C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Analize

Scutirea de impozit pe venit și privilegiații

De ce trebuie să subvenționez eu-via scutirea de impozit pe venit a angajaților- industria de IT?



Una dintre cele mai dinamice, care beneficiază din plin de investiții publice, că nu i-a fătat mămicile lor direct IT iști pe ăia de populează cubiculele corporatiste din câteva mari orașe ale României. E vorba despre educație, chiar gratuită, oricât ar mârâi niște labe triste, că dacă ar fi în alte țări, în SUA, spre pildă, ar da o căruță de bani, și ar plăti de s-ar speti împrumuturile pentru studii. Școlile alea sunt echipate din bani publici, populate cu profesori plătiți din bani publici.

Care e contribuția lor la binele comun, măcar la păstrarea serviciului ăluia public de educație, mulțumită căruia duc, totuși, o viață decentă, mult peste medie? Să nu-mi spuneți că plătesc contribuții la pensii și la sănătate. Da, dar plătesc pentru ei, nu pentru alții. Impozitul pe venit este partea de solidaritate, ceea ce întoarce el societății.

Este vorba de ceva mai mult decât o scutire de impozit, într-o industrie care s-a consolidat și se dezvoltă. Este o luptă pentru privilegii, în total dispreț față de ”pulime”. ”Noi suntem elite! Nu ne amestecăm cu plebea! Să ne mulțumească!” Mulțumească, pentru ce? Pentru că există? Există așa, în abstract, în afara societății? N-au nicio obligație față de restul?

Aud că și medicilor li se pregătește o scutire de impozite. Or mai fi și alți privilegiați. Ăia din Justiție și din servicii nu plătesc contribuții sociale. Le plătim tot noi. Cum tot noi le plătim pensiile alea amețitoare, ca valoare, când pensia medie este în jur de o mie de lei. De ce? Nu suntem toți cetățeni cu drepturi, libertăți și obligații egale? Unii sunt mai egali ca alții? Cine a decis asta? De ce? Pe ce criterii?

Știu, au să-mi sară o mulțime în cap, că ăștia din IT au ajuns vacile sfinte ale patriei iubite. Am și eu o ”vacă” din asta în dotare. Și nu văd cu ce este deosebită de ceilalți contribuabili ai României muncitoare, ca să zic așa. Deci, nu! Ori suntem capitaliști, ori nu mai suntem! Competiție, nu protecție!

A, aia cu ”competiția” este pentru proști, și banul iese din concubinajul cu statul, lobby pentru scutiri de taxe și impozite, evaziune, cărat banii în paradisuri fiscale, și tot așa? Ziceți, fraților, așa! Să știm și noi ce și cum! Că poate ne ”optimizăm” și noi fiscal. Să vedem cine mai plătește, și cât bine au s-o ducă privilegiații, când nu vor mai avea pe cine să mulgă…

Autor: Constantin Gheorghe

Sursa: Constantin Gheorghe

Manipularea pentru toți sau ”Fereastra Overton”

Mai întâi un banc despre homosexualitate:



Un bătrân, abia ținându-se pe picioare, vine grăbit la serviciul de pașapoarte.

– Vreau pașaport în regim de urgență, ca să plec cât mai repede din țară.

– Păi, n-aveți nevoie de pașaport în Europa.

– Europa e prea aproape… Vreau să mă duc la capătul lumii.

– Da’ de ce?

– Nu sunt de acord cu politica față de homosexuali!

– Cum așa?

– Pe vremea lui Antonescu îi împușcau, Gheorghiu-Dej îi închidea la pușcărie, Ceaușescu îi băga la balamuc. Acum, după revoluție, i-au lăsat în pace și le-au dat drepturi.

– Așa, și?

– Mi-e teamă să nu devină OBLIGATORIU…

Bancul conține un adevăr și poate are și un substrat teoretic. Celebrul regizor și actor rus Nikita Mihalkov, a prezentat în emisiunea sa, Besogon TV, teoria Ferestrei Overton, considerată prototipul tehnologiei manipulării opiniei publice:

„V-am promis să vă prezint tehnologia folosită pentru a face lumea să se obișnuiască cu ceea ce, în mod normal, este Imposibil să poată accepta. Tehnologia „sădirii” în conștiința umană a ceea ce, aparent, nu poate fi inoculat. Din păcate… se poate. Se numește Fereastra Overton.

Joseph P. Overton (1960-2003), prim vice-președinte al Centrului pentru Politici Publice (Mackinac Center for Public Policy), a formulat această teorie, care i-a primit numele postum, după ce a murit în urma unei catastrofe aviatice.

În conformitate cu Fereasta Overton, pentru fiecare idee sau problemă, în societate există o așa-numită „fereastră de oportunități”. În cadrul acestei ferestre, ideea poate (sau nu) să fie discutată pe larg, susținută deschis, promovată, se poate încerca legalizarea ei. Fereastra e mutată, schimbând paleta posibilităților de la o fază de Neconceput, complet străină moralei publice, total respinsă, până la faza de Politică Curentă, care este deja discutată pe larg și adoptată de conștiința populară și susținută prin lege.

Nu e o spălare a creierului ca atare, ci o acțiune mult mai subtilă… Să abordăm ceva cu totul de neînchipuit.

Să ne imaginăm, de exemplu, legalizarea canibalismului, dreptul oamenilor de a se mânca unii pe alții. Destul de dur, nu?

Este evident că în prezent, în 2014, nu e posibilă desfășurarea unei propagande pro-canibalism, deoarece societatea ar exploda. Asta înseamnă că problema legalizării canibalismului se află la stadiul de oportunitate ZERO a ferestrei.

Acum vom simula modul în care ideea de NECONCEPUT va fi implementată, trecând prin toate etapele ferestrei de oportunități. Astfel, subiectul va deveni nu doar acceptabil, ci chiar obligatoriu.

