MOTTO: „ Siegfried nu e al meu! Ca și Marcello, el nu e nici măcar al Editurii Humanitas care a angajat leasingul, ci e al firmei care l-a dat în leasing. Or, Siegfried suferă teribil din cauza asta. Este pur si simplu terorizat că firma de leasing o să-mi propună, după doi-trei ani, o altă mașină și că am să renunț la el. Sunt momente când se oprește pe marginea șoselei și când mă pune să jur că, atunci când se va putea, am să-l cumpăr și că va fi cu adevărat al meu. Sper și eu din tot sufletul că viața ne va uni cândva definitiv.” (Gabriel Liiceanu, drept la replică pentru COTIDIANUL, 2 iunie 2007)
……………………………………………………………………………………………….
Dacă vreți să cunoașteți realitățile României, cetățeni, precum și proiecțiile de viitor, urmăriți-l atent pe Gabriel Liiceanu. El ȘTIE! Meseria lui e gânditul, arta lui e prognoza iar rafinamentul lui e analiza politică! Exemplificare:
„După mintea mea, am avut două puncte de vârf reușite în acești 35 de ani, iar restul a fost mai degrabă involuție. România a cunoscut în ăștia 35 de ani la cârma țării cred că doi oameni care aveau alura necesară pentru a răspunde de soarta a 20 și ceva de milioane de oameni. Una a fost Traian Băsescu. al 2-lea este în judecățile mele, Ilie Bolojan. În rest, clasa politică de la noi, cei care au primit puterea, au fost mandatați să conducă destinele poporului român, au fost, în general, lamentabili, execrabili până au împins România în acest punct.” (Gabriel Liiceanu, filosof, DIGI 24. ro, 26 aprilie 2026)
Ei bine, în ciuda tuturor dezamăgirilor sale consumate de-a lungul timpului și în ciuda bucuriilor politice sporadice, eu cred că, în mod fericit, totuși, de data asta avem o nominalizare de premier pe placul lui Gabriel Liiceanu. Așa, da! Etete și-al treilea „punct de vârf reușit”, pe numele său de voinic -Sigfried&Vasile! Și ce frumos strălucește, în lumina soarelui, „ancora triplă” pentru prins bizonul român! Căci, după Băse și Bolo, cărora Gabriel le-a închinat ode, imnuri, elogii și preamăriri cu grămada, pare a fi un semn al destinului fast numele alesului PNL, USR și UDMR: SIEGFRIED!
Păi, dacă nici la Siegfriezi nu se pricepe Gabriel, atunci chiar că nu știu la ce anume se pricepe! Să nu uităm că dânsul a avut două automobile, pe care le-a botezat: Siegfried (un BMW pe care îl descrie așa: „Seria 3. Este un 330 xd… ceea ce înseamnă că are talie medie, 3 litri capacitatea cilindrilor, 230 de cai-putere, tracțiune pe patru roți și motor diesel (…), este suplu ca o săgeată care s-a dat de trei ori peste cap și s-a prefăcut în soțul unei antilope gnu”) și Marcello (un Alfa Romeo pe care nu cred că-l iubește cu aceeași devoțiune, sau, cel puțin, nu-l laudă la fel de mult)!
Despre automobilul Siegfried, într-un drept la replică transmis ziarului COTIDIANUL, în 2007, Gabriel Liiceanu a scris așa:
„Vă veți fi întrebând de ce îl cheamă Siegfried. Evident că de la eroul nibelungic, dar mai ales pentru că în numele său se îmbină victoria (Sieg), binecuvântarea (Segen) și pacea (Frieden). Fiecare cursă a lui Siegfried pe Valea Oltului este o victorie a inteligenței suple, repurtată cu binecuvântarea Celui de Sus asupra sufletului învolburat al celui de la volan. Adevărul e (…) că Siegfried îmi coboară pacea în suflet … Dacă francezii au dat lumii brânza perfectă (Brie de Meaux), iar italienii lăuta perfecta (Stradivarius), nemții au dat lumii motorul perfect. El s-a numit BMW, iar întruparea acestui geniu într-un individ poartă numele de Siegfried.”
V-a plăcut? Și mie mi-a plăcut… și-acum, în lumina evenimentelor din ultimii ani, mă gândesc… ce poate fi mai onorant pentru Gabriel Liiceanu decât evidența că președintele (oricare ar fi numele său) nominalizează premierul după numele mașinilor lui? O să ziceți că nominalizarea SIEGFRIED e o întâmplare… nu zău! ia mai gândiți-vă puțin… daʼ când l-a nominalizat Klaus pe MARCELLO Ciolaco, tot o întâmplare a fost? Iată:
„După consultările cu partidele politice, am decis să îl desemnez pentru funcția de premier al României pe domnul Marcel Ciolacu. Îl invit să formeze un guvern al Coaliției și să continue munca eficientă a acesteia.” (Klaus Iohannis, 13 iunie 2023)
Acum… având în vedere că Liiceanu a mai avut, până la SIEGFRIED și MARCELLO, încă trei automobile, în ordine cronologică: Trabant, Dacia și Lada, ale căror porecle nu le cunoaștem, aș îndrăzni să avansez ipoteza că supranumele acestora erau: LUDOVIC, FLORIN VASILICĂ și NICU…
Așa că… fiți cu ochii pe noile mașini ale lui Liiceanu dacă vreți să aflați cine vor fi viitorii premieri ai României!
Autor: Luminita Arhire
Sursa: Luminita Arhire Facebook













Adauga comentariu