În hăul neputinţei

Zilele acestea am aflat ce e o politică absolut greşită. Este politica împrumuturilor comise de guvern în nu­me­le statului român care vor fi plătite cu noi împrumuturi ale ace­lu­iaşi stat român. Toate, absolut toate prin sa­crificiul şi în disperarea ro­mâ­ni­lor. E posibil ca actuala gu­ver­nare să lase economia României într-un hal fără de hal precum ne-o lăsase şi Cea­u­şes­cu cu deosebirea că o lasă fără nici o realizare şi cu uriaşe datorii în spate.

În lipsa competenţei, a profesio­nalismului şi în dispreţul ştiinţei îşi află rădăcinile o nouă rămânere în urmă a României. “Noua Românie” e mai puţin şcolită şi mai puţin educată. Şi e mai puţin românească în relaţia cu lumea decât oricând în ultimii 40-50 de ani. N-am ţinut cont nici de ce era bine să menţinem cu orice preţ cum ar fi calitatea şcolii sau promovarea pentru merite profesionale nici de ce era necesar să aban­donăm – cum ar fi birocraţia sufocantă şi abuzivă, nepotismul şi atitudinea lui “las’ că merge şi aşa”.

În momentul celei mai rele izolări, în 1989, dispuneam totuşi de cea mai valoroasă avuţie. Aceea a unei elite de profesionişti (ingineri, medici, ar­hi­tecţi, fizicieni, chimişti, matematici­eni, economişti, sociologi, scriitori şi artişti) capabili de a fi europeni la nivelul de vârf şi patrioţi din convingere. Atunci doream cu toată fiinţa noastră o regenerare naţională şi nu ne credeam deloc degeneraţi. Astăzi parcă totul ar fi pe dos. Acei profesionişti urmau să fie vârful de lance al României, să dea tot ce puteau pentru a renova ţara. În realitate au fost practic abandonaţi. În loc să reuşim un salt de mo­der­nizare, adică de europenizare, s-a ajuns la o nouă stare de divorţ de Europa civilizată. Şi din nou fără consimţământul ro­mâ­nilor. Ca în trecut, decadenţa Ro­mâ­niei este văzută ca o fatalitate a istoriei, un fapt natural, o determi­na­re ce ne-a scăpat de sub orice control. România e bolnavă şi multe boli o bân­tuie. Dar starea de ne­cu­noaş­tere a direcţiei către care să-şi îndrepte paşii e poate cea mai rea.

După marele împrumut de la FMI, situaţia României nu doar că nu s-a îmbunătăţit, ci s-a înrăutăţit, iar analiza economică vorbeşte chiar de un colaps. Cu toate acestea, varianta FMI e proclamată ca unică alternativă. Un al doilea împrumut FMI anunţat pentru 2011 de Traian Bă­ses­cu n-ar fi decât mama tuturor eşe­cu­rilor celor peste 20 de ani post-comunişti. Însă nu FMI e responsa­bil de ges­tionarea economiei Ro­mâ­ni­ei, ci guvernele ei.

Când o catastrofă e posibilă suntem tentaţi să credem că ea nu va avea loc. Când catastrofa se produce, curând ea va fi percepută ca o stare normală a lucrurilor. O ţară mai dezordonată, mai nesigură, mai im­po­tentă este rezultatul reformei clamate de actualii guvernanţi.

Proverbul latin “Ars longa, vita brevis” (Arta e lungă, viaţa e scurtă) este adesea citat. Mult mai rară este citată continuarea: “Trebuie să acţionezi la momentul potrivit; expe­ri­mentul este periculos, iar judecata dificilă”. Momentul actual impune abandonarea nefericitului experiment şi asumarea unei răspunderi politice colective şi consensuale.

sursa: jurnalul.ro