Archive for România
Pentru salvarea democratiei e nevoie sa participam cat mai multi la protestele din Piata Universitatii si din toata tara !
Particip in nume personal la protestele din Piata Universitatii, intre 1-3 ore aproape zilnic, imediat dupa servici. Motivatia mea este pentru salvarea democratiei si functionarea »»
Fatetele schimbarii
Conferinţa de la Davos a oferit tuturor celor interesaţi posibilitatea de a vedea efectele crizei economice asupra modului în care gândesc liderii politici şi economici »»
Justificare pentru netacere
Sunt fiică de emigranți. În 8 ani, i-am văzut pe ai mei 12 luni, adunând săptămânile în care îi am aici, pe rând. Părinții mei »»
Indignatii Romaniei si elitele ei
Bărbaţi politici în putere, femei cu voinţă de fier s-au ascuns.
De când cu amplificarea protestelor, Puterea nu mai comunică cu poporul decât printr-un »»
Da, mi-e rusine!
Iata, am intrat în anul Apocalipsei. De mii de ani de când exista, oamenii îsi asteapta neîncetat sfârsitul. Profeti, savanti, impostori, sefi ai »»
Prin atentatul impotriva lui MIHAI EMINESCU s-a inceput predarea Romaniei unor forte straine
Prin atentatul împotriva lui Eminescu s-a început predarea României moderne unor forţe străine.
Sfidarea tuturor legilor în martirizarea lui Eminescu.
Fiecare lege sfidată, ocolită, ignorată cu bună »»
Scrisoarea uneri rosience. Este incredibil de usor sa cumperi un om
“Bună ziua,
Numele meu este Bianca Alexandra Cobori, am studiat Antropologia Economică şi în prezent mă ocup de Management Cultural. Am 24 de ani, »»
România îşi vinde pădurile pe nimic
Dezvăluirile despre jaful organizat căruia îi cad pradă pădurile româneşti au şi ecou internaţional. Pasivitatea autorităţilor de la Bucureşti şi voracitatea marilor procesatori »»
De ce a fi roman este o meserie
In ultimele zile, putine la numar, s-au inregistrat evenimente foarte sugestive pentru intelegerea evolutiilor actuale si recente ale Romaniei: Consiliul Concurentei a aplicat »»
Miza pe sănătate: banii dumneavoastră
Ca să intru direct în temă, impresia generală e că dezbaterea pe legea sănătății este departe de subiect.
Desigur, partea legată de medicina de urgență e »»
Căderea şmecherilor
Ce au în comun afacerile “băieţilor deştepţi” din sfera energiei electrice şi sfera gazelor naturale? Două dintre asemănările acestor afaceri cu statul sunt deosebit de »»
Scrisoare deschisă poporului român – Mesajul tăbliţelor de la Tărtăria
Popor român ,
Îţi scriu pentru că sper ca să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi.
Eşti »»
Profesionistii nu au loc in sistem
In anii ‘90 medicina de urgenta din Romania era un dezastru. Salvarile veneau dupa ore intregi de asteptare, chiar si in marile orase, »»
Scrisoare deschisa catre un senator si catre toata lumea
Scrisoare deschisa catre un senator si catre toata lumea
1 decembrie. Scrisoare deschisă către dl. senator Viorel Badea.
Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare »»





