Analize și opinii

Inteligența Artificială, momentul de răspântie al omenirii

Demult, Pliniu cel Bătrân scria că „în timpul domniei împăratului Tiberius, un bărbat a inventat sticla incasabilă și s-a dus la împărat, anticipând că va primi o mare răsplată. Și-a prezentat invenţia, iar Tiberius l-a întrebat dacă mai spusese altcuiva despre ea. Când omul a răspuns că nu, Tiberius a ordonat ca acesta să fie luat și omorât, «ca nu cumva aurul să ajungă la valoarea noroiului»“[1].

N-a trecut mult și Suetonius „povestește că împăratul Vespasian, care a domnit între 69 și 79 d.Hr., a fost abordat de un bărbat care inventase un dispozitiv pentru transportarea coloanelor la Capitoliu, citadela Romei, la un cost relativ mic. Coloanele erau foarte mari, grele și foarte dificil de transportat. Transportarea lor la Roma, din carierele unde erau cioplite, implica efortul a mii de oameni, cu un mare cost pentru guvern. Vespasian nu l-a omorât, dar și el a refuzat să folosească inovaţia, declarând: «Cum voi mai putea să hrănesc plebea?»“[2] Prin urmare, și acum „inovaţia a fost respinsă din cauza ameninţării distrugerii creatoare, nu atât de mult din cauza impactului său economic, ci a fricii provocate de distrugerea creatoare politică. Vespasian a fost preocupat ca nu cumva, dacă nu avea grijă ca poporul să fie fericit și sub control, acesta să devină o forţă politică destabilizatoare. Era necesar ca plebeii romani să fie ţinuţi ocupaţi și manipulabili, așadar era  bine ca statul să aibă să le dea ceva de lucru, cum ar fi transportarea coloanelor. Un lucru complementar pâinii și circului, care erau, de asemenea, distribuite gratuit pentru a menţine populaţia satisfăcută”[3].

Mai aproape de noi,  totuși, o  altă întâmplare asemănătoare, dar  din Anglia, cu William Lee în prim-plan, creatorul  mașinii de tricotat, în 1589. Fericit nevoie mare de invenția sa,  el „a călătorit entuziasmat la Londra pentru a cere o audienţă la Elisabeta I ca să îi arate cât de utilă ar fi mașina și să îi ceară un patent care să îi împiedice pe alţii să-i copieze modelul. A închiriat o clădire ca să instaleze mașina și, cu ajutorul reprezentantului său în Parlament, Richard Parkyns, s-a întâlnit cu Henry Carey, lordul Hunsdon, un membru al Consiliului Privat (Privy Council) al reginei. Carey a aranjat ca regina Elisabeta să vină să vadă mașina, însă reacţia acesteia a fost cu totul neașteptată. A refuzat să îi acorde un patent lui Lee, remarcând în schimb: «Ţintești sus, domnule Lee. Gândește-te ce ar putea să le facă invenţia bieţilor mei supuși. Cu siguranţă i-ar ruina, lăsându-i fără loc de muncă și transformându-i astfel în cerșetori». Zdrobit, Lee s-a mutat în Franţa ca să își încerce norocul acolo; eșuând din nou, s-a întors în Anglia, unde i-a cerut lui Iacob I (1603–1625), succesorul Elisabetei, un patent. Iacob I a refuzat din aceleași motive ca și Elisabeta. Ambii s-au temut că mecanizarea producţiei de tricotaje avea să aibă un efect politic destabilizator. Avea să îi lase pe oameni fără slujbe, să creeze șomaj și instabilitate politică și să ameninţe puterea regală. Mașina de tricotat era o inovaţie care promitea creșteri uriașe ale productivităţii, dar promitea, totodată, și distrugere creatoare”[4].

Ei bine, ce legătură  au toate poveștile astea cu prezentul? vă întrebați  probabil. Păi, au, fiindcă și azi omenirea e pusă în fața unei descoperiri  epocale, Inteligența Artificială, cu niște consecințe ușor de  anticipat ! Da, deoarece omul va fi înlocuit  de roboți, de creierele electronice, și se va trezi aruncat  în stradă.  Proporțiile iminentului șomaj mondial vor atinge cote  înspăimântătoare  și primejdioase  pentru liniștea planetară, iar umanitatea se va afla într-un pericol  cum n-a fost nicicând !  Ehe, vă închipuiți oare ce-ar fi pățit născocitorii AI în vremurile tocmai evocate? Să fim cumva nostalgici ?

Și, totuși,   ce-i de făcut  ca să prevenim răul ce ne pândește dinlăuntrul cutiilor metalice în care ne-am transferat materia cenușie ? Mă tem că nu prea sunt soluții, deși chinezii mă contrazic și dă Doamne ca exemplul lor să-i molipsească  și pe alții ! Acolo, în patria soldaților de teracotă, instanțele „din Hangzhou și Beijing au decis, în două cazuri separate, că firmele nu pot concedia lucrători doar pentru a-i înlocui cu Inteligență Artificială. Hotărârea se bazează pe faptul că adoptarea Inteligenței Artificiale constituie o decizie strategică de afaceri, și nu o schimbare neprevăzută a circumstanțelor, conform Legii contractelor de muncă din China. Diferența cheie este că tehnologia nu a fost impusă companiilor, ele au ales-o. Și nu din cauza incapacității de a îndeplini sarcina, ci, mai degrabă, a unei decizii de a reduce costurile.

Abordarea Chinei nu este de a restricționa IA, ci de a-i reglementa aplicațiile, asigurându-se în același timp că beneficiile economice nu sunt obținute în detrimentul stabilității sociale. Nici Statele Unite, nici Europa nu au măsuri similare în vigoare.

De fapt, Legea UE privind IA abordează utilizarea acestei tehnologii la locul de muncă, reglementând modul în care IA este utilizată în deciziile de angajare, nu dacă o companie poate elimina locuri de muncă din cauza IA .

SUA și UE au ales să ignore această problemă tot mai mare, în timp ce China a acționat în favoarea lucrătorilor, deși acest lucru a creat tensiuni reale pentru companiile care operează în țară, forțându-le să redistribuie angajații în poziții echivalente cu salarii echivalente sau să continue să îi angajeze în roluri pe care compania le-a considerat că nu mai sunt necesare”[5].

Numai că la ei se poate, statul comunist controlând totul și decizând asupra oricărei inițiative private, spre deosebire de sistemele așa-zis democratice.

[1] Daron Acemoglu și James A. Robinson, De ce eșuează națiunile: originile puterii, ale prosperităţii și ale sărăciei

[2] Daron Acemoglu și James A. Robinson, De ce eșuează națiunile: originile puterii, ale prosperităţii și ale sărăciei

[3] Daron Acemoglu și James A. Robinson, De ce eșuează națiunile: originile puterii, ale prosperităţii și ale sărăciei

[4] Daron Acemoglu și James A. Robinson, De ce eșuează națiunile: originile puterii, ale prosperităţii și ale sărăciei

[5] Mădălina Dinu, „China interzice concedierile AI: Companiile nu vor mai putea da oameni afară pentru că tehnologia le poate face treaba”, www.mediafax.ro/stirile zilei

Autor: Marian Nazat

Sursa: Marian Nazat Blog