Tema canibalismului este încă dezgustătoare și absolut inacceptabilă în societate. A discuta acest subiect în presă sau într-o companie decentă e indezirabil. Ca atare, prima mișcare a FERESTREI OVERTON e mutarea subiectului canibalism din domeniul de NECONCEPUT în cel RADICAL.

Ne bucurăm de libertatea de exprimare, nu-i așa? Avem democrație… De ce să nu vorbim despre canibalism?! Oamenii de știință, în principiu, au dreptul să vorbească despre orice – pentru ei nu există subiecte interzise, ei trebuie să studieze toate temele. Și dacă așa stau lucrurile, atunci putem organiza un simpozion etnologic cu tema «Ritualuri exotice ale triburilor din Polinezia». Vom aborda istoria subiectului, îl vom introduce în circuitul științific și vom obține opinii autorizate despre canibalism.

Putem, deci, discuta despre canibalism și rămâne, în același timp, în limitele respectabilității științifice. FEREASTRA OVERTON s-a mutat. A fost deja determinată revizuirea pozițiilor, asigurând astfel trecerea de la atitudinea intransigentă, de respingere, a societății, la o atitudine mai pozitivă.

Concomitent cu discuția pseudo-științifică, TREBUIE să apară undeva «Societatea Canibalilor Radicali». Chiar dacă vor fi prezenți doar pe internet, «Canibalii Radicali» vor fi observați și menționați de toată mass-media relevantă.

Rezultatul primei mișcări a FERESTREI OVERTON:

– tema inacceptabilă a fost introdusă în circulație, tabu-ul a fost „desacralizat”, a fost distrus caracterul univoc al problemei și s-au creat „tonuri de gri”.

Următorul pas al FERESTREI OVERTON mută tema canibalismului din domeniul RADICALîn cel POSIBIL. În acest stadiu continuăm să cităm „oamenii de știință”. Nu ne putem permite respingerea cunoștințelor despre canibalism… Oricine ar refuza să discute această temă, ar trebui înfierat ca fiind bigot și ipocrit.

Condamnând bigotismul, trebuie să găsim un nume elegant canibalismului.

Nu mai există canibalism! Acum se numește, de exemplu, „antropofagie”. Dar termenul în cauză va fi, curând, înlocuit din nou, considerând această definiție drept jignitoare. Scopul inventării noilor denumiri e devierea problemei de la esența ei, ruperea formei de conținut, privarea adversarilor ideologici de cuvânt. Canibalismul se transformă în „antropofagie” și apoi în „antropofilie”, la fel cum un criminal își schimbă numele și pașapoartele.

În paralel cu jocul numelor, are loc crearea unui precedent de referință – istoric, mitologic, contemporan sau pur și simplu inventat, dar cel mai important – legitimant.

Obiectivul principal al acestei etape, cel puțin parțial, este de a scoate mâncarea cărnii de om de sub incidența penalului. Eventual, prin găsirea unui exemplu în istorie. După ce a fost găsit precedentul legitim, apare posibilitatea de a muta FEREASTRA OVERTON din spațiul POSIBIL în domeniul RAȚIONAL.

„Dorința de a mânca carne de om e înscrisă în genele omului și e, deci, naturală”

„Uneori, să mănânci un om e necesar, există circumstanțe determinante”

„Există oameni care doresc să fie mâncați”

„Antropofilii au fost provocați”

„Gustul fructului oprit e mereu dulce”

„Omul are libertatea de a-și rezolva singur problemele”

„Nu ascundeți informațiile, astfel ca fiecare să poată decide dacă e antropofag sau antropofil”

„Are antropofilia aspecte negative? Există vreo dovadă?”
ș.a.m.d.

(Observați cum decurge procesul și suprapuneți-l peste evenimentele pe care le-ați trăit în ultimii 30, 20 sau 10 ani…)

În conștiința comunității se creează în mod artificial „câmpul de luptă” pentru această problemă.

Acum se trece de la RAȚIONAL la POPULAR.

În scopul popularizării temei canibalismului, ea trebuie să fie susținută de mesaje populare, „asezonată” cu personalități istorice și mitologice, și dacă e posibil, cu personalități media contemporane. Antropofilia pătrunde masiv la știri și în talk-show-uri. Oamenii sunt mâncați în filme de largă distribuție, în versurile cântecelor și în clipuri video.

Una din tehnicile folosite se numește „Uită-te în jur”:
– „n-ați știut că unul dintre cei mai cunoscuți compozitori e …antropofil???”
– „unul dintre cei mai celebri scenariști polonezi a fost toată viața antropofil, a fost chiar cercetat pentru asta. Unde e democrația?”
– „câți au zăcut prin balamucuri?”
– „câte milioane au fost deportați și li s-a retras cetățenia?”
– „ce părere aveți despre clipul „Eat me baby” al lui Lady Gaga?”

Tema aflată în prelucrare se aduce în top și începe să fie reprodusă în mod autonom în mass-media, show-business și politică.
Pentru justificarea subiectului, suporterii legalizării uzează de imaginea umanizată a criminalilor, creându-le o aparență pozitivă, prin intermediul argumentelor care bagatelizează faptele lor criminale.

De exemplu:
– „doar sunt oameni care creează… ce dacă au mâncat?”
– „ei își iubesc sincer victimele – mănâncă, deci iubește”
– „antropofilii sunt victime ei înșiși – viața i-a obligat, așa au fost educați”
– etc., etc.

Asta, pe de altă parte, e „sarea și piperul” manipulatorilor din talk-show-uri: „Vă vom povesti despre o tragică poveste de dragoste – el voia s-o mănânce, iar ea dorea doar să fie mâncată. Cine suntem noi, să-i judecăm? Poate că asta e adevărata dragoste. Cine vă credeți, ca să vă opuneți iubirii?”

Începe să vă „sune” cunoscut?

Trecerea la etapa a cincea se face atunci când tema s-a „încins” și se poate muta din categoria POPULARĂ în cea a POLITICII CURENTE.

Începe pregătirea bazei legislative. Grupuri de lobby, aflate în preajma puterii, se consolidează și ies din umbră. Sunt publicate sondaje care, chipurile, confirmă marele procentaj al susținătorilor legalizării canibalismului. În conștiința publică se introduce o nouă dogmă – „interdicția interzicerii canibalismului”. E un simbol al liberalismului – toleranța ca o interdicție a interzicerii tabu-urilor, interzicerea prevenirii și corecțiilor abaterilor dăunătoare pentru societate.
În timpul acestei ultime etape, societatea e deja „zdrobită”.

Se adoptă legi care schimbă (distrug) normele existenței umane. Tema se „rostogolește” inevitabil către școli și grădinițe. Asta înseamnă că următoarele generații vor crește lipsite complet de șanse de supraviețuire.

Așa s-a întâmplat și cu legalizarea pederastiei – acum „ei” pretind să fie numiți GAY.

Acum, sub ochii noștri, Europa încearcă legalizarea incestului și a eutanasierii copiilor.

FEREASTRA de oportunități descrisă de OVERTON se „mișcă” mai ușor într-o societate tolerantă. Într-o astfel de societate fără idealuri, nu există o delimitare clară între bine și rău.
– Vreți să vorbiți despre faptul că mama dumneavoastră e o târâtură?
– Vreți să publicați un articol despre asta?
– Să cântați un cântec?
– Să demonstrați, la urma urmei, că a fi târâtură e normal și chiar necesar?

E exact tehnologia descrisă mai sus și se sprijină pe libertinaj.

Dacă nu există tabu-uri, nu există nimic sacru.

Există așa-numita libertate de exprimare, transformată în libertatea de dezumanizare. Sub ochii noștri se elimină ultimele obstacole ce protejează societatea de auto-distrugere. Acum, calea e deschisă.

Crezi că nu vei reuși să schimbi nimic de unul singur? Ai perfectă dreptate. Singur, omul nu poate nimic…

Dar, personal, ești obligat să rămâi Om. OMUL e capabil să găsească o soluție oricărei probleme. Și ceea ce nu vei putea de unul singur, vor reuși oamenii uniți de o idee comună.

Uită-te în jur…”.

De fapt, Overton a observat un fenomen simplu:

În orice domeniu, la un moment dat, într-o societate se poate discuta un subiect sau o idee cu limite exterioare într-un spațiu îngrădit. Tema sau ideea e acceptată de societate ca atare doar într-un cerc restrâns, care se va putea constitui sau nu într-o „ferestră de oportunități” (fereastra Overton).

Spre exemplu, în urmă cu 50 de ani existența extratereștrilor era de neconceput. Fereastra Overton era în stadiul de inacceptabil. Au apărut apoi nenumărate imagini și filme cu „OZN-uri” și „ființe extraterestre” care au dus existența lor la stadiul de acceptabil. În ultimii ani, extratereștrii au fost puternic „umanizați”, devenind din inamicii ciudați din ceruri prietenii de pe alte planete. Acum ei nu mai vor să distrugă Pământul, ci să ajute civilizația umană în progresul său. Ba chiar este posibil să fi avut deja o contribuție esențială în acest sens în istorie. Filmele și documentarele au făcut deja posibilă existența lor, ducând tema în stadiul de popular, rațional. În viitorul apropiat este posibil să fie pregătite politici speciale pentru întâlnirea și conlucrarea cu extratereștrii.

Fereastra Overton are, deci, șase etape:

1. Inacceptabil – nu se poate deschide subiectul. Este inacceptabil și nociv, vine împotriva vieții și a societății.

2. Radical – se poate discuta despre idee, în cercuri excentrice, este insinuată în societate prin intermediul unor cercuri periferice, care au totuși dreptul la existență, nu?

3. Acceptabil – apar primele opinii mai degrabă favorabile din partea unor personaje considerate respectabile, dornice de afirmare, care vor oferi alternative de percepție asupra temei („vedete” și „formatori de opinie”).

4. Rațional – se produce departajarea clară, între opiniile pro și contra bazate pe argumente, ambele tabere înclinând într-o parte și cealaltă balanța.

5. Popular – mass-media promovează fără rezerve noul și originalitatea ideii, temei și produce o emulație în societate. Repetitorii se pun în mișcare și repetă fără să judece argumentele celor în care au încredere, producând un întreg curent favorabil.

6. Politică – acesta este momentul oportun pentru stabilirea unui întregi politici, odată cu care nu va mai fi posibilă reluarea subiectului. Se propune formal în dezbatere publică, se votează emoțional. Subiectul tabu din trecut a devenit o temă mereu actuală și toată lumea mimează fericirea și jubilează mare salt înainte al societății și depășirea prejudecăților. Toate avantajele noilor politici sunt larg recunoscute, toate dezavantajele sunt adânc îngropate…

Autor: Cristian Pătrașcu

Sursa: Anonimus.ro

Dan Diaconu: ”Lumea ca o boală”

În scurt timp a fi bolnav va deveni noua normalitate. De fapt, dacă luăm în considerare consumul de medicamente şi suplimente alimentare, putem lesne trage concluzia că populaţia Pământului este una care nativ este bolnavă. Sună ciudat? Poate pentru unii, dar pentru cei care încă se păstrează cu picioarele pe pământ a devenit deja un loc comun. Să recapitulăm totuşi câteva momente „istorice” care au condus la actuala stare de fapt.



Dacă ţi-ai fi făcut analizele pe la începutul anilor 90, o valoare a colesterolului total de până la 250 mg/dl ar fi fost considerată absolut OK. De altfel, în practica medicală a vremii, intervalul 260-280 era considerat unul care se încadra în normal, dar necesita o atenţie sporită. La un moment-dat însă s-a întâmplat ceva: brusc, valoarea normală a acestui indicator a fost coborâta de la 250 la 200mg/dl. În acest fel s-a ajuns ca, peste noapte, câteva sute de milioane de oameni să fie trecuţi în rândul celor bolnavi.

Probabil orice om normal s-ar întreba pe bună dreptate ce s-a întâmplat de s-a ajuns la o asemenea modificare. Se schimbase rasa umană, ne apăruse sau dispăruse vreun organ? Chiar dacă pare hilar, e vorba de o scădere radicală a valorilor normale ale acestui indicator, de aproape 30%! Numai vreun cataclism nuclear ar fi produs o asemenea mutaţie în rasă. Ca să înţelegeţi mai bine cât de radicală e această scădere, imaginaţi-vă că, de la înălţimea medie a românului care în prezent este de 174 cm, s-ar ajunge peste noapte la 121 cm. E clar că-i radical, nu-i aşa?

De fapt alta era cauza în „problema colesterolului”. Nişte „băieţi deştepţi” ai industriei farma tocmai descoperiselă aşa-numitele statine, medicamente care aveau ca efect scăderea rapidă a colesterolului. Patentul în industria farma îţi permite ca timp de zece ani să ai monopolul asupra producţiei respectivului medicament, după care intră în rândul genericelor. A avea monopolul fără bolnavi e un rahat, deoarece n-ai cum să vinzi. Astfel, a inventa o boală şi a vinde apoi un medicament scump care „vindecă” această boală este o afacere de multe miliarde de dolari. Aşa s-a întâmplat şi cu colesterolul.

Povestea merge mai departe. Cât timp băieţii deştepţi au avut monopolul, congresele gemeau de subiecte legate de colesterol şi de binefacerile „medicamentului minune”. După ce s-a dus însă monopolul, iar medicamenul lui Peşte a devenit ieftin ca braga, aceleaşi congrese medicale au început să fie burduşite cu dovezi ale efectelor adverse ale medicamentului. Ce se întâmplase? Firma şmecherilor tocmai patentase alt medicament care cică nu mai avea acele efecte adverse, dar, desigur, era scump în draci. Şi un nou val de business începea să se ridice pe cadavrul celui vechi.

Pentru mulţi nu spun nicio noutate. Povestea „falsului colesterol”, cu toate că a fost abil ascunsă de rapacea industrie farma, a ajuns destul de cunoscută între oamenii suficient de informaţi. O alta însă e aproape necunoscută, mai ales din cauză că lucrurile se petrec peste Ocean. E vorba de medicamentele pentru alinarea suferintei.

Când mergi în America de Nord eşti de-a dreptul şocat de „pain”. Peste tot auzi numai de alinarea durerii. Ajungi chiar să te întrebi cât de mult s-a degradat rasa umană de ajungi să te plângi non stop de durere/suferinţă în condiţiile în care mănânci îngheţată cu căldarea, iar o porţie de hamburger ar echivala la noi cu o masă pentru două persoane. Ce poate fi atât de tragic? Mă gândesc că pe la începutul secolului XX alimentaţia ţăranului român avea la bază o amărâtă de mămăligă şi ce mai prindea pe lângă ea, adică o ceapă, un usturoi, un cartof s.a.m.d. Atunci stai, pe bună dreptate şi te întrebi, de unde naiba au ăştia atâta suferinţă?

Iniţial am încercat o explicaţie logică şi m-am gândit că suferinţa nord-americanilor e dată de nivelul absolut halucinant al obezităţii de-acolo. Probabil, mă gândeam eu, când eşti practic o balenă care se mişcă unsuros pe uscat, apar diferite afecţiuni şi de la acestea vin tot felul de dureri. Aiurea! Misterul mi-a fost explicat de un bun prieten care, deşi trăieşte acolo, e cu picioarele pe pământ: absolut toate medicamentele pentru calmarea durerii au la bază opioide, astfel încât, după o perioadă de consum devii dependent de ele. Simplu, nu-i aşa? Pablo Escobar se răsuceşte în mormânt de oftică! Păi ăştia vând droguri la lumina zilei, protejaţi de lege şi cu ajutorul unei întregi reţele de medici fără nicio problemă. Fac profituri excepţionale, sunt consideraţi cetăţeni respectabili ai societăţii, în timp ce bietul Pablito a murit penetrat de un glonţ în ureche. Păi asta-i dreptate? Lăsând gluma la o parte, statisticile arată că 80% dintre nord-americani sunt dependenţi de opioide. Când am citit prima dată am crezut că nu-i adevărat. Dar este! Dacă în spatele afacerii ar fi nişte chinezi ai putea spune că e o crâncenă răzbunare istorică. Dar nu, americanii şi-o fac cu propria mânuţă!

Ultimul element pe care o să-l aduc în discuţie este unul de dată ultra recentă. Îmi fac datoria să vă anunţ că tocmai s-a constatat că e o probabilitate extrem de mare să fiţi încadraţi în rândul bolnavilor de inimă. Ştiu, p-asta n-o mai ştiaţi deoarece e de dată recentă şi vine tot din centrul imperiului, adică din SUA. După cercetări „serioase”, desigur, valoarea triggerului pentru încadrarea pacientului în categoria celor care suferă de hipertensiune a fost scăzută de la 140/90(aşa-numitul în termeni populari „paişpe cu nouă”) la 130/80. Aceasta coboară maximele intervalului tensiunii arteriale aproape de nivelul considerat ideal de 120/80!

Ce s-a întâmplat e simplu de intuit. Răspunsul este multiplu, adică: Diovan, Norvasc, Hyzaar, Altace, etc. Pentru cei care nu ştiu, acestea sunt medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale, produse piperate ale marilor concerne farma, care tocmai şi-au găsit un nou segment de piaţă. Şi astfel şmecherii trăiesc mult şi bine.

Închei nu înainte de a vă aminti că un studiu de lungă durată(desfăşurat pe o perioadă de 40 de ani!) a ajuns la concluzia că cei care consumă vitamine şi suplimente alimentare au un risc mai mare de îmbolnăvire de boli cronice sau de cancer decât cei care duc o viaţă normală. Culmea e că studii similare s-au făcut chiar şi în SUA(un exemplu aici: http://www.coloradocancerblogs.org/dietary-supplements-shown-to-increase-cancer-risk/), dar sunt rapid trecute sub tăcere de imensul zgomot pe care-l fac vuvuzelele interesate ale direcţiei consumismului în zona farma. De-aceea dacă veţi căuta într-un motor de căutare după „vitamine şi sănătate” veţi fi bombardaţi de informaţii referitoare la binefacerea consumului de vitamine.

Sper să înţelegeţi ceva mai mult lumea în care trăiţi! Noul ideal e cât se poate de transparent: munceşte mai mult, consumă mai mult şi mori mai repede. Fiecare dintre aceste etape întru profitul unor dubioşi care, culmea, reprezintă pentru mulţi idealul de onestitate. Aveţi grijă de voi!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

De ce au murit tinerii ăia în 1989: ca ”salvarea” națiunii să fie ”securiștii pe stil nou”!?

Îmi pare rău că le stric “fengșuiul” unora, care-l și văd belit/legat pe Dragnea. Nu despre Dragnea e vorba. Nu el e miza ”războiului împotriva corupției”. Cum n-au fost nici Năstase, nici Mitrea, nici alții ca ei. Nu, miza este autonomia politicului. Politicul, de la stânga la dreapta, trebuie pus cu botul pe labe. Asta însemnând partide și Parlament, deopotrivă. Nimeni să nu mai poată lua decizii de capul lui. Să nu contravină intereselor celor care sunt în spatele statului profund, în general interese economice.



Cu Dragnea s-ar încheia acest proces de punere totală sub control a scenei politice. Sigur, Dragnea nu este nici acum cu mâinile libere. Dar are totuși nu doar o imagine, ci și niște instrumente: partidul, majoritatea parlamentară, Guvernul. Cu care poate face lucruri. Nu multe, nu ușor, dar poate face. Neutralizarea lui înseamnă distrugerea tuturor acestor instrumente.

Problema nu e că Dragnea ar fi de neînlocuit. Problema este cine îi ia locul. Și de ce. Dacă PSD se aliniază necondiționat în spatele lui Dragnea, se prăbușește odată cu el. Vulturii hoitari dau deja târcoale potențialului cadavru. Gunoiul ăla de Ponta e cap de formație! Dacă nu se aliniază, cine ar fi alternativa la Dragnea? Tudose? De ce? Ce-l recomandă? Țoiul sau litra?

Niciun partid nu mai poate produce lideri. Cei care le controlează din umbră au grijă să-i elimine pe toți cei care ar putea să le creeze probleme. De asta a ajuns PNL condus de un bețiv ținut în lesă de ”justiție”. USR e condus pe față de servicii. PMP de un fost securist, din aceeași frăție a securismului de bine în conturi. PSD, care ar avea de unde recruta, nu o face. Este paralizat. Nu înțelege ce i se întâmplă. Chiar dacă există oameni greu de controlat, articulați în demersul lor, cu mintea la ei și bune maniere, cine i-ar urma? Unii sunt ”fideli până la moarte” liderului actual, alții așteaptă oportunist să profite de ”moartea” lui, pentru a se pricopsi cu demnități pe care nu le merită. Dacă cei care ar avea o imagine și un demers cu adevărat structurat și coerent ar ieși în față, ar fi călcați în picioare și de ”fideli”, și de oportuniști.

Oricum, democrația este victimă sigură. Și stăm să ne întrebăm de ce dracu au murit tinerii ăia, în 1989: ca ”salvarea” națiunii să fie ”securiștii pe stil nou”, continuatorii celor care au supus România timp de decenii? Bună socoteală, brav popor român! Halal să-ți fie!

Autor: Constantin Gheorghe

Sursa: Constantin Gheorghe

 

Dan Diaconu: ”Marele club infracțional”

Mă uit la comunicatul OLAF, perfect sincronizat cu acţiunea DNA şi nu-mi vine să cred. Iniţial am crezut că e vreo făcătură de-a propagandiştilor localnici. Am verificat. Nu e. Stau şi-l recitesc. Este exact aşa cum e: cuvânt cu cuvânt. Sună de parcă ar fi redactat de vreunul dintre limbriciii propagandistici ai neo-securităţii locale. Şi totuşi, e un comunicat oficial al OLAF-ului!



În mod normal ar trebui să-mi fac cruce. Pentru o civilizaţie avansată, aşa cum se consideră cea europeană, un asemenea amestec de-a dreptul vulgar de acuzaţii deşănţate, fără un minim respect al prezumţiei de nevinovăţie, ar fi ceva de neimaginat. Însă, punând lucrurile cap la cap şi judecând logic, faptele se leagă, au cursivitate şi dovedesc limpede că se supun unui alt context. De fapt, cei vinovaţi pentru ceea ce ni se întâmplă suntem noi, cei care aplecăm urechea la slogane fără să palpăm realitatea, fără să o percepem aşa cum e ea de fapt.

Mai ţineţi minte referendumul pentru suspendarea jigodiei politice băsescu? Cu toate că a fost o operaţiune cât se poate de legală, cu toate că s-au respectat punct cu punct toate cerinţele legislaţiei naţionale, întregul Occident a marşat la teza loviturii de stat, a venit cu puncte de îndeplinit, s-a băgat într-un mod bălos cu bocancii într-un proces cât se poate de democratic. Cine erau cei care urlau de mama focului că democraţia românească e în pericol. Mai ţineţi minte comunicatele halucinante ale CSM-ului de-atunci sau ale Parchetului şi DNA-ului? Ţineţi minte cum mai spuneau ei că e atacată justiţia în condiţiile în care nici dracu’ n-avea nicio treabă cu ei? Însă, vă mai amintiţi cât de bine se sincronizau acţiunile securiştilor locali cu ecourile de la Bruxelles şi Washington? Ei bine, aia ce-a fost?

Priviţi evenimentele politice ale anilor de după intrarea în UE exact aşa cum au fost! Nu încercaţi să puneţi filtre artificiale. Luaţi lucrurile fix cum s-au petrecut: cu falsificări grosolane de alegeri, cu instaurarea unui aparat ilegitim de (re)presiune, cu încălcări de-a dreptul obscene ale drepturilor omului. Lucrurile acestea cum de nu sunt criticate de la Bruxelles sau Washington? E simplu: pentru că merg în linia societăţii „corecte”. Corecte, desigur, din punctul de vedere al ocupantului, al celui care trăieşte ca un parazit, care suge de-aici şi care nu suportă nicio rezistenţă. Ceea ce i se-ntâmplă lui Dragnea este un lucru normal. N-ai cum să te legi de multinaţionale! N-ai voie s-o faci! Ele sunt tentaculele caracatiţei care suge de-aici. Ai făcut-o, te-ai fript! Securiştii ies de peste tot, îşi fac tranşee, te muşcă. Prietenii se transformă în agenţi ai parazitului, te atacă pe la spate, îţi înfig mişeleşte cuţitul în timp ce eşti convins că ei te ajută.

Cred că ar trebui s-o lăsăm mai moale cu consideraţiile de ordin general şi să privim realitatea în faţă, aşa cum e ea: urâtă, diformă, nedreaptă. Trebuie să înţelegem odată că n-am intrat într-o comunitate economică, într-o zonă a civilizaţiei în care ţările sunt egale din punct de vedere juridic. Nu! Toate acestea sunt lucruri false, elemente cu care este poleită propaganda. De fapt am intrat într-o gaşcă de golani, de tâlhari, care vor să pară lorzi, dar care în momentul în care eşti neatent te buzunăresc. Iar când îndrăzneşti să urli că eşti jefuit ziua-n amiaza mare, sar toţi pe tine şi-ţi demonstrează că eşti nebun. Şi chiar eşti nebun! Păi pe cine să creadă lumea? Pe tine care eşti cu pantalonii cam rupţi în genunchi şi-n cur, cu cămaşa peticită şi cu pantofii scâlciaţi, sau pe ei, care sunt nişte domni, cu joben, papion, baston, ochelari sau monoclu, costum la dungă, croit la case celebre de modă şi cu pantofi strălucitori? Cum ar putea asemenea cetăţeni rasaţi să te fure pe tine, un amărât jigărit. Şi când îţi spune acest text unul dintre ei, mai mai că-l crezi şi tu, cel jefuit. Rămâi aşa cu gura căscată, ca prostu’. Şi-apoi înţelegi din nou c-ai fost prost, deoarece în timp ce ascultai vrăjit discursul moralizator, un alt domn, te-a buzunărit „again”, iar tu te enervezi din nou şi ţipi, şi te tăvăleşti şi lucrurile o iau de la cap.

Din nefericire pentru noi astea e realitatea: suntem victimele naive ale unor nemernici cu ştaif, ale unor golani aparent rasaţi, dar care jefuiesc la modul brutal, vizibil. Cel mai deranjant e că o fac cu o naturaleţe debordantă şi trufaşă, călcându-te în picioare în timp ce-ţi explică cu o voce nevinovată că „aşa e normal, aşa e-n democraţie!”. Astfel încât nu-mi rămâne să vă întreb decât un singur lucru: de la ăştia aşteptaţi voi dreptatea, la ăştia vă uitaţi ca la icoane? Treziţi-vă! Chiar dacă e prea târziu, încă ne mai putem salva!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Dan Puric: ”Caracterele prezintă puterea sufletească a unui neam, iar puterea sufletească a unui neam este arma invincibilă.”

Dan Puric a susținut o conferință la Cluj-Napoca joi seară, cu titlul “Glăsuind în neguri”,. Evenimentul a avut loc la Berăria Culturală. Au participat aproape 1000 de oameni, printre spectatori aflându-se ÎPS Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului sau fostul primar al orașului Cluj-Napoca, Gheorghe Funar.



Iată câteva fragmente din cuvântarea sa, pe care o puteți asculta intergral în player-ul video:


“Pe la 1906, Majestatea Sa Carol I a vorbit că esențiale într-un popor sunt caracterele. Când a inaugurat Universitatea, profesorii, rectorii au zis: «Majestate, vă vom pregăti specialiști». À propos de tehnocrați. Și el a zis – «Nu am nevoie de specialiști, am nevoie de caractere». Caracterele prezintă puterea sufletească a unui neam, iar puterea sufletească a unui neam este arma invincibilă.”

“Cineva, superficial, ar fi spus că băiatul ăsta invitat în fața dumneavoastră are un discurs anti-european. Noi, în 1989, am ieșit din grădina zoologică și am fugit înnebuniți încolo. Eram sătui de retardare istorică. Dar, dintr-odată, după 20 de ani, găsești o Europă care vrea să se sinucidă, reflexe suicidale. Care-și distruge tradițiile, credința, valorile culturale.

Uitați-vă ce dezastru e-n Europa acum cu germanii, francezii, care ies la demonstrații de mii, zeci de mii și sute de mii. Nu-și mai găsesc propriile lor valori. Vi se pare normal să iasă mii, zeci de mii de germani pe stradă să zică «Încetați cu educația de tip… cu transexualii, că ne nenorociți copiii!»?

Vi se pare normal ca tineretul Partidului Liberal din Suedia să ceară legiferarea pedofiliei? Valorile tradiționale sunt distruse și e un paradox. În țara asta mică, amărâtă, valorile se păstrează.”

“Nu zice nimeni să-ți pui tricolorul pe piept. Dar igiena sufletească a oricărui popor este să-și apere identitatea. Un președinte de stat african le-a zis ălora de la ONU în față: «în numele civilizației, ne-ați luat aurul, diamentele, pădurile, dar mai sunt niște granițe pe care nu le puteți trece, granițele invizibile». România trebuie să-și apere granițele invizibile, felul ei de a fi.

Să-ți fie rușine că ești român sau creștin, să te aducă până la limita asta? Rostul meu, pe ceața asta și pe negura asta, a fost să vă mărturisesc o stare în care se află omenirea în general, și România în special. Cât am putut eu… Să știți că lupta cea mai mare se duce aici, pentru că aici e credința firească, bine plasată.”

”În cinci ani de zile, teatrul românesc a căzut fantastic, numai patologii, numai lucruri îngrozitoare. Literatura e la pământ, cinematografia românească premiată dincolo vorbește numai despre avorturi și curve, tare patologice.

Dom’le, da nu găsești lucruri de sensibilitate, de vocație, care pot aduna în jurul tău acea afinitate cu celălalt? Tu, ca tânăr creator, n-ai văzut în poporul tău decât asta? E o amenințare, cum ar spune părintele Stăniloae, a arhitecturii noastre sufletești, a structurii noastre sufletești.”

Autor: Tudor Matei

Sursa: Active News

Ilie Șerbănescu: ”Despre capitalul străin știe și Grivei că este cel mai mare evazionist fiscal din România, prin externalizarea fără fiscalizare a profiturilor fabuloase”

Indiferent de ceea ce decideau până la urmă PSD și guvernul său în privința promovării pe mai departe sau, dimpotrivă, a renunțării la măsurile din așa-numita „revoluție fiscală“, bilanțul politicii PSD, urmărit consecvent de la revenirea la guvernare în 2012, era deja conturat.


În cadrul acestei politici, se încearcă să se dea ceva în plus la nevoiași, dar fără a se pune în discuție rânduielile existente și fără a se lua, cumva, de la bogați, ba chiar dăruindu-le acestora câte un cadou din panoplia „relaxărilor fiscale“, ca să nu se supere, și, astfel, în scurt timp, totul se împotmolește din lipsă de resurse.

Pentru ieșire, se dă înapoi, nevoiașii rămânând cu buza umflată, iar bogații cu cadourile fiscale. Totul se soldează, de fapt, cu o aservire economică și mai profundă către capitalul străin, în timp ce se lasă impresia că s-ar lupta pentru nevoiașii români și pentru emanciparea capitalului autohton. Ceea ce are priză mare la fraieri! Opoziția politică de trei parale din România actuală, cu Iohannis în frunte, taxează politica PSD drept „populism“, amplificând atracția populară pentru PSD.

Pune umărul și DNA, găsind cu predilecție corupți PSD și victimizând astfel partidul în ochii oamenilor de rând. Ca urmare, PSD este propulsat și de opoziție, și de justiție în alegeri. În timp ce capitalul străin, actualul proprietar al țării, mustăcește de satisfacție și, primind mereu și mereu noi cadouri de la PSD, își rotunjește profiturile. Dar, în mod dibaci, nu lasă impresia public că Dragnea și ai lui i-ar fi în grații, forțând de fapt mâna acestora spre a obține privilegii și câștiguri și mai mari. În orice caz, dacă Dragnea și ai lui n-ar exista, capitalul străin din România ar trebui să-i inventeze.

Iată fermecătoarea rețetă PSD! Totul pornește de la exploatarea situației reale din țară. În promisiuni, proiecte și programe se agită măsuri despre creșterea salariilor și pensiilor, care sunt mici și deci interesează la buzunar majoritatea populației. Nu se știe exact dacă liderii PSD sunt în înțelegere cu proprietarii străini ai țării, dar, față de asemenea inițiative, aceștia din urmă nu pot să nu-și arate iritarea, măcar de ochii lumii. Iar liderii PSD, ca să le stingă iritarea, le fac o nouă relaxare fiscală, cadou peste cea absolut abominabilă existentă deja. Apoi, creșterile promise sau inițiate pentru nevoiași sunt încetinite, limitate sau amânate, rămânând să opereze însă cadourile făcute capitalului străin. De fapt, rețeta are o derulare și mai diversionistă.

Într-un anumit moment politic, în funcție de situația creată, se agită și mai abitir spațiul public cu amenințări de introducere a unor reglementări fiscale care ar afecta capitalul străin (despre care știe și Grivei că este cel mai mare evazionist fiscal din România, prin externalizarea fără fiscalizare a profiturilor fabuloase obținute sau chiar prin declararea mincinoasă că înregistrează pierderi, și nu câștiguri). A fost cazul taxei pe stâlp sau al amenințării că se înlocuiește impozitul de mascaradă pe profit cu un impozit derizoriu, dar de neevazionat, pe cifra de afaceri. De fapt, agitația este făcută pentru a se introduce noi reglementări fiscale care să afecteze capitalul românesc. A fost cazul TVA-ului defalcat și, mult mai important, al impozitului pe cifra de afaceri pentru firme cu venituri sub 1 milion euro, ceea ce lovește, practic, 90% din IMM-urile românești, care sunt puse să cotizeze fiscal la greu, în locul unor impozite pe profit pe care nu le plăteau pentru că nu aveau pe ce. Cu alte cuvinte, urmează a plăti impozite în contul unor câștiguri nete pe care cele mai multe din ele nici nu reușesc să le realizeze în realitate. În vreme ce, multinaționalele, toate cu venituri peste acest prag, rămân să evazioneze în continuare impozitarea unor profituri pe care chiar le realizează în realitate. Altfel spus, într-un final, amenințătoarele măsuri la adresa capitalului străin dispar de pe firmament, rămânând însă tot ceea ce a vizat capitalul românesc, ce urmează să plătească factura.

Trăgând linie, pe de o parte, trei pierzători –  salahorii români (care se aleg cu câștiguri suplimentare de vreo doi lei, dacă nu chiar cu scăderi nete de salarii), capitalul românesc (care finanțează de fapt cadourile fiscale pentru capitalul străin), statul român (care, cu noi găuri la buget, devine și mai incapabil să facă ceva pentru infrastructură sau educație) – iar, pe de altă parte, un singur câștigător, respectiv capitalul străin, care nu este afectat de nimic și care primește cadouri nu cumva pentru merite, ci doar pentru că există.

Dacă sesizați vreo exagerare față de realități în descrierea acestei derulări, faceți o comparație între ceea ce au promis guvernele PSD în materie fiscală și bugetară de la venirea lui Ponta în 2012 și ceea ce a rămas să opereze concret până la urmă în această materie, trecând prin guvernele Grindeanu și Tudose până în prezent. Se simte mai bine capitalul românesc acum decât în 2012?! A luat cumva o felie mai mare din piață de atunci și până acum sau felia care a crescut este numai cea a capitalului străin?! Acesta este, de fapt, cel care obține creșterea economică mult lăudată din România și care, ca să fie sigur că n-o împarte cu nimeni, îi externalizează amețitor aproape toate roadele. A crescut cumva ponderea salariilor în PIB în această perioadă ca semn că salahorii români ar fi devenit mai puțin salahori și capitalul străin i-ar stoarce  mai elegant?! Stimați proprietari străini ai țării, zău, ar trebui să fiți mai deschiși față de Dragnea și ai lui. Nu vedeți că nu știu ce să mai facă spre a vă intra în voie?! Fiți mai drăguți cu ei, nu de alta, dar poate ne mai lasă și pe noi să mai respirăm!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: Cotidianul

Bogdan Duca: “Credința cea nouă în zeul Occident- adevărata religie de stat a României”

Occidentalismul a devenit un soi de religie.



Când mă mai nimeresc în fața câte unui text din ăsta, ”deontologic” sau tefelist, nu pot să nu mă simt ca în fața unei mitologii religioase.

Dumnezeul este ”Occidentul”. Acest dumnezeu ne promite accesul la paradisul deplinei integrări euro-atlantice (simpla aderare nu e suficientă- e ca ”mântuirea obiectivă” din dogmaticile creștine”).

Dar pentru asta trebuie să dovedim că suntem vrednici. Trebuie să nu comentăm voința Occidentului, oricare ar fi aceasta. De asemenea trebuie să fim atenți să nu cumva să greșim în contra profeților și sacerdoților acestei religii: ambasadorii, oengiștii sau deontologii.

E nevoie și de o asceză, de o luptă interioară care să te facă demn de statutul de ”occidental”. Ca în orice religie e necesară o tăiere a voii și o negare a vechilor credințe.

Cum ai putea accede la starea paradisiacă de occidental dacă nu accepți morala și moravurile occidentale?
Homosexualitatea,disprețul față de fosta religie creștină, intoleranța numită corectitudine politică și fanatismul ideologic împachetat sub numele de toleranță, sunt valorile ce trebuiesc asumate. Altfel….

Ah, și e foarte important să te rupi de vechea lume. Nu ai cum să fii un adept autentic al dumnezeului Occident dacă nu disprețuiești știrbii, proștii și votanții PSD. Și mai ales să urăști.

Dacă disprețul tău nu capătă forma urii și a agresivității verbale, dacă nu se lasă cu jigniri, credința ta e ….cam știrbă. Și știrbii nu sunt deloc ok, o știm din scrierile lui Gabriel Liiceanu.

La fel, trebuie să nu comentăm niciodată când Occidentul își ia partea. În definitiv, dacă nu vine Occidentul să ne fure, există tot timpul riscul ca să ne fure rușii, pesediștii și vecinii, demonii necesari pentru ca această credință să fie funcționabilă. Și decât să ne fure demonii, mai bine să facem sacrificii zeului, nu?

De altfel e imposibil să ai vreun dubiu cu privire la perfecțiunea Occidentului dacă nu ești ispitit de vreunul din acești trei demoni. De aceea pro-occidentalul nu va accepta nicio critică adusă dumnezeului lui decât sub rezeva că cel care o aduce este fie omul rușilor, fie al ungurilor, fie al pesediștilor…

Există și un ritual bianual: acela al participării la mitingurile anticorupție. De asemenea există și o sărbătoare anuală: cinstirea momentului Colectiv, când, nu contează că a avut loc un accident teribil, provocat de inconștiența organizatorilor unui eveniment dar și a participanților care s-au înghesuit într-o fabrică dezafectată la un concert gratis, ci contează faptul că….PSD-ul e de vină și corupția ucide. Că așa a spus profetul Klemm, nu e așa?

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca Blog