“O femeie a rămas însărcinată. Sarcina era ok, burta era destul de mică, bebelușul dădea din picioare. În luna a cincea, femeia a făcut iminență de avort, hemoragie uriașă. Profesorul ginecolog de la Iași a zis: dă-l afară, că n-are nici 5% șanse să supraviețuiască. Femeia: mai bine mor decât sa-l dau afară. Doctorul: femeie, ești nebună? Copilul tre să înoate în lichid amniotic, nu mai ai deloc, sarcina e ca o minge spartă. Scoate-afară șobolanu. Încă o hemoragie de asta și mori. Femeia în lacrimi: mai bine mor de o mie de ori decât să-l scot afară. Doctorul vânăt de nervi: ce idioți ați adus aici, cadre medicale. Ok, doamnă, nici să nu te ridici în picioare 4 luni, că iese afară.
Merg la Doctorul ginecolog Gafar, din Târgu Neamț. Omul luminat le zice: țineți copilul, dacă vrea cel rău să-l omoare, sigur iese vreun preot, vreun scriitor, vreun om de seamă. Părintele Paisie de la Sihla îi zice femeii: spune de sute de ori pe zi Tatăl nostru și fă Cruce pe burtă de mii de ori, și va trăi.
Copilașul nu avea unde înota. Mama lui mărturisește cu mâna pe Cruce că l-a auzit în ea plângând. Știu că vocea vine din trecerea aerului prin corzile vocale, dar mama zice că și dacă moare, tot spune că l-a auzit în ea plângând.
Și uite cu mii de rugăciuni și Liturghii, pe 8 februarie a ieșit un prunc sănătos, grăsun și trandafiriu care i-a asurzit pe medici cu plânsul lui.
Pruncul ăla sunt eu.
Sărut mâinile, mamă”.
Autor: Pr. Prof. Ioan Istrati
https://www.foxnews.com/opinion/sheila-walsh-doctor-baby-incompatible-with-life
Sheila Walsh:
My doctor said, ‘Your baby is incompatible with life’
Here’s what happened next
Author Sheila Walsh – Feb 08 2020
…
For the next couple of weeks, I was tormented with one thought: I had begged God to give me a child, and now He was going to take him away before we had a chance to love him. Why?
I felt as if I were falling into a dark hole.
Some days I felt angry, others I was overwhelmed with sorrow. One day turned the tide for me.
I woke up early and drove to the beach, as we were living in Southern California at the time.
The beach was deserted; my only companions were seagulls.
I took off my shoes and walked to the edge of the water and prayed.
I prayed like I had never prayed before, out loud to the wind and the waves and the birds.
…
At 35 weeks, my doctor called.
I held my breath.
She told me that the day my results had come back the results of another 40-year-old patient had also come back. My results had gone into her chart and hers into mine.
There had never been anything wrong with our son.
I fell to my knees and thanked God, but then I prayed for the other mother who would be getting a very different phone call.
I believe in the sovereignty of God, and I’ve often wondered if I was allowed to carry her burden for a while.
I don’t know the answer to that, but I do know that when my heart was breaking, I learned to hold on to God as I never had before in my life. Today my son, Christian, is 23. …”