gandeste.org - AN ALTERNATIVE MEDIA SELECTION
O Selecție de Perspective Interesante, Importante și Controversate, în Mare Parte Excluse din Mass-Media Convenționale

Archive for Analize

În căutarea sentimentului de apartenență

romanian-girl-in-traditional-costume-31Astăzi am reușit să citesc proiectul de autonomie propus de UDMR și, așa cum am intuit, liderii maghiari vor să obțină cât mai mult. Nu mă îngrijorează un eventual succes al proiectului, conștient fiind că nu are sorți de izbândă. Mă îngrijorează faptul că cei din UDMR au sesizat, precum un rechin care depistează sângele, vulnerabilitatea românilor – lipsa sentimentului de apartenență, absența coerenței în promovarea patrimoniului național și în conservarea tradițiilor și a identitității naționale, haosul care domină în cultură. Nu degeaba UDMR își dorește de fiecare dată portofoliul Ministerului Culturii.

UDMR a exploatat această vulnerabilitate ignorată de partidele care s-au perindat în arcul guvernamental. Maghiarii au observat inexistența coeziunii comunităților locale, absențalegăturii cetățeanului român cu locul în care s-a născut. Vulnerabilitatea românilor a fost transformată în oportunitate pentru partea maghiară, astfel au apărut elemente de manifestare a culturii maghiare/secuilor în spațiul denumit HARCOV – steaguri, însemne, tradiții. Liderii maghiari au reușit să creeze sentimentul de apartenență în rândul cetățenilor din regiunea HARCOV. Chiar dacă sărăcia bântuie în județele respective, mândria de a fi secui, maghiar este prezentă și se manifestă.

Consider că avem de lucrat la capitolul identitate națională și este nevoie de un plan coerent de difuzare a elementelor de cultură autohtonă. Cultura și civilizația unei națiuni reprezintă elemente esențiale pentru crearea sentimentului de apartenență a cetatenilor la o comunitate. Mai mult reprezintă etichetele de identificare a unei națiuni pe o scenă globală din ce în ce mai pestriță. Cred că trebuie pornit de la nivel de comunitate locală. Din ce în ce mai puțini români cunosc tradițiile, specificul locului în care s-au născut. Iar această ignoranță ne-a adus în situația actuală – lipsa unui brand național, propuneri lipsite de diplomație ale liderilor maghiari, fenomenul manelizării etc. Nu știm cu ce ne identificăm, uităm că limba română este o limbă latină și că latinitatea intră în aluatul culturii și civilizației autohtone. Nu ne cunoaștem valorile, nu știm ce vrem să transmitem în exterior.

Chiar termenul tradiție, care provine din limba latină și semnifică transmitere ne oferă indicii despre ce trebuie să facem, ne îndeamnă la acțiune, nu la pasivitate. Iar cetățenii maghiari, în special liderii acestora au înțeles foarte bine acest aspect. Sper să vină și momentul în care vom fi conștienți de necesitatea unui plan de branding național. Un plan care implică efort pe termen lung și nu rezultate imediate.

Autor: Andrei Stoian

Sursa: Expres national

Noua dezordine mondială și însingurarea Americii

dom-debtNoua ordine mondială, dirijată de Statele Unite, a fost și încă mai este un concept care a antrenat deopotrivă aspirații și conspirații. Situația internațională actuală contestă însă viabilitatea acestui concept, în timp ce analiști reputați, între care Henry Kissinger, intuiesc nevoia unei recalibrări a principiilor occidentale care stau la baza geopoliticii moderne.

Geopolitica a ajuns într-un punct critic, în care globalizarea, deși funcțională economic, dă puternice rateuri politice, e de părere fostul consilier american de securitate națională Henry Kissinger. Într-un material publicat de Wall Street Journal, Kissinger contestă capacitatea principiilor occidentale de guvernare de a face față provocărilor pe care le ridică mediul internațional.

Cu Libia în plin război civil, cu armatele islamiste construind califate în Siria și Irak, cu un Afghanistan în cădere liberă și o Rusie aflată într-o ofensivă văzută ca un reviriment al politicii sale expansioniste, Statele Unite se află în poziția de a-și reevalua capacitatea de a face pace și de a-i asigura durabilitatea.

Greșeala americană

La finele celui de-al Doilea Război Mondial, economia și siguranța națională care caracterizau SUA puteau susține această capacitate, în timp ce liderii americani făceau demersuri pentru a-și permanentiza poziția de superputere internațională. Politica bazată pe exaltarea capitalismului și a democrației pe care au practicat-o intern cu succes Statele Unite s-a ciocnit însă de reticența statelor cu alte forme de guvernare care valorizează alte principii de securizare.

Potrivit lui Kissinger, geopolitica occidentală a greșit pentru că nu a încurajat statele să își construiască legitimitatea pe baza unor strategii solide, dar și pentru că cei mai puternici lideri nu comunică eficient între ei (în ciuda celor câtorva reuniuni regulate ale marilor puteri).

În anul 2002, același Kissinger nota într-un editorial publicat în New Perspectives Quarterly că amenințarea din partea terorismului la scară globală pretinde soluții și abordări radical diferite de tot ce a existat până atunci în câmpul relațiilor internaționale. Sfidarea principală a momentului se referă la capacitatea sistemului internațional de a se adapta noilor condiții.

Reconfigurarea traseului

Aceasta deoarece aspirațiile Statelor Unite nu reușesc să se reflecte și într-o creștere a indicelui de atractivitate a politicii internaționale americane, așa cum observa prof. Paul Dobrescu în revista Geopolitica. Referindu-se la pericolul ca SUA să cadă în extrema „super-puterii singuratice” (concept introdus de Samuel Huntington), Dobrescu subliniază dependența succesului american de dezvoltarea unui „magnetism” politic internațional: „oricât de puternice ar fi, SUA nu pot conduce singure lumea. (…) A fi lider incontestabil nu înseamnă a fi hegemon.”

Însă intervenționismul american, perceput negativ la nivel internațional, așa cum remarca Samuel Huntington, supune Statele Unite riscului de însingurare.

Miza, spune Dobrescu „se află în relația SUA cu opinia publică internațională și cu opinia publică internă”, o concluzie pe care o reiterează și analiștii the Atlantic, care contestă victoria democrației asupra oricărei alte forme de guvernare, așa cum o anunțase în urmă cu 25 de ani Francis Fukuyama.

Autor: Alina Kartman

Sursa: Semnele timpului

Jocurile sunt masluite, va rugam sa pariati !(partea a doua)

images1Mitul bunastarii occidentale

Am scris in urma cu o luna un articol in care aratam cam care este  principalul motiv pentru care lumea este in criza  – sistemul financiar mondial condus de elita bancara mondiala. Din pacate despre acest subiect nu veti auzi vorbind, in  Romania, analisti celebri  si nici jurnalisti sau personalitati de succes.

In continuarea acelui articol vreau sa largesc putin subiectul si   sa ating un alt aspect, mult mai sensibil si  aproape inexistent pe net sau la tv si anume sa vorbim despre mitul bunastarii occidentale. Mai intai vreau sa va marturisesc ca eu nu ma consider occidental dupa cum niciun occidental nu mi-ar spune mie in mod sincer ca sunt occidental. Huntington trasa in Ciocnirea Civilizatiilor limita Occidentului pe linia Carpatilor. Occidentul, spunea el, se termina acolo unde incepe ortodoxia si islamul. Si cum eu  ma declar un ortodox practicant si sunt mandru ca am stramosi viteji  si sfinti care au pus mai presus de burta neamul si credinta stromoseasca, inseamna ca nu sunt occidental.

In Occident este frumos ca la cazino. Cazinoul este construit  cu banii altora.

Se spune ca Occidentul este o civilizatie care are in cel mai inalt grad un nivel de trai ridicat si stiinta de a raspandi aceasta bunastare si altora.  Este binecunoscut faptul ca civilizatia occidentala si-a castigat aceasta superioritate materiala prin forta armele ( colonizare – de unde au obtinut resursele care i-au facut pe ei atat de bogatii) si din superioritatea tehnologica. Tot Huntington spunea ca „ Occidentul a cucerit lumea nu prin superioritatea ideilor, a valorilor sau a religiei sale ( la care putini membri ai altor civilizatii au fost convertiti) ci  mai degraba, prin capacitatea lui superioara de a folosi violenta organizata. Occidentalii uita adesea acest lucru, nonoccidentalii, niciodata”.

Noi avem cheia bunastarii

Principala lozinca in marketingul occidental este : Noi avem cheia bunastarii. Daca vrei sa ai bunastare trebuie sa fii ca noi. Pentru asta mai intai trebuie sa te modernizezi, dar ca sa te poti moderniza trebuie sa te occidentalizezi. Lumea moderna si modernitatea sunt produse ale civilizatiei occidentale.  Incercand sa te occidentalizezi, de fapt tu cumperi un produs, esti consumator, desi ei  incearca sa te faca sa crezi ca tu cumperi o afacere. Beneficiul tau este confortul castigat in urma consumului de tehnologie sub iluzia ca aceasta tehnologie e foarte eficienta, iar costurile sunt relativ mici  – insa costurile cresc dupa primii ani de folosinta, exact ca in strategia cu dobanda fixa preferentiala  in primii  2-3 ani la credite. Cel mai bun argument pentru a demonstra falsitatea acestui marketing, care ne indeamna sa facem ca ei si vom deveni instariti si bogati ca ei,  este traiul nesabuit al americanilor de exemplu, care reprezinta 5% din populatia globului si consuma 25% din resursele planetei. Va dati seama de cate planete am avea nevoie pentru ca restul lumii sa traiasca in stilul propovaduit de occidentali.

Un alt truc al marketingului occidental este ca el beneficiaza de subventii pentru a sustine acest nivel de trai dincolo de resursele pe care le detine. Ei „ importa” permanet resurse pe care le distribuie subventionat in interiorul  patriei mama occidentale.

Alt truc:   superioritatea nivelului de trai obtinuta in principal prin puterea de cumparare datorata monedei proprii si a unor salarii mari. Smecheria consta in a avea venituri mari corelate cu taxe si impozite mari si in general cu cheltuieli mari.  Practic de cele mai multe ori  occidentalul este invidiat de altii pentru bunastarea lui aparenta iar el isi plange de mila fiind aproape in pragul colapsului. Acest lucru se obtine si il experimentam si noi acum prin ridicare pe baze arbitrare a salariului minim pe economie. Este de neinteles cum guvernul forteaza angajatorii sa plateasca un salariu in crestere   de 900 lei pe luna, cand veniturile in general au scazut si chiar si salariul mediu este in scadere. Este usor de inteles ca aceasta majorare se va regasi in pretul produsului si salariatul o va pierde din cauza costului mai scump al vietii.   In felul asta profitul bancherilor care intermediaza banii este mult mai mare. Ganditi-va cat de interesat era un bancher strain de un credit dat pentru cumpararea unei garsoniere in 2002, atunci cand pretul unei garsoniere era de 6000$ si cat de interesat este de o piata romaneasca occidentalizata in care o garsoniera este 30.000 euro si a fost si 60.000 euro. In  esenta bancherii imping societatile spre costuri din ce in ce mai ridicate de trai  comisionand o suma mai mare si  beneficiind de  o rata de colaps crescuta a debitorilor.

Omul este singura specie care plateste ca sa traiasca

Cineva spunea ca omul este singura specie care plateste ca  sa traiasca. Oamenii au trait mii de ani fara sa aiba nevoie de imprumuturi. Un stil de viata sustenabil pe termen lung este acela care are cheltuieli minime cat mai mici. Nu conteaza cat castigi, conteaza cat cu cat pleci pe minim la inceputul lunii. Unii au neaparata nevoie de 300 E, altii de 500 E, iar altii de 2000 de E. Care vi se pare ca este mai bogat si care vi se pare ca este in pericol sa fie executat de banca sau de stat sau de partenerii de afaceri?  Cel care are cheltuieli de 2000E si venituri de 2500 E sau cel care are cheltuieli de 300 E si venituri de 800 E?

In Occident la fel ca la cazinou sunt multe lucruri gratis cu toate astea e bine sa te tii tare de buzunare

Cand intri intr-un cazinou ai sa vezi ca mancare si bautura sunt gratis, formatia care canta e gratis, animatoarele sunt gratis, cateodata chiar si jetoanele sunt gratis,  in plus de asta toate aranjamentele se vede ca au costat foarte  scump. Cum este posibil? Occidentalul iti raspunde cel mai bine la nedumerirea asta – Nimic nu este pe gratis, stai linistit. Ia ce ti se ofera, ai platit alta data pentru ce ti se ofera acum gratis sau un altul plateste pentru tine sau chiar tu vei plati maine si poimaine. Cand occidentul ataca o piata in dezvoltare intra usor si ofera foarte multe gratuitati cum se intampla acum cu asa zisele fonduri europene insa dupa o perioada suficient de lunga de timp nimeni nu ramane pe plus, iar cei mai multi raman faliti. Cu toate astea senzatia este ca societate merge mai departe – dar in spate bogatia, usor –usor, exact ca la cazinou prin comisionare si taxare si prin indemnul la consum compulsiv, trece din mana oamenilor in mana bancherilor si este trimisa in patria-mama occidentala.

In primul rand sa vizati oamenii cu avere dintr-o tara si foarte rar clasa de jos, decat daca ei consuma nesabuit cum s-a intamplat la noi. Aici este pericolul la noi ca sunt in executare foarte multi din cei care au venit din comunism cu ceva proprietati si averi ramase din familie dar si foarte multi dintre  cei saraci. De obicei saracul este foarte precaut si nu este supus acestui risc de a intra in colaps dat fiind ca el nu prea este vizat de marketingul bancherilor.   La cazinou sunt cateva mese cu mize mici pentru patura de jos sa spunem 1$ si marea majoritate cu mize mai mari de 5$ si 25$ si chiar 100$. Un cazinou devine eficient si este considerat de lux atunci cand are cat mai multe mese cu mize mari, dar intodeauna va pastra cel putin o masa cu miza sociala pentru ca orice cazinou are nevoie de saraci pentru a umple spatiul si pentru a face atmosfera. In Occident de obicei nonoccidentalii ajung si traiesc la nivelul asta social, la mesele de 1$ unde bancherii  nu se baga sa-i comisioneze pentru ca au nevoie de ei. Bancherii ii jumulesc pe cei din clasa medie si clasa de sus,  adica pe cei de la mesele cu miza mai mare. Cand spun bancheri spun si statul care se supune strategiei bancherilor si tinde sa scumpeasca intodeauna nivelul de trai spre beneficiul bancherilor. Mai retineti un lucru – cum se tem bancherii de deflatie si cum iubesc inflatia.

In concluzie atunci cand penetreaza o societate nonoccidentala  Occidentul, cazinoul, bancherii, spun: Pariati, jucati, castigati, uneori mancati si  beti pe  gratis, dar pe termen lung toti banii vor ajunge la noi.

Sursa: Colaps.ro

Naționalismul – polemici, controverse…

steag-drapelO controversă fără sfârşit este aceea care vizează relaţia dintre naţionalism şi patriotism. Deşi unii susţin că naţionalismul nu înseamnă nimic în plus sau în minus faţă de patriotism – credinţa în idealurile naţionale şi apărarea intereselor naţionale, există şi păreri potrivit cărora naţionalismul e o ramură a patriotismului: toţi naţionaliştii sunt patrioţi, dar nu toţi patrioţii sunt naţionalişti.

Aceasta pentru că patriotismul înseamnă loialitate faţă de o ţară, însă nu toate ţările sunt omogene din punct de vedere naţional. Este posibil să fii patriot canadian sau belgian, dar e oximoronic să fii naţionalist belgian sau canadian, pentru că fiecare dintre aceste două ţări include două naţionalităţi: canadienii – francezi şi englezi, belgienii – valoni (francezi) şi flamanzi (olandezi).

Charles Maurras stăruia că “patriotismul este pioşenia faţă de solul naţionalpământul strămoşesc şi, prin extensie, teritoriul istoric al unui popor; virtutea pe care o desemnează se aplică apărării acestui teritoriu contra Străinului din exteriorNaţionalismul nu se raportează numai la pământul strămoşesc, ci la strămoşii înşişi, la sângele acestora, la opera şi moştenirea lor morală şi spirituală, înainte chiar de aceea materială. Naţionalismul presupune salvarea tuturor acestor comori, care pot fi primejduite fără ca străinii să treacă graniţa, iar teritoriul să fie efectiv invadat. Naţionalismul apără naţiunea contra Străinului din interior. (…) Naţionalismul impune tuturor chestiunilor diverse care i se înfăţişează un numitor comun: Interesul Naţional”.

Naţionalismul îşi propune să promoveze interesele tuturor celor de aceeaşi natio, adică ale unui grup care are o origine şi educaţie comune, cu alte cuvinte, care are obiceiuri de comunicare complementare. Patriotismul îi priveşte pe toţi rezidenţii unui grup etnic, indiferent de originea lor etnică. Naţionalismul îi priveşte pe toţi membrii unui grup etnic, indiferent de ţara lor de rezidenţă. la fel de adevărat este că “naţionalismul e preocupat în primul rând de independenţa şi unitatea naţiunii; patriotismul este pasiunea care-l influenţează pe individ să-şi slujească obiectul devotaţiunii – patria sa, fie apărând-o de invazii, fie aparându-i drepturile, fie menţinând vigoarea şi puritatea legilor şi instituţiilor”.

Naţionalismul nu este o forţă care să înregistreze perioade de recrudescenţă şi recesiune, ci un ansamblu eterogen de tipare lingvistice, obiceiuri şi oportunităţi cu caracter organic, care influenţează viaţa politică şi culturală a naţiunilor moderne. Naţiunea este o entitate atât de importantă, încât este foarte greu ne imaginăm o lume lipsită de naţionalism. Or, se va împlini, oare, profeţia lui Goga privind triumful naţionalismului: “Eu cred în acest reviriment al ideii naţionale în această ţară. Sau vine o biruinţă a ideii naţionale, astăzi, când sentimentul naţional trece prin cea mai completă zbiciuire pe întreg continentul şi angajează şi sufletul românesc şi clasa conducătoare; sau, după criza actuală a sufletului românesc, vom intra într-o criză de stat“…

Interesantă este și polemica dedicată raporturilor dintre naţionalism,conservatorismprogresism şi tradiţionalism. Cioran insista, nostalgic, că “progresul este nedreptatea pe care o făptuieşte fiecare generaţie faţă de cea care a precedat-o”, iar Chesterton observa ironic: “Lumea s-a împărţit în conservatori şi progresişti. Treaba progresiştilor este să meargă înainte făcând greşeli. Treaba conservatorilor este să prevină ca greşelile să fie corectate”.

De fapt, pentru mulți, naţionalismul este în acelaşi timp conservator şi creator: se inspiră din trecut, dar nu se limitează la acesta. Conservatorismul, în sine, este ultima încercare inutilă de a opri schimbarea sau de-a o încetini. Naţionalismul este singurul care păstrează continuitatea dintre trecut, prezent şi viitor, nesacrificând realităţile trecutului şi prezentului de dragul unui viitor imaginar, dar nici sacrificând viitorul pe altarul unui trecut idilizat şi a unui prezent imperfect. Diferenţa esenţială dintre naţionalism şi conservatorism este următoarea: conservatorii predică tradiţia în general, în vreme ce naţionaliştii promovează o tradiţie anume – naţionalitatea. Tocmai de aceea, naţionalismul oferă o alternativă la liberalism coerentă şi superioară, ceea ce conservatorismul nu este în măsură să realizeze. Naţionalismul nu este legat de nici un sistem social decadent; este produsul democraţiei şi se poate dezvolta în limitele acesteia. De aceea, naţionalismul nu semnifică rezistenţa la progres, ci o redirecţionare a acestuia.

Să insistăm puţin şi asupra raportului dintre naţionalism şi democraţie. Se afirmă – corect – că nu există democraţie, nici suveranitate, dacă naţiunea nu este concepută ca un singur popor/ethnos, în sensul politic al termenului. Adevărata egalitate, care poartă numele de echitate, este un principiu de drept (universal recunoscut) şi nu poate fi confundată cu egalitarismul sec, menit să ignore diferenţele reale şi semnificative care apar între indivizi şi între comunităţi.

Astfel, între naționalism și democrație nu a existat niciodată vreo incompatibilitate structurală sau ideologică, după cum observa şi Iorga: “Noi înţelegem şi azi ca şi mai înainte naţionalismul ca o datorie de a lucra din răsputeri pentru ca în ţara lui românul să-şi aibă tot dreptul lui fără a nedreptăţi pe nimeni, dar fără a se lăsa nedreptăţit de nimeni. Noi înţelegem şi azi ca şi mai înainte democraţia nu numai ca dreptul poporului dea a lua parte la cârmuirea ţării sale, dar şi ca datoria celor chemaţi de a-l pregăti pentru această sarcină, de a-l lumina pentru el, în loc de a-l întuneca pentru ei”.

Autor: Vlad Hogea

Sursa: Ziarul Natiunea

Maria Răducanu, Harry Tavitian, Mihai Iordache și Fanfara de la Valea Largă vor ManiFest(a) la primul Festival internațional pentru o lume fără fracturare hidraulică

10608561_703302096386343_8921912751766913409_oEchipa ManiFEST anunță că este pregătită să își primească oaspeții la primul Festival internațional pentru o lume fără fracturare hidraulică, care se va desfășura în acest an la Puiești, Vaslui. La o lună de la lansarea ”la apă” a acestei inițiative, după eforturi pe alocuri supraomenești și cu sprijinul multor oameni din societatea civilă la care nici nu speram, iată că visul devine realitate și poate fi văzut de toată lumea.
În ultimele săptămâni, s-au împărțit pliante, s-au lipit afișe, s-au semnat contracte, s-a definitivat programul de muzică și ateliere civice, s-au strâns fonduri, totul la ”foc automat”. Pentru a vedea detaliile ultimelor noutăți despre festival, accesați categoria ”noutăți de pe pagina festivalului (www.festivalmanifest.ro).

Programul pe zile și ore al Festivalului poate fi consultat aici: http://www.festivalmanifest.ro/program/.

Pentru mai multe detalii despre cazare, aici: http://www.festivalmanifest.ro/cazare/.

Cei care au nevoie de trasnport, pot accesa grupul de Car Sharing (Mașina la comun), aici:https://www.facebook.com/groups/272540306274306/

Artiști confirmați (actualizare 4 sept):

Artiștii și trupele care vor cânta la prima ediție a Festivalului ManiFEST: Gologan (BG) / Frances Leader (UK) /Aria Urbana / Maria Răducanu / Harry Tavitian & Mihai Iordache / Baba Dochia / El Negro / STEMA / Fine, it’s Pink / Crowd Control / Soul Serenade / The Division of Joy / Taissia & Teodor Amarandei / Aud Band / Tzetze&Friends / Lish / Afty / Dj EllieN / Rotaru / Fanfara de la Valea Largă / Gabriela Diaconescu/ Miruna Diaconescu/ Trupa de teatru  MMA, a companiei independente de Teatru, Teatru de Kartier, din Bacău

Dorim să precizăm că toți artiștii și toate trupele confirmate până în prezent au acceptat să cânte pro bono la festival, evenimentul fiind susținut financiar în cea mai mare parte din donații. Orice ajutor este binevenit în acest sens, iar cei care doresc să susțină financiar desfășurarea festivalului, vor găsi toate detaliile necesare pe pagina: http://www.festivalmanifest.ro/donatii/

ManiFEST- PREZENTARE GENERALĂ

Rezistenta Puieşti, Rezistența Pungești, Grupul Fără Fracturare, Grupul de Intervenție Civică, în parteneriat cu primăria Puiești, vă invită la ManiFEST, primul festival pentru o lume fără fracturare hidraulică, care va avea loc la Puiești, judeţul Vaslui, în perioada 6-8 septembrie 2014.

Noi, mai multe organizații și grupuri informale care se opun fracturării hidraulice, sprijiniţi anul acesta de Primăria comunei Puieşti, judeţul Vaslui, ne-am unit eforturile pentru a organiza primul festival dedicat menținerii curate a apei, aerului, pământului și a sănătății oamenilor, prin stoparea fracturării hidraulice. Ideea festivalului a pornit de la conştientizarea faptului că problemele sociale şi politice se pot comunica mult mai uşor prin intermediul artei şi al muzicii.

Festivalul ManiFEST de la Puieşti reprezintă prima ediţie a unui eveniment civic multianual care trage un puternic semnal de alarmă asupra pericolelor fracturării hidraulice în exploatarea hidrocarburilor, punând accentul pe dreptul comunităţilor şi al indivizilor la un mediu curat. Dorim, prin acest festival, să prezentăm alternative de dezvoltare pentru comunităţile rurale, dincolo de extractivism şi exploatarea nesustenabilă a resurselor naturale.

Festivalul va contribui la întărirea conştientizării problemei fracturării hidraulice în România, mai ales în rândul tinerilor. De asemenea, va sprijini comunităţile rurale din zona Moldovei, şi nu numai, în lupta lor împotriva fracturării hidraulice. Festivalul este organizat de o echipă de voluntari din mai multe orașe, precum și din diaspora. Acesta va ajuta, printre altele, și la consolidarea taberei de rezistenţă de la Puieşti.

Fracturarea hidraulică reprezintă un procedeu de extragere a gazelor de şist şi a altor hidrocarburi neconvenţionale cu impact extrem de nociv şi ireversibil asupra mediului şi sănătăţii umane.

DE CE PUIEȘTI?

Cu puieștenii nu te pui. Sunt deciși, ca și pungeștenii și mulți alți români, să se opună până la capăt ororii fracturării hidraulice. Pentru asta, au nevoie de sprijinul și solidaritatea noastră, a societății civile. Ea le va da putere să lupte cu și mai mare determinare împotriva sondei care urmează să vină, iar pe noi, pe cei veniţi să îi sprijinim, ne va ajuta să le înțelegem și mai bine lupta.

De asemenea, solidaritatea cu Puiești, ca și cea cu comunitatea greu încercată de la Pungești, va arăta oamenilor din comunitățile amenințate de fracturarea hidraulică (marea majoritate a localităților rurale din zona de câmpie, deal și podiș), că nu sunt singuri în fața acestei agresiuni fără precedent - FRACTURAREA HIDRAULICĂ.

Festivalul se va organiza pe un teren aflat în imediata vecinătate a perimetrului Chevron, la 1 km distanță de satul Puiești.

Vom avea ateliere de activism, de rezistenţă civică sau de energii alternative,un seminar despre gospodăria țărănească autosustenabilă și despre land grabbing, proiecții, dezbateri, muzică, hrană sănătoasă şi multă energie pozitivă. Programul pe segmentul civic include atât conferințe și prezentări cu caracter informativ sau de împărtășire a experienței, cât și ateliere cu un caracter mai practic și aplicat.

Pentru programul actualizat, vă rugăm să vizitați site-ul festivalului: http://www.festivalmanifest.ro/

CONTEXT SOCIAL

Pungești a devenit deja un simbol al rezistenței împotriva fracturării hidraulice. Vreme de 8 luni, oamenii din Pungești au dat dovadă de un curaj civic rar, care a atras respectul și elogiile presei şi oamenilor din întreaga lume. Acum, sonda de explorare pentru gaze de șist de la Pungești a fost demontată, întrucât faza de explorare a fost finalizată.

După Pungești, urmează Puiești, unde compania Chevron intenționează să-și instaleze a doua sondă de explorare pentru gaze de șist din România, în ciuda opoziției masive a comunității locale. Aici, în 2013, Consiliul Local a votat în unanimitate o hotărâre de interzicere a fracturării hidraulice pe teritoriul comunei lor. Locuitorii din Puieşti sunt, ca și la Pungești, total împotriva fracturării hidraulice.

Cu toate acestea, Chevron a obținut autorizația de constructie în vara lui 2014 și urmează să foreze o sondă de explorare, posibil şi de exploatare a gazelor de şist. De data aceasta, spre deosebire de acum un an, la Pungeşti, când Chevron, ajutat de organele statului, a intervenit în forţă, reprimând opoziţia localnicilor, vrem să le-o luăm înainte. Să îi întâmpinăm cum se cuvine: nu cu pâine și sare, ca pe niște oaspeți de onoare, ci cu decibeli mulți, așa cum au ei de gând să folosească la sondă, zi și noapte. Și cu rezistență pașnică, creativă, inteligentă, așa cum le stă în fire oamenilor de pe aceste meleaguri. Să spunem cu toții un NU hotărât fracturării hidraulice.

Această sondă planificata a fi forata la Puiesti reprezintă doar una dintre cele 2800 de sonde planificate a fi forate pe teritoriul perimetrului EV2 Bârlad și una din zecile de mii de sonde pentru gaze de șist, planificate a fi forate pe întreg teritoriul României, pe suprafețele concesionate de ANRM pentru exploatarea hidrocarburilor, inclusiv cele neconvenționale (gazul și petrolul de șist). Concesiunile acoperă peste 60% din teritoriul României, făcând din fracturarea hidraulică cea mai mare problemă de mediu cu care România se va confrunta pe termen mediu și lung, dacă societatea civilă nu se va mobiliza pentru oprirea acestui proiect extrem de periculos pentru mediu și sănătatea publică.

Cu speranța într-o Românie și o lume fără fracturare hidraulică,

Echipa ManiFEST

Persoane de contact:

Marius Ignat, Rezistența Pungești:   0040 741 323 552

Hetti Benedek, GIC : 0040 734 596 089

Maria Olteanu, Grupul Fara Fracturare:  0040 723 129 080

www.festivalmanifest.ro

farafracturare@gmail.com

„Bătrâna doamnă” la război: NATO despre un conflict cu potențial extrem

nato-unDupă prăbuşirea comunismului, NATO a apărut în Europa Occidentală ca o anomalie. Alianţă strict defensivă, creată în 1949 împotriva Uniunii Sovietice şi a ţărilor comuniste din Est, peste 40 de ani nu a mai corespuns statutului şi menirii sale iniţiale. Pericolul agresiunii dispăruse, Armata Roşie nu apucase să invadeze Vestul, nici să restabilească „ordinea” în fostele ţări satelite. Mai mult, între 1989 şi 1992 s-a retras din Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria. „Maurul” NATO îşi făcuse pe deplin datoria, putea să părăsească scena. Dar, liderii organizaţiei au decis altceva. În ciuda asigurărilor date în 1990 de fostul secretar de Stat american, James Baker, lui Mihail Gorbaciov în timpul negocierilor privind reunificarea Germaniei („alianţa nu va înainta nici un inch către Est”), administraţia Clinton a abandonat politica sferelor de influenţă în favoarea unei „strategii avansate”, urmărind extinderea controlului SUA asupra statelor europene individual, şi a UE în general.

Expansiunea NATO urma să joace un rol central în această politică reevaluată a Americii faţă de Europa şi ducea la o nouă confruntare cu Rusia. Şi astfel, la o reuniune de la Bruxelles, în ianuarie 1994, s-a hotărât ca NATO să se extindă în Est şi să înglobeze ţările foste membre ale pactului de la Varşovia. Susţinătorii acestui punct de vedere au argumentat că, în timp ce pericolul comunismului, într-adevăr, dispăruse, securitatea europeană era pândită de alte primejdii, că a apărut un nou „arc de instabilitate”, de la Marea Neagră, în Orientul Mijlociu. Dar, nu au fost în stare să definească limpede care anume erau acele „alte primejdii”şi nici „arcul de instabilitate”, în fapt motivele reale pentru extinderea NATO n-au avut deloc de-a face cu vreo ameninţare militară rusească imediată, pe termen mediu ori lung.

Pentru Statele Unite, perspectiva unui NATO lărgit le asigura prezenţa şi controlul continuu în Europa. Pentru noii membri ai organizaţiei, însemna revanşa faţă de fosta opresiune, prin apartenenţa la un club occidental select. Prin extindere, acoperind toate ţările estice, şi-a asumat cumva NATO riscul de a-i proteja pe noii membri? Nici astăzi, după 20 de ani, răspunsul nu este sigur da. În cel mai bun caz, calitatea de membru al NATO avea mai degrabă o valoare psihologică, decât una militară. Totuşi, intrarea în NATO şi, de pildă, rezultatul alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul anului 2004 din România au însemnat pentru această ţară ieşirea din sfera de influenţă politică a Franţei, a Europei de Vest, în general, unde începuse să graviteze încă din 1990, sub administraţia Ion Iliescu, şi intrarea în cea a SUA. Rusia s-a împotrivit extinderii NATO în Est, dar nu a avut pe moment soluţii, ceea ce nu însemna că a acceptat-o. A reacţionat reluând şi întărind alianţele cu unele din fostele sale republici, prima Belarus, ţări caucaziene şi asiatice, a dovedit că oricând există posibilitatea ca extinderea NATO să se confrunte cu o altă alianţă condusă de Moscova. Extinderea în continuare a NATO, după ce Războiul Rece a luat sfârşit, a riscat să submineze pacea europeană. Ce a produs NATO, după ce est-europenii i s-au alăturat? A produs discordie între vest- şi est-europeni. La Praga, la 22 noiembrie 2002, un emisar al Washingtonului, neoconservatorul Bruce Jackson, a iniţiat şi executat operaţiunea „Big Bang” – intrarea în bloc a şase ţări est-europene (România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Slovacia), precum şi a Sloveniei în organizaţie şi, astfel, SUA au obţinut de la ele consensul faţă de viitorul război din Irak, consens refuzat de aproape toată Europa Occidentală. La 5 februarie 2003 acelaşi emisar a redactat personal textul declaraţiei „grupului de la Vilnius”, de sprijinire a planurilor americane în Irak, semnată de cele 10 state est-europene noi membre ale NATO (V-10). La vremea respectivă, vest-europenii au protestat faţă de încercarea Statelor Unite de a crea disensiuni între europeni, Vest şi Est, au spus că, născut în aprilie 1949, la Washington, NATO a decedat la 5 februarie 2003 în capitala Lituaniei. Iar alţii pur şi simplu au relevat demersul politic fără finalitate al Americii în Europa Răsăriteană după 1991-1993, astfel: „În ultimele decenii Statele Unite au investit o cantitate considerabilă de energie şi de resurse pentru a promova o Europă întregită şi liberă, care să poată acţiona ca un partener puternic, unit şi să ajute SUA să facă faţă provocărilor venite de dincolo de frontierele Europei. Dacă Europa Răsăriteană se va întoarce la vechile modele de naţionalism şi parohialism, iar procesul de integrare va eşua, o mare parte din aceste investiţii se va risipi. Este dezarmant faptul că grupul de la Vilnius, creat în 2000 pentru a promova solidaritatea şi cooperarea între viitorii membri ai NATO a rămas, totuşi, un grup divers, cu tradiţii istorice şi culturale diferite şi cu niveluri diferite de dezvoltare economică, aflat sub presiunea noii ofensive economice a Rusiei în ţările baltice, Polonia şi Ucraina, precum şi a intensificării cooperării germano-ruse” (Larrabee, F. Stephen, Danger and Opportunity in Eastern Europe, în „Foreign Affairs”, Nov.-Dec. 2006, New York, pp.117-131). Scria şi Timothy Garton Ash, directorul Centrului de Studii Europene de la Universitatea Oxford, din Anglia: „În Europa estică a existat, de la început, o opoziţie faţă de războiul din Irak şi, chiar dacă au fost unele derapaje de tipul grupului de la Vilnius, pe măsură ce aceste ţări se vor integra mai adânc în Uniunea Europeană, popoarele lor se vor identifica tot mai mult cu Europa, şi nu cu America” (autor citat, Free World: America, Europe, and the Surprising Future of the West, Vintage Books, New York, 2005, p. 77). Pe de altă parte, în anii 2000-08 ai administraţiei Bush jr., Europa Occidentală s-a îndepărtat şi mai mult de America.

Din pricina ignorării de către Washington a agendei internaţionale existente, o serie de divergenţe mai vechi, cum au fost Protocolul de la Tokyo asupra încălzirii globale, Curtea Internaţională de Justiţie, tratatul pentru limitarea rachetelor antibalistice, sau tratatul general pentru experienţele nucleare şi convenţia privind armele biologice, s-au adâncit. Mai mult, la reuniunea NATO de la Bucureşti, de la 2-4 aprilie 2008, Bush a scăpat din mâini frâiele alianţei, Germania a preluat rolul de factor decizional al organizaţiei. Toţi miniştrii de Externe ai statelor mari vest-europene s-au raliat în spatele Angelei Merkel, pentru a împiedica lărgirea alianţei în spaţiul ex-sovietic, iar când hotărârea lor a fost anunţată, Georgia şi Ucraina „portocalii” au constatat, uluite, că sprijinul Statelor Unite nu a fost suficient ca să le pună pe calea aderării. Apoi, alegerile prezidenţiale din America, din noiembrie 2008, au oferit o oportunitate pentru un nou început în relaţiile UE-SUA, dar vest-europenii au cerut insistent formularea unei noi politici externe americane în Europa, iar experţi de peste ocean au considerat, că Statele Unite nu vor mai beneficia niciodată de solidaritatea automată a aliaţilor săi occidentali, de care s-a bucurat în vremea Războiului Rece (James Rubin, profesor la departamentul pentru afaceri internaţionale şi publice al Universităţii Columbia, din New York). De asemenea, alţii au afirmat că nici 11 septembrie 2001 nu a reuşit să aducă o prietenie transatlantică reală, curând după tragicul eveniment de la turnurile gemene din New York 66% dintre vest-europeni, conform unui sondaj al Institutului Pew International, din New York, au exprimat opinia că politica Americii în lume a fost o cauză majoră a atacurilor teroriste. La vestea tragediei, europenii vestici au reacţionat cu oroare, tristeţe şi simpatie, mulţi au crezut că aceştia se vor alătura Statelor Unite în războiul contra terorii, de fapt ei nu au împărtăşit nici temerile, şi nici ideea americanilor de a face grabnic ceva. Solidaritatea lor a dispărut, credeau pe atunci specialişti de la Fundaţia Carnegie.

Dar, născută în cel mai violent secol din istorie, în care 188 milioane de oameni au pierit în conflicte organizate, şi ajunsă la senectute într-o lume a globalizării, NATO a încercat şi ea să ţină pasul cu vremurile şi să se globalizeze, din Scoţia în Afghanistan, şi până în Darfur, în Africa. Mai mult, la reuniunea organizaţiei de la Riga, din 2006, s-a propus extinderea organizaţiei dincolo de comunitatea transatlantică, un parteneriat cu Australia, Japonia şi Noua Zeelandă, s-a considerat că şi alţii – Brazilia, India, Africa de Sud şi Coreea de Sud – pot să contribuie la efortul de a răspunde urgenţelor globale. A încercat, apoi, în 2008, să se extindă la 400 de km de Moscova şi în Caucaz, dar a cunoscut un eşec sever. Astăzi, într-un „Drang nach Osten” reşapat, cu puţine ore înaintea celui de al 27-lea summit al său, de la Newport, în Marea Britanie, încearcă din nou „marea cu degetul”, Marea Neagră, către aceeaşi Ucraină şi aceeaşi Georgie, încearcă să spargă rezistenţa şi frontierele Rusiei imperiale, vechi de peste jumătate de mileniu. Declaraţiile şi gesturile belicoase împotriva Moscovei s-au înteţit. Secretarul general al alianţei, danezul Anders Rasmunssen, dă neobosit târcoale Rusiei, îl invită pe Poroşenko în Ţara Galilor, este într-o stare de agitaţie suspectă, se mişcă eratic de la Kiev în Islanda, apoi la Oslo, de acolo o clipă acasă, la Copenhaga, înapoi la Bruxelles, de unde dă interviuri la presa britanică şi cere, imperativ, „o prezenţă NATO mai vizibilă în Est”, adică cere Washingtonului, într-un ziar din Londra, o prezenţă mai vizibilă în Doneţk, pentru descurajarea Moscovei pe râul Narva, la frontiera cu Estonia, în vederea realinierii Berlinului cu districtul Columbia şi statul Virginia, de pe râul Potomac, peste Atlantic(?!) – europeanul normal la cap poate înnebuni, ce să mai spunem de americanii certaţi cu geografia… Prim-ministrul ucrainean Iaţeniuk (Iatsy, după cum îl alintă Tori, adică sponsora lui cu 5 miliarde de dolari, Victoria Nuland a Departamentului de Stat) îi ţine hangul, ba chiar plusează, că Ucraina insistă să intre în UE şi NATO, minţi înfierbântate poloneze (sună cunoscut…) şi baltice ţin şi ele aproape. Traian Băsescu încalcă grosolan documentul constitutiv al NATO, din 1949, şi cere alianţei să livreze armament Ucrainei. Nimeni de la Bruxelles şi Washington nu-l ceartă, se vede că toţi au luat în serios acolo faptul că nu reprezintă pe nimeni aici. Că este un preşedinte anulat.

În ce priveşte agenda anunţată a summitului, adevăratele probleme ale NATO 2014, ca şi în trecut, vor fi măturate sub covorul roşu, întins în UK pentru mai marii lumii. În acest punct, probabil vom reveni. Totuşi, două fapte sunt astăzi sigure faţă de anii şi summiturile trecute. Prima este că, la Newport, dezbaterea se va concentra asupra unui conflict cu potenţial extrem, un conflict intra-european – vezi primul război mondial şi al doilea război mondial. Al doilea că, după 65 de ani de înţelepciune, în care NATO a apărat pacea, iar Rusia nu a făcut război, s-ar cuveni ca următorii 65 de ani părţile să schimbe locurile, adică Rusia să apere pacea, iar NATO să nu facă război.

În sfârşit, o ştire de ultimă oră. Cu ocazia apariţiei, săptămâna viitoare, a volumului „Noua Ordine” (Penguin Press, New York), Henry Kissinger este vedeta aplaudată a Occidentului, şi nu numai. El crede că soluţia lumii de azi este aceeaşi ca şi a lumii de ieri: mai vechiul şi verificatul în timp “echilibru al terorii nucleare” ruso-americane. Şi aşa, aparent din senin, vinerea trecută, fără vreo legătură cu Ucraina, sau altceva, Putin a atras atenţia ca nimeni să nu se joace cu Rusia nucleară. Cu siguranţă că el l-a omagiat pe venerabilul secretar de Stat american, cu ocazia lansării ultimei sale cărţi, la 91 de ani.

Autor: Radu Toma

Sursa: Cotidianul

Ilie Serbanescu: “Grecia a fost forţată să înceapă a-şi retrage băncile din periferiile vecine (inclusiv România). Adevăraţii colonialişti din UE au decis ca rătăcirea bancară colonială grecească să fie lichidată!”

ilie_serbanescuCei ce preiau cu detaşare sau resemnare realitatea rânduielilor de tip centru-periferie din cadrul UE, încercând a se face chiar a nu le vedea, au mai primit un pumn direct în faţă exact din partea celor cărora le spun “partenerii noştri europeni” pe când aceştia îi tratează ca pe nişte vasali, dacă nu pur şi simplu ca servitori. În urma deciziei fără echivoc a corifeilor din centru, care, în ciuda disensiunilor dintre ei însişi, se înţeleg de minune când e vorba de statutul periferiilor, Grecia a fost forţată să înceapă a-şi retrage băncile (prin vânzare sau chiar demolare) din periferiile vecine (anume de prin ţările balcanice, inclusiv România). Cu alte cuvinte, adevăraţii colonialişti din centrul UE au stabilit că nu mai pot tolera printre ei colonialişti intruşi de la periferii, punând capăt unei rătăciri democratice de câţiva ani.

În euforia generată de extinderea spre Est a UE, grecii, profitând de această euforie şi folosindu-şi dibăcia comercială dintotdeauna, au preluat poziţii economice în zona periferiilor limitrofe lor. Sectorul bancar a fost o piesă importantă, căci grecii în alte industrii nu prea dispuneau de pârghii. Au găsit, vorba lui Caragiale, şi ei faliţii lor în acest sector, alde România, Bulgaria, Serbia. A venit însă curând aşa-zisa criză şi lucrurile au fost aduse rapid pe făgaşul nealterat centru-periferie. S-a spus că, în încercarea de a-şi finanţa ieşirea de la periferie, grecii s-au îndatorat masiv. Nu te poţi însă îndatora decât dacă este cineva să te împrumute. De fapt, băncile private germane şi franceze au împrumutat disproporţionat statul grec, ştiind că oricum statul german şi statul francez le vor asigura spatele. Si, încă o dată de fapt, acesta era în fond scenariul! La scadenţă, statul german şi statul francez, alături de alte state din centrul UE, au intervenit! Dar nu pentru a salva statul grec, ci pentru a salva băncile proprii. Iar, în contul sumelor îndreptate chipurile spre Grecia, aceasta a fost obligată pentru rambursare să-şi vândă mobila din casă. Neexistând prea multă mobilă, vânzările ajung în cele din urmă la insule. Asta-i piesa! Asta-i soarta periferiilor! Si, până la ultimele dintre insule, colonialiştii adevăraţi din UE au decis ca, înainte de toate, rătăcirea bancară colonială grecească să fie lichidată!

Pentru un român, ideea de a apela la o bancă spre a contracta un credit este ruinătoare, deoarece băncile existente în ţara lui – cam toate străine – practică un colonialism cămătăresc deplin, cu cele mai mari marje de dobânzi din lume, justificate neobrăzat pe seama riscului de ţară! Băncile greceşti s-au înregimentat şi ele în aceste marje de dobânzi: aceeaşi cămătăreală la creditele acordate, aceeaşi bătaie de joc la onorarea depozitelor! Aşa că nici o pagubă că sunt alungate din România.

Aici este vorba însă de altceva. De ce băncile greceşti să n-aibă dreptul de a ne cămătări şi băncile austriece să aibă?! În numele căror criterii?! Când este vorba de teşchereaua lor, colonialiştii abandonează ipocrizia şi îşi dau arama pe faţă!

Autor: Ilie Serbanescu

Sursa: Jurnalul.ro

Adevăratul occidentalism

occidentCelor care îndrăznim să punem la îndoială justeţea şi eficienţa politicii americane, care observăm anumite evoluţii negative la nivelul Uniunii Europene şi care se întâmplă să găsim explicaţii raţionale pentru acţiunile Rusiei, ni se aplică facil calificativul de antioccidentali. Evident, este mai la îndemână să expediezi lucrurile printr-o etichetare decât să argumentezi la obiect, explicând unde greşeşte preopinentul. Am spune că e nota specifică a „comentariului” de la noi. Numai că în cazul de faţă nu intervine exclusiv o eludare retorică a problemei, este vorba despre o mistificare de fond, întrucât suntem acuzaţi nu pentru ceea ce suntem, ci de ceva ce nu suntem. De fapt, atunci când criticăm Occidentul o facem tocmai din perspectiva valorilor sale, pe care acesta nu le mai susţine suficient sau chiar abdică de la ele.

Occidentul nu reprezintă pur şi simplu un reper geografic, nici măcar o alianţă politico-militară. Este mai ales un model cultural, o formulă de raportare la existenţă, având ca elemente definitorii exerciţiul raţiunii şi examenul critic, respectul pentru individualitatea umană, caracterul reprezentativ al puterii şi acceptarea diversităţii, pluralismul. Individul este valorizat deoarece are capacitatea să aleagă raţional între bine şi rău. Puterea reprezentativă corespunde capacităţii individului de a decide conştient în legătură cu interesele sale. Pluralismul apare ca efect practic al exercitării liberului arbitru de către indivizii cu interese multiple, şi totodată ca o garanţie a prezervării libertăţii împotriva conformismului opiniei publice, despre care avertiza cu perspicacitate Alexis de Tocqueville.

Dacă dezavuăm exclusivismul intelectual neoconservator sau constrângerile „corectitudinii politice” nu o facem pentru a le opune gândirea totalitară a unei oarecare „societăţi închise”, ci spiritul critic, îndoiala metodică şi discuţia mereu deschisă. Nici o opinie nu poate fi ipostaziată ca adevăr absolut, ce exclude legitimitatea sau dreptul la exprimare al altor puncte de vedere, în maniera califului Omar în faţa Bibliotecii din Alexandria. Nu trebuie să înlocuim idolii marxism-leninismului cu aceia ai vulgatei hayekiano-friedmaniene. Cu atât mai puţin dacă e vorba despre fantoşe mediatice precum Gabriel Liiceanu, care cerea la un moment dat să nu mai apară la televizor criticii intervenţiei nord-atlantice din Iugoslavia, sau mai celebrul Bernard-Henri Lévy – cenzorul de serviciu al conformităţii mainstream şi histrion improvizat de butaforie, care se fotografiază în Franţa pretinzând că se află în Kievul cuprins de febra Maidan-ului.

Atunci când respingem capitalismul multinaţionalelor, demantelarea statului social în Europa, intruziunile distructive ale Fondului Monetar Internaţional sau consumerismul, nu o facem deoarce ne încercă nostalgii colectiviste moştenite de prin stepele asiatice. Apreciem însă că supramunca actuală, extinsă inclusiv la nivelul „gulerelor albe” din corporaţii, contravine tocmai afirmării individului uman, diferit de animal prin aceea că accede la cultură şi loisir. Supramunca nu-i mai lasă timp pentru aşa ceva, îl transformă în vită utilă, iar consumerismul îl reduce la condiţia de rumegător al bunurilor de prestigiu, care înlocuieşte reflecţia proprie asupra necesarului cu mesajul publicitar. Ce găsiţi atât de occidental, sub aspectul precizării de sine a personalităţii, în atitudinea turiştilor care pozează la Cannes maşinile de lux ale şeicilor, mărturisindu-şi astfel admiraţia pentru un mod de viaţă străin, în care autoritatea holistă şi nu omul constituie măsura lucrurilor?

Faptul că nu credem în semnificaţia democratică a intervenţiilor militare occidentale din Afghanistan, Irak sau Libia nu înseamnă că susţinem fundamentalismul islamic sau dictaturile sultaniste. Considerăm că exercitarea arbitrară a „dreptului de ingerinţă” serveşte în realitate unor interese economice, că provoacă mai multe victime decât regimurile pe care le înlocuieşte şi, cel mai important aspect, că infirmă însuşi caracterul reprezentativ al puterii, care presupune acordul populaţiei faţă de sistemul de guvernare. Reprezentativitatea nu se traduce obligatoriu în termeni democratici. Oricât de nedemocratică, puterea talibanilor era mai reprezentativă, adică mai în acord cu opţiunile afghanilor, decât conducerea aservită americanilor a lui Hamid Karzai. Sprijinul popular pe care-l primeşte mişcarea de rezistenţă confirmă acest fapt. Intervenţiile externe nu sunt excluse, însă numai în situaţii limită cum ar fi masacrarea populaţiei paşnice, şi numai în cadrul legalităţii internaţionale.

Există comunităţi cărora democraţia parlamentară nu le spune mare lucru, deoarece nu valorizează individul şi reprezentarea politică a voinţei lui; comunităţi retractile faţă de modul de viaţă occidental, pe care şi-l asumă eventual numai în componenta sa ştiinţifico-tehnică, pentru a se înarma sau a rezista în competiţia economică mondială. Este de pildă cazul Chinei, în parte al Rusiei şi al Turciei, ca să nu mai amintim de ţări musulmane precum Iranul şi Irakul, în care solidarităţile familial-confesionale şi paternalismul prevalează în raport cu individul şi formula instituţională deliberativă. Nu agreem nici statutul femeii potrivit legii islamice, nici obişnuinţa muncii cvasiservile din Asia de sud-est, cu atât mai puţin iconoclasmul talibanilor îndreptat asupra statuilor lui Buddha. Credem totuşi că introducerea prin forţă a modului de viaţă occidental echivalează cu încălcarea pluralismului. Acceptarea diversităţii nu este uşoară, ea implică autolimitarea, coexistenţa tensionată cu tradiţii de neînţeles ori de-a dreptul revoltătoare pentru mintea occidentală, însă fireşti în alte culturi. În reciprocitate, emigranţii care aleg să trăiască în Occident sunt datori să respecte regulile de aici, fără să-şi impună invaziv normele comportamentale din zonele de provenienţă.

Jihadiştii intoleranţi care atacă Occidentul procedează consecvenţi cu ei înşişi, dar occidentalii exclusivişti şi care pretind uniformizarea lumii după chipul lor îşi contrazic propriile valori şi identitatea. Îndrăznim să afirmăm, aşadar, că abia prin demersul critic pe care-l practicăm ne manifestăm ca occidentalişti autentici, nu susţinând stupid sau interesat negarea de sine a unei civilizaţii, doar pentru că impulsul nihilist vine din vest.

Autor: Alexandru Mamina

Sursa: Argumente si fapte

Ştefan Andrei, comunistul oltean care sfida şi dispreţuia kominterniştii, despre Tismăneanu şi Roman, puradeii Cartierului Roşu

stefan-andrei-ziua-foto-victor-ronceaFostul ministru de Externe al Romaniei, Stefan Andrei, care isi sarbatorea ziua de nastere in aceeasi zi cu sotia sa, actrita Violeta Andrei, s-a născut la 29 martie 1931, într-un canton de cale ferată din comuna doljeană Podari (ca şi Tudor Gheorghe şi acad. Marcu Botzan), aminteste Cuvantul Libertatii din Craiova, intr-un articol aniversar scris in urma cu trei ani, cand acesta implinea 80 de ani. Fostul sef al diplomatiei romane pe vremea lui Ceausescu (intre 1978 si 1985) a murit, duminica, 31 august 2014, transmite Agerpres. Stirea a ajuns rapid chiar si in Times of India. Lui Stefan Andrei i se datoreaza in mare parte faima Romaniei de putere diplomatica in lume, din spatiul arab pana in cel asiatic si, evident, in cel occidental, cu invidiile si ranchiunile rasaritene de rigoare. Ziaristi Online publica, din arhiva editorilor, un interviu in care Stefan Andrei il rade pe Petre Roman, pe care il considera autorul unei “minciuni grosolane”, si nu-l uita nici pe puradelul de Primaverii, Vladimir Tismaneanu. Filmarea de mai sus este realizata in cadrul unei serii de interviuri din perioada de glorie a ziarului ZIUA. Alte zeci de ore de filmari profesioniste cu Stefan Andrei urmau sa se concretizeze intr-un film documentar despre Romania si politica ei internationala in perioada comunista. Voi reveni cu noi materiale interesante despre Stefan Andrei si fauna komisarilor ideologici bolsevici cu tot cu mostenitorii lor de azi, dintre care nu au cum sa lipseasca puradeii Cartierului Rosu.

Ştefan Andrei a fost un oltean autentic, hiper-inteligent. Dumnezeu să-l ierte!


Stefan Andrei (foto/video), fost ministru de Externe al Romaniei socialiste timp de sapte ani, pana cand a fost indepartat de Elena Ceausescu, in 1985, revine cu noi dezvaluiri despre perioada regimului politic din Romania de dupa ocupatia sovietica. Revoltat de o declaratie de-a lui Petre Roman privind moartea tatalui sau, Stefan Andrei il provoaca pe fiul demnitarului comunist Walter Roman sa-si demonstreze afirmatia, considerata de fostul sef al diplomatiei drept “o minciuna grosolana”.

Walter Roman, una dintre cele mai sinistre figuri ale ocupatiei sovietice, nu a fost omorat de Nicolae Ceausescu, afirma Stefan Andrei, ca martor ocular. Comunist de frunte si membru al gherilelor internationaliste din Spania, apoi sef la Radio Moscova in echipa de criminali anti-romani Ana Pauker, Leonte Rautu si Iosif Chisinevschi, Walter Roman s-a intors in Romania in 1944 pe tancurile sovietice, la propriu, ca locotenent-colonel in cadrul Diviziei “Horia, Closca si Crisan”. El a fost decorat de Moscova in 1945 cu “Steaua Rosie” si inaintat la gradul de general-maior (vezi foto mai jos). Conform unui istoric al perioadei sovietice, exista documente care atesta ca Walter Roman a militat pentru infiintarea statului independent “Transilvania”. Autor al celebrei sintagme “Dupa noi, vom veni tot noi. Noi nu scriem istoria, noi o cream”, Walter Roman a murit in 1983, in urma unei operatii pe cord, la 70 de ani. Stefan Andrei a fost arestat in 1990 si inchis timp de doi ani si cinci luni, desi Parchetul nu a putut dovedi niciodata acuzatia de “genocid” pe care i-a adus-o Ion Iliescu, prin intermediul Frontului Salvarii Nationale. Astazi, Stefan Andrei vrea sa corecteze neadevarurile istorice, macar printr-un interviu.

“Eu fac eforturi foarte mari, in aceasta perioada, sa nu ma mai mir de ce aud, de ce citesc, de ce vad. De exemplu, pe 26 ianuarie anul acesta, a fost o emisiune la Realitatea TV. Si, in incheierea acesteia, Petre Roman a spus ca ‘Ceausescu l-a omorat pe tatal meu’. Asta este una dintre cele mai grosolane minciuni care s-au aruncat public dupa decembrie 1989. Eu cunosc foarte bine cazul. Si il invit pe Roman sa raspunda: cum l-a omorat Ceausescu pe tatal lui, Walter?”, ne-a declarat fostul ministru de Externe.
“Roman nu era un prieten de-al lui Ceausescu, dar avea un statut special: avea salariu de adjunct de sef de sectie, de ajunct de ministru. Era sef la Editura Politica, avea ce program voia el, putea sa scrie, era trimis peste hotare. Era genul de om care merge cu Partidul. Spunea: ‘Sa gresesti, dar sa gresesti cu Partidul decat sa gresesti impotriva Partidului’. Altceva: frecvent, mergea cu sotia la Karlovy Vary la tratament, pe banii Partidului; avea la Snagov o vila pe malul lacului – Vila 4 si, dupa aceea, Vila 92 -iar la mare statea intotdeauna la hotelul la care erau cazati strainii, reprezentanti ai partidelor comuniste veniti in Romania: Hotelul Astoria de la Eforie Nord”, isi aminteste Stefan Andrei.

La Paris pe banii PCR

“Cand s-a imbolnavit, cu aprobarea lui Ceausescu si cu banii Gospodariei de Partid a mers la un consult in Franta impreuna cu baiatul, cu Petre. Mi-a trimis si o scrisoare – eram ministru – in care ma ruga ca Ambasada noastra sa-i asigure masina la Paris si sa doarma la Ambasada. I-am dat indicatiile cuvenite ambasadorului: a dormit la Ambasada, a avut masina la dispozitie. Dupa consultul din Franta s-a intors in Romania si aici, doctorii, in frunte cu marele profesor Anastasatu, au recomandat operatia. Avea o tumoare pe plaman foarte aproape de inima. S-a internat la Elias. Eu am fost la el chiar in ajunul zilei in care a fost operat. Am stat la el vreo ora si jumatate. A doua zi a fost operat, de doctorul Coman. Dupa operatie, la un timp, a inceput sa scuipe sange. L-au cautat pe doctorul Coman si nu l-au gasit. L-au adus pe doctorul Iacob: mare chirurg, era general la Spitalul Militar. L-a operat din nou. Din pacate, nu a rezistat: avea 70 de ani! Asa a murit Walter Roman. Ei, cum l-a omorat Ceausescu pe Walter Roman?! I-a pus pe doctorii acestia sa-l omoare? A fost Ceausescu cel care a dat indicatii sa-si faca operatia, ca sa fie omorat? Dimpotriva: l-a trimis in Franta la consult, iar aici a avut toate avantajele. Asa ca este o crima sa spui ca Ceausescu l-a omorat pe Walter Roman. Sa dovedeasca! Cu ce l-a omorat? L-a otravit?”, reclama Andrei.

Ii publica Operele lui Ceausescu si Tismaneanu

“Walter Roman era foarte respectuos fata de Ceausescu. Nu uitati ca toate Operele lui Ceausescu erau tiparite la Editura Politica. Cand tinea Ceausescu o cuvantare, intr-o zi-doua aparea brosura: venea cu ea Roman personal sa i-o inmaneze. Astea erau raporturile intre ei; nu era nici o rivalitate in conducerea Partidului. Poate pe vremea lui Gheorghiu Dej sa fi fost, poate atunci cand Kadar ne-a zis: “Dati si voi autonomia Transilvaniei…”. El fost unul din oamenii principali folositi de Gheorghiu Dej si conducerea Partidului de atunci pentru a-i descoase pe ungurii care erau tinuti aici la Snagov: Imre Nagy si restul, executati apoi de sovietici la Budapesta. Dar pentru Ceausescu nu era nici un pericol, sa zicem ca Trofin sau Ionita. Pe el il interesa sa poata sa aiba conditii bune, sa publice, etc – acolo, la Editura Politica (viitoare editura Humanitas – n.n.) a aparut si teza de doctorat a lui Tismaneanu cu “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”. Asta este adevarul. Ceausescu are alte pacate, a comis alte greseli… Dar sa vii sa spui ‘Ceausescu l-a omorat pe tatal meu!’? Poate l-a “omorat” sub alta forma: de inima rea, ca n-a fost secretar general al Partidului in locul lui Ceausescu…”, conchide fostul ministru apreciat la vremea sa de toate diplomatiile lumii, inclusiv cea a Statelor Unite ale Americii.

Au consemnat Victor RONCEA si Vladimir ALEXE

Sursa: Victor Roncea Blog

Cand zapada devine neagra

bertrand-russell-coldwar2In fanteziile scientiste ale lui Bertrand Russell, societatea viitorului va trebui sa modeleze indivizii din copilarie astfel incat acestia sa accepte fara rezistenta ideea ca, de pilda, “zapada este neagra”, si nu alba. Pentru asta, spune filozoful establishement-ului anglo-saxon, trebuie indeplinite cateva conditii esentiale: indepartezi copiii de familie, statul ii ia in primire cat mai devreme, pui poezia dorita pe muzica usoara si o repeti cat mai des, le dai oamenilor senzatia ca, de fapt, sunt excentrici, nonconformisti, rebeli, cand iti repeta lozincile si cliseele inculcate de marii manipulatori.

Russell credea - intemeiat sau nu, ramane de vazut – ca, dupa un astfel de dresaj, elitele conducatoare (anglo-saxone, bineinteles), nu vor mai avea nevoie de institutii desuete de represiune. Ce se poate spune acum este ca nu am atins inca stadiul unei comunitati sclavagiste globalizante, adica statul mondial, tintit in mod explicit de ganditorul nostru, dar pasi consistenti in aceasta directie, mai ales pe linia educatiei, au fost facuti deja.

Mi-au venit in gand ideile lui Russell dupa o serie agasanta, dar neterminata, de evenimente publice, in care cineva parca se incapateaza sa observe cat de neagra este zapada in mintea indivizilor. Am avut de-a face, de exemplu, cu celebra intrecere caritabila de aruncat galeti cu gheata in cap. Cu mic, cu mare, de la opinca la vladica, toata lumea a inceput sa-si toarne apa congelata pentru a gasi remediu unei boli rare. Ca amanunt de culoare, organizatia din spatele campaniei, ALS Association, a folosit in 2014 doar o treime din fonduri pentru cercetare, restul fiind salarii de sase cifre. In fine, dincolo de coruptia inerenta, de moralitatea telescopica si tampenia ideii, ceea ce mi-a ramas cu adevarat in minte, dupa aceasta campanie de succes, este impresia de experiment radical cu o intreaga omenire. Nu e greu sa-ti imaginzei cativa ingineri sociali din descendenta spirituala a lui Russell, decisi sa vada cat de rudimentar si grosolan pot fi manevrati indivizii. Si pe masura ce spalarea pe creier se accentueaza (scoala controlata de stat, mai multa si mai proasta, televizor si internet cat cuprinde), nivelul de sofisticare al manipularii coboara, in asa fel incat, de multe ori, ai senzatia ca traiesti intr-o lume populata cu predilectie de un om “formă fără contur, umbră fără culoare, forţă paralizată, gest fără mişcare;”.

Tot la capitolul experimente, in Israel, are loc, in fiecare vara, un festival dedicat tinerilor, Coca Cola Village. Adolescentii fac acolo ce stiu ei mai bine sa faca si ce au fost invatati, adica se distreaza. Partea inovatoare a experimentului consta in folosirea unor bratari cu cipuri RFID, prin care pot sa se logheze pe contul de facebook si sa dea like la modul material. Daca tanarul se simte bine la piscina, inoata pana vede un semn mare de like, apropie bratara si astfel afla toata lumea ce frumos e in satul Coca Cola. Experimentul cu cipuri are un succes nebun (pagina evenimentului este cea mai populara din Israel) iar profesionistii marketingului abia asteapta sa multiplice modelul. “We are continuously looking for ways to connect the physical world with the virtual world. The idea behind ‘the Like machine’ is an ultimate solution. It is an innovative and pioneering method, and through it the possibility to involve your Facebook friends in events and experiences that are happening to you around the world becomes a very true reality”, a afirmat unul din creativii agentiei. Ce se poate desprinde lesne de aici este ca oamenii accepta cipurile fara probleme sau mustrari de constiinta libertara, cu singura conditie sa fie fun si cool. In cuvintele Marelui Inchizitor, nimic nu este mai intolerabil pentru individ si societate decat libertatea.

In ceea ce priveste televiziunea, aici posibilitatile de experimentare sunt reduse, dar merg la sigur. Ce se vede e Adevarul. Iar daca receptia critica scade tot mai tare, si Adevarul devine din ce in ce mai grosolan, astfel incat nimeni nu se mai chinuie sa faca o manipulare cum trebuie. Sa luam, de pilda, filmuletul asasinarii jurnalistului James Foley de catre ISIS (organizatie finantata, echipata si antrenata de SUA). Din secventele video transpira din abundenta senzatia de facatura de la cadrul de carpeta pana la declaratiile recitate cu un patos suspect. Media alternativa a receptionat de la bun inceput toata povestea sub beneficiul indoielii, dar asta nu a oprit “marile cancelarii” sa ameninte si sa ne asigure ca ucigasul va fi gasit. Dupa doar cateva zile, pana si un ziar mainstream ca Daily Telegraph s-a vazut nevoit sa puna sub semnul intrebarii naratiunea oficiala. Dar lumea a ramas cu indignarea in fata barbariei islamice, cu promisiunile de ordine, pace si razbunare ale puterii anglo-saxone, plus asteptarea unor noi bombardamente prin care sa fie rezolvata aceasta noua situatie de criza.

Tot in acest palier al Adevarului difuzat in direct la televizor, razboiul din Ucraina a oferit ipostaze uluitoare. La doar cateva ore de la doborarea avionului malaezian, vina a picat imediat pe umerii separatistilor sustinuti de Rusia. Televiziunile au transmis chiar un dialog interceptat intre executantii loviturii. Dupa ce s-a lipit aceasta stampila nu s-a mai intamplat mare lucru cu investigatia oficiala, iar conform informatiilor publicate recent, guvernele Ucrainei, Olandei, Belgiei si Australiei au semnat un acord privind secretizarea rezultatelor. Nu s-a aflat nimic nici despre lunetistii de la Kiev dar, in schimb, am fost informati de presedintele Poroshenko ca armata Rusiei a invadat saptamana aceasta Ucraina, dupa un model teribil de asemanator cu “invadarea” Georgiei, iar toata lumea buna a inceput sa condamne agresiunea si sa solicite noi sanctiuni (pana la razboiul efectiv). Desi avem norocul imens de a trai intr-o epoca a tehnologiei de varf, nu au aparut nici poze relevante, nici imagini video, dar cand televiziunea libera este de partea Adevarului, peste aceste detalii se asterne irelevanta.

Zapada devine neagra.

Autor: Ninel Ganea

Sursa: Karamazov.ro

„Școala homosexualității”, o nouă „ofertă educațională” pentru liceenii români

school_homosexual_indoctrination_01_250pxAstăzi, se pledează tot mai des pentru scoaterea orelor de religie din şcoala românească. Dacă educaţia homosexuală este tolerată şi încurajată, dar orele de religie deranjează, înseamnă că peste un interval de timp, relativ scurt, copiii noştri vor deveni, pe bună dreptate, proprii noştri călăi!

În ultima săptămână din anul şcolar trecut, elevi de la peste 10 licee din Bucureşti au participat, la Cinematograful „Elvira Popescu” din cadrul Institutului Francez, la o activitate organizată de reprezentanţii primei platforme video de educaţie sexuală în limba română, intitulată „Sexul vs. Barza”. Timp de trei zile, elevii au vizionat videoclipurile din cadrul platformei, în prezenţa şi cu participarea cadrelor didactice. Adolescenţii au aflat informaţii despre contracepţie, homosexualitate, masturbare sau pornografie, imaginile şi informaţiile prezentate neputând stârni decât revolta oricărei persoane cu un elementar bun simţ.

Evenimentul de la Cinema „Elvira Popescu” nu reprezintă însă o noutate. De doi ani încoace, sute de elevi sunt luaţi din şcoli „cu japca”, fără ştiinţa ori acordul părinţilor, şi duşi în biblioteci, unde sunt iniţiaţi în tainele perversiunilor de tot felul, unde li se inoculează ideea că homosexualitatea este doar o altă orientare sexuală, şi nicidecum un păcat strigător la cer, avortul fiind prezentat drept soluţia salvatoare şi bineînţeles, legală, în cazul sarcinilor „nedorite”.

Programul „Sexul vs. Barza” a fost lansat la Palatul Parlamentului, pe 23 aprilie 2013. La eveniment au participat elevi, profesori, părinţi şi bibliotecari, alături de parlamentari şi alţi factori de decizie. Cu această ocazie s-a anunţat şi parteneriatul cu Biblionet România, pentru promovarea educaţiei sexuale în biblioteci.

Autorii programului definesc „Sexul vs. Barza” ca fiind „o platformă online care cuprinde videoclipuri de educaţie sexuală, prin care adolescenţii pot înţelege mai bine subiecte precum sexualitatea, respectul faţă de diversitate, dar şi aspecte legate de corp, relaţii şi contracepţie”.

În realitate, platforma „Sexul vs. Barza” este realizată şi susţinută de asociaţii pro-avort şi pro-homosexualitate, precum „Accept”, a homosexualilor din România, între partenerii  proiectului numărându-se reţeaua de clinici de avorturi „Marie Stopes” şi Colegiul Bilingv „George Coşbuc” (unde există o platformă LGBT prin care se promovează homosexualitatea, fiind găzduite şi „parade gay”). Biblionet a anunţat susţinerea şi promovarea platformei educaţionale în peste 2.000 de biblioteci publice din România.

Alături de Institutul Francez, între instituţiile care şi-au deschis, până acum, porţile spre pervertirea adolescenţilor români, se numără:

1. Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” Reşiţa, „beneficiari” fiind elevii de la „Colegiul Economic al Banatului Montan”, care au fost „instruiţi” şi de reprezentanţii DSP Caraş Severin. Titul activităţii: „Poveşti adevărate despre sex, corp şi relaţii”. Teme abordate: „Fetele sunt mai mature decât băieţii în raporturile sexuale”, „Sexul prelungeşte viaţa”, „Părinţii de astăzi sunt mai puţin pregătiţi decât tinerii de astăzi în ceea ce priveşte discuţiile deschise despre sex”, „Educaţia sexuală trebuie introdusă în şcoli”, „Lipsa educaţiei sexuale are consecinţe foarte grave şi poate aduce chiar moartea”. Menţionăm şi câteva dintre întrebările puse de elevi: „Avortul poate periclita naşterile ulterioare?”, „La ce vârstă este recomandată începerea activităţii sexuale?”, „Cum să ne comportăm faţă de gay şi lesbiene?”, „De ce sunt considerate fetele mai mature decât băieţii în raporturile sexuale?”

2.Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, la activităţi participând elevi de la liceul „Traian Vuia”, de la „Grupul şcolar Electroputere” şi de la „Colegiul Naţional Carol I”

3.Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” din Cluj, care a găzduit elevi de la „Colegiul Tehnic Energetic”.

4.Liceul „Neagoe Basarab” din Olteniţa, unde elevii au fost informaţi „Ce e clitorisul?” şi „Ce lucruri trebuie să ştim înainte să facem sex?”. Să amintim că unul din clipurile „apreciate” de elevii de la „Neagoe Basarab” se numeşte „Cel mai cool organ: clitorisul…”, materialul vizionat conţinând imagini şi mesaje explicite şi instigând minorii la perversiuni sexuale!

5.Biblioteca Municipală „Gala Galaction” din Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, a găzduit elevi de la două licee. Aceştia au primit, la rândul lor, educaţie (homo)sexuală, dascălii şi bibliotecarii străduindu-se, cot la cot cu promotorii programului, să-i educe pe adolescenţi, în spiritul „diversităţii” şi „toleranţei”.

6.Biblioteca din Centrul Cultural „Carmen Sylva” Sinaia, la întâlnire participând elevi de la „Colegiul Mihail Cantacuzino”.

Şi lista poate continua.

Toate adresele şi memoriile întocmite de către asociaţiile şi organizaţiile creştine şi înaintate Ministerului Educaţiei au primit acelaşi răspuns: „Ministerul Educaţiei nu a fost informat despre lansarea proiectului „Sexul vs. Barza” şi nu este implicat în derularea acestuia”.

Mai mult decât atât, Ministerul specifică faptul că „în conformitate cu legislaţia în vigoare, toate activităţile desfăşurate la nivel local, sub iniţiativa altor entităţi decât cele prevăzute de legislaţia specifică educaţiei trebuie să se realizeze cu acordul conducerilor unităţilor de învăţământ, al părinţilor şi al elevilor (dacă aceştia sunt majori).”

Cum se explică, atunci, participarea în masă a elevilor la acest program? Cui revine responsabilitatea acestor decizii? În câte situaţii au fost respectate reglementările în vigoare? Câţi părinţi au fost informaţi despre conţinutul programului la care au participat copiii lor şi câţi şi-au dat acordul scris? Câţi români pot tolera perversitatea şi încuraja educaţia homosexuală?

Prin prezenţa masivă a elevilor din România la programele de iniţiere în homosexualitate, prin prezentarea nefirescului drept firesc şi a perversităţii drept normalitate, Ministerul Educaţiei şi toate unităţile subordonate încalcă, în mod flagrant, Legea Educaţiei Naţionale care prevede,la Art. 7, că „în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic.”

Să nu ne amăgim. Intenţiile celor care susţin, din spate, desfăşurarea de forţe homosexuale pe teritoriul instituţiilor de învăţământ şi cultură din România sunt cât se poate de clare. Le exprimă, într-un interviu, chiar fondatoarea „Sexul vs. Barza”, Adriana Radu:

„Educaţiasexuală şi ce cuprinde ea ca teme (corp, body image, relaţii interpersonale, LGBTQ, sex, boli cu transmitere sexuală, contracepţie, noţiuni despre legi şi politici despre sex şi despre drepturile minorilor) nu sunt lucruri cunoscute. Numai după ce vom face educaţie sexuală îşi vor da seama publicul ţintă şi restul oamenilor ce este educaţia sexuală şi de ce este stringent nevoie de ea. (…) Oamenii trebuie întâi să realizeze ce-i educaţia sexuală şi apoi să-şi dea seama ce tip de informaţie le-a lipsit până acum şi cât de vitală e. Pasul următor ar fi ca noi să cerem, printr-un efort colectiv, adoptarea unei legi care să includă  educaţia sexuală ca materie obligatorie în şcolile din România, concluzionează Adriana Radu.

Educată, încă de pe băncile şcolii, în spiritul toleranţei şi acceptării homosexualităţii, ca orientare sexuală „normală”, generaţia de mâine va răspândi, la rândul său, propaganda homosexuală, luptând împotriva discriminării.

Copiii noştri vor privi cum cuplurile de homosexuali se îmbrăţişează şi se sărută în pieţele publice, iar asta li se va părea un lucru firesc. Afirmaţia că un copil are nevoie de o mamă şi de un tată va fi considerată incitare la ură. Acceptarea homosexualităţii va deveni datoria unui cetăţean model.

Astăzi, se pledează tot mai des pentru scoaterea orelor de religie din şcoala românească. Dacă educaţia homosexuală este tolerată şi încurajată, dar orele de religie deranjează, înseamnă că peste un interval de timp, relativ scurt, copiii noştri vor deveni, pe bună dreptate, proprii noştri călăi!

Trădarea încrederii pe care ei, cei mici, o au în noi, cei mari se va răzbuna cândva cumplit împotriva noastră. Vom răspunde pentru fiecare suflet smintit şi desfigurat, prin ignoranţa şi nepăsarea noastră!

Să dea Bunul Dumnezeu fiecăruia dintre noi o inimă de copil, ca să putem iubi şi apăra chipul nevinovăţiei din sufletul tuturor copiilor din România!

Autor: Irina Nastasiu

Sursa: Doxologia

Clubul pedofililor din Olanda își caută dreptatea la CEDO

timthumbSocietatea olandeză a pedofililor, Vereniging MARTIJN, plănuiește să facă recurs în cauza sa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), după ce a fost interzisă de Curtea Supremă din Olanda în aprilie. Avocatul clubului a anunțat că va înainta cazul spre considerarea de către judecătorii europeni nu mai târziu de octombrie anul curent.

Vereniging MARTIJN face, din 1982, lobby pentru acceptarea juridică și socială a relațiilor sexuale între adulți și copii în Țările de Jos, căutând activ o platformă de prezentare a ideilor sale, în presă și prin inițierea discursului politic pe acest subiect.

În aprilie, Curtea Supremă a Olandei a hotărât că existența Vereniging MARTIJN constituie o amenințare la adresa ordinii publice. Subliniind faptul că interzicerea unei asociații trebuie să fie luată în considerare numai în circumstanțe extreme în dreptul democratic, Curtea Supremă a argumentat că trebuie să se facă o excepție în scopul protejării copiilor.

„Deși, în general, trebuie procedat cu mare precauție la interzicerea unei societăți, acțiunile deosebit de grave ale Vereniging MARTIJN, orientate către eliminarea potențialelor bariere din calea persoanelor care doresc relații sexuale cu copii, forțează emiterea verdictului de interzicere și dizolvare a organizației”, a decis judecătorul.

Gerard Spong, avocatul Vereniging MARTIJN, a anunțat că asociația își va înainta cazul în fața CEDO, în speranța inversării acestui verdict. Firma sa de avocatură consideră că interdicția aduce încălcare libertății de exprimare a membrilor societății.

Ad van den Berg, care a deținut pentru scurt timp președinția organizației, până la încarcerarea sa pentru posesie de pornografie infantilă în 2011, este de departe cel mai cunoscut membru al clubului. Acesta a emis discursuri împotriva a ceea ce el consideră a fi discriminarea pedofililor, precum și împotriva caracterului tabu al chestiunii. Van den Berg a devenit liderul Vereniging MARTIJN după ce a fost cofondatorul Partidului pentru Dragoste față de Aproape, Libertate și Diversitate, numit mai frecvent în Olanda „pedo-partidul”. Organizația politică plănuia să candideze la alegerile din 2006, dar nu a strâns semnături suficiente pentru calificare. După eșecul, din același motiv, cu patru ani mai târziu, partidul s-a desființat.

MARTIJN, un nume comun în Olanda pentru băieței, a fost inițial titlul unei reviste, ulterior reintitulată comercial OK-magazine („OK” fiind un acronim olandez pentru cuvintele „vârstnic” și „copil”). Publicația trimestrială pentru membrii clubului conținea scrisorile cititorilor, în care aceștia își descriau experiențele sexuale cu minori, precum și imagini cu copii dezbrăcați și semi-dezbrăcați. Editorii emiteau, de asemenea, sfaturi privind desfășurarea relațiilor cu copii, indicațiile oficiale fiind că situația trebuie divulgată integral părinților copilului în chestiune și că nicio activitate nu trebuie întreprinsă fără deplinul „consimțământ” al copilului însuși. Aceștia au fost dur criticați pentru exprimarea opiniei că relațiile sexuale „producătoare de plăcere reciprocă” între adulți și copii nu sunt dăunătoare și ar trebui să fie acceptabile social.

Interdicția pronunțată în aprilie a venit în urma unei lungi serii de investigații cu privire la legalitatea grupării. În 2011, Ministerul Securității și Justiției a decis că activitățile Vereniging MARTIJN nu sunt sancționabile conform legislației olandeze. În același an, părinții unui copil abuzat au cerut acuzarea publică în instanță a organizației drept complice în cazul lor, aceștia considerând că, prin furnizarea de sfaturi agresorului, Vereniging MARTIJN a incitat infracțiunea împotriva copilului lor. Cererea nu a fost admisă de instanțele locale. În 2012, o altă instanță locală a pus clubul sub ilegalitate, în temeiul că acesta aduce atingere drepturilor copiilor. Interdicția a fost anulată anul trecut, pe motiv căVereniging MARTIJN nu era considerat a cauza tulburări pe plan social.

În urma celui mai recent verdict, al Curții Supreme, mai mulți politicieni olandezi au avertizat că interdicția nu va face problema abuzului sexual să dispară. Magda Berndsen, din partea partiduluiD66, a declarat: „Va trebui să monitorizăm ce vor face de acum încolo foștii membri ai societății”.

Richard Korver, președintele Rețelei Naționale a Avocaților pentru Victimele Violenței și Infracțiunilor Sexuale, a reprezentat părinții unui mare număr de copii într-un caz intens mediatizat împotriva unuia dintre foștii membri ai Vereniging MARTIJN. Ca răspuns la interdicție, acesta a afirmat: „Abuzul sexual asupra copiilor (foarte) tineri poate avea efecte grave pe termen lung. Un copil abuzat va suferi aceste efecte pentru tot restul vieții”. (The Independent)

Autor: Iulia Matei

Sursa: Cultura Vietii

Henry Kissinger: „Ordinea Mondială nu mai există“

images-1Libia este în război civil, armate fundamentaliste construiesc un califat de-a lungul Siriei şi Irakului, iar tânăra democraţie din Afganistan este pe punctul de a paraliza. Acestor probleme li se adaugă tensiunile din Rusia şi relaţiile cu o Chină divizată între promisiuni de cooperare şi învinuiri publice. Conceptul de ordine mondială care a caracterizat era modernă este în criză, scrie Henry Kissinger despre problemele lumii contemporane.

