Politică

”HAI, GUVERNARE!”, SAU CUM SE IMBATA OPOZITIA CU VICTORIA NUMIRII LUI MRU

974x468Coaliția de guvernare e ca și destrămată. Victor Ponta e istorie. Iohannis a dat o lovitură de mare maestru cu MRU la SIE. Avem deja bătută în cuie o nouă majoritate parlamentară. PSD e în disoluție. PNL se încălzește să preia guvernarea, cît de curînd și să cîștige alegerile de anul viitor. SIE s-a ales cu un excelent profesionist la cîrmă, dovadă a politicii altfel promovate de noul președinte.

Sunt doar cîteva dintre titlurile ori ideile centrale din articolele presei de azi, îmbătată de victoria din Parlament, repurtată contra ”muribundului” PSD.
Citești și îți vine să rîzi, mai ales dacă ai, cît de cît, memoria faptelor petrecute, în politichia noastră, în ultimii 25 de ani. Tinerii golani ai Pieței Universității din 1990 aveau măcar o scuză pentru candoarea cu care trîmbițau, seară de seară, victoria inerentă în fața hidrei feseniste; a venit, însă, dușul rece de la 20 mai, cînd foștii comuniști au ras aproape tot, fără milă, iar piețașii au rămas doar cu șlagărele lui Pațurcă aproape șapte ani, pînă la prima victorie reală.

Festivismul unei părți a presei nu e, azi, justificat neapărat de candoare, cît de ordine precise, dar asta nu schimbă prea mult lucrurile.

Cine a repurtat ieri o victorie e discutabil.

Ce se va întîmpla cu guvernarea ori alegerile e și mai discutabil.

Mai întîi de toate, numirile la cîrma SRI și SIE nu mai sunt, de vreo 10 ani, apanajul partidelor autohtone, ci al ”licuricilor”, iar PSD știa asta foarte bine. Cînd Maior a fost numit la cîrma SRI nu au existat consultări prealabile între Băsescu și PSD, iar liberalii, nervoși, au aflat de numirea lui Meleșcanu la SIE din presă.
Pentru cei aleși de aliații strategici să conducă serviciile secrete, regulile ”clasice” nu se aplică. Varujan Vosganian nu a putut fi desemnat Comisar European, pentru că numele său apărea pe lista de foști ofițeri acoperiți a lui Liviu Turcu. Teodor Meleșcanu, însă, a putut fi numit lejer la cîrma SIE, deși numele lui apărea pe fix aceeași listă. E doar un banal exemplu.

Știind, deci, că nu are rost să să se pună contra curentului atlantist, PSD a ales, abil, varianta salvării în planul imaginii, mimînd o slăbiciune de moment, criticînd de pe poziții corecte și coerente o numire inevitabilă și lăsînd PNL să se spele pe cap cu promovarea lui MRU.

A acelui MRU care a făcut permanent jocurile Cotrocenilor împotriva propriului partid – vezi scandalul arestaților din Irak – care a fost demis de la MAE de PNL, apoi de la șefia Guvernului, cu acuzații grele în cîrcă, pentru a fi repus azi în onoruri tot de PNL, aproape unanim.

A acelui MRU pentru care partidul lui Băsescu a forțat, în 2012, modificarea legii lustrației în sensul scoaterii de sub incidența ei a foștilor lideri ai UTC, pentru a nu-i lichida definitiv cariera.

A acelui MRU care nu a avut grețuri să-i întoarcă public, anul trecut, lui Băsescu, marele său susținător, și să o atace pe Udrea, de dragul cîștigării încrederii lui Blaga și al reintegrării într-un mare partid, după ce luase cu noul său mega-proiect politic Forța Civică jumătate din voturile lui Mircea Diaconu, la europene.

A acelui MRU, mare lider politic de 2% și senator pe domeniul lui Falcă la redistribuire, despre care Băsescu spunea, anul trecut, că e un ”fripturist” care s-ar face și ”udrist” de dragul unui ciolan, lucru care nu a împiedicat Mișcarea Populară să-l voteze, ieri.

De la votarea lui MRU pînă la schimbarea guvernului e drum lung, însă.

Trecem peste faptul că ar fi aproape sinucigaș pentru PNL să preia guvernarea în toamnă. După ce Ponta a apucat să slobozească baierile pungii cu pomeni electorale, liberalii nu ar avea de ales. Dacă nu ar respecta întrutotul promisiunile PSD, ar fi spulberați de alegători (”iar au venit pedeliștii cu tăierile??”), iar dacă le-ar respecta, fie și cu noduri, meritele lor ar fi, oricum, inexistente.

Instalarea în posturile guvernamentale s-ar produce fix pe durata iernii, cînd și o zăpadă năvalnică peste noapte sosită poate afecta imaginea unei administrații. Dacă peneliștii și pedeliștii se bat cap în cap de pe acum, pe blana ursului din pădure, vă dați seama ce spectacol ar oferi odată ajunși la butoane.

Nici nu are sens să mai discutăm că PNL ar fi nevoit, în atare eventualitate, măcar să simuleze demersuri pentru alegerile anticipate, pe care în prezent le trîmbițează din zori în seară, deși știu prea bine ce tîmpenie scot pe gură. Alt timp pierdut.

Ce s-ar alege, însă, de Domnul General Oprea, marea speranță a opoziției și a acoperiților presei?
Ar asigura el majoritatea necesară liberalilor, în speranța că va primi același număr de posturi parlamentare promis de PSD, deja? Păi ele nu ajung nici pe o măsea grupărilor lui Blaga și Gorghiu, darmite să mai și rupă hălci de vreo 50 de bucăți din ele, pentru uneperiști. Și asta ca să perpetueze existența unui partid-balama, care, peste vreun an și ceva, poate reveni brusc la foștii camarazi, în numele altei majorități parlamentare? Să nu uităm că viitorul parlament va avea cu peste 150 de parlamentari mai puțin grație noii legi electorale.

Oprea știe perfect că nu are șanse să ia de la PNL nici pe de parte ce capătă de la PSD. Și nu e vorba doar de locuri în parlament. Ci de mult mai mult. Practic, Oprea are șanse să ajungă într-un an și ceva liderul celui mai mare partid de după revoluție.
O fuziune în toamnă, de care se vorbește, discret, de mai multă vreme, îi va aduce lui Oprea postul lăsat liber de Dragnea, de nr.2 în PSD.
Puțin vor fi remarcat îndîrjirea generalului de a tot trîmbița milionul de membri pe care îl va atinge curînd UNPR. De ce s-ar agita el atît de tare pentru noi membri și, mai ales, cum se împacă acest obiectiv, pe care promite solemn să-l atingă, cu refuzul de a candida pe cont propriu în alegeri? Un milion de membri înseamnă vreo trei milioane de voturi, adică vreo 30% din total.

În realitate, Oprea are nevoie de un număr mare de membri oficiali pentru negocierile din toamnă, cu PSD. Așa se explică fuziunea cu PPDD, partid ai cărui puțini parlamentari rămași puteau fi luați, oricum, la bucată, care nu mai are o televiziune în spate și nici sedii ori filiale puternice. Oprea avea nevoie doar de cei cca.70.000 de mebri declarați în acte, la tribunal, de către PPDD, care să se alăture celor 358.000 de membri declarați de UNPR. Cu aproape 430.000 de membri în acte (că în realitate trebuie extrasă rădăcina cubică), UNPR a ajuns periculos de aproape de PSD, care declară 509.000 membri, tot în acte, desigur.

Cu asemenea cifre, negocierile se poartă pe coordonate solide, pentru UNPR.
Odată ajuns nr.2 în PSD, Oprea devine, în premieră, mai mult decît un lider de mucava și are, totodată, ocazia de a aspira la mai mult. Dacă PSD pierde alegerile de anul viitor, Ponta va fi ras și generalul ar avea șanse mari să-i ia locul, chiar și Ponta ar sprijini asta, probabil; dacă le cîștigă, Ponta va rămîne premier, dar funcția sa ar putea fi decuplată – propria sa propunere – de cea de lider de partid. Ori, în cine să aibă mai multă încredere decît în amicul Gabi?

De altfel, Oprea dă semne de pe acum că își aranjează ploile pentru noua postură. Cînd anunță militarizarea guvernului, introducerea ordinii și disciplinei în executiv, respectarea cazonă a cuvîntului dat ori faptul că a cerut miniștrilor să-i spună ”dl.general”, el face, aparent, un joc de imagine păgubos, pentru că milităria e exact ingredientul care nu e admis în politică.
În fapt, însă, el transmite un mesaj discret către structurile de forță ale statului că e un lider ultra-disciplinat, gata să primească și să execute ordine fără crîcnire. ”Pe mine vă puteți baza necondiționat dacă va fi să ajung sus de tot, cîndva” pare să spună liderul UNPR. Și nu s-ar putea spune că greșește punînd problema astfel, într-o țară în care nu mai e clar dacă partidele și parlamentul chiar mai au vreun cuvînt de spus.

Sigur că socotelile sunt, deocamdată, doar pe hîrtie, dar PNL, cel puțin, nu are nici pe departe cum să-i ofere ceva vag asemănător.
Nici nu mai vorbim cum ar arăta, pentru electoratul liberal, ori pentru nehotărîții mai cu ștaif din marile orașe un afiș de campanie, anul viitor, cu Gorghiu, Blaga și Oprea pe el.

E de așteptat, deci, ca Oprea să țină strîns de guvernarea actuală, și cu ochii pe anul viitor.
Peste cîteva zile, Ponta va reveni la butoanele guvernării, și încă în forță, pentru că vom avea prima rectificare de buget a anului, încasările la buget nu sunt rele, și în teritoriu plus instituțiile centrale e foame mare.

Cine își imaginează că vreun baron pesedist din puținii rămași va crîcni contra liderului e naiv.

Poate, cu excepția lui Oprișan, care a mîrîit nițel spre Ponta exact după ce a aflattrista veste că în procesul ”Căprioara”, mutat în toamnă, vor fi reaudiați toți martorii.

În rest, însă, e greu de crezut că Ponta va întîmpina vreo rezistență în PSD, cu atît mai mult cu cît partidul a reînceput să crească în sondaje, urmare a unor măsuri benefice, dublate de pomeni electorale fățișe.

Dacă e să se producă un iureș guvernamental, se va întîmpla strict din direcția SRI și DNA, dar cu slabe șanse să-l clintească pe Ponta mai înaintea toamnei.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: InPolitics.ro

Abonează-te la newsletter