Scârbe de dreapta

1. Acolo unde un inocent se indignează, un om trecut prin ciur şi prin dârmon se lehămeteşte. Inocentul respinge, indignat, lucrurile pe care refuză să le contemple, sastisitul se scârbeşte de toate cele pe care le-a făcut, văzut, trăit, de lucrurile prin care a trecut şi care au trecut prin el. Te indignează ceea ce nu vrei să înghiţi şi te scârbeşte ceea ce ai consumat deja, poate forţat, în exces.

Tocmai de aceea, dl Pleşu preferă sastiseala. E lucru ştiut deja. Un bun câştigat al culturii române. A scris şi un articol dl Pleşu, cândva, împotriva indignaţilor. Dl Pleşu e deci scârbit de „găunoşenia” lui Crin Antonescu şi de „tumbele” lui Victor Ponta. Dl Pleşu are tot dreptul să fie sastisit de tumbele altora de vreme ce vasta experienţă în domeniu i-a permis să deschidă o şcoală de tumbe. Verificaţi-i kilometrajul politic şi gândiţi-vă apoi ce greu e să parcurgi toată acea distanţă făcând tumbe. Ameţeşti. Şi ţi se face greaţă.
Şi ce nevoie ar avea dl Pleşu de adversari găunoşi atunci când e înconjurat de discipoli găunoşi. La urma urmelor, omul care a dat ţării un ministru precum Adrian Cioroianu are tot dreptul să simtă că şi-a făcut plinul de găunoşenie.

2. Alte ştiri, aceeaşi masă. Dl Adrian Papahagi ne anunţă că va acţiona în judecată publicaţia Cotidianul, pe directorul acesteia şi pe autorul unui articol „defăimător” la adresa domniei-sale apărut în Cotidianul.[1] E, fără îndoială, dreptul dlui Papahagi să caute a nu rămâne cu onoarea nereperată. Dar mă întreb de ce, dacă îl dă în judecată pe Spânu, nu l-a dat dl Papahagi în judecată şi pe Neamţu, atunci când acesta l-a umplut cu chinoroz.[2]

La urma urmelor, dacă ar fi să credem tot ce scrie Neamţu, dl Papahagi face parte dintr-o grupare specializată în „strategii impudice de autopromovare”. Poate fi considerată trimiterea în judecată a lui Spânu drept o astfel de strategie? Şi, mai important încă, ar putea oare „geniul graseiat” – iarăşi, conform dlui Neamţu – al dlui Papahagi să pledeze convingător împotriva unui om de felul lui Spânu? Nu putem fi siguri. Ceea ce mi se pare însă evident e că, de vreme ce e atât de iute la mânie cu Spânu şi atât de galeş cu Neamţu, dl Papahagi consideră că, scriind cele de mai sus, Neamţu nu l-a jignit, ci i-a făcut un compliment. Prin urmare, dl Papahagi a ales să nu se scârbească de Neamţu, ci să se indigneze de Spânu.

3. Nici dl Tismăneanu nu găseşte puterea de a se scârbi. Şi continuă să se/ne indigneze, într-o nouă carte: The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century. Nu ştiu ce lecţii vrea dl Tismăneanu să ne mai predea, dar frunzărind cartea am tras învăţătura că nu pot să cred nimic din ceea ce ne spune.

Judecaţi şi dumneavoastră: între patru ochi, Traian Băsescu îl denunţă ambasadorului american pe Viktor Orban drept „ultimul mic naţionalist dezgustător din Europa”.[3] Apoi, la Vocea Rusiei, dl Băsescu declară: “Tradiţional, eu şi Viktor Orban ne susţinem în alegeri. Şi eu am îndemnat românii din Ungaria, cetăţeni ungari de etnie românească să voteze FIDESZ-ul la alegerile trecute. În plus, trebuie să recunosc, cu Viktor Orban am o relaţie şi în afara politicii.”

Vezi ce a zis Traian Băsescu la Vocea Rusiei

Iată acum ce spune dl Tismăneanu despre Viktor Orban, în noua lui carte: „The conservative-populist turn in Hungarian politcs under Prime Minister Viktor Orban after 2009 has resulted in bitter controversies regarding perceived limitations to freedom of the press and ethnocentric approaches to the nature of national identity.” (The Devil, 194). La pagina 216 a Diavolului citim că, pentru a-şi „şubrezi adversarii liberali şi socialişti,” Viktor Orban a apelat la aceleaşi „strategii retorice” ca şi Vadim Tudor sau Vladimir Jirinovski. La pagina 218 dl Tismăneanu scrie că „reacţiile furioase din România la condamnarea regimului comunist” de către Preşedintele Băsescu sunt de aceeaşi natură cu frustrările şi radicalismul care au alimentat „revoluţia radicală” a fraţilor Kaczynski în Polonia, mişcarea lui Viktor Orban în Ungaria sau preşedinţia lui Putin în Rusia.

Aşadar spiritul regimului Băsescu e diferit de duhul – vrăjmaş: comunist sau fascist – regimurilor Kackzynski, Putin sau Orban. Cu toate astea, Băsescu pretinde că ne salvează de Putin făcându-se frate cu Orban. Şi dl Tismăneanu îl susţine.

Dracu’ să-i mai priceapă! Că, doar, cu el se fac fraţi cei care vor cu orice preţ să treacă puntea. Făcând tumbe cu “răul mai mic”, cu dracul pe care-l cunosc, şi care-i sastiseşte, nu cu dracul pe care nu-l ştiu. Şi care, deci, îi indignează.

Note
[1] http://www.contributors.ro/fara-categorie/cum-se-fabrica-ura-in-laboratoarele-puterii-studiu-de-caz-cotidianul-ro/
[2] http://focuriinnoapte.blogspot.ca/2012/09/dreapta-in-zigzag.html
[3] http://focuriinnoapte.blogspot.ca/2012/07/cleiul-de-cuvinte-si-prietenii-coeziunii.html

Autor: Mircea Platon
sursa: focuriinnoapte.blogspot.ca