Politică

Războiul Rece a reînceput în Orientul Mijlociu

c8c0fe61-c12f-408c-a-rKDX7Dacă până acum Statele Unite au fost lăsate să conducă ostilitățile în Orientul Mijlociu, fără ca vreo altă mare putere să se implice, intervenția Federației Ruse în Siria schimbă complet raportul de forțe și mai ales dinamica acțiunilor.

SUA, Arabia Saudită și Qatar erau, practic, statele care făceau politca Orientului Mijlociu, fie că era vorba de prețul petrolului sau de alegerea viitoarelor state în care să fie eradicat terorismul și adusă democrația. În acest moment, Siria, mai exact Bashar al-Assad și Iranul au un aliat puternic în zonă prin intervenția Rusiei, iar Turcia și Israel sunt arbitrii, deoarece pot interveni, în funcție de interesele proprii, pentru oricare dintre cele două părți.

Situația actuală din Orientul Mijlociu

Siria reprezintă o poziție geopolitică cheie în Orientul Mijlociu, iar începând cu 1970 a fost în sfera de influență a Rusiei, fiind de notorietate relațiile cu URSS și baza militară rusească de pe teritoriul său. Pe lângă baza militară din portul Tartus, care îi oferă acces la Marea Mediterană, cu ajutorul Siriei, Rusia păstrează și o bună poziție în Orientul Mijlociu. Din punctul de vedere al SUA, Siria este un stat inamic, dar nu poate interveni direct din cauza bazei militare rusești și a sprijinului primit de Assad de la Moscova. În aceste condiții, a luat naștere ”opoziția siriană pro-occidentală”. Astfel, situația din Siria părea un caz clasic de război dus între Rusia și SUA, prin interpuși. Elementul inovativ care a schimbat jocul este ISIS, care nu depinde nici de SUA nici de Rusia și împotriva căruia luptă, fără succes, atât Assad cât și opoziția.

În acestă ecuație deja complexă a jocului politic dintre cele două mari puteri intervine și factorul economic. Siria este pe locul 15 la nivel mondial în topul producătorilor de petrol și gaze naturale, iar în 2012 au fost descoperite zăcăminte estimate la patru miliarde de metri cubi de gaze naturale și 1,6 miliarde de barili de petrol în apele teritoriale siriene din Marea Mediterană. Interesele celor două mari puteri sunt evidente, ținând cont că SUA și-a făcut un scop în sine din subordonarea statelor bogate în petrol și gaze, iar Rusia, unul dintre marii producători de produse petroliere, are serioase probleme din cauza scăderii prețului petrolului și nu-și dorește încă un concurent major pe piață.

În toată această schemă, ISIS profită de ”no man’s land-ul” numit Siria pentru că cele două super puteri nu s-au hotărât încă cum să împartă acest teritoriu. În jocul geostrategic din Orientul Mijlociu sunt implicate și Turcia, Arabia Saudită, Iran și Israel, dar nimeni nu are un interes în distrugerea ISIS, toți vor să negocieze ceva pentru ei. În acestă cheie trebuie citită vizita premierului israelian Netanyahu la Moscova, după ce, abia se încheiase cea a generalului iranian Qassem Suleimani, membru al Armatei Gardienilor Revoluţiei, Comandantul brigăzii paramilitare a acesteia, însărcinată cu operaţiunile clandestine în străinătate. Practic, Iran și Israel au înțeles că o nouă forță vine în Orientul Mijlociu și voiau să negocieze unele aspecte ale acțiunilor rusești în zonă.

Europa, actorul absent de pe scena internațională

Statele puternice din Europa sunt acum copleșite de valurile de imigranți, de parcă serviciile de informații și sociologii au dispărut de pe bătrânul continent începând cu 2012, atunci când au crescut alarmant cererile de azil politic.

Leadershipul european este inexistent. Uniunea Europeană privește spre Germania, care nu are soluții viabile, mai ales că se confruntă cu o problemă majoră în cel mai important sector al economiei, industria auto. Marea Britanie propune crearea unor mari tabere de refugiați în Turcia, ca și când administrația de la Ankara ar fi de acord. Consiliul JAI impune cote obligatorii de refugiați statelor membre, fără a studia dacă aceste țări sunt capabile sau dispun de resursele necesare pentru a găzdui un număr așa mare de refugiați. În toată această nebunie, statele care vociferează sau se opun cotelor obligatorii sunt considerate înapoiate și li se impun sancțiuni economice, iar discuțiile despre imposibilitatea integrării unui număr mare de musulmani în Europa sunt taxate ca fiind retrograde sau islamofobe.

În ceea ce privește cauzele acestei migrații, europenii nu par foarte preocupați. Este suficient să aflăm că SUA, Turcia și Israel lansează atacuri asupra ISIS și că Rusia trimite trupe la sol, nu se discută de o posibilă intervenție în Orientul Mijlociu, nici măcar cu mandat NATO. Este incredibil cum se vorbește cu patos despre cotele obligatorii de imigranți, ca și când acest val este singular. NU, acest val nu este singular, refugiații vor continua să vină în Europa atâta timp cât situația de acolo nu se schimbă, iar analizând interesele marilor puteri în acea zonă, Europa trebuie să se apuce să ridice orașe pentru refugiați pentru că tabele sunt deja neîncăpătoare.

Autor: Cristi Rosu

Cristi Roșu este masterand al Facultății de Filosofie, Universitatea din București, la specializarea Studii de dezvoltare internaţională şi etica relaţiilor internaţionale. Este interesat de teoria relațiilor internaționale, filosofia conflictului și teoria jocurilor.

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu