Extern

Belarus: cei mai cuminți dintre slavi se revoltă

Ceea ce a caracterizat o mare parte a opoziției politice belaruse de până acum, a fost nu atât dragostea pentru Democrație, cât dragostea pentru Occident. Ceea ce a caracterizat regimul Lukașenko, a fost nu atât dragostea pentru Rusia, cât dragostea pentru Sovietocrație. În confruntarea dintre Occident și Rusia pentru includerea Belarus în sfera lor de influență, Lukașenko a fost garanția că nici unul dintre aceștia nu va obține victoria.

Marea noutate a evenimentelor de azi din Belarus este intrarea în scenă a muncitorilor și folosirea grevei ca armă de luptă politică. La București, în decembrie 1989, acesta a fost elementul care a basculat puterea în favoarea forțelor revoluționare.

Ceea ce vedem în Belarus acum nu este același lucru cu revoluția portocalie din Maidanul ucrainean. Acolo avea loc o mișcare națională rusofobă, inflamată și ghidată de Occidentul euro-atlantic. Aici, nu este vorba despre rusofobie sau naționalism. Societatea belarusă profundă, altminteri ostilă ideii de revoluție, dar și mulți membri ai instituțiilor de forță, au ajuns în punctul în care s-au săturat de griul uniform și trist al autoritarismului neo-sovietic practicat de Aleksander Lukașenko și vor puțin mai multă libertate – dar nu și mai puțină ordine – pentru a se veseli un pic – cu păstrarea actualei baze economice în patrimoniul național, ca premisă a securității sociale. Aceasta nu mai este societatea de acum două-trei decenii, ci o alta, în mod organic născută în sânul celei vechi. Legea evoluției este de neînfrânt.

În Belarus se înfruntă dinnou Occidentul și Rusia. În partida dintre cele două, Lukașenko a fost până acum remiza. Cineva nu mai acceptă, pare-se, un astfel de rezultat. Status-quo-ul nu mai este soluția.

Rusia a învățat multe din experiența Maindanului. Intervenția muncitorilor belaruși o dovedește. Ei cer, practic, o democrație suverană de tip rusesc. Iar Vladimir Putin are trei atuuri în contextul cărora le poate face „o ofertă de nerefuzat”: spaima indusă rușilor albi la vederea dezastrului consecutiv (economic, social și cultural) preluării mecanice a modelului occidental în cele mai multe dintre statele fostului bloc sovietic și ale fostei URSS; criza generală a capitalismului neo-liberal și neo-conservator, dusă la paroxism de pandemia Covid 19, care creează probleme imense democrațiilor occidentale la ele acasă; dezbinarea lumii occidentale, în spațiul european, dar mai ales pe segmentul transatlantic.

În Belarus, azi Occidentul mimează revoluția. În orice caz, Vladimir Putin l-a avertizat să nu se amestece nu numai în Belarus, ci și în „revoluția belarusă”. Și, la câte dureri de cap are în alte părți, este greu de crezut că o va face. O teleconferință pe ici, o conferință de presă pe colo, un „ultim avertisment sever”, după care, tranziția puterii de la actuala conducere către alta, mai mult sau mai puțin răsărită din „stradă” și binecuvântată de Moscova, va fi mult apreciată ca un pas esențial către adoptarea valorilor democrației și statului de drept.

Cu excepția Poloniei, Occidentul s-a obișnuit cu gândul că Belarusul nu îi aparține. Este cazul ca și un „Maidan rusesc” să reușească (sic!). Pentru asta se va cere, probabil, altceva în schimb. Căci regula „îți dau, îmi dai” funcționează de când lumea în politică.

Acest altceva nu va fi în nici un caz Ucraina, ci eventual partajul ei.

Vom vedea. De aici încolo doar întâmplarea mai poate răsturna soarta jocului.

Autor: Adrian Severin

Sursa: Adrian Severin Facebook

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

Abonează-te la newsletter