Politică

România și plăcerea de a face rău

DNA-SRI01Să zicem că românii ar accepta, la o adică, să fie conduși de combinata SRI-DNA. La câtă minte au, și la cât îi doare în cur de democrație și de libertate, ar accepta și asta. Dar pot cele două instituții să guverneze România? Trec peste lipsa de legitimitate. Că niciun regim totalitar nu s-a sinchisit de asta. Care este însă proiectul lor pentru România? ”Țării, cât mai multe pușcării!”?

Chiar și cele mai sinistre dictaturi au avut și altceva, pe lângă latura represivă. Altminteri nu ar fi rezistat. SRI și DNA se rezumă la represiune. Iar de latura constructivă nu se mai ocupă nimeni: ei nu știu, și nici nu-i interesează, politicul este făcut praf, atomizat, statul paralizat, economicul urmează să fie făcut zob, câtă vreme nu mai poate avea în stat, în administrația lui, un partener.

Atacând premierul în funcție-dintr-un capriciu al unor demenți, pentru că un om rațional, cu mintea întreagă, se gândește și la consecințele actelor sale-DNA și SRI au intrat pe un teren minat. Pur și simplu au anulat autoritatea statului.

Oricine i-ar urma lui Ponta stă cu sabia asta, a bunului plac al SRI și DNA, deasupra capului. Cine credeți că va mai avea curajul de a lua decizii, când din nu se știe ce capricii ale unui procuror avid de putere, sau ale unui securist dus cu pluta, se poate trezi linșat mediatic, târât în fața ”legii”, făcut una cu pământul, familia lui târâtă și ea în mocirlă?

Cum nimeni nu vrea să preia Primăria Capitalei, după ”arestarea” lui Oprescu, nimeni nu vrea să-i urmeze lui Ponta. Uitați-vă la PNL, noul PNL. Blaga ar da orice să dispară în peisaj, Gorghiu miaună ca un pisoi nemâncat, Predoiu a devenit tot mai tăcut, ăia de la BNR, ”pepinieră” de pretendenți la funcția de premier, tac strategic și publică lungi expozeuri constipate, în care nu mai spun nimic.

Problema este că celor de la DNA și de la SRI a început să le placă să facă rău. E artă pentru artă. În aceste condiții oricine ar veni în fruntea partidelor se transformă în țintă. Nimeni nu vrea asta. Pur și simplu România va fi guvernată-dacă se mai bagă cineva s-o guverneze-tot mai prost. Orice premier, orice șef de partid, orice ministru, orice șef de instituție, vor fi doar improvizații, niște indivizi care vor trăi în fruntea acestor organizații de azi pe mâine. Cum i se va părea cuiva din DNA și SRI că nu răspunde la comenzi, cum se va trezi fie la mititica, fie constrâns să plece.

De unde atunci autoritate, continuitate, programe multi-anuale, gândire strategică? Cine să gândească strategic la Transporturi, spre pildă, când într-un an ăia au avut patru miniștri diferiți? De unde fonduri europene atrase, când nimeni nu vrea să mai ia astfel de fonduri? În doi ani din exercițiul financiar 2014-2020 nu am cheltuit un cent!

Suntem într-o fundătură. Și nu vom ieși din ea decât în momentul în care SRI și DNA vor reveni din nou sub un control democratic, vor fi ceea ce au fost proiectate să fie: două instituții printre altele, care contribuie la aplicarea legii, și nu ca acum, unicul centru de putere, care se substituie și Parlamentului, și Guvernului, și, ceea ce este de o gravitate fără seamăn, au anulat suveranitatea poporului. Întrebarea: cine bagă din nou în cușcă dulăii ăștia, care au prins gustul sângelui? Cred că nimeni…

Autor: Constantin Gheorghe

Sursa: Constiinta unui liberal de stanga

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu