Poate ca nici nu puteam avea o dovada mai solida a necesitatii reformarii clasei politice, inclusiv prin reducerea numarului de parlamentari, decat reactiile...
Toate articolele
In 2014 bugetul de salarii va fi cu circa 15% mai mare decât cel de acum. Creşterea salariilor angajaţilor la stat în acelaşi interval va fi însă de peste 45%...
sursa: fight4romania.com
Asociaţia Română a Băncilor (ARB) nu este de acord cu Legea falimentului personal, a declarat, duminică, Radu Graţian Gheţea, preşedintele instituţiei. „Nu...
A fost o vreme cand tarile doreau sa-si protejeze productiile, caci acestea se aflau in stare de minorat si trebuiau sa creasca, precum copiii. Atunci, cele...
Vârsta de pensionare ar trebui să crească la 70 de ani. Aceasta este soluţia propusă de experţii de la Cotroceni pentru a repune pe picioare sistemul de pensii...
Frustrările şi problemele personale au rupt zăgazurile spaţiului privat, manifestându-se violent în zona publică. Un bun amic îmi spunea, zilele trecute, că...
O casă poate fi construită oriunde. Chiar şi în aer, sub pământ, pe apă. Totuşi, casele sunt principala formă de a ocupa spaţiul terestru. Teritoriul. Se vede...
Una dintre cele mai sumbre previziuni asupra economiei globale a fost făcută de Marc Faber, în ediţia de luna aceasta a „The Gloom, Boom & Doom Report”...
The G-20 ministers declared their meeting in Pittsburgh a success, but as Rob Kall reports in OpEdNews.com, the meeting’s main success was to turn Pittsburgh...