Atunci când Henry Kissinger atingea culmile carierei sale, presa americană spunea despre consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Nixon că el este, de fapt, „adevăratul preşedinte”.  La acea vreme, politicianul de origine germană călătoarea în jurul lumii într-un ritm atât de rapid, încât au existat zvonuri potrivit cărora existau cinci Kissinger: patru sosii şi cel real. Kissinger a fost deopotrivă un personaj admirat şi de temut, potrivit „Der Spiegel”. Acesta şi-a lăsat amprenta asupra istoriei şi s-a remarcat drept un un lider care nu a ezitat în luarea deciziilor dificile. În timpul carierei sale diplomatice, Kissinger a stabilizat relaţiile problematice între puterile nucleare din timpul Războiului Rece, iar negocierile secrete ale consilierului cu nord-vietnamezii comunişti a asigurat retragerea trupelor americane din Vietnam.

De asemenea, Kissinger a transformat China condusă de Mao într-un partener strategic şi a aplicat realpolitika în America Latină, ideologie caracterizată de aprecierea lucidă a forţelor adversarului, dar şi a forţelor proprii, eliminarea sentimentelor, iluziilor şi prejudecăţilor ideologice în elaborarea strategiei politicii externe. În ce priveşte politica americanului, tulburările sociale erau considerate mai periculoase decât injustiţia, iar echilibrul puterii era mai important decât respectarea drepturilor omului. Cu toate acestea, politicile sale au fost în contrast cu imaginea de sine a Americii. Conducerea autoritară Înainte de retragerea soldaţilor din Vietnam, Nixon şi Kissinger au hotărât bombardarea Cambodgiei, până când micul regat a fost pus la pământ şi adus la stadiul Epocii de Piatră. Consilierul preşedintelui a refuzat mult timp încheierea conflictului vietnamez, după cum îi scria lui Nixon: „Retragerea trupelor americane va fi asemenea alunelor sărate pentru publicul american: cu cât se vor întoarce mai multe trupe acasă, cu atât mai multe vor fi chemate ”.

Kissinger l-a susţinut pe generalul chilian Augusto Pinochet, care s-a dovedit a fi ulterior un dictator sângeros. Prin intermediul relaţiilor sale diplomatice a dus la deschiderea Chinei, dar a transformat politicile sociale ale Beijingului în obiceiuri acceptate; şi în prezent admiră modelul de funcţionare al Chinei. Realismul fără scrupule i-au adus critici aspre, fiind numit monstru manipulator cu accent german sau chiar infractor care „minte la fel de natural cum alţi oameni respiră”, relatează „Der Spiegel”. Preşedinţii care i-au succedat lui Nixon au preferat încă o dată să invoce misiunea Americii încredinţată de Dumnezeu, ignorând interesul naţional – în special George W. Bush. Mai mult de atât, administraţia Bush îşi propusese să salveze lumea de sub „influenţa răului”. Deşi ideile neo-conservatorilor sunt demult uitate, realismul lui Kissinger îşi revendică prezenţa şi în zilele noastre, după cum demonstrează preşedintele Barack Obama, câştigător al Premiului Nobel pentru Pace. În timpul campaniei electorale, candidatul democrat Obama s-a autocaracterizat drept „un cetăţean al lumii întregi”. Devenit preşedinte însă, s-a transformat în singurul judecător care are autoritate absolută şi care hotărăşte care musulmani urmează să fie ucişi în urma atacurilor dronelor. Obama a dat startul unei noi ere de de conflict în care se fac investiţii masive în războiul cibernetic, iar pedepsele pentru trădătorii de stat sunt chiar mai aspre decât oricare dintre metodele predecesorilor săi. Politicile sale au fost supranumite în presa americană „neo-kissingerism”.

Autor: Ana Stan

Sursa: Adevarul

Diplomat american de rang înalt : “Prin refuzul de a recunoaște supremația NATO în Ucraina, Rusia a trădat Noua Ordine Mondială!”

imagesChristopher R. Hill, fost ambasador american în Irak, afirmă că acțiunile Rusiei cu privire la conflictul din Ucraina înseamnă că Moscova a trădat Noua Ordine Mondială din care a făcut parte în ultimii 25 de ani.

Într-un articol publicat în Project Syndicate, Christopher R. Hill, un fost ambasador al Americii în Irak și Coreea, declară că anexarea Crimeii de către Rusia și campania de „intimidare” împotriva Kievului a dus la sfârșitul unei perioade istorice de 25 de ani, acuzând Moscova că s-a dedicat „regresului, recidivei și revanșismului”.

Hill definește perioada post- glastnostica a Rusiei ca făcând parte din Noua Ordine Mondială, prin „implicarea Moscovei în instituțiile occidentale, economia de piață și democrația parlamentară pluripartidică.”

„Această perioadă de tip Noua Ordine Mondială a durat aproape 25 de ani. Cu excepția perioadei în care s-a desfășurat războiul Rusiei cu Georgia în august 2008 (un conflict văzut ca fiind inițiat de conducerea nesăbuită georgiană), supunerea și dedicarea Rusiei față de Noua Ordine Mondială, chiar dacă nu a fost lipsită de probleme, a fost una dintre cele mai mari realizări din perioada de după era Războiului Rece”, afirmă Hill.

Hill, consilier al Albright Stonebridge Group, o „companie de strategii globale”, cu ramificații care duc spre Casa Albă și Departamentul de Stat, acuză Moscova că încearcă să reînvie epoca Imperiului Sovietic, adăugând că “Rusia… nu mai pare interesată de ceea ce a oferit Occidentul în ultimii 25 de ani: un statut special în relația cu NATO, o relație privilegiată cu Uniunea Europeană și parteneriat în proiectele diplomatice internaționale.”

Hill se îndoiește că sancțiunile din partea Occidentului ar putea să aibă vreun impact, avertizând că NATO ar trebui să se aștepte la greutăți, avertizând că Rusia „va căuta să provoace probleme similare și printre foștii aliați ai Sovietelor”, invocând invazia Poloniei de către Germania în 1993 pentru a sugera că Moscova ar putea să lanseze ostilități împotriva altor națiuni est-europene.

Afirmația lui Hill că Rusia a întors spatele Noii Ordini Mondiale ilustrează faptul că Moscova caută să conducă o facțiune alternativă (BRICS), care va pune mari probleme și va amenința viitorul unipolar conceput de Statele Unite și NATO.

Cu alte cuvinte, indiferent că Rusia vrea sau nu, Elita Occidentală caută să inițieze un nou Război Rece, iar omenirea ar putea să intre în cea mai periculoasă perioadă a istoriei sale de la criza rachetelor din Cuba.

Autor: Paul Joseph Watson

Sursa: InfoWars

Traducerea: Gandeste.org

Ne-am săturat de clasa politică din România!

maimute_parlamentSchimbatul eternei Opoziții cu eterna Putere în care jucătorii sunt mereu aceiași nu duce nicăieri. Ne-am săturat de clasa politică a ultimilor 25 de ani care a dovedit că nu crede în nimic, nu are nimic sfânt, nu îi pasă de nimic și care a transformat alternanța la guvernare a unora cu ceilalți în paradigma eternului același. În felul acesta, nu se va schimba niciodată nimic!

Ne-am săturat de ipocrizia politicienilor aflați la Putere care promiteau contrariul atunci când erau în Opoziție, de fapt aceleași lucruri pe care le promit cei aflați ieri la Putere și care stau acum pe banca de rezervă. În felul acesta, promisiunile și bunele intenții rămân mereu în Opoziție, oricine ajunge la butoane le lasă moștenire celor pe care i-a înlocuit temporar, pentru ca să le păstreze și să le conserve pentru a le trasnmite intacte și neatinse, fără nicio șansă de îndeplinire, actualilor puternici ai zilei atunci când se vor odihni la rândul lor în așteptarea următoarei preluări a pârghiilor statului.

Ne-am săturat de eterna moștenire dezastruoasă pe care o invocă fiecare partid când ajunge la putere, pentru ca să lase în urmă același lucru, ca o minge servită la fileu următorului rând de potentați care să aibă și ei scuza moștenirii imposibil de rezolvat. Dacă Opoziția lasă pe băncile pe care le părăsește pachetul de amăgiri și vorbe frumoase, Puterea încredințează la rândul ei celor care o preiau șansa unică la invocarea trecutului care nu îți permite să mai faci nimic în această țară, nimic altceva decât să continui și să adâncești dezastrul anterior.

Ne-am săturat de aceleași figuri eterne ale politicii românești, rebranduite, spălate de trecerea prin opoziție sau, după caz, chiar prin pușcărie, devenite brusc îngeri radioși pentru că nu au mai condus țara câțiva ani, dar gata să o ia de la capăt cu aceeași vervă a incompetenței sau hoției.

Ne-am săturat să-i înlocuim pe unii cu alții, în mare parte mereu aceiași de 25 de ani încoace, fără ca măcar să ne mai putem iluziona că ne așteaptă un viitor, când ceea ce trăim este veșnica reiterare a trecutului. Ne-am săturat ca singurii competenți să fie cei care și-au manifestat incompetența și priceperea întru binele propriu atât de mult încât au devenit clasici în viață și nimeni nu se mai miră că sunt acolo pentru că i-au prins și părinții noștri, îi vedem și noi și, dacă nu vom schimba nimic, îi vor vedea tot pe scaune și nepoții părinților noștri. Ne-am săturat de ”am vrut, dar nu am putut”, de ”am vrut, dar nu ne-au lăsat ceilalți”, de ”am fi putut mai bine, dar totuși am mai făcut câte ceva”. Ne-am săturat ca România să fie împărțită în băsiști și anti-băsiși, în anteniști și anti-anteniști, în roșii și portocalii, în stângiști și dreptaci, când de fapt sunt toți o apă și un pământ, indiferent de culoarea pe care o poartă sau de ideologia pe care o invocă. Ne-am săturat să fim mânați unii împotriva altora, să căutăm vina prăbușirii noastre ca nație în celălalt de lângă noi, când peștele de la cap se împute, iar capetele noastre luminate au depășit de mult epoca putrefacției, ajungând după atâta amar de vreme într-o zonă a descompunerii pentru care chimia încă nu a inventat un termen.

Ne-am săturat să vedem că în România nu se poate nimic, nu se poate să avem un drum normal, un oraș curat, un parc îngrijit, nu se poate să avem un examen necontroversat, o decizie incontestabilă, o numire sau o funcție nepartinică. Ne-am săturat ca România să fie țara tuturor imposibilităților în bine, dar a tuturor posibilităților întru rău, ca prostia și vulgaritatea să domnească, iar educația și bunul simț să fie ascunse ca o rușine de neacceptat, ca tot ce este bun, adevărat și frumos să fie stricat, denaturat și distrus, iar locul lor să fie luat de nesimțire, mitocănie și mult, mult zgomot.

Chiar așa, ați observat cât de mult zgomot este în România? Nu doar pe străzi, unde asfaltul seamănă cu drumurile medievale, iar contactul lor cu roțile transformă peisajul sonor într-o fabrică imensă, ci peste tot, în aer, în media, în minți? Ne-am săturat de zgomotul potentaților care vorbesc tare pentru că nu au nimic de spus și, mai ales, pentru că nu vor să facă nimic, iar gălăgia le dă sens existenței și justificare funcției.

Ne-am săturat de ultimii 25 de ani la fel de tare cum părinții și bunicii noștri se săturaseră de cei 45 de ani de comunism. Depinde de noi dacă și următorii ani vor fi la fel sau dacă vom da restart și vom spune: Ajunge! Vrem altceva!

Autor: Bogdan Diaconu

Sursa: Ziarul Natiunea

Copyright ©2014 gandeste.org