Analize și opinii Politică

Legea deriziunii

Legea deriziunii
Fie că o iei pe calea meritului, fie pe cea a combinaţiilor de tot felul, în sistemul românesc nu ajungi nicăieri. Nu poţi avea un beneficiu clar nici dacă mizezi pe moralitate, perseverenţă şi muncă, nici dacă intri în compromisuri şi aderi la fidelităţi de grup. Perspectiva unei evoluţii pare greu, dacă nu imposibil de intuit, întrucât una din maladiile sistemului este absenţa codificărilor pentru evoluţii pe termen lung. Trebuie să te descurci în imediat, să găseşti soluţii flexibile. Rezultatul este că nu poţi şti, la drept vorbind, dacă preţuieşti mare lucru, căci nu ai foarte des prilejul să intri într-o competiţie reală cu cineva. Nu poţi fi niciodată sigur nici măcar de compromisurile în care intri, chiar înţelegerile neortodoxe fiind, de obicei, respectate pe o durată foarte limitată. O incertitudine structurală defineşte sistemul, iar acest lucru îi afectează pe toţi. Profesorul merituos se îndoieşte de valoarea meritelor lui, iar borfaşul cu bani şi cu relaţii în administraţie se îndoieşte de valoarea banilor şi a relaţiilor lui. Nu este fericit nici moralistul marginal, nici coruptul legat de centrele de putere. Suntem o societate nevrotică, a cărei singură lege este deriziunea.

sursa: arthursuciu.blogspot.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu