Archive for Banca Mondială

Romania, COBAI PENTRU FMI. Austeritatea in Romania a fost BRUTALA, de neimaginat in Occident

Calificativele din titlu nu imi aparţin. Ele sunt afirmate de Joseph Stiglitz, Premiul Nobel pentru economie în anul 2001, fost Prim-Vicepreşedinte şi economist şef al »»

THE MONEY FIX

“Noi (bancherii) ar trebuie să avansăm cu prudenţă şi grijă, prin fiecare mişcare, pentru că deja există un număr mic de persoane care prezintă semne »»

Colonialismul programat

Naivii care mai delirau cumva că FMI şi capitalul străin al cărui agent este, tot presând asupra privatizării companiilor de stat, o fac în numele »»

Proporţiile jafului: iată câţi bani plătim în plus pentru un kilometru de autostradă

În România s-au construit tronsoane de autostradă cu mai mult de 20 de milioane de euro pe kilometru, în loc de 6 milioane de euro/kilometru, »»

Românii din afară nu mai dau bani pe România

Banii emigranților s-au topit de la an la an:

In ultimii 5 ani, banii românilor din străinătate au depășit investițiile străine. Practic, au însemnat o dublare »»

Preşedintele BĂNCII MONDIALE: “Suntem LA UN PAS de o CRIZĂ MONDIALĂ”

Preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick, a avertizat luni, că lumea se află “la un pas de o criză totală”, din cauza creşterii preţului la alimente, »»

Portugalia cere ajutor, după Grecia și Irlanda. Urmează Italia și Spania?

Guvernul în exerciţiu al Portugaliei a anunţat miercuri că a decis să ceară ajutor financiar din partea Uniunii Europene, în ciuda declaraţiilor oficiale de până »»

Orban si temerile vestice de contagiune in Est

O recenta masura - ultima dintr-un sir de masuri adoptate de cabinetul Orban de la venirea la guvernare la Budapesta - arata ca acesta a »»

FMI ne scoate la vanzare si maduva oaselor

Profitand de situatia dramatica in care insusi programul prescris a adus economia din Romania, FMI n-a scapat ocazia ca, folosindu-se de noul acord cu Romania, »»

O noua ordine

In Orientul Mijlociu, atunci cand oamenii sunt adusi la disperare, ei ies in strada si incep revoltele sangeroase. Este imbucurator faptul ca in Europa, oamenii »»

Banca Mondiala vrea sa ne mai dea o data in cap!

Avand probabil impresia ca nu suntem suficient de morti, Banca Mondiala vrea sa incerce sa ne mai dea o data in cap spre a se asigura »»

Bancile straine - placa turnanta a datoriei externe

Din cauza faptului ca practic toate bancile din Romania sunt straine, indatorarea - o dominanta a zilelor noastre peste tot in lume -, »»

CUM VREA BANCA MONDIALĂ SĂ SCHIMBE ROMÂNIA. CONCLUZIILE UNUI RAPORT SECRET

Banca Mondială desfiinţează în ultimul raport România, ţara cu un buget făcut după ureche, direcţionat politic, şi cu un Minister de Finanţe cu mai mulţi »»

Banca Mondiala acuza SUA de destabilizarea economiilor emergente

Fluxurile de capital din Statele Unite spre pietele emergente, in special din Asia, pun in pericol stabilitatea economica a acestora, au acuzat oficiali ai Bancii »»

Mai exista Romania?

Beau o cafea cu un vechi si bun prieten si intrebarea lui ma descumpaneste. Intelege si se explica: s-ar parea ca Romania mai exista de »»