Mirel Palada: Proiect de țară: de la 33% la 40%

Întrebarea este pusă și cu un pic de răutate, și cu un pic pe exasperare.

Pe de o parte, ea conține implicit reproșul plin de furie “Fir-ați ai dracu’ de nepricepuți, nu sînteți în stare să cîrmiți țara asta, să o puneți pe un făgaș istoric, o lăsați să umble brambura prin furtună, ca o corabie în buza scufundării”.

Pe de altă parte, inevitabil apare și tristețea, la fel de implicit conținută în formularea întrebării, în ton, într-o anumită inflexiune a vocii: „Ce păcat că nu avem și noi un proiect de țară, cum am avut pînă recent cu intrarea în NATO și în UE, sau cum au strălucitorii de nemți, de elvețieni, de unguri, de polonezi”.

Fiind atins de contactul cu politica, fie drept sociolog, fie drept participant la dezbateri publice, fie uneori drept consultant politic, cei care îmi pun întrebarea o fac de manieră critică. Mă ceartă. Mai au un pic și mă și iau de guler, unii.

De ce n-ai venit, mă, pînă acuma cu un proiect de țară? Ce faci, bre sociologule? De ce stai cu mîinile în sîn? Vremea trece și voi stați. Vă plătim din banii noștri și nu faceți nimic, r’ați ai dracu’ de nenorociți.

Nu, nu mă plătiți din banii voștri. Dar asta e altă discuție. Nu, nu e treaba mea să vin cu un proiect de țară. Și asta tot altă discuție este. Dar hai să vă fac hatîrul. Hai să vă dau un proiect de țară simplu, pe care să-l înțeleagă toată lumea, în jurul căruia să ne putem uni emoțiile și eforturile, fără să ne mai certăm ca chiorii între noi.

Vreți consens național? Vreți să punem umărul cu toții la această căruță mediocră numită Republica Mediocră România? Fiți atenți aici plan de țară. Simplu. Elegant. Într-o frază.

Să creștem colectarea bugetară de la 33% din PIB la 40% din PIB în următorii 10 ani.

E simplu. E o frază. Are ținte bine definite. E de bine, nu de rău. E fezabil, nu ne propunem chestii fanteziste, cai verzi pe pereți. Și, mai ales, e un proiect așezat, incremental, nu un heirupism balcanic. Șapte puncte procentuale în zece ani? O pantă lină, de 0,7% pe an.

Nu e un capăt de lume. Nu ne propunem să fim primii de pe glob. Doar să fim în rîndul lumii, nici prea prea, nici foarte foarte. Un pic sub medie, cum ar veni.

Eeee, și aici intervine distracția. Hai să vă dau și detalii cum ar trebui s-o facem.

Simplu. Să convingem multinaționalele să mai lase ceva plus-valoare și în țara asta mediocră, în colonia asta de capăt de lume. Să nu-l mai exporte la ei acasă, via paradisurile fiscale.

Să vă explic. Să vă fac niște calcule. The devil is in details, cum ar zice imperialiștii de colonialiști corupți. Fiți atenți aici. Mai întîi un pic de economie și de sociologie. Apoi un pic de ideologie.

Să începem cu economia. Cu explicația sociologică.

De ce 40% din PIB? Simplu. Pentru că înseamnă nici prea prea, nici foarte foarte. Cam cât colectează Polonia în momentul de față, plus minus. În orice caz, mai puțin decît media europeană.

Uniunea Europeană, per ansamblu, colectează în medie 46%. Germania, cam tot pe-acolo. În medie 45%, deși în ultimii ani, s-a sforțat un pic și s-a dus spre 48%, cel mai probabil din cauză de Covid. Franța, că e mai socialistă, sare de 50%. În medie colectează 51%. În ultimii ani, s-a dus chiar spre 53% – 54%.

Regula e simplă. Cu cît țara e mai dezvoltată, cu cît societatea e mai complexă și are nevoie de cheltuieli de întreținere mai mari, cu atît mai mult statul adună o pondere mai mare din plus valoarea creată în societate și zice “am nevoie de banii ăștia, dați-i încoace, să întreținem șandramaua”. Să fie bine, să nu fie rău.

Oricum nu-i ajung nici măcar banii ăia. În fiecare an se mai și împrumută un pic în plus, face deficit și cheltuie per ansamblu o sumă ceva mai mare, nu doar ce colectează din societate.

Pe termen lung, procentul din PIB strîns de stat a crescut în mod constant. Acum o sută de ani, se colecta undeva între 5% și 15%, în funcție de puterea statului și de strategia sa de relație cu populația.

De ce așa puțin, față de ziua de azi? Nu exista asistență socială. Infrastructura era mult mai puțin dezvoltată și necesita cheltuieli mult mai mici. Nevoile oamenilor nu erau atît de ridicate ca acum. Nici statul nu era atît de generos în a scoate bani din buzunar să dea în stînga și în dreapta.

Însă după al doilea război mondial, pe măsură ce Vestul și Estul au intrat în competiție ideologică, ponderea cheltuielilor folosite pentru “plasa de siguranță socială” a crescut puternic, ca și pentru nevoile tehnologice și de infrastructură. Dar mai ales a crescut putirința statului de a-ți băga mîna în buzunar, să-ți colecteze taxe și impozite.

Procentul colectat de stat a crescut în mod continuu, ajungînd în zilele noastre în zona noastră europeană dezvoltată spre 40% – 45% din PIB.

Obrazul subțire cu cheltuială se ține. Baba suferă la frumusețe. Dai un ban, dar stai în față.

E simplu. Nu poți să generezi bunăstare socială, infrastructură și servicii publice de calitate, dacă nu cheltui bani. Vrem calitate a vieții? Vrem să trăim bine? Vrem o țară ca afară? Păi nu se poate decît făcînd saltul de la 33% la 40%.

Atenție. N-am zis 45%, cît e media europeană. România e o țară mediocră, care nu generează suficient de multă complexitate. Deci n-are cum, în termen mediu, să prindă media europeană. Poate cel mult să-și propună să salte capul un pic, să mărească pasul. Deci 40%. Doar decît 40%. Sub medie. Dar clar peste 33% cît colectăm acum.

Cum ajungem la 40%?

Aici intervine ideologia. Știți voi, cum ziceau comuniștii pe vremuri: nu există economie pur și simplu, doar decît economie politică. Nimic nu este în afara politicii. Care e politica prin care se poate face saltul de la 33% la 40%?

Occidentalii, adică stăpînii noștri, noii colonialiști ai acestor meleaguri, vin cu o explicație simplă. Sînteți leneși și corupți, penali și îngălați. Nu vă plătiți taxele, sînteți cel puțin la fel de evazioniști precum primitivii de greci. Deci de-aia nu puteți colecta decît 33% din PIB.

E simplu. E vina voastră, băi aborigenilor inculți. Sînteți primitivi și medievali și nu știți să vă organizați și să vă supuneți rigorilor civilizației. De-aia nemții și elvețienii și scandinavii sînt unde sînt, căci ei au spirit civic și-și plătesc taxele. Voi sînteți primitivi. Niște ciobani. N-o să ajungeți niciodată ca noi. De-aia noi conducem lumea. Mai mult. De-aia noi merităm să conducem lumea.

Huoo. Primitivilor. Săracilor. Amărîților. Ciobanilor.

Nu vă supărați pe coloratura stilistică a discursului. V-am spus: deja discutăm ideologie. Ideologia nu mai e neutră, nici stilistic, nici valoric. Și, oricum, nici nu exagerez prea mult cînd pun în gura occidentalilor astfel de afirmații tupeist-disprețuitoare.

În spatele tuturor discursurilor trist-înțelepte ale dragilor de occidentali, în spatele tuturor admonestărilor superioare pe care România le primește în mod periodic, cu consecințele de rigoare: MCV, Schengen, condiționalități, stă de fapt ascuns acest dispreț imperial.

Noi, occidentalii imperiali, avem cu ce și merităm să vă conducem, să vă stoarcem și să vă călărim pentru că vă sîntem superiori. Voi sînteți primitivi, deci meritați să fiți stăpîniți și exploatați. Logica imperială de cînd lumea și pămîntul. Felul prin care imperiul își legitimează hegemonia.

Există însă o școală de gîndire diferită, chiar opusă. La fel de ideologică precum prima, aia care clamează că sîntem penali și evazioniști și medievali la cap.

Este vorba despre școala marxist-suveranistă, care spune la fel de simplu. Noi, coloniile, nu colectăm suficient la stat pentru că voi, imperialilor, prin reprezentanții voștri comerciali, adică prin multinaționale, ocoliți legea locală, eludați impozitele, sifonați tot profitul în paradisurile fiscale și de acolo îl duceți înapoi acasă la voi, în inima imperiului. Mascați colonialismul prin regulile economiei de piață. Dar de fapt nu e economie de piață, e jaf legitimat prin hîrtii și cuvinte viclene.

De-abia cînd banii plimbați pe tot globul ajung în cele din urmă unde trebuie, în miezul centrului imperial, de-abia acolo la voi acasă vă plătiți taxele. În capitalele voastre colonialist-imperiale. În Berlin. În Frankfurt. În Paris. În Londra. În Moscova. În New York. În Istanbul. În Tokyo.

Voi sînteți cetățeni onești și civici doar la voi acasă, băi jefuitorilor băi. Prin colonii nu sînteți altceva decît niște prăduitori și niște jecmănitori, care smîntîniți toată plus-valoarea coloniei. Nu lăsați la băștinași decît niște mărgele de sticlă, ocoliți legea și vă duceți cu prada la voi acasă. Să faceți acolo la voi autostrăzi și pensii și bunăstare, via o colectare bugetară ridicată, de-aia de 45% – 50% – 55% din PIB. La voi în țară vă conformați, la noi eludați și sifonați.

Huoo. Jefuitorilor. Imperialiștilor. Colonialiștilor. Penalilor.

Ca de obicei, dincolo de multa patimă, cam au dreptate și unii, și alții.

Și exigenții occidentali deontologi și superiori și plini de scîrbă imperială au dreptate cînd spun că băștinașii se pot disciplina. Să facă bine să dea mai mult din plus-valoarea creată de ei către stat. Să-și întrețină complexitatea publică: autostrăzi, școli, spitale, pensii, teatre și alte artificii necesare.

Clasa politică locală trebuie și ea disciplinată, să smîntînească mai puțin din banul public. N-o să se poată niciodată să fie înțărcată complet, căci nici măcar strălucitorii de germani sau de elvețieni n-au reușit asta. Doar au legiferat traficul de influență și comisionul, spunîndu-i lobby și cheltuieli administrative.

Și acolo sînt înțelegeri, și acolo este corupție. Doar că e mult mai redusă și mai acceptată social. Este ridicată la rang de virtute: ne înțelegem între noi, facem proiecte, beneficiem cu toții, creăm bunăstare. Și nimeni nu cîrîie în front. Dar, oricum, politicienii occidentali sînt, per ansamblu, ceva mai eficienți și mai morali decît cei balcanici. E clar loc de mai bine.

Deci băștinașii, și ăia fără putere, și ăia cu putere, să facă bine să plătească mai multe taxe.

Însă și criticii neo-colonialismului au dreptate. Multinaționalele sug resurse și plus valoare din colonii și lasă mult prea puțin. E o problemă globală atît de evidentă și de presantă, încît s-a trecut dincolo de urletele contestatarilor intenși la cap.

Pînă și statele mari și care teoretic beneficiază de pe urma acestui proces imoral de smîntînire colonialistă au ajuns, în cele din urmă, să recunoască faptul că avem de-a face cu o problemă majoră, care generează și suferință, și subdezvoltare, și conflict.

Recent, au bătut palma, au ajuns la un acord istoric prin care să-și propună să pună capăt acestei sifonări de bani. E un acord perfectibil, evident. Mai e de lucru. Însă simplul fapt că pînă și bogații lumii au recunoscut public că așa nu se mai poate spune ceva despre gravitatea problemei. Țările sărace sînt exploatate necruțător de către multinaționale, căci acestea eludează taxele.

Întrebarea e una simplă. Ține de aritmetică. Cine creează mai multă plus valoare? Băștinașii sau multinaționalele? Localnicii sau străinii?

În România, răspunsul e simplu. Străinii, multinaționalele. Ei sînt răspunzători de generarea a 70% din PIB. Însă nu și a 70% din taxe. Taxele le plătesc tot pîrdalnicii de băștinași. Fie la nivel de firme mici, locale. Fie la nivel de persoane fizice, preponderent salariați. Unii sînt jupuiți local. Alții sînt lăsați să-și exporte smîntînirea acasă la ei, via paradisurile fiscale.

Deci stai așa, că nu-i așa. De fapt, adevărata evaziune fiscală nu e făcută de prăpădiții de băștinași, ci de bogătanele de multinaționale. În mod cinic, la vedere. Cu legea în mînă. Nici măcar nu sînt penali, deși sînt de mii de ori mai penali decît micii evazioniști aborigeni.

Trecerea de la 33% la 40% în zece ani de zile trebuie să fie făcută prin creșterea conformării fiscale. Frumos termen din limbajul de lemn al finanțiștilor. Adică plătiți-vă taxele, bă evazioniștilor bă. Și voi, ăștia mici și mulți și băștinași. Și voi, ăia puțini, dar imens de puternici economic în țara asta.

Facem un calcul simplu. 70% PIB generat de firmele străine, 30% PIB generat de cele românești. Grosso modo, doi la unu. Înseamnă că din cele șapte puncte procentuale, cît ne propunem să creștem, de la 33% la 40%, ar cam trebui să colectăm suplimentar o parte de la localnici și două părți de la străini. Adică 2% – 2,5% de la băștinași. Și vreo 4.5% – 5% de la multinaționale.

Hai să ne concentrăm pe multinaționale. Cît produc ele? 70% din PIB. Care le este profitul? Aproximativ 30%. Deci 70% x 30% = aprox. 20% din PIB, grosso modo. Pe care deocamdată îl sifonează în mod necruțător pe tot acasă la el.

Cît le cerem să lase în țară, în mod gradual, în următorii 10 ani? 5%. Cît e 5% din 20%? Un sfert. Deci o înțelegere simplă. Măi multinaționalelor, măi imperialiștilor înțelepți. Din tot ce beneficiați voi aici, facem trei la unu. Trei al vostru. Dar să ne rămînă și nouă unu. Plătit din profit. Fix cum plătiți la voi acasă, în inima imperiului, în Anglia, în Franța, în Germania.

Pînă acuma ați jefuit de-ați rupt. Ați lăsat doar firfirei aici, în România. Hai să modificăm schimbarea. Hai să vă conformați și voi. Hai să renegociem relația centru-periferie, imperiu-colonie. Nu drastic. Ci gradual. Cum face angajatul cînd merge la patron și-i zice. Coane, mai dă și tu ceva la salariu, că ai de unde.

Se poate? Ar cam trebui să se poată. Fiecare om politic aflat la putere, indiferent de coloratura sa politică, nu contează că îl cheamă Dragnea sau Ciucă sau Simion sau Cîțu sau Iohannis sau Orban sau Dăncilă sau Ponta sau Ciolacu sau cum îi mai cheamă pe ei acolo, ar trebui ca atunci cînd ajunge la putere, să cheme un minion de-ăla de se pricepe cu cifrele, să-l pună la treabă.

Vreau lista cu multinaționalele care trimit cele mai multe sume de bani afară. Asta se vede ușor, căci sîntem totuși o țară suficient de ok la cap încît aceste transferuri să se facă bancar, nu cu sacul, cum furau voturile useriștii în sectorul 1, noaptea ca hoții. Deci vreau un Excel cu cele mai mari transferuri în străinătate. Mai ales în paradisurile fiscale.

Și citim Excelul. Și tragem concluzii. Și facem o listă: principalii douăzeci care ocolesc taxele din România.

Și pe urmă ne așezăm la masă. Cu ei. Cu ăia douăzeci penali mascați. Dar și cu ambasadorii țărilor mari care funcționează aici pe post de guvernatori mascați ai coloniei. Fără ei nu se poate. Ei sînt vocea imperiului aici, nu directorii multinaționalelor.

Și facem calcule. Și negociem. Ca la mărirea de salariu. Anul ăsta lăsați un pic mai mult. De ce? Că așa zice OECD și că așa s-a agreat la nivel global, să mai lăsați plus-valoare și în țările unde e produsă, nu s-o sifonați voi pe toată.

Negocierea trebuie să fie făcută în așa fel încît să le lăsăm loc de întors. Mai lăsăm noi. Mai pun ei. Nu să-i punem cu spatele la zid. Să fie în așa fel încît costul de a plăti suplimentar să fie mai mic decît costul de a genera o nouă revoluție tefelistă, să dea jos guvernul care le cere mai mulți bani.

Niciodată să nu-ți pui adversarul la zid. Niciodată să nu-l disprețuiești. Avem nevoie de multinaționale. Fără ele nu putem genera suficient de multă complexitate. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, și ele au nevoie de noi. Forță de muncă ieftină și bine pregătită. Piață de desfacere măricică și nu prea pretențioasă, pot vinde toate ciurucurile mediocre la care ai lor acasă la ei în inima imperiului strîmbă din nas.

Deci o interdependență. Deci hai să ne așezăm la masă, să vedem cum putem ajunge împreună la un compromis. Noi vrem să creștem colectarea bugetară de la 33% la 40%. Voi nu plătiți destule taxe. Ce facem? Generăm o ceartă, o supărare, ne luăm la bătaie? Sau ne întîlnim la mijloc?

Polonezii au putut face asta. Și ungurii la fel. Deci putem și noi. E un proiect de țară simplu. Băncile fac prea mult profit aici, nu plătesc taxe. Să plătească. Industria farma la fel. Se ia lista de la Ministerul de Finanțe, marii contribuabili, se discută public, se afișează la panoul clasei, la stîlpul infamiei. Acestea sînt firmele care fac evaziune fiscală.

Cum au făcut recent guvernanții noștri prin 2017 cu băncile care pe hîrtie declarau că n-au de ani buni profit. Că fac muncă voluntară și acte de caritate. Pe bune? Cum au fost strînse un pic cu ușa, cum au descoperit că, totuși, se găsește niște profit pe fundul cazanului, să fie împărțit și cu băștinașii.

Ăsta e proiectul de țară, domnilor. Incremental. Pas cu pas. Că sînteți de la PSD sau de la PNL sau de la AUR sau de la USR, mă doare la bască. Puneți-l în aplicare și țara vă va ridica statuie.

A, apropos, era să uit. Dacă vindeți Mintia, nu ar trebui să vi se ridice statuie. Ci să fiți arestați. Dar asta e altă discuție.

Autor: Mirel Palada