanță. Dacă nu este calculatorul tău, atunci informația stocată pe el nu îți mai aparține. Iar ”rectorul ăla de la Cluj” este unul dintre cei mai calificați istorici din România de azi. Caută o carte scrisă de el și citește-o.

Sursa: Kishinov.eu

Share Button

În timp ce România era jefuită magistral, în loc să oprească acest asasinat economic, cozile de topor, guralivii bine plătiţi de afară, căutau politicieni de tras în furci în pieţe publice!

Share Button

Cum au contribuit Entităţile Asociative Externe la asasinarea economiei româneşti!

tricolor

Voi continua cu dezvăluirile despre Entităţile Asociative Externe ca să realizaţi cum am trăit, fără să ştim, manipularea secolului care a dus la subminarea economiei naţionale şi, pe cale de consecinţă, a tras nivelul nostru de trai cât de jos s-a putut.

Să începem.

În 2007 în România erau mai mult de 1.000 de societăţi comerciale cu capital de stat şi încă 54 de astfel companii cu statut special. Dacă s-ar fi evaluat corect, numai activele imobiliare ale acestora valorau peste 1.500 miliarde de dolari, vi-o poate confirma oricare dintre specialiştii pieţei imobiliare autohtone. Cele 1.500 de miliarde de dolari pot reprezenta Produsul Intern Brut (PIB) al României pe 10 ani, sau cheltuielile totale ale statului român pe 40 de ani.

Foarte mare atenţie! Aceleaşi societăţi de stat mai aveau în posesie alte lucruri de mare valoare: brevete de invenţie, hărţi geologice, active de miliarde de lei în linii de curent, utilaje deosebite, nave impresionante, şi capital uman de exceptie, bine pregătit, poate chiar la nivelul specialiştilor din cele mai avansate ţări ale lumii.

Acum apare ticăloşia: valoarea capitalului social al acestor societaţi deţinut de stat a fost artificial coborât la numai  5 milioane de dolari. Da, citiţi bine: de la 1.500 de miliarde USD, ele au fost hoţeşte evaluate la… 5 milioane de USD.

Aşa ceva nu s-a pomenit nicăieri în lume!

Vinzi, privatizezi sau dizolvi peste 1000 de Societăţi comerciale cu o avere de 1.500 milarde de dolari pe doar 5 milioane de dolari.

Practic, este imposibil de calculat ce profituri uriaşe au ieşit din Ţară. Păi cum să n-aibă parale inamicii României, dacă a fost posibil acest jaf de neimaginat.

Cumpărătorii acestor societăţi aruncau statului român firimituri de maximum 100.000 de dolari şi primeau active imobilare de 50 de milioane de dolari. Fără să mai socotim celelate beneficii despre care am scris mai sus!

Aşa s-a privatizat Ţara noastră, iubita Românie!

Documente care pot oricând susţine spusele mele se pot găsi foarte uşor în arhiva FPS, AVAS  etc.

Însă, în timp ce România era jefuită magistral, în loc să oprească acest asasinat economic, cozile de topor, guralivii bine plătiţi de afară, căutau politicieni de tras în furci în pieţe publice. Era mai la îndemână. Mai vizibil şi mai interesant pentru presă şi mai uşor pentru “vectorii de opinie” care aleg, mereu, ce pică “mură în gură”. Această practică este şi azi la în mare vogă. Nimeni nu prea vrea să se aplece către adevăratele mişelii la care a fost supusă această Ţară.

Acum să ne întoarcem la aceste privatizări monstruoase şi să desluşim simplitatea mecanismului care ne-a asasinat economic. Să luăm ca exemplu industria siderurgică, dar la fel s-a întâmplat şi în cea farmaceutică sau în altele.

Boşii din spatele marilor companii siderurgice ce dominau piaţa la acea oră nu aveau nevoie de concurenţă. Deci, trebuiau fie să închidă unităţile din România, fie să le cumpere ca să le integreze în sistemul lor de producţie. Sau amândouă la un loc. Costurile însă trebuiau să fie mult diminuate pentru ca profitul să fie maximum optimizat.

Ei bine, acum intrau în scenă acele EAE (Entităţi Asociative Externe) de care tot scriu deja de multă vreme. Boşii luau legătura cu acestea, se înţelegeau la preţ (şi aceste EAE nu sunt deloc ieftine)  şi se trecea la treabă. Lanţul este foarte clar: acele  EAE dădeau “ordin pe unitate” filialelor din România. Şi acestea (care apără “democraţia”, drepturile violatorilor, ale căţeilor, ale LGBT, mă rog, probabil şi alea care luptă pentru salvareaapretelui) plătite gras tot din banii boşilor interesaţi de economia românească şi hora începea de îndată.

Filialele locale ale EAE dădeau tonul corului trădătorilor:  trebuie muasi privatizare, mare mica sau mijlocie, numai privatizare să fie, şi asta cât mai repede, imediat, pe loc dacă se poate. Mesajul trebuia susţinut mediatic nonstop, aşa că au cumpărat, la rândul lor, publicaţii şi jurnalişti dar şi diverşi părerolgi cu alurăintelectuală. Nişte trompete care şi-au făcut bine treaba, poate chiar prea bine.

