Politică

Politica externă a unor grupuri de interese

romania-de-vanzarePolitica externă a unei ţări democratice reprezintă un veritabil suport de modernizare şi solidaritate umanitară, în egală măsură. Statul comunist a făcut din politica externă un rudiment în slujba unei familii, a unei clici şi a slujitorilor săi. Cum a decurs evoluţia fostelor structuri şi a personalului ştim prea bine. Ruptura de trecut nu s-a produs decât printr-un alt aranjament, în esenţă lucrurile rămânând la fel. Apartenenţa la noi structuri s-a făcut în spiritul vechi de încolonare şi oportunism faţă de centrul de putere lipsit de orice spirit reformist. Confuzia între tehnicieni şi corpul ambasadorilor pare să se fi instalat prin însăşi lipsa oricărui standard democratic. Reprezentanţele noastre diplomatice se află într-o hibernare ca niciodată. Umbrela democraţiei şi a libertăţii economiei de la Bucureşti a lăsat acest important segment al administraţiei într-o perfectă ruptură de societatea românească. Dacă regimul Iliescu-Năstase scotea la rampă tot felul de generali de securitate drept comentatori de politică externă, regimul actual nu-i mai are nici pe aceştia. Domeniul politicii externe nu poate fi un simplu loc de activitate, şi nici unul al unei excelenţe fără obiect, unde trecerea timpului, de obicei adversă, produce profesionalizări miraculoase. Avem o clasă politică, de la parlamentarii naţionali la cei europeni, profund inerţială. Accesul în viaţa politică se face prin cunoscutele spirale ale corupţiei, chiar dacă vorbim de candidaturile independente ultracunoscute. Uriaşa presiune care deturnează relaţiile sociale face din puterea politică un monstru cu mii de capete.

O aşa politică externă, precum aceasta, duce la un corp diplomatic tot mai lipsit de performanţele democratice. Cooperarea societăţii civile cu structurile publice, în general, în România devine tot mai anevoioasă, imposibilă. Osmoza, prin care identitatea naţională şi parametrii democratici sunt activaţi permanent, este spulberată de confiscarea vieţii politice. România se întoarce tot mai mult în formalismul trecutului, când sistemul de comandă era unica reţetă funcţională. Un mediu de emulaţie intelectual-morală, fără tendinţe politice partizane, ar descongestiona principalul organism de relaţionare al ţării. România funcţionează momentan în zeci de formule, una mai aberantă decât alta. Statul român a ajuns o afacere prin care se reciclează întregul dezastru politic. Democraţia pare să exonereze de orice responsabilitate pe toată lumea din structurile acestui dezastru. Situaţia internă are aceleaşi eterne cauze de care nu se apropie reforma, sub nicio formă. Politica externă, excluzând din ea reprezentanţele cu programe parteneriale, nu are nicio acuitate. Că întreaga Europă, la nivel naţional, nu stă extraordinar, la acest capitol, nu ne poate fi de niciun folos. Că însăşi politica externă UE este într-un stadiu de etern proiect nu poate fi o explicaţie pentru situaţia de la Bucureşti. Deriva generală impune o consolidare urgentă a instituţiilor interne în cel mai pur şi garantat spirit democratic. Demagogia mâinii forte, aflată tot mai mult pe buzele guvernanţilor, poate scăpa de sub control sălbăticia pe care în mod ştiut o are în bestiarul său. Politica externă ajunsă pe mâinile unor servitori de casă poate cauza prejudicii grave stăpânilor.

În faţa terorii, cel mai bun răspuns este dat de spiritul de organizare şi de principiile democratice. România trebuie să exporte democraţie, nu propagandă, oferte, şi nu cerşetorie. Politica externă trebuie să iasă din alura statuară, enigmatică, piramidală, şi să exprime valorile alianţelor în care ne aflăm, cu o sinceritate şi participare lipsite de orice contrafacere. Balansarea între diverşi poli de putere arată lipsa unei unităţi strategice integratoare. Statul democratic trebuie să fie prin el însuşi o forţă de susţinere a fiecărui cetăţean onest, răspunzând unui dialog intim, real. Numai aşa românii îşi vor iubi şi respecta ţara. Scoaterea politicii externe din poncifele de zeci de ani, cele care poartă excesiv amprentele tuturor foştilor şefi de stat, a ajuns o necesitate pentru sistemul de integrare. Alta ar fi solidaritatea românilor de oriunde faţă de ţară, altfel ar răspunde structurile publice unor doleanţe îndreptăţite. Funcţionând încă inerţial-securistic, coborând în derizoriu prestaţii de impact, politica externă românească este ameninţată de absenţa unei emulaţii spre democraţie şi libertate.

Victor Ponta a mers în vizită oficială în China, într-o perioadă nepotrivită pentru România. Campania electorală, situaţia din Ucraina. Apoi, după legiferarea migraţiei politice, chiar pe termen limitat, vizita în China, ţară cu partid unic, arată o impetuozitate de necomentat. Relaţiile cu China sunt bine-venite, ele vor funcţiona cu sau fără Victor Ponta. China, la fel cu România, are nevoie de relaţii economice viabile, nu de propaganda care aduce eşecul. România pe care o reprezintă Victor Ponta este una care se visează absurd ajutată. A mai fost o vizită a actualului prim-ministru la Beijing, de rezultatele căreia nu s-a auzit nimic. Ceea ce face acum Victor Ponta ar fi trebuit să rezolve diplomaţia, blocând astfel deturnarea unei problematici în scop electoral. Victor Ponta a cerut o audienţă care i s-a acordat, nimic mai mult. Dramatică această înţelegere a conexării politicii externe la contextele dezvoltării economice, de care urmaşii securisto-comuniştilor nu se pot despărţi.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: Cotidianul

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Pupat’ Basescu – n-are nici un amestec, nu-i asa?
    NICI MACAR POMENIT NUMELE CELUI CARE REPREZINTA CONSTITUTIONAL ROMANIA!!!
    ….
    … ma intreb ce cauta pe site acest tip de (prea politicos spus) prezentare handicapata de adevar?
    Nu exista site-uri cu alt nume pentru asa ceva?
    De exemplu: praf-in ochi.xx sau citeste-si-nu-crede.xx s.a.m.d.

Abonează-te la newsletter