Gheorghe Piperea: „În prezent nu mai este doar despre iluzia cunoasterii – este, mai ales, despre iluzia libertatii de actiune și de conștiință”

Omenirea nu numai că nu a depășit starea originară de uimire față de infinitul și întunecimea necunoașterii* care o împresoară, dar și-a sporit, între timp, orgoliul nefiresc de a considera că știe tot ceea ce se poate ști. În plus, în prezent nu mai este doar despre iluzia cunoasterii – este, mai ales, despre iluzia libertatii de actiune și de conștiință, despre nevoie artificiale, dorințe nenaturale și răsfăț sau hedonism pe datorie. Blocarea omului captiv al acestor sub-produse ale societății de consum într-un prezent continuu, care induce disprețul față de trecut și ignorarea viitorului, refuzul altruismului si al cooperarii, devierea comportamentului propriu în funcție de „așteptările cartierului” sau de presiunea socială, intermediată de social media, l-ar face și mai ușor de condamnat pe un Socrate contemporan nouă. Sucul de cucută „corespunzător” i-ar fi livrat judecătorului acestui neo – Socrate de algoritmii și inteligențele artificiale. Declarativ, aceste instrumente informatice sunt menite a îmbunătăți experiența consumatorilor. Realitatea întunecată este, însă, alta. Știind exact ce tip de nevoi sau dorințe au consumatorii de „servicii” de socializare pe internet, pe baza datelor lor cu caracter personal (colectate de la tot de la consumatori, cu titlu gratuit și, în mare măsură, prin efracție), aceste instrumente sunt menite a ne fabrică voința și a ne hrăni excesele consumeriste, în timp ce închid ermetic ușile de acces la orice altă opțiune, prin blocarea competiției și inovației sau chiar prin interzicerea „ereziilor”, adică, a perspectivelor alternative, a opiniilor contrare sau a criticilor la adresa sistemului, după tiparul al Inchiziției medievale sau după modelul totalitarismului de tip chinezesc, atât de eficient și de mult lăudat de ultra-miliardarii neo-marxiști vestici. În lipsa alternativei de exprimare, orice metodă de combatere a prostiei sau a ignoranței induse, socratică sau de altă natură, nu există. Mai bine zis, este ca și când n-ar exista.