Cum se ridica vreun politician să ridice vreo întrebare, să se opună unei privatizări pe nimic, sau să ceară amănunte financiare, acesta era imediat calificat drept comunist, vândut cuiva, de preferinţă ruşilor, bietul om era făcut praf de măciucarii din presă şi cei din ONG-uri. Aceştia din urmă, năimiţii, vânduţii nu sunt niciodată de vină. Nu, pentru că ei sunt vajnicii apărători ai democraţiei şi capitalismului de cumetrie. Acela unde traficul de influenţă este rege!

Dar, filialele EAE din România, în paralel, îşi pregăteau slugile de mai târziu: ofereau burse sau cooptau în diverse proiecte bine remunerate tinerii cu bune aptitudini şi cu mari şanse de a deveni crema societăţii româneşti de mâine, jurnalişti, politicieni trădători de Neam şi Ţara, etc. Ăsta era pasul unu. Următorul pas a fost şi este acela de a-şi instala soldaţii în poziţii-cheie în politică (de obicei consilieri), dar şi în companiile de stat.

Cam aşa s-a privatizat economia românească!

Acum au rămas numai câteva sute de societăţi cu capital de stat. Dar, un privior atent va sesiza imediat că în acestea activează zeci de directori generali, sute de directorii de diverse direcţii şi mii de şefi de serviciu, başca ale mii de persoane băgate în consilile de adiministraţie (aici, cei mai de succes sunt nişte “politicieni” cu apetenţă deosebită pentru săritul dintr-un partid în altul, transpartnici care va să zică). La prima vedere, putem număra cu uşurinţă vreo 5.000 de funcţii de conducere în aceste societăţi de stat unde ridică fiecare nu mai puţin de 200.000 de lei pe an, salarii plus bonusuri, iar 90 la sută din directorii generali sar de un million de lei anual. Mulţi bani pentru mai nimic.

Cu alte cuvinte, un parlamentar câştigă cel mult 60.000 de lei pe an, şi e înjurat, zilnic, ca la uşa cortului, în vreme ce  miile de infiltraţi aserviţi EAE ridică de 3 ori mai mult…

Aţi înţeles, probabil schema: parlamentarii, elemente esenţiale ale statului democratic trebuie îngropaţi sub insulte şi acuzaţii ca să îşi piardă credibilitatea, în timp ce adevăratele căpuşe, soldaţi ai EAE, se umflă din banii poporului având ca unic scop sabotarea companiilor de stat şi să o ducă fie la faliment, fie să o scoată la mezat pe nimic, ca să fie distrusă ulterior.

Şi uite aşa ne umplem de marfă made in Bagladesh!

P.S. – Analize OSINT şi HUMINT despre jaful naţional,  există. Şi din anii ’96 – 2000. Vor ieşi curând pe piaţă.

Autor: Ninel PEIA, Deputat de Ilfov

Sursa: Stiri pe surse

Share Button

Ion Cristoiu: “Vor înțelege ei, babuinii, că singura politică a unei țări e cea bazată pe interesul ei național și nu pe iluzii de telenovelă în relația cu Marile Puteri?”

Share Button

Ceaunul românesc din aceste zile nu mai face mămăligă. Clocotește fără să fiarbă nimic. Focul care a dus la acest clocot e declarația făcută de ambasadorul SUA la Chișinău cu prilejul aniversării Independenței:

Ambasada SUA Klaus Iohannis

„Moldova trebuie să rămînă un stat suveran și independent în cadrul unor granițe sigure. Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova. Ceea ce va face lucrurile mai bune aici în Moldova este cooperarea dintre clasa politică și oamenii din Moldova pentru ca ei toți să contribuie la realizarea unei țări mai bune pentru moldoveni. Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o țară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite și desigur, mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul Republicii Moldova.”

Declarația, ținînd de un interviu mai amplu acordat postului public de televiziune al Republicii Moldova, a stîrnit în rîndurile babuinilor din România o agitație vecină cu paranoia.

Politicieni, jurnaliști, bloggeri, felceri, moașe, vînzători de valută și istorici pîrîți s-au năpustit asupra ambasadorului american la Chișinău.
Ambasadorului i se trimit scrisori deschise, comunicate, precizări, puneri la punct, texte clișeu de istorie națională.

Paranoia a ajuns pînă acolo încît unele site-uri îl suspectează pe ambasadorul american la Chișinău de a fi nici mai mult nici mai puțin decît agent KGB. Argumentul? Știe rusește! Mulți și-au permis să fie colțoși cu ambasadorul. Explicabil. E vorba de ambasadorul american la Chișinău. Dacă ar fi fost vorba de ambasadorul american la București, puțini dintre colțoși ar fi avut curaj să mîrîie la el. Nu de alta, dar ambasadorul american la București e stăpînul României, așa cum cel de Chișinău e stăpînul Republicii Moldova. Voi considera că demnii față de ambasadorul american la Chișinău sînt oameni și nu babuini în clipa cînd vor mîrîi la ambasadorul american de la noi. Deocamdată, pe cît de tare mîrîie la un ambasador dintr-o altă țară, pe atît se pisicesc pe lîngă ambasadorul american din țara noastră.

Alții, după prima pornire de a mîrîi, amintindu-și brusc că-i vorba de un diplomat al Puterii Garante, o dau pe scheunat.

Cum adică?

America, partenerul strategic al României, face o astfel de Declarație antiromânească?

Datul în clocot al politicienilor e explicabil și într-un fel corect prin fișa postului.
Din Unirea cu Republica Moldova se storc voturi. Dacă nu poți promite un podeț, deoarece asta înseamnă riscul ca alegătorii să te întrebe de ce nu l-ai făcut, de ce să nu promiți Unirea Republicii Moldova cu Patria Mamă? Fiind vorba de un moment care se va petrece, dacă se va petrece, după ce politicienii și alegătorii de azi vor fi oale și ulcele, e la îndemîna oricui să promită.

M-a uluit reacția jurnaliștilor.
Nu a celor de la Realitatea tv, în frunte cu Lavinia Șandru, care nu s-a decis nici acum dacă e jurnalistă sau actriță de telenovele de cămin cultural, ci a jurnaliștilor care se pretind profesioniști.
De la aceștia mă așteptam la analize lucide ale declarației și nu la zbuciumări sentimentale cu vădite note demagogice.

Să vedem mai întîi contextul în care a fost făcută Declarația.
În Republica Moldova au loc alegeri prezidențiale.
Una dintre cauzele care pot duce la eșecul unui candidat pro-european e identificarea acestuia cu un adept al Unirii. Să fim serioși! Excepție făcînd o minoritate, alcătuită și din agenți de influență ai Serviciilor noastre secrete, nimeni de peste Prut nu vrea ca Republica Moldova să se unească cu România. Ce politician din Basarabia ar vrea să fie la noi cel mult prefect în timp ce acum poate rîvni la postul de conducător de țară? În aceste condiții, pentru ca la Chișinău să fie o conducere proeuropeană și prin asta pro-românească, e musai ca tema Unirii să treacă în planul secund al disputelor politice de la Chișinău. Disputele politice de la Chișinău sunt însă alimentate de campaniile din România gen Uite, acuș – acuș trecem Prutul! Declarația ambasadorului american a urmărit să-i descurajeze pe politicienii români.

În România tema Unirii e vehiculată cu o intensitate halucinantă prin raportare la ceea ce Nae Ionescu numea realități.
Își imaginează cineva vreo Mare Putere Europeană acceptînd Unirea?
Și nu pentru că asta ar însemna să supere Rusia, mai ales că, rămînînd cu Transnistria, Rusiei nici nu i-ar părea rău să aibă loc Unirea, ci pentru că revenirea Basarabiei la țara mamă ar însemna o Românie mai mare, mai puternică decît cea de acum. În ceea ce Perfidul Albion numea pe vremuri echilibrul european, o Românie reîntregită ar da mari bătăi de cap Marilor Puteri.

Nici America n-are interesul să vadă România mai mare decît e. E lesne de înțeles ce-ar însemna pentru americani, precedentul numit Unirea Republicii Moldova cu România. Americanii s-ar confrunta cu alte numeroase pretenții europene de schimbare a granițelor postbelice.

Bine, bine, zic babuinii îngrijorați c-ar putea supăra cu mîrîitul lor Marele Stăpîn și, prin urmare, preferă să scheaune, dar România e partener strategic al Americii, țara pe a cărei credință de cîine poate conta America în zonă. Cum să ne facă una ca asta America?
Le-aș putea răspunde cu jocul subtil al Germaniei hitleriste, care, deși vedea că Mareșalul Antonescu ar sta și-n cap de dragul Berlinului, cînd venea vorba de Diktatul de la Viena, ne lăsa să miorlăim cît puteam de tare, fără a se angaja o clipă că ne va da Ardealul. Avea ceva Germania cu noi? N-avea nimic. Avea în schimb interesul să nu-i supere pe unguri, și ei aliați.

Eu însă nu voi invoca trecutul.
Eu voi invoca prezentul.
Aviația turcă pisează cu bombe pe kurzi.
Asta după ce Erdogan a obținut acceptul secret al Americii să-i masacreze.

Kurzii au fost însă aliați loiali și eficienți ai Americii în confruntarea cu ISIS și cu Assad. Ei se bat însă pentru a-și face un stat al lor. Acest popor de 40 de milioane de suflete e un exemplu de ce înseamnă nedreptățile Cuconiței care e Istoria. N-au și ei în fine un stat al lor, un stat mic, fie și cît Luxemburgul, dar stat, cu președinte și drapel. N-au stat pentru că turcii văd într-un stat kurd un pericol mortal pentru ei. Drogați de iluzia că Partenerul Strategic America va fi recunoscător pentru tot ceea ce au făcut ei ca aliați credincioși, kurzii s-au iluzionat că-și pot permite un stat cu acceptul american. America avea de ales între Turci și Kurzi. Au ales pe turci, deoarece de turci nu se pot lipsi acum, pe cînd de kurzi, da. Și America și-a dat acceptul ca Turcia să-i masacreze pe kurzi, (bombănelile oficialilor americani sunt așa, de ochii lumii), deși aceștia sînt parteneri strategici ai Americii.

Babuinii de la noi n-au înțeles nimic din lecția trecutului, lecție care spune inclusiv babuinilor că în politica mondială nu există sentimente, ci doar interese. Nu oarecare, ci crunte, nemiloase.
Nu înțeleg nimic nici din cele două lecții ale prezentului: Declarația ambasadorului american și tragedia kurzilor.
Vor înțelege ei, babuinii, că singura politică a unei țări e cea bazată pe interesul ei național și nu pe iluzii de telenovelă în relația cu Marile Puteri?

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

Share Button

Iohannis, pass după pass

Share Button

Pokerul, patimă mare

klaus-iohannis-palma

Multă lume nu l-a plăcut pe Băsescu pentru că era un preşedinte „jucător”. Alţii spuneau ca era mai degrabă băutor, mai ales că în două rânduri, public, acesta a dat vina pe băutură pentru unele declaraţii sau fapte.  După  plecarea matrozului şi venirea  sasului, cel cu ceasul bunicului,  românii au crezut că l-au apucat pe Dumnezeu de picior. De care nu ştiu, dar cred că Dumnezeu are cel puţin un picior de lemn, dacă ar fi să analizăm pe ce am pus mâna. Cum piciorul este de lemn, pe lângă lemnul lustruit românii au mai luat şi ţepe. Una dintre ele este speranţa că au terminat cu preşedintele jucător. Păi Băsescu a fost mic copil pe lângă jucătorul Iohannis.  Acesta joacă de rupe şi numai poker, în toate variantele. Asta nu înseamnă însă şi că este un jucător bun, dimpotrivă, şi aici e drama.  De fapt chiar el recunoaşte că joacă poker, în prima sa carte, numită sugestiv Primul Pas.  După ea a urmat o a doua carte, Pas cu Pas.

Primul Pass

Şi totuşi primul Pass l-a primit Iohannis de la preşedintele bulgar, când cu Flota Mării Negre. Atunci, crezând că are Royală, Klauss a mizat totul pe trefl(ot)ă,  anunţând în gura mare că a luat po(r)tul cel mare de la Marea Neagră. Numai că sărăcuţul nu a luat în calcul nici Riga de Roşu, nici valetul de (v)erd(e)ogan. Şi uite aşa s-a trezit cu primul pass, de râdeau de el  toţi pasionaţii de Hold em Texas.

Al doilea Pass

Ai  fi crezut că după o aşa gafă se linişteşte. Ei aş, ai văzut tu neamţ să se lase? Tot înainte, ca la Verdun. A urmat partida chinezească. Potul era mare. Iohannis juca două reactoare de la Cernavodă. Kitaiul juca prima carte, Primul Pas, pe care promisese că o vor citi câteva miliarde de perechi  ochi oblici, măcar pe budă, strop cu strop. Mare bucurie, dealerul,  o editură  din China, pe numele ei  Zhong Yi,  urma să “facă cărţile” şi să  le distribuie la târgul de carte pe data de 25 August. Surpriză surprizăă, cum ar spune Almăşanca, pe 25 de agost, Iohannis a mai primit un Pass, cartea sa a fost prezentată la stand  în limba română. Probabil conţinea secrete de stat şi organili  nu şi-au dat acordul să fie cunoscute de toţi orezarii. De fapt ruşinea nu se opreşte aici, după ce cancelaria domnească s-a lăudat cu succesul de carte al preşedintelui şi dorinţa chinezilor de a-i traduce opera de valoare internaţională, cam de valoarea polimerilor  codoiului, aflăm că de fapt un linge blide cotrocene  de pe la ICR ar fi propus, insistat şi intermediat al doilea Pass, deci nu chinezii sunt cei care au făcut invitaţia la poker. Cum –necum, am rămas ca proştii-n drum.

Al treilea Pass

Să mergem mai departe, ca Rebengiuc, călătoria continuă. După passul primit de la bulgari şi cel cel de la chinezi a urmat altul, cel mai dureros, pentru că a venit de la fraţii de limbă. Sâmbătă, 20 august aflam din media internă şi internaţională, că  doamna Merkel,  muther das alles fritzen,  a decis să se vadă cu oarece şefi de state din Ioropa,  mergând prin Italia apoi prin Estonia, Cehia şi în final în Varşovia unde  programase o întâlnire cu membrii grupului de la Vişegrad.

Trec  peste faptul că, aşa cum remarca un mucalit, dacă inviţi pe cineva la discuţii îl inviţi la tine acasă, nu la altul în ogradă, şi mă întreb de ce România, sau mai bine spus preşedintele ei, neamţul Iohannis nu a fost vizitat şi nici chemat la discuţii, mai ales că de la Summitul NATO de la Varşovia încoace, ne batem cu cărămida în piept că nu există ţară mai importantă ca România în lume şi nici preşedinte mai apreciat decât Klauss. Cum vine asta, tocmai “mama lui” să nu îl cheme şi pe el?

