Politică

Omul nou(II)

imgIată-ne ajunşi la partea a doua a discuţiei despre omul nou. Teoretic e destul de dificil să extragi chirurgical acele caracteristici care definesc acest tip de om. Şi aceasta în ciuda faptului că cei necuprinşi(încă) de virus observă instinctiv că ceva nu e în regulă, că anumite caracteristici deranjează, că un animal periculos le dă târcoale. De câte ori nu se întâmplă să întâlneşti pe cineva care-ţi face o impresie bună şi, după câteva întâlniri să constaţi că acel individ a avut doar ceea ce se  numeşte „o primă impresie” bună? Te dezămăgeşte să constaţi că o construcţie care părea decentă în realitate este o butaforie prost realizată.

În episodul trecut v-am atras atenţia asupra unei poveşti. Autorul descoperise o „vrajă” a naturii până când, aducând în discuţie subiectul faţă de un amic primeşte răspunsul halucinant de raţional. Să reluăm întrebarea: cine-i noul om în toată această poveste? Greu de definit, mai ales atunci când nu ai criterii. Fără să ştii cum arată „noul om” sau „vechiul om” cum îi poţi identifica?

O să fac totuşi un salt revenind la poveste. Autorul trăieşte o experienţă cât se poate de umană şi se comportă absolut firesc. A avea parte de o lume magică, misterioasă face parte din natura omului. Deschiderea pe care o are faţă de interlocutorul său, Inginerul, este, de asemenea normală. E un „ritual” pe care omenirea îl exersează de la începutul său: acela de a te întâlni cu celălalt pentru împărtăşirea reciprocă a experienţelor şi pentru a contempla împreună măreţia „cosmosului”(în sensul de κόσμος). Ei bine, nefirescul apare atunci când celălalt, în loc să ofere un răspuns similar, scoate din buzunar un baros cu care face cioburi plăpânda sculptură magică. Reacţie tipică unui elefant în magazinul de porţelanuri.

Iată o primă caracteristică a omului nou: are reacţii nefireşti, neaşteptate, surprinzătoare. Te-aştepţi să „empatizezi” cu el, dar te trezeşti lovit în cap de un comportament ciudat al unuia care dă verdicte după o logică proprie. Argumentează în acelaşi stil „raţional”. Maestrul transformării, Alessandro Barico, o spune mult mai clar: „ ei demontează totemul şi îl diseminează pe câmpul experienţei, dispersându-i sacralitatea”. Iată că lucrurile par a prinde contur. Îl recunoaşteţi pe inginerul din poveste? Acesta a fost motivul pentru care am ales povestea amintită; ea descria extrem de sugestiv una dintre caracteristicile fundamentale ale „omului nou”.

Omul de acest tip se multiplică cu o viteză fenomenală. Îl vedeţi pretutindeni fie că e vorba de un fost coleg de şcoală, un amic pe care nu l-ai mai văzut de ceva vreme, un prieten care se transformă sub ochii tăi s.a.m.d. Sunt cazurile în care părinţii, neloviţi sau prinşi mai greoi de transformare, rămân uimiţi în faţa propriilor copii care o iau pe calea pierzaniei. Se naşte un soi de conflict radical, dar total diferit de ceea ce înainte era numit „conflictul generaţiilor”. De data aceasta, ambele părţi merg în aceeaşi direcţie, numai că cei tineri o fac mai rapid.

Omul nou nu se naşte! Omul nou se transformă, devine. Îl vezi lângă tine mânuind maniacal telefonul, conectat non stop „ochi în ecran”, contribuind din plin la noua sa civilizaţie formată din munţi de tweet-uri, fragmente dispersate de informaţii parţiale(de cele mai multe ori doar titluri de articole), imagini etichetate, link-uri, like-uri s.a.m.d.

Când încerci să-i vorbeşti, să te apropii de el, eşti respins brutal. Nu-i poţi demonstra nimic logic deoarece îţi întoarce un slogan şi se refugiează în lumea lui, acest tărâm al „ochiului în ecran”. Omului de acest tip nu-i poţi vorbi. Şi aceasta nu pentru că el ar fi fundamental rău ci pentru că îl deranjezi. Orice dialog îl rupe de lumea lui, iar orice întrerupere e – pentru el – un dezastru, o decuplare agresivă de la lumea fericirii.

Ar fi greşit să considerăm că „omul nou” este strict un monstru cuplat la telefon, tabletă, etc. De altfel, dacă ar fi doar atât lucrurile ar fi bune. Omul nou însă acţionează asupra realităţii transformând-o pentru a-i satisface gustul barbar de spectaculozitate imediată şi facilă. Lumea este astfel, treptat, virusată cu un gust iraţional pentru „rezultatul imediat” sau „experienţa directă”. „Omul nou” nu are timp să aprofundeze. Dacă vrea să fie fizician ajunge fizician, dacă vrea să fie biolog marin o face instantaneu, dacă vrea să fie filosof ajunge într-o zi. Cum asta? Ştiu, sunteţi şocaţi, dar chiar aşa stau lucrurile. Secretul e simplu, l-aţi văzut de multe ori, dar l-aţi ignorat sau, mai rău, l-aţi remarcat şi aţi trecut mai departe zâmbind superior. Când vrei să fii ceva o faci rapid şi eficient cumpărându-ţi cărţi de genul „Filosofia în 24 de ore”, „Fizica cuantică pentru to(n)ţi”, „Biologia marină în şapte zile” s.a.m.d. De cele mai multe ori nici nu e nevoie să le citeşti. Simplul fapt al cumpărării – eventual însoţit de o fotografierea rapidă a „materialului” achiziţionat şi postarea pe reţelele de socializare – te transformă în ceea ce vrei, îţi satisface gustul pentru „domeniile înalte”.

Barrico porneşte de la complexul domeniu al vinului – transformat radical într-o sărbătoare a spectaculosului facil – pentru a ajunge la definiţia modului în care lumea se schimbă, a mecanismului care stă la baza transformării: „bizuindu-se pe o anume inovaţie tehnologică, un grup de oameni aliniat în esenţă la modelul cultural imperial accede la o activitate care îi era refuzată, o aduce instinctiv la o spectaculozitate mai imediată şi la un univers lingvistic modern şi astfel reuşeşte să-i confere un succes comercial uimitor”.

Reţineţi din citatul anterior elementul cheie: „succesul comercial”. Este fundamentul pe care stă întreaga lume a „omului nou”. Ceea ce altă dată era considerat un semn de întrebare, acum devine dovada irefutabilă a faptului că s-a găsit drumul cel bun. Acest succes comercial este, în acelaşi timp, mediul de propagare al molimei. Cu fiecare succes, noi victime sunt atinse de virus şi suferă, pe nesimţite, transformarea.

Înainte, pentru a răspândi ciuma, era necesar să arunci un cadavru infestat peste zidurile cetăţii. Lumea trecea nepăsătoare pe lângă el, privind cu dezgust „credinţele” macabre ale asediatorilor, fără a înţelege că acel cadavru e o bombă biologică. Şi totul mergea aparent normal, până când un şobolan se apuca să mănânce din cadavru şi-apoi, din vietate în vietate, să răspândească tăcut molima. Când locuitorii cetăţii se trezeau din tandra ignoranţă era prea târziu – molima îi cuprindea din toate părţile şi nu le rămânea decât să privească neputincioşi tragicul spectacol al sfârşitului.

Exact la fel se petrece în prezent cu desăvârşirea „omului nou”. Începi prin a-l trata cu dispreţ amuzându-te pe seama naivităţii sale. Apoi, treptat, pici în capcana unuia dintre multele succese de moment – doar ce poate fi rău într-o gustare a „micilor capricii ale vieţii”? – spectaculosul experienţei te seduce şi rămâi surprins de faptul că nici măcar nu te costă mult. Apoi apare „iluminarea”: înţelegi că există o cale scurtă la care apelează toţi oamenii de succes ai momentului. Şi, surprinzător, constaţi că, pentru a ajunge să stăpâneşti tainele „căii scurte”, sunt numeroase scurtături care te-ajută să-ţi însuşeşti rapid arta. Iată-te cocoţat în vârful absolut al cunoaşterii: eşti un maestru al căii scurte. Şi nici măcar nu te-a costat mult! De-abia de-acum guşti cu adevărat plăcerea vieţii. Experienţele sunt intense, concentrate, pline de „substanţă”. Eşti chiar stăpânul lumii. Nimic nu mai stă sau, mai bine spus, nu mai poate sta în calea ta. Te mai deranjează din când în când câte un cârcotaş care încearcă – dobitocul! – să te întrerupă cu dileme stupide din lungul şir al experienţelor fabuloase pe care le trăieşti la infinit. Îl rezolvi însă brusc, trântindu-i un slogan – ce ştie prostul? – şi întorcându-te în nou-lumea ta fabuloasă. Ecce homo!

Iată-te ajungând exact acolo unde profetul nebun al secolului XIX te vedea. Cocoţat la stăpânirea lumii, brav mânuitor al unui ciocan cu care distrugi tot, reclădind lumea după gustul tău. Iată-te luându-l la palme pe Dumnezeu şi, ajutat de acelaşi ciocan al maestrului nebun, lovindu-l mortal şi aruncându-l cât colo! Lumea întreagă e a ta, exact aşa cum a grăit Zarathustra. Nu mai ai nevoie să te uiţi în stânga sau dreapta, sus sau jos. Lumea este fix ceea ce vezi tu, iar tu poţi vedea absolut tot ceea ce vrei. Este împlinirea finală a voinţei de putere.

Şi-acum să te părăsim pe tine „transformatul” şi să ne mutăm în postura nevirusatului pentru a te putea vedea din exterior. Arăţi jalnic. Fericit ca un copil, incapabil să înţelegi realitatea. Mergând de colo-colo după un algoritm fixat de alţii sau preluat aleator de prin vreo lectură parţială. Alergi înebunit după „experienţe” – aşa cum le numeşti tu. Pas la pas cu masa, cu turma celorlalţi înnebuniţi după experienţe. Eşti cuprins de fericire cu ocazia noului an, te întristează profund o tragedie dintr-o ţară Africană, constaţi că într-o viaţă anterioară ai fost un înţelept călugăr budist(nu ştii ce-i aia, dar găseşti imediat la primul rezultat întors de Google „Budismul este o religie şi o filosofie orientală” – e cool!), postezi o poză cu tine fericit într-un paradis tropical, fără să-ţi dai seama că acea imagine a mai fost postată de alte milioane de utilizatori ai app-ului care-ţi inserează faţa cu zâmbetul tâmp în fotografie. Toate aceste le faci în acelaşi timp. Eşti mutitasking! Cei puţini din afara ta trec mai departe zâmbind trist: alt nebun! Însă nu-şi dau seama că, în scurt timp, asemeni oamenilor cetăţii în care a fost aruncat cadavrul ciumatului, şi ei vor fi cuprinşi de molimă.

„Omul nou” există, dragii mei. E o realitate pe care o poţi constata zi de zi. Dacă mă contrazici probabil ai dreptate: eşti dintre cei noi! Şi nu numai că există, dar mai şi infestează cu o viteză greu de imaginat. În faţa sa nu mai poate sta nimic. O constaţi rapid văzând cum, din ce în ce mai multe teritorii cad în mâna sa şi se transformă în pârloage aridă, tixite de spectaculoase butaforii ieftine. Omul nou se dezvoltă, se impune prin„laicizarea bruscă a oricărui gest, atacul frontal împotriva sacralităţii sufletului, orice ar însemna aceasta”.

Pentru a afla mai multe despre acest om vă recomand „Barbarii”, cartea lui Alessandro Barico recent tradusă şi în română. Este o rezumare a „omului nou”, un fel de cale scurtă pentru înţelegerea fenomenului. O discuţie adevărată însă presupune o studiere a lumii începând de la profetul nebun despre care v-am mai vorbit şi a cărui fotografie am postat-o. Însă, pentru a-l înţelege pe profetul nebun ar mai trebui coborât puţin în istorie. Nu mult, doar vreo 2400 de ani.

O să închei revenind la începutul primei părţi. Un tovarăş cuprins de manierism politic vorbea despre omul nou. La fel ca el, prin Estul întunecat, alţi tovarăşi vorbeau despre omul nou. Şi tot vorbeau, vorbeau. Asta în timp ce nu-i mai asculta nimeni, oamenii preferând îndeletniciri ceva mai productive. Aşa se face că, în toată istoria lor, comuniştii au vorbit sec şi buruienos despre omul nou. Au vorbit doar, că n-au reuşit nimic.

Capitalismul, mai pragmatic din punct de vedere structural, nu are parte de discursuri sforăitoare, de manifestaţii sau de plictisitoare ore pierdute pentru „informarea politică”. Sistemul e mai suplu: discursurile sunt inspiraţionale, manifestaţiile au un caracter spontan, iar cu informarea politică şi propaganda eşti responsabil tu, în propriul timp liber, îndoctrinat fiind de televizor, presă şi net. Nu e de mirare de ce, într-un sistem atât de eficient, dezvoltarea multilaterală s-a produs de la sine, iar omul nou s-a născut natural şi instant, precum Afrodita din spuma mării.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Abonează-te la newsletter