Politică

Yvan Allaire, Ph.D. (MIT) presedintele Institutului de guvernanta al intreprinderilor private si publice (Canada), prof. Mihaela Firsirotu: Demontarea miturilor neoliberale despre criza Greciei – o analiză factuală

imagesCriza din Grecia poate fi pe înțelesul tuturor dacă se dorește înțelegerea ei, prin consultarea faptelor și datelor. Așa cum cei doi specialiști, Mihaela Fîrșirotu și Yvan Allaire, au arătat într-un articol publicat pe 16 iulie în www.lesaffaires.com, intrarea în zona euro nu a corijat problemele structurale ale Greciei precum se preconiza. Din contră, permițându-i-se accesul la o finanțare a deficitului la un cost aproape identic cu cel al Germaniei, s-au creat premisele unei crize financiare și economice care zguduie Grecia din 2010 și până în prezent.

Propulsat de o puternică cerere pentru bunuri de consum pe credit ieftin, Produsul Intern Brut (PIB) al Greciei a crescut, în perioada 2001-2007, într-un ritm mai rapid decât cel al ansamblului țărilor din zona euro, astfel încât, până la declanșarea crizei financiare mondiale din 2008, creșterea datoriei publice raportată la PIB a rămas constantă, la circa 100%. Până în 2009, agențiile de rating au menținut clasificarea creditului Greciei la un nivel bun.

Declanșarea crizei financiare din 2008 aprins guvernul grec, ca și pe toate celelalte guverne din zona euro, în situația de a nu putea recurge la mecanismul de ajustare monetară. Creditorii Greciei i-au impus acesteia un număr repetat de măsuri de austeritate (ceea ce în jargon tehnic se cheamă devaluare internă), care nu numai că nu au corijat absolut nimic, ci mai mult, au împins țara într-o depresiune economică de mărimea depresiunii americane din anii 1930. Mai precis o scădere a PIB-ului de mai mult de 25% și o rată a șomajului de 26% în medie și de 50% în rândul tinerilor.

Este clar că moneda unică, euro, a privat Grecia de orice semnal de alarmă și de mecanismele necesare ajustării treptate. Să explicăm:

Dacă Grecia n-ar fi aderat la moneda euro, ea ar fi putut să constate că dobânda cerută pentru finanțarea datoriei sale publice crește odată cu creșterea deficitelor și a datoriei totale a țării. Guvernul ar fi fost supus atunci unor efecte pernicioase asupra deficitului bugetar, datorită creșterii randamentului obligațiunilor guvernamentale. Acest lucru ar fi dus la o creștere continuă a costurilor sale de finanțare, împingând Grecia într-un cerc vicios. Acest semnal de alarmă ar fi forțat guvernul grec să ia măsurile necesare pentru reducerea deficitului bugetar, pentru a pune capăt acestui cerc vicios înainte de a fi prea târziu. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat însă. Ridicol, dar adevărat, Grecia putea, chiar și în 2009, să se împrumute la o rată a dobânzii aproape identică cu cea a Germaniei!

■ Un deficit important al contului curent (exporturi minus importuri) al unei țări care dispune de propria sa monedă duce, de regulă, la o devaluare relativă și treptată a ratei de schimb a monedei respective. Astfel, importurile devin mai scumpe, inflația creste, rezervele băncii centrale scad, etc. Acest semnal precursor, care este un mecanism quasi-automat de ajustare, este absent pentru toate țările membre ale zonei euro, deoarece valoarea euro reflectă mai mult sau mai puțin balanța comercială a întregii zone euro. Enormul surplus al Germaniei la acea vreme compensa deficitele balanțelor comerciale ale celorlalte țări, ceea ce făcea ca euro să rămână puternic.

Desigur, Grecia ar fi putut adopta un număr de politici economice și sociale în perioada 2002-2007 pentru a-și reduce deficitul anual sau, cel puțin, pentru a diminua ritmul de creștere al acestuia. Dar, cum se întâmplă în orice democrație, guvernele nu pot acționa decât dacă obțin un mandat de la populație pentru implementarea unor măsuri dureroase. Ori, ca membră a zonei euro, Grecia nu a primit niciun semnal tangibil privind vreo problemă viitoare, niciun semn precursor care să-i fi dat guvernului legitimitatea de a întreprinde un număr de măsuri radicale. Cu alte cuvinte, în absența unei crize a finanțelor publice, guvernele Greciei n-au făcut ceea ce populația nu voia să se facă.

Cei care critică Grecia, adesea dintr-o perspectivă neo-liberală, insensibili la această realitate evidentă sau poate din dorința de a camufla adevăratele cauze ale crizei, preferă să defăimeze, să calomnieze, să difuzeze pe blogosferă batjocoriri, anecdote suculente, exemple scandaloase despre Grecia, și toate acestea fără nicio bază serioasă. Numeroase articole, de la începutul crizei și până în prezent, vehiculează ideea că Grecia este o țară de leneși, de hedoniști corupți al căror consum extravagant este finanțat de o Europă (Germania?) muncitoare și frugală.

Dar care țară, datorită istoriei și culturii sale, nu a adoptat politici publice care pot părea de neînțeles într-o altă țară sau într-o alta epocă?

Criticii Greciei sunt indignați de cele 40.000 de fete tinere, nemăritate, care primesc o pensie de pe urma tatălui lor, militar sau funcționar, decedat. Cauzele istorice, culturale, poate chiar religioase care stau la baza acestei politici sunt ignorate, din păcate, de mulți observatori. De altfel, acest program a fost modificat în 2013, pensia fiind limitată pentru fete până la 18 ani și extinzându-se și băieților până la vârsta de 18 ani, pentru a se elimina discriminarea.

Dar se întâmplă acest lucru numai în Grecia? Dacă dorim efectiv să ne amuzăm, atunci ce să mai zicem de acele două băbuțe din SUA care încă primesc o pensie pentru că sunt fetele unor militari care au făcut războiul civil american (terminat în 1865). Sau, și mai bine, de cei 63 copii care beneficiază de o pensie deoarece tații lor au fost soldați în războiul contra Spaniei din 1898. Sau de cei 2.371 pensionari, copii de militari care au participat la Primul Război Mondial și de cei 11.185 la cel de-al Doilea Război Mondial?

Iată deci o serie de mituri despre Grecia pe care le vom demonta cu date venind din surse credibile, pe care un observator onest ar trebui să le cunoască.

Grecii muncesc puțin

De fapt, datele de la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) sunt edificatoare în sens contrar: grecii muncesc mai multe ore pe an decât toate celelalte 33 țări ale OCDE, cu excepția Coreii.

Grecia are prea mulți funcționari…

Nu este scandalos faptul că Grecia are de patru ori mai mulți profesori pe elev decât Finlanda? se întreabă gurile rele. Numai că, așa cum o arată statisticile, atât în 2001 cât și în 2011, Grecia se afla pe ultimul loc în ceea ce privește numărul de angajați în instituțiile și organizațiile publice, ca procent din populația activă, departe în urma Norvegiei, Danemarcei, Suediei, Finlandei. Unde sunt, deci, toți acei profesori?

Dacă pe lângă funcționari luam în considerare toți angajații din instituțiile publice, raportând numărul lor la populația activă, Grecia se situează pe locul 11 printre țările membre ale OCDE, din nou departe în urma Finlandei sau Canadei. (Sursa: Organisation Internationale du Travail. Base de données LABORSTA).

…și acești funcționari sunt plătiți, în medie, de trei ori mai mult decât cei care lucrează în sectorul privat

De fapt, așa cum arată datele compilate de Enquête de l’OCDE sur la rémunération de cadres supérieurs de l’Administration Centrale/Fédérale (2012) (OCDE STAN, Statistiques sur les comptes nationaux), cadrele superioare angajate în funcția publică din Grecia sunt mai prost plătite decât colegii lor din aproape toate țările OCDE și mult sub media OCDE (datele sunt în dolari americani și țin cont de variația costului vieții în diferite țări).

În ceea ce privește remunerația cadrelor superioare ca multiplu al PIB pe cap de locuitor, potrivit aceleiași surse citate,Grecia se află pe locul 15 din cele 33 țări membre OCDE. Cu alte cuvinte, 14 țări din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică au un raport superior față de cel al Greciei.

Același tip de rezultate se pot observa și în cazul remunerației profesorilor pentru primul ciclu de liceu, Grecia situându-se din acest punct de vedere pe locul 22 din totalul celor 33 țări membre OCDE și mult sub media acestei organizații (Sursa: Panorama des administrations publiques 2013, CDE 2014, p.127).

Grecia aruncă cu banii pe fereastră pentru sistemul de sănătate

Datele statistice nu sprijină aceasta teză. Cheltuielile Greciei pentru sănătate, ca procent din PIB, se situau în 2006 la nivelul mediei țărilor OCDE. Când aceste cheltuieli sunt corelate cu indicatori de performanță ca: ameliorarea mortalității infantile, speranța de viață, etc. Grecia se situează, din perspectiva raportului calitate/cost și în comparație cu alte 23 țări din OCDE, pe locul 5, înaintea Canadei (Sursa: OCDE Health Data 2008, p.7).

Este interesant de notat că într-un studiu publicat în revista European Society of Cardiology (2008.10, p. 403-411) în care se compară în ordine crescândă costurile pentru tratamentul fibrilației cardiace în cinci țări, Grecia se situează pe locul doi: Polonia – 1.010 euro, Grecia – 1.507 euro, Spania – 2.315 euro, Olanda – 2.328 euro, Italia – 3225 euro.

Ni se pare că acest tip de date nu sprijină teza unui guvern care cheltuie fără discernământ fondurile publice.

Grecii ies la pensie prea devreme și se bucură de pensii prea generoase

Este adevărat, și datele o demonstrează, că Grecia s-a dotat de un regim generos de pensii în comparație cu unele țări europene, dar mai puțin generos decât cel al Italiei, Spaniei și Franței, de exemplu. Totuși, începând din 2008, guvernul a adoptat măsuri împotriva abuzurilor la sistemul de pensii (atrăgând furia populației afectate de aceste măsuri).

Conform datelor compilate de Eurostat privind vârsta efectivă de pensionare, în 2006 Grecia se situa, cu o medie de 61.4 ani, după Franța (59.3 ani), Italia (60.8) și la nivelul mediei zonei euro (61.4 ani), și aceasta înainte de măsurile adoptate sau impuse Greciei în 2010 și 2012, care au ridicat vârsta de pensionare la 65 și în viitor la 67 ani. (Sursa: Pension Systems in the EU, European Parliament, October 2011, p. 61).

Un alt argument drag FMI-lui este că regimul de pensii grec oferă o pensie ce reprezintă un procentaj prea mare din salariul final (ceea ce în jargon tehnic se cheamă rată de substituție netă), în comparație să zicem cuGermania. Haideți să ne uităm la niște date:

Rata de substituție netă în % din salariul mediu în 2012

Ungaria 95,2%

Austria 90,2%

Italia 81,5%

Spania 80,1%

Danemarca 77,4%

Franța 71,4%

Grecia 70,5%

Portugalia 67,8%

Finlanda 62,8%

Germania 57,1%

(Sursa: Pensions at a glance 2013, OCDE, p.141)

Este clar că rata Greciei este mai mare decât cea a Germaniei, așa cum sunt și cele ale Italiei, Spaniei sau Franței. Și în acest caz, din nou, măsurile adoptate sub amenințări în perioada 2010-2012 au dus la diminuarea sensibilă a acestei rate.

Datorită cheltuielilor „somptuoase”, bugetul de stat al Greciei se situează la un procentaj din PIB mai mare decât cel al altor țări mai rezonabile

Pur și simplu, nu este adevărat! Din 2000 până în 2008, cheltuielile statului grec au reprezentat numai 45% din PIB-ul său, în timp ce pe parcursul aceleași perioade, cheltuielile tuturor guvernelor zonei euro reprezentau peste 50% din PIB. Chiar și în 2010, 2011 și 2012, când PIB-ul Greciei s-a aflat în cădere rapidă, datorită crizei financiare mondiale, cheltuielile raportate la PIB au rămas inferioare mediei țărilor din zona euro.

În 2012, grecii au fost salvați de Uniunea Europeană și de FMI

În realitate, programul de sprijin financiar din 2012 afăcut ca datoria Greciei deținută de bănci și investitori privați să scadă de la 206 miliarde euro în februarie 2012, la cca 60 miliarde euro în decembrie 2012. Aproape 80% din fondurile avansate de instituțiile UE și FMI au servit Greciei pentru răscumpărarea datoriei deținute de interese private și recapitalizării băncilor europene (inclusiv băncilor grecești) pentru pierderile înregistrate cu ocazia răscumpărării datoriei Greciei (attac, 2013). Și să nu uităm că cei 206 miliarde euro nu sunt un cadou, ci un împrumut!

Este Grecia fără nicio vină? Bineînțeles că nu. Tocmai datorită slăbiciunilor ei structurale (deficiențe cronice în colectarea impozitelor, o fiscalitate prost concepută, un regim de pensii care invită la abuzuri, o economie la negru înfloritoare, etc.), Grecia nu ar fi trebuit să adere la zona euro în 2001, în ciuda invitației Comisiei Economice Europene și a sprijinului susținut al Franței și Germaniei.

Trei concluzii se impun: Este de bun gust în anumite cercuri ridiculizarea Greciei și repetarea unor mituri, cum am arătat în acest articol. Este de dorit ca cei care practică acest sport să se informeze mai întâi, pentru a-și forma opiniile și a influența opiniile altora pe baza unor date credibile, din surse care se pot verifica. Nu se pot respinge datele prezentate în acest articol fără argumente solide.

Grecia nu va avea, în ultimă instanță, altă cale decât aceea de a-și asuma riscul și costurile ieșirii din zona euro, cu atât mai mult cu cât măsurile de austeritate impuse repetitiv de către Troika (Comisia Europeană Fondul Monetar Internațional și Banca Centrală Europeană) au avut drept consecință paradoxală plata de către poporul grec a unei bune părți din aceste costuri, ceea ce face ca o ieșire a Greciei din zona euro să fie mai puțin dureroasă decât ar fi fost la începutul crizei.

Orice țară membră a Uniunii Europene care nu face parte din zona euro – și România este una dintre aceste țări! – trebuie să uite miturile vehiculate despre Grecia și să învețe adevărata lecție a crizei grecești înainte de a se arunca cu capul înainte în aventura euro!

 Citiţi articolul integral pe www.cuvantul-ortodox.ro

Sursa: Cotidianul

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Media occidentala este propaganda de la cap la coada.Practic acest gigantic aparat de “informare publica” este o masina de facut minciuni atât de serie(pentru aplatizarea prostimii) cat si personalizate. Minciunile personalizate sunt acele gogonate care sunt produse la adresa unor tari ,dupa ce in prealabil s-a hotarat o grozavie(saracirea unui popor prin mijloace financiare,revolutie ,razboi,genocid) in spatele usilor inchise si sunt servite populatiei occidentului pentru a o remorca efectiv si afectiv in sensul “in care merg lucrurile” puse la cale de stapani.Asa se ajunge la indignarea prostimii ca “Ceausescu avea robinete de aur iar fica acestuia cântarea mancarea pentru cateii ei pe cântare de aur,in timp de poporul murea de foame”))) sau “genocidul bolsevic dupa WW2 numara miliarde de suflete nevinovate”)))))) sau “Iugoslavia ortodocxa comite atrocitati nemaivazute cu bietii albanezi musulmani “rastigniri,beliri de piei si intinderea la uscat pe garduri a acestora,motiv pentru care se impune aruncarea a un milion de tone de bombe peste populatia Iugoslaviei de catre … coalitia pacii”)))) “Sadam Husein are arme inspaimantatoare si este un pericol la adresa americii”(cu toate ca dupa ce au distrus tara cu o violenta si un sadism greu de egalat in istorie nu au gasit nici o lingurita de substanta chimica de lupta in Irak),sau “Grecii sunt lenesi” ,”Rusia a doborât un avion plin cu civili”,Asad e dictator”,etc,etc….Odata m-a afectat teribil o astfel de minciuna imputita : “romanii sunt tigani cersetori,oameni primitivi si hoti congenitali” … Oare cand tribunalele internationale vor judeca psihopatii mitomani de la News Corp., Walt Disney, Viacom, Time Warner, CBS sau GE,care cu minciunile lor gogonate produc seisme de indignare sociala occidentala si revarsari de furie in masa la adresa unor patrioti nationali sau a unor unor popoare nevinovate?

Abonează-te la newsletter