Andreea Arsene: Politicile de austeritate și obligațiile cetățenilor lipsiți de drepturi

Vin ai noștri, pleacă ai noștri…iar noi vom rămâne la fel ca și înainte, cu buza umflată și cu  paguba în buzunar. Am trecut în noul an și deja s-a trasat linia priorităților politicienilor în defavoarea noastră, a cetățenilor de rând, care vom fi nevoiți să suportăm încă un an de privațiuni. Guvernanții tehnocrați bat câmpii cu rapoartele de dezvoltare economică și creșteri salariale, măsuri aparent progresiste, care,  în plan real nu sunt decât niște momeli  la marea cacealma care ni se pregătește, pentru că acele procentaje adăugate la creșterile salariale vor atrage după ele o sumedenie de biruri și obligații impuse românilor. Nimic spectaculos, erau de așteptat aceste măsuri drastice și înrobitoare …și așa cum vocea străzii a pierit în ecoul încercărilor ratate de a schimba ceva în bine, societatea civilă a fost anihilată și  călcată în picioare de către  strategii manipulărilor diversioniste.

Ca și cetățean român plecat de ceva timp în străinătate, mă întreb cum reușesc acești oameni să supraviețuiască cu un salariu mizerabil? Salariu din care dacă faci calculul cheltuielilor lunare strict obligatorii, sesizezi că  mai ai nevoie încă pe atâția bani să acoperi plata cheltuielilor. Este uimitor și stupefiant totodată! Este dureros acest mod de a-ți impune să supraviețuiești, este un act de sacrificiu, dar nu înțeleg de ce și pentru cine? Românii sunt cetățenii UE care muncesc cel mai mult și au salariile cele mai mici. O realitate dramatică care continuă să existe ca regulă de supraviețuire. Ne sacrificăm demnitatea, sănătatea, dreptul la o viață mai bună ca guvernanții noștrii să poată parazita pe spatele nostru prin intermediul legilor speciale votate între ei ca  să-i favorizeze cât mai mult.

Nu ne  trebuie mare filozofie să ne dăm  seama de discrepanța dintre statusul lor social și al nostru. Am devenit robii lor cu acte în regulă, dar ce este mai dureros este că pământul pe care-l călcăm și avuțiile țării ne aparțin nouă prin dreptul istoric, ancestral, lăsat de strămoșii noștri. Dreptul nostru de proprietari ai pământului și  ai avuțiilor acestei țări transcende dincolo de orice legi habotnice și aberante impuse de stat, pentru că un drept fundamental recunoscut de istorie și îngăduit de Dumnezeu nu poate fi tăgăduit acolo unde lucrează puterea constructivă a conștiinței colective.

Deși arhitecții nenorocirii noastre lucrează intens la  procesul de dezbinare, ștergere a identității și  dezrădăcinare a noastră, esența românismului nu va pieri atât timp cât acei puțini patrioți vor sta strâns uniți în jurul nucleului dătător de speranțe. Încă mai avem o țară și atât timp cât mai există oameni valoroși, păstrători ai tradiției, mai avem o șansă la nemurire chiar dacă tăvălugul globalizării trece grabnic și nemilos peste noi, impunându-ne să ne afiliem noului  prototip uman lispit de valori real umaniste.

Trăiesc cu speranța așa cum unii dintre români încă  mai speră la clipa deșteptării naționale, atunci când aburii deșertăciunii și  efectul malefic al  manipulării în masă vor dispărea ca o ceață și românul își va lua țara înapoi…își va lua țara, demnitatea și locul binemeritat de cetățean de onoare pe harta lumii, acolo  unde noi ca și națiune am trasat repere importante de cultură și civilizație. Trebuie doar să ne deșteptăm și să conștientizăm rolul important  pe care-l avem în lume…ne-am născut acolo, pe acel tărâm de vis peste care au trecut atâtea imperii ce-au dorit să ne șteargă de pe harta lumii…și totuși am rămas tot acolo.

Ce am fost fost şi ce am ajuns…

Urgisite timpuri, Doamne, au venit peste români.
Au dat iar pe noi năvală veneticii de străini,
Doamne,-ntoarce iar privirea către fiii tăi săraci,
Căci suntem neam de viteji, din vestiții daci și traci
Mii de ani cu îndârjire i-am trăit pe-acest pământ,
Au pierit eroii ca iarba pentru idealul sfânt.
De s-ar mai naşte încă-odată domnitorii patrioţi
Grabnic ar stârpi puhoiul celor trădători şi hoţi.
Unde este Ştefan Vodă cu oştirea de răzeşi
Să adune sub cupolă pe voinicii lui aleşi
Mânuind cu dibăcie paloșe  spintecătoare,
Nimicind dintr-o  izbire hoarda cea năvălitoare?
Unde e măritul Ţepeş, cel mai aspru voievod
Să înfigă-n ţepe fără milă trădătorii  de norod?
De când existăm ca neam n-a mai fost aşa urgie,
Naţie străveche, Doamne, să nu mai aibă  mândrie?
Capetele-i stau plecate plătind însutit tributul.
Pentru ceea ce urma-va  fi numai începutul,
Aşa ne-au lăsat străbunii testamentul lepădării?
Avem obligaţii sacre pe pământul sfânt al ţării.
Ascultaţi cum codru strigă: Ridicaţi-vă la luptă!
Dobândiţi iar libertatea şi originea pierdută,
Cei ce vă conduc destinul nu au dragoste de ţară.
Doamne, dă-i românului minte cum avea odinioară!

Am lăsat a noastră soartă vouă, fiare fără de milă
Păngărind prin întinare patria cu-a voastră silă,
Adunaţi arginţii lacomi parcă-n saci de buzunare,
Nu vă pasă de sărmanii care nu au de mâncare;
Aşa făceau domnitorii în acele vremuri tulburi ?
Fii de vipere ce sunteţi clociţi în venin de cuiburi,
De-ar fi treaz Mihai Viteazul în bucaţi v-ar spinteca,
Hoiturile voastre slute la vulturi le-ar arunca,
Nu uitaţi că-naintaşii ne veghează din morminte,
Nimeni n-o să ne mai calce pe aceste locuri sfinte,
România este-a celor ce simt țara româneşte,
Adormită gloată, haide, nu dormi ci te trezește!
Scris e-n cartea vieții noastre că am fi un neam ales,
Sanctuarul sfintei Dacii mulți îl vor furat și șters,
Nu e țară mai frumoasă, mai străveche, mai bogată
Cu istorie măreață prin milenii adunată.
Au murit Cezarii Romei neputând s-o stăpânească,
Odiseea-i tracică cronici vechi stau s-o rostească,
Eminescu a cântat-o în poeme, în elogii din Scrisori,
Sub Bucegi stau adunate o mulțime de comori,
Delta Dunării albastre ne-a păzit sfântul  hotar
Înecând oștiri în valuri care năvăleau barbar,
Roma nu ne este mamă, nu suntem a ei urmașă,
În istoriile-ascunse  are doar o urmă ștearsă,
Pe Columnă dacii liberi sunt cei care au învins
Străjuiți de lupii dacici lângă rugul viu aprins.
Ne furară teritorii, prunci, femei, păduri, averi
Dar nu au putut să-i șteargă pe mai vechii moșieri.
De ce rabzi, române astăzi, ai uitat cine ai fost?
Hai, ridică-te la luptă și dă-i țării un nou rost!
Nu mai aștepta străinii să-ți ofere vreo răsplată
Când vezi că sărmana țară stă acum îngenunchiată,
Avem pavăză natura străjuită de Carpați,
Cât om mai avea rabdare să fim astăzi ocupați?
Ne vor blestema copiii că vor moșteni robia,
Loc de veci nu or să aibă dacă pierdem România!

Autor: Andreea Arsene

Andreea Vasilica Arsene este scriitoare debutantă și jurnalistă. Debut jurnalistic în 2013.  A publicat articole de atitudine în ziarul Națiunea pe subiecte socio-politice și istorice, a fost redactor la grupul de presă Alcero-Națiunea 2014- 2015. Debut scriitoricesc-2014 în antologia colectivă de poezii ,,Vise Târzii’’ în cadrul evenimentului internațional de lansare de carte Bookfest.

Cărți de autor publicate: carte de poezii ,,Clipă Măiastră’’ publicată în toamna anului 2014 și lansată la evenimentul de carte național Gaudeamus ROMEXPO. Al doilea volum de poezii intitulat ,,Alter ego-uri’’ publicat în toamna acestui an și prezentat în cadrul evenimentului Gaudeamus București 2015.Alte lucrări scriitoricești în curs de publicare pentru anul viitor. ,,Tăcerea mieilor de gheață’’ carte de poezii și o carte de proză ce va cuprinde majoritatea articolelor scrise pentru diverse publicații.