Politică

S-o fi mutat Realpolitik-ul în Est?

86617_3d_setCuvântul german Realpolitik se traduce în română ca politică realistă, de actualitate şi se referă la acţiuni diplomatice sau politice pragmatice. A apărut prima oară la 1853, într-o scriere a germanului Ludwig von Rochau, iar toată greutatea de care se bucură şi astăzi, după mai bine de 150 de ani, i-a asigurat-o Otto von Bismarck, ”cancelarul de fier”, unificatorul Germaniei şi întemeietorul puterii sale militare.

Tot un neamţ, evreul german Henry Kissinger, a introdus Realpolitik-ul la Casa Albă, în vremea fostei administraţii Nixon, când şi-a îndemnat şi convins şeful să dreagă relaţiile directe cu China, în ciuda anti-comunismului Americii şi a unui sfert de secol de ostilitate deschisă faţă de Beijing, în Vietnam şi alte părţi.
Invazia sutelor de mii de emigranţi ilegali nord-africani şi islamici şi exodul lor către ”pământul promis” Europa au fost întâmpinate de o reacţie confuză, stupidă a Bruxelles-ului, de tăcerea Washingtonului, riposta zero a şefilor NATO, altminteri foarte vocali, gafele istorice ale Angelei Merkel, de verticalitatea Budapestei, apărătoarea aproape solitară a ”culturii şi valorilor creştine” ale Europei (premierul Viktor Orban) şi de muţenia struţului cu capul vârât în nisip până dincolo de ultima clipă, Iohannis.

Cu excepţia Ungariei, pentru toată această comunitate euro-atlanticistă, perplexată şi neputincioasă în faţa năvălitorilor, o lecţie de Realpolitik a venit însă, în mod surprinzător, de unde toţi se aşteptau cel mai puţin. De la Moscova. Cum se cunoaşte – ştirea a făcut la 4 septembrie vâlvă în toată media internaţională –, în câteva cuvinte rostite la Vladivostok, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a criticat puternic la televiziunea naţională politicile europene în Orientul Mijlociu şi nordul Africii, apreciind că sunt total incompatibile cu realitatea, că sfidează specificităţile istorice, religioase, naţionale şi culturale din acele regiuni, şi a acuzat făţiş Europa că ”urmează orbeşte ordinele Americii”. Imediat, a continuat atacul său frontal, acuzând media mainstream americană de ipocrizie faţă de situaţia emigranţilor ilegali plecaţi din Siria, şi propunând cooperarea militară neîntârziată a occidentalilor cu Rusia şi regimul lui Assad, pentru anihilarea ISIS şi a altor grupuri jihadiste din acea ţară.

Prin lansarea publică a unei iniţiative autentice deRealpolitik – în esenţă o intervenţie militară comună americano-rusă în Siria –, liderul de la Moscova a cerut un efort comun al superputerilor pentru rezolvarea crizei migranţilor ilegali în Europa, pornind de la eliminarea cauzelor din zonele de plecare, cele care au declanşat valul uriaş de oameni azvârliţi peste mii şi mii de kilometri de ape, asfalt şi căi ferate, într-un exod intercontinental.

Din ce altă pricină s-ar mai putea spune că declaraţiile lui Putin de la 4 septembrie, la Vladivostok, sunt o lecţie de Realpolitik? Pentru că ele au confirmat previziunile vechi de peste 2 ani, făcute tot de el într-o intervenţie scurtă în Duma (Parlamentul) rusă, la 4 august 2013, despre minorităţi din Rusia, cităm: ”În Rusia, minorităţile trebuie să trăiască la fel ca ruşii. Orice minoritate, de oriunde ar veni ea, dacă vrea să stea în Rusia, trebuie să muncească şi să mănânce ca ruşii, trebuie să vorbească rusa şi să respecte legile ruseşti. Dacă preferă legea Sharia, şi să ducă o viaţă de musulmani, atunci îi sfătuim să se ducă acolo unde există asemenea legi. Rusia nu are nevoie de minorităţi musulmane, minorităţile au nevoie de Rusia, iar noi nu le acordăm privilegii speciale, după cum nu vom încerca să ne modificăm legile pentru a le satisface dorinţele, oricât de tare ar ţipa că sunt discriminaţi. Nu vom tolera lipsa de respect faţă de cultura rusă. Am face bine să tragem învăţăminte despre cum s-au sinucis America, Anglia, Olanda şi Franţa, dacă dorim să supravieţuim ca naţiune. Musulmanii cuceresc în prezent acele ţări, dar nu vor putea cuceri Rusia… Atunci când acest onorabil corp legislativ se va gândi să adopte legi noi, să aibă în vedere că interesele naţionale ruse primează, şi să-şi amintească faptul că musulmanii nu sunt ruşi”. Se spune că acest discurs foarte scurt al liderulului rus, probabil cel mai scurt pe care l-a rostit vreodată, a fost ovaţionat timp de 5 minute de către parlamentari.

În SUA, mulţi zic astăzi că majoritatea americanilor nu înţeleg complicaţiile rasiale şi religioase asociate cu islamismul. Credinţa fostului preşedinte Bush Jr. din martie 2003 că, în 6 luni, va putea transforma Irakul într-o democraţie de tip occidental a fost cel mai mare dezastru de politică externă americană de la pierderea războiului din Vietnam încoace, şi ilustrează perfect lipsa de înţelegere amintită. Şi iarăşi, tot mai mulţi oameni, pretutindeni, din media aliniată, sau independentă, sunt de părere că cea mai bună cale pentru rezolvarea crizei internaţionale declanşate de exodul arab către Europa este ca NATO, SUA, Rusia şi Assad să colaboreze militar – inclusiv cu bocancii pe pământ, adică soldaţi şi arme terestre – să elimine ISIS şi să stabilizeze situaţia în Siria şi Irak. Până atunci, însă, nu se poate decât constata situaţia foarte puţin obişnuită ca un lider de la Moscova să devină apărătorul culturii şi valorilor occidentale. Ca el să priceapă înaintea vesticilor că politica neinspirată, defectuoasă, a multiculturalismului din Europa şi America erodează lent, dar letal, ţările civilizate unde imigraţia ilegală este tolerată.

Autor: Radu Toma

Sursa: Cotidianul