C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Vaticanul vrea o nouă ordine mondială

papa_benedictVaticanul a cerut o reformă radicală a sistemului financiar mondial, inclusiv crearea unei autorităţi politice globale care să administreze economia şi a unei bănci centrale mondiale, anunţă cotidianul Washington Post.
Propunerea, înaintată luni de Consiliul Pontifical pentru Justiţie şi Pace al Vaticanului, urmează unui enciclice, mesaj adresat tuturor catolicilor, a Papei Benedict al XVI-lea din 2009, care a denunţat mentalitatea profitului cu orice costuri ca fiind responsabilă de prăbuşirea financiară.
Noul document subliniază că “economia are nevoie de etică” şi sugerează ca procesul de reformă să înceapă cu Organizaţia Naţiunilor Unite ca punct de referinţă.
Vaticanul cere înfiinţarea “unei autorităţi publice globale” şi a unei ‘bănci centrale mondiale” care să conducă sectorul financiar, întrucât acesta a devenit depăşit şi deseori ineficient în a face faţă crizelor, potrivit Reuters, citată de Mediafax.

“Criza economică şi financiară prin care trece lumea impune tuturor să analizeze în profunzime principiile şi valorile morale şi culturale aflate la baza coexistenţei sociale”, se arată în document.

Vaticanul condamnă ceea ce numeşte “idolatrizarea pieţelor” şi “gândirea neoliberală”, care caută doar soluţii tehnice la problemele economice.

“Criza a scos în evidenţă comportamente precum egoismul, lăcomia colectivă şi acumularea de bunuri la scară mare. Dacă nu sunt găsite soluţii la diferitele forme de nedreptate, efectele negative care vor urma la nivel politic, economic şi social vor crea un climat de ostilitate tot mai mare şi chiar violenţă, iar în final vor submina fundamentele instituţiilor democratice, chiar şi pe ale celor considerate foarte solide”, avertizează documentul.

Vaticanul cere înfiinţarea unei “autorităţi supranaţionale” active la nivel global şi cu “jurisdicţie universală” pentru a dirija politicile şi deciziile economice.

O astfel de autoritate ar trebui să înceapă cu Naţiunile Unite ca punct de referinţă, dar să devină mai târziu independentă, şi să aibă puterea de a împiedica ţările bogate să exercite “o putere excesivă asupra statelor mici”.

FMI nu mai are forţa sau abilitatea de a stabiliza sistemul financiar mondial prin reglarea lichidităţilor şi nu mai poate veghea asupra riscurilor asumate de sectorul financiar.

Lumea are nevoie de “un set minim de reguli comune pentru adminitrarea pieţei financiare mondiale” şi de “o formă de management monetar la nivel global”.

“În fapt, se poate observa o necesitate tot mai mare pentru un organism care să îndeplinească funcţiile unui fel de «bancă centrală» care reglează sistemul şi fluxul tranzacţiilor monetare similar băncilor naţionale”, potrivit experţilor Vaticanului.

În document, care a fost prezentat luni într-o conferinţă de presă, se recunoaşte că astfel de schimbări vor întâmpina rezistenţă şi se pot face în câţiva ani.

Sursa: jurnalul.ro

Related Posts

4 Responses “Vaticanul vrea o nouă ordine mondială”

  1. Hmmm ce sa mai zic si cu papa astta …mi se pare ca are pre multa importanta ..eu unu il vad ca pe un nimeni bagat in seama de toata lumea ….un mijloc de manipulare la nivel mare!

  2. Dupa mine papa este o persoana folosita de altii mai destepti menita sa ajute la o manipulare globala!

  3. Papa are rolul de a preda biserica catolică (dacă reușește marea păcăleală a „ecumenismului” – chiar biserica creștină în totalitate) conducătorului mondial care va apare nu peste mult timp.
    Problema nu este DACĂ va fi un stat (sau o formă statală) mondial, ci doar CÂND. Doar pentru cei care nu vor să vadă încotro se îndreaptă omenirea, semnele actuale nu indică nimic.
    Iar conducătorul suprem va fi nu doar laic, ci și religios. Întrebarea (pentru cei care nu știu deja) este cui se va închina.

  4. lili says:

    uite vezi te ai prins putin dar pe dos
    papa e si va fi mai mare decat te astepti
    va fi seful lumii
    el e de acum dar nu pe fata
    dar asta nu e semn bun
    pentru toti cei ce grabesc instalarea noi ordini mondiale am o veste rea
    e de rau va dura putin si se va sfarsi
    nu va fi ceva ok
    pentru ca va intra pe fata in ecuatie altcineva
    DUMNEZEU CEL ADEVARAT
    sii ii va da o mare palma lui PAPA SI TUTUOR SUPUSILOR LUI
    concluzia:nu pot sa tio spun acum
    sunt multe cati care te pot informa corect
    numai sa vrei cu adevarat
    iti recomand un film http://www.youtube.com/watch?v=E3FVEonN9zs&feature=related

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss