Extern

Guvernul american propune taxe pe energie pentru a opri încălzirea globală

global_warmingPotrivit studiilor conduse de cercetătorii americani, avem o mulţime de semne care să ne indice încălzirea globală din ultima decadă. În toată America se resimt efectele schimbării de climă, motiv pentru care guvernul ar dori să mărească preţul energiei, deşi se află într-o situaţie economică precară.

Temperatura de pe pământ creşte şi scade în mare parte din cauza ciclurilor oceanice din timpul anului, ca El Nino şi La Nina. În acelaşi timp încălzirea globală indusă de oameni a dus la creşterea severă a temperaturilor sau cel puţin aşa declară specialiştii guvernului american, în timp ce oamenii de ştiinţă nu sunt întru totul de acord cu ei.

Din cauza ciclurilor oceanice, anul 1998 a fost unul foarte cald, însă încălzirea globală l-a făcut şi mai fierbinte. Pe de altă parte, anul 2008 a fost un an rece, dar modificările de climat l-a transformat într-un an şi mai răcoros.

Ridicând costul combustibililor, cei de la Washington speră ca oamenii să folosească o cantitate mai mică de combustibili care ar duce şi la o micşorare a cantităţii de dioxid de carbon din aer, sau cel puţin aşa au calculat pe hârtie specialiştii de la Washington.

În primul rând, CO2 de la oameni este principala cauză a creşterii de temperatură la nivel global. În al doilea rând, încălzirea globală va duce la catastrofe naturale ca topirea gheţarilor de la Polul Nord şi Sud, creşterea nivelului mărilor şi oceanelor, formarea uraganelor etc. Iar de aici ne dăm seama că întreaga specie umană este pusă in pericol. Totuşi, nu toţi oamenii de ştiinţă sunt de acord cu premisele de la care a pornit guvernul american, mulţi dintre ei negând raportul emis de capitala Statelor Unite.

Deşi ni se pare că temperaturile au crescut în ultimii ani, studiile arată că atmosfera s-a răcit continuu din 1995 şi nu invers. Pământul s-a răcit cu 0.74 grade Fahrenheit din 2006. Peste 700 de oamenii de ştiinţă americani şi internaţionali au pus la îndoială contribuţia omului la încălzirea globală. Nu există dovezi clare că eliberarea de CO2 sau alte gaze vor duce la catastrofe naturale. Aşadar, oamenii de ştiinţă americani au semnat o petiţie prin care încearcă să-l convingă pe Preşedintele Obama să nu mărească costurile energiei mai ales pe timp de recesiune economica.

Iulia Rosu
sursa: adevarul.ro