Analize și opinii

Constantin Gheorghe: „Asta ne lipsea: o carte-program despre schimbările climaterice, ca un program pentru omenire.”

Asta ne lipsea: o carte-program despre schimbările climaterice, ca un program pentru omenire. De parcă Green Deal nu a fost suficient să pună Europa pe butuci, și acum se alege praful de tot ce se făcuse, pe bune, pentru reducerea poluării. Mi-e și frică să mă gândesc la isteria ce va urma publicării cărții! Războiul din Ucraina va fi nimic!
Nu știu cum se face, dar de o vreme Occidentul merge din alegeri greșite în alegeri greșite, și devine, astfel, tot mai irelevant. Se naște, fără contribuția lui, o lume nouă, o lume în care va fi marginalizat, și ignorat, în ultimă instanță.
Sigur, nu i-a pus nimeni pistolul la tâmplă, când a luat deciziile pe care le-a luat. Alegeri care au fost posibile pentru că liderii occidentului au scos din ecuație ”binele public”. Iar asta se plătește deja! Prima alegere proastă, pe care o decontează acum, a fost cea legată de Rusia, și de locul ei în arhitectura economică și de securitate în viitoarea Europă. Refuzând integrarea ei în această ecuație complicată, și mergând exclusiv pe mâna Ucrainei, Europa și-a ratat viitorul.
Harta după care se orientează decidenții occidentali cuprinde doar occidentul! Este și asta o mare problemă. De fapt, aș putea spune că e principala problemă. Iar pe harta asta asta Estul European este desenat deformat, semn că nu a înțeles că există o Europă de Est, cu identitatea ei, și care se poate să devină, mai repede decât crede Occidentul, un jucător de primă mână, și, mai rău, un intermediar de neocolit în relațiile cu Rusia.
Știm de unde plecă, și nici asta foarte clar. Sigur nu știm unde vom ajunge, dacă ne-am propus, totuși, să ajungem undeva…

Autor: Constantin Gheorghe

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Daca tot va intereseaza poluarea, nu ar fi mai bine sa va ocupati de fumul de cauciuc ars care invaluie Bucurestiul, de construirea haotica a caselor de vacanta in statiunele montane pe locul padurilor in care traiau animale salbatice sau pe malul marii unde s-au distrus zonele protejate de flora si fauna facand loc unor monstruazitati de beton care sunt nelocuite mai bine de 9 luni pe an. Sau taierea padurilor, distrugerea zonelor verzi din orase pentru a face loc unor parcari si blocuri fara utilitati. Asta ne intereseaza in prmul rand. Nu mai putem respira, aerul nu mai intretine arderea, scazand puterea motoarelor termice. Dar aceste subiecte nu prezinta interes, nu se vorbeste de razboi, de politica…