Problemele lor nu se intersectează cu ale noastre. Noi, cetățenii suntem o masă de manevră prin care Ei își legitimează deciziile. Când apare câte o...
Autorcontribuitor
Fraudă electorală masivă, dezinformare fără precedent în mass-media, marginalizarea justiției: Statele Unite tocmai au alunecat, într-o singură săptămână, de...
Cunoscutul scriitor Alexandru Petria a publicat în aceste zile volumul „Timpuri virale. Gânduri pe contrasens”, la editura Alexandria Publishing House. În...
Nu am asistat în S.U.A. la alegeri, ci am văzut în desfășurare o lovitură de stat. O acțiune concertată a forțelor globaliste, care au nevoie de un președinte...
Domnule Președinte, Permiteți-mi să mă adresez dumneavoastră în acest ceas în care credința întregii lumi este amenințată de o conspirație globală împotriva...
ONG-ul Eurocomunicare patronat de Paul Dobrescu, un fost șef de secție de la revista CC al PCR Era Socialistă, denigrează în stil securistic ActiveNews...
Domnule Președinte, În ultimele luni am asistat la formarea a două tabere, pe care le-aș numi biblic: copiii luminii și copiii întunericului. Copiii luminii...
În simularea pe care suntem obligați să o trăim (dar pe care, ca niște somnambuli, nu o sesizăm și nu o destingem de realitate) nu mai este doar despre ceea ce...








