C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Implementarea dezastrului

Instituţiile publice au ajuns, tot mai mult, anexe ale mediului politic. Ca atare, ele nu pot fi diferite de acesta. Funcţionarea lor după alte criterii produce reacţii de respingere, de sancţionare drastică, a celor implicaţi, atmosfera generală fiind de conformism inacceptabil. Din păcate, funcţionarii publici nu prea îşi pun problema reformelor, în cele mai multe cazuri, neavând nicio legătură cu modernizarea statului. Ceea ce par a nu şti aceste, încă, abuziv-asistate categorii metamorfozate din birocraţia comunistă e faptul că o reformă ar schimba normele autorităţii şi funcţionalităţii. Din acest proces reformist ar avea de câştigat toată lumea. Criza autorităţii publice în faţa unor fenomene care au degenerat în aceşti ani face parte din anarhia pe care o menţin interesat actualii politicieni.

Atmosfera de junglă care se legalizează accelerat în România, se vrea, este o frână în faţa unor posibile reacţii publice majore, un poluator public uriaş. Orice dezbatere publică pe atâtea şi atâtea subiecte stringente a devenit iluzorie. Amestecul anarhie-democraţie este ingineria securisto-comunistă reactivată peste tot în România. Instituţiilor europene le scapă o evaluare corectă, ele însele făcând cu greu faţă presiunilor generate de criza economică. Nici regimul Ceauşescu, exceptând unele grupuri minuscule de protestari din emigraţie, nu fusese supus unei evaluări minimale. Un salvator extern nu mai există pentru români. Manipularea din interior se extinde tot mai mult spre releele diplomatico-administrative, mimând grosolan lupta pentru interesul naţional. E o specialitate a fostului regim comunist din România, care, să nu uităm, a avut scena internaţională la dispoziţie.

Statul român, în acest moment, se află sub conducerea unor familii, produs al încrengăturilor de tot felul, care şi-au stabilit zonele de influenţă la vedere. O întreagă naţiune a devenit proprietatea unor inşi care ar trebui excluşi imediat din sfera publică, prin activarea democraţiei. Restrângerea transparenţei, secretizarea în stil securistic a deciziilor dau o lovitură imensă dinamicii democraţiei. România revine la un totalitarism oriental-asiatic, clasa politică punându-se la adăpost de toate consecinţele uriaşelor fraude prin care şi-a constituit forţa economică. Speranţa că Justiţia va echilibra situaţia nu mai poate fi luată în seamă. Imunitatea are legile ei, pe care Justiţia nu are cum să le rezolve. Egalizarea tuturor românilor în faţa legilor este singura cale de armonizare democratică. Aşa ceva nu se poate întâmpla când instituţiile-cheie ale Statului sunt conduse de persoane aflate în diverse poziţii de incompatibilitate.

Cu astfel de personaje, fatalmente supuse mediocrizării, din varii motive, caricaturizarea civilizaţiei, culturii va continua nestingherită. Societatea deschisă nu permite instituţionalizarea unilaterală a punctului de vedere, a soluţiilor. Ar fi fost normal, la această oră, să avem în România proceduri standard asupra dezbaterii publice a legislaţiei. Nici vorbă de aşa ceva! Cazuri precum Roşia Montana, exploatarea gazelor de şist, proiectele publice de orice natură nu ar trebui gestionate de voinţa personală a unor guvernamentali pe care inevitabil, după cum stau lucrurile, îi vom vedea supuşi unor sancţiuni peste un timp. Cum să cadă Guvernele când ele aparţin unor familii, unor cercuri mondene care fac legea şi ordinea aşa cum le convine? A vorbi pozitiv despre Statul român actual, în comparaţie cu ceea ce ar trebui să fie acesta, este un act de susţinere a mafiei endemice.

Tot ceea ce s-a construit “bine” în aceşti ani a sfârşit rău, dintr-un motiv simplu. Proiectele în sine au fost propagandistice, lipsite de fundamentele adevărului moral-economic. Victimele care activează periodic câte un SOS au şi nu au credibilitate. În marea lor parte fac parte din sistem, fiind schimbate cu alţi protagonişti, conform algoritmului pus la punct. Într-un asemenea sistem nu poate exista decât corupţia, exclus altceva. Reducerea la zero a diferenţelor dintre instituţiile publice şi cele private, aproape deloc discutată, este singura soluţie. Cei din fruntea instituţiilor publice nu pot avea alt criteriu decât interesul public permanent, cu toate adaptările impuse de realitate, nu de propriul interes.

Solidarizarea publică va exista când vor exista motive pentru aceasta. Victimele colaterale, dacă au rezistat lung timp în formule totalitare, fac ele însele parte din acestea. Interesul personal al unor români atraşi de putere ar trebui supus unor serioase analize. Reforma sistemului poate fi făcută numai printr-o presiune publică decisivă, susţinută . Situaţia din România este dincolo de orice limite. Cred că, deocamdată, în România democraţia nu este implementată nici la nivelul instituţiilor societăţii civile, atâtea câte sunt. Atitudinile publice sunt atât de viciate încât este limpede nevoie de alte voci, de alte raportări.

Reducând TVA la pâine, ca punct esenţial al economiei, Guvernul propune făţiş doar propaganda drept soluţie.

Scoaterea familiilor din sfera puterii, cu toate celelalte grade de înrudire, este micul pas obligatoriu spre o societate acceptabilă.

autor: Ioan Vieru
sursa: cotidianul.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss