Cursul monetar din odiosul timp comunist avea acest mare defect ca era fictiv, dictat, nu corespundea miscarii libere a pietii, singura care asigura valoarea. E adevarat ca pe atunci preturile stateau cat de cat intepenite, salariile nu depaseau anumite limite (totdeauna mai mici decat visau oamenii!), tezaurizarea excesiva nu era la indemana; insa nici crize de somaj nu prea erau, nici in strada nu te scoteau pentru neplata, pensionarul rezemat pe trei-patru salariati activi nu-si temea pensia, iar omul mediu care muncea razbea cu chiu cu vai la un apartament ieftin, cu mult zbucium si asteptare la o masina ieftina, era tratat medical gratis, copiii lui invatau fara cheltuieli, lacomia justitiei era tinuta in frau, ca si a notarului sau a farmacistului, calatoria costa putin, hotelul putin, iar cura balneo-terapeutica se apropia de gratuitate. Dar toate acestea nu aveau prea mult pret in ochii economistilor din scoala lui Adam Smith si succesorii, ca si la marea presa straina, apuseana, caci valoarea monedei era fictiva, iar cursul, dirijat dictatorial. Eram, cu traiul nostru oarecum decent, nu lipsit de bucurii si conforturi, de inaintari si incantari prostesti, in plina fictiune. Ne tihnea oarecum in fals!
Ca lucrurile sa fie normale, realiste, ar fi trebuit lasat liber jocul pietei, facuta o confruntare sincera cu celelalte economii euro-atlantice (fara protectionisme de niciun fel) si racordata moneda la sistemul global al dolarului, pe atunci moneda-forte si etalon pentru toate operatiile mapamondului, piatra de sprijin al oricarei decontari si comparatii. A te evalua in dolari era realitatea; a te lasa la cheremul stapanirii tarii era impostura, fictiune. Dolarul era macro-soliditatea, masterul monetar, iar noi, niste zgaibe care traiau binisor in irealitate.
Am facut ce am putut si am ajuns la normal, chiar cu ajutorul unor comunisti. Jocul pietei e acum liber, asa ca traim din importuri. Protectionism la noi nu se mai pomeneste. Salariile (la cei care mai au loc de munca) s-au intins pe o scala de la 1 la 80 sau mai mult, motiv pentru care e posibila tezaurizarea masiva, urmata de exportul beneficiilor si capitalurilor care altadata se reinvesteau aici. Totul costa, totul se cumpara, totul se speculeaza, fie si produsele morale, umanitare sau juridice. Totul slujeste unei caste de brahmani, infratiti cu brahmanii altora. Sunt reprezentanti legali si democrati ai poporului, care au deschis larg toate caile instrainarii si exploatarii capitaliste la sange. Poti matura pe altul afara cu acte false, daca esti realist. Poti sa parazitezi orice traseu mercantil, daca te dai bine cu cine trebuie si ai instinct de afaceri. S.a.m.d.
Moneda e, in sfarsit, acolo unde trebuie: adica jos de tot. Ea ne arata acum, pe deplin, nimicnicia. Insa etalonul, da, marele etalon, care ne asigura realismul, pe care juram, pe care-l tineam la icoana, ca parghie fixa a tot ce misca in lume, si in raport cu care vietuiam candva in fictiune, invincibilul, biruitorul dolar, vai!, mi-e greu sa spun, s-a imbolnavit de tuse magareasca, fiindca, liber fiind, a inceput sa crediteze si plateasca fictiuni, valori virtuale, inca inexistente! A iscat credite care nu sunt si s-a-ntins anticipat la dobanzi fara baza reala. Mi-e rusine sa zic c-a fraudat, insa nu gasesc alt cuvant. Si a trebuit sa vie ditai Statul si sa dicteze niste imprumuturi masive, uriase, ca sa-i tina pe fraudatori in viata! Realistii lumii, pe care ne intemeiam noi in drept valorile financiare, rezultate din piata “libera”, au dat cu libertatea pana-n cer, adica pana la fictiune. Defectul nostru cel mare era candva ca nu ne-am racordat la ei, la sistemul lor realist; eh, acum ne-am racordat! Numai ca tocmai ei au luat-o spre fictiune! Si, ca antidot, au devenit protectionisti! Taman cand noi ne serbam succesul ca lichidatoristi! Am dat cu sarguinta bunurile tarii capitalului exploatator, ca sa le micsoram paguba, saracii de ei! Ca s-o scoata la capat, sa ne poata administra mai bine!
Ce lectie de realism ne-au dat fraudatorii unor bieti fictivi ca noi!
Paul Everac
sursa: cronicaromana.ro
Jos pălăria Maestre! Dar păcat de sângele vărsat, că cei douzeci de milioane a lui Brucan, nu pot înţelege articolul scris de dumneavoastră. De înţelegerea adevărului prezentat în articol, nici nu îndrăznesc să visez că ar pricepe ceva. Construcţia “grajdului” România, se apropie de final, că majoriattea românilor au devenit vite, având deja tabla pusă la ureche.