Analize și opinii

De ce este Ludovic Orban sluga perfectă a oricărui conducător?

I se spune „Șică Mandolină” sau ”Tilișcă” sau ”Micul recrut”. Deși este Prim-ministrul României, pe numele lui real Ludovic Orban, fiul unui securist. Are o disponibilitate uluitoare de a scuipa azi pe mîna pe care o lingea ieri. Aceasta este principala sa calitate, mai ales de cînd a decis de bună voie să se transforme în mîrțoagă, după ce fusese considerat ani de zile un adevărat armăsar.

De atunci, viața pare să fie mai darnică cu el. Vă amintiți masa rotundă de la GDS despre corupție, la care era invitată Codruța Kovesi? DNA îi deschisese în 2016 lui Ludovic Orban dosarul penal pentru mita de 50.000 euro, exact cînd fusese desemnat candidat la Primăria Capitalei, fiind obligat să se retragă. Pste un an, cînd încă era suspect, Orban s-a dus la GDS pentru a-i linge mînuța lui Kovesi, sperînd să fie iertat și astfel să poată reveni în politică. Operațiunea i-a reușit:

Episodul cu geanta cu cei 50.000 euro a fost speculat atunci de nimeni altul decît Nicușor Dan, care l-a atacat extrem de dur pe Ludovic Orban pe un post TV (https://www.facebook.com/liviuplesoianu.oficial/videos/2695233800734298):

După numai 4 ani, la alegerile locale din 2020, Nicușor Dan avea să fie candidatul propus de PNL pentru funcția de Primar General. După ce a cîștigat alegerile, Nicușor Dan s-a dus la o televiziune alături de Ludovic Orban, amîndoi „uitînd” episodul din 2016! Mai mult decît atît, Ludovic Orban avea să declare senin: „Nicușor Dan este un om cunoscut, un om corect, un om cinstit”! Aha, deci afirmațiile lui Nicușor Dan din 2016 despre Ludovic Orban au fost corecte, recunoaște însuși Ludovic Orban.

Acum, îl vedem pe Ludovic Orban ca mare adversar al Curții Constituționale, în special al președintelui acesteia, Valer Dorneanu, propus acolo de PSD, cu sprijinul PNL. Numai că arhivele păstrează opiniile lui Ludovic Orban de-a lungul timpului, iar ele arată o ipocrizie teribilă.

Astfel, Bogdan Tiberiu Iacob a găsit declarația lui Ludovic Orban din 2 iunie 2010, atunci cînd chiar Valer Dorneanu era propus de PSD și era susținut de PNL pentru un loc în CCR. Roberta Anastase și PDL au ignorat primul vot, care era în favoarea lui Dorneanu, numindu-l pe Ștefan Minea. Cel care a sărit în sus, fiind în stare să-și rupă cămașa de pe el dacă Valer Dorneanu nu va fi validat, a fost însuși Ludovic Orban, așa cum consemna Mediafax la vremea respectivă:

După 10 ani de atunci, uitînd cum sărise chiar el în favoarea numirii lui Valer Dorneanu ca judecător la CCR, același Ludovic Orban țipă că la CCR sînt numiți judecătorii de către partide, aruncînd anatema chiar spre Valer Dorneanu! Iată ce spune Ludovic Orban la Digi24 în 15 octombrie 2020:

E clar? În 2010 Ludovic Orban pleda viguros pentru numirea lui Valer Dorneanu ca judecător la CCR, iar în 2020 tot el sare la gîtul aceluiași Valer Dorneanu pentru că a fost numit politic! Orban sugerează că Valer Dorneanu a fost numit de PSD, deși realitatea este că acesta a fost nominalizarea comună a PSD și PNL! Orban uită că chiar el a fost portavocea acestei numiri, certînd-o pe Roberta Anastase, nimeni alta decît actuala sa colegă de partid!

Sîntem acum în plină pandemie generată de virusul Covid-19, iar autoritățile au nevoie ca de aer de încrederea populației, în special după ce mai multe localități sînt în carantină, piețele au fost închise, deși oamenilor li se cere să se ducă la vot pe 6 decembrie.

Văzînd paralela de mai sus între declarațiile contradictorii, de-a dreptul ipocrite, ale Primului ministru Ludovic Orban în care una spune ieri și alta susține astăzi, trebuie să-i înțelegem și pe cei care se uită chiorîș la fiecare decizie anunțată de Șică Mandolină sau Tilișcă sau Micul recrut.

Un lucru este însă clar: acest comportament duplicitar al lui Ludovic Orban, dispus să scuipe mîna pe care o pupa ieri și invers, explică de ce Klaus Iohannis declară că îl va numi tot pe Ludovic Orban prim-ministru și după 6 decembrie: o slugă atît de perfectă e greu de găsit. Omul are un pedigri serios în această privință.

Autor: Ion Spânu