Actualul scandal legat de așa-numita „Coloană a V-a” si Getica, de listele întocmite în cadrul acesteia și de întreaga ecologie a unor astfel de structuri la interfata dintre sisteme si operatiuni sub acoperire si pseudo-oengism si pseudo-jurnalism readuce în discuție o problemă mult mai amplă: responsabilitatea pentru climatul public creat în România și pentru mecanismele de „măsuri active” care au funcționat în ultimii ani.
Înainte de orice analiză, trebuie făcută o distincție fundamentală între mai multe niveluri de acțiune publică, care sunt adesea confundate. Există, în primul rând, polemica intelectuală și dezbaterea de idei. Există apoi jurnalismul, publicistica și disputa ideologică. Un al treilea nivel este reprezentat de propaganda și mobilizarea politică sau electorală.
Cu totul altceva sunt însă măsurile active: acțiuni organizate și sistematice care urmăresc discreditarea, stigmatizarea, marginalizarea socială sau profesională și, în formele lor extreme, neutralizarea unor persoane, organizații sau comunități considerate ținte.
Am susținut în repetate rânduri că, în România, s-a trecut cu o ușurință remarcabilă de la primele forme de dezbatere la această ultimă categorie. În locul confruntării de argumente, am asistat la campanii sistematice de demascare, ostracizare, stigmatizare, distrugere a reputației și excludere profesională. Incredibil pentru o societate occidentală democratică modernă precum cea care ne pretindem că suntem în România ultimilor ani au avut loc chiar si chemări la „neutralizare”. Iar Scandalul Getica ne aduce iata intr-un teritoriu chiar si mai grav.
Astăzi există deja o cantitate considerabilă de material documentar – texte, înregistrări, liste, capturi de ecran și alte dovezi – care permite reconstruirea modului în care au funcționat astfel de mecanisme. În unele cazuri, existența unor liste de persoane vizate și a unor practici coordonate a făcut deja obiectul unor proceduri judiciare.
Pe măsură ce episodul început în perioada pandemiei devine mai bine documentat, iar dimensiunea rețelelor implicate începe să fie înțeleasă mai clar, este momentul să extragem concluziile necesare pentru ca asemenea practici să nu se mai repete.
ADEVĂRATA ÎNTREBARE ESTE DACĂ VOM AVEA SAU NU CAPACITATEA DE A ÎNVĂȚA DIN ACEASTA POVESTE
Dacă dorim o viață publică sănătoasă, trebuie să existe un consens minimal asupra unui principiu fundamental: monitorizarea sistematică a cetățenilor în funcție de opiniile lor, întocmirea de liste, precum și organizarea unor campanii coordonate de stigmatizare, intimidare și izolare socială nu pot deveni practici normale într-o democrație.
În momentul în care descoperim existența unor platforme sau a unor persoane plătite pentru a monitoriza cine cui dă like, ce distribuie sau ce opinii exprimă pe rețelele sociale, iar aceste informații sunt apoi folosite pentru declanșarea unor operațiuni coordonate de hărțuire, stigmatizare, calomniere și intimidare, menite să creeze un climat de presiune și toxicitate în jurul unor simpli cetățeni care nu fac altceva decât să își exercite libertatea de exprimare, avem de-a face cu o problemă gravă pentru orice societate democratică.
În astfel de situații apare o problemă majoră de responsabilitate, care privește nu doar autorii direcți ai acestor acțiuni, ci și organizatorii și finanțatorii lor. Aceste activități nu mai au nimic de-a face cu polemica intelectuală sau cu dezbaterea de idei. Ele depășesc chiar și sfera propagandei politice ori a mobilizării ideologice. Este vorba despre targetarea sistematică, la nivel individual, a unor persoane pentru opiniile lor și despre utilizarea unor tehnici organizate de presiune socială și reputațională împotriva unor cetățeni care își exercită un drept fundamental.
Acesta este motivul pentru care fenomenul trebuie tratat ca o problemă serioasă de funcționare a unei societăți democratice și de respectare a libertăților civile, nu ca o simplă controversă politică sau mediatică.
Orice structură organizată care urmărește sistematic persoane sau grupuri în scopul delegitimării, hărțuirii sau excluderii lor din viața publică ar trebui să constituie ea însăși obiect de interes pentru instituțiile statului competente să apere ordinea constituțională și drepturile fundamentale ale cetățenilor.
Dacă se va dovedi că persoane sau organizații aflate în poziții de influență au finanțat, coordonat sau facilitat asemenea activități, atunci responsabilitățile trebuie clarificate în mod transparent și în conformitate cu legea. Nu din spirit de revanșă, ci pentru că o democrație nu poate funcționa sănătos atunci când mecanisme de intimidare și delegitimare organizată ajung să substituie dezbaterea liberă și competiția deschisă a ideilor.
IN CONCLUZIE
Să repetăm un lucru esențial: este un abuz grav să confundăm polemica de idei, dezbaterea intelectuală, jurnalismul, propaganda ideologică sau activismul politic cu activități organizate de hărțuire, calomniere, delegitimare, stigmatizare și ostracizare. Cu atât mai grav este atunci când acestea degenerează în campanii care urmăresc neutralizarea socială, profesională sau chiar eliminarea din viața publică a unor cetățeni pentru opiniile lor.
Tocmai de aceea, scandalul „Getica” și tot ceea ce acesta începe să dezvăluie despre rețeaua de jurnaliști, influenceri, platforme media, organizații neguvernamentale, structuri ONG și para-ONG, precum și despre relațiile acestora cu statul paralel si mecanismele de finanțare, coordonare și influență din țară și din străinătate, ar trebui să reprezinte o prioritate de grad zero pentru orice demers serios de asanare a vieții publice, mediatice și intelectuale din România.
Dincolo de responsabilitățile individuale, miza este una instituțională și sistemică: înțelegerea modului în care asemenea mecanisme au fost construite, cum au funcționat și, mai ales, ce garanții trebuie create pentru ca ele să nu mai poată fi reproduse în viitor.
Autor: Dragos Paul Aligica
Sursa: Dragos Paul Aligica Facebook
Adauga comentariu