Cip

Este adevărat, primul semn de întrebare trebuia să ni-l punem de la marea întrunire a Consiliului Europei când plăvanul nostru se înfipsese pentru poză exact în centrul dispozitivului, sperând ca doamna Merkel să se aşeze acolo la locul de onoare  şi să arate lumii că el e pupy-ul favorit, dar ea, văzându-l acolo a tras mai acana, lăsându-l, ca şi ceilalţi, singur, ca un  vultur  pleşuv între colibri.

Atunci trebuia să vadă şi românul şi sasul, că cine suge de la mai multe oi poate rămâne nemâncat.

În fine, pentru a nu da ocazia “duşmanilor” să îl întrebe de ce nu e băgat în seamă, Mutul  se dă la fund, lansează zvonul că e prin Germania, insinuând astfel, dar fără a spune, că el se întâlneşte în secret cu Angela, Cancelaria Domnească tace mâlc, neconfirmând dar nici infirmând zvonul că ar fi în Germania, iar el, săracul, îşi linge rănile prin Mallorca.

Să mai spună cineva că nu este jucător. Este, dar joacă  cu ochelari reflectorizanţi pe nas, să nu i se vadă ochii, lăsând, ca un ageamiu,  să i se vadă cărţile.

Din cauza asta primeşte el pass după pass. Ce ziceţi, se opreşte?

Referinte:

http://www.b1.ro/stiri/externe/lovitura-pentru-presedintele-klaus-iohannis-cartea-pas-cu-pas-prezentata-in-romana-la-beijing-video-160158.html

http://www.evz.ro/merkel-ofensiva-diplomatica-inainte-de-brexit-romania-exclusa-de-pe-lista-discutiilor.html

http://www.libertatea.ro/stiri/stiri-interne/klaus-iohannis-pe-aeroportul-din-palma-de-mallorca-cum-fost-surprins-presedintele-1580825

Autor: Col. Marin Neacșu

Sursa: In cuiul catarii

Share Button

Dan Diaconu: Fuck America Great Again

Share Button

Suntem în anticamera alegerilor americane. Ca de fiecare dată, lupta e fals încrâncenată, combatanţii s-ar mânca, chiar s-ar muşca! Staff-urile sunt încordate la maxim, ţuţerii şi lipitorii de afişe îşi fac treaba ca de fiecare dată. Ce mai, într-o societate globală a spectacolului, centrul trebuie să atragă întotdeauna atenţia printr-un spectacol de o grobiană grandoare.

Anglia-Alexei Talimonov5

Exact asta se întâmplă la fiecare campanie pentru alegerea preşedintelui. Din punct de vedere teoretic avem în faţă doi candidaţi cu programe radical diferite. Fiecare-şi susţine cu ardoare punctul de vedere, fiecare e gata să garanteze că celălalt e diavolul pe pământ. Şi, de cele mai multe ori, fraierii cad în capcana de-a crede, de a se înfierbânta, de a participa.

Spre deosebire de alte dăţi, acum avem faţă în faţă două personalităţi extrem de accentuate. Într-un colţ Trump – cel care promite să readucă gloria Americii, iar în celălalt Clintonica, cea care susţine că America este deja glorioasă, având nevoie doar de continuarea hotărâtă a drumului pe care se află. Să trecem însă peste aceste amănunte şi să vedem în esenţă cu cine-avem de fapt de-a face.

Trump e tipul ţărănoiului american plin de bani. E tupeist, arogant, grobian. Concepţia de viaţă a unuia de tipul lui e simplă precum mintea sa: „tre’ să ai cea mai mare casă, cea mai bengoasă maşină şi a mai a mai bună nevastă”. El însă a dus grobianismul pe un alt nivel. Prin intermediul media, dezbrăcându-se moral în faţa milioanelor de telespectatori a devenit brusc modelul ghiorlanului american. Şi, cum SUA e compusă într-o majoritate covârşitoare din ghiorlani, fiecare dintre americani a ajuns să se confunde cu Trump. Nu greşim absolut deloc dacă spunem că în fiecare american are în compoziţie şi puţin Trump.

De partea cealaltă, Hillary Clinton, este şi ea o parte cu care se identifică America. Are caracterul specific femeii americane: fără valori sau adâncime, închipuită, isterică, total artificială şi incredibil de proastă. Exact ăsta e adevărul: dincolo de poleiala exterioară, Clinton e proastă de dă-n gropi. În plus e coruptă până-n măduva oaselor. Ceea ce a făcut familia Clinton, a fost să aducă meseria de politician la un nivel similar de moralitate cu cea de criminal plătit. The Clinton Foundation este vehiculul prin care „famiglia” este sponsorizată de tot felul de figuri dubioase de pe scena internaţională. Dacă vreţi o analogie, putem spune că familia Clinton este un echivalent al mafiotului care cere taxă de protecţie.

Nu cred că greşim foarte mult dacă spunem că Trump este un munte de moralitate faţă de Clinton. El şi-a clădit singur averea, a trecut chiar şi pe lângă un faliment spectaculos pe care l-a evitat graţie banilor familiei. N-a luat taxă de protecţie şi, în general, ceea ce spune sunt ideile lui, nu gogoşi corcofelite astfel încât, atunci când sponsorul va avea nevoie, să poată fi întoarse pe partea cealaltă. Spun în general deoarece, pe măsura evoluţiei campaniei electorale, dependenţa din ce în ce mai mare de staff va face ca limbajul lui Trump să se aplatizeze pentru a corespunde corectitudinii politice şi agendei „din spatele frontului”. Tot legat de Clinton, trebuie să remarcăm că sunt foarte suspecte morţile şi „sinuciderile” celor care ştiu secrete murdare ale familiei.

Acestea fiind spuse, trebuie să mergem mai departe şi să constatăm că, în esenţă, propunerile celor doi sunt pur şi simplu acelaşi lucru, doar ambalat altfel. O să iau ca exemplu doar politica externă, deoarece asta ne afectează în mod direct. Trump, în stilu-i caracteristic, propune instituirea unei taxe mondiale de protecţie, pe principiul: „eu sunt cel mai tare din Univers, aşa încât dacă vrei să te protejez, bagi banu’ la noi!”. Probabil, în acest context te-ntrebi ce se-ntâmplă dacă nu dai banii către Înalta Poartă. Simplu, te lasă de izbelişte şi duşmani pot apărea la tot pasul: mai un terorist, mai o Rusie(dacă va fi de acord cu acest joc), mai un vecin belicos s.a.m.d. Clinton în schimb militează pentru întărirea parteneriatului cu ţările NATO. Ce-nseamnă asta? Simplu: continuarea mulgerii prin spate a ţărilor aşa-zis partenere. Ba le vinzi fier vechi pe post de armanent, ca în cazul Româniaie, ba le impui participarea la programe militarea costisitoare, ca în cazul membrilor bogaţi ai NATO. Asta înseamnă că mulgi după principiul comunist „de la fiecare, după posibilităţi”.

Nu-ţi trebuie multă inteligenţă pentru a constata că între cei doi nu-i decât o diferenţă formală. Şi-atunci ce-i mână-n luptă, de unde această încrâncenare? Totul e doar spectacol, doar butaforie poleită! Trump e individul urât de establishment, cel care are toată presa împotriva sa, cel care promite să dărâme sistemul, să reformeze profund ţara. Să întoarcă spatele vechilor convenţii şi să meargă pe un drum nou. Desigur, unui asemenea individ îi sunt potrivnice toate „forţele conectate”. Clinton este reprezentanta „sistemului”, cea care le spune americanilor că fără sistemul pe care vrea să-l fure Trump ar cădea în abis. Este însă doar o punere în scenă. Aşa cum grecii care şi-au pus speranţa în Tsipras s-au ales doar cu dezamăgiri, la fel şi americanii care-şi pun speranţa în Trump se vor alege doar cu iluzii deşarte.

Înteresantă este însă că societatea americană, în ciuda scăderii programatice a IQ-ului, este, în sine, un butoi de pulbere, o societate mâncată de frustrare şi care stă să explodeze. Modelul „elite conducătoare – sclavi trăind în democraţie” e pe care să bubuie urât. În aceste condiţii, cei din spatele scenei au decis că e momentul să manipuleze votul anti-sistem. Şi cum îl poţi manipula mai bine decât introducându-l pe însuşi dracu’ în ecuaţie? Acesta e rolul lui Trump şi, probabil motivul pentru care el este zugrăvit de media ca elementul negativ absolut. Un fel de Vadim la noi. La americani însă esenţa este alta, miza e controlul maselor care cer „un sacrificiu ritualic”. În aceşti termeni, întronizarea unui „anti”, unui „om al maselor”, care le spune pe şleau este cel mai mare sacrificiu care se poate face în satisfacerea maselor. Acesta este motivul pentru care-l văd pe Trump câştigând în faţa Clintoniţei.

Şi, pentru ca victoria să fie supremă, drumul parcurs nu poate fi decât unul anevoios, cu răsturnări fantastice de situaţie. Deocamdată Clinton creşte lin în sondaje în timp ce Trump pierde teren. Să aşteptăm însă sfârşitul lunii septembrie pentru a vedea bombele care se pregătesc să explodeze. Spectacolul va fi total, iar câştigătorul va fi ales tot ca la comunişti „în funcţie de necesităţi”. Însă, indiferent de ceea ce iese din urne, rezultatul e acelaşi.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Foto: Alexei Talimonov (Anglia), câștigător al premiului 2 la Expozitia Internaţională de Grafică Satirică BUCOVINA – ROMANIA ediţia a X-a, 2016 , concurs la care blogul Gandeste.org a oferit doua premii in euro pentru ocupantii locurilor 2 si 3. Tema acestui an este NEW WORLD ORDER.

Share Button

Ambasadorul SUA la Chişinău, declarație halucinantă: “Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări!”

Share Button

Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o țară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite și desigur, mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul R. Moldova”, a spus ambasadorul James Pettit pentru postul public de televiziune Moldova 1.

Ambasador SUA la Chisinau

James Pettit, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova a oferit un interviu pentru Moldova 1, în cadrul căruia a vorbit despre paşii pe care i-a făcut Republica Moldova în relaţia cu SUA, de la obţinerea Independenţei ţării noastre.


–  În pofida unor temeri și îngrijorări manifestate de mai mulți actori internaționali în legătură cu dezmembrarea Uniunii Sovietice, Statele Unite ale Americii deja pe 25 decembrie 1991 au recunoscut Independența Republicii Moldova, iar în martie 1992 au  deschis Misiunea sa Diplomatică la Chișinău. De ce, în opinia Dvs, Washington-ul oficial a considerat necesară  recunoașterea Independenței Moldovei și cum vedea dezvoltarea relațiilor de mai departe?

–  Țin minte foarte bine când s-a destrămat Uniunea Sovietică și într-adevăr întreaga lume s-a schimbat atunci.  Eu am crescut în timpul Războiului Rece  și deodată am simțit că au apărut oportunități noi pentru fiecare, inclusiv pentru republicile Uniunii Sovietice. Așadar, a devenit o prioritate politică pentru Statele Unite ca să înființăm ambasade și să acordăm recunoaștere diplomatică pentru noile republici cât de repede posibil din diverse motive. Unul dintre scopuri era să ne asigurăm că stabilitatea este menținută, dar de asemenea să începem un nou capitol în istorie, unde în loc să avem permanent aceste relații dificile de a fi adversari, noi puteam de fapt să ne împărtășim cu experiența, să fim prieteni, să încurajăm comerțul și turismul, care era aproape imposibil în timpurile sovietice. Urmăream să ne cunoaștem unul pe celălalt și să ajutăm aceste țări noi să-și proiecteze calea corectă pentru ei înșiși, nu neapărat conform modelului american sau chiar celui european, dar pe o cale constructivă înainte. Aceasta era prioritatea noastră, speram atunci că fostele republici ale Uniunii Sovietice, inclusiv și Federația Rusă să se alăture unor organisme internaționale, la fel ca Uniunea Europeană, chiar și NATO, să deschidă o piață comună, orice pas de acest fel.  Din păcate, aceasta nu s-a întâmplat în totalitate, cu siguranță, nu s-a întâmplat cu unele din republici.  În ceea ce privește Moldova, noi continuăm să fim optimiști că Moldova va continua să urmeze calea europeană, să adopte valorile europene și să devină un partener productiv în comunitatea mondială.

–   De-a lungul a aproape un sfert de secol de colaborare moldo-americană, SUA întotdeauna a oferit țării noastre suportul și asistența sa. Ați putea numi volumul total de asistență acordată Moldovei de către SUA în acești ani și cum a fost aceasta distribuită pe domenii?

–   Aș spune că relațiile au fost pozitive, așa cum ați remarcat, noi avem relații diplomatice cu Moldova aproape de la început, au fost dificultăți și dezamăgiri, dar trebuie să nu uităm cum era situația aici când era o republică sovietică și să recunoaștem că lucrurile într-adevăr stau mai bine acum, dar oricum sunt foarte multe probleme ce necesită rezolvare. Noi nu vom renunța, nu vom pleca nicăieri, noi am încercat să ajutăm Moldova de la început. Țara mea a contribuit cu peste 1 miliard de dolari, de fapt 1,4 miliarde dolari drept asistență pentru Moldova în diferite sectoare, inclusiv pentru  creșterea economică, relațiile militare, relațiile culturale, de asemenea pentru democrație și guvernare. Încercăm să ajutăm Moldova să se conformeze standardelor europene și vom continua să lucrăm cu orice guvern e la putere la moment. Scopul nostru este ca țara asta să devină mai prosperă și mai democratică.

–   Unul dintre cele mai mari proiecte în acest sens a fost Acordul Millennium Challenge Corporation semnat în 2010…

–    Acel proiect a fost pentru cinci ani, s-a finisat anul trecut și a fost un proiect de mare succes. De asemenea a fost cel mai mare proiect din punct de vedere al asistenței financiare aici în Moldova, au fost investiți mai mult de 260 milioane dolari în proiecte menite să îmbunătățească agricultura de valoare înaltă și în special, distribuirea produselor agricole. Am investit în două sectoare diferite, primul era repararea și construirea unui drum de 92 km spre Soroca, pentru a servi părții de nord a republicii, ce va permite o transportare mai ușoară a produselor agricole. De asemenea, am reparat 10 stații de irigare din perioada sovietică pentru a îmbunătăți irigarea în agricultură în întreaga Moldovă. Proiectul a fost foarte reușit. S-a introdus un concept nou și anume, cum să se administreze resursele, precum este apa.

–  Ați activat în Rusia și Ucraina, iar acum sunteți diplomatul de top al Statelor Unite în Moldova. Ați putea să ne împărtășiți viziunile Dvs. asupra perspectivelor Moldovei în comparație cu alte state unde ați lucrat?

–   Evident că sunt anumite asemănări dintre Moldova și alte republici ale fostei Uniuni Sovietice, este așa numita moștenire sovietică cu care au început toate, dar de asemenea voi spune că toate aceste țări sunt diferite.  Sunt desigur provocări comune, în special, ce țin de Ucraina, dar, iarăși, voi accentua că Moldova trebuie să-și urmeze calea sa proprie și cred că Moldova face asta, de fapt. Consider că acest curs trebuie să ducă spre Europa, este cea mai bună alternativă, dar cel mai important pentru Moldova e să-și aprecieze neutralitatea sa și să aprecieze faptul că atât istoric cât și geografic, ea încearcă să păstreze un echilibru între de exemplu, marele său vecin Rusia și Europa. Cred că deja vedem o ușoară îmbunătățire în relațiile cu Rusia, sperăm că asta va redeschide piața rusească, dar în același timp exporturile Moldovei în UE au crescut și datorită semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, cred că beneficiile pentru oamenii Republicii Moldova vor fi imense, nu doar economic vorbind, dar de asemenea aducerea anumitor standarde și valori europene care sunt foarte necesare acestei țări. Principalul lucru e să nu pierdem speranța, această țară are numai 25 de ani, țara mea are 240 de ani, așa că noi suntem bucuroși să ne împărtășim cu experiența.  Noi nu avem toate răspunsurile, dar noi neapărat vrem să ajutăm Moldova.

–  În prezent, mai des ca altădată, în societatea noastră se discută problema viabilității statului Republica Moldova. Unii pledează pentru vectorul european de dezvoltare, alții pentru cel estic. O parte din societate crede că salvarea poate fi doar în unirea cu România, altă parte își dorește păstrarea statalității Republicii Moldova. În opinia Dvs, în luarea unei sau altei decizii, de ce factori ar trebui să se țină cont? Ce trebuie să întreprindem pentru a susține acest test de viabilitate?

–  Consider că este foarte important și aceasta, desigur, este politica noastră, cred că și politica de aici. Moldova trebuie să rămână un stat suveran și independent în cadrul unor granițe sigure. Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică și nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova. Ceea ce va face lucrurile mai bune aici în Moldova este cooperarea dintre clasa politică și oamenii din Moldova pentru ca ei toți să contribuie la realizarea unei țări mai bune pentru moldoveni. Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o țară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite și desigur, mai este și problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul Republicii Moldova. Potențialul aici este foarte mare, aveți un popor calificat și harnic, sunt multe posibilități în anumite sectoare pe lângă agricultură, și asta include sectorul textil și IT. Este regretabil că atât de mulți cetățeni au plecat din Moldova de la independența ei, nereușind să găsească un serviciu sau să vadă un viitor pentru ei aici. Cred că este foarte important ca să se încerce să facă lucrurile mai bune aici pentru ca cel puțin o parte din cei plecați, să fie atrași înapoi pentru a contribui. Sunt foarte mulți moldoveni care ar dori să se întoarcă, dacă ar simți că pot contribui și dacă ar fi vreo șansă ca lucrurile care sunt atât de problematice acum, ar putea fi rezolvate. Nu este ușor, mulți oameni și-au pierdut încrederea în clasa politică, în guvern, dar este important să nu-ți pierzi încrederea, este important să aibă încredere în ei înșiși ca moldoveni și să se recunoască pe ei înșiși ca moldoveni, ca o naționalitate aparte și o țară aparte pentru a face acest loc mai bun.

–  Care ar fi mesajul Dvs. pe care ați dori să-l adresați cetățenilor Republicii Moldova cu ocazia aniversării a 25-a de la declararea Independenței?

–  Voi spune doar atât: am trăit aici un an și jumătate deja, simt că sunt o parte din această țară și cred că vorbesc din partea întregii mele țări când spun că vrem doar binele Moldovei. Nu este o chestie geopolitică, noi vrem ca Guvernul Moldovei și oamenii Moldovei să facă ceea ce e mai bun pentru Moldova, nu ce este mai bun pentru noi, pentru Europa sau Rusia sau oricine altcineva. Și acest lucru trebuie să fie permanent în mințile celor care iau deciziile în această țară, dar aceasta mai și înseamnă ca oamenii acestei țări să tragă la răspundere guvernul său, ei trebuie să insiste ca deciziile să fie făcute în beneficiul oamenilor. Acest lucru poate fi făcut pentru că există potențial, Moldova fiind o țară atât de mică are mult potențial și multe resurse care ar putea ajuta să devină un exemplu strălucit nu doar în regiune, dar și în întreaga Europă. Deci, eu felicit moldovenii cu 25 de ani de progres și a fost progres, pe lângă dificultăți, și le dorim un progres continuu, majoritatea va depinde de ei înșiși, dar în limita posibilităților, țara mea și alți parteneri sunt gata să asiste.

Surse: Russia Today si Tele Radio Moldova

Share Button