C O N T R A P R O P A G A N D Ă

România şi gândirea de masă…

Ura a devenit parte a vieţii noastre cotidiene. Ura promovată consecvent şi coerent! Prin strategii bine gândite, cu efecte pe termen lung. Categorii sociale sunt în mod intenţionat aruncate în “ring”, luptându-se reciproc în acord cu principiul “divide et impera”. Se urmăreşte mărirea gradului de supunere, adoptarea unei atitudini tacite şi “epurarea” celor care încă mai au curajul să creadă în valori. În spatele cortinei se construiesc scenarii a căror reuşită pare a fi garantată… Rând pe rând sunt “invitaţi” actorii pentru învăţarea rolului. Recent, au fost “solicitaţi” intelectualii

Prin formulări ostentative, Traian Băsescu nu se vrea preşedintele tuturor românilor, nici măcar al celor ce l-au votat, ci şeful unei Românii abstracte, România sa. Dincolo de elementele psihanalizabile din copilăria şi adolescenţa actualului preşedinte, obsesia prezidenţială faţă de profesori, care au devenit un fel de ina¬mici publici, dezvăluie o atitudine profund antirepublicană. Căci republica nu poate exista fără profesori, cei ce formează în spiritul valorilor republicane – egalitatea, libertatea, solidaritatea – generaţiile viitoare. Fără şcoală şi profesori, republica rămâne o formă fără fond. Iar profesorii, cei „mai bine plătiţi decât preşedintele”, nu mai practică deja o îndeletnicire respectată în România. Vânaţi, ostracizaţi, dispreţuiţi, aceştia nu îşi mai găsesc locul în societatea românească. Oare de ce?” (Cristian Pârvulescu)

Răspunsul nu poate veni decât din realităţile pe care le trăim… Atunci când se doreşte un grad mai ridicat de uniformitate şi similaritate în viziuni, este necesară coborârea în zonele cu standarde intelectuale şi morale mai scăzute, unde instinctele şi gusturile primare “comune” predomină. Or, pentru aceasta se impune distrugerea celor care au gusturi şi opinii diferenţiate, mai greu de manevrat şi de controlat. Aceasta nu înseamnă că majoritatea oamenilor au standarde morale scăzute, ci că grupul cel mai numeros de oameni ale căror valori sunt asemănătoare este de găsit printre cei custandarde neelevate, sugerând faptul că uniformitatea în mediocritate este un pericol real!

Adică, cel mai mic numitor uneşte cel mai extins grup de oameni. Dacă este necesar un grup numeros, suficient de puternic pentru a le impune tuturor celorlalţi vederile sale asupra valorilor vieţii, niciodată el nu va fi constituit din cei cu gusturi diferenţiate sau evoluate, ci din cei care formează “MASA”. Cei mai puţin originali şi independenţi vor fi capabili să încline cu greutatea numărului lor balanţa în favoarea “idealurilor” lor specifice. Aceasta este realitatea dramatică pe care o trăieşte România şi pe care o putem considera mai profundă chiar decât criza economică. Atâta timp cât maneliştii, OTV-iştii, telenoveliştii, ultraşii sunt cei care domină vocal şi numeric scena românească viitorul va contina să arate sumbru…

O Românie abstractă prăbuşită sub presiunea inculturii şi gândirii de masă. O Românie cotropită de un grup numeros şi puternic, docil şi credul, cu convingeri îndeajuns de uniforme şi mediocre ca să fie capabil să convertească şi pe alţii la crezul lor simplu. Şi ce este mai îngrijorător e faptul că totul pare a face parte dintr-un program mai de succes decât ieşirea din recesiune economică…

prof. Lehaci Florentin

sursa: proatitudine.ro

Related Posts

  • Telenovela plăcuței injurioaseTelenovela plăcuței injurioasePrin urmare, un concetățean trăitor în Suedia decide să recurgă la o formă inedită de a-și manifesta […]
  • Misplaced angerMisplaced angerTefeleii sînt supărați pe mine pentru că le critic idolii. Sînt în mod constant apostrofat despre atitudinea […]
  • Ochiul și timpanul nemernicieiOchiul și timpanul nemernicieiStatul român de după 1989 nu poate fi găsit nicăieri într-o ipostază cu adevărat utilă cetățenilor săi. […]

One Response “România şi gândirea de masă…”

  1. Dinesco says:

    Cu explicatii din astea veti avea impact cam cat o musca pe lampa.
    Un destept care nu poate fi si prost cand trebuie este destept fals si degeaba.
    Nu-l puteti da jos pe Boul Suprem daca nu ii dati la copita.
    Acum, nah, nu-mi cereti explicatiuni despre ce inseamna “copita”, daca sunteti destepti trebe sa stiti.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss