Unul din profesorii pe care i-am admirat în timpul formării mele profesionale avea pereții biroului acoperiți cu copii ale schițelor făcute de Hahnemann, multe dintre acestea erau executate chiar de mâna profesorului meu și conțineau comentarii care acestuia i-au părut cândva semnificative. Pentru un om al secolului XXI schițele respective pot părea un mod primitiv, viciat de prejudecăți și mai presus de toate neștiințific de confruntare cu boala, o astfel de anamneza ar părea scandaloasă în primul rând pacientului de secol XXI. Am petrecut nenumărate ore în biroul profesorului meu, am avut suficientă vreme să-mi întipăresc în memorie fiecare linie a gravurilor atârnate pe perete. Le văd și acum suprapunându-se peste trupurile pacienților, oricât m-aș strădui să ignor pereții cabinetului în care am petrecut ore și zile de fericire simplă imaginile-mi vin mereu în memorie.
Orwell spunea că la 50 de ani fiecare dintre noi avem fața pe care o merităm. Am fost foarte de curând silit de împrejurări să stau în aceeași încăpere cu o persoană ce avea chiar 50 de ani, nu m-am putut abține privind-o să nu mă gândesc că Orwell avea dreptate, la 50 de ani fiecare dintre noi își merită chipul. Căci la 50 de ani viciile de tot soiul s-au întipărit deja pe chipurile noastre, nu mai putem ascunde de cei din jur ceea ce suntem, ceea ce am devenit. Și deși, la fel ca și Hahnemann, Orwell nu deslușise tainele secvențierii genomului uman, nu mă îndoiesc că de cele mai multe ori, cu marje de eroare întru totul rezonabile, Orwell știa prea bine privind chipul interlocutorilor săi aflați în preajma vârstei de 50 de ani cam câte parale fac aceștia.
Pe de altă parte avem standarde, departamente de HR, legi anti discriminare, bune practici sau alte aberații asemenea, toate există pentru ca să uităm ceea ce știm de milenii, să uităm ceea ce am acumulat ca experiență în milenii de evoluție. Căci evoluția înseamnă acumulare de informație nescrisă, cei dinaintea noastră au supraviețuit tocmai pentru că au avut discernământ, evoluția este doar un mecanism prin care informația nescrisă acumulată în timpul vieților noastre este încredințată următoarelor generații. Unul dintre cele mai cunoscute argumente folosite de von Hayek împotriva centralizării atât de specifice societăților comuniste de secol XX este chiar distribuția informației în societate. Căci von Hayek încă putea să scrie că doar o mică parte a cunoașterii este formalizată, că ceea ce găsim în cărți sau în universități este doar o mică parte din cunoașterea acumulată la nivelul societății noastre. Argumentul lui von Hayek împotriva centralizării a fost unul puternic, de fapt von Hayek a înțeles și aplicat în domeniul cunoașterii argumente preluate din domeniul economic de la von Böhm-Bawerk și mai apoi de la von Mises. Hayek ne amintește nu doar faptul că nu putem centraliza cunoașterea pentru a lua decizii dar și faptul că o mare parte a cunoașterii umane – de fapt imensa majoritate a acesteia – nu poate fi formalizată, este vorba de cunoaștere acumulată la nivelul societății, a familiilor și a comunităților noastre ce nu va putea fi nicicând cuprinsă în cărți, tabele, formule, proceduri sau standarde.
Am început acest text dând exemple oarecum atipice ale cunoașterii, am pomenit de schițele lui Hahnemann sau despre Orwell care se aștepta ca, după vârsta de 50 de ani, chipul să ne reflecte caracterul. Astfel de exemple pot fi încă oarecum inteligibile oamenilor de secol XXI, acum ne uităm pe youtube.com atunci când vrem să învățăm să tencuim un perete, să lipim o țeavă de cupru sau să desfacem un motorul automobilului nostru. Găsim mai tot ce vrem să cunoaștem în universități sau pe google.com, chiar dacă nu am reușit încă să transformăm tencuirea unui perete în rezolvarea unor ecuații matematice mai mult sau mai puțin complexe, adică chiar dacă nu am reușit încă să formalizăm în întregime cunoașterea, aceasta pare a fi disponibilă centralizat în integritatea ei, se pare că totul ce-am dori vreodată să știm este la un click distanță. Și tocmai pentru că este la un click distanță, pentru că ceea ce știm nu mai este distribuit în mințile părinților sau ale bunicilor noștri cunoașterea de secol XXI este atât de vulnerabilă căci standardele, legislația corectitudinii politice, cenzura acum instituționalizată și acceptată în Occident dar și bunele practici sau așa zisul consens științific pot transforma civilizația pe care am moștenit-o de la înaintașii noștri în ceva ce aceștia cu greu ar mai putea recunoaște.
Nu sunt foarte sigur ce-ar zice von Hayek dacă ar afla că nu mai învățăm să ne tencuim casele de la părinți sau bunici ci folosind youtube.com, pe de altă parte am vaga bănuială că Orwell ne-ar spune că o civilizație la maturitate are internet-ul ce-l merită deși este foarte posibil să mă înșel asupra acestei chestiuni.
Bunicii mei s-au născut într-o vreme în care civilizația occidentală părea încă departe de a se fi epuizat, părea încă vie, erau parte a acesteia, erau oameni bogați, erau oameni ce-au prosperat în mijlocul unei celei mai de succes civilizații din istoria umanității. Și tocmai pentru că vreau ca copiii mei să fie, la rândul lor, oameni care să cunoască viața, oameni care să prospere în ciuda dezastrului din jurul lor cred că este extrem de important să le transmit acestora îndemnurile scandalos de incorecte politic pe care le-am auzit spuse de bunicii mei, să le transmit fără a folosi youtube.com sau alte unelte asemănătoare toate prejudecățile și înțelepciunea informală moștenită de la bunicii mei.
Autor: Ovidiu Tânjală
Sursa: https://taxfreedomday.ro/
Adauga comentariu