Politică

Reforma statului? De mâine, vă rog!

Puterea este bună ca să-i jupoi pe oameni cu biruri şi apoi să împarţi la acoliţi ce s-a adunat în vistieria ţării.

Cel mai folosit slogan de campanie electorală al preşedintelui Traian Băsescu, reforma statului, are şi cele mai multe şanse de a fi pus rapid în aplicare. Pare foarte greu, dar, dacă ne uităm mai bine, nu e deloc aşa.

Ce acuză oamenii? Proasta funcţionare a instituţiilor statului. Cetăţenii sunt purtaţi pe drumuri, lucrurile simple devin întotdeauna complicate, pierd timp, iar pentru cine „mişcă din urechi” totul se rezolvă la minut. Pentru a schimba radical starea de lucruri, nu e nevoie nici de modificarea Constituţiei, nici de schimbarea a nu ştiu câtor legi organice şi ordinare.

Rădăcina răului este în practica tuturor partidelor care au condus România în ultimii 20 de ani. Nu există nicio formaţiune care să nu fi aplicat, atunci când s-a aflat la putere, politizarea instituţiilor de stat.

I-au dat afară pe predecesori şi au adus propriile clanuri la bucate. Toţi incompetenţii cu legitimaţie de partid au ajuns şefi la „deconcentrate”. Cultura, învăţământul, sănătatea, finanţele, administraţia, sportul au fost puse la cheremul unor indivizi cu inteligenţa unui fier de călcat, dar cu origine politică sănătoasă. Adică, „e de-ai noştri”.

Nu contează ce şcoală are, ce ştie să facă. Important e să lucreze pentru partid. Să aducă bani în campanie, să facă propagandă în domeniul său de activitate şi să livreze numărul de votanţi necesari în ziua scrutinului.

După integrarea europeană, guvernanţii nici nu s-au mai străduit să păstreze aparenţele. Criteriul depolitizării administraţiei a fost încălcat brutal şi la vedere chiar prin ordonanţe de urgenţă. Aşa au considerat „reformiştii” de la putere, indiferent cum s-au chemat ei de-a lungul timpului, că trebuie îndeplinite standardele europene. Ce, oameni competenţi ne trebuie nouă?

Până şi Partidul Comunist a înţeles, la un moment dat, că are nevoie şi de oameni care să fie buni în meseria lor, clănţăii rămânând activişti cu mapa. Acum, la partidele capitaliste, nu a mai ajuns atâta înţelepciune. Praful să se aleagă, dar ai noştri să stea la butoane!

România nu are cum să progreseze atât timp cât instituţiile publice sunt conduse de imbecili cu carnet de partid. Putem face cea mai bună Constituţie din istorie, cele mai bune legi sub soare, degeaba. Până nu se schimbă criteriile de promovare în funcţiile de stat, este frecţie la piciorul de lemn.

Poate la Bucureşti nu s-a aflat încă, dar societatea de azi este societatea cunoaşterii. Vor prospera naţiunile care vor avea capacitatea să promoveze competenţa. În plină criză, statele puternic dezvoltate, dar şi cele care vin tare din urmă îşi rup de la gură şi investesc în alcătuirea unor programe care să stimuleze inteligenţa generaţiilor de mâine. Noi am rămas în epoca feudală.

Puterea este bună ca să-i jupoi pe oameni cu biruri şi apoi să împarţi la acoliţi ce s-a adunat în vistieria ţării.

Ion M. Ioniţă

sursa: adevarul.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu