Nu cred că exagerez prea mult dacă spun că sărbătoarea Bobotezei este, ca importanță, a treia sărbătoare a Creștinătății.
Motivul este simplu: Sărbătoarea Epifaniei de la Botezul Domnului este prima descoperire explicită a Sfintei Treimi, ca Treime de Persoane- glasul Părintelui care a mărturisit pe Fiul, prezența Duhului sub chip de porumbel, purtându-se deasupra apelor, așa cum la începutul lumii se purta deasupra apelor oceanului primordial.
Și, desigur, avem pe Dumnezeu Fiul în apele Iordanului, acceptând smerit botezul lui Ioan, deși era singurul dintre oameni care nu avea nevoie de botezul pocăinței propovăduit de acesta.
De aceea Boboteaza este o sărbătoare de mare putere: este momentul în care Revelația lui Dumnezeu către lume devine deplină: ceea ce în Vechiul Testament era ”în ghicitură”, Noul Testament ne descoperă nu doar pe Fiul ci și pe Duhul Sfânt: realitatea lui Dumnezeul cel Unul și Treime de Persoane.
Or când Dumnezeu se revelează pe deplin, toată creația își schimbă perspectiva. De aceea astăzi se sfințesc apele și se stropesc cu agheasmă spre binecuvântare lucruri și ființe, ca semn al recunoașterii lucrării lui Dumnezeu în creație.
Desigur, sărbătoare aceasta are și riscurile sale. Riscul principal este să pierdem esențialul și să alunecăm spre magie și superstiție. Să ajungem să „sacralizăm” agheasma și să îi atribuim cine știe ce proprietăți magice, să pierdem importanța întâlnirii cu Creatorul în eforturile de a ne ușura – de multe ori vrăjitorește- dificultățile vieții de creatură.
Autor: Bogdan Alexandru Duca
Adauga comentariu