Cultura reflectă cel mai bine criza în care se află starea naţiunii. Ea e ca un ochean întors, de care se folosea şi Eminescu atunci când ni-l descrie pe Orfeu. O întrebare inevitabilă care trebuie pusă organizatorilor celor două evenimente naţionale care se suprapun, Concursul “George Enescu” şi Festivalul Orchestrelor Radio, ar fi acesta: Sunteţi oameni umblaţi. Unde aţi văzut vreun festival sau un eveniment muzical în care ţara care îl organizează să nu-şi onoreze artiştii săi?
În cele două evenimente se cântă muzică străină. Enescu este evitat pe cât se poate, iar la Radio, în toate cele opt seri de concerte, nu există nici un alt compozitor român! Şi, ironia sorţii, concursul de vioară a fost câştigat de un german de… origine română! Până la victorie, era doar german. Cum a câştigat premiul I, a devenit de origine română! Dar numele l-a trădat de la început. Trebuia spus de a început. Dar de ce să se spună, dacă nu lua premiul I şi lua premiul III sau nici un premiu? Atunci nu era bine să fie român! A, de asta nu participă românii, de frica concurenţei, dacă nu iau premiul I, îi arată cu degetul străinii. Asta e grija organizatorilor, să moară capra vecinului!
Nimic mai penibil, mai ignobil! La noi, toţi banii se duc numai pe artişti străini. E o raritate când în Festivalul “Enescu” apare vreun artist român sau o orchestră românească. La fel, acum, la Sala Radio, în afară de Rapsodia nr. 2 de Enescu, gest protocolar, nu există nici o altă piesă românească, nici un compozitor român nu descoperi în programul nici unei orchestre, în toate cele 8 seri ale Festivalului! Toţi banii merg la străini! Dl. Cristian Mandeal, care a întocmit acest program, este un muzician renumit pe bază de muzică străină. A dirijat în neştire lucrări de Strauss, Mahler, Wagner şi de alţi mari compozitori străini. Acest fapt nu are nici o relevanţă. Toată lumea îi cântă, toţi se întrec în perfecţionism. Dar un muzician adevărat este şi un descoperitor. Este şi naţional. Câtă muzică psaltică nu are România, câte comori încă necunoscute?! De ce nu sunt eu român, spunea marele rapsod de muzică veche, Jordi Savall, să vă arăt! Un muzician autentic e ca un arheolog, aduce la lumină aceste comori, cum a făcut Enescu în compoziţiile sale. Aş dori să-l văd şi pe dl. Mandeal descoperind vreo comoară, aşa cum făceau celebrii culegători de folclor, Tiberiu Brediceanu şi Constantin Brăiloiu.
Am avut o satisfacţie imensă când am descoperit un colecţionar popular ca Ion Radocea, din Ţara Făgăraşului, şi am făcut un film despre el. Sau aţi auzit de teleormăneanul Marin Preduşel, un celebru constructor de instrumente muzicale? O doină cântată de el la fluier sau caval este răscolitoare. Dar cum să urci pe scena Ateneului un… cioban? Multora le este ruşine să recunoască faptul că acest personaj, ciobanul, este mioriticul neamului românesc. Şi ce talente are poporul român, dar realitatea ţării le împinge să se realizeze în altă parte. Ba să şi moară departe de ţară, aşa cum s-a întâmplat cu Enescu şi Brâncuşi. Şi se tot perpetuează acest necaz şi nu se întrevede nici o soluţie. Cineva îmi spunea că asta e boala la români, de pe vremea lui Herodot!
Indiscutabil, trăim într-o lume globală, multinaţională, în care nu graniţele contează, ci valorile. Dar valorile universale se nasc din valori regionale. Nu putem ignora această dinamică. Înainte, comuniştii ne îngropau în “independenţă”, în izolare, azi, pro-occidentalii îngroapă România în deznaţionalizare şi federalizare, într-un globalism total, cum se vede şi în programul Festivalului Radio. Din circa 1440 de minute de muzică, doar 15 sunt rezervate României. Iese un raport cam de 1-100! Dl.Mandeal îl bate mult pe dl. Holender, cu raportul lui de 1-15!! Fraţilor, de ce nu e bine să existe un echilibru, să se îmbine specificul naţional cu proiectul global al unei lumi a valorilor?! Exagerările, vendetele, extremismele, falsifică viaţa, atrag întotdeauna răul. Dl. Mandeal se află în puterea gloriei, are bani, sume uriaşe oferite de guvern, cine îl împiedică să facă o astfel de revoluţie, să impună un standard românesc în muzica europeană? Obedienţa excesivă faţă de muzica străină trebuie să aibă un capăt. Nu poţi cânta la infinit şlagăre simfonice pentru un “public avid” după ele, cum crede domnia sa! Privirea de sus a specificului naţional a dus la slăbirea folclorului, la alterarea acestei formidabile comori de rezistenţă românească, hrana nesecată a marilor noastre talente. Muzica e o cale formidabilă de a ne arăta personalitatea, de a impune respect. Demnitatea naţională depinde de felul cum ne cultivăm comorile muzicale.
Autor: Grid Modorcea
Sursa: Ziarul Natiunea
Adauga comentariu