Înțeleg propaganda de război, care este inevitabilă oricărui conflict armat. Dar până unde este de acceptat să meargă, mai ales că vine dintr-o parte care clamează drepturile omului, libertatea gândirii și a presei? Fără respectarea lor, discursul despre lumea democratică e o vorbă în vânt, o butaforie. Am urmărit cu scârbă tăcerea intelectualilor la asasinarea fiicei lui Aleksandr Dughin de către serviciile secrete ucrainiene, cel vizat fiind filosoful rus. Cu o bombă plasată sub mașină. La Moscova s-a descoperit un dispozitiv exploziv pus sub autoturismul oligarhului rus Konstantin Malofeev, proprietarul postului de televiziune Tsargrad, ultraconservator ca și Dughin. Tot serviciile secrete ucrainiene sunt implicate, prin intermediari. Nici Dughin, nici Malofeev n-au luptat cu arma în mână în Ucraina. Nici sărmana Daria, fata omorâtă a lui Dughin, Dumnezeu s-o odihnească!. Au scris și scriu. Sunt oameni ai cuvântului. Cum să-i transformi în ținte, susținând că lupți pentru democrație? Acceptăm terorismul ca o armă democratică? Da, așa se vede. Cu ce diferă cele două cazuri de demenții care au împușcat ziariștii de la gazeta franceză Charlie Hebdo și împotriva gestului cărora liderii europeni au ieșit să protesteze în stradă? Am ajuns ca unele victime să fie convenabile și altele nu? Trist. Este înfiorător ce se petrece. Până când să strigi orb și nediferențiat ”Slava Ucraina!” și, totodată, să rămâi om?
Autor: Alexandru Petria
Bun articol! Cred însă că nu poate fi ignorată bombardarea clădirii televiziunii sârbe din Belgrad de către aviația NATO în 1999, în timpul războiului din Iugoslavia. Ignorarea acestui act criminal poate conduce la concluzia eronată că asasinarea Dariei Dughin și tentativa de asasinare a proprietarul postului de televiziune Tsargrad ar fi fost decizii luate de serviciile secrete ucrainiene fără acordul americanilor. Neignorarea acestui act criminal ne îndreptățește însă să credem că asasinatele au fost plănuite chiar din inițiativa serviciilor secrete occidentale.