Am tot așteptat un țignal, un zvon „pe surse”. Se strîng oameni la Universitate sau în Piața Victoriei sau în Modrogan. Sau undeva pe la gară. Se dau ordonanțe pe bandă rulantă pentru tot soiul de clienți. Parcă se bagă legi într-un cuptor încins și se scot altele pe bandă rulantă. Și nu mișcă nimic. Prin centru nu se aude nici un bîzîit de motoretă. Cînd i-au suflat lui Iohannis că la Guvern se pregătesc două ordonanțe periculoase, președintele a dat buzna în ședința Executivului ca un elefant în vitrina cu cristale. Și a dat cu trompa, cînd în stînga, cînd în dreapta, ca să apere țara! A chemat televiziunile și a sărit în fața camerelor să o apere, că o mănîncă Dragnea, că îi iau binomul din buzunarul pantalonilor. Chiar și Dragnea s-a speriat!
Preț de un minut, am regizat mental cîteva secvențe cu Dide și cu Angi, cu zăltatul de Mălin Bot, scuturîndu-i acum cătușele lui Orban și speriind-o pe Raluca, vicepremiera, cu o blană de oaie țurcană super-argăsită și împăiată la urechiușe și pe la fălcuțe.
O tăcere prelungă a răzbunare împlinită sau de lovitură măiastră dată sub amenițarea pușcăriei domnea peste Guvern și în casele liberalilor și ale pesediștilor.
Se apropia de miezul nopții, o mașină de la Circulație se prefăcea că supraveghează traficul aproape inexistent din fața Guvernului și nimeni nu dădea un semn de protest. Îmi aduc aminte că, în momentul în care s-a anunțat adoptarea Ordonanței de Urgență numărul 13, eram pe la jumătatea emisiunii de la TVR cu Ionuț Cristache. Încă nu se întunecase bine. Cu cîteva minute înainte de finalul emisiunii, a venit și informația că niște cete de protestatari se îndreaptă spre Piața Victoriei. Mult mai tîrziu, aveam să înțeleg că cetele erau, de fapt, trupele băieților.
De data asta, toate alegerile locale și anticipatele erau pe cale de a fi întoarse cu susul în jos și nici o urmă de militanții de la #Rezist, nici o mobilizare de la #Declic, nici o Angi și nici un Mălin Bot, nici una dintre motopompele de isterie și protest ale României.
Cînd se întețea asaltul la PSD, pe la 22,15, în ziua Ordonanței 13 deja scandau „Hoții-hoții”,„ciuma roșie”,„DNA/DNA/Să vină să vă ia”. Faimoasa sintagmă „Noaptea, ca hoții ” a fost redactată a doua sau a treia zi și avea să devină cea mai spectaculoasă acuzație politică lansată de politică, mai ales că pesediștii, cînd au furat, au făcut-o ziua și în văzul tuturor. Şi chiar cu acte!
Acum nimic! E miezul nopții și nici miniștrii nu știu ordonanțele care se dau. Se scriu în fugă, care ce are nevoie. Un București mîrîit și zgribulit, destul de sărăcăcios prin centru, cu un Guvern lucrînd de zor la o lovitură politică de proporții (bani, contracte, cîrpit legislație electorală pentru norocul PNL etc) nu adună pe nimeni. Parcă, la Guvern s-ar pregăti numai felicitări și cadouri pentru toți românii!
Nu-mi rămîne decît să mă întorc la bănuiala mea mai veche. Asaltul la demolarea PSD a fost o operațiune modernă, orchestrată, organizată ca și mineriadele din 1990. O mineriadă mai deșteaptă, întoarsă după 30 de ani. Dacă îmi amintesc bine, atunci au fost vreo trei sau patru. Minerii aveau dirijori, adepți și susținători, atunci niște băbuțe și niște casnice, întărite de muncitori îndobitociți de comunism.”Manifestările” violente din Piața Universității și din Piața Victoriei din 1990 au reprezentat o presiune a minerilor la partidelor istorice care abia redeschideau ochii. Dar toate năvălirile minerilor au fost dirijate de noua putere și de ofițeri SRI. Altfel, nu văd cum să fi venit din Valea Jiului să mă caute noaptea pe o străduță din București! Abia peste ani, aveam să aflu din raportul unui ofițer de SRI (era noul nume al Securității), că nu eram acasă și că eram în deplasare la Campionatul Mondial de Fotbal din Italia.
Din păcate, am trecut pe lîngă și prin prea multe proteste și demonstrații ca să nu pricep că și scandalurile din Piața Victoriei, ca și cele pentru răsturnarea Guvernului Ponta au fost organizate. Producție românească și sprijin european. Mult mai profesionist, decît mineriadele, subtil, cu know-how de nivel internațional de ultimă oră, cu forțe pregătite, cu bombardamente aiuritoare pe social media, cu unitatea SPP de pictori și codițe de urmărire prin București, cu ofițeri în civil și cu presă însărcinată să sufle în pînzele protestelor cînd acestea dădeau semne că se blegesc.
O mică celulă dădea tonul unei huiduieli, al unui atac, al unei diversiuni, pe net se producea mobilizarea, tinerii nemulțumiți și rebeli se strîngeau repede, veneau și galeriile de fotbal și trupele în civil, printre care se vărsau mii și mii de oameni cu necazuri, cu nemulțumiri, cu dispreț față de comunism, intelectuali care acumulaseră destule și simțeau că a venit vremea ca PSD-ul să plătescă măcar o parte din cele pe care FSN-ul și SRI-ul și procurorii le-o făcuseră în 1990, în 1991 și în toate guvernările de mare domnie și afaceri.
Cu manifestația instigată de Klaus Iohannis în geacă roșie a început prima mineriadă a proletariatului digital, la fel de bine infestat cu acoperiți și informatori, dar de data aceasta cu o noua Securitate și cu noile tehnici de comunicare devastatoare pe internet, într-o perioadă în care PSD-ul încă mai are mulți lideri care nu pot trece de sms-urile pe telefonul mobil. Lumea din turnurile de sticlă purtătoare de ecuson agățat la gît a fost mobilizată perfect.
Nedreaptă, dură (aproape crudă) și arogantă, a fost puterea PSD sprijinită de Securitate sub noul său nume prin anii 90. Și la fel de nedreaptă și de dură dar mult mai bine organizată și cu serviciile secrete trecute în tabăra anti-PSD a fost puterea pe vremea lui Traian Băsescu. Şi la fel s-a purtat de cînd în șa s-a suit Klaus Iohannis, cu aceiași generali ducîndu-i calul de dîrlogi.
Reacția președintelui legată de desemnarea premierului înainte de consultarea cu partidele parlamentare ține de bădărănia unui dictator sau de grosolănia unui îngîmfat străin de Constituție. Un asemenea tupeu mă trimite iar la păcatele politice. Și el a apărut tot dintr-o înțelegere. Şi el este vîrful unei armături alcătuită din aceleași servicii secrete. Şi îngroparea politică a lui Dragnea, și continuarea campaniei anti-PSD vin tot din același structuri cu fundație externă. Cînd Iohannis se pune cu ranga pe lucrurile de bun simț își trădează stăpînii și păpușarii!
Cum să cred că PNL-ul de azi, fără performanțe de nici un fel,fără un cap luminat, cu un orator cu voce dar fără cap,fără un proiect important, fără doi trei oameni care să comunice convingător, cu Ion Ștefan și cu Violeta Alexandru, cu Victor Costache și Raluca Turcan ajunge la 47% în intenția de vot? Și copleșit de atîta dragoste și susținere, fără ca serviciile secrete să nu fi pus umărul la greu! Nu unul, ci toate cele patru mai importante!
Cum să pierzi prostește, după numai trei luni, făcînd gafă după gafă, prostie după prostie, contract cu dedicație după contract cu statul, cu miniștri de mîna a doua și a treia, ba, unii, chiar de a patra și a cincea și să te susțină jumătatea din electoratul României, tînăr, mai descuiat la minte, plecat și pe afară, cu intelectuali și cu proletariatul digital, bun mai mult pentru număr, decît pentru luciditate și spirit critic!
Cum să susții toate măsurile anti-românești în economie (împotriva firmelor, a statului, a României, inclusiv la Bruxelles!) și să crezi că Iohannis și Hellvig te salvează și te bat în cuie la guvernare?
Și cum să crezi că Ludovic Orban, refuzat atît de categoric în Parlament, te poate salva în vreun fel? Abia ce a demonstrat că se poate și mai rău decît Viorica Dăncilă!
Și, de partea celalaltă, lipsită de lider adevărat, fără nici un pic de curaj și de viziune, cît de speriat sau de naiv să fii ca să-ți imaginezi că un Pricopie pe post de prim-păpușă te poate scoate la liman după ce te-ai făcut pulbere într-un război cu o ceată de mediocri?
Și în politică se plătesc toate păcatele. Mai rar, dar dur și cu vîrf și îndesat.Tentativa de a face din Pricopie un premier ne mai arată un lucru. Că mașinăria (structura) rezistă și funcționează, că păcatele partidelor și ale serviciilor secrete continuă.
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu