Economie Politică

Statul federal american, în INCAPACITATE DE PLATĂ pentru prima dată în ultimii 17 ani. “Am putea fi martorii unei PRĂBUŞIRI ISTORICE!”

american-dream-overStatul federal american a intrat, în această dimineaţă, în șomaj tehnic pentru prima dată în ultimii 17 ani. Lipsa unui acord privind bugetul în Congres ar urma să afecteze sute de mii de funcționari, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În pofida negocierilor intense și a pasării responsabilității între Senat, dominat de majoritatea democrată, și Camera Reprezentanților, majoritar republicană, nu a putut fi adoptat la timp niciun proiect de lege de finanțe pentru exercițiul bugetar 2014, care a început marți la ora locală 00.00 (04.00 GMT).

Prin urmare, Casa Albă a dispus cu puțin timp înainte de miezul nopții ca agențiile federale să declanșeze oprirea parțială a activităților lor, măsură pentru care erau pregătite.

Barack Obama a încercat o ultimă intervenție luni, atrăgând atenția că o paralizie a statului federal ar avea “consecințe economice extrem de reale pentru oameni în viața de zi cu zi și pe mai departe”. “Au făcut-o cu adevărat”, a scris Obama într-o postare pe Twitter la puțin timp după miezul nopții.

Președintele a promulgat luni seara o lege care le garantează militarilor că vor fi plătiți la timp indiferent ce s-ar întâmpla.

Eșecul Congresului marchează punctul culminant după 33 de luni de dispută continuă asupra bugetului între democrați și republicani, care au preluat controlul în Camera Reprezentanților în ianuarie 2011 după alegerea a zeci de membri ai Tea Party.

De la Departamentul Apărării la Agenția de protecție a mediului, toate serviciile federale sunt obligate să-și reducă imediat efectivele la minimul vital, în unele cazuri la doar 5% din personal. Securitatea națională și serviciile esențiale sunt exceptate.

Însă circa 800.000 de funcționari din posturi considerate ne-vitale, dintr-un total de peste două milioane, vor avea la dispoziție marți dimineață patru ore să se prezinte la birouri, să-și pună la punct lucrurile, să anuleze reuniunile și apoi să se întoarcă acasă, până la momentul în care Congresul se va pune de acord pentru a aloca credite privind finanțarea agențiilor federale.

Un impact foarte vizibil va fi observat în sectorul turismului. Toate parcurile naturale ale țării, administrate de National Park Service, printre care și parcurile imense Yosemite și Grand Canyon, și muzeele Smithsonian din Washington nu-și vor deschide ușile pentru public.

În aprilie 2011, președintele Barack Obama s-a deplasat la Lincoln Memorial din Washington a doua zi după un acord in extremis pentru finanțarea operațiunilor guvernamentale. De această dată, monumentul va rămâne închis.

Încetarea operațiunilor guvernamentale a declanșat o furtună politică, fiecare tabără acuzând-o pe cealaltă de intransigență.

“Este o rușine că acești oameni, aleși pentru a reprezenta țara, ajung să reprezinte Tea Party și pe anarhiști”, a spus Harry Reid, liderul majorității democrate.

“Am ajuns aici pentru că președintele și democrații din Senat au vrut acest rezultat încă de la început”, a scris republicanul Ted Poe pe Twitter.

Însă unii recunosc că opinia publică va arunca vina pe republicani. Aceștia “vor fi percepuți ca cei care au blocat și provocat încetarea activităților statului federal”, a declarat luni seară senatorul John McCain.

Motivul blocajului îl constituie ‘Obamacare’, numele reformei sistemului de sănătate a lui Barack Obama. Republicanii cer ca orice acord bugetar să revină, într-un mod sau altul, asupra acestei legi emblematice a primului mandat al lui Barack Obama, votată în 2010. Începând de marți, milioane de americani fără asigurare medicală se vor putea înscrie pe un site guvernamental pentru a cere să beneficieze de o asigurare subvenționată începând cu 1 ianuarie 2014.

Orice american ar urma să fie asigurat începând cu această dată, sub amenințarea unei penalități fiscale de o valoare la început simbolică (95 de dolari în 2014). Această obligație, validată de către Curtea Supremă în 2012, este asimilată unui abuz de putere din partea statului federal de către republicani, care au votat de zeci de ori pentru abrogarea ei, întotdeauna fără succes. Republicanii au susținut că legea nu este pregătită, guvernul recunoscând că sistemele informatice nu vor fi operaționale din prima zi.

La ora declanșării așa-numitei ‘shutdown’, care nu afectează administrațiile locale din cele 50 de state, Camera Reprezentanților dezbătea totuși o a patra versiune a bugetului său, însă fără speranțe pentru un deznodământ imediat.

Activitățile Senatului au fost suspendate până marți la ora 13.30 GMT.

Sursa: Jurnalul.ro

Abonează-te la newsletter